Dumnezeu are câte un plan pentru fiecare om.

Sau mai bine zis câte o cale pe care omul

ajunge cel mai ușor la mântuire. Omul nu-i obligat să meargă pe acea cale, dar când o ia „pe
arătură”, Dumnezeu îi dă de înțeles că nu-i pe drumul cel bun. Pe la zece ani, de la un simplu
îndemn: vino și vezi, ajunsesem să iubesc Biserica șiu pe Dumnezeu. Îmi făcusem acasă pe
geam un altar și din un ghiveci mic de flori o chădelniță. Atunci a încolțit în mintea mea
dorința de a deveni preot, slujitor a lui Hristos. Doar că după puțin timp părinții s-au despărțit,
eu am plecat cu mama „într-o țară îndepărtată”, acolo unde nu mai era Dumnezeu, și chiar
dacă era, era departe de noi. Astfel am crescut precum fiul risipitor departe de toate bunătățile
Tatălui, departe de locul natal și de cei dragi. A dispărul din minte gândul de a sluji lui
Dumnezeu, și orice noțiune de divinitate. Doar că simțeam un gol existențil în interiorul meu.
Lipsea ceva, și nu știam ce. Apoi, la 21 de ani am cunoscut-o pe soția mea care mi-a redat
credința în Dumnezeu și a umplut golul din mine. Momentul exact în care Dumnezeu m-a
rechemat a fost acela în