Mesajul unui text liric reprezintă o sinteză a viziunii autorului asupra

lumii, exprimată prin intermediul mijloacelor artistice.

Opera literară „Revedere” de Mihai Eminescu, este o creație lirică de
mare profunzime și sensibilitate literară ce susține tema relației omului cu
natura.
Mesajul textului se află în deplină concordanță cu tema acestuia și
trimite către imaginea codrului care vorbește ca un bătrân înțelept.
Un element component al peisajului naturii este codrul, care
denumește și titlul poeziei.
Un alt element component al peisajului este viscolul, care distruge
podoabele vegetale, ”rupând” crengile copacilor, ”înghețând” apele, acoperind
cu troiene cărările și ”gonind” păsările cântătoare. Viscolul se repetă în
fiecare an, iar codrul, familiarizat cu efectele acestuia, nu se mai teme de
prezența acestuia.
Semnificațiile operei sunt construite și prin medierea limbajului poetic
format din figuri de stil și imagini artistice. Autorul folosește ca principală
figură de stil personificarea: răspunsul codrului, care „ascultă” viscolul,
doinele şi care gândeşte, conştientizează dăinuirea, statornicia naturii: „Iar
noi locului ne ţinem, / Cum am fost aşa rămânem”.
Epitetul afectiv ”drăguțule” marchează reciprocitatea și gingășia
afecțiunii dintre poet și codru.
Întreg discursul liric gravitează în jurul imaginii codrului descris sub
forma unui tablou de natură cu note reflexive. Intimitatea tonului, sentimentul
de prietenie față de acesta, precum şi bucuria revederii se concretizează prin
utilizarea diminutivelor care sugerează un ton familiar: „- Codrule, codruţule, /
Ce mai faci, drăguţule”.
Emoțiile transmise în poezie sunt de încântare și de fascinație înaintea
copacului măreț aflat într-o „magică tăcere” care pare să răspundă trăirilor
eului poetic: „Când râzi, pătrunde-n ramurile sale/ Un viu concert de râsete-n
surdină.”.
În concluzie, ideea centrală a acestei poezii este dată de frumusețea
tainică a naturii pe care omul este chemat să o contemple, să o admire și să
o descopere în profunzimea sa.