You are on page 1of 6

Anexa nr.

3
la Regulamentul cu privire la regimul juridic al cadourilor

Republica Moldova
Aparatul Președintelui Republicii Moldova
(denumirea entității publice)

REGISTRUL
DE EVIDENȚĂ A CADOURILOR ADMISIBILE
nr. 01-11/IX

anul 2023

trimestrul I
Nr. de Data, luna Numele, prenumele Numele, prenumele Descrierea relației Descrierea Valoarea Decizia luată în Soarta cadoului
înregistrare și anul beneficiarului persoanei/denumirea (personală, împrejurărilor de piață a raport cu cadoul admisibil (se
predării cadoului admisibil, instituției care a profesională) în care a fost cadoului admisibil (se indică indică, după caz,
(descrierea funcția deținută oferit cadoul dintre beneficiar și primit cadoul admisibil una dintre cele trei returnat
cadoului) admisibil persoana/ admisibil (lei) decizii luate de beneficiarului,
instituția Comisie1, precum și returnat
(denumirea) care a numărul și data beneficiarului ca
oferit cadoul procesului-verbal) urmare a
admisibil răscumpărării sau
trecut în
proprietatea
entității publice2)
și data

1 5.01.2023 Maia Sandu, Svetlana Loytra, profesională în semn de 850 Trecerea cadoului Trecut în proprietatea
Președintele Republicii pictoriță ucraineană recunoștință în proprietatea Aparatului
Tablou pictat pe Moldova refugiată la Chișinău pentru Aparatului Președintelui Președintelui
pânză, reprezentând generozitatea Republicii Moldova Republicii Moldova
magnoliile din moldovenilor (Proces-verbal nr. 1 (9.01.2023)
Parcul „Dendrariu” din 9.01.2023)

2 24.01.2023 Elevii Gimnaziului din profesională în contextul 50 Trecerea cadoului în Trecut în proprietatea
Maia Sandu, satul Baraboi, vizitei șefei proprietatea Aparatului Aparatului
Suvenir Președintele Republicii raionul Dondușeni statului în raion Președintelui Republicii Președintelui
confecționat manual Moldova Moldova Republicii Moldova
de către elevii (Proces-verbal nr. 2
Gimnaziului din 27.01.2023) (27.01.2023)
din satul Baraboi,
raionul Dondușeni

3 25.01.2023 Maia Sandu, Tomasz Grodzki, profesională în contextul 6 150 Trecerea cadoului în Trecut în proprietatea
Președintele Republicii Mareșal al Senatului vizitei oficialului proprietatea Aparatului Aparatului
Figurină din Moldova Republicii Polone la Chișinău Președintelui Republicii Președintelui
porțelan, Moldova Republicii Moldova
reprezentând doi (Proces-verbal nr. 3
dansatori, din 28.01.2023) (28.01.2023)
(Producător –
Fabrica de porțelan
Ćmielów,
Republica Polonă)

4 27.01.2023 Maia Sandu, Ofițerii Serviciului de profesională în contextul 1050 Trecerea cadoului în Trecut în proprietatea
Președintele Republicii Protecție și Pază de Stat desfășurării proprietatea Aparatului Aparatului
Colaj de fotografii Moldova ceremoniei de Președintelui Republicii Președintelui
pe pânză înmânare a Moldova Republicii Moldova
(110 x 70 cm) distincțiilor de (Proces-verbal nr. 4
stat oferite de șefa din 30.01.2023) (30.01.2023)
statului

5 31.01.2023 Maia Sandu, Mette Frederiksen, profesională în contextul 700 Trecerea cadoului în Trecut în proprietatea
Președintele Republicii Prim-ministra Regatului vizitei oficialului proprietatea Aparatului Aparatului
Farfurie din oțel Moldova Danemarcei la Chișinău Președintelui Republicii Președintelui
inoxidabil, Moldova Republicii Moldova
cu diametrul (Proces-verbal nr. 5
de 192 mm din 3.02.2023) (3.02.2023)
(producător –
Georg Jensen,
Regatul
Danemarcei)

6 3.02.2023 Maia Sandu, Victoria Nikitcenko, profesională în contextul 290 Trecerea cadoului în Trecut în proprietatea
Președintele Republicii interpretă de muzică ceremoniei proprietatea Aparatului Aparatului
Suvenir în formă de Moldova academică, conferențiară de înmânare a Președintelui Republicii Președintelui
cocoș, ceramică universitară la Academia distincțiilor Moldova Republicii Moldova
de Muzică, Teatru și Arte de stat (Proces-verbal nr. 6
Plastice din 6.02.2023) (6.02.2023)

7 21.02.2023 Maia Sandu, Andrius Kubilius, profesională în contextul 980 Trecerea cadoului în Trecut în proprietatea
Președintele Republicii Copreședintele participării șefei proprietatea Aparatului Aparatului
Suvenir din sticlă cu Moldova AP Euronest statului la cea Președintelui Republicii Președintelui
o plachetă din cupru de-a 10-a sesiune Moldova Republicii Moldova
argintat în interior, ordinară a (Proces-verbal nr. 7
cu imaginea sălii de Adunării din 24.02.2023) (24.02.2023)
ședințe plenare a Parlamentare
Parlamentului Euronest
European
(producător –
Arthus-Bertrand)

8 21.02.2023 Maia Sandu, Miloš Zeman, profesională în contextul Trecerea cadoului în Trecut în proprietatea
Președintele Republicii Președintele Republicii vizitei de tranzit a 1345 proprietatea Aparatului Aparatului
Fructieră din cristal Moldova Cehe șefei statului la Președintelui Republicii Președintelui
de Bohemia, Praga Moldova Republicii Moldova
(Republica Cehă, (Proces-verbal nr. 8
Praga) din 24.02.2023) (24.02.2023)

9 22.03.2023 Maia Sandu, Andrzej Duda, profesională în contextul 170 Trecerea cadoului în Trecut în proprietatea
Președintele Republicii Președintele Republicii vizitei de lucru a proprietatea Aparatului Aparatului
Carte ilustrată color, Moldova Polone șefei statului la Președintelui Republicii Președintelui
cu genericul Varșovia Moldova Republicii Moldova
(Proces-verbal nr. 9
„Warszawa”, editată din 27.02.2023) (27.02.2023)
în limba polonă

10 23.02.2023 Maia Sandu, Nicolae Ciucă, profesională în contextul 5 900 Trecerea cadoului în Trecut în proprietatea
Președintele Republicii Prim-ministrul României vizitei de lucru a proprietatea Aparatului Aparatului
Vază de sticlă Moldova șefei statului la Președintelui Republicii Președintelui
exclusivă, realizată București Moldova Republicii Moldova
manual în stilul (Proces-verbal nr. 10
Émile Gallé din 28.02.2023) (28.02.2023)

11 1.03.2023 Maia Sandu, Katerina profesională în contextul 6 000 Trecerea cadoului în Trecut în proprietatea
Președintele Republicii Sakellaropoulou, vizitei oficiale la proprietatea Aparatului Aparatului
Broșă de argint Moldova Președintele Republicii Chișinău Președintelui Republicii Președintelui
placată cu aur, Elene Moldova Republicii Moldova
împodobită cu smalț (Proces-verbal nr. 11
și perle din 4.03.2023) (4.03.2023)

12 15.03.2023 Maia Sandu, Un copil al unei familii profesională în contextul 200 Trecerea cadoului în Trecut în proprietatea
Președintele Republicii de refugiați din Ucraina vizitei de lucru a proprietatea Aparatului Aparatului
Tablou Moldova șefei statului în Președintelui Republicii Președintelui
handmade pictat raionul Râșcani Moldova Republicii Moldova
pe pânză (Proces-verbal nr. 12
(40x40 cm) din 17.03.2023) (17.03.2023)

13 15.03.2023 Maia Sandu, Valerian Cecan, profesională în contextul 170 Trecerea cadoului în Trecut în proprietatea
Președintele Republicii primarul satului vizitei de lucru a proprietatea Aparatului Aparatului
Carte Moldova Mihăileni, șefei statului în Președintelui Republicii Președintelui
„Satul Mihăileni. raionul Râșcani raionul Râșcani Moldova Republicii Moldova
File de Istorie”, (Proces-verbal nr. 13
monografie ilustrată din 17.03.2023) (17.03.2023)
(autori –
Alexandru Furtună,
Vladimir Spânu)

14 15.03.2023 Maia Sandu, Valerian Cecan, profesională în contextul 250 Trecerea cadoului în Trecut în proprietatea
Președintele Republicii primarul satului vizitei de lucru a proprietatea Aparatului Aparatului
Obiect din lut, Moldova Mihăileni, șefei statului în Președintelui Republicii Președintelui
(suvenir), raionul Râșcani raionul Râșcani Moldova Republicii Moldova
confecționat cu (Proces-verbal nr. 13
prilejul desfășurării din 17.03.2023) (17.03.2023)
Festivalului
internațional
„Mihăileni –
oglindă de
covoare”,
ediția VII-a, 2022

15 20.03.2023 Maia Sandu, Louise Mushikiwabo, profesională în contextul 690 Trecerea cadoului în Trecut în proprietatea
Președintele Republicii Secretarul General al vizitei de lucru la proprietatea Aparatului Aparatului
Carte ilustrată color, Moldova Organizației Chișinău Președintelui Republicii Președintelui
cu genericul „La Internaționale a Moldova Republicii Moldova
Francophonie de Francofoniei (OIF) (Proces-verbal nr. 14
l'avenir” din 23.03.2023) (23.03.2023)

16 21.03.2023 Maia Sandu, Frunze Elena, profesională în contextul 225 Trecerea cadoului în Trecut în proprietatea
Președintele Republicii directorul Gimnaziului vizitei de lucru a proprietatea Aparatului Aparatului
Carte cu genericul Moldova din satul Nimoreni, șefei statului în Președintelui Republicii Președintelui
„Mitropolitul Gurie raionul Ialoveni satul Nimoreni, Moldova Republicii Moldova
– Operă zidită în raionul Ialoveni (Proces-verbal nr. 15
destinul Basarabiei” din 24.03.2023) (24.03.2023)

17 21.03.2023 Maia Sandu, Frunze Elena, profesională în contextul 225 Trecerea cadoului în Trecut în proprietatea
Președintele Republicii directorul Gimnaziului vizitei de lucru a proprietatea Aparatului Aparatului
Carte cu genericul Moldova din satul Nimoreni, șefei statului în Președintelui Republicii Președintelui
„Mitropolitul Gurie raionul Ialoveni satul Nimoreni, Moldova Republicii Moldova
– Procesul și raionul Ialoveni (Proces-verbal nr. 15
apărarea mea” din 24.03.2023) (24.03.2023)

18 21.03.2023 Maia Sandu, Valeriu Rață, profesională în contextul 250 Trecerea cadoului în Trecut în proprietatea
Președintele Republicii primarul satului Bardar, vizitei de lucru a proprietatea Aparatului Aparatului
Carte ilustrată cu Moldova raionul Ialoveni șefei statului în Președintelui Republicii Președintelui
genericul „Bardar – satul Bardar, Moldova Republicii Moldova
leagăn strămoșesc” raionul Ialoveni (Proces-verbal nr. 16 din
24.03.2023) (24.03.2023)

19 23.03.2023 Maia Sandu, Nicolae Ciucă, profesională în contextul 1 840 Trecerea cadoului în Trecut în proprietatea
Președintele Republicii Prim-ministrul României vizitei de lucru la proprietatea Aparatului Aparatului
Gravură handmade, Moldova Chișinău Președintelui Republicii Președintelui
acuarelă, Moldova Republicii Moldova
(semnat/autor – (Proces-verbal nr. 17
Nicoleta Mitrache) din 27.03.2023) (27.03.2023)

20 27.03.2023 Maia Sandu, Erhan Melisa, elevă, 10 profesională în contextul 200 Trecerea cadoului în Trecut în proprietatea
Tablou handmade, Președintele Republicii ani participării șefei proprietatea Aparatului Aparatului
color, pictat pe Moldova statului la
pânză, (dimensiuni inaugurarea Președintelui Republicii Președintelui
aproximativ parcului public și Moldova Republicii Moldova
60x60 cm) a teatrului de vară (Proces-verbal nr. 18
din comuna din 30.03.2023) (30.03.2023)
Băcioi, raionul
Ialoveni
1
În situația în care la început a fost adoptată decizia prevăzută la pct. 22 subpct. 3), iar ulterior, întrucât beneficiarul nu a prezentat dovada de plată a diferenței, a fost adoptată
decizia prevăzută la pct. 22 subpct. 2), se indică ambele decizii, separate prin bară.
2
Dacă după trecerea cadoului în proprietatea entității publice, aceasta decide transmiterea lui către muzeu, bibliotecă, instituție, transmiterea gratuită în scopuri de caritate sau
înstrăinarea, acest fapt, de asemenea, se indică.

You might also like