Sfera administrației publice

Administraţia publică reprezintă ansamblul activităţilor Preşedintelui,

Guvernului, autorităţilor administrative autonome centrale, autorităţilor
administrative autonome locale şi, după caz, structurilor subordonate acestora, prin
care, în regim de putere publică se duc la îndeplinire legile sau, în limitele legii se
prestează servicii publice.
Administraţia publică este o specie a activităţii publice, o formă a vieţii
publice. În prezent, doctrina utilizează noţiunea de executiv pentru a evoca
activitatea publică care nu este nici legiferare şi nici justiţie, realizată de autorităţi
cu character constituţional şi cu origine politică, care impulsionează administraţia
formând de fapt conducerea acesteia. Administraţia publică nu mai este formă de
realizare a puterii de stat ca în dreptul socialist, deoarece nu doar statul este
persoană morală de drept public, ci şi unităţile administrativ-teritoriale.
Autorităţile care realizează administraţia publică sunt:
- cei doi şefi ai executivului (Preşedintele României şi Guvernul, în frunte cu
primul-ministru);
- ministerele;
- alte organe centrale de specialitate subordonate Guvernului sau ministerelor;
- autorităţile administrative autonome (organele centrale de specialitate care
nu sunt în subordinea Guvernului);
- instituţii bugetare, regii autonome şi companii naţionale subordonate
ministerelor sau autorităţilor centrale autonome;
- prefectul (administraţie de stat în teritoriu);
- organe locale de specialitate subordonate ministerelor şi conduse de prefect;
- autorităţi administrative autonome locale (consiliul judeţean, consiliul local
şi primarul);
- instituţii bugetare şi regii autonome de interes local subordonate organic sau
funcţional consiliilor judeţene sau locale.

1 / 15
 Potrivit art.116 din Constituţia republicată, ministerele se pot organiza numai
în subordinea Guvernului, iar organele centrale de specialitate se pot organiza: în
subordinea Guvernului sau în subordinea ministerelor ori ca autorităţi
administrative autonome. Constituţia României nu admite constituirea de “organe
administrative nici în subordinea”, nici pe lângă Preşedintele României.
Subordonarea administrativă în sens organic presupune:
- dreptul de organizare a activităţii autorităţii inferioare;
- dreptul de a-i transmite instrucţiuni obligatorii;
- dreptul de supraveghere generală a activităţii;
- dreptul de numire a conducătorilor;
- dreptul de tragere la răspundere şi
- dreptul de control al activităţii cu posibilitatea de anulare a actelor.
Administraţia este una din instituţiile publice care compun statul şi este
formată, la rândul ei, din alte instituţii şi organisme permanente, cum ar fi: Banca
Centrală, Poliţia, Administraţiile Financiare, etc., adică totalitatea puterilor de
guvernământ asupra unui teritoriu, fără dreptul de a dispune de acesta.
Guvernul, ministerele, consiliile locale, primarii diferitelor localităţi, ş.a. sunt
organe de stat competente să ia măsuri şi să emită dispoziţii cu caracter obligatoriu;
ele sunt autorităţi ale administraţiei publice însă diferă prin competenţa teritorială
care poate fi extinsă pe întreg teritoriu naţional sau pe teritoriul unităţii
administrative unde au fost alese. Trebuie menţionat faptul că atribuţia este
prerogativă recunoscută unui organ, compartiment sau persoană iar ansamblul lor
compune competeţa unui organ, compartiment funcţional sau persoane.
Competenţa teritorială este unul din cele două criterii clasificatoare ale
organelor executive, a căror totalitate formează un sistem constând în organizarea
executării şi executarea în concret a actelor normative numit activitatea executivă.
În unele state sistemul de organe compus din guvern şi din întregul aparat
administrativ, în frunte cu şeful statului formează puterea executivă care coexistă
alături de celelalte puteri organizate în stat, şi anume legiuitoare şi judecătorească.

2 / 15
Fiecare organ executiv are o competenţă determinată de totalitatea atribuţiilor
autorităţilor administraţiei publice, ale unor compartimente din structura acestora
sau persoane şi limitele exercitării lor. După criteriul competenţei materiale,
organele executive se clasifică în organe cu competenţă generală şi organe de
specialitate, iar din punct de vedere al competenţei teritoriale distingem între
organele centrale şi cele locale.
Administrația publică, în sens instituțional, se realizează printr-un ansamblu
de instituții/autorități menite să acționeze coerent și sistematizat în scopul
îndeplinirii menirii sale; de a răspunde nevoilor colective legitime ale populației
prin prestarea unor servicii publice cât mai eficiente, în conformitate cu legile
adoptate de parlament sau, după caz, conform hotărârilor puterilor locale.
Activitatea administrativă este organizată atât la nivel național, statal, pentru a
răspunde astfel nevoilor generale ale intregii societăți, dar și prin instituții de
interes local, organizate de comunitățile locale, prin voința membrilor
comunităților respective, pentru a promova și înfăptui cerințe de interes local. La
nivelul unităților administrativ teritoriale functionează și autorități statale,
subordonate autorităților administrației publice centrale de specialitate (servicii
locale ale Inspectoratului General pentru situații de Urgență, posturi locale ale
poliției naționale, etc.).
Conform legii fundamentale, „Guvernul, potrivit programului său de
guvernare, acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne și externe a
țării și exercită conducerea generală a administrației publice”(art 102 alin.(1) din
Constituția României). Conform art.11 din Legea nr. 90/2001 de organizare și
funcționare a Guvernului României, Guvernul îndeplinește, între altele,
următoarele îndatoriri principale cu relevanță semnificativă privind administrația
publică:
- exercită conducerea generală a administrației publice;
- inițiază proiecte de lege și le supune spre aprobare Parlamentului;

3 / 15
 - emite hotărâri pentru organizarea executării legilor, ordonanțe în temeiul
unei legi speciale de abilitare și ordonanțe de urgență potrivit Constituției;
- asigură executarea de către autoritățile administrației publice a legilor și a
celorlalte dispoziții normative date în aplicarea acestora;
- conduce și controlează activitatea ministerelor și a celorlalte organe centrale
de specialitate din subordinea sa;
- asigură administrarea proprietății publice și private a statului.
Rezulta, chiar și din atribuțiile stabilite prin lege pentru guvern că acesta
îndeplinește atât o funcție de guvernare cât și, în același timp, o funcție executivă.
Este o realitate faptul că Guvernul este exponentul puterii executive, fiind cel care
are menirea esențială să pună în aplicare legea adoptată de puterea legislativă,
respectiv de către Parlament. Totodată, Guvernul, ca autoritate publică centrală, are
capacitatea/competența de a guverna, prin guvernare înțelegând ceea ce Constituția
numește realizarea politicii interne și externe a țării, potrivit programului său
acceptat de Parlament.
Administrația de stat reprezintă ansamblul autorităților și instituțiilor create de
organele statale pentru a desfășura activități de administrație publică. După
criteriul competenței teritoriale, administratia de stat este atât la nivel
central/național și la nivel teritorial.
În cadrul administrației publice centrale, există următoarele categorii de
autorități:
- ministerele și alte organe centrale de specialitate, aflate în subordinea
Guvernului;
- organe centrale de specialitate subordonate direct ministerelor;
- autorități administrative autonome centrale.
Ministerele sunt organe centrale ale administrației publice ce au competența
materială specială și competența teritorială generală. Sunt organizate și
funcționează numai în subordinea Guvernului, în baza Legii nr. 90/2001 privind
organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor. Fiecare

4 / 15
minister în parte este organizat și funcționează în baza unui act normativ propriu,
care poate fi la nivel de lege, ordonanță de urgență sau hotărâre de guvern.
Organele centrale de specialitate, aflate în subordinea guvernului, fără a face
parte din acesta sunt create și funcționează pentru a ajuta Guvernul în îndeplinirea
atribuțiilor sale. Potrivit art. 11 lit o) din Legea nr. 90/2001 Guvernul înființează,
cu avizul Curții de conturi, organe de specialitate în subordinea sa. De exemplu,
Institutul Național de Statistică, care este înființat prin HG nr. 857/2005 are
menirea de a elabora studii și analize pentru caracterizarea evoluției economico-
sociale a țării și a le pune la dispoziția Guvernului și a altor autorități publice
îndreptățite.
Articolul 117 alin. 2) din Constituția României și articolul 42 din Legea nr.
90/2001 recunosc ministerelor posibilitatea de a înființa în subordinea lor organe
de specialitate, cu avizul Curții de Conturi. Astfel, ministerele care au competența
de administrare asupra unui domeniu social complex, pot înființa astfel de
autorități. De exemplu, Ministerul Afacerilor Interne, care este organizat și
funcționează conform OUG nr. 30/2007, aprobată cu modificări prin legea nr.
15/2008 are structura organizatorică aprobată prin HG nr. 416/2007, cu
modificările ulterioare. Conform acestor acte normative, în cadrul Ministerului
Afacerilor Interne funcționează în prezent 22 structuri subordonate, ca organe
centrale de specialitate, între care mai cunoscute sunt Inspectoratul General al
Poliției Române, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Inspectoratul
Ceneral al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență,
Arhivele Naționale etc. De menționat este faptul că aceste organe centrale de
specialitate subordonate ministerelor au, la rândul lor, structuri teritoriale, în unele
cazuri la nivel județean (inspectoratele județene de poliție, inspectoratele județene
de jandarmi, direcțiile județene ale Arhivelor Naționale) iar în unele cazuri chiar și
la nivelul unităților administrativ teritoriale de bază (comune, orașe, ca în cazul
polițiilor municipale, orășenești sau comunale), toate subordonate ierarhic
inspectoratelor generale (organelor centrale de specialitate).

5 / 15
 Autoritățile administrative autonome centrale au fost create pentru a degreva
Guvernul de o serie de atribuții de coordonare sau de control. Aceste autorități se
ocupă de administrarea unor domenii de interes public general. Sunt înființate prin
lege organică și au un grad de dependență față de Parlamentul României, căruia îi
prezintă rapoarte anuale sau la cerere și care este implicat în desemnarea
conducerii acestor instituții. Între autoritățile mai cunoscute din această categorie
sunt: Societatea Naționala de Radiodifuziune și Televiziune, Consiliul
Concurenței, Consiliul Național al Audiovizualului, agenția Româna de Presă etc.
La nivelul unităților administrativ teritoriale, există două tipuri de
„guvernare”. Pe de o parte, există guvernarea locală, exercitată de autorități publice
locale autonome, constituite în baza votului cetățenilor din unitatea administrativ
teritorială respectivă (consiliul local și primar). În același timp există administrația
statală, centralizată, care are în teritoriu propriile organe/autorităti, cu o prezență
mai pregnantă la nivelul județelor. De regulă, aceste autorități sunt servicii publice
deconcentrate ale ministerelor și ale altor organe centrale de specialitate, cu
personalitate juridică, finanțate de la bugetul de stat, care asigură înfăptuirea
programului de guvernare la nivelul județului, în domeniul respectiv. Astfel,
Ministerul Sănătății are în fiecare județ Direcții județene de sănătate publică,
Arhivele Naționale, ca unitate centrală de specialitate are în fiecare județ o
structură deconcentrată etc.
Tot la nivel teritorial funcționează instituția prefectului. Conform art.135 din
Constituție, „Guvernul numește un prefect în fiecare județ și în municipiul
București. Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local și conduce
serviciile deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației
publice centrale din unitățile administrativ teritoriale”.
La nivelul unităților administrativ-teritoriale functionează autorități
administrative autonome, alese de cetățeni prin vot universal, egal, direct, secret și
liber exprimat. Conform art. 121 alin.1) din Constituție, autoritățile administrației
publice prin care se realizează autonomia locală în comune și orase, sunt consiliile

6 / 15
locale alese și primarii aleși, în condițiile legii, iar la alin. 2) se menționează
urmatorul aspect: „Consiliile locale și primarii funcționează, în condițiile legii, ca
autorități administrative autonome și rezolvă treburile publice din comune și
orașe”.
În subordinea acestor autorități administrative alese, care constituie puterea
locală, există servicii publice de interes local, menite să răspundă unor justificate
nevoi colective la nivelul comunităților.
Administrația autonomă de la nivelul comunelor și orașelor reprezintă locala
de bază. La nivelul județelor este organizată și functionează o administrație publică
locală intermediară formată, în principal, din consiliul județean, ca organ
deliberativ, ales de cetățenii cu drept de vot din județ, precum și președintele
consiliului județean, ales de consilierii județeni, care îndeplinește rolul executiv,
având ca sarcină principală să pună în aplicare hotărârile consiliului județean.
Pentru îndeplinirea atribuțiilor administrative, la nivelul județului și în coordonarea
președintelui consiliului județean funcționează servicii publice județene, ca de
exemplu: Direcția de administrare a domeniului public și privat al județului,
Direcția dezvoltare și investiții, Direcțiua urbanism și amenajarea teritoriului etc.
Fiecare consiliu județean are autonomia de a înființa servicii publice (direcții) în
funcție de ponderea necesităților administrative.
Organele administraţiei publice locale, respectiv consiliile comunale,
consiliile orăşeneşti şi consiliile judeţene, sunt compuse din consilieri aleşi prin vot
universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile stabilite de Legea nr.
70/1991 privind alegerile locale.
Consiliile constituite astfel organizează serviciile publice ale comunei,
oraşului sau a judeţului printr-un aparat propriu, format din funcţionari publici de
conducere si de execuţie. Aceste organe ale administraţiei publice locale sunt
descentralizate pe baza principiului autonomiei locale. Acest principiu ocupă un
loc prioritar între celelalte principii pe care se bazează administraţia publică locală
în unităţile administrativ teritoriale, respectiv in judeţe, oraşe si comune. Prin

7 / 15
aceste dispoziţii legale Statul român recunoaşte că toate colectivităţile locale se
administrează prin aleşii săi şi prin forţele proprii, dar sub controlul jurisdicţional
al legalităţii din partea autorităţilor statale.
Distincţia dintre administraţia publică centrală şi cea locală are la bază
utilizarea mai multor criterii cumulative, criterii care au în vedere competenţa
teritorială şi materială a organelor ce compun administraţia publică şi natura
interesului pe care îl promovează. Prin urmare, administraţia publică centrală îşi
exercită competenţa teritorială la nivelul întregului teritoriu naţional, iar cea locală
doar la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale în care au fost alese autorităţile
respective. Dar organele ce compun administraţia publică centrală dispun fie de o
competenţă materială generală, precum Guvernul, fie de una de domeniu, cum sunt
ministerele, pe când autorităţiile locale au o competenţă materială ce se
circumscrie în jurul realizării interesului local.
Autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în
comune şi oraşe sunt consiliile locale, comunale şi orăşeneşti, ca autorităţi
deliberative, şi primarii, ca autorităti executive. Consiliile locale şi primarii se aleg
în condiţiile prevăzute de Legea privind alegerile locale. Consiliile locale şi
primarii funcţionează ca autorităţi ale administraţiei publice locale şi rezolvă
treburile publice din comune şi oraşe, în condiţiile legii.
În fiecare judeţ se constituie un consiliu judeţean, ca autoritate a
administraţiei publice locale, pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi
orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. Consiliul
judeţean este ales în condiţiile Legii privind alegerile locale. Aleşii locali sunt
primarul, consilierii locali şi consilierii judeţeni. În asigurarea liberului exerciţiu al
mandatului lor aceştia îndeplinesc o funcţie de autoritate publică, beneficiind de
dispoziţiile legii penale cu privire la persoanele care îndeplinesc o funcţie ce
implică exerciţiul autorităţii de stat.

8 / 15
 Consiliul local are iniţiativă si hotărăşte, în conditiile legii, în toate
problemele de interes local, cu exceptia celor care sunt date prin lege în
competenţa altor autorităţi publice, locale sau centrale.
Consiliul local are următoarele atribuții principale:
- alege din rândul consilierilor viceprimarul, respectiv viceprimarii, după caz;
stabileste, în limitele normelor legale, numărul de personal din aparatul
propriu;
- aprobă statutul comunei sau al orasului, precum si regulamentul de
organizare si functionare a consiliului;
- avizează sau aprobă, după caz, studii, prognoze si programe de dezvoltare
economico-socială, de organizare si amenajare a teritoriului, documentatii de
amenajare a teritoriului si urbanism, inclusiv participarea la programe de
dezvoltare judeteană, regională, zonală si de cooperare transfrontalieră, în
conditiile legii;
- aprobă bugetul local, împrumuturile, virările de credite si modul de utilizare
a rezervei bugetare; aprobă contul de încheiere a exercitiului bugetar;
stabileste impozite si taxe locale, precum si taxe speciale, în conditiile legii;
- aprobă, la propunerea primarului, în conditiile legii, organigrama, statul de
functii, numărul de personal si regulamentul de organizare si functionare a
aparatului propriu de specialitate, ale institutiilor si serviciilor publice,
precum si ale regiilor autonome de interes local;
- administrează domeniul public si domeniul privat al comunei sau orasului;
- instituie normele orientative pentru regiile autonome sau societăţiile
comerciale pe care le înfiinţează;
- asigură buna funcţionare a serviciilor de gospodărie comunală, transport
local, reţele edilitare;
- organizează activitatea serviciilor publice în condiţii de operativitate şi
eficienţă;
- participă la realizarea măsurilor de protecţie socială;

9 / 15
 - asigură libertatea comerţului şi a concurenţei loiale, încurajează libera
iniţiativă, în condiţiile legii;
- înfinţează noi instituţii de binefacere de interes local;
- organizează târguri, pieţe, oboare, locuri şi parcuri de distracţii;
Serviciile publice ale comunei sau oraşului se înfiinţează şi se organizează de
consiliul local în principalele domenii de activitate, potrivit specificului şi nevoilor
locale, cu respectarea prevederilor legale şi în limita mijloacelor financiare de care
dispune.
O autoritate deliberativă a administraţiei publice locale - consiliul judeţean -
este constituită, evident, la nivel judeţean, pentru coordonarea activităţii consiliilor
comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean.
Consiliul judeţean este compus din consilieri aleşi prin vot universal, egal, direct,
secret şi liber exprimat, în conditiile stabilite de Legea privind alegerile locale.
Această caracteristică determină ca la nivelul judeţean consiliul să aibă o
competenţă restrânsă, referitoare la exerciţiul următoarelor atribuţii principale:
- coordonează activitatea consiliilor locale, în vederea realizării serviciilor de
interes judeţean;
- organizează şi conduce serviciile judeţene şi aprobă regulamentele de
funcţionare a acestora;
- adoptă bugetul judeţean şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar;
- stabileşte orientările generale privind organizarea şi dezvoltarea urbanistică a
localităţilor, precum şi amenajarea teritoriului;
- administrează domeniul public şi privat al judeţului;
- asigură construirea, întreţinerea şi modernizarea drumurilor de interes
judeţean, precum şi a drumurilor de legătură cu judeţele vecine;
- alege, dintre consilieri, preşedintele, vicepreşedintele şi delegaţia
permanentă a consiliului judeţean;
- adoptă regulamentul consiliului;

10 / 15
 - aprobă statutul personalului din serviciile publice judeţene, organigramele şi
numărul de personal;
- stabileşte impozite şi taxe judeţene, precum şi taxe judeţene pe timp limitat;
- asigură condiţii pentru organizarea şi desfăşurarea activităţiilor ştiinţifice,
cultural-artistice, sportive şi de tineret;
În fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti Guvernul numeşte câte un prefect.
Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile
publice.
Controlul legalităţii actelor administrative ale autorităţilor publice locale si
judeţene, sub controlul jurisdicţional al legalităţii din partea autorităţilor statale
este realizat de către reprezentantul Guvernului în judeţe, respectiv prin prefect.
Astfel prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al
consiliului judeţean, al celui local sau al primarului, în cazul în care considera actul
ilegal. Aceasta este singura cale pe care o poate urma prefectul în exercitarea
controlului de legalitate, dar acest control nu este un control ierarhic, ci unul intern
deoarece (Legea nr. 69/1991) între prefecţi, pe de o parte şi consiliile locale, pe de
altă parte, nu exista raporturi de subordonare. Nu există raporturi de subordonare
nici între administraţia judeţeană şi cea locală, respectiv dintre consiliile judeţene
şi consiliile din orase şi comune.
Controlul de legalitate exercitat de către prefect este precedat de către
controlul de legalitate efectuat de personalul de specialitate din cadrul autorităţilor
administratiei publice locale, control care se efectuează din oficiu şi înainte de a se
emite actul administrativ, iar în cazul în care se constată ca actul conţine unele
prevederi care contravin legii, ele sunt inlăturate. Exigența în efectuarea acestui
control are drept consecinţă emiterea unor acte legale şi evitarea unor sesizări,
reclamaţii sau contestaţii care pot conduce la naşterea unor litigii.
Comunele şi oraşele au câte un primar şi un viceprimar, iar oraşele reşedinţă
de judeţ, câte 2 viceprimari, aleşi în condiţiile legii. Viceprimarii nu pot fi în
acelaşi timp şi consilieri. Primarul participă la şedinţele consiliului local şi are

11 / 15
dreptul să îşi exprime punctul de vedere asupra tuturor problemelor supuse
dezbaterii. Primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică, este şeful
administraţiei publice locale şi al aparatului propriu de specialitate al autorităţilor
administraţiei publice locale, pe care îl conduce si îl controlează, răspunde de buna
funcţionare a administraţiei publice locale, în conditiile legii, şi mai ales reprezintă
comuna sau oraşul în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau
juridice române sau străine, precum si în justiţie. Primarul îndeplineşte următoarele
atribuţii principale:
- asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a
prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor
Presedintelui României, a hotărârilor și ordonantelor Guvernului; dispune
măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi
instrucţiunilor cu caracter normativ ale ministrilor şi ale celorlalţi
conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, precum şi a
hotărârilor consiliului judeţean;
- asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului local. În situaţia în
care apreciază că o hotărâre este ilegală, în termen de 3 zile de la adoptare îl
sesizează pe prefect;
- poate propune consiliului local consultarea populatiei prin referendum, cu
privire la problemele locale de interes deosebit. Pe baza hotărârii consiliului
local ia măsuri pentru organizarea acestei consultări, în condiţiile legii;
- prezintă consiliului local, anual sau ori de câte ori este necesar, informări,
privind starea economică si socială a comunei sau a oraşului, în concordanţă
cu atribuţiile ce revin autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi
informări asupra modului de aducere la îndeplinire a hotărârilor consiliului
local;
- întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de încheiere a exerciţiului
bugetar şi le supune spre aprobare consiliului local;
- exercită funcţia de ordonator principal de credite;

12 / 15
- verifică, din oficiu sau la cerere, încasarea şi cheltuirea sumelor din bugetul
local şi comunică de îndată consiliului local cele constatate;
- ia măsuri pentru prevenirea şi limitarea urmărilor calamitătilor, catastrofelor,
incendiilor, epidemiilor, împreună cu organele specializate ale statului. În
acest scop poate mobiliza populaţia, agenţii economici şi instituţiile publice
din comună sau din oraş, acestea fiind obligate să execute măsurile stabilite
în planurile de protecţie şi intervenţie elaborate pe tipuri de dezastre;
- asigură ordinea publică şi liniştea locuitorilor, prin intermediul poliţiei,
jandarmeriei, gardienilor publici, pompierilor şi unităţilor de protecţie civilă,
care au obligatia să răspundă solicitărilor sale, în condiţiile legii;
- îndrumă şi supraveghează activitatea gardienilor publici, conform
angajamentelor contractuale;
- ia măsurile prevăzute de lege cu privire la desfăşurarea adunărilor publice;
- ia măsuri de interzicere sau de suspendare a spectacolelor, reprezentaţiilor
sau a altor manifestări publice care contravin ordinii de drept ori atentează la
bunele moravuri, la ordinea şi liniştea publică;
- controlează igiena şi salubritatea localurilor publice şi produselor alimentare
puse în vânzare pentru populatie, cu sprijinul serviciilor de specialitate;
- ia măsuri pentru prevenirea şi combaterea pericolelor provocate de animale,
în condiţiile legii;
- ia măsuri pentru elaborarea planului urbanistic general al localităţii şi îl
supune spre aprobare consiliului local; asigură respectarea prevederilor
planului urbanistic general, precum şi ale planurilor urbanistice zonale si de
detaliu;
- asigură repartizarea locuintelor sociale pe baza hotărârii consiliului local;
- asigură întreţinerea şi reabilitarea drumurilor publice, proprietate a comunei
sau a oraşului, instalarea semnelor de circulaţie, desfăşurarea normală a
traficului rutier şi pietonal, în conditiile legii;

13 / 15
 - exercită controlul asupra activitătilor din târguri, pieţe, oboare, locuri şi
parcuri de distractii şi ia măsuri pentru buna functionare a acestora;
- conduce serviciile publice locale; asigură functionarea serviciilor de stare
civilă şi de autoritate tutelară; supraveghează realizarea măsurilor de
asistenţă şi ajutor social;
- îndeplineşte funcţia de ofiter de stare civilă;
- emite avizele, acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin lege;
- propune consiliului local spre aprobare, în condiţiile legii, organigrama,
statul de functii, numărul de personal şi regulamentul de organizare şi
funcţionare a aparatului propriu de specialitate;
- numeşte şi eliberează din funcţie, în condiţiile legii, personalul din aparatul
propriu de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale, cu
excepţia secretarului; propune consiliului local numirea şi eliberarea din
functie, în conditiile legii, a conducătorilor regiilor autonome, ai instituţiilor
şi serviciilor publice de interes local;
- răspunde de inventarierea şi administrarea bunurilor care aparţin domeniului
public si domeniului privat al comunei sau al orasului;
- organizează evidenţa lucrărilor de construcţii din localitate şi pune la
dispoziţie autorităţilor administraţiei publice centrale rezultatele acestor
evidente;
- ia măsuri pentru controlul depozitării deşeurilor menajere, industriale sau de
orice fel, pentru asigurarea igienizării malurilor cursurilor de apă din raza
comunei sau a orasului, precum şi pentru decolmatarea văilor locale şi a
podeţelor pentru asigurarea scurgerii apelor mari.
În exercitarea atribuţiilor de autoritate tutelară şi de ofiter de stare civilă, a
sarcinilor ce îi revin din actele normative privitoare la recensământ, la organizarea
şi desfăşurarea alegerilor, la luarea măsurilor de protectie civilă, precum şi a altor
atribuţii stabilite prin lege, primarul acţionează şi ca reprezentant al statului în
comuna sau în oraşul în care a fost ales. În această calitate primarul poate solicita,

14 / 15
inclusiv prin intermediul prefectului, în conditiile legii, concursul şefilor serviciilor
publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile
administrativ-teritoriale, dacă sarcinile ce îi revin nu pot fi rezolvate prin aparatul
propriu de specialitate.

15 / 15