CONSTITUȚIILE DIN ROMÂNIA

Incă de la inceputurile secolului al XIX-lea, necesitatea modernizării societăţii româneşti

a impus ideea redactării şi aplicării ulterioare a unor documente cu caracter constitutional.

PROIECTE CONSTITUŢIONALE

Primul proiect de constitute - CONSTITUŢIA CĂRVUNARILOR - In Moldova,

Ionica Tautu a elaborate in 1822 Constitutia Carvunarilor, care cerea: drepturi cetatenesti,
respectul pentru proprietate, libertatea comertului, a presei, egalitatea in fata legiii , modernizarea
strucurilor politice, administrative, juridice si fiscal.

REGULAMENTELE ORGANICE - Prin Tratatul de pace de la Adrianopol (care a

încheiat războiul ruso-otoman din 1828-1829):

• Rusia a devenit putere protectoare a Principatelor Române, fiind limitată suzeranitatea

otomană, manifestată prin plata tributului şi confirmarea domnitorilor;
• s-a propus adoptarea unor reglementări interne (legi fundamentale) pentru cele două ţări.

Între anii 1828 şi 1834, Principatele Române s-au aflat sub ocupaţie militară rusă. În acest
timp, două comisii boiereşti au redactat pentru Ţara Românească şi Moldova primele legi
fundamentale cu rol de Constituţie: Regulamentele Organice.

Principalele prevederi ale Regulamentelor Organice erau:

• organizarea ţărilor pe baza principiului separării puterilor în stat
• puterea executivă, exercitată de domnitor şi Sfatul domnesc;
• cea legislativă, Adunarea obştească
• cea judecătorească, de Înaltul Divan Domnesc şi instanţele de judecată
• constituirea bugetului statului;
• refacerea armatei;
• reorganizarea sistemului fiscal;
• reformarea justiţiei;
• păstrarea privilegiilor boiereşti.
Regulamentele Organice contineau prevederi asemănătoare pentru Principate şi au fost
aplicate din 1831 în Ţara Românească şi din 1832 în Moldova, menţinându-se, cu unele
modificări, până în 1848. Acestea au contribuit la modernizarea celor două state.

In urma războiului Crimeei (1853-1856) emanciparea de sub dominaţia rusă a avut

implicaţii şi asupra cadrului constituţional al Principatelor Române - structurat în conformitate cu
CONVENŢIA DE LA PARIS (1858) - rezultat al acordului dintre puterea suzerană (Imperiul
otoman) şi puterile garante.

Convenţia de la Paris prevedea:

- rol de constituţie pentru Principate
- a stabilit un nou statut politico-juridic al Principatelor
- se constituiau Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei sub suzeranitatea otomană şi garanţia
colectivă a Marilor Puteri.
- era instaurat pentru prima dată statul de drept - marcându-se o ruptură radicală faţă de
guvernarea autoritaristă specifică epocilor de dominaţie otomană şi rusească
- separarea puterilor în stat:
- puterea executivă: domn, guvern (separat pentru fiecare ţară);
- puterea legislativă: domn, Adunare legislativă (separat pentru fiecare ţară);
- puterea judecătorească: Inalta Curte de Justiţie şi Casaţie de la Focşani (institutie
comună)

Prin lovitura de stat din 1864 – Al. I. Cuza a impus un nou act constituţional - STATUTUL
DEZVOLTATOR AL CONVENTIEI DE LA PARIS - îmbina democraţia (era menţinut
principiul separării puterilor în stat) cu domnia personala (prerogative importante reveneau
domnitorului):
- Domnul - ales pe viaţă prin vot cenzitar
- atribuţii: numea miniştrii, sancţiona legile, dizolva Adunarea.

CONSTITUŢIILE ROMÂNIEI CARE AU PROMOVAT PRINCIPII DEMOCRATICE

- Contextul este cel legat de instaurarea dinastiei străine. În 1866 este adus în România ca domn
şi confirmat de votul poporului Carol I, un prinţ din familia nobiliară germană Hohenzollern-
Sigmaringen. Titulatura sa va fi iniţial aceea de domn (în 1878 cea de alteţă regală, iar din 1881
cea de rege).

- Principalele cauze ale elaborării constituţiei au fost: dorinţa oamenilor politici români de a
organiza un stat cu adevărat modern şi dorinţa lor şi a regelui de a crea o imagine favorabilă
României pe plan internaţional.

Adunarea Legislativă a adoptat o constituţie liberală, după modelul celei belgiene, în 1866.
CONSTITUŢIA DIN 1866

A avut ca model Constituţia belgiană din 1831 - considerată atunci cea mai liberală din
Europa, adaptată condiţiilor româneşti. Adunarea Constituantă (aleasa în aprilie 1866) - adoptă
noua Constituţie (8 titluri şi 133 articole), care este promulgate de domn la 1 iulie 1866.

Caracteristicile Constitutiei:
- prima constitutie internă românească;
- promulgată fără aprobarea Marilor Puteri;
- este un act de factură liberală.

Principii:
- suveranitatea naţională;
- guvernarea reprezentativă şi responsabilă;
- separarea puterilor în stat;
- responsabilitate ministerială;
- monarhia ereditară;
- libertăţi şi drepturi cetăţeneşti (libertatea conştiinţei, libertatea învăţământului, libertatea
presei, libertatea întrunirilor şi asocierilor).

Principiul separării puterilor în stat:

a. Puterea executivă: exercitată de domn şi guvern.

- Domn – atribuţii: - numeşte şi revocă miniştri;
- drept de amnistie politică;
- numeşte si confirmă în toate funcţiile politice;
- drept de a bate moneda;
- conduce armata;
- drept de a dizolva Parlamentul;
- iniţiativă legislativă;
- acordă distincţii şi decoraţii;
- drept de veto absolut.

- Guvernul : - exercită alături de domn puterea executivă;

- prezintă proiecte de legi.
b. Puterea legislativă: exercitată de domn şi Parlament.
Parlamentul (bicameral): - atribuţii: - drept de iniţiativă şi sancţiune a legilor;
- drept de interpelare;
- acordă sau retrage încrederea sa guvernului;
- Adunarea Deputaţilor discută şi votează bugetul.
Domnul: avea drept de iniţiativă legislativă, sancţiona şi promulga legile şi avea drept de
veto.

c. Puterea judecatorească: - exercitată prin: - Curţi de judecată

- Tribunale
- instanţa supremă: Inalta Curte de Justiţie şi Casaţie

- Sistemul electoral - bazat pe vot cenzitar, alegătorii fiind împărţiţi în colegii eletorale (4
colegii).

Importanţa Constituţiei din 1866:

• a creat cadrul necesar functionării instituţilor moderne;
• a reglementat statutul monarhiei în România;
• a fost perceputa pe plan extern ca o manifestare a independenţei;
• prevedea ereditatea domniei şi atribuţiile unui domn suveran, depăşind statutul de autonomie,
recunoscut prin tratatele internaţionale;
• nu amintea nimic de suzeranitatea otomană şi de garanţia colectivă a puterilor europene.

Consecinţele elaborării constituţiei din 1866:

• România devine un stat modern, guvernat după principiile liberalismului: separaţia

puterilor în stat, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, garantarea proprietăţii private.

• România va avea o viaţă politică stabilă, al cărei garant este regele, care are, prin
constituţie, rolul de a păstra echilibrul între forţele politice şi instituţiile statului.
CONSTITUTIA DIN 1923

Contextul şi cauzele elaborării constituţiei din 1923:

• Unirea din 1918 a adus în interiorul graniţelor României teritorii noi cu numeroase
minorităţi naţionale şi religioase. Constituţia statului trebuia să se adapteze la noile realităţi.

• În 1918 s-a introdus votul universal, fapt care trebuia consemnat şi în constituţie.

• În 1921 s-a realizat reforma agrară, fapt ce a însemnat exproprierea marilor moşii.
Constituţia trebuia să prevadă exproprierea în caz de utilitate publică prin legi speciale.

Constituţia din 1923 reproduce cea mai mare parte a textului celei din 1866. Apar însă câteva
schimbări importante faţă de constituţia din 1866:
sau
Infăptuirea statului naţional unitar român în 1918 reclama unificarea organizării de stat si
a legislaţiei menite să favorizeze progresul întregii naţiuni. Proiectul acestei constituţii a
aparţinut Partidului Naţional Liberal şi a fost promulgată la 28 martie 1923.

Principii:

1. Principiul suveranităţii naţionale (Regatul României era declarat stat naţional unitar şi
indivizibil, teritoriul sau fiind inalienabil (art. 1 şi 2); puterea în statul român aparţine naţiunii).

2. Proprietatea are funcţie socială (funcţia socială a proprietăţii este exprimată prin faptul că se
admite pentru cauze de utilitate publică. Deci, interesele generale ale comunităţi sunt prioritare în
faţa celor individuale, dar dreptul de proprietate este garantat (art. 17).

3. Conform Constituţiei din 1923 - regimul politic consacrat era un regim democratic.

4. Separaţia puterilor în stat: legislativă, executivă, judecătorească

- Regele şi Parlamentul
- drept de legiferare

- Parlamentul:
- ales prin vot universal;
- minorităţile sunt reprezentate de drept în Parlament;
- pentru intrarea in vigoare a legilor este nevoie de acordul ambelor instituţii.
- Regele si Guvernul
-conduc activităţile curente ale statului.

- Regele:
- numeşte şeful guvernului;
- are dreptul de a elabora regulamente pentru aplicarea legilor;
- este seful armatei;
- are drept de a bate moneda;
- conferă decoraţii si grade militare;
- are drept de amnistie si graţiere;
- orice act al regelui trebuie contrasemnat de un ministru care-şi asumă astfel răspunderea.

Curtea de Casaţie si Justiţie

- instituţia supremă de judecată;
- se pronunţa cu privire la constituţionalitatea legilor;
- judecătorii sunt inamovibili
- asigură independenţa judecătorilor.

5. Constitutia din 1923 - înscria şi o serie de drepturi si libertăţi democratice:

• introducea votul universal, egal şi direct (pt bărbaţii de peste 21 de ani);
• egalitatea tuturor în faţa legii;
• desfiinţarea privilegiilor de clasă;
• libertatea muncii;
• libertatea conştiinţei şi a învăţământului;
• libertatea presei;
• garanta libertăţi individuale.

IMPORTANȚA:
• cea mai înaintată constitutie din istoria de până atunci a României;
• una dintre cele mai avansate constiţutii din Europa;
• a asigurat funcţionarea regimului democratic din România.

CONSECINTELE ELABORARII CONSTITUTIEI DIN 1923:

• România devine stat democratic.

• România se adaptează realităţilor politice, economice şi sociale de după Marea Unire.

Constituţia democratică din 1923
CONSTITUTIA DIN 1991

Prabuşirea regimului comunist în România şi revenirea la un regim democratic după 1989 a

impus necesitatea elaborării unei noi Constituţii Constitutia din 1991 - adoptată de Adunarea
Constituantă la 21 noiembrie 1991 şi revizuită în 2003.

Noua Constituţie a ţării - îmbina tradiţia democratică a României cu noile principii

constituţionale europene:

Referitor la drepturile românilor:

• dreptul la viaţă şi dreptul la integritate fizică şi psihică sunt garantate, pedeapsa cu moartea,
tortura sunt interzise;
• libertatea individuală si siguranţa persoanei sunt inviolabile;
• dreptul la liberă circulaţie în ţară şi străinătate;
• secretul corespondenţei;
• libertatea de exprimare;
• dreptul la informatie;
• dreptul la învăţătură; se garantează gratuitatea învăţământului de stat în condiţiile legii;
• dreptul la vot de la vârsta de 18 ani împliniţi până în ziua alegerilor, inclusiv;
• dreptul de a fi ales;
• libertatea întrunirilor, libertatea de opinie;
• dreptul de proprietate este inviolabil;
• dreptul de a fi ales în Parlamentul European.

Referitor la teritoriul Romaniei:

• România este un stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Forma de
guvernământ este republica;
• voinţa statului român de a întreţine şi dezvolta relaţii paşnice cu toate statele şi în acest cadru
relaţii de bună vecinatate;
• suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale
reprezentative si prin referendum.

Referitor la puterile statului;

• are la baza principiul separaţiei puterilor în stat;
• Parlamentul bicameral este organul reprezentativ al poporului român si unica autoritate
legiuitoare a ţării;
• dreptul ce se acordă minorităţilor naţionale ale caror organizaţii nu întrunesc numărul de voturi
pentru a avea cel puţin un loc în forul legislativ al ţării de a fi reprezentaţi în Parlamentul
României;
• iniţiativa legislativă aparţine Guvernului, deputaţilor, senatorilor;
• legile adoptate de Parlament se trimit spre promulgare preşedintelui României;
• Preşedintele României veghează la respectarea Constitutiei si la buna funcţionare a autorităţilor
publice. In acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum si
între stat si societate;
• Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament asigură realizarea
politicii interne si externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice;
• Puterea judecătorească este exercitată de către instanţele judecătoreşti. Acestea includ Curtea
Supremă de Justiţie, care are un statut constituţional, celelalte instanţe urmând a fi stabilite prin
lege.

CONSTITUŢII BAZATE PE CONCEPŢII AUTORITARE ŞI TOTALITARE

CONSTITUTIA DIN 1938 : elaborată în timpul domniei lui Carol al II-lea:

• consacra principiul supremaţiei regelui, majoritatea puterilor sunt concentrate în mâna regelui.
• suprima separaţia puterilor în stat:
- puterea legislativă o exercita regele prin intermediul Parlamentului bicameral, limitat numai la
legiferare şi având un caracter corporativ;
- puterea executivă o exercita tot regele, prin guvern, numit şi revocat tot de rege, fără
răspundere politică faţă de parlament.
• libertăţile şi drepturile democratice erau restrânse.

CONSTITUTIA DIN 1948

Instaurarea regimului comunist în România impune şi elaborarea unei noi Constituţii, care
să consfiinţească ideologia comunistă.
Alcătuită după modelul Constituţiei sovietice în vigoare:
• în R.P.R. organul suprem al puterii de stat este Marea Adunare Naţională (M.A.N.), unicul
organ legislativ al ţării;

MAN:
- alegea Prezidiul MAN
- forma guvernul (Consiliul de Miniştri)
- modifica Constituţia
- vota legile şi bugetul

Prezidiul MAN:
- emitea decrete
- convoca Adunarea
- numea şi revoca miniştrii
- încheia tratate internaţionale
- este răspunzător de întreaga activitate faţă de M.A.N.

• Guvernul este organul executiv şi administrativ al R.P.R. Este responsabil de activitatea sa şi dă

seama de ea în faţa Marii Adunări Naţionale şi a Prezidiului M.A.N. În perioada dintre sesiuni
guvernul are în sarcina sa conducerea administrativă a statului.

• Instanţele judecătoreşti sunt Curtea Supremă, tribunalele şi judecătoriile populare.

CONSTITUTIA DIN 1952 : copiază constituţia stalinistă din 1936:

• sublinia rolul conducător al partidului unic în stat;

• principiul de bază al puterii de stat: dictatura proletariatului;
• regimul de stat al României este ,,regimul democratiei populare” care reprezintă puterea
oamenilor muncii, iar statul democrat popular este o forma a dictaturii proletariatului exercitată
de Partidul Comunist. In fapt, toate instituţiile de stat erau subordonate faţă de partid.

CONSTITUTIA DIN 1965

• Partidul Muncitoresc Român redevine Partidul Comunist Român; numele ţării se schimbă din
R.P.R. în R.S.R.
• PCR era considerat „forţa conducătoare” a întregii societăţi
• statul era socotit proprietarul întregii bogăţii a ţării
• organul suprem al puterii de stat a Republicii Socialiste este Marea Adunare Naţională, unicul
organ legiuitor.
• Consiliul de Stat (creat în 1961, înlocuia Prezidiul MAN) era organ al puterii de stat subordonat
M.A.N.
• Prin legea nr. 1 din 1974, care modifica Constituţia, a fost instituită funcţia de preşedinte al
R.S.R. atribuţiile exercitate pană atunci de Consiliul de Stat au revenit şefului statului.

Concluzie

Adoptarea unei constituţii este necesară pentru a da legitimitate regimului politic,

oricum ar fi el, democratic sau totalitar. Astfel s-a întâmplat şi în timpul guvernării
carliste, care deşi a fost una autoritară, tot a avut nevoie de o constitutie care s-o legitimize.
 Constituţiile comuniste

1. CONSTITUTIA DIN 1948

Contextul şi cauzele elaborării constituţiei din 1948:

Primul guvern comunist s-a format în 1945, dar, pentru că şeful statului era încă regele
Mihai, comuniştii nu au reuşit să instituie atunci un regim totalitar. La 30 decembrie 1947, regele
a fost silit să abdice, România fiind proclamată republică. Noile condiţii politice, dar mai ales
schimbarea formei de guvernare, au făcut necesară adoptarea altei constituţii, fapt realizat în
1948. Conform acesteia, numele ţării era Republica Populară Română.

Principiile constituţiei:

Unele prevederi sugerau că noul regim se conduce aparent după principii democratice, ca
de exemplu:

• egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii (fără deosebire de sex, naţionalitate, rasă,
religie sau grad de cultură);

• garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti fundamentale (libertatea

conştiinţei, a presei, a întrunirilor etc.);

• responsabilitatea miniştrilor (miniştrii răspund în faţa justiţiei pentru faptele lor);

• suveranitatea poporului, principiu cuprins în formula puterea de stat emană de la

popor. Totuşi, unele elemente arată caracterul totalitar al regimului:

• nu se respectă principiul separaţiei puterilor în stat (legislativul are puteri

executive, executivul se implică în justiţie);

• deşi este menţionată proprietatea particulară, se specifică faptul că la baza

dezvoltării economice a României se află proprietatea de stat (cuprinsă în formula bunurile
comune ale poporului);

• constituţia prevede că economia naţională este planificată de către guvern (nu este
o economie liberă).

Conducerea statului era împărţită între Marea Adunare Naţională şi Guvern. Marea
Adunare Naţională, de fapt noul parlament, este considerată „organul suprem al puterii de stat”.
Ea are atât atribuţii legislative, cât şi executive: votează legile şi bugetul, se ocupă de problemele
de pace şi de război, dar formează şi guvernul şi stabileşte atribuţiile ministerelor. Marea
Adunare Naţională este condusă de Prezidiul Marii Adunări Naţionale, alcătuit din 19 membri,
dintre care unul este preşedinte. Prezidiul are atribuţii pe care de obicei le deţine un şef de stat cu
puteri sporite: emite decrete, interpretează legi, numeşte în unele funcţii publice, are drept de
graţiere, conferă decoraţii, reprezintă ţara în relaţiile internaţionale, numeşte ambasadorii etc.
Guvernul coordonează şi planifică economia naţională, realizează bugetul şi asigură ordinea
publică şi securitatea statului. La nivel local, conducerea este deţinută de consilii populare (din
1950, sfaturi populare), alese prin vot universal.

Instituţiile judecătoreşti sunt supuse presiunii politice. Deoarece nu se specifică

inamovibilitatea judecătorilor, se permite amestecul puterii politice în numirea şi destituirea
acestora. La toate instanţele, cu excepţia Curţii Supreme, judecarea are loc cu asesori populari
(un fel de juraţi). Instituţia asesorilor este explicată în legea privind organizarea instanţelor
judecătoreşti. De aici aflăm că asesorii sunt de fapt, subordonaţi direct puterii politice. În cadrul
tribunalelor locale, ei sunt aleşi la propunerea unor organizaţii ale muncitorilor, ale partidului, ale
tineretului, organizaţii culturale etc. În realitate, absolut toate organizaţiile existente în perioada
comunistă erau controlate de partidul unic, deci şi aceşti asesori erau aleşi, sub îndrumarea
organelor de partid. Asesorii populari pentru tribunalele speciale şi Tribunalul Capitalei, erau
aleşi de Sfatul Popular (pentru consultare, vezi Legea nr. 5 din 19 iunie 1952).

Drepturile şi libertăţile cetăţeneşti erau asemănătoare cu cele prevăzute într-o constituţie

democratică: egalitatea în faţa legii, libertatea conştiinţei, libertatea religioasă, libertatea
persoanei, libertatea presei, libertatea întrunirilor, libertatea de asociere, inviolabilitatea
domiciliului, secretul corespondenţei. O noutate este prevederea conform căreia femeia are
drepturi egale cu bărbatul. Totuşi, pentru unele drepturi sunt introduse limitări, ceea ce poate da
loc la interpretări abuzive (de exemplu, orice asociaţie cu caracter antidemocratic este interzisă),
iar dreptul de proprietate nu este garantat. Mai mult, se specifică faptul că atunci când interesul
general o cere proprietatea privată poate deveni proprietatea statului.

Consecinţele adoptării constituţiei din 1948:

• Puterea politică are drepturi nelimitate, fapt care se deduce atât din prevederile
legale, dar, mai ales prin aplicarea abuzivă a acestora (ele nu sunt întotdeauna explicite, ceea ce
lasă loc interpretării în sens totalitar). În practică, orice funcţionar de stat era şi membru al
partidului, deci era subordonat şefului partidului.

• Articolele despre proprietate deschid drumul măsurilor de naţionalizare. Se

menţionează că apărarea şi dezvoltarea bunurilor comune ale poporului sunt o îndatorire a
fiecărui cetăţean, iar un alt articol defineşte bunurile comune ale poporului ca proprietate de stat;
deci, cetăţenii au datoria constituţională să dea o parte din proprietate la stat.

• Aplicarea acestei constituţii a transformat România în stat totalitar deoarece

drepturile şi libertăţile cetăţeneşti nu au fost deloc respectate. De fapt, adevăratul conducător era
şeful Partidului Muncitoresc Român, Gheorghiu-Dej. Voinţa sa arbitrară, dar şi a altor oameni
politici sau funcţionari publici, era adevărata lege.
 2. CONSTITUTIA DIN 1952

În 1952, în condiţiile amestecului U.R.S.S. în treburile interne ale statului român, a fost
adoptată o nouă constituţie care nu aducea modificări fundamentale în organizarea politică, dar
încălca foarte grav independenţa statului român. În capitolul introductiv se specifica ajutorul
acordat de U.R.S.S. pentru eliberarea teritoriului românesc de ocupaţia germană şi faptul că
politica externă a României este una de prietenie cu U.R.S.S. Prevederile obişnuite despre
independenţa şi suveranitatea statului lipseau. Astfel, constituţia consfinţea faptul că România nu
avea politică externă proprie.

Instituţiile statului sunt aceleaşi ca şi în Constituţia din 1948, dar se introduce voalat
principiul partidului unic, specificându-se că Partidul Muncitoresc Român coordonează toate
organizaţiile existente (este forţa conducătoare atât a organizaţiilor celor ce muncesc, cât şi a
organelor şi instituţiilor de stat). Este menționată egalitatea în drepturi fără deosebire de
naționalitate sau rasă. Sunt prevăzute drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, cu şi mai multe limitări
decât în 1948. Organizarea administrativ teritorială este în regiuni şi raioane (în locul judeţelor),
după model sovietic (acest tip de organizare se introdusese printr-o lege din 1950). Există şi
Regiunea Autonomă Maghiară, care cuprinde ţinuturile locuite de secui.

Constituţia din 1952 a fost schimbată în 1965, când România şi-a recăpătat atributele
statului independent. Ea rămâne un simbol al controlului U.R.S.S. asupra politice interne şi
externe româneşti.

3. CONSTITUTIA DIN 1965

Contextul şi cauzele elaborării constituţiei din 1965:

În 1965 a murit Gheorghe Gheorghiu-Dej şi noul şef al Partidului Comunist a fost ales
Nicolae Ceauşescu. El a afirmat deschis independenţa ţării faţă de U.R.S.S. De asemenea,
considera că România făcuse un drum important înspre crearea unei societăţi egalitare, adică
socialiste (avusese loc colectivizarea în 1962). Aceste două aspecte necesitau modificarea
constituţiei. Articolul 1 al constituţiei din 1965 menţionează că numele statului este Republica
Socialistă România şi că este un stat suveran, independent şi unitar, cu un teritoriu inalienabil
(adică nu se poate înstrăina) şi indivizibil. În 1974 se creează funcţia de preşedinte al republicii,
fapt ce duce la modificarea constituţiei pentru a include prerogativele preşedintelui.

Iată cele mai importante modificări ale constituţiei în raport cu legile fundamentale
anterioare:

• Se introduce principiul partidului unic, specificându-se faptul că forţa politică

conducătoare a întregii societăţi este Partidul Comunist Român, ceea ce arată fără nicio îndoială
caracterul totalitar al regimului;
 • Economia României este proclamată ca socialistă, adică economie bazată pe
proprietatea de stat şi cooperatistă asupra mijloacelor de producţie. Acest lucru este reafirmat
prin prevederea conform căreia bogăţiile de orice natură aparţin statului. Este menţionată şi
proprietatea personală, dar ea este limitată la casa de locuit şi construcţiile gospodăreşti anexe,
terenul pe care se află, animalele de producţie şi inventarul agricol mărunt.

• Se introduc limitări ale libertăţilor cetăţeneşti, întrucât se menţionează faptul că

libertatea cuvântului, presei, întrunirilor, mitingurilor şi demonstraţiilor nu pot fi folosite în
scopuri potrivnice orânduirii socialiste şi intereselor celor ce muncesc. De asemenea, se
menţionează explicit faptul că statul şi partidul sprijină şi ocrotesc organizaţiile existente, ceea ce
înseamnă, de fapt, că orice organizaţie este controlată de partid. O noutate pozitivă este însă dată
de garantarea proprietăţii private (dreptul de proprietate personală este ocrotit de lege), prevedere
care dispăruse din celelalte constituţii comuniste, sau de stabilirea duratei maxime a zilei de
muncă la 8 ore.

• În ceea ce priveşte instituţiile statului, apar modificări importante faţă de

constituţiile anterioare. Marea Adunare Naţională este condusă de un organism numit Consiliul
de Stat, care înlocuieşte Prezidiul Marii Adunări Naţionale. Consiliul de Stat fusese creat în
1961, printr-o lege care revizuia constituţia din 1952. Din acest organ poate face parte şi primul
ministru, iar din 1974, Consiliul de Stat este prezidat de preşedintele statului, ceea ce
demonstrează o nouă întrepătrundere între puterea legislativă şi cea executivă. Preşedintele este
ales de Marea Adunare Naţională şi are şi funcţia de comandant suprem al forţelor armate. Cele
mai importante atribuţii ale sale sunt: numeşte şi revocă miniştri şi alţi funcţionari publici, acordă
gradele militare, conferă decoraţiile şi titlurile de onoare, acordă graţierea, acordă cetăţenia
română, încheie tratate internaţionale, emite decrete prezidenţiale şi decizii etc.

Consecinţele adoptării constituţiei din 1965:

• Prin această constituţie se conferă statului român un clar caracter totalitar

comunist, deoarece se afirmă rolul politic conducător al partidului comunist şi se specifică faptul
că economia este bazată pe proprietatea de stat.

• Revizuirea din 1974 îi conferă şefului statului puteri dictatoriale.

• Se afirmă statutul internaţional al României de stat independent şi suveran, ceea

ce lipsea constituţiei din 1952.