Exporturile – motor al creşterii economice din România în perioada

2000-2002
Mihai Irimiea
Schimburile economice externe, nu mai trebuie demonstrat, au devenit astăzi unul din factorii
determinanţi ai creşterii economice, fiind percepute ca factor principal de creare a bogăţiei şi a produsului
naţional, ca promotor de progres şi bunăstare. Ca o dimensiune a globalizării, toate ţările lumii sunt
interesate în dezvoltarea, sub multiple forme, a schimburilor economice cu alte state, volumul comerţului
exterior crescând în perioada 1951-1999 cu circa 11,2% pe an, faţă de numai 1-2% în perioada
interbelică[1].
Evoluţia schimburilor economice ale României în perioada de tranziţie a avut o direcţie de
dezvoltare asemănătoare cu economia în ansamblu, în deceniul trecut, declinul PIB (fig.1) fiind unul
semnificativ (ritm mediu anual de –1,9%, în perioada 1990 – 2000), nivelul PIB din 2000 reprezentând
doar 82,9% din cel al anului 1990[2]:

Fig. 1 Evoluţia produsului intern brut în perioada 1990 - 2000

(1990 = 100)

120
100 100 87,1 83,8 89,8 93,4 87,7 83,5 81,6
79,4 80,6 82,9
80
60
40
20
0
1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000

Diminuarea produsului intern brut a fost determinată de scăderile producţiei înregistrate în

principalele ramuri ale economiei, concomitent cu scăderea productivităţii muncii, volumul comerţului
exterior al României fiind influenţat, atât de factori interni (situaţia moştenită de la regimul comunist,
capacitatea redusă de producţie a economiei naţionale, uzura factorilor tehnici de producţie,
inconsecvenţa politicilor macroeconomice etc.) cât şi de factori externi (reducerea relaţiilor comerciale cu
ţările vecine, foste membre ale C.A.E.R., prăbuşirea unor pieţe ca urmare a crizelor din Asia, Rusia,
Iugoslavia). Caracteristica principală a perioadei de tranziţie a constituit-o diminuarea exporturilor în
favoarea creşterii importurilor, deficitele importante ale balanţei comerciale (Tabelul 1) având efecte
negative asupra economiei naţionale în ansamblul său.

Tabelul 1: Evoluţia comerţului exterior al României în perioada 1990-1999[3]:

Volum
1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999
(mil. dolari)
Export
5.775 4.266 4.363 4.892 6.151 7.910 8.084 8.431 8.302 8.505
(FOB) [4]
Import
9.202 5.372 5.784 6.020 6.562 9.487 10.4111 10.411 10.926 9.529
(FOB)
Sold
-3.427 -1.106 -1.421 -1.128 -411 -1.577 -2.471 -1.980 -2.624 -1.087
(FOB/FOB)
În cifre relative, evoluţia comerţului exterior al României în perioada 1990-1998 se prezintă
astfel[5]:
Tabelul 2
Ritmul* Nivelul**
ANUL
Export(%) Import(%) Export(%) Import(%)
1990 -44,9 9,1 55 109
1991 -26,2 -41,6 40 64
1992 2,3 7,7 42 68
1993 12,1 4,1 47 71
1994 25,7 9,0 59 79

1
 1995 28,6 44,6 75 112
1996 2,2 11,2 77 125
1997 4,3 -1,4 80 123
1998 -1,6 4,8 79 129
* Faţă de anul anterior ; ** Faţă de anul 1989=100

Comparativ cu ţările Uniunii Europene, dar şi cu unele ţări vecine care au cunoscut regimul
comunist, România a avut, şi continuă să aibă, o participare cu totul insuficientă la comerţul mondial,
situaţie reflectată atât de ponderea comerţului exterior în PIB, cât şi de volumul comerţului exterior pe
locuitor, după cum se poate observa din tabelele următoare[6]:

Tabelul 3: Ponderea comerţului exterior al României Tabelul 4: Nivelul comparativ al comerţului

în PIB în perioada 1989-1998 exterior pe locuitor (1996)
Ponderea în PIB Volum/locuitor Nivelul României*
Anul Ţara
Export Import (dolari SUA) (%)
1989 19,5 15,7 Export Import Export Import
1990 15,1 24,0 România 358 506 - -
1991 14,8 18,6 Cehia 2123 2686 17 19
1992 22,3 29,5 Ungaria 1241 1556 29 32
1993 18,5 22,8 Polonia 632 957 57 53
1994 20,4 21,8 Germania 6363 5564 6 9
1995 22,3 26,7 Italia 4358 3606 8 14
1996 22,9 29,9 Spania 2597 3101 14 16
1997 24,1 29,8
1998 25,7 34,2
* Faţă de fiecare ţară cu care se face comparaţia
(100)

Măsurile de politică macroeconomică întreprinse începând cu anul 1999, în conformitate cu

Strategia naţională de dezvoltare economică a României pe termen mediu, au stopat declinul economic şi
au asigurat o creştere a produsului intern brut, în condiţiile revigorării procesului investiţional şi a
exportului. Astfel, anul 2000 a reprezentat anul începerii revigorării economiei româneşti, confirmând
înscrierea economiei pe traiectoria creşterii economice, ilustrând totodată capacitatea sa de a înregistra
niveluri ridicate de creştere, care să permită aproprierea ţării noastre de ţările Uniunii Europene.
Urmare a politicii comerciale duse de România, anul 2000 s-a caracterizat printr-o modificare a
evoluţiei comerţului exterior. La export, realizările din anul 2000, însumând 10.366 milioane dolari, au
reprezentat o creştere de 22,1% faţă de anul 1999, creştere produsă după o relativă stagnare din anii 1997-
1999. În anul 2000, faţă de 1999, s-a înregistrat o creştere a ponderii exportului la unele grupe de produse
în totalul exporturilor: produse minerale (7,9% în 2000 faţă de 5,9% în 1999), produse ale industriei
chimice (7,2% faţă de 6,0), produse metalurgice (16,0% faţă de 15,4%), construcţii de maşini (19,3% faţă
de 17,1%)[7]. Creşterea exportului a fost stimulată, în mare măsură, şi de reducerea la 5% a impozitului
pe profitul rezultat.
Tendinţa de creştere a volumului comerţului exterior s-a menţinut şi în perioada 2001-2002. De
exemplu, în 2001 fata de 2000, exporturile FOB au crescut cu 9,8%, iar importurile CIF [8]cu 19,1%[9].
În perioada 1.01-30.09.2002, exporturile FOB au fost de 9973,5 milioane dolari SUA, cu 15,1% (+1310,2
milioane dolari SUA) mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului 2001[10]. Pe grupe de ţări, comparativ
cu perioada 1.01-30.09.2001, au crescut exporturile către ţările dezvoltate (+16,4%), iar în cadrul acestora
exporturile către ţările Uniunii Europene. Ponderea acestor grupe de ţări în total exporturi a fost de 75,0%
pentru ţările dezvoltate şi de 68,3% pentru Uniunea Europeană. În perioada 1.01-30.09.2002, primii 10
parteneri comerciali în derularea exporturilor (însumând 75,3% din total exporturi) au fost: Italia (26,0%
din total exporturi), Germania (15,9%), Marea Britanie (5,4%), Turcia (4,3%), Olanda (3,1%), Austria
(3,0%) şi Grecia (2,8%). În structura pe mărfuri a exporturilor, cinci secţiuni de mărfuri deţin 71,3% din
total exporturi, după cum urmează:

Tabelul 5: Exporturile FOB în perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2002

Exporturi FOB – perioada 1.01-30.09.2002
Mărfuri Ponderea în total
În procente faţă de
Milioane dolari SUA exporturi
1.01-30.09.2001
1.01-30.09.2002
Articole de îmbrăcăminte confecţionate din ţesături,
2.594,0 26,0 115,0
tricotate sau croşetate, materii textile
Maşini şi dispozitive mecanice; maşini, aparate şi
1.526,7 15,3 121,3
echipamente electrice; aparate de înregistrat sau

2
reprodus sunetul şi imaginile
Produse metalurgice 1.261,9 12,7 109,5
Încălţăminte şi articole similare 892,6 9,0 117,3
Produse minerale (produse petroliere, ciment, sare ş.a.) 831,9 8,3 123,0

În intervalul 1.01-30.09.2002, importurile CIF au însumat 12.677,7 milioane dolari SUA (11.701,8
milioane dolari importuri FOB), fiind cu 12,0% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului 2001[11]. În
structura pe mărfuri a importurilor, primele cinci secţiuni de mărfuri, reprezentând 67,9% din total
importuri au fost:

Tabelul 6: Importurile CIF în perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2002

Importuri CIF – perioada 1.01-30.09.2002
Mărfuri Ponderea în total
În procente faţă de
Milioane dolari SUA importuri
1.01-30.09.2001
1.01-30.09.2002
Maşini şi dispozitive mecanice; maşini, aparate şi
echipamente electrice; aparate de înregistrat sau 2.863,8 22,6 112,7
reprodus sunetul şi imaginile
Articole de îmbrăcăminte confecţionate din ţesături,
2.100,4 16,6 115,6
tricotate sau croşetate, materii textile
Produse minerale (produse petroliere, ciment, sare ş.a.) 1.619,3 12,8 95,4
Produse ale industriei chimice şi ale industriilor conexe 1071,7 8,5 120,2
Produse metalurgice 932,3 7,4 110,9

Pe grupe de ţări, comparativ cu perioada 1.01-30.09.2001, importurile din ţările dezvoltate au

crescut cu 12,9%, iar în cadrul acestora importurile din ţările Uniunii Europeane au fost cu 15,6% mai
mari. Ponderile celor două grupe de ţări în total importuri au fost de 65,4% pentru ţările dezvoltate,
respectiv de 58,7% pentru Uniunea Europeană. Primele zece ţări partenere în derularea importurilor din
această perioadă, reperezentând 68,0% din total importuri, au fost: Italia (20,8% din total importuri),
Germania (14,8%), Federaţia Rusă (6,8%), Franţa (6,4%), Marea Britanie (3,8%), Ungaria (3,6%), SUA
(3,2%), Turcia (3,0%) şi Olanda (2,2%).
Potrivit unui studiu realizat în anul 2000 în cadrul Institutului de Economie Naţională, având ca
temă determinarea avantajelor/dezavantajelor comparative ale participării ţării nostre la diviziunea
internaţională a muncii[12], România are o structură pe mărfuri a comerţului exterior total nefavorabilă,
întrucât avantajele comparative, atâtea câte există, sunt estompate de dezavantajele comparative, rezultat
al faptului că exportă, în principal, produse cu grad scăzut de prelucrare (situaţie caracteristică şi anului
2002, conform datelor de mai sus), ceea ce însemnă, de fapt, export ieftin de forţă de muncă şi resurse
naturale. Importul, substanţial mai mare decât exportul, conţine categorii de produse care, fie sunt materii
şi semifabricate cu preţuri relativ ridicate, fie au un grad mai ridicat de prelucrare, ceea ce se reflectă într-
un nivel înalt al preţurilor de achiziţie.
Dincolo de aceste elemente negative ale comerţului exterior românesc, exporturile au reprezentat
locomotiva care a dus greul creşterii economice din ultimii 3 ani, celelalte „motoare” (investiţiile,
cererea internă ) având slabe randamente.

Note:
1.Academia de Studii Economice, Facultatea de Economie Generală, Catedra de Economie şi Politici
Economice, Economie, Ediţia a V-a, Editura Economică, Bucureşti, 2000.
2. Guvernul României, Planul Naţional de Dezvoltare 2000-2005, Cap. II (Analize sectoriale şi regionale şi
identificarea problemelor prioritare), http://www.guv.ro.
3. Guvernul României, Strategia naţională de dezvoltare economică a României pe termen mediu,
Bucureşti, 1999.
4. Preţul FOB (în limba engleză „Free on Board”-Liber la bord) reprezintă preţul la frontiera ţării
exportatoare, care include valoarea mărfii, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare,
precum şi toate taxele suportate pentru ca marfa să fie îmbarcată la bord.
5.Dr. Adumitrăcesei, I.D., dr. Niculescu, N.G.,:Economia României după un deceniu de tranziţie (VII),
Declinul comerţului exterior accentuează subdezvoltarea ţării, în Economistul nr. 467(1493) din 1
noiembrie 1999.

3
 6. Ibidem.
7. Guvernul României, Programul Economic de Preaderare, septembrie 2001, www.guv.ro.
8. Preţul CIF (în limba engleză „Cost, Insurance, Freight”-Cost, Asigurări, Navlu) reprezintă preţul la frontiera
ţării importatoare, care conţine atât elementele componente ale preţului FOB, cât şi costurile asigurării şi
transportului internaţional.
9. Institutul Naţional de Statistică, Statistică economică, Indicatori economici anuali (2001),
http://www.insse.ro/Indicatori/Ean_2002/rom/Indicatori_economici_an_2002.htm
10. Institutul Naţional de Statistică, Comunicat de presă nr.62 din 01.11.2002, http://www.insse.ro/
11. Ibidem.
12. Vezi Dr. Gheorghe Zaman, dr. Valentina Vasile, Structura comerţului exterior românesc. Puncte tari şi slabe,
în Economistul nr. 732 (1758) din 13 noiembrie 2000.