MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”

COLEGIUL NAŢIONAL DE AFACERI INTERNE

COMBATEREA CRIMEI ORGANIZATE

TIPOLOGII INFRACŢIONALE
- PRIORITĂŢI ÎN CERCETAREA CRIMINOLOGICĂ –

CRIMINALITATEA TRANSNAŢIONALĂ

prof.univ.dr. Miclea Damian

1
 SECŢIUNEA I
CRIMA ORGANIZATĂ

1. Crima organizată – preocupare majoră a lumii contemporane

1. Preocuparea pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate constituie, în perioada
actuală, una din cele mai importante probleme ale statelor moderne ca şi ale unor organizaţii
internaţionale neguvernamentale angajate în identificarea şi elaborarea strategiilor destinate controlului
fenomenului infracţional. Această preocupare este impusă de ameninţarea pe care fenomenul crimei
organizate o reprezintă pentru siguranţa economică şi politică a statelor. Săvârşirea unor infracţiuni de
mare pericol social în forme organizate, cu roluri funcţionale precis stabilite, adevărate întreprinderi ale
crimei, similare - în esenţa lor – activităţilor economice licite (corporate, enterprise, business-like
manner), reprezintă un pericol real pentru ordinea juridică naţională şi internaţională.
Asupra acestui pericol atrag atenţia şi o serie de importante documente internaţionale. Sunt
semnificative, sub acest aspect, Declaraţia Politică şi Planul de Acţiune Globală împotriva Criminalităţii
Transnaţionale Organizate adoptate cu prilejul Conferinţei Ministeriale Mondiale care a avut loc la
Napoli, în Italia, în perioada 21-23 nov. 1994, în cuprinsul cărora se subliniază necesitatea asigurării
unei strategii comune de luptă împotriva acestui fenomen, strategie care să se bazeze pe o cooperare
internaţională eficientă şi coordonată, şi să includă măsuri legislative adecvate scopului propus precum
şi mijloacele operaţionale necesare. În documentele Conferinţei menţionate, statele membre ale
Naţiunilor Unite sunt chemate să respecte următoarele recomandări1:
- să-şi armonizeze legislaţia penală şi procesual-penală cu cea a statelor cu mare experienţă în
combaterea crimei organizate;
- să incrimineze participarea în asociaţiile criminale şi să introducă răspunderea penală a
persoanelor juridice în sistemele legislative naţionale;
- să asigure organelor naţionale de investigaţii utilizarea legală a “mijloacelor moderne de
obţinere a probelor, cum ar fi supravegherea electronică, introducerea de agenţi acoperiţi în
grupurile criminale precum şi livrările controlate în secret de autorităţi”, cu respectarea
garanţiilor legale şi cu stipularea expresă că aceste mijloace pot fi utilizate numai în baza
aprobării şi sub supravegherea organelor de justiţie;
- să ia în considerare introducerea programelor de protecţie a martorilor şi să se prevadă un
tratament juridic special (preferenţial, atenuat) celor care ajută la obţinerea unor informaţii
din interior cu privire la structura, membrii şi modul de operare al organizaţiilor criminale;
- să ia toate măsurile necesare pentru a asigura transparenţa şi corectitudinea în afaceri, finanţe
şi administraţie, pentru a elimina corupţia şi spălarea banilor;
- să promoveze acorduri şi convenţii bilaterale şi multilaterale pentru acordarea reciprocă de
sprijin în investigarea şi judecarea crimei organizate.
Alte recomandări vizează adoptarea de măsuri menite să conducă la lipsirea infractorilor de averea
dobândită ilicit, între care o importanţă deosebită se acordă:
- incriminării penale a spălării banilor;
- adoptării “măsurilor legislative pentru confiscarea profitului ilicit, …şi sechestrarea averii”,
alături de “posibilitatea legală ca instanţa să dispună confiscarea averii dobândite ilicit chiar
fără aplicarea altei sancţiuni penale” şi inversarea sarcinii probei în această materie.

1 NATIONS UNIES, CONFERENCE MINISTERIELLE MONDIALE SUR LA CRIMINALITE TRANSNATIONALE

ORGANISEE, RAPPORT DU COMITE PLENIER, ANNEXE, Naples (Italie), 21-23 nov. 1994, pag. 4 şi urm.;
2
 Aceleaşi idei sunt subliniate şi de Consiliul Europei, de Uniunea Europeană precum şi de
organizaţiile profesionale internaţionale din domeniul ştiinţelor penale. Astfel, cu prilejul celui de-al
XV-lea Congres al Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal care a avut loc la Rio de Janeiro (Brazilia),
în anul 1994, s-a stabilit ca temă “Sistemele penale în confruntarea cu crima organizată” pentru viitorul
congres, temă care a fost dezbătută sub multiple aspecte (drept penal general, drept penal special,
procedură penală, drept penal internaţional) în cadrul celor patru colocvii pregătitoare care s-au
desfăşurat în anii 1997 şi 1998 şi finalizată în rezoluţia celui de-al XVI-lea Congres al Asociaţiei
Internaţionale de Drept Penal care a avut loc la Budapesta în anul 1999.
Toate aceste documente internaţionale subliniază ameninţarea monolitică globală pe care crima
organizată o prezintă pentru ordinea juridică internă şi internaţională, înlocuind pericolul mai vechi
reprezentat de războiul rece2, ceea ce impune statelor obligaţia de a lua măsuri legislative şi
instituţionale adecvate pericolului social excepţional pe care îl prezintă infracţiunile de tipul crimei
organizate.
2. Principalele trăsături care caracterizează organizaţiile criminale şi activităţile desfăşurate de
acestea ar putea fi sintetizate astfel3:
a) De regulă, aceste activităţi sunt desfăşurate de asociaţii constituite pe baza unei structuri
organizatorice bine închegate, cu reguli severe de disciplină, ritualuri de aderare, ierarhizare de funcţii
şi atribuţii, respectarea riguroasă a autorităţii liderilor etc., ceea ce îi conferă o mare capacitate de
organizare şi o forţă agresivă dintre cele mai de temut.
Cu privire la modul de organizare a grupului infracţional de acest tip (spre deosebire de grupul
criminal ocazional) prezintă un deosebit interes raportul Secretarului General al O.N.U. în care se arată
că “organizaţiile criminale diferă ca mărime, răspândire geografică, relaţii cu structurile de putere din
ţara de origine şi din străinătate, organizare şi structuri proprii, modul de combinare a mijloacelor
folosite pentru a eluda aplicarea legii şi a promova propriile afaceri criminale, dimensiunea activităţilor
licite şi ilicite”4. În acelaşi sens este şi opinia profesorului Peter J. Henning care arăta - în lucrarea
elaborată pentru Colocviul pregătitor al A.I.D.P. de la Napoli5 - că organizaţiile criminale prezintă o
mare varietate de forme şi nivele de organizare, de la bandele de cartier, cu structură fluidă, care
încearcă să obţină supremaţia asupra unui teritoriu restrâns, până la entităţi cu structură ierarhică
complexă şi ritualuri proprii, care operează asemeni unor instituţii legale.
Cu privire la numărul minim de membri, majoritatea documentelor internaţionale precum şi
lucrările de specialitate sunt de acord că un grup criminal nu ar putea fi constituit din mai puţin de trei
persoane. Pe lângă lucrările deja citate care propun această soluţie, adăugăm că în setul de Criterii
(împărţite în obligatorii şi opţionale) pentru definirea asociaţiilor criminale elaborat de Grupul de
Experţi asupra Crimei Organizate din cadrul Consiliului Europei6, primul criteriu obligatoriu este
colaborarea a trei sau mai multe persoane. Totuşi, în unele dintre normele de incriminare existente în
prezent în diverse legislaţii penale, numărul minim de participanţi nu figurează ca o condiţie necesară
pentru existenţa infracţiunii.

2 Daniel Brandt, As Criminal Capitalism Replaces Communism: Organized Crime Threatens the New World Order,
NameBase NewsLine, No. 8, January-March 1995;
3 E.g.: G.Antoniu, Reflecţii asupra crimei organizate, în R.D.P. nr.3/1997, p.33 şi urm.; G.Falcone, La criminalité
organisé: un probléme mondial. La mafia italienne en tant que modéle pour la criminalité organisé opérant a niveau
international, în "Revue international de criminologie et de police technique", nr.4/1992, p.394 şi urm.; G.Turone, Il
delitto di associazione mafiosa, Milano, Giuffre Editore, 1995 etc.
4 Review of Priority Themes, Implementation of the Naples Political Declaration and Global Action Plan against
Organised Transnational Crime, Report of the Secretary-General, U.N. doc. E/CN.15/1996/2;
5 Peter J.Henning, Individual Liability for Conduct by Criminal Organizations in the United States, Report submitted by
the American National Section, AIDP, Naples, 17-20 sept. 1997, în International Review of Penal Law, nr.3-4/1997,
p.751, Ed. ERES;;
6 Conseil de l’Europe, Comité d’experts sur les aspects de droit penal et les aspects criminologiques de la criminalité
organisée, Questionnaire, Strasbourg, aug.1997;
3
 Cu privire la structura organizatorică, din perspectiva O.I.P.C.–Interpol7, grupurile crimei
organizate trebuie analizate ca fiind entităţi neomogene, dar cu o structură internă particulară. Structura
internă permite clasificarea organizaţiilor criminale pe trei nivele:
- Grupuri criminale comune (bande), cu structură fluidă, aflate pe treapta cea mai de jos a
organizării, care încearcă să-şi impună supremaţia într-un teritoriu restrâns (stradă sau
cartier). Membrii acestora se specializează, de regulă, în furturi, spargeri, tâlhării, şantaj
(solicitarea “taxei de protecţie”), distribuţia ilegală a bunurilor pe care le primesc de la
organizaţiile criminale puternice. Acţiunile lor se caracterizează prin violenţă.
- Organizaţiile criminale profesionale ale căror membri se specializează în una sau două tipuri
de activităţi criminale (traficul de maşini furate, trafic de persoane, laboratoare clandestine
pentru fabricarea drogurilor, imprimerii clandestine de monedă falsă, răpiri de persoane
pentru răscumpărare, jafuri organizate etc.).
- Organizaţiile mafiote sau de tip mafiot în care se găsesc, de regulă, structuri ierarhice, norme
interne de disciplină, un cod de conduită şi o anumită diversitate de activităţi ilicite (“Cosa
Nostra”, cartelurile columbiene ale drogurilor etc.). În această categorie sunt incluse şi
organizaţiile criminale etnice (de exemplu, “Triadele”- asociaţii chineze, “Yakusa” - grupuri
japoneze, “Kastafaris” - grupuri jamaicane şi altele)8.
În definirea organizaţiilor criminale structurate la primul nivel sunt subliniate şi alte cerinţe
obligatorii care le conferă caracter organizat, delimitându-le de grupul criminal ocazional:
- anumită structură internă şi diviziune a rolurilor între participanţi;
- continuitate şi sistematizare a activităţii infracţionale;
- profesionalizarea activităţii infracţionale în scopul obţinerii de câştiguri ilicite;
În ceea ce priveşte al doilea nivel al structurii criminale organizate, acesta trebuie să prezinte o
creştere în complexitate a indicatorilor menţionaţi. Astfel, asociaţia infracţională care a atins acest nivel
are deja o ierarhie internă severă, compusă din entităţi cu anumite funcţii specializate şi cu o asistenţă de
auto-apărare cristalizată.
Referitor la cel de-al treilea nivel, mafia9, Interpol-ul relevă faptul că în afara stabilităţii ierarhice
organizate, acestei tipologii îi sunt caracteristice: dezvoltarea în concordanţă cu evoluţia structurilor
statale, economice şi politice sau sindicale, folosirea metodelor agresive, instituirea controlului asupra
unor sectoare ale economiei sau chiar asupra unor nivele de decizie ale societăţii în scopul obţinerii unor
câştiguri uriaşe. La acest nivel, asociaţiile constituite de infractori dispun de o structură organizatorică
bine definită, ritualuri sofisticate de aderare, cu statute şi reguli severe de comportare, ierarhii de funcţii
şi atribuţii, cu şefi şi subalterni etc., care îşi propun să desfăşoare activităţi ilicite organizate cu eficienţă
maximă, similară întreprinderilor economice bazate pe libera iniţiativă. În interiorul organizaţiei
criminale este impusă legea tăcerii iar încălcarea normelor proprii de conduită se pedepseşte cu o
violenţă extremă.
Pe acelaşi punct de vedere se situează şi criminologul american Donald R. Cressey10, unul dintre
primii cercetători ai fenomenului crimei organizate. Nu toţi specialiştii americani în problema crimei
organizate sunt, însă, de acord cu definiţia dată de Donald Cressey. Este negată mai ales existenţa unei

7 Primul colocviu al INTERPOL-ului asupra crimei organizate care s-a ţinut în Franţa, la St.Cloud, în luna mai 1988;
8 Clasificarea Interpol propune şi o a patra categorie şi anume “grupările teroriste”. Considerăm că această propunere este
inacceptabilă pentru că introduce un criteriu ideologic în definirea crimei organizate;
9 Cu privire la istoricul organizaţiilor criminale importante, a se vedea Gh.Nistoreanu, C.Păun, Criminologie, Ed. Europa
Nova, Bucureşti, 1996, p.227-251;
10 Din această perspectivă, “termenul de crimă organizată semnifică activităţile infracţionale planificate şi săvârşite de
grupuri criminale constituite pe principii conspirative, care utilizează metode violente în scop de intimidare, precum şi
corupţia şi şantajul, în vederea obţinerii unor importante venituri ilicite pe o perioadă lungă sau nedeterminată de timp” -
Donald R.Cressey, Theft of the Nation: The Structure and Operations of Organized Crime in America, New York,
Harper and Row, 1969, p.X-XI;
4
organizaţii naţionale a crimei în America. Autori ca Daniel Bell11, John Conklin12, şi Francis Ianni13
sunt de părere că ne aflăm, mai degrabă, în faţa unor grupuri de răufăcători care, în mod inevitabil, vin
în conflict atunci când săvârşesc infracţiuni într-un anumit teritoriu.
De asemenea, autorii citaţi neagă că ar exista în realitatea socială un model de organizare formală a
grupurilor criminale. Astfel, Francis Ianni afirmă: “Organizaţiile criminale secrete, cum ar fi Mafia
siciliană ori italo-americană, nu sunt organizaţii formale de tipul corporaţiilor de afaceri, ori ca
guvernele. Ele nu sunt structurate raţional, pe statuss-uri şi funcţii în scopul “maximizării profitului” şi
desfăşurării eficiente a acţiunilor lor. Mai degrabă, ele sunt sisteme sociale tradiţionale, organizate pe
baza valorilor culturale care nu au nimic de-a face cu virtuţile birocraţiei moderne. Ca orice sistem
social, ele nu au decât structura care le face să funcţioneze...”14.
În ciuda acestor opinii, poziţia teoretică a lui Donald R. Cressey este susţinută de rezultatele
cercetărilor Comitetului special al Senatului american15 - anterioare lucrării sale - şi de numeroase alte
lucrări ulterioare16. De exemplu, judecătorul Giovanni Falcone este convins că definiţia clasică este cea
corectă, cu toate că “... este dezavuată de anumiţi specialişti, care consideră mafia ca pe o pleiadă de
răufăcători aflaţi în conflict permanent, destinaţi să dispară o dată cu ameliorarea condiţiilor
social-economice din Italia de sud. Vitalitatea persistentă a mafiei şi tragicele evenimente pe care le
provoacă demonstrează că aceste opinii sunt inexacte şi foarte departe de realitate”17.
Din perspectiva criteriilor propuse de grupul de experţi ai Consiliului Europei se consideră ca
obligatorie cerinţa ca organizaţia criminală să existe o perioadă îndelungată sau nedefinită de timp,
să existe, de regulă, o diviziune a muncii în cadrul asociaţiei prin precizarea rolurilor şi a sarcinilor
care revin fiecărui participant inclusiv prin recunoaşterea existenţei unui lider. În acelaşi sens, la
Congresul A.I.D.P. de la Budapesta, deşi noţiunea de crimă organizată nu a fost definită, s-a optat
pentru sintagma “grupuri criminale înalt structurate”, ceea ce presupune diviziunea muncii şi existenţa
liderului ca cerinţe constitutive ale organizaţiilor criminale18.
Apreciem că părerea unora dintre autorii care consideră că n-ar fi obligatorie caracterizarea
organizaţiilor criminale şi în raport cu criteriul structurii tipic mafiote bazate pe diviziunea muncii şi

11 D.Bell, Crime as an American Way of Life: A Queer Ladder of Social Mobility, New York, Ed. Free Press, 1965,
p.138-141;
12 J.Conklin, The Crime Establishment: Organized Crime and American Society, New York, Ed. Prentice-Hall, 1973,
p.8-13;
13 Francis A.J.Ianni, The New Mafia, în volumul “Criminal Behavior, Readings in Criminology”, Editura St.Martin's Press,
coordonat de Delos Kelly, California State Univ., Los Angeles, 1980, p.343 şi urm; Francis A.J.Ianni, Elizabeth
Reuss-Ianni, A Family Business: Kinship and Control in Organised Crime, New York, Russell Sage Foundation, 1973,
p.6-16 şi 119-124;
14 A.J.Ianni, Elizabeth Reuss-Ianni, op.cit., p.120;
15 Senate Special Committee to investigate Organized Crime in Interstate Commerce (Kefauver Committee), 3rd Interim
Report, Senate Report No.307, 82nd Congress, 1st Session, p.150, 1951, citat de Robert W. Winslow, Crime in a Free
Society, San Diego State College, Dickenson Publishing Company, Inc., Belmont, California, 1968, p.191. La punctul 3
al raportului se arată că “sunt dovezi referitoare la controlul şi conducerea centralizată a acestor gangsteri dar ea este mai
degrabă de grup decât individuală”;
16 E.g.: G.Falcone, La criminalité organisé: un probléme mondial. La mafia italienne en tant que modéle pour la
criminalité organisé opérant à niveau international, în “Revue international de criminologie et de police technique”,
nr.4/1992, p.394 şi urm.; G.Turone, Il delitto di associazione mafiosa, Milano, Giuffre Editore, 1995 ş.a.; De asemenea,
menţionăm poziţia prof. Dionysos Spinellis care consideră obligatorie “structura ierarhică într-un sistem de relaţii
determinate care asigură (membrilor grupului criminal – n.n.) privilegii şi îndatoriri reciproce precum şi împărţirea
sarcinilor” – în The Criminal Justice Systems Facing the Challenge of Organised Crime, Greek National Report, Napoli,
17-20 sept.1997, în International Review of Penal Law, nr.3-4/1997, p. 813 şi urm.;
17 G.Falcone, op.cit., p.393;
18 Împotriva acestei soluţii, grupurile naţionale din Italia şi Grecia s-au pronunţat vehement, arătând că ea contravine atât
soluţiei propuse în Proiectul de Convenţie a Naţiunilor Unite împotriva Crimei Organizate, cât şi reglementărilor deja
existente în legislaţiile penale ale mai multor ţări, restrângând excesiv sfera de cuprindere a conceptului – în acest sens, v.
G.Marinucci, Introduction to the Debate – General Part, Centro Nazionale di Prevenzione este Difesa Sociale, Roma,
1999;
5
existenţa unui lider dă expresie temerii privind o eventuală includere a acestui criteriu în conţinutul
normelor penale ce vor fi adoptate pentru incriminarea crimei organizate; o atare structură, devenind o
cerinţă esenţială pentru existenţa faptei, ar împiedica tragerea la răspundere penală a asociaţiilor
criminale amorfe, cu o structură internă mai puţin cristalizată. O atare părere ni se pare nejustificată. În
realitate, grupurile criminale, chiar aflate într-o asemenea situaţie, prezintă o structură minimală, în care
liderul joacă un rol important (de altfel, în unele legislaţii penale, calitatea de lider constituie o
circumstanţă personală agravantă judiciară), ceea ce ar permite incidenţa tratamentului penal al crimei
organizate şi în asemenea cazuri dacă există întrunite celelalte trăsături specifice organizaţiilor criminale
de acest tip.
Alături de lideri şi de membrii care au aderat formal la organizaţie sau au fost recrutaţi de aceasta în
mod special, organizaţiile criminale se folosesc şi de un număr de persoane care, fără a fi membri ai
asociaţiei, realizează în mod permanent sau temporar obiectivele organizaţiei criminale în schimbul
banilor, protecţiei pe care aceasta le-o asigură sau a sprijinului pe care îl vor primi la nevoie din partea
asociaţiei. Specific organizaţiilor criminale moderne este şi atragerea în sfera lor de activitate a unor
importante personalităţi din domeniul politic, juridic, economic şi social care devin instrumente de
realizare a scopurilor asociaţiei şi care într-un fel apar ca “proprietate a organizaţiei”19.
Modul de organizare a asociaţiilor criminale şi diviziunea rolurilor între membrii acestora permit
grupurilor criminale o anumită continuitate în timp, indiferent de faptul că unii dintre asociaţi
decedează, sunt arestaţi, primesc acceptul de retragere din activităţile ilicite prin asumarea legii tăcerii.
Această trăsătură specifică evidenţiază şi faptul că, în concepţia asocierilor de tipul crimei organizate,
grupul este întotdeauna mai important decât indivizii. Coeziunea grupului unită cu legea tăcerii îi
conferă acestuia o mare forţă de rezistenţă, fiind mai puţin vulnerabil la acţiunile desfăşurate de
autorităţi împotriva membrilor săi pentru infracţiunile comise în interesul grupului. Mai mult,
executarea unei pedepse cu închisoarea şi respectarea întru totul a codului de conduită specific grupării
criminale conduc la dobândirea unui anumit prestigiu în faţa membrilor grupului; pe această bază pot
dobândi poziţii superioare în structura criminală din care fac parte. Pe de altă parte, numai dacă se face
dovada că anumite infracţiuni au fost comise de un grup organizat, justiţia penală va putea să dispună
confiscarea bunurilor asociaţiei dobândite ilicit ca urmare a faptelor comise de membrii săi.
Structura organizatorică bine închegată a asociaţiilor de tipul crimei organizate este subliniată, cum
am mai arătat, şi de stabilitatea grupului, respectiv de existenţa organizaţiei criminale o perioadă
îndelungată sau nedefinită de timp. Această condiţie conferă caracterul de infracţiune continuă
infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni având nu numai un moment al consumării
infracţiunii dar şi un moment al epuizării acesteia.
b) Organizaţiile criminale se caracterizează, de asemenea, prin ermetism şi conspirativitate.
Această trăsătură derivă atât din vechile tradiţii ale unora din aceste organizaţii, cât şi din necesităţi
obiective determinate de nevoia de autoprotecţie, de evitare a măsurilor de control specializat iniţiate de
către instituţiile abilitate prin lege. În opinia unui autor20, pericolul grav pe care îl reprezintă Mafia
italiană derivă din subcultura sa arhaică, tradusă prin selectarea riguroasă a recruţilor şi prin capacitatea
de fier de a impune membrilor săi reguli neiertătoare de conduită, care sunt, fără excepţie, respectate.
Discreţia şi respectarea legii tăcerii (omerta) sunt calităţi indispensabile pentru un mafiot. În decursul
ultimelor două decenii, cu mare greutate a putut fi spart acest zid al tăcerii, dând posibilitatea ca un
număr important de mafioţi, inclusiv capi ai “familiilor”, să fie capturaţi şi deferiţi justiţiei. Acei care s-
au “pocăit” şi au furnizat mărturii şi informaţii valoroase pentru probarea faptelor penale săvârşite de
organizaţiile criminale au beneficiat de substanţiale favoruri ale legii, adoptate pentru a se stimula
pătrunderea, şi pe această cale, în “tainele” asociaţiilor mafiote.

19 G.Antoniu, Reflecţii asupra crimei organizate, în R.D.P. nr.3/1997, p.33 şi urm.;

20 G.Falcone, citat;
6
 În lucrările unor autori mai vechi din Statele Unite privind natura şi originea acestui fenomen,
crima organizată la Chicago era comparată cu o întreprindere secretă21. Autorii mai noi consideră, de
asemenea, crima organizată ca pe o întreprindere de afaceri (business-like manner) bazată pe secretul
operaţiilor pe care le efectuează.
Caracterul conspirativ al asociaţiilor criminale este specific mai ales asociaţiilor criminale de tip
mafiot. El vizează, în primul rând, ascunderea acţiunilor plănuite şi a celor executate precum şi
ascunderea surselor de venit, respectiv disimularea naturii ilicite a faptelor din care provin aceste
venituri. Această preocupare este îndreptată şi spre ascunderea structurii organizatorice şi identitatea
liderilor în scopul protejării acestora. Membrii de rând şi existenţa ca atare a grupului criminal sunt
protejaţi numai în subsidiar pentru că altfel nu s-ar putea impune legea tăcerii şi nu s-ar putea realiza
obiectivele, scopurile asocierii.
c) Orientarea spre obţinerea rapidă de profituri mari caracterizează în mod esenţial activitatea
crimei organizate. Asemenea profituri sunt realizate nu numai prin abordarea unor domenii susceptibile
să conducă la câştiguri rapide şi consistente, dar şi prin instaurarea monopolului asupra unor activităţi
ilicite cum ar fi producţia şi traficul de narcotice, jocurile de noroc, pornografia, prostituţia etc. Recent,
s-a adăugat activităţilor de predilecţie a organizaţiilor criminale şi traficul de arme, muniţii şi explozibili,
traficul de bunuri din patrimoniul cultural naţional, fraudele bancare, falsificarea titlurilor de credit,
exploatarea ilicită a calculatoarelor şi a Internet-ului.
Deosebit de semnificativ, sub acest aspect, este şi continua diversificare a obiectului activităţii
asociaţiilor criminale de tipul crimei organizate. De la domeniile tradiţionale, cum ar fi jocurile de
noroc ilicite, camăta şi prostituţia, preocupările acestor organizaţii s-au extins către traficul
internaţional de autoturisme, furtul de opere de artă, comerţul ilegal cu plante, animale şi păsări
exotice, traficul de persoane ori frauda în domeniul cărţilor de credit şi a produselor
computerizate. Majoritatea operaţiunilor ilicite menţionate presupun şi săvârşirea unor infracţiuni
adiacente specifice, de realizare a infracţiunilor-scop cum ar fi contrabanda, trecerea ilegală a
frontierei de stat, falsificarea documentelor de identitate. Aceste procese de diversificare a
activităţilor criminale sunt favorizate şi de numeroasele conflicte care au avut loc în deferite părţi ale
lumii, creându-se o piaţă ilicită uriaşă în domeniul traficului cu arme, de care profită atât producătorii
cât şi intermediarii. De asemenea, haosul economic şi neputinţa autorităţilor de a stăpâni aceste
fenomene au făcut ca importante depozite militare să ajungă sub controlul organizaţiilor criminale.
Un domeniu nou al crimei organizate îl reprezintă traficul cu organe umane pentru transplant,
organizaţiile criminale exploatând starea de sărăcie, mizeria populaţiei din ţările subdezvoltate din
rândul cărora se recrutează cu predilecţie şi la preţuri minime donatorii.
Profitând de corupţia existentă la toate nivelele în ţările în curs de dezvoltare, organizaţiile
criminale se implică şi în traficul de reziduuri industriale toxice şi radioactive determinând poluarea
gravă a unor teritorii care, astfel, devin improprii pentru viaţa locuitorilor.
Folosindu-se de starea economică precară din ţările în curs de dezvoltare ca şi de slăbiciunea
autorităţilor, asociaţiile criminale tind să-şi organizeze o bază puternică în aceste ţări, obţinând profituri
uriaşe. Ţările-bază denumite plastic “sanctuare naţionale” sunt, de regulă, “paradise fiscale” în care
asociaţiile criminale se organizează asemenea corporaţiilor de afaceri, cu aparenţă de legalitate,
dispunând de întreprinderi de comerţ, transporturi interne şi internaţionale, hoteluri şi restaurante, bănci
etc., care le oferă mari posibilităţi pentru reciclarea fondurilor ilicite22.
Activitatea organizaţiilor criminale este îndreptată spre obţinerea ilicită şi sistematică a profitului
economic23, ori a profitului şi a puterii24, ori a profitului şi a controlului unor teritorii şi pieţe25, ori

21 J.Landesco, Organized Crime in Chicago, în “Illinois Crime Survey”, Chicago, 1929, citat de Ernesto Ugo Savona,
Social Change, Organization of Crime and Criminal Justice Systems, în vol. “Essays on crime and development”,
UNICRI, Roma, 36/1990, p.103-119;
22 Idem;
23 Conf. D.Spinellis, op.cit., p.813;
7
pentru a obţine, direct sau indirect, gestiunea sau controlul activităţilor economice, concesiuni,
autorizaţii, adjudecări şi servicii publice, sau pentru a realiza, pentru ei sau pentru alţii, profituri sau
avantaje nejustificate26.
Activităţile criminale de acest tip urmăresc nu numai profitul indivizilor care compun asociaţia
criminală, chiar dacă profitul, în acest caz, se poate înfăţişa şi sub alte forme decât cea bănească (de
exemplu, alegerea într-o funcţie politică prin manipularea sau falsificarea voturilor alegătorilor,
obţinerea unei funcţii administrative etc.), dar urmăresc şi profitul asociaţiei în întregul ei, dobândirea
unei mari forţe financiare care să le permită realizarea celor mai îndrăzneţe planuri criminale.
d) Organizaţiile criminale sunt eficiente şi flexibile, dovedind o înaltă capacitate de exploatare a
domeniilor socio-economice şi politice vulnerabile. De-a lungul timpului, acestea au dovedit o mare
capacitate de adaptare la condiţiile concrete, social-politice şi istorice din ţările în care s-au constituit.
Această flexibilitate Ie-a permis să coordoneze cea mai mare parte a traficului cu stupefiante pe plan
mondial, un procent remarcabil din traficul de arme, muniţii şi materiale explozive, să devină
proprietarii unor mari bănci şi societăţi de holding, să deţină hoteluri, cazinouri şi terenuri petrolifere. Pe
lângă aceasta, organizaţiile criminale de tipul crimei organizate şi-au dovedit eficienţa şi în modul de
organizare a acţiunilor ilicite, organizare bazată pe cele mai moderne mijloace de informare, de
executare a loviturilor, ştergerea urmelor, valorificarea rezultatelor acţiunilor criminale etc. Această
eficienţă s-a manifestat şi în modalităţile folosite pentru ascunderea surselor de venit şi de reciclare a
banilor proveniţi din operaţii ilicite. În acest scop, sunt preluate societăţi comerciale care desfăşoară
activităţi licite (cum ar fi firme de construcţii, societăţi de asigurare etc.) ori sunt înfiinţate întreprinderi
proprii (paravan), care asigură posibilitatea reinvestirii fondurilor ilicite în operaţii comerciale, bancare,
de asigurări etc., pentru a se pierde originea lor ilicită.
Dispunând de mari sume de bani, organizaţiile criminale au posibilitatea să acceadă mai repede
decât instituţiile guvernamentale la noile tehnologii, pe care le folosesc în scopuri ilicite
(telecomunicaţii, aparatură de interceptare şi urmărire, de secretizare a propriilor comunicaţii etc.).
Telecomunicaţiile moderne, realizarea tranzacţiilor comerciale prin Internet, transferul computerizat al
sumelor de bani reprezintă soluţii moderne care facilitează realizarea scopurilor ilicite. Aceste mijloace
moderne sunt utilizate atât pentru efectuarea propriu-zisă a tranzacţiilor profitabile, cât şi pentru
finalizarea operaţiunilor prin reconversia produsului ilicit al crimei27. Complexitatea organizării acestor
activităţi “seamănă mai mult cu General Motors decât cu tradiţionala Mafie Siciliană”28.
În ceea ce priveşte forţa financiară a organizaţiilor criminale se apreciază că, în perioada 1980-
1990, numai traficul de stupefiante a adus acestor organizaţii profituri între 300 şi 500 miliarde dolari
americani, “narcodolarul” asumându-şi semnificaţia economică a “petrodolarului” din perioada 1970-
198029. În conformitate cu evaluările recente, “Produsul Criminal Global” este de cel puţin 1000
miliarde dolari americani pe an; din acesta, între 300 şi 500 miliarde provin din traficul de stupefiante
iar restul din traficul de armament şi muniţii, din traficul de fiinţe şi organe umane, din prostituţie,
criminalitate economico-financiară, infracţiuni privind computerele, fals de monedă şi alte valori etc.30.
Se estimează că aproximativ 35% din această sumă reprezintă profitul net al organizaţiilor criminale.
Această sumă uriaşă este reinvestită, o parte pentru susţinerea operaţiunilor ilicite, iar restul în afaceri
licite.

24 Conf. Arbeitsgruppe Justiz/Polizei des Bundeskriminalamt, citată în Ernesto Ugo Savona, Sabrina Adamoli, Andrea di
Nicola, Paola Zoffi, Organised Crime Around the World, HEUNI, Helsinki, 1998, p.6;
25 Conf. Proiectului de Convenţie-Cadru a Naţiunilor Unite împotriva Crimei Organizate;
26 Codul penal italian, art. 416-bis, Asocierea de tip mafiot;
27 E/CN.15/1993/4;
28 Leslie Alan Horvitz, "FBI Enters Global Battle on Organized Crime", Washington Times, 19 July 1994, p. A9;
29 Ibidem;
30 Andre Bossard, The Basic Principles of Money Laundering, Office of International Criminal Justice – OICJ, Vol.15,
nr.26, martie 1999;
8
 Producând sume uriaşe de bani, procesele şi activităţile ilicite au trebuit interferate şi chiar integrate
în cadrul general al finanţei internaţionale contemporane. De aici şi interesul deosebit pe care crima
organizată îl manifestă pentru a-şi asigura controlul asupra instituţiilor financiar-bancare, mai ales la
nivelul de decizie al acestora.
Fenomenul “spălării” banilor a apărut ca o consecinţă a existenţei criminalităţii avansate, de tipul
crimei organizate, orientate spre câştiguri uriaşe, şi preocupate să descurajeze orice încercare de control
statal asupra acestor fonduri ilicite, implicit să prevină confiscarea acestor fonduri. În acest scop sunt
utilizate tehnici sofisticate dar eficiente pentru “spălarea” banilor modalităţi care rămân necunoscute
specialiştilor din organele de control financiar şi antiinfracţional. Tehnica de bază cuprinde trei etape
succesive:
a. Înfiinţarea unor conturi colectoare cu rol de paravan; de regulă, ele sunt înfiinţate pe numele
unor societăţi comerciale fictive, dificil de identificat.
b. În etapa a doua, sumele din conturile colectoare sunt virate în conturi din ţări străine, pentru
a împiedica identificarea sursei reale a banilor. Sunt preferate ţările care garantează secretul bancar şi fac
din aceasta o politică de stat (ex.: Elveţia, Liechtenstein etc.), ca şi cele aflate în dificultate economică şi
care fac eforturi pentru atragerea capitalului străin (ex.: ţările în curs de dezvoltare).
c. A treia etapă vizează integrarea banilor, respectiv investirea în afaceri licite a capitalului şi
încasarea beneficiilor care, de această dată, au aspect “curat”, ceea ce justifică întregul complex
operaţional.
Capacitatea de adaptare a acestor organizaţii s-a manifestat şi în modul de infiltrare în structurile
pieţelor legale ale lumii finanţelor şi, nu în ultimul rând, în activitatea politică, în justiţie şi poliţie
atrăgând în sfera lor de activitate. importante personalităţi din domeniul politic, juridic, economic, social
care devin instrumente de realizare a scopurilor asociaţiei şi care, în cele din urmă, devin profund ataşaţi
organizaţiei. Pătrunderea în aceste sfere s-a realizat şi prin coruperea autorităţilor, prin introducerea de
membri în cadrul aparatului represiv care să le procure informaţii şi să-i sprijine la nevoie; pentru
înlăturarea urmelor faptelor comise aceste organizaţii folosesc frecvent falsificarea probelor sau
distrugerea probelor, ca şi metoda neutralizării judecătorilor, procurorilor, poliţiştilor, martorilor,
experţilor şi a persoanelor vătămate.
e) Utilizarea forţei în atingerea acestor obiective criminale reprezintă o altă caracteristică
importantă a asociaţiilor de tipul crimei organizate. Aceste organizaţii folosesc din plin violenţa fizică şi
psihică recurgând la cele mai dure mijloace, inclusiv la răpirea de persoane, uciderea celor care pun în
pericol asociaţia, distrugerea de bunuri etc. Aceste metode se folosesc nu numai pentru atingerea
scopurilor asociaţiei dar şi pentru asigurarea disciplinei interne, a secretului operaţiunilor, a înlăturării
concurenţei organizaţiilor rivale, pentru concentrarea puterii în mâinile unui număr cât mai redus de
conducători ca şi pentru lărgirea sferei de activitate a organizaţiei.
Sunt elocvente, sub acest aspect, faptele criminale care au condus la suprimarea vieţii generalului
Alberto Dalla Chiesa şi a judecătorilor Giovanni Falcone şi Paolo Borselino. Crimei organizate
italiene îi sunt atribuite şi unele crime politice, între care asasinarea premierului Aldo Moro şi atentatul
cu bombe din gara Bologna, acţiune care s-a soldat cu numeroase victime , încercându-se, pe această
cale, să se exercite presiuni asupra statului italian spre a-l obliga la încetarea măsurilor legale împotriva
organizaţiilor criminale.
Folosirea mijloacelor violente în activitatea organizaţiilor criminale se combină cu folosirea
mijloacelor frauduloase. Dacă în formele clasice ale criminalităţii asociative se putea vorbi despre o
criminalitate violentă şi una frauduloasă, în trecut mijloacele frauduloase fiind folosite, cu predilecţie, de
infractori după principiul “mai multă fraudă, mai puţină violenţă”, în prezent, caracteristic
organizaţiilor criminale de tipul crimei organizate este folosirea în egală măsură a ambelor categorii de
mijloace. În cazul acestor forme de criminalitate autorii vorbesc de o “fungibilitate a mijloacelor”, adică

9
de posibilitatea înlocuirii unor mijloace prin celelalte în realizarea obiectivelor asocierii criminale,
dându-se prioritate mijloacelor violente31.
f) O altă trăsătură caracteristică crimei organizate este folosirea, pe scară largă a corupţiei în rândul
funcţionarilor publici de toate categoriile, fenomen endemic mai ales în ţările sărace unde moneda
naţională este complet lipsită de putere în faţa valutei străine. Folosind corupţia, asociaţiile criminale
obţin contracte economice deosebit de avantajoase în urma unor licitaţii trucate, pe care le execută
prestând lucrări de foarte slabă calitate. Nu întâmplător, crima organizată a fost comparată32 cu un
“cancer” perfid care secătuieşte puterea societăţii, ameninţă stabilitatea guvernării, determină creşterea
taxelor care se adaugă la preţul mărfurilor, periclitează siguranţa individuală şi colectivă, poate controla
sindicatele şi influenţa structurile de putere politică şi economică prin infiltrarea în activitatea acestora.
g) O trăsătură care devine tot mai vizibilă a crimei organizate este şi caracterul ei transnaţional,
manifestat prin strânse legături care se stabilesc între asociaţiile de infractori din diferite ţări, în vederea
extinderii activităţii lor criminale şi a exploatării pe scară largă a posibilităţilor pe care le oferă aceste
uniuni criminale. Procesele actuale de formare a pieţii comune în cadrul Uniunii Europene a statelor ca
şi procesele de trecere la economia de piaţă a ţărilor din Centrul şi Estul Europei au deschis noi
posibilităţi de acţiune organizaţiilor criminale din toate ţările. Noile tendinţe determinate de procesul
globalizării economice, concomitent cu permeabilizarea frontierelor, în condiţiile lipsei reformelor
legislative şi instituţionale din aceste ţări avantajează, de asemenea, internaţionalizarea crimei
organizate.
Grupările criminale sunt interesate spre această finalitate şi în repartizarea riguroasă a obiectivelor
urmărite, în însuşirea modalităţilor de operare şi a tehnicilor de realizare a loviturilor de către infractorii
dintr-o zonă geografică, pe baza experienţei dobândite de asociaţiile criminale din altă zonă.
În alegerea operaţiunilor ilicite pe care urmează să le întreprindă, asociaţiile criminale din diferite
ţări iau în considerare, ca în orice afacere, atât beneficiile previzibile cât şi riscurile potenţiale. Riscurile
sunt percepute în funcţie de forţa, efectivitatea şi eficienţa organelor abilitate să aplice legea şi de forţa
proprie a grupurilor criminale, respectiv profesionalismul membrilor şi nivelul controlului pe care îl
exercită în mediile de interes.
Evoluţia tehnologică, mai ales în telecomunicaţii, favorizează activităţile ilicite la în aceeaşi măsură
ca şi pe cele licite. În consecinţă, în ultimii ani, se constată o deplasare semnificativă a preocupărilor
către noile pieţe de desfacere. Deşi traficul de droguri rămâne o componentă esenţială a domeniilor de
acţiune ale crimei organizate, măsurile legislative şi instituţionale pentru combaterea acestor infracţiuni
au devenit atât de severe încât implicarea în astfel de fapte devine tot mai puţin tentantă. Prin
comparaţie, contrabanda cu produse electronice şi derivate (componente “hard” pentru calculatoare,
compact-disk-uri etc.), vânzarea programelor pentru calculatoare, fraudele economice şi bancare,
traficul de persoane şi exploatarea muncii străinilor, exploatarea prostituţiei şi pornografia etc. sunt
activităţi ilicite extrem de profitabile şi mult mai puţin riscante. Tehnologiile moderne, cum ar fi reţelele
de computere sunt intens folosite pentru săvârşirea fraudelor şi pentru spălarea banilor. Folosirea
acestora permit infractorilor să opereze la nivel internaţional fără a părăsi propria ţară.
Extinderea “zonei de operare” a crimei organizate s-a manifestat şi prin pătrunderea în ţările foste
comuniste în care asemenea asociaţii erau încă puţin cunoscute; apar şi în aceste ţări asociaţii de
infractori care se organizează şi funcţionează, ca peste tot în lume, pe principiile economiei subterane.
Unele dintre acestea au atins un nivel de organizare suficient pentru a dezvolta activităţi infracţionale
transfrontaliere (mai ales în materie de contrabandă, trafic de stupefiante, de persoane, de autoturisme de

31 Ferrando Mantovani, Diritto penale, parte speciale, Delitti contro il patrimonio, CEDAM, Padova, 1989, p.46-48;
32 Judecătorul Irving Kaufman, numit de preşedintele Reagan în calitate de şef al Comisiei Prezidenţiale asupra
criminalităţii în anul 1983 descria studiul efectuat de Comisie asupra crimei organizate americane ca fiind “o cercetare
asupra cancerului” - conf. Sue Titus Reid, Crime and Criminology, Florida State Univ., Holt, Rinehart and Winston, Inc.,
1991, p.403;
10
lux, de arme, muniţii, substanţe explozive sau radioactive) sau pentru a se conecta la filierele crimei
organizate la nivel transnaţional33.
Se ştie că dezvoltarea tehnologică şi globalizarea comunicaţiilor şi a pieţelor financiare sunt
factori-cheie în înţelegerea caracterului transnaţional al organizaţiilor criminale34. Pentru a exploata în
interes propriu noile realităţi internaţionale, infractorii se străduiesc să dispună de un înalt nivel de
pregătire şi anume să ajungă la nivelul specific specialiştilor din domeniile vizate. În consecinţă,
organizaţiile criminale sunt extrem de preocupate să recruteze specialişti din aceste domenii pentru a
se infiltra în noile pieţe şi să obţină, astfel, câştiguri mai mari. Din spirit de conservare, asociaţiile de
infractori nu mai doresc simpla complicitate de consultanţă a specialiştilor în cauză ci participarea lor
efectivă ca membri ai grupurilor criminale.
O altă tendinţă, determinată de internaţionalizarea crimei organizate este aceea a descentralizării
structurilor criminale. Se consideră că o structură criminală excesiv de largă, monolitică şi cu structură
rigidă reprezintă o ţintă relativ uşoară pentru agenţiile naţionale de combatere a crimei organizate. În
schimb, structurile mici, care dispun de o logistică şi o pregătire adecvată, pe de o parte îşi reduc gradul
de vulnerabilitate, iar pe de altă parte răspund mai bine diverselor modificări din cerinţele pieţii.
Condiţia ca sistemul să funcţioneze este buna cooperare între diversele asociaţii de infractori care
acţionează în aceeaşi ţară. Cooperarea este garantată şi în cadrul unui sistem internaţional de alianţe şi
sprijin reciproc pe care şi-l acordă organizaţiile criminale în cadrul unor aranjamente tactice care
avantajează sistemul interdependenţelor transnaţionale în detrimentul conflictelor şi a violenţei.
Infractorii şi organizaţiile criminale se angajează tot mai mult în activităţi transfrontaliere, atât
pentru mai buna exploatare a împrejurărilor favorabile care apar pe diverse pieţe cât şi pentru reducerea
propriei vulnerabilităţi faţă de acţiunile de înfăptuire a justiţiei. Caracterul transnaţional al crimei
organizate este o consecinţă directă a evoluţiei societăţii la nivel planetar. Creşterea interdependenţelor
dintre naţiuni, dezvoltarea comerţului internaţional şi a comunicaţiilor, permeabilizarea frontierelor,
globalizarea reţelelor financiare, revoluţia tehnologică etc. au creat o piaţă planetară atât pentru
produsele şi serviciile licite cât şi pentru cele ilicite35.
Având în vedere caracterul sistematic, exclusiv sau predominant al actelor ilicite comise de
asociaţiile criminale, crima organizată la nivel transnaţional a fost descrisă36 ca o afacere transfrontalieră
cu bunuri şi servicii ilicite, desfăşurată prin mijloace ilegale care presupun ameninţarea sau utilizarea
forţei fizice, estorcarea de fonduri, corupţia, şantajul şi alte metode de intimidare.
În unele lucrări de specialitate se face o apropiere între criminalitatea organizată de nivel
internaţional şi infracţiunea de terorism. După părerea noastră, relaţia dintre cele două tipologii
criminale nu este de esenţa fenomenului analizat, reprezentând un caz particular generat de un anume
specific local. Îmbinarea celor două forme de criminalitate nu este o cerinţă necesară a crimei
organizate. Astfel, unele organizaţii criminale, cum ar fi Mafia italiană şi Cartelurile columbiene ale
drogurilor, au utilizat, uneori, atacuri de tip terorist împotriva reprezentanţilor din instituţiile propriilor
state implicate în combaterea crimei organizate. Alteori, în unele ţări din America de Sud (de exemplu,
în Peru), narco-traficanţii au conlucrat cu organizaţiile teroriste deoarece teroriştii asigurau protecţia

33 Pe larg, în documentele Conferinţei Naţiunilor Unite, Napoli 1994, cit.; în documentele Colocviilor pregătitoare ale
Congresului A.I.D.P.; într-o serie de monografii consacrate acestui fenomen, dintre care unele (Turone, Savona şi col.
etc.) au fost deja citate.
34 E.U.Savona şi col., op.cit, p.10;
35 UNITED NATIONS ECONOMIC AND SOCIAL COUNCIL, WORLD MINISTERIAL CONFERENCE ON
ORGANIZED TRANSNATIONAL CRIME, Naples, 21-23 nov. 1994, Item 4 of the provisional agenda, PROBLEMS
AND DANGERS POSED BY ORGANIZED TRANSNATIONAL CRIME IN THE VARIOUS REGIONS OF THE
WORLD, Background document, p.6;
36 Discussion guide for the Ninth United Nations Congress on the Prevention of Crime and the Treatment of Offenders,
paragraf 38;
11
cultivatorilor de coca. În mod similar, Cartelurile columbiene ale drogurilor au fost colaborat cu
gherilele revoluţionare în ciuda antipatiei ideologice reciproce37.
Tot astfel, este de observat că traficul de arme, muniţii, materiale explozive şi radioactive organizat
de asociaţiile criminale îşi are o piaţă sigură de desfacere în mediul grupărilor teroriste. În aceeaşi
măsură, teroriştii apelează la crima organizată pentru a achiziţiona tehnologie de ultimă oră din
domeniul telecomunicaţiilor, dispozitive laser şi în infraroşu, diverse sisteme opto-electronice etc.
Aceste interferenţe sporadice şi necaracteristice pentru cele două tipuri de criminalitate obligă la
studierea lor separată, atât sub aspect criminologic, cât şi a cadrului legislativ de combatere a săvârşirii
unor asemenea infracţiuni.

2. Reflectarea juridico-penală a conceptului criminologic de crimă organizată

1. Definirea noţiunii de crimă organizată sub aspect juridic şi delimitarea acesteia de alte forme de
agresare a ordinii de drept, a constituit şi constituie obiectivul a numeroase studii. Aceste preocupări
derivă din necesitatea stringentă de a cunoaşte dimensiunile şi implicaţiile sociale ale acestei tipologii
infracţionale şi pentru a se identifica modalităţile cele mai eficiente de acţiune împotriva acestor
manifestări criminale.
În recentele recomandări adresate statelor membre ale Consiliului Europei (R.96/8), acest organism
subliniază necesitatea de a defini conceptul de crimă organizată, mai întâi ca o cerinţă a statului de drept
şi a preeminenţei dreptului în lupta contra fenomenului infracţional; în al doilea rând, aceasta este
impusă de necesităţile activităţii represive, deoarece nu se poate lupta eficient contra unor manifestări
care nu sunt clar definite; în al treilea rând, definirea acestui concept se impune din raţiuni criminologice
şi, în sfârşit, clarificarea conceptului este impusă de desfăşurarea activităţilor de într-ajutorare reciprocă
a statelor şi de organizarea eficientă a acestei cooperări38.
Definirea acestui concept nu este lipsită de dificultăţi, atât pentru faptul că, în caracterizarea
fenomenului se absolutizează una sau alta dintre trăsăturile specifice acestuia, cât şi pentru că, în
definirea fenomenului sunt subliniate cu precădere unele aspecte în dauna altora (de pildă, în unele
analize, se au în vedere aspectele de drept penal substanţial, ori de drept procesual penal, de politică
penală sau aspectele criminologice). Pentru a se depăşi aceste viziuni unilaterale, este vital să se ajungă
la o definiţie “armonizată” a crimei organizate, clarificându-se ce fapte penale trebuie considerate a
reprezenta infracţiuni de crimă organizată şi care ar fi diferenţa specifică între acestea şi alte tipuri de
infracţiuni39.
2. O anumită dificultate în definirea conceptului de crimă organizată priveşte şi termenii utilizaţi,
constatându-se că atât în limbajul comun cât şi în cel de specialitate există diferenţe semantice şi de
percepţie. În mod obişnuit, expresia criminalitate organizată (criminalité organisée – în limba
franceză, organized crime – în engleza americană, organisierte Kriminalität – în limba germană)
desemnează fenomenul în ansamblul acestuia. Prin comparaţie, expresia crimă organizată (crime
organisé) ar trebui să desemneze o faptă penală concretă, o infracţiune. Acest lucru nu se întâmplă decât
foarte rar (de regulă, în lucrările ştiinţifice). Astfel, în limba engleză, cuvântul crime (cu pluralul
crimes) desemnează o infracţiune de mare gravitate, deosebindu-se de offence – delict, infracţiune cu
pericol social mai redus. De aceea, expresia organized (organised – în engleza britanică) crime vizează

37 Gabriela Tarazona-Sevillano, Sendero Luminoso and the Threat of Narcoterrorism, New-York, Editura Praeger, 1990,
p.100, citat în UNITED NATIONS ECONOMIC AND SOCIAL COUNCIL, WORLD MINISTERIAL
CONFERENCE ON ORGANIZED TRANSNATIONAL CRIME, Naples, 21-23 nov. 1994, Item 4 of the provisional
agenda, PROBLEMS AND DANGERS POSED BY ORGANIZED TRANSNATIONAL CRIME IN THE VARIOUS
REGIONS OF THE WORLD, Background document, p.19;
38 Politique criminelle et droit pénal dans une Europe en transformation, Edition du Conseil d’Europe, martie 1999, p.26;
39 E.g.: M.E.Beare, Criminal Conspiracies, Organised Crime in Canada, Nelson, Canada, 1996, p.219; Sabrina Adamoli,
Andrea di Nicola, Ernesto Ugo Savona, Paola Zoffi, Organised Crime Around the World, HEUNI, Helsinki, 1998, p.4;
Thomas Weigend, The Criminal Justice Systems Facing the Challenge of Organized Crime, General Report, 17-20
sept.1997, Napoli, Colocviul pregătitor al Congresului Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal, în International Review
of Penal Law, nr.3-4/1997, p.491-492;
12
întotdeauna fenomenul şi nu o anume infracţiune40. Tot astfel, versiunea în limba franceză a Codului
penal canadian utilizează expresia infraction de criminalité organisée (infracţiunea de criminalitate
organizată), cu toate că o defineşte ca fiind “…orice încălcare a prevederilor legale referitoare la
…”41.
În cadrul lucrării vom folosi expresia “crimă organizată” referindu-ne la fenomenul crimei
organizate sub aspect criminologic şi expresia “infracţiune de tipul crimei organizate” când ne referim la
reflectarea penală a acestui fenomen.
3. O altă problemă controversată vizează însuşi conţinutul conceptului penal de “crimă organizată”.
Unii autori consideră că prin “crimă organizată” nu s-ar înţelege un tip distinct de infracţiune, ci “o
metodă de a de a săvârşi infracţiuni”42. Se susţine că termenul de “metodă” este mai adecvat pentru a
sublinia modul calificat (planificat, în echipă, profesional) de a săvârşi anumite infracţiuni-scop (nu
orice infracţiuni, ci doar cele generatoare de câştiguri uriaşe), prin intermediul unor infracţiuni-mijloc
(care au ca esenţă constrângerea şi/sau corupţia activă), pe o perioadă lungă sau nedeterminată de timp.
Pe aceeaşi linie se situează şi opinia conform căreia, în definirea conceptului de crimă organizată,
accentul ar trebui să cadă pe “modul de operare” în sens larg43. Se susţine că un eventual accent pe
organizarea făptuitorilor ar conduce la un consens număr excesiv de variabile; la fel dacă s-ar pune
accentul pe organizarea faptelor ilicite.
Într-o altă opinie, care ni se pare mai apropiată de adevăr, se susţine că în definirea crimei
organizate trebuie să se ia în considerare, în egală măsură, atât problematica făptuitorilor cât şi
specificul şi modul de săvârşire a faptelor ilicite44. Această părere a fost susţinută în cadrul dezbaterilor
care au avut loc cu prilejul Colocviului pregătitor al Congresului Asociaţiei Internaţionale de Drept
Penal şi concretizată în Proiectul de rezoluţie astfel: “Crima organizată reprezintă activităţile (ilicite)
săvârşite de grupuri criminale structurate în scopul obţinerii de profit şi/sau pentru a câştiga influenţă
politică” 45. Ulterior, cu prilejul dezbaterilor care au avut loc la congres, a dominat opinia – reţinută şi în
rezoluţia Secţiunii I – conform căreia sunt specifice crimei organizate „asociaţiile înalt structurate”46.
Asemănătoare este şi definiţia dată de legiuitorul american47: “Crima organizată înseamnă
activităţile ilicite ale membrilor unei asociaţii înalt organizate şi disciplinate, angajate în furnizarea de
bunuri şi servicii ilegale…”.
De asemenea, comitetul de experţi ai Bundeskriminalamt (Biroul Federal de Investigaţii) a
formulat acest concept în termeni similari: “Crima organizată este săvârşirea planificată de infracţiuni,

40 Prima definiţie legală a crimei organizate aparţine legiuitorului american – Public Law 90-351, the Omnibus Crime
Control and Safe Street Act, 1968 – şi începe în următorii termeni: “Organized crime means the unlawful activities …”
– “Crima organizată înseamnă activităţile ilicite …”;
41 Codul penal canadian,1989, Secţiunea 462.3;
42 M.E.Beare, op.cit., p.14; E.U.Savona şi colab., op.cit., p.4.; C.Bulai, cu prilejul Seminarului organizat de Parchetul
General la 10 nov.1994 – volum documentar, p.51;
43 UNITED NATIONS ECONOMIC AND SOCIAL COUNCIL, WORLD MINISTERIAL CONFERENCE ON
ORGANIZED TRANSNATIONAL CRIME, Naples, 21-23 nov. 1994, Item 4 of the provisional agenda, PROBLEMS
AND DANGERS POSED BY ORGANIZED TRANSNATIONAL CRIME IN THE VARIOUS REGIONS OF THE
WORLD, Background document, p.3;
44 E.g. Thomas Weigend, op.cit., p.493; Larry J. Siegel, Criminology, Univ. of Nebraska, Omaha, West Publishing Comp.,
N.Y., 1983, p.382;
45 The Criminal Justice Systems Facing the Challenge of Organized Crime, Draft Resolutions, 17-20 sept.1997, Napoli,
Colocviul pregătitor al Congresului Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal, în International Review of Penal Law, nr.3-
4/1997, p.1033;
46 INTERNATIONAL REVIEW OF PENAL LAW, THE CRIMINAL JUSTICE SYSTEMS FACING THE CHALLENGE
OF ORGANISED CRIME, nr. 3/4/1999, p.895;
47 Public Law 90-351, The Omnibus Crime Control and Safe Street Act, 1968, citat – “Organized crime means the unlawful
activities of members of a highly organised, disciplined association engaged in supplying illegal goods and services …”;
13
cu scopul de a obţine profit şi putere, … de către mai mult de două persoane angajate într-o colaborare
pe o perioadă îndelungată sau nedeterminată…”48.
În aceeaşi manieră, în Proiectul de Convenţie-Cadru a Naţiunilor Unite crima organizată este
definită ca fiind “activităţile desfăşurate de orice grup format din trei sau mai multe persoane între care
există raporturi ierarhice sau personale, care permit liderilor grupului să obţină profituri ori să controleze
teritorii sau pieţe de desfacere, interne sau internaţionale, prin folosirea violenţei, intimidării ori
corupţiei, atât prin săvârşirea de infracţiuni cât şi prin infiltrarea în economia legală”49.
4. Pentru a ajunge la o concluzie corectă în privinţa definirii infracţiunii de tipul crimei organizate
ni se pare că ar trebui să avem în vedere că trăsăturile caracteristice fenomenului crimei organizate
relevă o complexitate neobişnuită pe care legiuitorul penal cu greu ar putea să o sintetizeze într-o
normă de incriminare complexă, mai degrabă ar trebui să se apeleze la un sistem de norme penale,
în măsură să cuprindă aspectele atât de diferite ale fenomenului şi să asigure o represiune energică şi
eficientă prin intermediul legii penale a acestor manifestări ilicite.
Pentru a răspunde necesităţilor de tehnică legislativă şi a identifica soluţia corectă privind
clasificarea şi ordonarea acestei infracţiuni (ori sistem de infracţiuni) în legea penală, legiuitorul va
trebui să precizeze obiectul juridic specific acestor incriminări. Crima organizată, aşa cum a rezultat
din cele prezentate, defineşte un ansamblu de comportamente care aduc atingere şi pun în pericol o
varietate de valori sociale fundamentale şi un complex de relaţii sociale care se nasc şi se dezvoltă în
jurul şi din cauza acestor valori. Astfel, crima organizată aduce atingere şi pune în pericol asemenea
valori sociale fundamentale ca relaţiile sociale privitoare la persoana umană (viaţa, integritatea
corporală, libertatea etc.), la patrimoniul acesteia (prin furt, tâlhărie, înşelăciune, tăinuire), la buna
desfăşurare a activităţii justiţiei (favorizare, împiedicarea participării la proces, obstrucţionarea
obţinerii de probe, spălarea banilor), la regimul unor activităţi economice (prin preluarea ilicită a unor
întreprinderi şi folosirea lor în scopurile asociaţiei criminale, prin denaturarea proceselor economice
etc.), la regimul legal de reglementare a unor activităţi (prin traficul de arme, organe umane, bunuri
ale patrimoniului cultural etc.), la regulile de convieţuire socială (prin trafic de stupefiante, prin
constituirea de asociaţii criminale, prin prostituţie, proxenetism, jocuri de noroc etc.).
Varietatea valorilor sociale cărora li se aduce atingere sau sunt puse în pericol în asemenea cazuri
face dificilă identificarea unui loc anume în sistemul incriminărilor.
Obiectul nemijlocit al acţiunilor ilicite care intră în sfera crimei organizate poate fi, de asemenea,
extrem de vast. Acesta ar putea să se înfăţişeze ca un bun material (corpul persoanei, bunul aflat în
proprietatea sau posesia unei persoane) dar şi sub forma unor bunuri nemateriale (libertatea persoanei,
ordinea de drept, activitatea economică, liniştea publică etc.).
Subiectul activ al infracţiunilor care fac parte din sfera menţionată nu poate fi decât membrul
organizaţiei criminale, pe lângă faptul că, uneori, sunt atraşi, aşa cum am arătat, să realizeze scopurile
asociaţiei criminale chiar profesionişti, specialişti din diverse domenii. Caracteristic pentru subiecţii
activi în cazul unor asocieri criminale este şi existenţa unui act de iniţiere în activităţile organizaţiei,
uneori însoţit de ritualuri magice, care să inspire temere şi supunere totală la ordinele şefilor. Ca subiecţi
activi ai infracţiunii pot să apară nu numai persoane care participă nemijlocit la săvârşirea faptelor, dar şi
persoane care stau în umbră, alcătuind planurile criminale, dau ordine, organizează desfăşurarea
acţiunilor etc. Alături de membrii asociaţiei pot să participe şi alte persoane la săvârşirea infracţiunilor
din programul asociaţiei, în calitate de instigatori sau complici.

48 Arbeitsgruppe Justiz/Polizei des Bundeskriminalamt, mai, 1990 – citată în E.Savona şi colab., op.cit., p.6 şi comentată pe
larg în Organisierte Kriminalität und Internationales Strafrecht (Criminalitatea organizată şi dreptul penal internaţional) –
simpozionul grupului austriac al A.I.D.P, Viena, 12-13 iunie 1997;
49 Proiectul a fost propus de un grup de 11 ţări, între care şi România, la 24 oct.1996, în aplicarea în aplicarea Rezoluţiei
1996/27 a Consiliului Economic şi Social, intitulată “Aplicarea Declaraţiei politice de la Napoli şi Planul mondial de
acţiune împotriva crimei transnaţionale organizate” şi a Rezoluţiei 49/159 a Adunării Generale a O.N.U., prin care s-a
aprobat Declaraţia politică şi Planul mondial de acţiune împotriva crimei transnaţionale organizate;
14
 Subiectul pasiv va fi o persoană fizică sau juridică prejudiciată prin activităţile asociaţiei
criminale. Adeseori, subiectul pasiv este obligat, prin folosirea violenţei, să nu se plângă autorităţilor şi
să suporte prejudiciul care i s-a adus pentru a evita consecinţe mai grave.
Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii, crima organizată implică un ansamblu de acţiuni sau
omisiuni cu specificul lor, manifestări bine organizate şi realizate (după exemplul marilor companii
industriale şi economice), pentru a se desfăşura cu maximum de eficienţă. Activităţile criminale de acest
tip sunt îndreptate sau au ca urmare imediată obţinerea de profituri rapide şi de amploare, pe lângă alte
consecinţe specifice acestor acţiuni (suprimarea vieţii unor persoane, vătămarea corporală, sustragerea
de bunuri etc.).
Un loc important în activitatea organizaţiilor criminale de tipul pe care în analizăm îl ocupă
valorificarea profiturilor obţinute, prin existenţa unor întinse reţele de tăinuitori, ca şi prin reciclarea
sumelor provenite din operaţiuni ilicite. La fel de importante sunt şi acţiunile de favorizare a activităţilor
asociaţiilor criminale prin acţiunea persoanelor infiltrate în sfera organelor judiciare ori în viaţa publică.
Crima organizată nu este numai un nou tip de infracţiune ci şi un nou tip de a săvârşi infracţiunile
tradiţionale, un nou tip de manifestare criminală specific epocii pe care o trăim. În orice mod s-ar
încerca sintetizarea trăsăturilor unui fenomen atât de complex ca acela pe care îl analizăm, rezultatul n-
ar putea fi satisfăcător.

3. Prevenirea şi combaterea crimei organizate. Modele normative actuale privind tratamentul

penal al crimei organizate

3.1. Modelul american

1. În legislaţia penală federală, crima organizată este reglementată, în principal, de Legea privind
controlul crimei organizate (Organized Crime Control Act) adoptată de Congres la 15 octombrie 197050.
Titlul IX al legii, denumit şi Codul RICO (the Racketeer Influenced and Corrupt Organization Act), a
fost inclus în Codul penal federal în Titlul 18, Secţiunile 1962-196851. În concepţia autorilor americani,
racketeering (RICO laws) cuprinde ansamblul legilor din statele americane sau cu caracter federal
menite să combată organizaţiile criminale. Este vorba de acele organizaţii constituite pentru comiterea
de fapte ilicite prin constrângere (sau încercarea de a comite asemenea fapte prin constrângere) în scopul
obţinerii de profituri sau proprietăţi. Codul RICO sancţionează asemenea fapte cu minimum 20 ani
închisoare şi 25 000 U.S.D. amendă. Textul legii la care facem referire este formulat astfel:
“Persoana sau întreprinderea (individuală, parteneriat, corporaţie, asociaţie ori altă entitate
legal constituită, precum şi orice uniune sau grup de indivizi asociaţi în fapt) care săvârşeşte activităţi
(cel puţin două, dintre care una să se fi desfăşurat efectiv ulterior datei de 15 oct. 1970 şi în maximum
10 ani de la săvârşirea primei fapte) ilicite (omucidere, răpire, joc ilicit de noroc, incendiere, jefuire,
mituire, estorcare de fonduri, pornografie, trafic de narcotice ori alte droguri periculoase, fraudă
poştală, fraudă în comunicaţii, obstrucţionarea justiţiei, intimidarea martorilor, prostituţie etc., ori
ameninţarea cu săvârşirea acestor fapte) în scopul:
- obţinerii de venituri licite prin investirea în afaceri a fondurilor ilicite;
- obţinerii de venituri ilicite prin controlul prin violenţă asupra unei întreprinderi care
desfăşoară activităţi de comerţ;
- precum şi în scopul:

50 Peter J. Henning, Individual Liability for Conduct by Criminal Organizations in the United States, în International
Review of Penal Law, nr.3-4,1997, p.751-773; U.S. Department of Justice, An introduction to Organized Crime in the
United States, 1993, p.5-6; Sue Titus Reid, Crime and Criminology, Florida State Univ., Holt, Rinehart and Winston,
Inc., 1991, p.404-408; Larry J. Siegel, Criminology, Univ. of Nebraska, Omaha, West Publishing Comp., N.Y., 1983,
p.391-392;
51 racketeer - engleza americană gangster (bandit) - conf. L. Leviţchi, A. Bantaş, English-Romanian Dictionary, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984, p.800;
15
 - conducerii unei afaceri comerciale prin metode violente;
- utilizarea metodelor ilicite pentru obţinerea de venituri ori în conducerea afacerilor,
şi dacă aceste fapte afectează comerţul interstatal ori exterior.
Activitatea organizaţiilor criminale este îndreptată atât spre obţinerea de profituri de la
întreprinderile legale prin violenţă şi ameninţare, ca şi prin înfiinţarea de întreprinderi ilegale (jocuri de
noroc, producerea şi vânzarea de narcotice, prostituţie etc.)52.
Ameninţarea sau violenţa (metode ilegale) reprezintă un element constitutiv al infracţiunii;
ameninţarea trebuie să vizeze intimidarea victimei prin afirmaţii că se vor comite infracţiuni contra sa
(omor, răpire, violenţe) ori o infracţiune contra proprietăţii (furt, incendiu etc.) faţă de cel ameninţat sau
faţă de un membru al familiei.
2. Alte reglementări juridico-penale în materia sancţionării crimei organizate sunt cuprinse în Titlul
21, Secţiunile 841-863 şi 960-971 din Codul Penal Federal, care se referă la traficul de substanţe
narcotice şi stupefiante. În mod deosebit interesează Secţiunea 848 care defineşte şi sancţionează
întreprinderea criminală continuă53.
Astfel, conform legii, “... o persoană este angajată într-o activitate infracţională continuă dacă (1)
încalcă orice prevedere a acestui subcapitol ori a subcapitolului II, şi (2) fapta reprezintă o parte a unei
serii de încălcări a acestui subcapitol ori a subcapitolului II, precum şi dacă :
- făptuitorul a acţionat în înţelegere cu cinci sau mai multe persoane faţă de care a avut poziţia
de organizator, supraveghetor sau orice altă poziţie de conducere, şi
- făptuitorul a obţinut venituri substanţiale din acţiunile ilicite săvârşite”.
În cadrul faptelor incriminate în Secţiunea 848, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea pe
viaţă (lit.b) sau pedeapsa cu moartea (lit.e) dacă, pentru atingerea scopului urmărit, ori pentru a scăpa de
urmărire, făptuitorul a săvârşit un omor cu premeditare, ori a instigat la săvârşirea unui omor.
În practica judiciară s-a decis că există o asociaţie de tip racket chiar dacă asociaţia nu prezintă
absolut toate trăsăturile acestui tip de asociere ci numai unele din aceste trăsături. Persoanele care
participă, fără să fie membri ai asociaţiei, la activităţile desfăşurate de aceasta sunt socotiţi complici cu
condiţia să-şi fi dat seama că participă, direct sau indirect, la activitatea unei asociaţii de tip racket.
Aşa cum se observă, modelul american a creat o incriminare specifică asociaţiilor de tipul crimei
organizate şi totodată a incriminat fapte care se comit de către acest tip de asociaţii criminale. Este
interesantă soluţia din practica juridică americană în sensul că nu este necesar ca într-un caz concret
asociaţia criminală să întrunească absolut toate trăsăturile asociaţiilor de tipul crimei organizate, ci
numai pe unele dintre aceste trăsături pentru a justifica incidenţa reglementărilor speciale.

3.2. Modelul italian

1. În legislaţia italiană, art. 416 C.pen. incriminează fapta de asociere pentru săvârşirea de
infracţiuni. Textul are următorul conţinut:
Când trei sau mai multe persoane se asociază în scopul comiterii mai multor delicte, acei care
iniţiază, constituie şi organizează asociaţia sunt pedepsiţi numai pentru aceasta cu recluziune
de la 3 la 7 ani.
Pentru fapta de participare la asociaţie, pedeapsa este recluziunea de la 1 la 5 ani.
Conducătorii vor suferi aceeaşi pedeapsă ca şi iniţiatorii.
Dacă asociaţii străbat înarmaţi localităţile sau căile publice se aplică recluziunea de la 5 la 15
ani.
Pedeapsa se majorează dacă numărul asociaţilor este de 10 persoane sau mai mare.

52 La Fave and Scott, Criminal Law, New York, 1986, p. 535-569; Parkins and Boyce, Criminal Law, Washington, 1982,
p. 680-715 citaţi de Cristopher L. Blekesley, Raport general, AIDP, Secţiunea a 2-a, Paris, 1996, p.12.
53 U.S.Department of Justice, DROG ENFORCEMENT ADMINISTRATION, Controlled Substances Act - as amended to
July 1, 1991, Washington D.C., 1991, p.1001-1004;
16
 2. Întrucât “nu orice asociere de răufăcători este de tip mafiot”54, prin Legea nr.646 din 13.09.1982,
s-a introdus în Codul penal art.416 bis care sancţionează o formă specială de asociere în vederea
comiterii de infracţiuni, şi anume cea de tip mafiot.
Această incriminare s-a introdus în legea penală cu intenţia de a sancţiona mai aspru acele asociaţii
(de tip mafiot)caracterizate nu numai prin scopul urmărit – acela de a săvârşi infracţiuni - ci şi prin
metodele folosite pentru atingerea acestui scop55.
Potrivit textului citat, se sancţionează cu închisoare de la 3 la 6 ani, “cel care face parte dintr-o
asociaţie de tip mafiot, compusă din trei sau mai multe persoane” şi cu închisoare de la patru la nouă
ani “cei care organizează sau conduc asociaţia”.
În cuprinsul textului este definită asociaţia de tip mafiot, astfel:
Asociaţia este de tip mafiot dacă aceia care fac parte din ea se prevalează de forţa de intimidare a
legăturii dintre asociaţi şi de condiţia de supunere şi tăcere, care derivă din aceasta, pentru comiterea
de infracţiuni, pentru a obţine, direct sau indirect, gestiunea sau controlul activităţilor economice,
concesiuni, autorizaţii, antreprize şi servicii publice, sau pentru a realiza, pentru ei sau pentru alţii,
profituri sau avantaje nejustificate.
Dacă asociaţia este înarmată se aplică pedeapsa recluziunii de la 4 la 10 ani în cazul prevăzut la
primul alineat şi de la 5 la 15 ani în cazurile prevăzute de al doilea alineat.
Asociaţia se consideră înarmată când participanţii au la dispoziţie, pentru realizarea scopurilor
asociaţiei, arme, materiale explozive, chiar ascunse sau ţinute în depozite.
Dacă activitatea economică asupra căreia asociaţii înţeleg să-şi asume sau să-şi menţină controlul
este finanţată în total sau în parte cu preţul, produsul sau profitul obţinut din infracţiuni, pedepsele
stabilite în alineatele precedente se majorează de la o treime la jumătate.
În ceea ce-l priveşte pe condamnat, este întotdeauna obligatorie confiscarea lucrurilor care au servit
sau au fost destinate la comiterea infracţiunii precum şi lucrurile care reprezintă preţul acestora,
produsul sau profitul care constituie folosul obţinut. Pe lângă acestea sunt decăzuţi din dreptul la diferite
permise, concesiuni, antreprize etc.
Dispoziţiile alineatului prezent se aplică şi organizaţiei Camorra precum şi altor asociaţii, oricum ar
fi denumite pe plan local, care prevalându-se de forţa intimidantă a legăturii dintre asociaţi urmăresc
scopuri asemănătoare celor ale organizaţiilor de tip mafiot.
Aşa cum se observă, caracteristic pentru existenţa infracţiunii este:
a) existenţa unui legământ asociativ (înţelegere criminală) între trei sau mai multe persoane;
infracţiunea se consumă când se constituie legământul de asociere între trei sau mai multe persoane;
legea nu cere iniţierea unei activităţi ilicite dintre cele care constituie scopul asocierii. Infracţiunea este
continuă, prelungindu-se în timp până la dizolvarea voluntară a asocierii, sau până când sunt arestaţi
membrii săi, sau până la predarea voluntară, astfel încât numărul participanţilor rămaşi se reduce la mai
puţin de trei56. Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană. Fapta poate fi comisă şi în participaţie
(pluralitate ocazională care se suprapune peste pluralitatea constituită).
b) Forma de vinovăţie cerută pentru delictul examinat este intenţia directă; membrii asociaţiei
acţionează având reprezentarea că fac parte dintr-o asociere de tip mafiot şi urmăresc realizarea
scopurilor acesteia57.

54 Thierry Cretin, Qu'est-ce qu'une mafia? Essai de definition des mafias, în Revue de science criminelle et de droit pénal
comparée, nr.2, apr.-iun. 1995s, p.281;
55 L.Delpino, Dirrito penale, parte speciale, IX Edizione, Ed. ESSELIBRI-SIMONE, Napoli, 1996, p.353-363; Decizia
Curţii de Casaţie, nr.1426/14.06.1983;
56 Giovanni Fiandaca, Enzo Musco, Diritto penale, Parte speciale, Seconda edizione, Zanichelli editore, Bologna, 1997,
p.478-479;
57 Delpino, op.cit., p.357;
17
 c) scopul asocierii este nu numai acela de a comite infracţiuni ci şi de a obţine în mod direct sau
indirect gestiunea sau orice control al unei activităţi economice, concesiuni, autorizaţii, antreprize şi
servicii publice, cu atât mai mult a acelora care produc profituri sau avantaje injuste pentru sine sau
pentru alţii sau pentru a influenţa electoratul.
Aceste finalităţi sunt prevăzute în mod alternativ; ca urmare, infracţiunea va exista chiar dacă
asocierea urmăreşte numai unul din aceste scopuri.
d) utilizarea de către asociaţi, pentru atingerea scopului sau scopurilor asociaţiei, a forţei de
intimidare a legământului de asociere, a supunerii ierarhice şi a complicităţii/legii tăcerii care derivă din
acesta.
Incriminarea cuprinde şi următoarele variante normative agravate58:
a) dacă asocierea este armată; asocierea se consideră armată, în sensul art.416 bis când
participanţii au la dispoziţie, pentru realizarea scopurilor asociaţiei, arme sau materiale explozibile, chiar
dacă sunt ascunse sau ţinute într-un depozit. Dacă asocierea este armată se aplică pedeapsa cu închisoare
de la 4-10 ani pentru simplii participanţi şi de la 5-15 ani pentru promotori, organizatori şi conducători.
Agravanta referitoare la deţinerea de arme şi materiale explozive de către grupul criminal se aplică
numai celor care au cunoscut existenţa acestei împrejurări59.
b) dacă activităţile economice asupra cărora asociaţii plănuiesc să-şi asume sau să-şi menţină
controlul sunt finanţate în totalitate sau în parte cu preţul, produsul sau profitul obţinut în urma săvârşirii
de infracţiuni.
Condamnarea atrage, în toate cazurile, confiscarea lucrurilor care au servit sau au fost destinate
comiterii infracţiunii şi banii sau valorile care sunt preţul, produsul sau profitul infracţiunii, cât şi
interzicerea dreptului de a beneficia de licenţă de comerţ, de a participa la licitaţii ori de a obţine
concesiuni, antreprize etc. privitoare la lucrări publice.
3. În afară de incriminarea analizată şi care sancţionează o anumită formă de asociere, specifică
crimei organizate, legea penală italiană incriminează distinct unele fapte care se comit, de regulă, în
cadrul crimei organizate60. Aşa de pildă, prin Legea 309 din 9 oct. 1990 a fost incriminată fapta de trafic
de stupefiante săvârşită de o asociaţie criminală61. Articolul 74 din această lege, sancţionează
următoarele fapte:
Dacă trei sau mai multe persoane se înţeleg să săvârşească mai multe fapte dintre cele
prevăzute în art.7362, acela care iniţiază, înfiinţează, conduce, organizează sau sprijină
asociaţia criminală va fi pedepsit cu minimum douăzeci ani închisoare;
Ceilalţi membri ai asociaţiei criminale vor fi pedepsiţi cu minimum zece ani închisoare;
Pedeapsa va fi mai mare dacă numărul membrilor va fi de zece persoane sau mai mare;
Dacă asociaţia criminală este înarmată, pedeapsa cu închisoarea va fi de minimum douăzeci şi
patru de ani ... Asociaţia se consideră a fi înarmată dacă membrii săi deţin în posesie arme de
foc sau substanţe explozive, chiar dacă acestea sunt ţinute într-un loc secret;
Faptele de mai sus, comise de asocieri care nu au caracter mafiot vor fi sancţionate ca o infracţiune
unică în contextul menţionat; dacă sunt comise de o asociere de tip mafiot, se vor aplica regulile
concursului de infracţiuni63.

58 Delpino, op.cit., p.358;

59 Deciziile Curţii de Casaţie nr.6784/6.06.1992, nr.2164/2.03.1995 nr.5466/ 12.05.1995;
60 Thierry Cretin, Qu'est-ce qu'une mafia? Essai de déefinition des mafias, în Revue de science criminelle et de droit pénal
comparée, nr.2, apr.-iun. 1995, p.282;
61 Ministero dell'Interno, The tree italian law enforcement forces, Roma, 1992, p.23;
62 Este vorba de trafic de substanţe narcotice sau psihotrope;
63 Decizia Curţii de Casaţie nr.478/29.09.1995;
18
 4. Tot ca o infracţiune distinctă a fost incriminat prin articolul 416 ter C.pen.it., împiedicarea, prin
metode de tip mafiot, a liberei exprimări a votului cu prilejul consultărilor electorale, precum şi
cumpărarea voturilor64.
5. Aşa cum se observă, modelul italian de reprimare a crimei organizate se caracterizează prin
incriminarea asocierii criminale de un anume tip (tip mafiot) deosebit de asocierea criminală tradiţională
şi prin incriminarea distinctă a unor fapte care, de regulă, se comit în cadrul crimei organizate: traficul
de stupefiante, împiedicarea liberei exprimări a votului, cumpărarea voturilor etc., activităţi prin care
asociaţiile criminale de tip mafiot tind să dobândească atribuţii, competenţe şi onoruri politice spre a-şi
consolida puterea în zonele în care acţionează.

3.3. Modelul francez

1. Legea penală franceză incriminează activitatea cunoscută sub numele de crimă organizată65, în
principal, în articolele 450-1 - 450-3 C.pen. (Cartea a 4-a, Titlul 5, Crime şi delicte contra Naţiunii,
Statului şi păcii publice) privitoare la asociaţia de răufăcători.
Potrivit art.450-1 C.pen., “constituie o asociaţie de răufăcători orice grupare formată sau
înţelegere stabilită în vederea pregătirii, prin unul sau mai multe acte materiale, a uneia sau a mai
multor crime sau a unuia sau a mai multor delicte pedepsite cu 10 ani închisoare. Participarea la o
asociaţie de răufăcători este pedepsită cu 10 ani închisoare şi 1 milion franci amendă”.
Caracteristic incriminării propusă analizei este:
a) existenţa unei înţelegeri între mai multe persoane; legea nu prevede numărul minim de
membri, nici necesitatea unei relaţii ierarhice între membri şi nici existenţa unei organizaţii structurate,
simpla asociere a unor persoane pentru scopurile arătate în text fiind suficientă pentru existenţa
infracţiunii. Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană. Termenul de “răufăcător” nu
presupune ca membrii asociaţiei să aibă antecedente penale, ci acest atribut se referă la obiectivele
urmărite de cei care constituie asocierea criminală.
b) înţelegerea dintre asociaţi să aibă ca obiect realizarea unor scopuri ilicite care ar putea consta
din săvârşirea oricăror crime sau delicte sancţionate de legea penală cu cel puţin zece ani închisoare,
cum ar fi: traficul de stupefiante, proxenetismul, distrugerea periculoasă pentru persoane, faptele de
corupţie, infracţiunile de fals etc. În practica judiciară66 s-a decis că nu este necesar ca fiecare membru al
grupului să fie informat cu privire la toate scopurile ilicite ale asociaţiei, simpla apartenenţă voluntară la
asociaţia criminală, cunoscând caracterul ilicit al acesteia, fiind de natură să probeze existenţa intenţiei
ca formă a vinovăţiei făptuitorului.
Pentru existenţa asociaţiei criminale nu este suficientă simpla reunire a membrilor, fiind necesar ca
aceştia să-şi manifeste voinţa de a acţiona în comun pentru săvârşirea unor fapte penale grave şi să
desfăşoare un minim de acte relevante pentru caracterul asocierii (de exemplu, în autoturismul unui
participant au fost găsite arme, cagule, plăci de înmatriculare false şi documente care atestau pregătirea
membrilor grupului criminal pentru săvârşirea unei infracţiuni-scop67).
Acei care participă la o asociaţie de răufăcători au calitatea de coautori ai infracţiunii. Dacă s-a
încercat ori s-a consumat una dintre infracţiunile-scop ale asocierii, se aplică regulile concursului de
infracţiuni68. Complicitatea este posibilă din partea unor persoane din afara asociaţiei. Dacă membrii

64 Conf. Michele Papa, La nouvelle législation italienne en matiere de criminalite organisée, în Revue de science
criminelle et de droit pénal comparée, nr.4, oct.-dec.1993, p.727;
65 Yves Mayaud, Les systèmes pénaux à l’épreuve du crime organisé, în International Review of Penal Law, nr.3-4,1997,
p.793-813; Patrice Gattegno, Droit pénal special, Paris, Dalloz, 1995, p.276-280;
66 Chambre criminelle de la Cour de Cassation, 11.06.1970, în Bulletin des arrêts de la Cour de Cassation - Chambre
criminelle, citată în Revue de science criminelle, 1971, nr.108, p.141, cu observaţii de A.Vitu;
67 Chambre criminelle de la Cour de Cassation, 16 sept.1990, în Revue de Droit penal, nr.3/1991;
68 Chambre criminelle de la Cour de Cassation, 22.01.1986, în Bulletin des arrêts de la Cour de Cassation - Chambre
criminelle, nr.29, 1986; Chambre criminelle de la Cour de Cassation, 03.07.1991, în Bulletin des arrêts de la Cour de
Cassation - Chambre criminelle, nr.288, 1991;
19
asociaţiei au început executarea infracţiunii-scop se va reţine atât complicitate la infracţiunea prevăzută
în art.450-1, dacă complicele a ajutat la constituirea sau dezvoltarea asociaţiei, cât şi la infracţiunea-scop
tentată sau consumată69.
2. În afară de incriminarea faptei de asociere criminală, legea penală franceză mai foloseşte, în
combaterea crimei organizate, şi varianta normativă agravată (banda organizată) prevăzută în legătură
cu unele incriminări din partea specială a codului penal.
Potrivit art. 132-71 C.pen. care defineşte conceptul de bandă organizată, “constituie o bandă
organizată orice grupare formată sau orice înţelegere stabilită în vederea pregătirii, constând dintr-una
sau mai multe fapte materiale, a uneia sau mai multor infracţiuni. Această circumstanţă atrage agravarea
pedepsei acolo unde legiuitorul o prevede explicit în partea specială”.
Circumstanţa este incidentă în cazul furtului (art.311-9 C.pen.), distrugerii (art.322-8 C.pen.),
traficului de stupefiante (art.222-35 C.pen.), lipsirii de libertate în mod ilegal (art.224-3 C.pen.),
proxenetismului (art.225-8 C.pen.), şantajului (art.312-6 C.pen.), înşelăciunii (art.313-2 C.pen.), spălării
banilor (art.324-2 C.pen.) şi falsului de monedă (art.442-2).
3. Tot în legătură cu reprimarea crimei organizate, legea penală franceză foloseşte ca incriminare
distinctă şi autonomă dispoziţiile privitoare la sancţionarea faptei de trafic organizat de stupefiante (art.
222-34 C.pen.) Textul incriminează “fapta de a conduce sau organiza o grupare având ca obiect
producerea, fabricarea, importul, exportul, transportul, deţinerea, oferirea, cedarea, achiziţionarea sau
întrebuinţarea ilicită de stupefiante; pedeapsa este privaţiunea de libertate pe viaţă şi 50 milioane
franci amendă”.
4. Aşa cum se observă, modelul francez de combatere a crimei organizate este format dintr-o
normă sintetică privitoare la un anume tip de asociere criminală pe care o identifică nu după unele
trăsături distincte (ca în cazul modelului italian) ci o particularizează prin limitele mai mari de pedeapsă
prevăzută de lege pentru fapta respectivă.
De asemenea, modelul francez foloseşte tehnica variantelor normative agravate în legătură cu
infracţiunile care se comit mai frecvent în cadrul crimei organizate.
Separat, modelul francez incriminează, ca infracţiuni autonome, unele fapte care se comit, de
regulă, în cadrul crimei organizate: traficul de stupefiante, spălarea banilor etc.
Este interesant de observat la modelul francez că, deşi nu incriminează o formă asociativă specifică
crimei organizate în raport cu trăsăturile caracteristice ale acesteia, introduce forma asociativă în cadrul
incriminării faptei de trafic de stupefiante. Altfel spus, creează o formă asociativă specifică unui tip de
incriminare care face parte din cele care caracterizează crima organizată.

3.4. Modelul rus

Codul penal rus, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1997, defineşte în art.210 grupul infracţional
(organizaţie infracţională) ca fiind acel grup de persoane constituit special în vederea săvârşirii uneia sau
a mai multor infracţiuni, având o structură caracterizată printr-un înalt grad de organizare, cu o
stabilitate în timp, şi o mare coeziune a membrilor săi, având ca obiectiv săvârşirea de infracţiuni grave
sau deosebit de grave.
Săvârşirea unei infracţiuni de un grup de persoane, indiferent de natura acestuia, constituie în
Codul penal rus o circumstanţă agravantă legală, Persoanele care au acţionat în calitate de iniţiatori,
conducători sau organizatori ai unui grup organizat sau ai unei organizaţii criminale, precum şi membrii
care aparţin unui grup organizat sau unei organizaţii infracţionale vor răspunde atât potrivit dispoziţiilor
care incriminează iniţierea, constituirea sau apartenenţa la grupul organizat ori la o asociaţia criminală,
cât şi pe baza normelor care incriminează faptele ce alcătuiesc scopul grupului sau organizaţiei, dacă
asemenea fapte au fost săvârşite.
Aşa cum se observă, modelul rus este format dintr-o normă de incriminare extrem de generică
referitoare la asocierile criminale, caracterizate atât prin modul lor de organizare cât şi prin scopul

69 Patrice Gattegno, op.cit., p.276-280;

20
urmărit. (săvârşirea de infracţiuni grave sau deosebit de grave) urmând ca această incriminare să fie
incidentă în raport cu toate infracţiunile prevăzute în codul penal şi în legile speciale care se comit în
condiţiile prevăzute în art. 210 C.pen. rus.

3.5. Modelul românesc

La începutul anului 2004 a intrat în vigoare Legea 39 din 29.01.2003 privind prevenirea şi
combaterea criminalităţii organizate. Legea română preia, cu destulă acurateţe, o parte din definiţiile şi
normele de incriminare prevăzute în Convenţie. Cu toate acestea, ar fi de preferat ca acestea să fie
preluate integral, fără adăugiri ori omisiuni.
Astfel, dacă definirea „grupului infracţional organizat” este similară celei din Convenţie,
incriminarea participării într-un astfel de grup este sensibil diferită, fiind mai degrabă tributară
reglementării prevăzute în art. 323 C.pen. Este discutabilă, de exemplu, sancţionarea „iniţierii” unui
grup infracţional organizat prevăzută de art.7(1) din lege. Convenţia se referă la „înţelegerea” (agreeing
– engl., s`entendre – fr.) dintre persoane pentru a săvârşi infracţiuni grave în grup criminal organizat şi
cu scopurile precizate şi nu la simpla iniţiere care, de altfel, poate să nu fie urmată de constituirea
grupului, legea română nefăcând vreo precizare discriminatorie în acest sens.
De asemenea, sprijinirea „sub orice formă” a grupului infracţional organizat (art.7, alin.1)
reprezintă un exces de reglementare. Diviziunea muncii în cadrul grupurilor criminale ridică probleme
teoriei şi practicii dreptului penal mai ales cu privire la tratamentul penal al liderilor asociaţiilor care
planifică, pregătesc şi decid săvârşirea faptelor ilicite care constituie scopul asocierii, dar executarea
nemijlocită a acestora revine membrilor de rând.
Problema alăturării participaţiei penale la pluralitatea constituită de infractori prezintă un interes
real, atât din punct de vedere doctrinar, cât şi din punctul de vedere al înfăptuirii justiţiei penale. Ştiinţa
dreptului penal admite ca la o pluralitate constituită să se alăture o pluralitate ocazională70. Subliniind
diversitatea rolurilor asociaţilor şi practica judiciară a acceptat posibilitatea existenţei pluralităţii
ocazionale alături de cea necesară71. Astfel, în această materie, teza posibilităţii de a configura
“concursul extern” la infracţiunile de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (art.416 C.pen.it.) şi
asocierea de tip mafiot (art.416 bis C.pen.it.) este clar formulată de jurisprudenţa italiană:
“Cu privire la infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, întrucât prezintă relevanţă
conduita individuală, este necesară existenţa pactum sceleris cu referire la organizaţia criminală şi
affectio societatis cu privire la conştiinţa şi voinţa subiectului de a face parte dintr-o asociaţie interzisă.
Este, deci, pedepsibil ca membru al organizaţiei acela care prestează adeziunea şi contribuie la
activitatea organizaţiei chiar şi pentru o perioadă limitată de timp.
Răspunde, însă, cu titlu de participant extern la fapta asociativă subiectul care, nefăcând parte
din structura organică a organizaţiei, s-a limitat la prestaţii ocazionale cu semnificaţie cauzală pentru
realizarea scopului acesteia, ori pentru menţinerea structurii asociative, fiind conştient de existenţa
structurii asociative şi de contribuţia sa în favoarea acesteia” 72.
Deci, problema alăturării participaţiei penale la pluralitatea constituită de infractori nu se pune
decât atunci când participantul ştie pe cine ajută. Acesta este, de altfel, principalul motiv al
controverselor teoretice precum şi al soluţiilor divergente din practica judiciară. Unii dintre autori
consideră că, în condiţiile în care o persoană nu doreşte să facă parte dintr-o organizaţie criminală, ea nu

70
V.Dongoroz, Explicaţii I, op.cit, p.181 şi 188; C.Bulai, Drept penal român, Partea generală, vol.I, Casa de Editură şi
Presă “Şansa” S.R.L., Buc., 1992, p.188; V.Manzini, Trattato di diritto penale italiano, Torino, ed.1983, vol.VI, p.208;
G.Fiandaca, E.Musco, Diritto penale, Parte generale, Terza edizione, Zanichelli editore, Bologna, 1995, p.454-478;
G.Fiandaca, E.Musco, Diritto penale, Parte speciale, Seconda edizione, Zanichelli editore, Bologna, 1997, p.475;
F.Mantovani, Dititto penale, Parte generale, Terza edizione, CEDAM, Milano, 1992, p.509-557;
71 Cassazione Sezioni Unite, decizia nr.16 din 28.12.1994, citată de L.Delpino, Dirrito Penale, Parte speciale, IX Edizione,
totalmente rivista e aggiornata, Ed. Esselibri-Simone, Napoli, 1996, p.357;
72 Cassazione Sezioni Unite, decizia din 8 ian.1993, citată de G.Turone, Il delitto di associazione mafiosa, Milano, Giuffre
Editore, 1995, p.330;
21
poate fi tratată în calitate de membru al acelei organizaţii chiar dacă, în anumite împrejurări, s-a aflat în
legătură cu membrii grupului criminal şi chiar i-a ajutat într-un fel sau altfel, dând curs cererilor
acestora. De exemplu, un arhitect sau un inginer constructor, la solicitarea unei persoane despre care ştie
că este membrul unei organizaţii criminale, îi furnizează planurile unei clădiri pe care a proiectat-o sau a
construit-o. Se pune problema dacă, în cazul în care grupul criminal este descoperit (chiar mai înainte de
a săvârşi spargerea acelei clădiri) iar planurile sunt găsite, arhitectul sau inginerul constructor ar putea fi
acuzaţi, pe lângă infracţiunea de divulgare a secretului profesional şi pentru infracţiunea de asociere
pentru săvârşirea de infracţiuni sau numai pentru complicitate la această infracţiune. Răspunsul
dominant va fi negativ, deoarece persoanele în cauză nu au acţionat cum anima socii, ci din cu totul alte
motive (pentru bani, din ură etc.). Opinia contrară va încerca să demonstreze că prin fapta sa învinuitul a
contribuit în mod semnificativ la pregătirea unei infracţiuni-scop şi, pe cale indirectă, la întărirea
grupului criminal, deci a participat la viaţa de organizaţie a grupului. Din acest motiv el trebuie să fie
judecat ca autor şi nu complice la infracţiunea de asociere criminală. În mod asemănător trebuie pusă
problema în materia relaţiilor clientelare dintre crima organizată şi politicieni sau oamenii de afaceri,
relaţii în legătură cu care se exprimă opinia că ar trebui judecate în interiorul şi nu în exteriorul normelor
de incriminare respective73.
În cazul infracţiunilor asociative-tip (la care cerinţele de existenţă a pluralităţii constituite sunt
prevăzute explicit în normele de incriminare) participaţia penală la pluralitatea constituită poate fi
întâlnită în două ipoteze74:
 instigare sau complicitate la infracţiunea de asociere;
 coautorat, instigare sau complicitate la infracţiunea care intră în scopul asocierii;
În prima ipoteză, care vizează formarea, organizarea şi sprijinirea grupului criminal, instigarea la
iniţierea constituirii asociaţiei este pedepsibilă dacă a fost urmată de executare şi dacă executarea (în
modalitatea iniţierii) a avut ca rezultat constituirea grupului criminal. Instigarea la aderarea sau la
sprijinirea acesteia sunt de asemenea pedepsibile, cu precizarea că nu în toate normele de incriminare a
infracţiunilor asociative sprijinirea reprezintă o modalitate de existenţă a infracţiunii, fiind tratată ca o
formă a complicităţii (participaţie penală la pluralitatea constituită). În consecinţă, complicitatea la
infracţiunea de asociere este şi ea posibilă, atât în modalitatea complicităţii morale (de exemplu,
promisiunea de tăinuire sau favorizare în cazul legislaţiilor penale care nu le incriminează ca infracţiuni
distincte), cât şi a complicităţii materiale (de exemplu, furnizarea de sprijin logistic).
În cea de-a doua ipoteză, care ia în considerare sprijinirea programului criminal, participaţia penală
alături de pluralitatea constituită la săvârşirea unei anumite infracţiuni pare a fi mai uşor de decelat şi, în
consecinţă, nu mai este percepută ca un faptă care disimulează affectio societatis 75. De exemplu,
infracţiunea de spălare a banilor (acolo unde fapta este incriminată) este săvârşită nu numai de către
liderii organizaţiilor criminale, dar şi de o serie de funcţionari din sistemul financiar-bancar. Aceştia din
urmă, în scopul obţinerii de profituri ilicite, caută conexiuni în mediile infracţionale, instigă la săvârşirea
infracţiunii, oferă sprijin sub forma consultaţiilor şi documentaţiilor de specialitate şi finalizează
(consumă) fapta de reconversie a produsului ilicit al crimei. Un astfel de funcţionar poate participa – în
calitate de autor, instigator sau complice – la numeroase fapte de această natură, în favoarea unor
asociaţii criminale diferite, fără a deveni membru al uneia dintre ele.
Articolul 5 din Convenţie, consacrat sancţionării participării într-un grup criminal organizat,
solicită statelor semnatare să incrimineze:

73 R.Sciarrone, Il rapporto tra le mafia e imprenditorialita in un’area della Calabria, în Quaderni di sociologia, vol.
XXXVII, 1993, nr.5, p.68, citat de Turone, op.cit., p.331 şi urm.;
74
Această separare este analizată mai ales de autorii italieni, care fac distincţie între sprijinirea grupului criminal, sprijinirea
programului criminal şi sprijinirea unei anumite infracţiuni cuprinse în programul criminal (E.g.: G.Turone, op.cit.,
cap.IX, p.327-366; G.Fiandaca, La contiguità mafiosa degli imprenditori tra rilevanza penale e stereotipo criminale, în
Foro italico, II/1991, p.475;
75
G.Fiandaca, E.Musco, Diritto penale, Parte generale, cit., p.468-479;
22
 înţelegerea cu una sau mai multe persoane pentru a săvârşi infracţiuni grave implicând un grup
criminal organizat, cu scopul de a obţine beneficii financiare sau materiale şi, acolo unde legea
naţională prevede, implicând săvârşirea de către unul dintre participanţi a unei fapte prin care
înţelegerea este transpusă în realitate;76
fapta persoanei care, cunoscând scopul şi faptele ilicite ale unui grup criminal organizat, ori
intenţia unui astfel de grup de a săvârşi infracţiunile prevăzute la art.2 lit.a,
 participă la activităţile ilicite ale acestuia,
 ori desfăşoară, cu ştiinţă, alte activităţi prin care contribuie la atingerea scopurilor
grupului criminal;

Credem că legea penală nu trebuie să fie considerată ca o armă de luptă ci, în mod firesc şi
democratic, ca un instrument de reglare a anumitor raporturi sociale. În consecinţă, atâta vreme cât o
persoană nu şi-a manifestat - fie şi tacit acolo unde tăcerea este înţeleasă ca o aprobare - acordul de
voinţă pentru a participa în grupul criminal organizat, ea nu trebuie tratată decât ca un participant
ocazional.
Dincolo de imperfecţiunile ei, Legea nr.39/2003 este un act normativ extrem de util care oferă
instituţiilor abilitate ale statului cadrul juridic necesar prevenirii şi combaterii eficiente a unuia dintre
cele mai periculoase fenomene antisociale – criminalitatea organizată.

4. Modele propuse de organizaţiile internaţionale

4.1. Propunerile INTERPOL

În ultimii ani, s-au făcut numeroase încercări de definire mai completă a noţiunii de asociaţie
criminală, şi implicit de crimă organizată. Astfel, la primul colocviu al INTERPOL-ului asupra crimei
organizate care s-a ţinut în Franţa, la St.Cloud, în luna mai 1988, infracţiunea de crimă organizată a fost
definită ca fiind “orice întreprindere sau grup de persoane angajate într-o activitate continuă ilegală
care are ca scop principal realizarea de profituri, independent de frontierele naţionale”. Definiţia a fost
criticată deoarece nu cuprindea condiţia ca grupul criminal să aibă o anumită structură organizatorică.
Poliţia germană a propus Interpolului un alt concept, definind crima organizată ca fiind “orice grupare
de persoane care au decis în mod conştient şi deliberat să coopereze în vederea desfăşurării de
activităţi ilegale pentru o perioadă de timp, împărţindu-şi sarcinile între membrii săi, utilizând adesea
sisteme ale suprastructurii moderne, în scopul de a obţine profituri substanţiale într-un mod cât mai
rapid posibil”. Definiţia a fost la rândul ei criticată, pentru că lipsea elementul de violenţă pentru
atingerea scopurilor organizaţiei.
Pe baza acestor sugestii, Departamentul pentru crima organizată din cadrul Interpolului a redefinit
această noţiune: “orice grup având o structură de corp constituit care are ca scop obţinerea de profituri
prin mijloace ilegale, adesea folosind teama şi corupţia”. Ca trăsături specifice activităţilor desfăşurate
de organizaţiile criminale au fost desprinse următoarele: utilizarea corupţiei şi a violenţei, continuitatea
în plan teritorial, disciplina, înfiinţarea de întreprinderi proprii, întrepătrunderea cu întreprinderile legale,
utilizarea unor ritualuri la aderare.

4.2. Propunerile O.N.U.

1. În ultimii ani, ONU a făcut paşi hotărâtori în lupta contra crimei organizate şi pentru elaborarea
unui model legislativ care să permită o luptă eficientă contra acestei forme de criminalitate. Astfel, în
anul 1994, la Conferinţa mondială ministerială asupra crimei organizate transnaţionale care a avut loc la

76 Textul se referă la infracţiunea de Înţelegere pentru săvârşirea de infracţiuni (Conspiracy) din legea penală
americană;
23
Napoli, Italia, statele membre ale ONU au adoptat Declaraţia politică de la Napoli şi Planul global de
acţiune împotriva crimei organizate transnaţionale77 cu privire la întărirea şi îmbunătăţirea „capacităţii
naţionale şi internaţionale de a coopera împotriva crimei organizate transnaţionale şi la punerea
bazelor pentru acţiuni concertate şi globale efective împotriva crimei organizate transnaţionale şi
prevenirea expansiunii sale ulterioare”.
Declaraţia politică şi Planul de acţiune atrag atenţia asupra necesităţii elaborării unei definiţii
general acceptate a crimei organizate prin evidenţierea principalelor caracteristici structurale şi a
modului de operare. S-a subliniat că pentru a preveni şi combate acest fenomen, sunt necesare studii
temeinice de criminologie, ca şi adoptarea, pe baza acestor studii, a unor prevederi de drept penal
material şi procedural care să asigure o represiune eficientă şi în cadrul legii a crimei organizate. O
importanţă specială a fost acordată cooperării internaţionale. În această privinţă s-a propus ca asistenţa
bilaterală şi multilaterală să fie îmbunătăţită, ca şi acordurile şi convenţiile asupra extrădării, asistenţei
juridice mutuale, culegerii de informaţii, precum şi schimburilor şi cooperării judiciare. Întrucât
principalul scop al organizaţiilor criminale este profitul, Planul de acţiune sugerează statelor membre să
incrimineze spălarea banilor, să adopte măsuri legislative pentru confiscarea produsului ilicit al crimei şi
pentru a mări transparenţa sistemelor financiare.
Cu privire la dezvoltarea a instrumentelor juridice internaţionale, Conferinţa ministerială a cerut
Comisiei pentru Prevenirea Criminalităţii şi Justiţie Penală să examineze posibilitatea elaborării unei
convenţii împotriva crimei organizate transnaţionale. Mai mult chiar, Comisiei i s-a atribuit sarcina de
pune în practică planul de acţiune la nivel naţional, regional şi internaţional.
2. Cu prilejul lucrărilor celui de-al IX-lea Congres al ONU pentru Prevenirea Criminalităţii şi
Tratamentul Infractorilor, care au avut loc la Cairo, în Egipt, în perioada 29 aprilie – 8 mai 1995, în
Rezoluţia 2, intitulată “Cooperarea internaţională şi asistenţa practică pentru întărirea supremaţiei legii:
dezvoltarea instrumentelor ONU”, Comisia pentru Prevenirea Criminalităţii şi Justiţie Penală a sugerat
să fie desemnat un Grup interguvernamental de Experţi care să analizeze recomandările practice pentru
dezvoltarea mecanismelor de cooperare internaţională, precum şi dezvoltarea unui model de legislaţie
asupra extrădării.
3. La 12 decembrie1996, Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluţia 51/120, prin care cerea
Secretarului general să invite toate statele să-şi declare poziţia asupra elaborării unei Convenţii asupra
crimei organizate, luând în considerare Proiectul de rezoluţie introdus de guvernul Poloniei. La data de
24 octombrie 1996, Polonia, alături de mai multe ţări printre care şi România, au propus un Proiect de
rezoluţie asupra crimei organizate pentru a fi discutat în Adunarea Generală ONU. În Proiect, crima
organizată era definită ca fiind “activităţile desfăşurate de orice grup format din cel puţin trei persoane,
între care există raporturi ierarhice sau personale care permit celor aflaţi la conducere să se
îmbogăţească sau să controleze teritorii sau pieţe interne sau străine, prin folosirea violenţei ori
corupţiei, urmând fie să desfăşoare o activitate infracţională, fie să se infiltreze în economia legală
folosind, în special, mijloacele de mai jos:
a) traficul ilicit de stupefiante şi spălarea banilor;
b) traficul de carne vie;
c) falsul de monedă;
d) traficul de obiecte din patrimoniul naţional;
e) furtul de materiale radioactive;
f) actele teroriste;
g) traficul de arme şi materiale explozive;
h) traficul de autoturisme;
i) coruperea funcţionarilor.

77 UN Economic and Social Council. “Draft Resolution. Naples Political Declaration and Global Action Plan against
Organised Transnational Crime”, în World Ministerial Conference on Organised Transnational Crime, Naples Italy, 21-
23 Nov.1994, UN doc. E/CONF.88/L.4.
24
 În Proiect se arăta că expresia “crimă organizată” desemnează orice faptă comisă de un membru al
unui grup, cu ocazia desfăşurării activităţii infracţionale, de către respectivul grup. De asemenea, în
acest document se propunea ca statele să sancţioneze participarea sau asocierea la un grup al crimei
organizate în scopul comiterii de infracţiuni, să se prevadă posibilitatea angajării răspunderea penală a
persoanelor morale care obţin profituri dintr-o organizaţie criminală sau care servesc drept acoperire
unei asemenea organizaţii.
4. Importanţa acestei probleme a determinat Comisia Naţiunilor Unite pentru Prevenirea
Criminalităţii şi Justiţie Penală să decidă elaborarea unui Proiect de Convenţie împotriva crimei
transnaţionale organizate, dispunând înfiinţarea unui Comitet Interguvernamental Ad Hoc de Experţi
care să ţină seama de instrumentele internaţionale existente, de Proiectul-cadru al Convenţiei ONU
prezentat de guvernul Poloniei, de rapoartele Grupului pentru traducerea în viaţă a Declaraţiei de la
Napoli şi a Planului de acţiune.
În discuţiile din cadrul comitetului de experţi, Statele Unite şi ţările Uniunii Europene s-au opus
definirii crimei organizate pe baza unei liste exhaustive ori ilustrative de infracţiuni săvârşite de membrii
organizaţiilor criminale, în timp ce reprezentanţii altor state au insistat pentru includerea unei asemenea
liste apreciind că aceasta conferă mai multă claritate conceptuală. Serioase controverse au fost
determinate şi de alte problematici importante ale textului Proiectului cum ar fi: răspunderea penală a
persoanelor juridice, aplicarea legii penale în spaţiu şi sancţionarea simplei calităţi de membru al unei
asociaţii criminale.
Cu privire la răspunderea penală a persoanelor juridice, unii dintre participanţi s-au opus categoric,
deoarece legislaţiile penale din ţările lor respectă principiul “societas delinquere non potest”.
Finalmente, s-a optat pentru propunerea ca fiecare ţară să decidă asupra posibilităţii ca persoanele
juridice să fie sancţionate “dacă obţin profit din crima organizată ori dacă funcţionează ca paravan
pentru organizaţiile criminale”. Nu va fi obligatoriu ca sancţiunea aplicată acestora să fie penală. Ea poate
fi civilă, administrativă sau comercială.
Comitetul interguvernamental pentru elaborarea Convenţiei împotriva crimei transnaţionale
organizate a depus un prim proiect78 la data de 15 decembrie 1998. În expunerea de motive (art.1) se
precizează că “scopul Convenţiei este de a promova cooperarea între Statele Părţi împotriva crimei
organizate cu dimensiune internaţională. În fine, în acest document s-a adoptat o definiţie, în sensul că
prin “crimă organizată” se înţelege “activităţile desfăşurate de orice grup format din trei sau mai multe
persoane, între care există raporturi ierarhice sau personale, care permit celor aflaţi la conducere să se
îmbogăţească sau să controleze teritorii sau pieţe interne sau străine, prin folosirea violenţei,
intimidării sau corupţiei, urmând fie să desfăşoare o activitate infracţională, fie să se infiltreze în
economia legală”79.
Într-o definiţie alternativă se adaugă modalităţile de realizare a infracţiunii, în principal, prin:
- Traficul ilicit de narcotice sau substanţe psihotrope şi reciclarea banilor, aşa cum este definit
în Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Traficului Ilicit de Narcotice şi Substanţe
psihotrope din 1988;
- Traficul de persoane, aşa cum este definit în Convenţia pentru Suprimarea Traficului de
Persoane şi a Exploatării prostituţiei din 1949;
- Falsificarea banilor, aşa cum este definită în Convenţia Internaţională pentru Suprimarea
Falsificării Banilor din 1929;
- Traficul ilicit sau furtul de obiecte culturale, aşa cum este definit de Convenţia Organizaţiei
educaţionale, ştiinţifice şi culturale a Naţiunilor Unite şi Institutului Internaţional pentru
unificarea dreptului privat privind mijloacele de interzicere şi prevenire a importului,

78 Draft United Nations Convention against Transnational Organized Crime; Doc. A/AC. 254/4;
79 For the purpose of this Convention, “organized crime” means group activities of three or more persons, with hierarchical
links or personal relationships, which permit their leaders to earn profits or control territories or markets, internal or
foreign, by means of violence, intimidation or corruption, both in furtherance of criminal activity and in order to infiltrate
the legitimate economy (Art.1, alin.2);
25
 exportului şi transferului ilicit ori deţinerii de proprietate culturală din 1970 precum şi de
Convenţia asupra obiectelor culturale furate şi exportate ilegal din 1995;
- Furtul de material nuclear, folosirea ilicită a acestuia sau ameninţarea cu folosirea ilicită
împotriva populaţiei, aşa cum este definită de Convenţia asupra protecţiei fizice a
materialelor nucleare din 1980;
- Actele teroriste;
- Traficul ilicit sau furtul de arme şi materiale explozive;
- Traficul ilicit sau furtul de vehicule;
- Coruperea funcţionarilor publici.
Prin “crimă organizată”, autorii proiectului înţeleg, de asemenea, “săvârşirea oricărei fapte de către
un membru al grupului, ca parte a activităţii infracţionale a unei astfel de organizaţii”80.
Pentru a se decide dacă o faptă penală aparţine crimei organizate vor fi luate în considerare
următoarele elemente:
- natura infracţiunii;
- caracterul transnaţional al acesteia;
- dacă a implicat reciclarea banilor;
- dacă infracţiunea a presupus mijloace materiale şi eforturi semnificative pentru planificare în
vederea săvârşirii acesteia.
Participarea într-o organizaţie criminală (art.3) se caracterizează prin “intenţia făptuitorului de a
face parte din asociaţia infracţională şi de a contribui o perioadă nedefinită la realizarea programului
criminal al acesteia”.
Într-o versiune ulterioară a proiectului81, grupul criminal organizat este definit astfel: “un grup
structurat, format din trei sau mai multe persoane, existent pe o anumită perioadă de timp şi având ca
scop săvârşirea de infracţiuni grave prin utilizarea violenţei, intimidării, corupţiei ori altor mijloace, în
scopul obţinerii, direct sau indirect, de beneficii financiare sau materiale” (art.2 lit.a).
Întrucât “crima organizată” nu este un termen juridic, discuţia de această temă este, de fapt, o
dezbatere cu privire la elementele constitutive ale acestei forme de criminalitate82.
Importante prevederi (art.7) se referă la confiscarea produsului ilicit al infracţiunilor săvârşite de
grupul criminal constituit, precum şi a dispozitivelor, instrumentelor ori echipamentelor utilizate ori
destinate săvârşirii acestor infracţiuni. Considerându-se că lipsirea grupurilor criminale organizate de
beneficiile activităţilor lor ilicite reprezintă o cale importantă de descurajare a crimei organizate, statele
sunt solicitate să ia toate măsurile admisibile din punct de vedere juridic în acest sens. Proiectul revizuit
de Convenţie pune un accent deosebit asupra blocării conturilor persoanelor suspecte, ca măsură
asiguratorie pe timpul desfăşurării investigaţiilor şi urmăririi penale. Reglementările, la nivel naţional,
nu trebuie să admită ca instituţiile financiare să poată invoca secretul bancar pentru a refuza, pe această
cale, luarea măsurilor solicitate de organele judiciare. De asemenea, se prevede ca persoanele
condamnate ca membri ai grupurilor criminale organizate să facă dovada provenienţei licite a întregii lor
averi.
Alte prevederi ale Proiectului se referă la cooperarea statelor în materie de extrădare (art.10),
asistenţa juridică reciprocă (art.14), tehnicile speciale utilizate pe parcursul investigaţiilor şi al urmăririi
penale, transferul între statele semnatare a valorilor ilicite confiscate de la persoanele condamnate
(art16), cazierul judiciar al membrilor grupului criminal organizat (art.17), asigurarea protecţiei

80 For the purpose of this Convention, “organized crime” includes commission of an act by a member of a group as part of
the criminal activity of such organization – art.1 alin.2. opţional;
81 Revised draft United Nations Convention against Transnational Organized Crime, A/AC.254/15;
82 Cherif Bassiouni, Effective National & International Action Against Organized Crime and Terrorist Criminal Activities,
Emory International Law Review, nr.9, 1990, p.18;
26
martorilor şi victimelor (art.18) cooperarea internaţională directă între autorităţile judiciare (art.18bis –
art.21), prevenirea crimei organizate pe plan naţional şi internaţional (art.22).
Cu privire la tehnicile speciale de investigare a infracţiunilor care fac obiectul de reglementare al
Convenţiei, se solicită statelor semnatare să asigure bază legală pentru ca instituţiile abilitate să poată
desfăşura activităţi specifice, cum ar fi livrările controlate, supravegherea inclusiv electronică,
operaţiunile acoperite etc. în scopul obţinerii probelor necesare tragerii la răspundere a infractorilor.
Tehnicile speciale de investigare pot fi utilizate la nivel internaţional pe baza înţelegerilor bilaterale.
Protecţia martorilor şi a victimelor este tratată în art.18. Se cere statelor să adopte măsuri adecvate
prin care să se asigure o protecţie efectivă persoanelor care acceptă să depună mărturie în cauzele penale
de crimă organizată, împotriva actelor de răzbunare sau intimidare întreprinse de membrii grupului
criminal. Astfel de măsuri trebuie să vizeze, de asemenea, rudele martorilor şi alte persoane apropiate
acestora, dacă se consideră necesar. Între măsurile de protecţie luate în considerare figurează şi
acceptarea depoziţiilor martorilor pe calea mijloacelor tehnologiei moderne de comunicare, cu condiţia
să nu se prejudicieze dreptul la apărare a acuzaţilor. Astfel, pe această cale, se poate asigura
contradictorialitatea procesului penal şi posibilitatea ca apărarea să pună întrebări martorilor fără ca
aceştia să fie efectiv prezenţi în proces.
În acelaşi sens, Proiectul prevede posibilitatea adoptării unor măsuri de impunitate ori de reducere a
pedepselor pentru martorii care, deşi implicaţi ca membri ai grupului criminal, cooperează în mod
substanţial cu organele de justiţie, contribuind în mod efectiv la probarea activităţilor ilicite ale
membrilor grupului.
5. La sfârşitul anului 2000, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat textul Convenţiei
Naţiunilor Unite împotriva Criminalităţii Transnaţionale Organizate şi două Protocoale aferente
referitoare la traficul de fiinţe umane.
Art.2 din Convenţie defineşte grupul criminal organizat ca fiind “un grup structurat, format din
trei sau mai multe persoane, existent pe o anumită perioadă de timp şi având ca scop săvârşirea uneia
sau mai multor infracţiuni grave, în scopul obţinerii, direct sau indirect, de beneficii financiare sau
materiale” (art.2 lit.a).
Pornind de la acest concept, Convenţia defineşte alţi termeni, cum ar fi: “infracţiuni grave”, “grup
structurat”, “produse ilicite ale crimei”, “trafic controlat”, “instituţii financiare” etc., fiecare dintre
aceştia având ca scop asigurarea clarităţii şi rigorii textului Convenţiei. De asemenea, în art.5, 6, 8 şi 23
se propune statelor-părţi sancţionarea participării într-un grup criminal organizat, a spălării banilor
rezultaţi din activităţile ilicite ale grupurilor criminale amintite, a corupţiei şi a obstucţionării justiţiei.
Aşteptată cu real interes, Convenţia oferă un cadru adecvat de armonizare a legislaţiilor penale în
această materie şi de cooperare eficientă a statelor pentru combaterea criminalităţii organizate
transnaţional.
6. Manifestări specifice crimei organizate, precum corupţia, traficul cu migranţi ilegali şi traficul
ilicit cu copii au fost discutate la a şasea sesiune a Convenţiei pentru prevenirea crimei şi justiţie
criminală. Astfel, ONU a acordat o mare prioritate problemelor create de extinderea corupţiei. În acest
sens, în luna decembrie 1996, Adunarea generală a adoptat Codul Internaţional privind Comportamentul
Funcţionarilor Publici care propune reglementarea unor aspecte precum: (a) conflictul de interese; (b)
declararea averii; (c) acceptarea cadourilor şi a altor favoruri; (d) informaţiile confidenţiale; (e)
activitatea politică. Prin Rezoluţia 51/191, Adunarea generală a adoptat Declaraţia ONU împotriva
corupţiei în tranzacţiile comerciale internaţionale.
7. În ceea ce priveşte traficul de droguri, Programul pentru controlul drogurilor al ONU a promovat
activ prevederile tratatelor internaţionale de control al drogurilor şi implementarea acestora, precum
Convenţia ONU din 1988 împotriva traficului ilicit de narcotice şi substanţe psihotrope. În 1996, s-a
oferit asistenţă pentru 15 ţări în punerea în aplicare a legislaţiilor naţionale de control al drogurilor.

27
 4.3. Contribuţia Consiliului Europei
1. Principala contribuţie a Consiliului Europei în domeniul prevenirii şi combaterii crimei
organizate s-a concretizat în elaborarea Convenţiei privind Spălarea Banilor şi Identificarea,
Sechestrarea şi Confiscarea Valorilor Rezultate din Infracţiuni, deschisă pentru semnare la 8 noiembrie
1990 şi intrată în vigoare la 1 septembrie 1993. La 1 aprilie 1997 s-a înfiinţat Comitetul de Experţi al
Consiliului Europei asupra aspectelor criminologice şi juridico-penale ale crimei organizate83, cu scopul
de a identifica trăsăturile caracteristice ale acestui fenomen şi de a propune o strategie adecvată de
cooperare europeană pentru prevenire şi combatere, inclusiv prin armonizarea sistemelor juridice.
Întrucât, din analizele efectuate, a rezultat că asociaţiile criminale moderne utilizează în mod curent
telecomunicaţiile, computerele şi Internet-ul, a fost înfiinţat Comitetul de Experţi al Consiliului Europei
asupra Criminalităţii în Spaţiul Cibernetic. În luna iulie 1997, Consiliul Europei a adoptat un Proiect de
Recomandare pentru protecţia martorilor, căutând un echilibru între nevoia unei justiţii penale eficiente
şi dreptul la apărare. Recomandările se referă, în special, la protecţia celor care depun mărturie
împotriva organizaţiilor criminale.
2. Întrucât crima organizată se află în strânsă legătură cu fenomenul corupţiei, la cea de-a XIX-a
Conferinţă Europeană a Miniştrilor de Justiţie (La Valetta, 1994), s-a recomandat înfiinţarea unui Grup
Multidisciplinar asupra Corupţiei considerându-se lupta eficientă împotriva corupţiei pretinde
dezvoltarea cooperării internaţionale, atât între ţări, cât şi între instituţiile abilitate. Grupul a fost înfiinţat
în septembrie 1994 iar în 1995 a furnizat un Program de Acţiune împotriva Corupţiei, program care a
fost adoptat de Comitetul de Miniştri în noiembrie 1996. Punctele esenţiale ale Programului se referă la
definirea corupţiei, incriminarea faptelor de corupţie, trasarea codului de comportament al funcţionarilor
publici, introducerea răspunderii civile delictuale pentru fapte de corupţie, definirea rolului şi
răspunderii instituţiilor şi măsuri de prevenire a corupţiei.

4.4. Contribuţia Uniunii Europene

1. Acţiuni de mare interes a desfăşurat şi Uniunea Europeană. Tratatul de la Maastricht acordând o
totală libertate pentru circulaţia capitalului, bunurilor, serviciilor şi persoanelor între graniţele statelor
membre ale Uniunii, organizaţiile criminale au profitat de această nouă realitate politico-economică,
dezvoltându-se la nivel transnaţional, înfiinţând societăţi comerciale cu fonduri obţinute din activităţi
ilicite, stabilindu-şi baze în cele mai sigure ţări, exploatând, cu riscuri minime, posibilităţile noi de
obţinere a profitului.
Traficul cu narcotice, spălarea banilor, frauda (în special în detrimentul intereselor Uniunii
Europene), corupţia, traficul cu străini şi exploatarea lor sunt forme de comportament ilicit care
reprezintă o ameninţare nu numai la adresa statelor, dar şi a comunităţii europene ca întreg. Spălarea
banilor este favorizată de dezvoltarea noilor tehnologii.
În condiţiile în care traficul cu narcotice şi dependenţa la droguri sunt probleme care afectează toate
statele-membre, au fost făcute eforturi de a îmbunătăţi cooperarea internaţională şi schimbul de
informaţii. Acţiunile Uniunii Europene în acest domeniu s-au fondat pe concluziile Consiliului
European de la Cannes şi Dublin (iunie 1995, respectiv decembrie 1996). Scopul acestor instrumente
este de a combate traficul de droguri, de a reduce cererea de droguri şi de a dezvolta cooperarea între
ţările Uniunii Europene.
La data de 16 decembrie 1996, Consiliul a adoptat o rezoluţie pentru interzicerea cultivării ilicite şi
producerii de droguri în interiorul Uniunii Europene. La data de 20 decembrie 1996, Consiliul a adoptat
rezoluţia asupra sancţionării infracţiunilor grave implicând narcoticele, cerând statelor membre să aplice
pedeapsa cu închisoarea pentru traficul ilicit de droguri. La aceeaşi dată, Consiliul a mai adoptat o
Acţiune comună asupra participării statelor membre într-o operaţiune strategică, planificată de către
Consiliul vamal de cooperare, în scopul combaterii contrabandei cu droguri pe ruta balcanică. La data
de 16 iunie 1997, Consiliul European a ratificat o altă Acţiune comună privind schimbul de informaţii,
evaluarea riscurilor şi controlul noilor droguri sintetice. În ceea ce priveşte cooperarea poliţienească

83 Ernesto Ugo Savona şi col., ORGANISED CRIME AROUND THE WORLD, HEUNI, 1998, p.100 şi urm.;
28
legată de droguri, în iunie 1993 a fost creată, printr-un acord ministerial, o unitate specială – Unitatea
Europeană împotriva Drogurilor (EDU). Sarcina iniţială a acestei unităţi a constat în asigurarea
schimbului european de informaţii cu privire la narcotice şi la spălarea banilor.
2. La 26 mai 1997, Consiliul European a elaborat Convenţia de luptă împotriva corupţiei implicând
oficiali ai Comunităţii Europene sau oficiali ai statelor membre ale Comunităţii Europene. Scopul
acestei convenţii este întărirea cooperării judiciare în lupta împotriva corupţiei. Convenţia dă o definiţie
legală a corupţiei active şi pasive, obligând statele membre să o sancţioneze ca pe un act criminal,
indiferent dacă este comisă de funcţionari naţionali sau de oficiali ai Uniunii Europene. Cei care comit
infracţiunea sau instigă la comiterea ei vor fi sancţionaţi eficient, incluzând, în cazurile grave, pedeapsa
cu închisoarea. Alte prevederi vizează legislaţia statelor membre şi cooperarea lor în investigarea,
urmărirea penală şi sancţionarea faptelor de corupţie, dacă acestea implică participarea mai multor ţări.
3. Elaborarea unei strategii eficiente împotriva sindicatelor criminale presupune cooperarea la scară
internaţională ca şi posibilitatea circulaţiei informaţiilor între agenţiile de aplicare a legii din statele
membre cu o viteză cel puţin egală cu cea cu care circulă între organizaţiile criminale din diferite ţări.
Instituţiile Uniunii Europene au simţit întotdeauna necesitatea cooperării poliţiei în lupta împotriva
crimei organizate şi au acţionat în consecinţă, înfiinţând Europol-ul şi, ca prim pas, European Drug Unit
– EDU. În iunie 1991, la Luxemburg, primii miniştri şi preşedinţii statelor membre au evidenţiat, la
iniţiativa cancelarului german Helmut Kohl, necesitatea creării unei forţe numită Europol. Înaintea
schiţării proiectului Europol, în iunie 1993 a fost înfiinţată, prin acord ministerial, o formă “embrionară”
a Europol-ului, EDU. Funcţia primară a EDU consta în schimbul de informaţii între agenţiile de aplicare
a legii cu privire la narcotice şi spălarea banilor. Printr-o Acţiune comună adoptată de Consiliul
European la 10 martie 1995, rolul EDU a fost mai bine definit şi funcţia principală a acestei unităţi a
devenit schimbul de informaţii referitoare la activităţile crimei organizate care afectează două sau mai
multe state, precum şi ajutorul dat poliţiilor şi altor agenţii naţionale pentru combaterea activităţilor
criminale în acest domeniu. Activităţile criminale de competenţa EDU au devenit traficul ilegal de
droguri, traficul ilegal de substanţe radioactive şi nucleare, infracţiunile implicând reţele de imigrare
clandestină şi traficul ilegal cu vehicule. Printr-o altă Acţiune comună, la data de 16 decembrie 1996,
mandatul EDU a fost extins de către Consiliul Europei la traficul cu fiinţe umane.
Convenţia pentru înfiinţarea unei poliţii europene (Convenţia Europol) a fost elaborată de către
Consiliul European la data de 26 iulie 1995. Pe baza acestei convenţii şi cu scopul îmbunătăţirii
eficienţei autorităţilor competente din statele membre, ca şi a cooperării între acestea în scopul prevenirii
şi combaterii terorismului, traficului ilegal de droguri şi a altor infracţiuni transnaţionale, acestei unităţi
i-au fost încredinţate o serie de sarcini: facilitarea circuitului informaţional între statele membre;
obţinerea, compararea şi analizarea informaţiilor; notificarea către autorităţile competente din cadrul
statelor membre a oricărei informaţie sau conexiuni detectate în cadrul activităţilor criminale;
participarea la investigaţii şi menţinerea unui sistem computerizat de stocare a informaţiilor. S-a
prevăzut înfiinţarea unei unităţi naţionale în fiecare stat membru care să servească drept legătură între
Europol şi autorităţile naţionale. La Consiliul european desfăşurat la Dublin în perioada 13–14
decembrie 1996, Consiliul şi-a exprimat speranţa unei rapide ratificări a Convenţiei Europol de către
statele membre. În cadrul acestui Consiliu au mai fost adoptate o serie de decizii, cea mai importantă
fiind decizia de înfiinţare a unui grup la nivel înalt pentru elaborarea unui plan de acţiune cu
recomandări specifice care să acopere toate aspectele crimei organizate.
În ceea ce priveşte frauda împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, recomandarea
nr.10 din Planul de acţiune stipulează faptul că “statele membre trebuie să consulte cu regularitate
serviciile competente ale comisiei pentru a analiza cazurile de fraudă afectând interesele financiare ale
comunităţii şi să adâncească cunoştinţele şi înţelegerea acestui fenomen în toată complexitatea sa. Dacă
este necesar, vor fi dezvoltate mecanisme suplimentare pentru a desfăşura cu regularitate asemenea
întâlniri. În acest context, trebuie luate în considerare relaţiile viitoare între Europol şi unitatea anti-
fraudă din cadrul comisiei (UCLAF)”.

29
 4.5. Propunerile Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal
Asociaţia Internaţională de Drept Penal (AIDP) şi-a adus propria contribuţie la studierea
fenomenului crimei organizate, a legislaţiei existente precum şi a instrumentelor utilizate pentru
cooperarea internaţională în această materie. La cel de-al XVI-lea Congres Internaţional de Drept Penal,
desfăşurat la Budapesta (5-11 septembrie 1999), s-a dezbătut tema “Sistemul Justiţiei Penale Înfruntând
Provocarea Crimei Organizate”.
Anterior congresului, în perioada 1997-1998, s-au desfăşurat patru colocvii pregătitoare, organizate
pe teme specifice84. Colocviile s-au desfăşurat pe baza unor Rapoarte generale elaborate de către
raportori desemnaţi, care au pregătit aceste documente de lucru după primirea rapoartelor naţionale. În
urma dezbaterilor care au avut loc, în fiecare secţiune s-a adoptat câte o rezoluţie, toate acestea fiind
rediscutate cu prilejul congresului.
Rezoluţia Secţiunii I, urmând exemplul Proiectului Convenţiei Internaţionale împotriva Crimei
Organizate, nu defineşte crima organizată, arătând, în schimb, că aceasta încearcă să obţină “putere
şi/sau profit prin utilizarea unor organizaţii puternic structurate” ale căror trăsături caracteristice
(enumerate cu titlu de exemplu: diviziunea muncii şi diluarea răspunderii individuale în interiorul
organizaţiei; fluctuaţia membrilor; caracterul secret; amestecul activităţilor licite şi ilicite; capacitatea de
a neutraliza instituţiile de aplicare a legii prin intimidare sau corupţie; capacitatea de a transfera
profiturile) pun în dificultate aplicarea conceptelor tradiţionale ale dreptului penal şi instrumentele de
care justiţia penală dispune în perioada actuală pentru a contracara acest fenomen85. Din aceste motive
este necesar ca evoluţia dreptului penal trebuie să ofere răspunsuri adecvate provocării crimei
organizate.
Astfel, întrucât este, de regulă, dificil să se probeze participarea liderilor organizaţiilor criminale la
săvârşirea infracţiunilor, formele tradiţionale ale participaţiei penale şi răspunderea accesorie pot fi
insuficiente pentru tragerea la răspundere penală a acestora. În consecinţă, se propune modernizarea
instituţiei participaţiei penale, prin introducerea răspunderii organizatorice (a conceptului de
organizator al infracţiunii). În organizaţiile puternic structurate, persoanele care au puterea de decizie şi
control pot fi făcute responsabile pentru faptele ilicite ale celorlalţi membri dacă au dispus săvârşirea
acestor fapte sau au omis, cu ştiinţă, să prevină comiterea acestora. În acelaşi sens, recunoaşterea
conceptului de conspiracy (înţelegerea pentru săvârşirea de infracţiuni) este un instrument util pentru
sancţionarea liderilor. Totuşi, incriminarea acestei forme speciale de complicitate trebuie limitată la
infracţiunile grave şi numai dacă se dovedeşte săvârşirea unui act de transpunere în realitate a înţelegerii
ilicite.
În sancţionarea crimei organizate, confiscarea bunurilor provenite din săvârşirea de infracţiuni şi a
profiturilor derivate este considerat ca fiind un instrument juridic util pentru reducerea bazelor
operaţionale ale organizaţiilor criminale. Se propune ca măsura confiscării să fie tratată ca o sancţiune
penală şi nu ca o măsură preventivă, de siguranţă sau o altă măsură care nu pretinde asigurarea tuturor
garanţiilor specifice procesului penal. Caracterul de sancţiune penală al confiscării permite o
individualizare adecvată a pedepsei penale care trebuie să fie proporţională cu pericolul social al faptei
penale săvârşite. Confiscarea întregii averi a făptuitorului nu trebuie luată în considerare ca sancţiune
penală. Confiscarea trebuie să se bazeze pe dovezi temeinice din care să rezulte că valorile confiscate
reprezintă produsul ilicit al infracţiunii. Dacă se dovedeşte că bunurile au provenienţă licită, acestea vor
fi returnate. De asemenea, confiscarea nu trebuie să prejudicieze recuperarea pagubelor suferite de către
victime. Dacă este necesar, valorile confiscate de la făptuitori vor fi utilizate în scopul justei despăgubiri
a victimelor.
În cazul în care se dovedeşte implicarea persoanelor juridice în activităţile crimei organizate, se
propune dizolvarea şi confiscarea bunurilor acestora. Bunurile persoanei juridice pot fi confiscate dacă

84 International review of penal law, THE CRIMINAL JUSTICE SYSTEMS FACING THE CHALLENGE OF
ORGANISED CRIME, nr.3 şi 4/1999, p. 890-893;
85 International review of penal law, citat, p.895;
30
reprezentanţii legali ai acesteia au fost conştienţi, în momentul achiziţionării, că ele sunt rezultatul
infracţiunii ori dacă aceste bunuri au fost obţinute fără o plată corespunzătoare valorii lor.
Proiectarea şi adoptarea noilor măsuri legislative de combatere a crimei organizate trebuie să ia în
considerare, pe deplin, principiile unanim recunoscute ale dreptului penal, cum ar fi principiul legalităţii,
principiul proporţionalităţii între fapta ilicită comisă şi sancţiunea penală aplicată făptuitorului şi
principiul in dubio pro reo. Reformatorii dreptului trebuie să fie conştienţi de riscul ca instrumentele
juridice proiectate pentru combaterea crimei organizate să fie utilizate şi în alte circumstanţe şi să
producă consecinţe nebănuite. De aceea, Rezoluţia Secţiunii I precizează că dreptul penal substanţial nu
trebuie transformat într-un instrument de anihilare anticipată, prin forţă, a eventualelor pericole la adresa
societăţii.
Acestei rezoluţii se reproşează86, în principal, utilizarea formulei “grupuri criminale înalt
structurate” care devine o condiţie sine qua non pentru definirea crimei organizate. Se consideră că
această prevedere lasă în afara sferei de cuprindere a conceptului majoritatea grupurilor criminale
organizate care nu au în compunere un număr mare de membri şi nu dispun de o structură internă
puternic organizată, cu o ierarhie precis stabilită şi respectată, între membrii acestora existând doar
relaţii personale (de rudenie, prietenie etc.). Lipsa înaltei structurări a grupului criminal nu exclude ca
acesta să aibă un program criminal şi să urmărească obţinerea de câştiguri materiale importante ori să se
infiltreze în economia licită prin săvârşirea de infracţiuni grave.
Rezoluţia Secţiunii a II-a, subliniind faptul că reglementarea clasică, tradiţională, a participaţiei
penale nu constituie un răspuns eficient la noile forme de manifestare ale crimei organizate, propune
adoptarea unor norme de incriminare adecvate, între care sancţionarea participării într-o asociaţie cu
scopuri criminale este considerată ca fiind cel mai important instrument de drept penal. Participarea într-
o asociaţie criminală trebuie definită în termeni funcţionali, care să vizeze crearea, conducerea,
finanţarea ori aderarea la asociaţie87. Calitatea de membru al unei asociaţii criminale nu presupune, cu
necesitate, participarea la săvârşirea uneia dintre infracţiunile care intră în scopul asocierii. Participanţii
externi (care nu au aderat la asociaţie) care sprijină îndeplinirea scopurilor ilicite ale asociaţiei vor fi
consideraţi complici, conform dreptului penal clasic. În schimb, dacă au contribuit prin acţiuni licite,
profesionale (consultaţii juridice, economice, medicale, furnizarea legală de bunuri etc.), aceştia nu vor
fi traşi la răspundere penală chiar dacă au cunoscut caracterul ilicit al asociaţiei. În conformitate cu
prevederile Rezoluţiei Secţiunii a II-a, pentru situaţia în care membrii asociaţiei au săvârşit una sau mai
multe dintre infracţiunile care constituie scopul asociaţiei ori corelate acestui scop, la nivel naţional,
legiuitorul poate alege între mai multe soluţii, în funcţie de propriul sistem legislativ, astfel: să
sancţioneze fapta de asociere ca circumstanţă agravantă, să trateze asocierea ca infracţiune distinctă şi să
aplice cumulul aritmetic al pedepselor pentru toate infracţiunile săvârşite, să considere asocierea ca
infracţiune distinctă şi să aplice regulile cumulului juridic al pedepselor pentru concurs de infracţiuni ori
pentru recidivă.
Rezoluţia Secţiunii a III-a priveşte, cu prioritate, principiile şi regulile care trebuie respectate pe
parcursul instrumentării cauzelor de crimă organizată. Astfel, principiul legalităţii “nullum crimen, nulla
poena sine lege” trebuie respectat sistematic, indiferent de pericolul social al faptelor săvârşite de
membrii unei asociaţii criminale. Prezumţia de nevinovăţie este o componentă importantă a principiului
legalităţii şi trebuie respectată pe tot parcursul procesului penal, alături de celelalte principii şi reguli
prin care se asigură corectitudinea acestuia. Sarcina probei revine acuzării iar prezumţia de vinovăţie
este inacceptabilă.
Rezoluţia Secţiunii a IV-a, de Drept penal internaţional, tratează problemele cooperării
internaţionale în materie penală pentru combaterea crimei organizate transnaţional din perspectiva
implementării, la nivel naţional, a convenţiilor existente, a necesităţii elaborării unor noi instrumente de
cooperare internaţională şi principiile care trebuie să guverneze utilizarea concretă a acestor instrumente.

86 Giorgio Marinucci, General Part, în Introduction to the Debate, citat, p.7-14;

87 Alin.4, Infracţiune autonomă: Participarea într-o asociaţie criminală, International review of penal law, citat, p.899;
31
 Cu privire la cooperarea autorităţilor poliţieneşti din diverse state, Congresul a identificat o
dezvoltare accentuată a acesteia, pe cale directă, novatoare, care include folosirea de noi canale de
comunicaţie (ofiţeri de legătură, echipe mixte de investigaţii, instituţii precum Europol sau OLAF care
se pot transforma în forţe de poliţie supranaţionale), activităţi de investigaţii proactive şi dispozitive noi
de urmărire precum sateliţii folosiţi pentru diverse observaţii. Precum poliţia naţională, poliţia
internaţională proactivă trebuie să respecte aceleaşi principii ale legalităţii, proporţionalităţii şi
subsidiarităţii. Referirea la aceste principii trebuie, de asemenea, făcută în scopul pregătirii viitoarei
Convenţii a Naţiunilor Unite împotriva Crimei Organizate Transnaţionale. Este recomandată
monitorizarea activităţilor poliţieneşti care implică folosirea unor mijloace tehnologice speciale de către
autorităţile însărcinate cu asemenea investigaţii la nivel naţional. În cazul metodelor coercitive (sau
intruzive), este obligatorie prezenţa unui mandat judiciar.
Într-un număr de ţări au fost create unităţi de informaţii financiare cu scopul de a lupta împotriva
spălării banilor. Aceste unităţi procesează informaţii primite de la bănci şi alte instituţii financiare. Deşi
rolul lor variază semnificativ de la stat la stat, între unităţile din diferite state are loc un schimb
internaţional de informaţii. Acest schimb de informaţii trebuie să fie menţinut şi dezvoltat, dar trebuie să
fie de asemenea formalizat cu ajutorul instrumentelor internaţionale accesibile public. Aceste
instrumente trebuie să permită statului care pune la dispoziţie o anumită informaţie să ceară aplicarea
unui principiu specific, în sensul că informaţia respectivă nu va putea fi folosită drept probă în procesul
penal decât cu permisiunea statului respectiv.
În materia cooperării judiciare Rezoluţia a reiterat regulile unanim acceptate pe plan internaţional şi
a propus altele noi, astfel:
- Dubla incriminare ar trebui să fie menţinută drept condiţie a extrădării. Această regulă ar trebui
însă să fie abandonată în cazul asistenţei mutuale în materie infracţională, în condiţiile în care o
asemenea asistenţă nu necesită aplicarea de măsuri coercitive sau de măsuri care ar putea să conducă la
o încălcare a drepturilor omului sau la o restrângere a libertăţilor fundamentale.
- În cadrul cooperării internaţionale trebuie îmbunătăţite normele privind punerea în aplicare a
hotărârilor judecătoreşti naţionale, în particular prin aderarea şi ratificarea convenţiilor internaţionale
relevante, de exemplu cele privind transferul deţinuţilor, confiscarea valorilor provenite din infracţiuni
etc. Pentru a permite cooperarea internaţională în ceea ce priveşte identificarea şi confiscarea valorilor
rezultate din infracţiuni, toate statele trebuie să ratifice şi să implementeze Convenţia Consiliului
Europei asupra spălării banilor, căutării şi confiscării de valori ilicite.
- În procedurile de extrădare şi în cele de asistenţă mutuală care implică măsuri coercitive în statele
din care se cere extrădarea, persoanele a căror extrădare se solicită trebuie să aibă următoarele drepturi
minime:
- dreptul de a fi informat cu privire la schimbările în situaţia sa şi la măsurile care sunt cerute
a se lua, cu excepţia cazului în care furnizarea acestor informaţii ar putea compromite luarea
acelor măsuri;
- dreptul de a-i fi ascultate argumentele împotriva punerii în executare a măsurilor solicitate
de alt stat;
- dreptul de a fi asistat de un avocat şi dreptul la asistenţă juridică gratuită, în condiţiile în care
persoana nu are mijloace financiare pentru a-şi plăti un avocat, precum şi dreptul la asistenţă
gratuită din partea unui traducător, dacă persoana nu poate înţelege sau nu poate vorbi limba
folosită în instanţă;
- dreptul la o procedură rapidă;
- în cazul în care persoana este deţinută în timpul procedurilor de extrădare, aceasta trebuie să
aibă aceleaşi drepturi precum oricare deţinut.
- Extrădarea nu trebuie pusă în executare dacă statul solicitat are motive temeinice să creadă că
cererea de extrădare este făcută în scopul pedepsirii persoanei respective din motive care ţin de rasa,
religia, naţionalitatea sau opiniile ei politice, sau dacă drepturile şi interesele acestei persoane ar fi

32
prejudiciate din oricare din motivele de mai sus. Condamnarea unei persoane nu trebuie pronunţată pe
baza unor probe care au fost obţinute prin violarea drepturilor inculpatului.
- Trebuie admis dreptul unei persoane de a avea acces la o curte internaţională. De exemplu, în
cazurile de jurisdicţie concurentă, cu riscul concomitent al proceselor multiple, persoanele care suferă
prejudicii din cauza acestei situaţii trebuie să aibă posibilitatea de a se adresa unui instanţe juridice
internaţionale. Ideal, deciziile de această natură ar trebui să fie luate într-un cadru internaţional pre-
procesual. De asemenea, victima infracţiunii trebuie să aibă acces la o autoritate judiciară internaţională
pentru a putea declanşa acuzarea în cazuri de crimă organizată, în scopul recuperării prejudiciilor
suferite.
Finalmente, AIDP atrage atenţia Comitetului Ad Hoc responsabil de elaborarea Proiectului
Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva Crimei Organizate Transnaţionale cu privire la necesitatea
revizuirii conţinutului acestui proiect în lumina Rezoluţiilor Congresului.

5. Reglementări adiacente folosite pentru combaterea crimei organizate

În preocuparea de a realiza o politică penală eficientă contra crimei organizate, statele folosesc şi
alte mijloace legislative decât cele examinate până acum şi anume unele reglementări substitutive ori
corelative sau mijloace procesuale complinitoare care desăvârşesc sistemul de norme penale menite să
combată crima organizată.

5.1. Reglementări penale substitutive

Pe lângă modelele legislative care realizează în mod direct acţiunea represivă împotriva
infracţiunilor de tipul crimei organizate există şi unele reglementări substitutive pe care legislaţiile le
folosesc spre a realiza aceeaşi finalitate.
Aşa, de exemplu, legea penală americană foloseşte incriminarea faptei de înţelegere pentru
săvârşirea de infracţiuni (conspiracy) prevăzută în § 371 din Titlul 18 al Codului Penal Model (cu
modificările din 1994). Potrivit acestor dispoziţii se pedepseşte “înţelegerea între două sau mai multe
persoane pentru săvârşirea unei infracţiuni împotriva Statelor Unite, ori pentru a frauda Statele Unite
sau o agenţie a acestora, pe orice cale şi în orice scop, dacă unul dintre participanţi săvârşeşte orice
faptă pentru transpunerea în realitate a obiectului înţelegerii …”88. Săvârşirea unei infracţiuni care intră
în scopul înţelegerii ilicite ori care reprezintă o modalitate de promovare a înţelegerii ilicite, de unul
dintre făptuitori reprezintă o condiţie constitutivă a existenţei infracţiunii; în acest caz, legea prevede
sancţionarea tuturor participanţilor, chiar dacă numai unul dintre ei a săvârşit fapta prin care se
transpune în realitate obiectul înţelegerii.
În esenţă, conspiracy este o formă de complicitate incriminată autonom. Nu este necesar ca fapta
comisă, ca urmare a înţelegerii menţionate, să constituie o infracţiune consumată sau o tentativă
pedepsibilă; este suficient ca aceasta să reprezinte, pe baza înţelegerii ilicite, o manifestare exterioară
îndreptată spre realizarea scopurilor ilicite ale înţelegerii. Acest tip de complicitate implică, prin urmare,
ca toţi participanţii trebuie să manifeste intenţia de a contribui la săvârşirea faptei care constituie
obiectul înţelegerii (animus socii). Existenţa înţelegerii pentru săvârşirea de infracţiuni nu este
condiţionată de un acord formal de voinţă din partea participanţilor89 deoarece “vorbitul, scrisul,
mişcarea aprobatoare a capului pot avea semnificaţia unei înţelegeri, iar un participant poate accepta
chiar prin tăcere dacă, în anumite condiţii sau în baza cutumei, tăcerea înseamnă un acord”90.

88 18 U.S.C. § 371 (1994): "If two or more persons conspire either to commit any offense against the United States, or to
defraud the United States, or any agency thereof in any manner or for any purpose, and one or more of such persons do
any act to effect the object of conspiracy …", citat de Peter J.Henning, Individual Liability for Conduct by Criminal
Organizations in the United States, p.8;
89 Curtea Supremă a Statelor Unite a reţinut existenţa acordului criminal chiar şi într-o cauză în care participanţii nu au
comunicat niciodată între ei în mod direct – Conf. P.Henning, op.cit., p.9, care citează o speţă din anul 1939;
90 Paul H.Robinson, Criminal Law, 1997, citat de P.Henning, op.cit., p.757;
33
 O atare incriminare permite să fie traşi la răspundere toţi cei care au participat la înţelegerea ilicită,
cu condiţia ca unul dintre ei să fi păşit la realizarea infracţiunii-scop al înţelegerii. Pe baza acestei
incriminări incidentă în legătură cu orice faptă care ar face obiectul înţelegerii şi nu numai pentru fapte
de tipul crimei organizate, în anul 1946, a fost condamnat liderul mafiot Vito Genovese pentru
înţelegere ilicită în vederea traficului de droguri91.
În mod excepţional, norma de incriminare a înţelegerii pentru săvârşirea de infracţiuni nu operează
în cauzele de corupţie, deoarece asemenea fapte cad sub incidenţa unei legi speciale, Foreign Corrupt
Practices Act (FCPA)92.
Această normă de incriminare a fost preluată şi de unele state europene care, însă, au limitat
aplicabilitatea acesteia la cazurile în care participanţii au planificat săvârşirea unor infracţiuni foarte
grave (Austria, Croaţia, Germania, Slovenia) ori pentru săvârşirea anumitor infracţiuni expres prevăzute
în norma de incriminare, cum ar fi cele contra ordinii constituţionale sau contra păcii publice (Belgia,
Iran, Japonia, Polonia, Ungaria)93.
Astfel, înţelegerea între două sau mai multe persoane pentru a săvârşi infracţiuni grave (cum ar fi
tâlhării, răpiri de persoane în scop de şantaj, omucideri) este sancţionată de paragraful 277 din Codul
penal austriac chiar dacă infracţiunea care intră în scopul înţelegerii nu a fost încă tentată. Dacă s-a păşit
la executarea infracţiunii-scop se va aplica doar pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune,
nefiind incidente regulile concursului de infracţiuni ci principiul absorbţiei. În mod asemănător,
paragraful 200 din Codul penal croat sancţionează cu închisoare până la 5 ani înţelegerea pentru
săvârşirea unei infracţiuni dacă fapta nu a fost încă tentată, iar paragraful 201, alineatul 2, sancţionează
fapta de a intra într-un parteneriat criminal (grup sau bandă), în aceleaşi condiţii de tratament juridic.
Totuşi, în partea generală (paragraful 25), Codul penal croat defineşte o formă a conspiraţiei apropiată
de modelul american de reglementare numită “organizarea unui grup criminal” în care organizatorul
este ţinut responsabil în calitate de autor pentru toate infracţiunile săvârşite de coparticipanţi în vederea
transpunerii în viaţă a scopurilor grupului cu condiţia să cunoască faptul că acestea s-au săvârşit94.
Potrivit codului penal spaniol, conspiraţia există când două sau mai multe persoane se înţeleg
pentru a pregăti săvârşirea unei infracţiuni sau pentru a o săvârşi95. Conspiraţia – în conformitate cu
legea penală spaniolă care a adoptat principiul liberal al “intervenţiei sociale minime” – constituie o
circumstanţă agravantă numai în cazul infracţiunilor de omucidere şi de rebeliune nefiind incidentă în
cazul altor infracţiuni.
Codul penal grec sancţionează, în art.187, fapta de “înţelegere pentru săvârşirea de infracţiuni şi
formarea unei bande” care reglementează atât aspecte specifice participaţiei penale cât şi aspecte privind
pluralitatea constituită de infractori. În prima ipoteză, norma de incriminare sancţionează înţelegerea
între două sau mai multe persoane în vederea săvârşirii unei anumite infracţiuni iar în a doua ipoteză se
pedepseşte înţelegerea între două sau mai multe persoane pentru a săvârşi infracţiuni încă neprecizate.
Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte fapta este intenţia (directă sau eventuală)96.

91 P.Henning citează cazul Callanan versus United States în care Curtea Supremă, evidenţiind pericolul social pe care îl
prezintă grupurile criminale, a explicat raţiunea interpretării extensive a normei de reglementare a conspiraţiei. Între
pericolele expuse figurează şi faptul că "grupurile criminale fac mult mai probabilă săvârşirea de infracţiuni care nu au
legătură cu scopul iniţial pentru care grupurile s-au constituit" – op.cit., p.8, nota 36;
92 Ellen S.Podgor, Globalization and the Federal Prosecution of White Collar Crime, în American Criminal Law Review,
nr.34, 1997;
93 Conf. T.Weigend, op.cit., p.499; De observat, însă, că în cazul acestor din urmă reglementări (când înţelegerea este
incriminată în legătură cu infracţiuni precis determinate) încetează rolul acestor dispoziţii de substituţie a normelor de
incriminare specifice infracţiunii de crimă organizată;
94 Anita Kurtović, Individual Liability for Conduct by Criminal Organizations, în International Review of Penal Law, nr.3-
4,1997, p.737-750, pe larg;
95 Enrique Gimbernat Ordeig, Código Penal, Prólogo, Editorial “Tecnos” S.A., Madrid, 1995;
96 D.Spinellis, The Criminal Justice Systems Facing the Challenge of Organised Crime, Greek National Report, Napoli,
17-20 sept. 1997, în International Review of Penal Law, nr.3-4/1997, p.821-823;
34
 Legea penală iraniană incriminează orice înţelegere în vederea săvârşirii unui atentat la adresa
siguranţei statului (art.610 C.pen.) ori pentru săvârşirea de infracţiuni (art.4 din Legea din 22 aprilie
1974) indiferent dacă infracţiunile care intră în planul infractorilor au fost săvârşite sau nu97.

5.2. Reglementări penale corelative

1. Aşa cum am mai arătat, în multe legislaţii penale se admite posibilitatea ca unei pluralităţi
constituite să i se alăture şi o pluralitate ocazională de infractori98. În acest caz suntem în faţa unei
participaţii exterioare la infracţiunea de asociere de tipul crimei organizate. Posibilitatea existenţei
unui “concurs extern” la infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (art.416 C.pen.it.) sau
la asocierea de tip mafiot (art.416 bis C.pen.it.) este confirmată de practica judiciară italiană care a decis
că „răspunde cu titlu de participant extern la fapta asociativă subiectul care, nefăcând parte din
structura organică a organizaţiei, s-a limitat la prestaţii ocazionale cu semnificaţie cauzală
pentru realizarea scopului acesteia, ori pentru menţinerea structurii asociative, fiind conştient de
existenţa structurii asociative şi de contribuţia sa în favoarea acesteia” 99.
Soluţia apare pe deplin raţională. În condiţiile în care o persoană nu doreşte să facă parte dintr-o
organizaţie criminală, ea nu poate fi tratată în calitate de membru al acelei organizaţii chiar dacă, în
anumite împrejurări, s-a aflat în legătură cu membrii grupului criminal şi chiar i-a ajutat într-un fel sau
altfel, dând curs cererilor acestora.
Ajutorul dat unei asociaţii criminale de către o persoană care nu face parte din organizaţie, poate să
se înfăţişeze ca un act care face parte din activitatea curentă a celui care sprijină asociaţia (de pildă,
avocatul care dă consultaţii, negustorul care furnizează alimente, medicul care tratează pe un membru al
organizaţiei etc.). Asemenea forme de sprijinire din partea unei persoane, chiar având cunoştinţă că ajută
o organizaţie criminală, nu ar putea atrage răspunderea penală a celor în cauză, deoarece ei nu şi-au
depăşit atribuţiile curente şi îndatoririle pe care le au faţă de orice persoană care li se adresează. Nu
credem, însă, că această soluţie ar putea fi reţinută şi la profesioniştii care săvârşesc acte ilicite pentru a
sprijini activitatea unei asociaţii criminale. În aceste cazuri, ei vor apela inevitabil la organizaţie pentru a
fi ocrotiţi împotriva unei eventuale răspunderi penale, ca urmare, interesele lor ajungând să se confunde
cu cele ale organizaţiei. Chiar dacă, formal, ei nu fac parte din asociaţia criminală, n-ar putea fi socotiţi
ca persoane exterioare organizaţiei. Ei merită să fie trataţi ca membri ai asociaţiei criminale.
Există şi categoria acelor profesionişti care ajută, sprijină organizaţiile de tipul crimei organizate,
nu prin acte ilicite, ci prin acte licite însă în afara specificului activităţilor curente: de exemplu,
comerciantul care îngrijeşte pe un membru al organizaţiei, dându-i asistenţă sanitară, ori avocatul care
oferă ajutoare băneşti sau produse necesare organizaţiei. În aceste cazuri, răspunderea celor de mai sus
nu poate fi înlăturată dacă au cunoscut caracterul asociaţiei pe care o sprijină.
Pluralitatea ocazională se poate interfera cu pluralitatea constituită sub două forme100: (1) instigare
sau complicitate la infracţiunea de asociere şi (2) autorat, instigare sau complicitate la infracţiunea care
face parte din scopurile asocierii;

97 M.A.Ardébili, Le crime organisé en droit iranien, Iranian National Report, Napoli, 17-20 sept. 1997, în International
Review of Penal Law, nr.3-4/1997, p.848;
98 V.Dongoroz, Explicaţii I, op.cit, p.181 şi 188; C.Bulai, Drept penal român, Partea generală, vol.I, Casa de Editură şi
Presă “Şansa” S.R.L., Buc., 1992, p.188; V.Manzini, Trattato di diritto penale italiano, Torino, ed.1983, vol.VI, p.208;
G.Fiandaca, E.Musco, Diritto penale, Parte generale, Terza edizione, Zanichelli editore, Bologna, 1995, p.454-478;
G.Fiandaca, E.Musco, Diritto penale, Parte speciale, Seconda edizione, Zanichelli editore, Bologna, 1997, p.475;
F.Mantovani, Dititto penale, Parte generale, Terza edizione, CEDAM, Milano, 1992, p.509-557; T.Padovani, Diritto
penale, op.cit., p.383-389; C.Fiore, Diritto penale, op.cit., p.128;
99 Cassazione Sezioni Unite, decizia din 8 ian.1993, citată de G.Turone, op.cit., p.330; Cassazione Sezioni Unite, decizia
nr.16 din 28.12.1994, citată de L.Delpino, Dirrito Penale, Parte speciale, IX Edizione, totalmente rivista e aggiornata,
Ed. Esselibri-Simone, Napoli, 1996, p.357;
100 Această separare este analizată mai ales de autorii italieni, care fac distincţie între sprijinirea grupului criminal, sprijinirea
programului criminal şi sprijinirea săvârşirii unei anumite infracţiuni cuprinse în programul criminal (E.g.: G.Turone,
35
 În prima ipoteză, care vizează formarea, organizarea şi sprijinirea grupului criminal, instigarea la
iniţierea constituirii asociaţiei este pedepsibilă dacă a fost urmată de un început de executare şi
indiferent, prin urmare, dacă executarea (în modalitatea iniţierii) a avut ca rezultat constituirea grupului
criminal, în condiţiile legii, ori a existat numai o încercare de constituire a grupului criminal. Instigarea
la constituirea asociaţiei criminale nu este posibilă deoarece echivalează cu iniţierea constituirii şi ca
atare constituie o modalitate de săvârşire a infracţiunii101 Instigarea la aderarea sau sprijinirea acesteia
sunt de asemenea pedepsibile deoarece acţiunile descrise (aderare, sprijinire) reprezintă variante
normative alternative ale infracţiunii de asociere. Complicitatea ca formă de participaţie ocazională este
posibilă (dacă legea nu o cuprinde ca o modalitate alternativă a infracţiunii). Aşa de pildă, art.323 C.pen.
român prevede că sprijinirea sub orice formă a unei asocieri criminale face parte din conţinutul
incriminării ca variantă alternativă. În acest caz va fi posibilă numai complicitatea morală prin
promisiunea de tăinuire. În toate celelalte legislaţii în care nu s-a adoptat o soluţie similară celei din
art.323 C.pen. român, complicitatea la infracţiune va fi posibilă în toate variantele102.
În cea de-a doua ipoteză (a infracţiunilor făcând parte din obiectivele asociaţiei criminale),
participaţia penală alături de pluralitatea constituită la săvârşirea unei anumite infracţiuni nu ridică
probleme deosebite de cele ale oricărei participaţii la săvârşirea de infracţiuni103.
S-ar putea face distincţie între participarea ocazională a unui extraneus la o infracţiune care face
parte din programul asocierii şi care sunt cuprinse în normele de incriminare din codul penal (de
exemplu, participarea la un omor, furt, şantaj etc.) şi ipoteza când participarea ocazională se referă la
infracţiuni care intră în programul asocierii însă sunt incriminate distinct, printr-o lege specială (de
exemplu, infracţiunea de spălare a banilor). În ambele cazuri, extraneului participant ocazional i se va
reţine participarea la infracţiunea respectivă fără să i se reţină în concurs şi infracţiunea asociativă, el
nefiind membru al organizaţiei.
2. O problemă interesantă pe care o ridică existenţa participaţiei la infracţiunile de tipul crimei
organizate este şi aceea dacă săvârşirea unei infracţiuni care intră în programul asocierii atrage inevitabil
răspunderea penală numai a membrilor organizaţiei care au participat la infracţiunea respectivă ori s-ar
putea extinde această soluţie şi la alţi membri ai organizaţiei.
În această privinţă credem că ar trebui să distingem între şefii asociaţiei şi membrii de rând,
executanţii. Dacă şefii organizaţiei criminale ar trebui traşi la răspundere penală ca autori ai tuturor
faptelor săvârşite din ordinul lor, chiar dacă nu au fost efectiv prezenţi la faţa locului, membrii de rând
n-ar putea răspunde penal pentru faptele celorlalţi, dacă nu au participat efectiv la săvârşirea faptelor
respective. Dar chiar şefii organizaţiei criminale credem că nu ar putea fi traşi la răspundere penală decât
pentru infracţiunile ordonate ori care s-au săvârşit cu ştirea lor, nu şi pentru infracţiunile care s-ar fi
comis din iniţiativa unor membri izolaţi, fără să fie aduse anterior la cunoştinţa şefilor organizaţiei
criminale.
3. Tot în cadrul reglementărilor corelative celor care asigură reprimarea infracţiunilor de tipul
crimei organizate se înscriu şi prevederile referitoare la confiscarea specială. Confiscarea producta vel
instrumenta sceleris este prezentă în toate legislaţiile şi se dispune în baza dispoziţiei speciale care
prevede generic posibilitatea luării acestei măsuri. Există însă şi legislaţii în care confiscarea se dispune
în baza unor prevederi legale speciale care incriminează faptele de tipul crimei organizate. În ce priveşte
sfera bunurilor confiscabile, sunt legislaţii în care este posibilă confiscarea globală a tuturor valorilor şi
bunurilor care au făcut obiectul infracţiunii (C.pen. italian, austriac, german etc.) sau se confiscă numai
valorile reprezentând profitul net al acţiunilor criminale. În primul caz, confiscarea globală conferă
măsurii confiscării caracter de pedeapsă, depăşind sfera măsurilor de siguranţă. De exemplu, Austria a
introdus recent, în paragraful 20, Cod penal, sancţiunea confiscării bunurilor obţinute din săvârşirea unei

op.cit., cap.IX, p.327-366; G.Fiandaca, La contiguità mafiosa degli imprenditori tra rilevanza penale e stereotipo
criminale, în Foro italico, II/1991, p.475;
101 V.Dongoroz, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol.IV, p.688;
102 Ibidem, p.688;
103 G.Fiandaca, E.Musco, Diritto penale, Parte generale, cit., p.468-479;
36
infracţiuni, normă care permite confiscarea averii infractorului cu excepţia cazului în care acesta poate
dovedi dobândirea lor prin mijloace licite.
Tot astfel, în Germania, alături de confiscarea specială există confiscarea lărgită a oricărora dintre
bunurile şi valorile infractorilor dacă aceştia nu pot justifica provenienţa lor licită104; în acest caz,
sarcina probei se inversează în sensul că învinuitul trebuie să facă dovada caracterului licit al averii
sale. Condiţia de bază pentru aplicarea acestei sancţiuni de către instanţă este aceea ca vinovăţia penală a
acestuia să fi fost dovedită în timpul procesului penal105.
În legislaţia penală americană106, confiscarea specială poartă nu numai asupra bunurilor şi valorilor
care au legătură certă cu activitatea criminală a infractorilor dar şi asupra valorilor suspectate a avea
legătură cu activitatea infracţională a acestora. În acest scop, Congresul american a adoptat o serie de
modificări la Legea confiscării lărgite (Conprehensive Forfeiture Act - CFA din 1984), mărindu-se sfera
bunurilor supuse confiscării. Potrivit acestei legi107, procurorul poate dispune, încă de la punerea în
mişcare a acţiunii penale, sechestrarea averii persoanelor suspecte, în scopul de a preveni distrugerea,
reducerea ori dispariţia bunurilor susceptibile de confiscare. Terţii de bună credinţă pot interveni doar
după condamnarea infractorului şi confiscarea patrimoniului acestuia, printr-o acţiune civilă având ca
obiect recuperarea creanţelor proprii. De asemenea, în materia infracţiunilor de crimă organizată pot fi
confiscate bunurile terţilor care au chiar şi o legătură indirectă cu săvârşirea faptelor ilicite dacă se
dovedeşte că aceştia au cunoscut despre săvârşirea acestora (de exemplu, poate fi confiscat un iaht sau o
fermă unde s-au efectuat pregătirile, tranzacţiile, s-au plătit sumele convenite etc.).
Măsura confiscării este recomandată şi prin documentele adoptate pe plan internaţional. Astfel, în
Declaraţia politică şi Planul mondial de acţiune împotriva crimei transnaţionale organizate108 de la
Napoli (1994), la punctul 38 se recomandă statelor să adopte măsuri legislative pentru confiscarea
produsului ilicit al crimei. De asemenea, în Proiectul de rezoluţie adoptat cu prilejul desfăşurării
colocviului pregătitor al A.I.D.P. de la Napoli (17-20 sept.1997) se afirmă (la pct.III.1): “Printre
sancţiunile contra crimei organizate, confiscarea beneficiilor, inclusiv al celor derivate, este un
instrument necesar pentru recuperarea bunurilor intrate în patrimoniul asociaţiilor criminale şi pentru
reducerea bazei operaţionale a acestora. … În măsura în care confiscarea depăşeşte (ca valoare
intrinsecă – n.n.) profitul obţinut de infractor din săvârşirea infracţiunii, confiscarea trebuie
considerată ca o parte a sancţiunii penale, asigurându-se proporţionalitatea pedepsei în raport cu
infracţiunea săvârşită”.
4. Legislaţia penală italiană cuprinde, de asemenea, dispoziţii privind măsurile de siguranţă
susceptibile a fi luate contra asociaţiilor criminale. Astfel, dacă s-a probat calitatea de membru într-o
asociaţie criminală a unui infractor, acestuia i se aplică, alături de alte pedepse, sancţiunea incapacităţii
contractuale în raport cu administraţia publică (art.32 quarter, C.pen. italian aşa cum a fost modificat
prin art.20 şi 21 din Legea 55/1990), interdicţia de a obţine licenţe, autorizaţii şi concesiuni publice,
precum şi revocarea celor obţinute anterior (art.3 din Legea 55/1990 şi art.20 din Legea 203/1991); dacă
nu s-a probat pe deplin calitatea de membru într-o asociaţie criminală dar suspiciunile de apartenenţă la
aceasta nu au fost înlăturate pe parcursul procesului penal, infractorului i se poate aplica măsura de
siguranţă a interzicerii de a se afla în anumite localităţi sau de a părăsi o anumită localitate109.

104 § 73, d, C.pen.german – citat de Serge Brammertz, Peter H.M.Rambach, La loi allemagne sur la lutte contre le trafic
illegal de stupefiants et d’autres formes de criminalité organisée, în Revue de science criminelle, nr. 1/1993, p.711;
105 Bayreuth Harro Otto, Das Strafrechtssystem und die Herausforderung durch das organisierte Verbrechen, German
National Report, Napoli, 17-20 sept. 1997, în International Review of Penal Law, nr.3-4/1997, p.612;
106 Cea mai evoluată din punctul de vedere al deposedării infractorilor de bunurile şi valorile obţinute pe cale ilicită – v.
Titlul 21, § 853 (droguri), Titlul 18, § 982 (spălarea banilor) şi § 1963 (RICO) din Codul penal american;
107 Titlul 18, § 1963, lit.d, paragrafele 1 şi 2, U.S.Code;
108 E/CONF.88/L.3, p.13;
109 Citate de M.Papa, La nouvelle législation italienne en matière de criminalité organisée, în Revue de science criminelle,
nr.4, oct-déc.1993, p.725-738;
37
 5. Printre reglementările corelative celor menite să combată în mod nemijlocit infracţiunile de tipul
crimei organizate se regăsesc şi dispoziţiile privitoare la răspunderea penală a persoanei juridice. Aşa
cum am mai arătat, faptele caracteristice crimei organizate pot să fie comise nu numai de persoane fizice
care se asociază în organizaţii criminale de tipul crimei organizate dar şi de persoane juridice, fie prin
aceea că se implică ele însele în activităţi de natura celor caracteristice crimei organizate, fie în cazurile
când persoanele juridice contribuie din afară la realizarea scopurilor asociaţiei criminale (de exemplu,
băncile care ajută la spălarea banilor proveniţi din infracţiuni). Există şi situaţii când organizaţia
criminală îşi creează ea însăşi persoane juridice sau preia conducerea unei persoane juridice,
transformând-o în instrument de realizare a planurilor criminale.
În sistemele legislative în care nu este reglementată răspunderea penală a persoanei juridice, o atare
chestiune nu se ridică: în asemenea situaţii va răspunde numai persoana fizică din cadrul persoanei
juridice. În ţările în care este prevăzută posibilitatea tragerii la răspundere penală a persoanei juridice,
evident că implicarea unei asemenea persoane în activităţile criminale de tipul crimei organizate va
atrage răspunderea penală şi a acesteia, în limitele şi în modalităţile prevăzute de legislaţia penală
respectivă.
În practica judiciară şi în doctrina anglo-saxonă110, dacă obligaţia de “a face” sau “a nu face”
prevăzută în statutul corporaţiei nu este îndeplinită, atunci corporaţia poate fi sancţionată penal;
prejudiciul cauzat de un funcţionar cu statut inferior în corporaţie nu atrage răspunderea penală a
persoanei juridice; prejudiciul creat de cadrele de conducere, considerate “organe” ale persoanei
juridice, incumbă corporaţiei însăşi, conform principiului respondeat superior.
Congresul american a adoptat, în anul 1991, legea privind Orientările Federale de Sancţionare a
Organizaţiilor (Federal Sentencing Guidelines for Organizations). Legea prevede trei tipuri de sancţiuni:
restituirea, supravegherea în regim de probaţiune şi amenda. Dacă organizaţia este constituită cu scopuri
ilicite ori prin mijloace ilicite, atunci amenda va reprezenta echivalentul patrimoniului persoanei
juridice. Această sancţiune este asimilată cu o “pedeapsă cu moartea pentru corporaţii”111. O atare
sancţiune poate fi deosebit de eficientă împotriva crimei organizate, mai ales în situaţia în care o
asociaţie criminală îşi “legalizează” existenţa sub masca personalităţii juridice. Supravegherea în regim
de probaţiune presupune furnizarea de către persoana juridică a unor rapoarte periodice, controale
inopinate etc., măsură care poate fi eficientă deoarece, prin publicitatea negativă pe care o provoacă,
persoana juridică este silită să-şi reducă simţitor activitatea.
Răspunderea penală a persoanelor juridice a fost adoptată, pentru anumite fapte penale, în Franţa şi
Spania, pentru un număr foarte mic de infracţiuni în Finlanda, Grecia şi Japonia şi este propusă în
Proiectul noului Cod penal al Elveţiei112.
În Franţa, potrivit art.121-2 din noul Cod penal, “persoanele morale sunt responsabile penal, în
cazurile prevăzute de lege, pentru infracţiunile comise în interesul lor de către organele sau
reprezentanţii lor”.
În temeiul art.129 C.pen. spaniol, judecătorul poate decide, în anumite condiţii, închiderea
temporară ori definitivă a unui local, a unui stabiliment, precum şi dizolvarea sau suspendarea activităţii
unei societăţi, asociaţii sau fundaţii, pe o perioadă care nu poate depăşi cinci ani. De asemenea,
judecătorul poate decide interdicţia pentru viitor de a desfăşura anumite activităţi, operaţii comerciale
dacă aceste activităţi au favorizat ori au contribuit la comiterea unui delict.
Legislaţia din Germania sancţionează corporaţiile pentru infracţiunile săvârşite de “organele” şi
funcţionarii cu rang înalt ai acestora, însă nu prin mijloace penale, ci administrative, putându-se ajunge
până la dizolvarea asociaţiilor constituite pe cale ilicită, care au scopuri ilicite disimulate sau care
utilizează preponderent metode ilicite în activitatea curentă.

110 Glenville Williams, Criminal Law, Cambridge & London, Ed.Stevens & Sons Lt., 1961, p.853;
111 P.Henning, op.cit., p.805-806;
112 T.Weigend, op.cit., p.505;
38
 6. În materia răspunderii penale a persoanelor juridice, în doctrină se face deosebirea între crima
organizată, criminalitatea corporaţiilor şi criminalitatea “gulerelor albe”.
Astfel, se va sancţiona ca faptă de tipul crimei organizate înfiinţarea unei companii (societate
comercială, fundaţie etc.) dacă aceasta aparţine unei asociaţii de infractori şi serveşte la disimularea
scopurilor reale ale acesteia (firmă-paravan), ori dacă infractorii au obţinut prin mijloace specifice
crimei organizate (violenţă, constrângere fizică sau morală ori cointeresare) cote-părţi sau poziţii
dominante în compania respectivă, ori dacă aceasta serveşte preponderent intereselor unei organizaţii
criminale (de exemplu, pentru spălarea banilor proveniţi din operaţii ilicite sau pentru “sponsorizarea”
unor personalităţi din sfera puterilor publice).
Criminalitatea corporaţiilor este un concept mai restrâns şi se referă la o serie de infracţiuni
săvârşite ocazional, în interesul afacerilor de către unele companii (implicit, în interesul acţionarilor
acesteia), cum ar fi, de pildă, obţinerea prin corupţie a unor contracte mai avantajoase cu instituţiile
statului, a unor concesiuni, monopoluri de piaţă, acoperirea unor fraude fiscale etc. Criminalitatea
corporaţiilor include, adesea, încălcarea normelor legale în materia protecţiei mediului, a protecţiei
consumatorului, concurenţa neloială şi, uneori, spionajul industrial şi economic.
După cum se observă, sfera criminalităţii corporaţiilor, prin finalitate (obţinerea de avantaje ilicite)
şi uneori prin metodele utilizate (corupţie şi chiar şantaj) se apropie sensibil de crima organizată; totuşi,
ele se deosebesc, în primul rând, prin caracterul preponderent ilicit al activităţilor desfăşurate de
persoanele juridice din cadrul crimei organizate care sunt constituite tocmai în acest scop, în timp ce
societăţile care nu se înscriu în caracteristicile crimei organizate se înfiinţează cu scopuri licite iar
activitatea lor numai ocazional este ilegală. În al doilea rând, există o diferenţă semnificativă privind
căile şi modalităţile de săvârşire a faptelor penale. În timp ce organizaţiile criminale de tipul crimei
organizate folosesc în mod preponderent violenţa, constrângerea brutală şi şantajul, în cazul
criminalităţii corporaţiilor se folosesc metode sensibil mai rafinate, modalităţi mai subtile de a realiza
finalităţile ilicite urmărite. În al treilea rând, elementul esenţial pentru care criminalitatea corporaţiilor
nu se identifică cu crima organizată este lipsa asocierii pentru săvârşirea de infracţiuni.
Ultimul concept în discuţie, criminalitatea “gulerelor albe” este şi mai depărtat de crima organizată
deoarece el nu presupune nici existenţa unui grup constituit de infractori, nici program criminal şi nici
stabilitate în timp. Criminologul Edwin Sutherland a fost primul cercetător care a folosit expresia
“criminalitatea gulerelor albe” (white collar crime)113 pentru a descrie activităţile infracţionale ale celor
bogaţi şi puternici. Aşa cum a înţeles-o celebrul autor american, “criminalitatea gulerelor albe” constă în
activităţile ilicite săvârşite de membrii claselor înstărite care îşi folosesc poziţia politică, socială ori
profesională pentru a obţine câştiguri personale ilicite.
Ulterior114, sfera conceptului a fost extinsă pentru a include actele ilicite săvârşite de persoane care
nu aparţin numai puterii propriu-zise, dar şi altor domenii, cum ar fi: funcţionari ai guvernului,
politicieni, judecători, procurori şi poliţişti, lideri sindicali, medici etc., în legătură cu ocupaţiile lor
profesionale.
Noţiunea de “criminalitate a gulerelor albe” este identificată de mai mulţi autori moderni cu
conceptul de “devianţă organizaţională” şi a fost utilizată în diferitele teorii criminologice care şi-au
propus să explice motivele pentru care anumite organizaţii utilizează metode sau mijloace ilicite pentru
a dobândi avantaje sociale. Noţiunea de devianţă organizaţională - subliniază Lawrence Sherman115 - se
aplică cu succes în studiul devianţei penale a personalului agenţiilor de control social (poliţie, justiţie,
gardă financiară etc.) a căror implicare în acte de corupţie este frecventă. Conform lui James
Coleman116, comportamentul deviant al indivizilor care fac parte din aceste agenţii este determinat atât

113 Edwin H. Sutherland, White Collar Crime, New York, Ed. Holt, Rinehart and Winston, 1949;
114 Marshall B.Clinard, Robert F.Meier, Sociology of Deviant Behavior, fifth ed., New York, Chicago, San Francisco,
Dallas, 1975, p. 168;
115 Lawrence W. Sherman, Three Models of Organizational Corruption in Agencies of Social Control, în Delos H. Kelly,
Deviant Behavior: A Text-Roader in the Sociology of Deviance, 2-nd edition, New York St. Martin’s Press, 1984, p. 392;
116 James S. Coleman, Power and the Structure of Society, New York, W. W. Norton, 1974;
39
de motivaţii individuale cât şi de o serie de factori cu caracter organizaţional. Un element de bază care
defineşte devianţa la nivelul agenţiilor de control social este reprezentat de dobândirea ilicită a unor
avantaje materiale (financiare sau de altă natură), precum şi a unor poziţii de putere în beneficiul
membrilor acestor agenţii, prin încălcarea interesului public. L.Sherman apreciază că actele corupte ale
agenţiilor de control social sau ale reprezentanţilor lor pot fi cel mai bine definite ca “un abuz al
reprezentanţilor puterii publice” orientat spre obţinerea de beneficii prin intersectarea ilicită a sferei
publice cu cea privată, prin obţinerea, prin intermediul unor decizii oficiale, a unor beneficii cu caracter
privat în favoarea acestora sau a altora care participă la “coaliţia dominantă a agenţiei”117 respective.
Apariţia şi evoluţia accelerată a criminalităţii “gulerelor albe” este facilitată de complexitatea
proceselor de schimbare care au loc la nivel mondial, în mod deosebit, atunci când schimbarea este
bruscă, generatoare de stări anomice. În astfel de condiţii, criminalitatea “gulerelor albe” se
intersectează frecvent cu criminalitatea organizată în cadrul unui parteneriat de tip clientelar cu efecte
devastatoare pentru ordinea publică şi pentru evoluţia democratică a unei naţiuni.

5.3. Măsuri corelative procesuale

1. În lupta contra crimei organizate statele folosesc şi dispoziţiile procesual-penale, prevăzând
norme derogatorii care să permită o mai completă şi promptă urmărire penală şi judecare a cauzelor în
care sunt implicate grupuri criminale de tipul crimei organizate. Aceste norme prevăd, de pildă, derogări
în ce priveşte perioada de reţinere care poate fi ordonată de autoritatea poliţienească ori de către
procuror, posibilitatea efectuării de percheziţii în condiţii simplificate ca şi posibilitatea luării unor
măsuri speciale pentru obţinerea probelor (supravegherea electronică a suspecţilor, interceptarea
comunicaţiilor acestora, acceptarea mărturiilor “de auditu”, infiltrarea agenţilor de poliţie în asociaţiile
criminale etc.); De asemenea, s-a atribuit o competenţă specială unor organe judiciare în această
materie, s-au adoptat programe de protejare a martorilor etc.
2. Cu privire la mărturiile “de auditu” (din auzite), în practica judiciară s-a admis că pot fi acceptate
ca mijloace de probă, dar numai dacă este stabilită calitatea anterioară a martorului de membru al
asociaţiei criminale sau este notorie apartenenţa celui împotriva căruia se depune mărturia la o anumită
organizaţie criminală.
În legea procesual penală americană, mijlocul dominant prin care se probează acordul incriminat
este reprezentat de declaraţiile membrilor grupului criminal. În mod obişnuit, legislaţia procesual penală
americană nu admite declaraţiile “din auzite” ale martorilor. Singura excepţie admisă este în cazul în
care declaraţia aparţine unuia dintre participanţi. Astfel, se prevede că “o declaraţie nu este <<din
auzite>> dacă … este îndreptată împotriva unuia dintre participanţi şi aparţine … unuia dintre
conspiratori…”118. Declaraţiile martorilor vor fi coroborate între ele precum şi cu alte probe
administrate în cauzele respective.
3. Protejarea martorilor vizează, în primul rând, ascunderea identităţii reale a acestora (martori
anonimi) şi, în al doilea rând, posibilitatea ca ei să nu depună propria mărturie în faţa instanţei de
judecată. Întrucât menţionarea identităţii şi adresei reale a martorului îi poate pune în pericol viaţa,
integritatea fizică sau libertatea proprie sau a unei persoane apropiate, martorul poate fi autorizat să nu
dea informaţii privind persoana sa. Documentele referitoare la identitatea martorului nu vor fi
menţionate şi nici depuse la dosarul penal, ci vor fi păstrate de către parchet.
În acest sens, statul italian a dispus crearea unei Comisii centrale pentru aplicarea programului
special de protecţie a martorilor. Includerea unei persoane în Program este decisă de Comisie la
propunerea autorităţii locale (prefectul) cu avizul procurorului. Programul este pus în aplicare de
Serviciul central de protecţie. Persoanele incluse în program acceptă “să îşi aleagă reşedinţa la locul
stabilit de comisie, să furnizeze autorităţilor orice documentaţie privind situaţia personală, situaţia
familială şi veniturile. Ele numesc un reprezentant care se conformează normelor de securitate şi
colaborează activ la punerea în aplicare a programului”.

117 Lawrence W. Sherman, Op. cit., p. 394-395.

118 Federal Rule of Evidence, 801 (d) (2) (E);
40
 4. Noile dispoziţii procesual-penale în materia urmăririi şi tragerii la răspundere penală a
membrilor organizaţiilor criminale permit utilizarea ca mijloace de probă a înregistrărilor realizate în
secret prin mijloace electronice, audio sau video, inclusiv prin mijloace de filmare nocturnă dacă se
apreciază că utilizarea altor măsuri de urmărire nu vor da rezultate satisfăcătoare119. De asemenea, este
admisă posibilitatea infiltrării poliţiştilor în structurile crimei organizate şi traficul controlat de droguri.
În aceste cazuri, răspunderea penală a poliţiştilor este exclusă, fie pentru că au împiedicat producerea
rezultatului intervenind din timp, fie făcându-se aplicarea dispoziţiilor privitoare la ordinul legii (cauză
justificativă) ori cu motivarea că au acţionat fără vinovăţie deoarece ei au urmărit să strângă probe
pentru justiţie şi nu în scop criminal.
5. Unele dispoziţii derogatorii s-au introdus şi în legătură cu cei care, colaborează cu autorităţile
pentru descoperirea şi sancţionarea organizaţiilor criminale. Deosebit de interesante în această materie
sunt dispoziţiile din legea penală italiană. Prin mai multe legi (din 9 oct.1990 şi din 15 martie 1991) s-au
prevăzut măsuri concrete de recompensare a persoanelor care colaborează cu autorităţile împotriva
crimei organizate. De asemenea s-au luat măsuri de “ocrotire a persoanelor expuse la pericole grave
datorită colaborării ori declaraţiilor date în cursul investigaţiilor preliminare ori în timpul procesului
penal în legătură cu infracţiunile prevăzute de art. 308 C.pr.pen”. Se bucură de această ocrotire şi
“rudele apropiate, partenerii şi toţi cei expuşi unui pericol grav şi actual datorită colaborării lor cu
autorităţile”.
Pe lângă reducerea pedepsei, “pocăiţii”120 beneficiază şi de alte facilităţi, între care posibilitatea de
a munci în afara închisorii şi obţinerea unor sancţiuni alternative, cum ar fi munca în folosul comunităţii,
detenţia la domiciliu, liberarea condiţionată şi liberarea anticipată.
După opinia mai multor oficialităţi din sistemul justiţiei penale121, în ultimii ani, obţinerea
colaborării foştilor mafioţi a devenit un instrument decisiv în desfăşurarea unei represiuni eficiente
contra asociaţiilor criminale. O asemenea politică a contribuit la o cunoaşterea mai temeinică a structurii
şi funcţionării grupurilor criminale; cercetarea penală a devenit mai promptă şi mai eficientă, atât pe
baza mărturiilor foştilor membri ai asociaţiilor criminale, cât şi pe baza temerii strecurate în sânul
acestor organizaţii că martorii au făcut dezvăluiri importante care nu au fost date publicităţii şi care ar
putea atrage împotriva lor noi măsuri represive din partea autorităţilor.
Folosirea acestor „pocăiţi” în scopurile arătate nu este lipsită de riscuri. Deşi cu ajutorul lor a avut
loc arestarea unui mare număr de infractori în Italia şi chiar a unor şefi ai organizaţiilor mafiote sau de
tip mafiot, putându-se organiza marile procese penale din ultimii ani demonstrându-se legăturile
organizaţiilor criminale cu persoane din activitatea economică şi politică, consecinţa acestor dezvăluiri a
fost şi numeroasele acte de răzbunare contra rudelor şi prietenilor celor care au colaborat cu autorităţile.
În acelaşi timp, în doctrina penală s-au adus aspre critici cu privire la aceste favoruri acordate
criminalilor. Motivarea iezuită conform căreia “scopul scuză mijloacele” vine în contradicţie cu
principiile statului de drept, care pretind sancţionarea tuturor celor care au comis infracţiuni şi tratarea
lor corespunzător cu gravitatea faptelor comise şi a vinovăţiei celor care au violat legea. S-a remarcat că
folosirea pocăiţilor poate conduce la soluţii inechitabile deoarece aceştia fac declaraţii în raport cu
interesele lor şi nu în interesul aflării adevărului.
După părerea noastră, persoanele care îşi oferă colaborarea în lupta contra crimei organizate, deşi
pot să înlesnească tragerea la răspundere penală a unor persoane vinovate, nu rezolvă problemele în
discuţie; acestea nu pot avea o contribuţie hotărâtoare în lupta contra crimei organizate. Un atare rezultat
nu s-ar putea obţine decât acţionându-se asupra factorilor care generează această formă de criminalitate
iar acţiunile întreprinse să se situeze în cadrul dreptului şi să se desfăşoare cu respectarea supremaţiei
legii şi a drepturilor fundamentale ale omului. Derogările la care ne-am referit, deşi justificate în mare
măsură de pericolul grav pe care crima organizată o reprezintă pentru ordinea de drept, trebuie să se

119 De exemplu, § 98 şi § 100 din Codul penal german;

120 Termenul consacrat este "repented" (engl.am.) sau "pentiti" (it.) = "pocăit", persoană care regretă ceva ce a săvârşit;
121 Conf. precizărilor lui Francesco Bruno, Serious Crime and the Requirement of Respect for Human Rights in European
Democracies, Colocviul Consiliului Europei, Taormina, 14-16 nov.1996;
41
înscrie, aşadar, în anumite limite, pentru a nu se încălca drepturile fundamentale ale omului consacrate
în Convenţia Europeană a drepturilor omului. În practica Curţii europene se subliniază frecvent cerinţa
ca aceste depăşiri să fie legitime şi necesare pentru o societate democratică122.
7. În lupta contra crimei organizate au fost instituite şi alte măsuri procesuale cum ar fi cele legate
de punerea în executare a hotărârilor penale, instanţele dispunând, de regulă, ca executarea pedepsei
pentru persoanele condamnate pentru infracţiuni de tipul crimei organizate, să se facă în penitenciare cu
un înalt grad de securitate şi cu un regim sever de executare; de asemenea, posibilitatea de a beneficia de
liberare condiţionată este mult restrânsă.

6. Concluzii
Pentru legislaţia penală internă, aflată în proces de reformă, ni se pare că s-a desprins neîndoielnic
imposibilitatea de a cuprinde acest complex criminologic într-o normă unică de incriminare. Nici o
legislaţie nu şi-a propus acest lucru, iar din documentele internaţionale citate a rezultat cu claritate
necesitatea de a trata distinct, autonom, diferitele trăsături ale crimei organizate şi a incrimina prin
norme penale specifice acele activităţi care se înscriu în sfera largă de manifestări de tipul crimei
organizate. În consecinţă trebuie să apelăm la un sistem de norme penale care reprezintă tratamentul
penal al faptelor de tipul crimei organizate.
Acest sistem de norme ar urma să cuprindă:
A. Norme de incriminare:
- incriminarea unui nou tip de asociere criminală care păstrând, în esenţă, trăsăturile asocierii
criminale tradiţionale (art.323 C.pen), ar fi îmbogăţită cu cerinţe noi, legate de modul de organizare, de
scopurile şi metodele organizaţiilor criminale de tipul crimei organizate, cerinţe care conferă un specific
indiscutabil acestor asociaţii şi justifică un tratament mai sever al simplei constituiri a unui asemenea tip
de asociaţie criminală;
- incriminarea distinctă a unor fapte care se comit mai frecvent de asocierile de tipul crimei
organizate: spălarea banilor, taxa de protecţie, denaturarea probelor, infiltrarea cu scopuri ilicite în
cadrul organelor de stat, a sistemului economico-financiar, a vieţii politice şi sociale;
- crearea de variante normative agravate pe lângă infracţiunile “tradiţionale”, fie într-o formă
generală, fie într-o formă specifică fiecărei infracţiuni unde o atare agravare se impune;
- completarea prevederilor privitoare la participaţia penală în raport de necesitatea combaterii
crimei organizate, prevăzându-se dispoziţii referitoare la sancţionarea acelor membri ai organizaţiei care
nu participă efectiv la săvârşirea acţiunilor concrete care fac parte din programul asocierii, sancţionarea
participanţilor nemembri ai organizaţiei în diferite ipoteze (când ajută asociaţia criminală prin acte care
reprezintă activitatea normală a persoanei respective, ori prin acte ilicite etc.
- completarea prevederilor legate de executarea pedepselor şi mai ales de regimul de executare a
pedepsei în cazul infractorului de acest tip (locul de detenţie de maximă securitate şi cu un sever regim
disciplinar).
B. Norme procesuale:
- prevederea de dispoziţii obligatorii în legătură cu probaţiunea faptelor de tipul crimei organizate
(mărturii “din auzite”, martori anonimi, protecţia martorilor, a părţii vătămate etc., punerea sub
ascultare a mijloacelor de comunicaţii de care se folosesc membrii asociaţiilor de tipul crimei

122 În mai multe numere ale Revistei de Drept Penal au fost comentate cauze judecate de Curtea Europeană de la Strasbourg
în care statele (cu deosebire Italia, Franţa, Spania şi Marea Britanie) au fost acuzate de încălcarea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului cu prilejul cercetării, urmăririi şi judecării membrilor organizaţiilor criminale. Cu
unele excepţii, tendinţa în soluţionarea acestora a fost aceea de a respinge acuzaţiile formulate de petenţi pe motivul că
"derogările au fost necesare, fiind impuse de nevoia prevenirii crimei, ori din necesităţi care privesc siguranţa publică în
statul de drept"; a se vedea şi V.Berger, Jurisprudenţa Curţii europene a drepturilor omului, traducere I.R.D.O.,
Bucureşti, 1997, p.51-53 şi 121-124;
42
organizate, dispoziţii procesuale “de favoare” pentru cei care înlesnesc descoperirea şi prinderea
membrilor organizaţiilor criminale;
- prevederea de dispoziţii care să asigure punerea în executare promptă şi eficientă a hotărârilor
judecătoreşti în această materie.
C. Norme de drept penal internaţional:
- introducerea de prevederi legale care să faciliteze cooperarea statelor în lupta contra crimei
organizate, elaborarea de programe comune în legătură cu reprimarea acestui tip de infracţiuni,
înlesnirea cooperării organelor de poliţie, a membrilor parchetelor, a instanţelor de judecată în lupta
contra crimei organizate;
- introducerea de dispoziţii care să permită măsuri operative rapide şi eficiente împotriva
infractorilor care se ascund în diferite ţări.

7. Referinţe bibliografice:
I. Legislaţie străină:
1. U.S. Public Law 90-351, The Omnibus Crime Control and Safe Street Act, 1968;
2. U.S.C., Titlul 18, Liability for Conduct of Another; Complicity, Model Penal Code and Commentaries, The
American Law Institute, Philadelphia, 1985;
3. U.S. Department of Justice, DROG ENFORCEMENT ADMINISTRATION, Controlled Substances Act - as
amended to July 1, 1991, Washington D.C., 1991, p.1001-1004;
4. Ministero dell'Interno, The tree italian law enforcement forces, Roma, 1992;

II. Monografii :
1. Sabrina Adamoli, Andrea di Nicola, Ernesto Ugo Savona, Paola Zoffi, Organised Crime Around the World, HEUNI,
Helsinki, 1998;
2. M.E.Beare, Criminal Conspiracies, Organised Crime in Canada, Nelson, Canada, 1996;
3. Daniel Bell, Crime as an American Way of Life: A Queer Ladder of Social Mobility, New York, Ed. Free Press,
1965;
4. James S.Coleman, Power and the Structure of Society, New York, W.W. Norton Ed., 1974;
5. J.Conklin, The Crime Establishment: Organized Crime and American Society, New York, Ed. Prentice-Hall, 1973;
6. Donald R.Cressey, Theft of the Nation: The Structure and Operations of Organized Crime in America, New York,
Harper and Row, 1969;
7. Francis A. J.Ianni, Elizabeth Reuss-Ianni, A Family Business: Kinship and Control in Organized Crime, New York,
Russell Sage Foundation, 1973;
8. G.Turone, Il delitto di associazione mafiosa, Milano, Giuffre Editore, 1995;
9. Robert W.Winslow, Crime in a Free Society, San Diego State College, Dickenson Publishing Company, Inc.,
Belmont, California, 1968;
10. Mario Zanchetti, Il reciclaggio di denaro proveniente da reato, Giuffre Editore, Milano, 1997;

III. Studii, articole de specialitate:

a) autori români:
1. George Antoniu, Autor mediat sau participaţie improprie ?, R.D.P., nr.2/1995;
2. George Antoniu, Răspunderea penală a persoanei juridice, R.D.P., nr.1, 1996;
3. George Antoniu, Tipicitate şi antijuridicitate, R.D.P., nr.1, 1997;
4. George Antoniu, Reforma penală şi sistematizarea dispoziţiilor penale (I), R.D.P., nr.3, 1997;
5. George Antoniu, Reflecţii asupra crimei organizate, în R.D.P. nr.3/1997;

b) autori străini (în ordine alfabetică):

1. H.C.João Marcello de Araújo Júnior, Les systèmes pénaux à l’épreuve du crime organisé, Rapport Brésilien, Napoli,
17-20 sept. 1997, în International Review of Penal Law, nr.3-4/1997, p.689-697, Ed. ERES;
2. M.A.Ardébili, Le crime organisé en droit iranien, Iranian National Report, Napoli, 17-20 sept. 1997, în International
Review of Penal Law, nr.3-4/1997, p.843-853, Ed. ERES;

43
 3. Bayreuth Harro Otto, Das Strafrechtssystem und die Herausforderung durch das organisierte Verbrechen, German
National Report, Napoli, 17-20 sept. 1997, în International Review of Penal Law, nr.3-4/1997, p.599-617, Ed.
ERES;
4. Cherif Bassiouni, Effective National & International Action Against Organized Crime and Terrorist Criminal
Activities, Emory International Law Review, nr.9, 1990;
5. Cristopher L. Blekesley, Raport general, AIDP, Secţiunea a 2-a, Paris, 1997;
6. Andre Bossard, The Basic Principles of Money Laundering, Office of International Criminal Justice – OICJ, Vol.15,
nr.26, martie 1999;
7. Francesco Bruno, Serious Crime and the Requirement of Respect for Human Rights in European Democracies,
Colocviul Consiliului Europei, Taormina, 14-16 nov.1996
8. M.Ciećlak, Le système pénal polonais à l’épreuve du crime organisé, Raport national polonais, Napoli, 17-20 sept.
1997, în International Review of Penal Law, nr.3-4/1997, p.939-955, Ed. ERES;
9. Thierry Cretin, Qu'est-ce qu'une mafia? Essai de definition des mafias, în Revue de science criminelle et de droit
pénal comparée, nr.2, apr.-iun. 1995;
10. Domenico Cuchiara (Preşedinte onorific adjunct al Curţii Supreme de Casaţie din Italia), La lutte à la criminalité
grave et l’exigence du respect des droits de l’homme dans la democratie italienne, Taormina, 14-16 nov.1996;
11. E.E.Fabrizi, The Criminal Justice System Facing the Challenge of Organised Crime – Austrian National Report,
Napoli, 17-20 sept. 1997, în International Review of Penal Law, nr.3-4/1997, p.617-627, Ed. ERES;
12. G.Falcone, La criminalité organisée: un probléme mondial. La mafia italienne en tant que modèle pour la criminalité
organisée opérant à niveau international, în “Revue internationale de criminologie et de police technique”, nr.4/1992;
13. G.Fiandaca, La contiguità mafiosa degli imprenditori tra rilevanza penale e stereotipo criminale, în Foro italico,
II/1991;
14. Gerrard Gautier - Lutte contre le térrorisme et droit de l’homme, Revue de science criminelle et droit pénale
comparé, nr.3, 1987;
15. Peter J.Henning, Individual Liability for Conduct by Criminal Organizations in the United States, Report submitted
by the American National Section, AIDP, Napoli, 17-20 sept. 1997, în International Review of Penal Law, nr.3-
4/1997, p.751-773, Ed. ERES;
16. Francis A.J.Ianni, The New Mafia, în volumul “Criminal Behavior, Readings in Criminology”, Editura St.Martin's
Press, coordonat de Delos Kelly, California State Univ., Los Angeles, 1980;
17. Anita Kurtovic, The Criminal Justice Systems Facing the Challenge of Organised Crime, Croatian National Report,
Napoli, 17-20 sept. 1997, în International Review of Penal Law, nr.3-4,1997, p.737-750;
18. G.Marinucci, Introduction to the Debate – General Part, Centro Nazionale di Prevenzione este Difesa Sociale,
Roma, 1999;
19. Yves Mayaud, Les systèmes pénaux à l’épreuve du crime organisé, Rapport national français, în International
Review of Penal Law, nr.3-4,1997, p.793-813;
20. Michele Papa, La nouvelle législation italienne en matiere de criminalite organisée, în Revue de science criminelle
et de droit pénal comparée, nr.4, oct.-dec.1993;
21. Ellen S.Podgor, Globalization and the Federal Prosecution of White Collar Crime, în American Criminal Law
Review, nr.34, 1997;
22. Peter H.M.Rambach, La loi allemagne sur la lutte contre le trafic illegal de stupefiants et d’autres formes de
criminalité organisée, în Revue de science criminelle, nr. 1/1993;
23. Ernesto Ugo Savona, Social Change, Organization of Crime and Criminal Justice Systems, în vol. “Essays on crime
and development”, UNICRI, Roma, 36/1990;
24. Lawrence W. Sherman, Three Models of Organizational Corruption in Agencies of Social Control, în Delos H.
Kelly, Deviant Behavior: A Text-Roader in the Sociology of Deviance, 2-nd edition, New York St. Martin’s Press,
1984;
25. Dionysos Spinellis, The Criminal Justice Systems Facing the Challenge of Organised Crime, Greek National
Report, Napoli, 17-20 sept. 1997, în International Review of Penal Law, nr.3-4/1997, p.813-833, Ed. ERES;
26. Thomas Weigend, The Criminal Justice Systems Facing the Challenge of Organized Crime, General Report, 17-20
sept.1997, Napoli, Colocviul pregătitor al Congresului Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal, în International
Review of Penal Law, nr.3-4/1997, p.523-547, Ed. ERES;
IV. Documentar:
1. UNITED NATIONS OFFICE AT VIENNA, Doc. E/CN.15/1993/3, în UNITED NATIONS CRIME
PREVENTION AND CRIMINAL JUSTICE NEWSLETTER, No. 22/23, July 1993 (Special double issue on the
United Nations Commission on Crime Prevention and Criminal Justice);

44
2. UNITED NATIONS ECONOMIC AND SOCIAL COUNCIL, WORLD MINISTERIAL CONFERENCE ON
ORGANIZED TRANSNATIONAL CRIME, Napoli (Italia), 21-23 nov. 1994;
3. UN Economic and Social Council. “Draft Resolution. Naples Political Declaration and Global Action Plan against
Organised Transnational Crime”, în World Ministerial Conference on Organised Transnational Crime, Naples Italy,
21-23 Nov.1994, UN doc. E/CONF.88/L.4.
4. UN Economic and Social Council. “Recommendations of the Regional Ministerial Workshop on Follow-up to the
Naples Political Declaration and Global Action Plan against Organised Transnational Crime”, Buenos Aires, 27-30
Nov.1995, UN doc. E/CN.15/1996/2/Add.1, annex.
5. Review of Priority Themes, Implementation of the Naples Political Declaration and Global Action Plan against
Organised Transnational Crime, Report of the Secretary-General, U.N. doc. E/CN.15/1996/2;
6. Draft United Nations Convention against Transnational Organized Crime; Doc. A/AC. 254/4
7. Revised draft United Nations Convention against Transnational Organized Crime, A/AC.254/15;
8. U.S. Department of Justice, An introduction to Organized Crime in the United States, 1993;
9. V.Berger, Jurisprudenţa Curţii europene a drepturilor omului, traducere I.R.D.O., Bucureşti, 1997;
10. Action Plan to combat organised crime, adoptat de Consiliul European la 28 aprilie 1997;

45