REGISTRELE DE STARE CIVILĂ

În Transilvania, primele matricole parohiale de stare civilă au fost

introduse de către catolici şi reformaţi spre sfârşitul secolului al XVII-lea şi
începutul secolului al XVIII-lea. Prin Patenta Imperială din 22 februarie
1787, Iosif al II-lea a ordonat ţinerea de registre matrimoniale separate
pentru botezaţi, căsătoriţi şi morţi. Începând cu anul 1790 s-au tipărit
formulare pentru matricolele parohiale, iar rubricile lor au început să fie
uniformizate pentru toată Transilvania, la indicațiile și după nevoile
administrației laice. Formularele concepute la 1790 n-au corespuns întru
totul nevoilor autorităților laice, mai ales că preoții care le completau
făceau numeroase greșeli. Din 1811, în registrele preoţeşti se treceau şi
copii care erau vaccinaţi, iar din 1833 data naşterii şi profesia părinţilor.
Prin articolul XXIII al Legii din 1827 se dispunea ca preoţii să păstreze
registrele în două exemplare, din care unul să fie predat autorităţilor
administrative. Legile emise de către stat au avut în vedere şi diversificarea
datelor. După 1850, registrele parohiale cuprindeau şi legitimitatea
copiilor, la miri se trecea şi statutul iar la registrele de deces era introdusă
rubrica „specificul morţii”. Guberniul, prin Ordinul 4131 din 9 martie
1854, a cerut preoților „ca la pusul vărsatului nu numai să dea chirurgului
o mână de ajutor, ci să fie și de față la împuns spre a putea da medicului
adeverința despre copii altuiți”. Se mai dispunea preoților „să extragă din
timp lista copiilor nevaccinați, pentru a o da medicului la sosirea în
parohie. Referitor la decese, în anul 1865 s-a ordonat ca nici o persoană
decedată să nu fie înmormântată până nu va fi cercetată prin „birăul
morților” de către un dregător care va preda preotului local o adeverință
de înmormântare și de înregistrare a decesului în matricola respectivă.
Prin articolul XXXIII din Legea din 1894, pus în aplicare la 1 octombrie
1895, au fost introduse registrele de stare civilă oficiale. Până la data de 1
octombrie 1895, registrele şi extrasele de stare civilă confesionale și-au
păstrat valabilitatea în faţa legilor. Articolele 93 şi 94 din sus-numita lege
cuprind următoarele dispoziţiuni: a) registrele confesionale de stare civilă
completate înainte de punerea în aplicare a registrelor stării civile de
născuţi, căsătoriţi şi morţi, ale statului, precum şi extrasele eliberate pe
baza lor, rămân în continuare acte publice; b) „conducătorii” registrelor
confesionale de stare civilă sunt îndreptăţiţi şi obligaţi a elibera pe mai
departe extrase de autenticitate publică, din registrele confesionale de stare
civilă, completate de ei până la intrarea în vigoare a prezentei legi; c)
„conducătorul” de registre confesionale de stare civilă care refuză
eliberarea extraselor comite infracţiune care se pedepsește cu închisoare
până la o lună şi amendă în bani până la 600 de coroane. Prin Ordinul
39.633 din 1895 al Ministerului Cultelor se cere tuturor autorităţilor
bisericeşti să pună în vedere preoţilor să încheie până la data de 1
octombrie 1895 exemplarul al II-lea al registrelor confesionale de stare
civilă, care trebuia depus la arhiva autorităţii civile, în prima jumătate a
lunii octombrie a aceluiaşi an. Biserica nu a fost exclusă din evenimentele
majore ale individului dar actele sale nu mai aveau un caracter public ci
confesional.