Principalii istorici care au combătut această teorie au fost reprezentanţii Şcolii Ardelene (în secolul

XVIII), A. D. Xenopol (în secolul XIX), Vasile Pârvan, Gh. Brătianu (în secolul XX).

Teoria a fost combătută cu succes de lucrările istoricilor B. P. Hasdeu și A.D. Xenopol.

Contraargumentele lui A.D. Xenopol au fost prezentate în lucrarea “Teoria lui Roesler. Studii asupra
stăruinței românilor în Dacia Traiană” (1884)
– continuitatea dacică este demonstrată de revolta dacilor din 117, de dovezi arheologice, de prezența
unor soldați daci în armata romană, de păstrarea unor toponime locale
– etapa de romanizare la care se referă Roesler este doar cea oficală
– continuitatea daco-romană este demonstrată prin dovezi arheologice, numismatice, lingvistice
– slavii sunt cei care îi separă, în sec. VII, pe românii de la nord de cei de la sud de Dunăre
– există izvoare istorice care atestă prezența românilor la nord de Dunăre încă din sec. al IX-lea

Argumente care combat teoria imigraţionistă (şi susţin romanitatea românilor):

- toponimele şi hidronimele de origine daco-romană;

- uneltele agricole şi obiectele de cult creştine descoperite în sec. IV-VIII;

- mărturiile lui Anonymus şi ale altor cronicari medievali;

- structura gramaticală a limbii române şi vocabularul de bază al său este de origine

latină.