Punct… și de la capăt!

Captivi în timp, revenim, fără să vrem, la punctele de referință pentru noi. O stare
mozaicata de sentimente… Câtă aventură, cât elan, câtă ieșire din contingent, și, mai ales, cât
efort! Un palimpsest al memoriei afective ca un edificiu al spiritului si cunoașterii, un fel de a
spune cine suntem și spre ce ne îndreptăm.

A vorbi despre excelentă în educație este ca si cum, frumuseții lucrurilor concrete, îi

ceri să se exprime prin tine, meritul tău fiind, însă, de-a o fi remarcat și asumat, uneori, până
la asimilare totală. În spațiul oglindirii, jocul inefabil cu mărgelele timpului reflectă nuanțe
aparte, îmi dă perspectiva începutului, dar niciodată pe cea a sfârșitului. Ceea ce contează este
frumusețea proiectată în oglinda spiritului a două conștiințe, reunite într-o singură lumină a
cunoașterii, care nu mai receptează unitățile de măsura evaluative, ci doar pe cele autoimpuse
ca rigoare a propriilor noțiuni de valoare. De fapt, sunt două părți coincidente care consimt să
parcurgă travaliul artizanal al deschiderii și închiderii cuvântului în sine, fără așteptări de
finalitate…

Arta de a dezvolta aptitudinile native în virtute presupune un drum dificil, presărat cu

renunțări, sacrificii si multă, multă muncă. Dar, dacă, de fiecare dată când recunoști talentul,
te lași sedus s-o iei de la capăt, chiar fără nicio așteptare, oare nu e mai importanta întâlnirea
pe aceeași dimensiune temporală decât drumul însăși?

De aceea, pentru mine, exprimându-mă criptic, stănescian, valul vălurește și vremea

vremuiește.

Prof. Mihaela COBZARU, Colegiul National Iași