Ion

Liviu Rebreanu
Date despre autor și operă:
-Liviu Rebreanu aparține prin creația sa perioadei interbelice a literaturii romane.
-Liviu Rebreanu publică în 1920 romanul “Ion”, roman realist, tradițional, social, o monografie a
satului transilvănean.
-transfigurează artistic realitatea, liantul dintre realitate și ficțiune fiind drumul.

Sursele de inspirație:
-mărturisește că s-a inspirat din fapte reale pentru că “arta înseamnă creațiune de oameni adevărați
și de viața reală”
-mărturisește că și-a dorit sa creeze un roman sferic, “un corp geometric perfect sferoid”
-un țăran sărac sărută pământul crezând că nu îl vede nimeni
-o fată din sat a fost bătută de tatăl ei pentru ca a fost necinstită de un băiat leneș
-Rebreanu stă de vorba cu un vecin care se plânge ca nu are pământ

Tema romanului:
-drama țăranului care trebuie să aleagă între glasul pământului și glasul iubirii.

Compoziție și structură:
-structurat în 2 volume cu titluri sugestive: “Glasul pământului”, respectiv “Glasul iubirii”
-13 capitole, acestea având de asemenea titluri sugestive( Începutul, Sfârșitul, Ștreangul, Nunta,
Rușinea)
-romanul este simetric din punct de vedere compozițional, simetria fiind data de:
-descrierea drumului care intră și iese din satul Pripas în incipitul și finalul romanului

Legătura dintre capitole:

Începutul→Zvârcolirea→Iubirea→Noaptea→Rușinea→ Nunta
↕ ↕ ↕ ↕ ↕ ↕ Vasile
Sfârșitul← George← Blestemul←Ștreangul←Sărutarea←Copilul

-tehnica contrapunctului (prezenta aceleiași forme în medii și momente diferite)

Ex: nunta lui Ion cu Ana, o nunta țărănească și nunta Laurei cu Pintea, nunta de intelectuali

-existenta unor scene matriceale(nucleu, importante)

Ex: hora pentru că ni se prezintă personajele și relațiile dintre ele

-existenta unor scene și replici premonitorii

Ex: Sinuciderea lui Avrum anticipă sinuciderea Anei
Replica: “ce te tot bocești tu muiere că doar nu mergi la spânzurătoare”

Relații spatio-temporale:
-acțiunea se petrece în satul Pripas, în Transilvania aflată sub dominație Austroungară
-timp la începutul secolului XX.

Perspectiva narativă:
-aparține unui narator omniscient, obiectiv
-relatarea e la persoana a III-a
-focalizarea 0.

Planuri narative:
• viața lui Ion și a țăranilor
• statutul intelectualității satului: Belciug, Herdelea, autoritățile
Conflictele romanului:
-exterior:
 Ion și Vasile Baciu
 Ion și George Bulbuc
 Ion și Simion Lungu
 Preotul Belciug și învățătorul Herdelea
-interior: de ordin material și psihologic: pământul și iubirea
-în subconștientul lui Ion care oscilează între dorința de a avea pământ și dorința de a fii cu femeia
iubită.

Momentele subiectului:
Expozițiunea:
-ne este prezentat drumul care intră în satul pripas, într-o duminică la horă, unde sunt prezente:
personajele romanului și relațiile dintre acestea.

Intriga:
-este declanșată la hora unde este prezentat conflictual dintre Ion și Vasile Baciu.

Desfășurarea acțiunii: urmărește goana lui Ion după pământ.

-Ion o se duce pe Ana și o obligă pe aceasta să se căsătorească în ciuda împotrivirii tatălui ei.
-Vasile baciu acceptă să dea o parte din pământ.
-Ana naște un băiețel pe care-l botează Petrișor.
-sunt surprinse conflictele dintre Ion și alți săteni.
-între timp Florica se căsătorește cu George.

Punctul culminant:
-surprinde momentul în care Ana se sinucide, copilul moare, iar Vasile Baciu își cere înapoi
pământul

Deznodământul:
-este marcat de sfârșitul tragic al lui Ion, acesta este ucis de George în timpul unei vizite făcute
Floricăi, deși aceasta era căsătorită.
-opera se încheie simetric cu drumul care iese din sat într-o duminică la horă.
 Ion Pop al Glanetașului
-tipul țăranului cu psihologie rudimentară
-personaj tipic deoarece iubește cu patimă pământul, ierarhia în lumea satului fiind în funcție de
pământ
George Călinescu spune că “toți flăcăii din sat sunt varietăți de Ion”
-personaj “rotund”, complex, alcătuit din lumini și umbre, având atât trăsături pozitive cât și
trăsături negative
-este machiavelic (scopul scuză mijloacele)
-valoarea de personaj tipic se îmbină cu cea de personaj individualizat, Ion este unic prin destinul
sau tragic
-justificarea patimii sale pentru pământ o regăsim încă din copilărie: tatăl său a vândut pământul și a
băut banii, dar patima sa este dată de statutul inferior al acestuia în lumea satului: “Glanetașul era ca
un câine la ușa bucătăriei”
- este caracterizat în mod direct prin tehnica moderna a oglinzilor paralele (pluriperspectivism):
• pentru Vasile Baciu el este: “hot și tâlhar, fleandură și sărăntoc”
• pentru mama lui, Zenobia este “blestemat și afurisit”
• pentru Titu Herdelea el este “ticălos”
• doamna Herdelea îl considera “fără pereche îmblăstămățit”
• Ana îl considera “Ionică, norocul meu”
• judecătorul îl considera “câine ticălos”
• se autocaracterizează “aș fi o nătăfleață să dau cu piciorul norocului”
• naratorul îl caracterizează “harnic și iute ca mă-sa”
-este caracterizat în mod indirect prin fapte, gesturi, atitudini și comportament
-în drumul său speră obținerea pământului
-Ion parcurge mai multe etape și face în jurul sau compromisuri și victime ale opțiunii sale
-Ion este un ticălos pentru ca o batjocorește pe Ana
-este cinic(își arată răutatea) atunci când Vasile Baciu este violent cu Ana “lasă ca bine ii face”
-Ion analizează trăsăturile și defectele Anei “tare-i slăbuța și urâțică săraca de ea”
-cu Vasile Baciu este amenințător: “îmi trebuie tot pământul socrule”
-după obținerea pământului el îl sărută, iar acest gest al sau are semnificații simbolice:
• parcă îndeplinește un ritual sacru, iar pământul este substituit femeii iubite
• de asemenea gestul pune în evidență partea instinctuală a personajului, el simte un fior rece
și amețitor, trăiește niște senzații stranii care îi anticipează moartea
-după obținerea pământului drama sufletească al lui Ion este urmărită în Glasul iubirii, unde obsesia
pentru pământ este înlocuită cu cea pentru Florica.
-se întâlnește cu ea în locul în care a născut Ana și îi mărturisește: “să știu ca fac moarte de om și tot
a mea vei fii”, ceea ce ii anticipează sfârșitul tragic
-în roman accentul se pune pe latura psihologică a personajului indiferent de tipul de motivație care
acționează asupra lui
 Relația dintre Ion și Ana
-Ion este personajul eponim și principal al romanului din punct de vedere social el este tipul
țăranului, cu psihologie rudimentară, este un personaj tipic, aflat în împrejurimi tipice, pentru că își
dorește pământ, pământul fiind scop al ierarhizării în lumea satului
-el este un personaj rotund, complex, cu trăsături pozitive și negative, unde valoarea de personaj
tipic se îmbină cu cea de personaj individualizat, fiind unicizat prin destinul său tragic
-Ana este fata cu zestre, dar fără noroc, naivă, „o fire tăcută și oropsită”, este lipsită de iubire
părintească, o victimă fără apărare pentru Ion
-Criticul Lovinescu afirma: „Prinsă la mijloc în lupta pentru pământ dintre Ion și Vasile Baciu, biata
Ana este o tragică victimă”
-Ea este orfană de mamă, este fata lui Vasile Baciu
-datorită patimii sale pentru pământ, Ion o batjocorește pe Ana, și o împinge pe aceasta la
spânzurătoare
-cum „lăcomia lui de zestre e centrul lumii”, patima pentru pământ a tânărului sărac dar ambițios, îl
face să renunțe la femeia iubită, Florica, și alege căsătoria cu fata „slăbuță și urâțică”, dar bogată
-Ion își urmărește scopul cu viclenie, o joacă pe Ana la horă, o cheamă la poartă, o ignoră câteva
zile, o seduce, și apoi se înstrăinează. Sarcina fetei devine vizibilă, este făcută de rușinea satului,
Vasile fiind astfel silit să o mărite cu Ion
-Ion nu o iubește pe Ana, la nuntă acesta joacă cu Florica, dorința inimii lui, iar Ana stă la masă
plângând „Norocul meu! Norocul meu!”
-Ana este bătută și batjocorită de Ion, iar în cele din urmă se spânzurătoare
-Ana și Ion sunt personaje cu trăsături antitetice, blândețe-brutalitate, devotament-egoism, iubire-
interes
-el orbit de patima de a avea pământ, și nu vede în aceasta femeie decât un mijloc de a-și atinge
scopul
-la horă este tandru, „o strânge la piept pe Ana cu multă gingășie”, dar după nuntă este batjocoritor,
brutal sau indiferent, lovind-o cu „sânge rece”
-Ana își înțelege condiția de victimă, trece de la dragoste la vinovăție, la rușine și dezgust, găsind
sinuciderea ca pe o cale de ieșire din suferință