O SCRISOARE PIERDUTĂ – ION LUCA

CARAGIALE
*Gen dramatic, comedie

Realismul este un curent literar și artistic major, manifestat în Europa la

jumătatea secolului al XIX-lea, care respinge vehement excesul de fantezie și
subiectivism al romantismului.
Creator de tipuri umane și scene de viață, Ion Luca Caragiale a
îmbogățit literatura română prin opera sa, construind două universuri literare diferite: unul
comic, alcătuit din comedii, nuvele și schițe, și altul tragic, care cuprinde nuvele și drama
„Năpasta”. Marele dramaturg a fost creator de tipuri umane și de scene de viață, în manieră
realistă făcând din opera lui o adevărată „comedie umană”. Una dintre cele mai reprezentative
comedii ale sale este „O scrisoare pierdută”, jucată cu succes pescenaTeatrului Național din
București, în anul 1884.
Comedia este specia genului dramatic în care dramaturgul prezintă situații neașteptate,
moravuri și personaje comice care stârnesc râsul, având întotdeauna final fericit. Comedia „O
scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale este structurată în 4 acte și 44 de scene, având ca sursă de
inspirație realitatea, „viața politică din anul de grație 1883”. Timpul și spațiul acțiunii sunt
limitate, întâmplările se petrec în „capitala unui județ de munte”, nenominalizat, sugerând
generalizarea evenimentelor, în preajma alegerilor parlamentare din anul 1883, tema ilustrând
viața politică din acea perioadă.
Titlul sintetizează intriga subiectului. Faimoasa scrisoare, pierdută mereu, este un
simbol al puterii, o armă politică, o cale sigură și eficientă de a asigura victoria în alegeri a
unor oameni dornici de a parveni. Caraterul dramatic aloperei este evidențiat de utilizarea
dialogului organizat în replici, dar și a monologului dramatic, precum și de existența
didascaliilor, care fixează cadrul acțiunii și prin intermediul cărora se sugerează o parte din
trăsăturile personajelor.
O altă trăsătură specifică genului dramatic este prezența conflictului dramatic, care
constă în pierderea scrisorii de dragoste. Prin acumularea de fapte, evenimente, acesta crește
în intensitate prin tehnica bulgărelui de zăpadă, după ce atinge punctul culminant se stinge,
atunci când Cațavencu este deposedat de scrisoarea compropmițătoare.
 Cu ajutorul ironiei, al satirei și al umorului, dramaturgul creează diferite tipuri de
comic prin care condamnă moravuri grave ale societății, defecte morale ale oamenilor, cu
scopul de a le îndrepta, conform principiului „ridendo castigat mores”: comicul de nume,
comicul de caracter, comicul de situație, comicul de limbaj.
Un prim episod semnificativ pentru comicul de situație se conturează încă din incipit,
comedia debutând ex abrupto prin discuția pe care Pristanda o poartă cu Ștefan Tipătescu.
Arborarea steagurilor este un pretext prin care dramaturgul plasează întreaga societate
contemporană sub semnul corupției. În timp ce Pristanda încearcă să îl convingă pe Tipătescu
de corectitudinea distribuirii celor 44 de steaguri, neica Zaharia aduce știrea potrivit căreia
adversarii politici dețin un document compromițător, care ar influența definitiv opinia
electoratului.
Un alt episod semnificativ , care reflectă specificul viziunii despre lume a scriitorului
îl reprezintă discursurile electorale, din actul al III-lea, când nonsensul și paradoxul dezvăluie
incapacitatea de exprimare și snobismul personajelor. Discursul lui Cațavencu este revelator,
ne arată un infatuat plin de importanță, dar semidoct, căci utilizează fraze incorecte și lipsite
de sens: „după lupte seculare, care au durat 30 de ani”. Întregul discurs culminează cu o frază
memorabilă a lui Cațavencu, un exemplu elocvent al nonsensului și al contradicției între
termeni: „Industria română este admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipsește cu
desăvârșire”. Discursul lui Farfuridi evidențiază incoerența de gândire și de limbaj a acestui
politician ramolit. Discursul său este o suită de replici, fraze pe cât de pretențioase, pe atât de
lipsite de logică. Finalul discursului său este o dovadă incontestabilă a limitării și a
imoralității politicianului:„...ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica, ori
să nu se revizuiască, primesc! Dar să se schimbe prin punctele esențiale...”
Așadar prin comedia „O scrisoare pierdută”, I.L.Caragiale oferă literaturii române o
operă impresionantă, reprezentativă pentru viziunea acestuia asupra lumii și pune în scenă
realități sociale etern valabile cum ar fi demagogia, șantajul, corupția la toate nivelurile vieții
sociale, politice și private. Cu ajutorul umorului și al ironiei, dramaturgul satirizează moravuri
grave ale societății, care, din păcate, sunt existente și în zilele noastre.

670