UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA PSIHOLOGIE, ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI,

SOCIOLOGIE ŞI ASISTENTA SOCIALA
DEPARTAMENTUL DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

VLAS ADELA

PARTICULARITĂŢILE INTEGRĂRII ÎN GRUPUL ŞCOLAR

A ADOLESCENŢILOR DIN FAMILIILE MONOPARENTALE

142.04 - PSIHOPEDAGOGIE

Teză de licenţă

Şef Departament:_______________Maia Șevciuc, dr.,conferențiar universitar

(semnătura)

Conducător ştiinţific:____________Ludmila Darii, dr., conferențiar universitar

(semnătura)

Autor:_______________________ Vlas Adela

(semnătura)

CHIŞINĂU, 2019

1
 CUPRINS
ADNOTARE..................................................................................................................................3
ANNOTATION..............................................................................................................................4
INTRODUCERE...........................................................................................................................5
I. ABORDĂRI TEORETICE ALE INTEGRĂRII ÎN GRUPUL ŞCOLAR LA VÂRSTA
ADOLESCENŢEI
1.1. Caracteristici generale ale evoluţiei adolescentului ……………………………………......8
1.2. Specificul integrării în grupul scolar la vârsta adolescenţei……………………………..…13
1.3. Concluzii la capitolul 1..........................................................................................................20
II. CERCETAREA EMPIRICĂ A PARTICULARITĂŢILOR INTEGRĂRII ÎN GRUPUL
ŞCOLAR A ADOLESCENŢILOR DIN FAMILIILE MONOPARENTALE
2.1 Familia parentală versus familia monoparentală.....................................................................22
2.2. Integrarea în grupul școlar a adolescenţilor în dependenţa de stilul educativ în contextul
familiei monoparentale..................................................................................................................39
2.3 Concluzii la capitolul II...........................................................................................................49
CONCLUZII GENERLE ŞI RECOMANDĂRI…………………………………….……….51
BIBLIOGRAFIE……………………………………………..…………………….….……….54
ANEXE…………………………………………………………………………………...……..56

2
 ADNOTARE
Teză de licenţă: Particularităţile integrării în grupul şcolar a adolescenţilor din familiile
monoparentale, autor Vlas Adela
Structura tezei: Introducere, 2 compartimente, concluzii şi recomandări, bibliografie din 40
surse, 3 tabele, figura şi 3 anexe.
Cuvinte-cheie: adolescent, integrare în grup şcolar, familii monoparentale, stil educativ familial.
Obiectul cercetării îl reprezintă particularităţile integrării în grupul şcolar a adolescenţilor din
familiile monoparentale.
Scopul cercetarii consta în determinarea particularităţilor integrării în grupul şcolar a
adolescenţilor din familiile monoparentale.
Ipoteza: presupunem ca, dacă în familie monoparentale se adopta un stil de educaţie autoritară,
atunci adolescenţii întâmpină dificultăţi în integrare în grupul școlar.
Obiectivele cercetarii:
1. Analiza aspectelor teoretice ale evoluţiei adolescentului şi integrării în grupul şcolar;
2. Specificarea familiilor parentale şi familiilor monoparentale;
3. Caracterizarea stilurilor educative ale familiei;
3. Determinarea particularitaţilor integrării în grupul şcolar al adolescentilor din familii
monoparentale.
Metodele cercetarii: analiza şi sinteza ştiinţifică, generalizarea şi sistematizarea;
chestionarea (chestionarde identificare a stilului educativ familial elaborat de cercetatoarea rusa
R.V. Ovcearova); testarea (testul sociometric elaborat de catre sociologul american J. Moreno);
prelucrarea datelor, interpretarea statistica.
Baza experimentală: lotul experimental format în total din 57 subiecţi, dintre care 21
de elevi din familii monoparentale 36 de elevi din familii complete din clasa a VIII-a A, B şi C
în cadrul liceului Liceul Teoretic Horeşti, r.Ialoveni, și 57 de părinţi a elevilor încadraţi în
experiment.
Valoarea teoretica a lucrarii este determinata de oferirea unor informati teoretice privind
interconexiunea dintre stilul educativ adoptat de părinţi și integrarea în grupul şcolar a
adolescenţilor.
Valoarea practică a lucrării constă în faptul că ofera posibilitatea părinţilor de a influenţa
procesul de integrare a adolescenţilor în grupul școlar prin intermediul adoptării unui stil
educativ optim.

3
 ANNOTATION
Bachelor thesis: Particularities of teenagers’ integration in single-parent families in the
school group, author Vlas Adela
Thesis structure: Introduction, 2 compartments, conclusions and recommendations,
bibliography with 40 sources, 3 tables, figure and 3 annexes.
Keywords: adolescent, school group integration, single parent families, family educational
style.
The subject of the research consists of the peculiarities of the adolescent integration in
the single-parent families in the school group.
The purpose of the research is to determine the peculiarities of adolescent integration in
single-parent families in the school group.
Hypothesis: Assume that if a one-parent family adopts a style of authoritarian education,
then adolescents face difficulties in integrating into the school group.
Research objectives:
1. Analysis of the theoretical aspects of adolescent evolution and integration in the school
group;
2. Specification of parental families and single-parent families;
3. Characterization of the educational style of parental families and single-parent families;
3. Determining the peculiarities of integration in the school group of adolescents in single-
parent families.
Research methods: scientific analysis and synthesis, generalization and systematization;
questioning (questionnaires identifying the family educational style elaborated by the Russian
researcher RV Ovcearova); testing (sociometric test developed by American sociologist J.
Moreno); data processing, statistical interpretation.
Experimental basis: the experimental group formed a total of 57 subjects, out of which 21
students from single-parent families 36 students from 8th grade A, B and C full-time students in
the Horeşti Theoretical Lyceum, Ialoveni, and 57 parents of students enrolled in the experiment.
The theoretical value of the work is determined by providing theoretical information on
the interconnection between the educational style adopted by parents and the adolescents'
integration into the school group.
The practical value of the work is that it offers parents the opportunity to influence the
process of adolescent integration in the school group by adopting an optimal educational style.

4
 INTRODUCERE
Actualitatea problemei abordate. Adolescentul işi dorestc cu ardoare să facă parte din
grupurile sociale, să fie acceptat, admirat și apreciat. Copilul cu o buna evoluţie psihica și
educația familială pozitivă se integreaza la timp şi uşor în grupul școlar.
Am ales această temă deoarece în zilele noastre a crescut considerabil numărul
familiilor monoparentale, mai mult chiar, monoparentalitatea devine normală pe măsură ce
înregistrează o creştere a frecvenţei şi pe măsură ce devine o conduită familiară pentru membrii
societăţilor actuale.
Cercetările științifice arată că cei mai mulţi copii care provin din familii
monoparentale au o atitudine permanent temătoare, sunt neîncrezători în propria lor capacitate de
a aprecia şi de a se adapta la situaţii noi, au o structură a sinelui nesigură şi se simt deseori
inferiori faţă de cei care îi înconjoară.
Aici apare necesitatea de a determina particularitaţile integrării în grupul şcolar al
adolescentilor din familii monoparentale, și influența stilului educativ familial din familiile cu un
singur părinte, asupra integrării elevului în grupul școlar.
Grupul şcolar reprezintă un fenomen frecvent intălnit și specific perioadei de adolescenţa.
El constituie de fapt sediul unor schimburi privilegiate, în care se reunesc persoane de aceeaşi
vârsta și în interiorul căreia fiecare mebru se poate recunoaşte pe sine insuşi.
În adolcecenţa se manifestă foarte intens căutarea de noi modele şi noi experienţe menite să
ajute la definirea propriei personalităţi. Fiecare membru al grupului vine cu experienţa sa, cu
interesele sale, top având ocazia, grave acestei confruntări, de a invaţa ceva nou.
Adolescentul işi dorestc cu ardoare să facă parte din grupurile, să fie admirat și apreciat, ba
chiar să devină un lider. Liderul de line ale grupului, instituie regulile și reprezinta autoritatea.
Un adolescent care iși găseste cu greu locul în grup va avea tendinţa de a fi izolat,
exprimându-şi astfel deosebirea faţa de părinţi şi de anturaj. Tendinţa de a se simţi diferit, pe
care nu reuseşte s-o controleze, li poate provoca suferinţe.
Se consideră că pentru evoluţia grupului chiar şi certurile dintre membrii săi au
importanţa şi exprima evoluţia sociabilităţii celor care il compun. Copilul cu o buna evoluţie
psihica se integreaza în grup școlar la timp şi uşor.
Aici apare necesitatea de a determina dependenţa statutului şi stilului educativ familial
pentru a integra adolescentul în grupul şcolar, ca acesta să nu fie izolat sau indiferent [6].
Stilurile educative optime determină rezultate bune la adolescenţi, una din consecinţele
strategice fiind aceea că se pot ameliora rezultatele în materie de studii și de sănătate a copiilor,
ameliorând practicile parentale.

5
 Gradul de cercetare a problemei:
Conceptul de grup, colectiv, relaţii interpersonale precum și fenomenul relaţiilor
interpersonal la elevii au provocat interesul şi au fost studiate pe parcursul a mai multor ani de
către pedagogii și psihologii: Necolau A., Boncu Iucu O., Iucu R. B., Daunt P., Cristea S.,
Cerghit I.; rolul familiei în educaţia copiilor: Cuznetov L.;Calaraş C.; psihopedagogia familiei:
Sînchevici I., Turchină T.; psihologia adolescentului şi adultului Paladi A. Munteanu, A.,
Popescu-Nevianu, P. etc.
Obiectul cercetării îl reprezintă particularităţile integrării în grupul şcolar a adolescenţilor din
familiile monoparentale.
Scopul cercetarii consta în determinarea particularităţilor integrării în grupul şcolar a
adolescenţilor din familiile monoparentale.
Ipoteza: presupunem ca, daca în familie monoparentale se adopta un stil de educaţie autoritară,
atunci adolescenţii întâmpină dificultăţi în integrare în grupul școlar.
Obiectivele cercetarii:
1. Analiza aspectelor teoretice ale evoluţiei adolescentului şi integrării în grupul şcolar;
2. Specificarea familiilor parentale şi familiilor monoparentale;
3. Caracterizarea stilurilor educative ale familiei;
4. Determinarea particularitaţilor integrării în grupul şcolar al adolescentilor din familii
monoparentale.
Metodele cercetarii: analiza şi sinteza ştiinţifică, generalizarea şi sistematizarea;
chestionarea (chestionarde identificare a stilului educativ familial elaborat de cercetatoarea rusa
R.V. Ovcearova); testarea (testul sociometric elaborat de catre sociologul american J. Moreno);
prelucrarea datelor, interpretarea statistica.
Baza experimentală: lotul experimental format în total din 57 subiecţi, dintre care 21
de elevi din familii monoparentale 36 de elevi din familii complete din clasa a VIII-a A, B şi C
în cadrul liceului Liceul Teoretic Horeşti, r.Ialoveni, și 57 de părinţi a elevilor încadraţi în
experiment.
Valoarea teoretica a lucrarii este determinata de oferirea unor informati teoretice privind
interconexiunea dintre stilul educativ adoptat de parinţi și integrarea în grupul şcolar a
adolescenţilor.
Valoarea practică a lucrării constă în faptul că ofera posibilitatea părinţilor de a influenţa
procesul de integrare a adolescenţilor în grupul școlar prin intermediul adoptării unui stil
educativ optim.

6
Structura tezei: Introducere, 2 compartimente, concluzii si recomandari, bibliografie din surse,
anexe, tabele, figuri.
În întroducere se analizează actualitatea temei investigate, scopul şi obiectivele, suportul
metodologic şi teoretico-ştiinţific, gradul de elaborare a temei de investigaţie, semnificaţia şi
valoarea ei aplicativă.
În capitolul I: Abordări teoretice ale integrării în grupul şcolar la vârsta adolescenţei,
prezintă caracteristici generale ale evoluţiei adolescentului şi specificul integrării în grupul scolar
la vârsta adolescenţei.
Capitolul II denumit Cercetarea empirică a particularităţilor integrării în grupul şcolar a
adolescenţilor din familiile monoparentale, prezintă caracterizarea familiilor biparentale şi
familiilor monoparentale şi determinarea particularităţii integrării în grupul școlar a
adolescenţilor în dependenţa de stilul educativ în contextul familiei monoparentale.
Încheierea tezei reprezintă o generalizare, în baza constatărilor, observaţiilor şi
concluziilor făcute pe parcursul realizării tezei a principalelor rezultate ale investigaţiei.
Cuvinte-cheie: adolescent, integrare în grup şcolar, familii monoparentale, stil educativ familial.

7
I. ABORDĂRI TEORETICE ALE INTEGRĂRII ÎN GRUPUL ŞCOLAR LA VÂRSTA
ADOLESCENŢEI
1.1 Caracteristici generale ale evoluţiei adolescentului
Adolescenţa este subiectul privilegiat şi controversat al psihopedagogilor, generator de
opinii şi discuţii contradictorii. Adolescența este perioada care face trecerea de la stadiul de copil
la cel de adult. Este etapa în care copilul se dezvoltă foarte mult atât din punct de vedere fizic,
cât și emoțional sau social.
Unii o consideră “vârstă ingrată”, alţii, dimpotrivă, “vârsta de aur”; pentru unii ea este
“vârsta crizelor, anxietăţii, nesiguranţei, insatisfacţiei”, în timp ce pentru alţii este “vârsta marilor
elanuri”; este “vârsta contestaţiei, marginalităţii şi subculturii”, dar şi “vârsta integrării sociale”;
este “vârsta dramei, cu tot ce are ea ca strălucire, dar şi ca artificiu” – decretează unii, ba nu,
ripostează alţii, este “vârsta participării la progresul social”; cei mai mulţi o consideră ca fiind în
totalitate o “problemă moral-psihologică”, dar sunt şi unii care cred că este aproape în
exclusivitate o “problemă socială”.
Paul Popescu-Nevianu descrie adolescența ca o etapă a vieţii care se situează între
copilărie şi vârsta adultă (de la 12—13 la 18-20 de ani). La fete adolescența intervine mai
devreme decât la băieţi. Adolescența se caracterizează printr-o importantă creştere şi
transformare corporală şi psihică, asociată cu pubertatea.
Sub raport psihologic, adolescența se caracterizează prin hipersensibilitate, trecerea în
stadiul superior al dezvoltării intelectuale, cel al operaţiilor formale, care permite o
combinatorică abstractă şi lărgeşte posibilităţile, gîndirii teoretice şi reflexive, prin expansiunea
fanteziei şi a sentimentelor odată cu apariţia conflictelor motivaţionale şi afective [27,p.26].
Norbert Sillamy defineşte adolescența ca perioadă a vieţii care se situează între
copilărie, pe care o continuă, şi vârsta adultă. Este o „perioadă ingrată", marcată de transformări
corporale şi psihologice care încep pe la 12 sau 13 ani şi se termină între 18 şi 20 de ani.
Aceste limite sunt vagi, deoarece apariţia şi durata adolescenţei variază după sex, rasă,
condiţiile geografice şi mediul socio-economic. Pe plan psihologic, adolescenţa este marcată de
activarea şi înflorirea instinctului sexual, de conturarea intereselor profesionale şi sociale, a
dorinţei de libertate şi de autonomie, de amplificarea vieţii afective. Inteligenţa se diversifică,
puterea de abstractizare a gândirii creşte, aptitudinile particulare se precizează.
Funcţia adolescenţei este de a recunoaşte, în toată paleta de virtualităţi existente,
posibilităţile fiecăruia, care le vor permite indivizilor să-şi aleagă o cale şi să se angajeze în viaţa
adultă. Dar este şi aceea de a descoperi mai îndeaproape fiinţele umane, pe sine însuşi şi pe
ceilalţi şi de a stabili noi raporturi cu anturajul: distanţarea faţă de părinţi, apropierea

8
(camaraderie, amiciţie, dragoste) de cei de-o seamă. Adolescenţii constituie un ansamblu social
deosebit de bogat în virtualităţi şi de dinamic [31,p.15].
Munteanu Anca consideră că există câteva dominante care conferă specificitate acestei
etape de dezvoltare: aspiraţia individului la independenţă, interiorizarea activităţii mentale şi
individualizarea care se structurează odată cu desăvârşirea particularităţilor de sex şi a
impactului provocat de influenţele mediului.
În adolescenţă, tipurile de relaţii se complică progresiv, copilul şi, apoi, tânărul,
integrându-se tot mai mult în generaţia sa (grupul social devenind mai larg) prin exprimarea
identităţii proprii şi prin exprimarea identităţii faţă de adulţi [21].
În perioada adolescenţei, maturizarea este centrată pe identificarea resurselor
personale şi construirea propriei identităţi şi independenţei, începînd cu detaşarea de sub tutela
parentală. Independența și autonomia se cuceresc pas cu pas.
Tânărul adolescent începe să îşi descopere atitudini, abilităţi, forţe fizice şi spirituale,
începe să-şi construiască lumea interioară a aspiraţiilor, intereselor şi idealurilor. În aceste
condiţii, se dezvoltă atitudini, concepţii despre lume şi viaţă, au loc manifestări ale creativităţii
şi, implicit, apar structuri motivaţionale puternice [36].
Diversitatea opiniilor referitoare la adolescenţă derivă din complexitatea în sine a acestei
etape din viaţa omului, cu o dinamică excepţională în timp, cu multideterminări şi
multicondiţionări, dar şi din poziţia oarecum incertă pe care o ocupă adolescentul în sistemul
perioadelor evolutive ale vieţii. Locul lui în sistemul relaţiilor sociale este mai bine conturat şi
precizat decât cel al puberului.
Totuşi adolescentul oscilează din punct de vedere al comportamentului între copilărie şi
maturitate, fiind însă întors mai mult cu faţa spre adult.
Dezvoltarea personalităţii în etapa adolescenţei se referă la mai multe aspecte. În această
etapă încep să acţioneze factori noi, cum ar fi:
a) extinderea relaţiilor interpersonale şi a experienţei personale;
b) dezvoltarea cogniţiei sociale;
c) autoimplicarea în propriul proces de formare;
d) intrarea în viaţa comunităţii. [25, p.34].
În comparaţie cu etapa anterioară, adolescenţa înregistrează performanţă în creativitate şi
prin creşterea originalităţii.
Totodată, se formează însuşiri importante ale personalităţii creative, cum ar fi: spirit de
obiectivitate, nonconformism epistemic şi pragmatic, asumarea riscului, încredere în forţele
proprii, autocontrol etc.

9
 Adolescenţa este şi etapa în care are loc:
• structurarea sistemului propriu de valori care are ca sursă de formare capacităţile
cognitive crescute ce permit adolescenților înţelegerea profundă a valorilor;
• creşterea experienţei personale de viaţă şi observarea vieţii atora, influenţele sociale care
restructurează valorile; cristalizarea unei concepţii personale asupra vieţii proprii şi a vieţii în
general, care dă sens şi semnificaţie activităţilor în care adolescenţii se implică şi, totodată, le
canalizează energiile şi capacităţile;
• conştientizarea, deocamdată slabă, a apartenenţei la generaţie bazată pe competenţa
cognitivă a adolescenţilor, ceea ce le permite să-şi dea seama că toţi cei care se află în acest
interval al vieţii simt, gândesc şi acţionează la fel şi tind să se compare permanent cu celelalte
generaţii.
Adolescenţii cred că sunt foarte aproape de calităţile adulţilor şi că uneori îi întrec, aşa că
nu vor să mai fie tutelaţi şi, astfel, între ei şi adulţi se pot amplifica semnificativ conflictele
interpersonale.
Principalele modalităţi de autocunoaştere folosite de adolescenţi sunt: autoobservaţia,
reflecţia şi meditaţia asupra experienţelor proprii din relaţiile interpersonale anterioare, din
aprecierea şi comparaţia cu alţii, implicarea în diferite activităţi, atenta recepţionare a atitudinilor
celor din jur faţă de ei.
Adolescenţii caută răspunsurile vizavi de identitatea de sine prin răspunsuri la următoarele
întrebări: a) ce sunt ?; b) ce pot?; c) ce voi fi? Reuşesc astfel sa-şi clarifice aspecte noi ale
identităţii de sine, ceea ce-i ajută să se implice în activităţi şi relaţii şi să se manifeste în mod
activ şi responsabil.
E.Erikson a constatat că adolescenţii pot fi grupați în patru categorii după felul în care îşi
pot răspunde la cele trei întrebări prezentate mai sus:
a) cei care găsesc o identitate adecvată după căutări intense şi responsabile.
Ştiu ce vor face şi cum anume şi astfel se integrează în activităţile corespunzătoare şi se
adaptează bine la toate felurile de solicitări;
b) cei care găsesc relativ rapid răspunsul la aceste întrebări prin identificarea cu părinţii,
prin alegerea de a deveni ca ei.
Aceştia se vor adapta bine în prezent, dar ar putea fi dezamăgiţi mai târziu că nu şi-au
valorificat adevăratele lor capacităţi;
c) cei care au deocamdată, pe o perioadă chiar lungă, o identitate confuză care generează
oscilaţii şi schimbări surprinzătoare şi-i face să nu se angajeze cu responsabilitate în activităţi şi
relaţii;

10
 d) cei care ajung la o identitate negativă sub influenţa unor grupuri cu orientări deviante.
Imaginea de Sine are următoarele aspecte semnificative:
• Eul fizic rămâne în centrul imaginii de sine şi este valorificat în relaţiile dintre sexe.
Adolescenţa are o atitudine activă de optimizare faţă de Eul fizic şi caută diferite posibilităţi de
a-l îmbunătăţi.
• Eul spiritual este în centrul autocunoaşterii.
Adolescenţii sunt preocupaţi de a-şi cunoaşte nivelul inteligenţei şi gradul de cultură, dar şi
însuşirile caracteriale şi temperamentale care sunt importante în relaţiile cu alţii.
• Eul social, care a traversat în stadiul anterior o perioadă complexă datorită integrării în
grupuri, este mai clar în adolescenţă (ştiu ce loc ocupă în grup şi de ce popularitate se bucură) şi
se află într-un mai bun echilibru cu cerinţele grupurilor.
Printre cele mai importante achiziţii ale vârstei adolescentine evidenţiem următoarele
neoformaţiuni:
1. Autodeterminarea personală socială şi profesională care reprezintă atât o detaşare, cât şi
o apropiere de lumea adulţilor prin alegerea propriului loc şi rol în viaţă.
Acest proces stimulează dezvoltarea unor noi interese.
2. Formarea concepţiei despre lume.
Necesitatea de a înţelege sensul vieţii devine primordială pentru dezvoltarea şi stabilizarea
altor structuri de personalitate.
3. Constituirea planurilor pentru viitor.
Adolescenţa este perioada de vârstă, când are loc generalizarea scopurilor, tendinţelor,
viselor şi sistematizarea lor. Aceasta duce la schiţarea planului, proiectarea perspectivei vieţii,
care ocupă un loc aparte în sistemul de valori ale adolescentului.
4. Constituirea conştiinţei de sine şi a imaginii stabile a Eu-lui [25, p.36].
În adolescenţă se constituie toate dimensiunile conştiinţei de sine:
- dimensiunea cognitivă: include cunoştinţele adolescentului din diferite domenii, despre
sine, despre propriile calităţi şi trăsături;
- dimensiunea afectivă: conţine aprecierea acestor calităţi, precum emoţiile şi sentimentele
personale, simţul demnităţii personale;
- dimensiunea comportamentală: presupune manifestarea în practică, în conduită,
activitate, relaţii a acestor achiziţii, a atitudinii faţă de sine.
Relaţiile şi comunicarea cu semenii ocupă un rol important în viaţa adolescenţilor.
Adolescentul manifestă interes faţă de grupurile neformale, grupurile extraşcolare şi faţă de
prietenii de vârstă mai mare.

11
 Un rol pozitiv în socializarea adolescenţilor au grupurile şi companiile neformale cu
caracter prosocial, şi anume: centrele de interese – de limbi străine, muzică, dans, pictură,
modelaj, croitorie, design etc.
Devine mare riscul de aderare a unor adolescenţi la grupurile neformale, cu caracter
antisocial. În aceste grupuri tendinţele fireşti ale adolescenţilor spre dialog şi comunitate
degradează, transformânduse în egoism de grup, prin ignorarea normelor de comportare în
societate şi a valorilor morale.
Pentru aceste grupuri sunt caracteristice infracţiunile, consumul de substanţe (alcool,
droguri), huliganismul. Activitatea adolescenţilor capătă un caracter deviant, instabil,
imprevizibil.
În adolescenţă se desfăşoară un proces intens de schimbare, dezvoltare şi restructurare a
personalităţii care este fundamental pentru următorul ciclu al vieţii – cel de maturizare.
Pe fondul acestor caracteristici generale, la care ne-am referit, personalitatea adolescentului
poate prezenta foarte multe particularităţi individuale.
În general, în adolescenţă se accentuează caracterul particularizat şi individualizat al
dezvoltării psihice [25, p.38 ].
Esenta integrarii sociale constă în atasamentul din ce în ce mai constient şi mai activ la
grupul caruia îi apartine (clasa, scoala, marele organism social). Cu cât înainteaza în vârsta, cu
atât el este mai obiectiv în judecatile sale, aprecierile efectuându-se în functie de criteriile sociale
pe care si le-a însusit.
Dorinţa de a cunoaşte valorile sociale şi culturale se manifestă riguros şi tenace.
Integrarea adolescenţilor în aceste valori ale colectivităţii contribuie la formarea conceptiei
despre lume şi viata.
Fiecare adolescent este unic, dorinţa de originalitate este o caracteristica a adolescenţei.
Fiecare adolescent doreste sa atraga atenţia asupra sa, se consideră un fel de “centru al
universului” în jurul caruia trebuie să se petreaca evenimentele, prin diferite calitati:
vestimentatia, fizicul, caracterul, etc.
Uneori îşi supraevalueaza puterile, se considera superior celor din jur, aspect ce deriva
dintr-o insuficienta cunoastere de sine, şi care poate avea consecinte grave.
Datorita experienţei de viata limitată şi a lipsei unor criterii de autoapreciere corectă,
adolescenţii au nevoie de consiliere si îndrumare discreta, fiind sprijiniti sa-si formeze idealul de
viaţa, sa-si perfectioneze judecatile morale şi să-şi ridice nivelul conştiinţei şi al conduitei
morale.

12
 1.2. Specificul integrării în grupul scolar la vârsta adolescenţei

Grupul școlar ca grup social este definit în esenţa [38] ca un grup uman ai cărui membri
au aceleaş valori, scopuri şi standarde de comportament și în care sunt posibile contacte
interpersonal și interacţiuni directe frecvente, în care există interdependenţe între membri.
Un grup şcolar se defineşte prin comunitatea scopurilor și obiectivelor, comunitate care
generează relaţii de interdependent între membrii acestui grup [4].
Tipurile de grupuri școlare sunt:
• formale (clasele de elevi). Clasa de elevi este un grup formal având funcţii de instruire şi
formare a personalităţii elevilor, de reglementare a relaţiilor sociale, de învăţare și evaluare a
comportamentului acestora.
• informale (microgrupurile din interiorul clasei de elevi, de studiu, de joaca, de prieteni etc).
Grupurile informale sunt neinstituţionalizate și formate pe baza unor interese comune (afective,
culturale, biologice, acte antisociale);
Ambele grupuri, atât formale, cât și informale, sunt conduse de lideri care pot fi de
diferite tipuri:
• lideri autoritari;
• lideri de tip democratic;
• lideri de tip laissez - faire.
Clasa de elevi este un grup de muncă formal, instituţionalizat, alcătuit din elevi de aceeaşi
vârstă care funcţionează în domeniul instructiv educativ cu scopul formării elevilor.
Clasa de elevi reprezintă „colectiv format” atunci când în rândul membrilor săi domină
dorinţa şi bucuria muncii în comun, când membrii săi îşi concentrează eforturile pentru
realizarea sarcinilor comune, când decid în comun asupra problemelor clasei etc.
Grupul școlar are un înalt grad de socializare, de instruire, dezvoltare și formare a
personalităţii elevilor, liderii acţionând pentru realizarea scopurilor și asigurarea coeziunii
grupului. Relaţiile dintre membrii grupului școlar imbraca mai multe forme cu caractere de
comunicare, stabilirea de idei, de cunoașterea trăsăturilor de voinţa și caracter, de preferinţa, de
respingere sau indiferența.
Tipuri de relaţii a grupurilor şcolare:
 de comunicare: transmitere informaţiei, strusturare, exprimare, reacţie, răspuns,
solicitare;
 de conducere: dominare, democratic, îngăuitor (laisser-faire);
 socio-afectiv: atracţie/respingere, simpatie/antipatie, acceptare/neacceptare.

13
 In cadrul clasei de elevi, fiecare elev este atât obiect al educaţiei unde asupra lui se exercită
influentele grupului, cât și subiect care îi influentează pe ceilalţi. Factorii de grup care
influenfează formarea elevilor și mai ales coeziunea grupului școlar sunt:
• factori exteni:
- stilul de conducere al profesorilor și părinţilor;
- normele de conducere a grupului trebuie formulate impreună cu elevii;
- rolul şi sarcinile pe care îl are fiecare elev în colectiv.
• factori interni:
• interesul, atracţia şi mândria.
Exista о serie de procese de grup, care actualizează structura şi funcţiile grupului în
strânsă dependenţă cu scopurile acestuia. Procesul de realizare a sarcinii are о importanţă aparte,
sarcina constituind ceea ce trebuie să facă grupul pentru а-şi atinge scopul. În măsura în care
îndeplinirea sarcinii apropie grupul de scopul său, membrii vor fi motivaţi să depună eforturi
pentru realizarea ei. Sarcina trebuie să fie formulată concret, sarcina comună este cea de învăţare.
Procesul de comunicare este iniţiat şi se desfașoară în strânsî legătură cu cel de realizare a
sarcinii. În ceea ce priveşte procesele afective, este evident ca atracţia dintre membrii grupului să
constituie о condiţie fundamentală а performanţelor școlare înalte. Este şi о sursă de satisfacţie
personală pentru membrii grupului şcolar [10].
Caracteristicile grupului şcolar:
1. Interactiunea faţă în faţă a membrilor grupului școlar.
2. Grupul şcolar posedă structuri ce-i conferă stabilitate: norme ce modelează
comportamentele, cerinţe şi roluri care conduc la performanţe școlare, dar şi la
asimilarea de norme şi valori ale societăţii.
3. Grupul tinde să atingă anumite scopuri.
4. Membrii sunt conştienţi de apartenenţii la grup.
Grupul şcolar are anumite funcţii care sunt importante pentru membii acestora şi sunt
influenţate atât de factorii interni cât şi de cei externi. Funcţiile grupului școlar:
1. Integrare socială: satisface exigenţele activităţii scolare, nevoile fiecărui membru
(recunoaştere, afirmare, statut).
2. Securitate: reprezintă nevoia elevilor de a se simţi confortabil în grup.
3. Reglementarea relaţiilor în interiorul grupului şi intraindividuale: exprimă atât funcţia de
socializare cât și nevoile fiecărui membru de a-i fi valorizate acţiunile, rezultatele,
comportamentul [13].

14
 Procesul de influenţa din grupul școlar asigura uniformitatea comportamentelor. Simplă
prezenţa a celorlalţi și faptul că elevul nu este izolat, ci inconjurat de colegi care desfăşoara
același tip de activitate, se constituie în forma de influenţa socială, numită facilitare socială [7].
Grupul școlar se caracterizează și prin omogenitatea lui, cel puţin din punct de vedere al
vârstei, nevoilor, intereselor și aspiraţiilor. Exista calitaţi ale membrilor grupului ce funcţioneaza
drept criterii pentru alcătuirea claselor. Problema fimdamentală în privinţa formării claselor
omogene și eterogene este legată de succesul sau eșecul școlar al adolescenţilor, dar și de
eficienţa profesorului și încadrarea părinţilor. Clasele omogene sunt constitute dintr-o singură
categorie de adolescenţi din punct de vedere al inteligenţei, pe când clasele eterogene din 4 sau 5
categorii. Practica a demonstrat că cei din clasele eterogene au obţinut rezultate mai bune decât
cei din clasele omogene.
Organizarea omogena a grupurilor școalare înlesnește, în cazul claselor cu adolescenţi
foarte buni, predarea și comunicarea profesorului cu grupul școlar. Pentru adolescenţi are
avantajul ca expunerea și discuţiile din clasă au loc la un nivel accesibil tuturor. Acest lucru
devine un handicap în cazul claselor slabe, pentru că elevii de aici nu vor ajunge niciodată să
discute chestiunile dificile, având astfel de pierdut în faţa celor buni. Interactiunea dintre elevii
buni și elevii slabi aduce foloase ambelor categorii. Totuși, în clasele eterogene, care cuprind trei
categorii de elevi: buni, medii și slabi, cei mai dezavantajaţi sunt elevii cu rezultate medii, ei de
regula sunt lăsaţi în afară interacţiunii. [28]
Activităţile în grupul școlar au atât avantaje cât și dezavantaje. (Cerghit, 2002)
Activitatea și viaţa de grup favorizeaza la toţi membrii structurarea gândirii și a capacităţilor de
cunoaștere.
Avantaje:
 interacţiunile, joacă un rol important în dezvoltarea reversibilităţii operaţiilor de gândire.
 discuţiile din grup contribuie la rezolvarea conflictelor de tip socio- cognitiv, scot în evidenţa
subtilităţi, nuanţe, soluţii diferite la aceeaşi problema.
 grupul permite individului mai bună cunoaştere proprie și în acelaşi timp cunoaşterea a
celorlalţi - deci are valenţe de educaţie interculturală, se poate ameliora imaginea de sine.
Dezavantaje:
• activitaţile în grup, colective au și tendinţe de uniformizare, de nivelare top copiii sunt trataţi
la fel, din punct de vedere al curriculumului şi educaţiei utilizate și al evaluării exista riscul de a
se face referinţa la un copil standard, de aceea imbinarea lucrului cu grupul intreg cu activitatea
pe grupuri mai mici și individuală este foarte importantă.

15
 Un alt aspect foarte important în gruprile școlare îl constituie stima de sine. În clasele
omogene acest lucru este protejat, în cazul elevilor slabi ei nu au de suferit de pe urma
comparării lor cu elevii buni, pentru că nu există elevi buni în acea clasă. Pe de alta parte, acești
adolescenţi ajung să înţeleagă că fac parte dintr-o clasa slabă şi că au fost repartizaţi astfel
tocmai pentru că nivelul cunoștinţelor şi abilităţilor lor nu este suficient pentru a fi trimisi intr-o
clasa bună. Clasele omogene devin eficiente doar în cazul elevilor foarte dotaţi, şi numai dacă
se combină cu programe intensive de instruire.
Modalităţi de cultivare şi protejare a stimei de sine în grupul școlar:
- alocarea de sarcini personalizate, care corespund capacităţii fiecăruia;
- atragerea atenţiei mai mult asupra succeselor decât a nereuşitelor;
- oferirea de muncă suplimentară, în mod încurajator, celor care au nevoie de a progresa;
- sprijinirea adolescenţilor să-şi înţeleagă erorile şi să profite de pe urma acestora;
- evitarea comparaţiilor între elevi, care pot afecta imaginea de sine;
- alegerea cu multă grija a modalităţii şi cuvintelor de critică;
- demonstrarea permanentă către fiecare elev, chiar şi în situaţii de critică sau
desancţionare, a unei atitudini pozitive - orice s-ar întâmpla.
Analizând abordările teoretice ce ţin de caracteristicile grupului şcolar și reieșind din
aspectele propuse în tema noastră ce ţine de vâsta specifică și anume a adolescenţilor, în
continuare vom expune urmatoarele caracteristici a grupurilor școlare la vâsta adolescenţei iar
accentele vor fi axate pe specificul integrării adolescenţiilor în grupul școlar.
Caracteristicile fizice la aceasta vârstă, la adolescenţi, diferenţele fiziologice dintre fetele
și băieţii din aceeași clasă pot fi destul de mari. Evident că asemenea probleme reclamă tact și
delicateţe din partea colegilor, profesorilor și părinţilor. Legat de noul aspect pe care îl capătă
corpul și de caracteristicile sexuale secundare care fixează schema corporală în liniile identităţii
de sex, apare preocuparea pentru propria înfăţișare.
Caracteristici socio-morale la aceasta vârstă, regulile grupului devin sursa generala a
regulilor de comportament. Dezvoltarea unui cod comportamental specific trebuie văzută ca о
tentativă de câștigare a independenţei, obligatorie statutului de adult și care merită a fi încurajată.
Este util ca profesorii şi părinţii să-i antreneze pe adolescenţi intr-un proces de coparticipare la
stabilirea normelor clasei, a activităţilor comune din timpul liber.
Dorinţa de conformare la normele vârstei şi nonconformismul faţă de adulţi ating acum
apogeul. Conformarea la normele grupului are diferite forme, de la vestimentaţie și până la
jargonul verbal sau gestual. Aceasta caracteristica îi face pe adolescenţi extrem de virulenţi. De

16
aceea devine dificilă menţinerea eficienţei activităţilor într-o interacţiune de grup.
Pentru a evita astfel de situaţii se pot face dezbateri pe baza opiniilor elevilor exprimate
în scris și cu caracter anonim. Prioritatea intervenţiilor profesorului este intermedierea relaţiilor
copiilor cu sistemul valorilor promovate în societate.
Caracteristici afective și comportamentale. Stările depresive, de confuzie şi anxietate, pe
de о parte, impulsivitatea și obraznicia, pe de alta parte, sunt caracteristicile care descriu elevii la
aceasta etapa. Activităţile centrate pe interesele reale ale vârstei pentru valorificarea timpului
şcolar sau a celui liber poate fi un bun factor de prevenire. În aceasta vârsta adolescenţii sunt
foarte ţepoşi, pentru a-şi apăra fragilitatea interioară.
Caracteristici cognitive în aceasta perioada începe să se constituie gândirea logică,
formală. Daca obiectele şcolare derivate din știinţele exacte se pretează la aplicarea și
consolidarea acestei capacităţi, în domeniul disciplinelor socio-umane nu este obligatoriu să se
manifeste transferul acestei activităţi [26].
Cooperare și competiţia crează rivalităţi, lipsa increderii, conflicte, amplifica anxietatea
elevilor, teama de eșec, generează sentimente de acceptare, simpatie, instaureaza armonie,
facilitează succesul celorlalţi.
Grupul școlar se bazează pe relaţiile interpersonale care constituie о puternică sursa
mobilizaroare şi dinamizatoare a intregii vieţi psihice a individului. Ele pun în mișcare procesele
psihice ale omului, îl determină să comunice, să se exteriorizeze afectiv și comportamental.
Cercetătorii din domeniu desemnează relaţiile interpersonale ca alianţe psihologice
conştiente şi directe dintre oameni. Relaţiile interpersonale se prezintă ca un suport în baza
cărora are loc formarea și descoperirea sinelui şi a celuilalt. Relaţia cu o persoană presupune
înţelegerea ei, transpunerea în lumea gândurilor, sentimentelor ei, raportarea la comportamentul
şi aşteptările acesteia.
Dicţionarul de Psihologie după S.Norbert defineşte relaţiile interpersonale dintr-o
perspectivă largă: relaţii umane, raporturi interpersonale în interiorul unui grup [1]. Relaţiile
interpersonale se stabilesc şi se dezvoltă în baza fondului comunicării dintre indivizi. Unele
relaţii, precum cele cu rudele sau cu prietenii apropiaţi, tind să fie relaţii apropiate, semnificative,
care durează mulţi ani. Altele, de exemplu cele cu colegii de şcoală, cunoştinţele şi colegii de la
locul de muncă, pot să nu fie la fel de apropiate şi pot dura atât timp cât oamenii respectivi
trăiesc sau muncesc împreună [18,p.43].
Condiţiile de definire a relaţiilor interpersonale sunt, după M.Zlate:
 caracterul psihologic – atestă faptul că la realizarea actului respectiv participă întregul

17
sistem de personalitate al indivizilor implicaţi în vederea obţinerii reciprocităţii;
 caracterul conştient – presupune implicarea în actul respectiv a persoanei conştiente de
sine şi de celălalt, de nevoile şi de aşteptările reciproce;
 caracterul direct – atestă importanţa sau necesitatea unui minim contact perceptiv între
parteneri, contactul „faţă în faţă” [38].
În cadrul relaţiilor în cadrul clasei de elevi, sub îndrumarea profesorului elevii se conduc de
regulile conduitei sociale: norme morale, disciplină şi corectitudine, tradiţii, obiceiuri, care se
stabilesc în cadrul activităţilor de învăţare.
În legătură cu aceasta apar interesele pentru activităţi sociale, se profilează atitudini faţă de
semeni, colegi, de alţi oameni. La copii apare dorinţa de a socializa, de a fi apreciaţi în cadrul
relaţiilor, dar şi în cadrul activităţilor de învăţare, aspiraţia de a urma exemplul semenilor,
colegilor în activităţile lor.
Interinfluenţarea reciprocă dintre personalitate și relaţii asigură acţiunea adecvată în
diferite contexe sociale. Interacţiunea educaţională este un aspect, o formă din multitudinea şi
varietatea relaţiilor interpersonale din clasa de elevi. În ceea ce priveşte o posibilă clasificare a
relaţiilor dintre elevi, criteriul utilizat îi reprezintă nevoile şi trebuinţele psihologice resimţite de
elevi atunci când se raportează unii la alţii. Prin exploatarea acestui criteriu rezultă următoarele
tipuri de relaţii interpersonale în clasa de elevi:
 Relaţii de intercunoaştere: nevoia de a ști și de a cunoaște. Astfel de relaţii derivă din
nevoia psihologică de a dispune de unele informaţii cu privire la celălalt, la felul lui de a fi, la
personalitatea acestuia. Cu cât informaţiile de care dispune un cadru didactic la un moment dat
despre elevii săi şi un anume elev despre ceilalţi colegi sunt mai diverse şi mai consistente, cu
atât universul dinamic al interacţiunilor respective este mai viguros. Elementul central –
începutul şi sfârşitul acestui tip de relaţii interpersonale – îl constituie imaginea partenerilor unul
despre celălalt şi despre ei înşişi [6, p.159].
 Relaţii de intercomunicare: nevoia de a se informa reciproc, de a face schimb de
informaţii și mesaje, de a comunica. Apar ca o rezultantă a ceea ce simt oamenii, copiii, atunci
când intră în interacţiune: nevoia de a se informa reciproc, de a face schimb de informaţii, de a
comunica [6, p.160].
 Relaţii socioafective preferenţiale: nevoia de a se simţi agreaţi de alţii, de a li se împărtăși
emoţiile și sentimentele [10]. Sunt rezultatul intervenţiei unei nevoi de tip interpersonal, care are
în vedere schimbul de emoţii, sentimente şi structuri de tip afectiv-simpatetice, creionându-se
astfel un tip nou de relaţii interpersonale, relaţiile afectiv-simpatetice, care presupun raporturi de

18
simpatie şi antipatie, de preferinţe şi de respingere reciprocă între membrii clasei de elevi [6,
p.161].
 Relaţii de influenţare. Clasa de elevi, ca univers sociorelaţional complex, dezvoltă o
varietate de relaţii şi interacţiuni din care elevul desprinde o serie de norme şi valori pe care le
dezvoltă pe termen lung.
Pentru о dezvoltare intelectuală complexă a gândirii abstracte şi a creativităţii, este
necesar să se imbogăţească și sa se extindă gama experienţelor concret-senzoriale: măriţi mediul
de cunoaștere al copiilor prin intermediul excursiilor, al plimbărilor, schimbând anturajul
încăperilor unde se desfașoară activiţăţile de lucru și cele din timpul liber. Este necesar să se
crească treptat numărul şi diversitatea obiectelor pe care le folosesc adolescenţii, atât obiectele
de uz curent, cât şi a materialelor didactice speciale. Astfel la adolescenţi se formează
reprezentări corecte cooperarea cu lumea inconjuratoare. Pentru integrarea adolescenţilor se
recomandă ca activităţile artistice să fie orientate spre dezvoltarea creativităţii. Pentru
dezvoltarea abilităţilor de comunicare verbală, se propune să povestească istorioare în grupuri, în
special să fie încadraţi cei respinţi.
Este necesar că atitudinea profesorului și a părinţilor faţă de adolescenţi să fie
binevoitoare, iar orice realizări ale acestora sa fie apreciate, chiar și cele neinsemnate. Pentru a
dezvolta la copii abilităţi de comunicare și de rezolvare a conflictelor, este recomandabil să se
organizeze discuţii privitor la situaţii concrete de conflict sau ceartă, însă nu cu scopul de a
critica, ci pentru ca adolescenţii să înţeleagă ce s-a întâmplat, care a fost motivul şi cum se
analizează situaţia din perspectiva altei persoane.
Membrii grupului schimbă între ei informaţii, trăiri, afecte, sentimente, cuvinte, impart
între ei diferite stări, plăceri, dificultăţi, le traiesc împreună, vorbesc despre ele sau comunică în
diferite feluri. Putem să considerăm în acest context că așa cum există un psihic individual,
există şi un psihic grupal.
Unii adolescenţi se arată foarte prietenoşi și deschiși faţă de alţii în mare parte mulţumită
educaţiei abordate de către parinţi. Alţii însă se tem de persoane necunoscute şi chiar împinşi de
părinţi, nu reuşesc să păstreze prieteni si nici măcar să vorbească cu ei. Aceţia sunt copii retraşi
şi izolaţi. Adolescenţilor cărora le lipseşte curajul, că încrederea în sine şi dorinţa de afirmare, în
acest caz copiii spun că nu reușesc să-și spună părerea proprie, că nu sunt de acord cu ce
stabileşte grupul, că le este jenă de ceilalţi membrii, că se simt inferiori, că le este greu să se
supuna voinţei grupului etc. Este, din punct de vedere psihologic, un amestec între a nu putea
face ceva impreuna cu alţii, a nu accepta ceva diferit şi frica de а-şi pierde individualitatea

19
confundându-se cu psihicul grupului. [27]
Adolescentul determinat de comportamente care îl face neintegrator în grupul școlar
descoperind evenimente, conjuncture, persoane sau diferite trăiri care au dus la aceasta situaţie şi
la aceasta indisponiblitate de a fi impreună cu alţii. Este nevoie să fie determinată reţeaua
relaţilor afective, de atracţie sau de respingere din grupul şcolar.
Adolescenţii izolaţi au nevoie de a fi ajutaţi să reintre în grup şi să evolueze mulţumitor
în cadrul lui. Pentru aceasta are la dipoziţie un set de tehnici sociometrice care pun în evidenţa
relaţiile de simpatie, antipatie, raporturi de indiferenţa din clasă, testul sociometric (bazat pe
întrebări) permite de a stabili statutul sociometric al fiecărui elev, de a indentifica liderii, pe cei
preferaţi de majoritatea membrilor grupului sau pe cei izolaţi. Astfel de test sociometric am
efectuat în cadrul lucrării date pentru a putea determina integrarea adolescenţilor în grupul
școlar.
1.3 Concluzii la capitolul 1
Dezvoltarea personalităţii la etapa adolescenţei se referă la mai multe aspecte. În această
etapă încep să acţioneze factori noi, cum ar fi: a) extinderea relaţiilor interpersonale şi a
experienţei personale; b) autoimplicarea în propriul proces de formare; c) dezvoltarea cogniţiei
sociale; d) integrarea socială etc.
Esenţa integrării sociale constă în ataşamentul din ce în ce mai constient şi mai activ la
grupul caruia îi apartine (clasa, scoala, marele organism social).
Cu cât înainteaza în vârsta, cu atât el este mai obiectiv în judecatile sale, aprecierile
efectuându-se în functie de criteriile sociale pe care şi le-a însusit.
 Clasa de elevi este un grup social, cu un înalt grad de socializare, de instruire, dezvoltare
şi formare a personalităţii elevilor, liderii actionând pentru realizarea scopurilor şi asigurarea
coeziunii grupului.
In cadrul grupului educational fiecare individ are un anumit statut şi trebuie sa exercite un
rol aferent statutului.
În psihosociologia grupurilor şcolare, notiunile de statut şi rol au o deosebita importanţa
intrucât vizează modelele ideale ale interacţiunii, oferind astfel direcţiile de desfăsurare a
comportamentului concret.
Integrarea în grupul şcolar atrage dupa sine investirea permanentă cu un nou statut şi
modificarea relaţiilor elevilor cu cei din jur. In rândul elevilor exista lideri ce pot fi formali sau
informali - ce se impun şi sunt recunoscuţi în baza unor calităţi de către ceilalţi, lideri ocazionali
şi lideri statornici.

20
 Un fenomen frecvent intalnit în cadrul clasei este formarea de subgrupuri, cu efecte
pozitive sau negative (atunci când scopurile, comportamentul, „normele' participanţilor întră în
conflict cu cele ale procesului instructiv-educativ. In cazul liderilor informali pozitivi, educatorul
trebuie să îi apropie şi să îi antreneze în procesul instructiv-educativ) etc.
Clasa ca unitate pedagogica, ca sistem social modeleaza (prin prisma activitatii desfasurate
si a actiunilor exercitate asupra fiecarui membru al sau) si este un puternic factor de contact de
socializare (prin integrarea elevului în colectiv, prin implicarea acestuia, in activitatea colectiva
a clasei pentru realizarea scopurilor, prin asimilarea normelor de comportament ale grupului),
contribuind decisiv la formarea si manifestarea spiritului de colegialitate si cooperare, a spiritului
de responsabilitate si solidaritate, la dezvoltarea unor comportamente caracterizate prin initiativa,
activism social, evaluare colectiva.

21
II. CERCETAREA EMPIRICĂ A PARTICULARITĂŢILOR INTEGRĂRII ÎN GRUPUL
ŞCOLAR A ADOLESCENŢILOR DIN FAMILIILE MONOPARENTALE
2.1 Familia parentală versus familia monoparentală
Din perspectiva sociologica, familia este institutia fundamental în toate societatile. Familia
este un "grup social relativ permanentde indivizi legati intre ei prin origine, casatorie sau
adoptiune". Familia poate fi parentala sau monoparentala.
Sintagma familie “monoparentală” defineşte un tip de familie formată dintr-un părinte şi
copilul sau copii săi.
Termenul familie“ parentală” este poate mai adecvat, el afirmand normalitatea sociologica,
fiind constituit din doi adulti (barbat-femeie) şi copiii sai.
Familii “biparentale”, în care există ambii părinţi; la rândul lor, acestea pot fi formate din
părinţii naturali ai copilului (copiilor) sau pot fi familii mixte sau reconstituite, dacă părinţii au
mai fost căsătoriţi şi au divorţat sau şi-au pierdut partenerul. Ei vin cu proprii copii în noua
căsătorie, dar potavea şi copii comuni.
Familiile “reconstituite” întâmpină o serie de dificultăţi pe care trebuie să le depăşească şi
care provin din pierderile suferite anterior formării lor. Cele mai frecvente obstacole sau
probleme întâlnite de familiile reconstituitesunt:
 neacceptarea părintelui vitreg de către copil (copii) din simplul fapt că îlpercepe ca
„înlocuindu-l″ pe cel natural;
 copilul poate considera că părintele său natural îi oferă mai puţină atenţie şiiubire după
recăsătorire, mai ales dacă părintele nu explică diferenţa dintreiubirea parentală şi cea conjugală;
 neacceptarea copilului de către părintele vitreg;
 conflicte fraterne dintre copiii proprii ai celor doi parteneri şi/sau copiiiproveniţi din
căsniciile lor anterioare.
Familia monoparentală este acel tip de familie în care copiii locuiesc doar cu unul dintre
părinti. Acest lucru se poate întampla ca urmare a divortului, a separarii părintilor, a decesului
unuia dintre părinţi, a infierii de către un adult a unui minor sau ca urmare a deciziei unei femei
de a da naştere unui copil fără a fi căsătorită sau fără a locui cu un barbat.
Familia monoparentală - un tip de familie format dintr-un părinte şi copilul sau copiii săi;
grup de persoane aflate în relaţie de rudenie, rezultată prin filiaţie directă sau adopţie. Adesea
este abordata ca о abatere de la familia nucleara, formată din sot, soţie şi copiii lor minori.

22
 Căsătoria nu mai reprezintă modalitatea unica de constituire legală a familiei, ci doar un
prim element dintr-un conglomerat cauzal: casatoria urmata de divort, separare sau deces.
Familia monoparentală poate rezultă şi din asumarea copiilor în afara căsătoriei.
În comparatie cu familia traditională, care indeplinea mai multe funcţii cu impact pozitiv
asupra societaţii (funcţia de reproducere; de socializare a copiilor; de ingrijire, protectie, mediu
securizant şi climat afectiv suportiv; conferire de status; reglementare a comportamentelor
sexuale, Mihailescu, 1993:242) familia monoparentala este un efect al funcţiei reproductive, se
regăseste privind socializarea copiilor, oferă ingrijire şi protectie membrilor ei, un climat de
strânsa afectivitate, dar este deficitară sub aspectul realizării mediului securizant şi în modul de
conferire a statusului, nu indeplineşte funcţia de reglementare a comportamentelor sexuale.
Părintele singur (fără partener în cadrul familiei) caută relaţii afective şi sexuale în afara familiei.
În analizele referioare la familia monoparentală, un accent deosebit este pus pe consecinţele
asupra evolutiei copiilor: stare de sănătate, succes sau esec scolar, abandon scolar, integrarea
şcolară, devianţa, stabilitate în familiile pe care le formeaza.
Mult mai puţin au fost studiate efectele asupra adultilor, puşi în situaţia de a indeplini un
cumul de roluri atât în plan public, cât şi privat (părintele unic - adesea munceşte mai mult
pentru a susţine economic familia; rezolvă mai greu şi în timp mai indelungat treburile
administrate - gospodăreşti, este solicitat mai mult în sprijinirea copiilor etc).
Transmiterea moşteniriiî cadrul familiei (proprietate, nume, status) se realizeaza fie
matriliniar (pe linia mamei), fie patriliniar (pe linia tatălui), fie biliniar (pe linie maternă şi
paternă).
In cazul existenţei căsătoriei între părinţi, atunci, in cele mai multe situatii, numele purtat de
copii este cel al tatălui. In modul de manifestare a autorităţii, faţa de maniera traditională, în care
autoritatea putea fi deţinuta de bărbatul cel mai în vârsta sau de soţ (în patriarhat), de femeia cea
mai în vârsta sau de sotie (în matriarhat), în cazul familiei monoparentale autoritatea este
exercitata de părintele unic, susţinător al familiei.
Din acest punct de vedere, familia monoparentală se apropie de modelul de autoritate
specific pentru secolul XX, când autoritatea era detinuţă de persoana care aducea venit.
Autoritatea se dobândea diferenţiat pentru sfera publică, majoritatea deciziilor fiind luate de
aducatorul de venit, şi pentru sfera privată, unde hotărârile erau luate de cel / cea care desfasura
preponderent munca domestică, se ocupa de creşterea şi educarea copiilor.
Autoritatea, în cadrul familiei monoparentale comporta tendinţe contradictorii: о
supralicitare a părintelui singur, dar şi momente de criza atunci când acesta nu mai face faţa
solicitarilor.

23
 Familiile dezorganizate au în mod caracteristic afectat tiparul de comunicare, iar echilibrul
familiei este sever tulburat de existența conflictelor. Familia poate influenţa copilul pe multiple
căi, iar rezultatele disfuncţii familiare se situeaza undeva între cei doi poli opuși: hiperprotecte
sau neglijare.
Atitudinea tot mai tolerantă a societatii, în numele libertaţii individului face ca schimbarea
tiparului familiei clasice să fie tot mai comuna. Copilul poate trăi şi în familii de stil alternativ,
cum ar fi cea alcatuita dintr-un singur părinte, de la început, un singur părinte (dupa divort), un
singur parinte (prin deces), părinţi vitregi sau părinţi adoptivi.
Familia alcătuiă dintr-un singur părinte, fie din libera alegere, fie ca rezultat al divorţului sau
decesului, reprezinta până la 16 % din familii în unele statistici. Familiile monoparentale sunt
adesea victime ale sărăciei, iar copiii au tendinţe de a repeta experiența părinţilor.
Părintele unic este cel mai adesea mama. Studiile arată că monoparentalitatea rezultată din
divorţi este corelată cu о diminuare a activităţi educative: mama este suprasolicitată atât din
punct de vedere emoţional cât și material și relaţional și este mai pupil disponibilă pentru copii
exact când acesta are mai mare nevoie de atenţie și eforturi sporite.
În acest timp rolul patern este analizat în termenii "absenţei paterne”, “deprivării paterne”,
“deresponsabilizării paterne”. In urma rupturii, capacitatea de a exercita adecvat sarcina de
părinte este puternic diminuată, părinţi comunică mai puțin bine cu copiii, sunt mai puţin
afectuoși, le controlează mai puţin bine comportamentul și activităţile copiilor lor.
Situaţia în care copilul este ingrijit exclusiv de tată nu este excepţională. In acest caz tatăl
preia toate sarcinile de ingrijire şi educare a copilului. Acestia declara de obicei ca “
dorinţa de a fi un tată bun о depaşeşte pe cea de a fi un soţ bun!”.
Acest tipar familial este rar în ţara noastră şi, oricum, dacă tatăl are oficial intreagă
responsabilitate, el este de obicei ajutat de către alţi membri ai familiei, de obicei bunicii.
Un părinte singur poate să nu aibă timp și bani. Un copil care nu merge la școala se
dezvoltă în mod esenţial în propriul camin. Daca tata (mama) este puţin disponibilă, copilul va fi
stimulat mai puțin.
Mai târziu se pune problema identificării cu unul din părinţi, de exemplu: nu exista un
model masculin pentru un băiețel crescut de о mama singura. Paralel cu dezvoltarea fenomenului
mamelor celibatare, se constată о creştere a unor “tați noi”, “eficienți” în problemele de creștere
a copilului.
In unele țari - printre care și Moldova - ei pot beneficia de concediu “pentru creșterea
copilului”. Mentalitate evolueaza. Aşa cum activităţi gospodăreşti nu mai sunt în exclusiv
apanajul femeii, la fel și contactul fizic și ingrijirile necesare unui copil, sunt din ce în ce mai

24
multe sarcini pe care copilul le împarte. Familiile cu un singur părinte par totuși mai puțin
structurate.
Dificultatea de adaptare presează părintele cu un rol - status modificat, căruia îi este dificil
sa “prindă” calea de mijloc în relațiile cu copilul sau. Parintele rămaş, poate trece prin stări
emoţionale pe care nu și le-a imaginat. Şi în același timp, nu poate uita de prezența minorului
spectator și vulnerabilizat de situaţie.
Cazurile particulare ale copilului problema provenit dintr-o familie monoparentală
seamană, uneori cu cele ale1 copilului ce provine dintr- un cuplu marital în deriva. Copilul
experimenteaza dezradacinarea sa într-un moment în care coloana sa morală este înca fragila.
Este dezorientat și va dezvolta diferite mecanisme defensive pentru protecţia eu- lui sau.
Copilul - problema din familia monoparentală traiește distrugerea triadei privindu-și
părinţii cu mirare împletită cu furie, dezamgire, tristețe - ajungând din păcate, la asumarea unei
vinovaţii explicative situaţional.
Copilul cu un părinte are un traseu etapizat emotional. El se simte abandonat, nedreptatit și
în functie de sexul sau, de relaţia anterioara cu părintele absent, de propria personalitate se va
comporta diferit în fiecare caz.
Astfel, un băieţel se poate alia uneori cu mama sa, cu care a ramas resimţind plecarea
tatălui ca pe о necesitate și de aici derivând starea de bine în familie. In acest caz este obligatoriu
ca mama să păstreze echilibrul parteneriatului, nelăsând că băiatul să preia rol - statusul de soţ.
Pentru că în acest punct pot apărea mai multe tipuri de pericole impiedicând dezvoltarea
naturală a minorului. Mama îl va determina prin atitudinea sa mătură și echilibrată să înţeleagă
că - el - băieţelul - va fi ajutor nesperat și necesar, ca se bazeaza pe el, mai mult decât în trecut,
nesacrificându-ţi propria evoluţie pentru a oferi suport mamei. El - băiatul este un sprijin, dar îţi
asuma prioritar rolul de fiu.
Băiatul care este dezorientat între doi părinţi, 1-au dezamăgit la fel de mult, se poate
transforma într-un călău pentru părintele prezent, producând complicaţii acasa, la școala, în
societate. Durerea lui se preface în furie, are probleme cu autoritatea oriunde s-ar afla, aceasta
iese în evident prin adoptarea unui comportament agresiv. Fetiţele lăsate cu mama se adapteaza
uşor cu о mama echilibrata. Vor duce dorul tatălui şi dacă nu sunt corect orientate vor relaţiona
dificil, ulterior, cu cei de sex opus. Fetiţele care rămân cu tatal vor avea о evoluţie bună dacă
tatăl se va ingriji să existe о persoana de acelaşi sex care să influenţeze dezvoltarea, să-i stea la
dispozitie.
Copiii care regreta absenţa triadei, de multe ori suprainvestindu-1 pe demisionar şi
chinuindu-1 pe părintele prezent. Copiii îţi pot striga tristețea, nevoia în moduri diferite. Unii se

25
izoleaza iar alţii apasă “pedala” suprastimulării distrugându-se. Din multele modificări câteva ar
fi: tulburări de alimentaţie, tulburări de conduită: agresivitate şi (hetero și autoagresivitate), în
intoleranţa, frustrarea și opozitionism, indiferența (chiar anestezie psihica); tulburări de limbaj
(uneori chiar regresii); tulburări psihosomatice, dureri organice persistente, alergii, disfuncţii,
tulburări atipice, apariţia unor boli cu scaderea imunitaţii generale și prelungirea convalescenţei,
prezenţa recidivelor eșec și abandon școlar.
Pentru că un copil sa existe și să se dezvolte făra probleme într-o familie monoparentală
trebuie să existe о desparţire amiabila între părinţi, să se ințeleaga în privinţa timpului petrecut
cu copilul, respectând nevoile acestuia ca niște părinţi echilibraţi. Uneori este necesar ca minorul
şi părinţi acestuia să participe la consilieri psihologice pentru că adaptarea la situaţii să se
realizeze pe cale optimă, potrivită copilului. Minorul va fi incurajat să-şi petreacă timpul cu cei
de о vârstă, să devină independent şi să aibă о relaţie sănătoasă cu ambii părinţi.
Factorii dinamici ai vieţii de familie au valoare indiscutabilă în psihogeneza
comportamentului emoţional neadaptat. Pentru prevenirea acestei reacţii este deosebit de
importantă organizarea şi functionarea familiei.
Pierderea unei legături semnificative în familie înlocuită de о relaţie restanţa neadecvată
stă la originea stresului psihosocial.
Balanţa emoţională a individului poate fi înclinată nu numai de un şoc putenic, ci şi de о
serie de disrupţii de mai mică intensitate, care se repeta însa un timp mai îndelungat.
Boala gravă a unuia dintre membrii familiei, divorţul parental, moartea unui părinte sau
boala psihica a unuia dintre ei declanşeaza stresuri psihosociale severe care nu pot rămâne fără
răsunet asupra copilului. În mod characteristic, aceleaşi stresuri intrafamiliale au un efect selectiv
asupra diferiţilor membri ai familiei, care nu sunt afectaţi egal. Unii copii încep să aibă
manifestări psihosomatice (visceralizarea suferintei psihice), alţii numai psihotice, fiecare individ
având un mod particular de raspuns la stres. Nu exista о relatie de cauzalitate directă între
simptome şi determinarea lor de către evenimente critice din viaţa de familie. Trebuie subliniat
rolul temperamentului copilului în “ traducerea” acestor elemente negative din mediul familial al
coipilului în simptome psihice sau somatice (patologia psihosomatica).
Disarmonia maritală parentală declansează la copii, tulburări emoţionale şi de
comportament, întâlnite de două până la cinci ori mai frecvent decât în familiile fără probleme.
Ele pot afecta copii de orice vârstă, de la prescolar la adolescent. О relaţie strânsa părinţi -
copii (respectiv a copilului cu unul dintre parinţi) are rol protector, chiar în familiile cu
disarmonie parentală. О interacţiune eficientă a copilului cu alţi membri ai familiei (frati, bunici)
dovedeşte acelaşi efect benefic ca şi о legatură strânsă experimentată de copii în afara familiei.

26
 Copiii cu temperament dificil reactionează la stres prin supradimensionarea evenimentelor.
Copiii inteligenţi răspund adaptativ în condiţii de stres, ceea ce nu reuşesc copiii cu IQ de nivele
mai scăzute, care devin astfel mai vulnerabili la disarmonie familiala. Baieţii sufera mai mult
decât fetele dacă sunt supuşi aceloraşi situatii de stres.
Se consideră că factorii protectori de care ar putea beneficia un copil intr-o situaţie de stres
pot acţiona aditiv sau independent. Aceşti factori sunt: relatia bună mama - copii, relaţia buna
tată - copii, interesul particular al unui copii pentru un anumit domeniu de activitate sau
cunoştinte, copilul recompensat pentru merite şcolare sau alte activităţi extrafamiliale, relaţii
bune cu unui dintre fraţi, relaţii bune cu un adult din afara familiei, relaţii de prietenie strânsă cu
un coleg de şcoală.
Problemele comportamentale şi emoţionale identificate la copiii care provin din familii
disarmonice sunt urmatoarele: iritabilitate, anxietate, refuzul de a merge la şcoala, fobii, tulburări
de somn, crize de agresivitate impotriva fraţilor sau colegilor de şcoala, enurezis, encoprezis,
tulburări de aport alimentar, hiperreactivitate, tulburari de concentrare a atentiei, cefalee etc.
Relaţia psihologică strânsă cu о alta persoana, care să îl asculte, căreia să i se confeseze,
care să manifeste inţelegere şi empatie, care să fie consistenta şi să se manifeste prin contacte
sociale suficient de frecvente constituie un factor de protecţie impotriva stresurilor de orice
natura, inclusiv cele realizate de relaţiile parentale disarmonice.
Cea mai semnificativă relaţie este însa relaţia cu mama şi interacţiuni inconstiente cu
aceasta se soldeaza cu un număr semnificativ de simptome din categoria celor citate anterior.
Se subliniază rolul favorabil al unei relaţii strânse cu un alt adult din familie (de obicei una
din perechile de bunici sau numai unul dintre acestia), care se substituie unei relaţii parentale
adecvate şi preiau rolul de support psihologic al acestora. Prietenia cu alţi copii sau preocupările
extrafamiliale (hobby-uri) nu au fost demonstrate a avea un rol protector impotriva stresurilor din
familie.
Pierderea reală, mai mult decât cea simbolică, a părinţilor sau numai a unuia dintre ei,
survenita în timpul dezvoltării individului (oricând în timpul copilariei) constituie un traumatism
psihic sever, cu implicaţii immediate sau tardive asupra dezvoltării intrapsihice.
Separarea de părinţi pe termen lung se realizează fie prin decesul acestora, fie prin separare
continuă de ei şi ar trebui să se soldeze cu aceleaşi consecinte. Separarea indelungată de părinţi
nu este patogenică, dar poate constitui focarul în jurul căruia se organizează latent elemente
patogenice. Pierderea unui părinte poate deveni un model de nevroza, fund о trauma concreta şi
circumscrisa. Ea determina un tip particular de organizare a emoţiilor.

27
 Pentru copilul de vârsta mai mică, pierderea unui părinte prin deces generează fantezie şi
acestia continuă să spere în reîntoarcerea lui. Consecinţa a memoriei şi a datelor autobiografice
precoce (care au omisiuni faţa de realitate) copilul intreţine un mit al persoanei defuncte,
investind părintele decedat cu calităţi ideale sau de-a dreptul excepţionale, omnipotenta. Acest
mit face parte din realitatea lui psihica.
Imediat dupa survenirea decesului, are loc un şoc emoţional, timp în care copilul are crize
de agresiune necontrolată, ţipete, excitabilitate extrema (faza soc-protest). Dupa circa о luna de
la eveniment reacţiile psihologice ale copilului sunt commune, în sensul ca 77% dintre ei suferă
de depresie, manifestările clinice cele mai obişnuite fiind rezultate slabe la invăţătura şi enuresis.
Baieţii par mai sever afectaţi, mai ales dacă şi-au pierdut tatal.
În etapa urmatoare, copilul are tendinţa de detaşare de eveniment şi orientare către
părintele supravieţuitor, care în aceasta etapa, nu a reuşit nici el să se adapteze total la pierderea
partenerului. Copilul mai mic de 10 ani mai spera în reversibilitatea evenimentului. Prezenţa
tulburărilor de somn, a anxiatăţii şi iritabilităţii pentru о perioada mai lunga de un an de la deces
denota ca problema suferintei copilului nu a fost rezolvata.
Părintele restant constituie un sprijin slab pentru copil, pentru ca şi el a fost afectat de
pierderea acestei relaţii. Pentru a se evita şocul brutal produs de moartea unui părinte, în cazul în
care aceasta va putea fi estimate într-un viitor apropiat, se vor lua măsuri ca fiii şi fiicele să fie
informate despre probabilitatea acestui deznodamânt. Copiii vor fi asiguraţi că sunt sănătoşi şi nu
suferă de aceeaşi boală cu tatăl lor, prin urmare viaţa nu le este ameninţată. De asemenea, copiii
vor fi convinşi că nu au nici о vină în legătură cu moartea părintelui, sentimental de culpabilitate
pe care si-1 discută trebuie îndepartat, având о baza nereală.
Separarea de lungă durată între părinţi şi copii poate surveni nu numai prin decesul
acestora (separare reala), ci şi prin separarea faptică, aşa cum se întamplă în cazul copiilor
abandonati.
Un prim efect al unei separări îndelungate este о îngrijire deficitara a copilului şi deficiente
ale dezvoltării lui emoţionale şi cognitive. S-a remarcat cum copiii proveniţi din familii
dezorganizate manifestă tulburări de adaptare când trec la un regim de viaţa igienic, ritmic,
organizat care se străduieşte să ofere în plus un înlocuitor al dragostei de mama.
În societatea modenă, tot mai mulp adult își cresc copiii singuri, fără a avea alături un
partener (soț/soţie), pe a cărui ajutor să se poată bizui. Uneori părintele este obligat sa-și creasca
singur copilul datorită decesului soţului/soţiei, dar cele mai frecvente cazuri se datoreaza
divorţului sau separării.

28
 Se întamplă și ca părintele să fie singur pentru ca așa a ales, așa a dorit. Unii părinţi, în
urma separării, reușesc sa formeze în continuare un cuplu, în sensul în care ei reprezintă cuplul
de părinţi ai copilului lor. Când acest lucru se întamplă, beneficiul este categoric al copilului în
primul rând.
Cum însă natura umaă este așa cum о cunoaștem cu toţi, cel mai adesea părinţilor ce
divorţează fi se diminuează capacitatea de a se comporta ca niște adulţi responsabili și cărora le
pasă de ceea ce se întampla cu copilul lor, acesta ajungând nu de puţine ori, un simplu pion în
lupta dintre cei doi. Copiii sunt foarte vulnerabili și trebuie sa-i ferim de certuri, pe care nu le
înţeleg, dar al căror impact emoţional il resimt cu siguranţa.
Situaţia în care mama rămasă singura creşte copiii familiei este cu mult mai frecventă. Ea
lucreaza de obicei din greu pentru a câstiga bani şi are destul de puţin timp oferit copilului pentru
interactiuni eficiente. Multe dintre mamele aflate în aceasta situaţie devin hiperprotectoare,
copilul unic fund singură relaţie psihologica pe care şi-o poate permite. Datorita problemei
sexuale nerezolvate, mama poate nutria sentimente de gelozie faţa de propriul copil, aflat într-o
situatie confortabila (50% dintre baietii de şapte - opt ani dintr-o astfel de familie suferă de
absenţa tatălui şi conform teoriei lui Freud nu-şi pot rezolva normal complexul lui Oedip,
deoarece nu se poate identifica cu tatăl absent.
Copiii femeilor singure erau stigmatizaţi de societatile puritane, fiind consideraţi bastarzi şi
cu mai puţine drepturi în societate. In epoca moderna aceasta stigmatizare nu mai este atat de
drastica. Uneori intervin bunicii pentru corectarea percepţiei sociale şi infiaza copilul care devine
“al familiei”.
Uneori parinţii, fără să-și dea seama de urmări, “se aliaza” cu copilul de același sex- de
exemplu, fetele impotriva bărbaţilor- sau, о femeie va putea avea resentimente faţa de propriul
copil, care este băiat și ii amintește de fostul soţ sau partener pe care este incă supărată.
Putem observa astfel câtă forţă are inconștientul și cât de expuși sunt părinţii ca, sub
presiune, “să se transforme în acțiuni sentimentale” pe care nu le percepem în mod conștient.
Așa cum ei devin vulnerabili datorită oboselii sau extenuării psihice, cu atât mai mult sunt expuși
când în viaţa lor intervin crize majore. Devenând conștienţi de vulnerabilitatea noastră vom
reuși, cu mai multa ușurința, să actionăm în direcţia satisfacerii propriilor noastre nevoi, fără a le
transfera asupra copiilor, fără a le cere acestora să ni le satisfacă.
2.1.2 Delimitări teoretice ale stilului educativ familial
Familia este un grup care îşi are originea în căsătorie, fiind alcătuit din sop soşie şi copiii
nascuţi din unirea lor pe care li unesc drepturile şi obligaţiile morale, juridice, economice,
religioase și sociale [2]. Fiecare familie are caracteristici proprii, obiceiuri şi tradiţii specifice,

29
promoveaza în interior anumite reguli de educaţie, care în final și formeaza aceasta familie.
Familia este una dintre verigile sociale cele mai vechi și mai specifice în asigurarea continuităţii
și afirmării fiinfei umane. Acest edificiu cum este familia se bazeaza pe experienţa şi organizarea
părinţilor faţă de copiii săi, și anume de a fi părinte este о slujba foarte dificilă.
Educarea copiilor este о continuare a procesului de apariţie a acestora pe lume, el rămâne
legat sub multe aspecte de părinţi, pentru mai mulţi ani, viaţa copilului depinzând de viaţa
părinţilor. In acest fel, formarea şi educarea copilului sunt determinate în mare parte de părinţi
dar și de mediul ambiant, până când copilul nu va deveni un om matur, capabil să gândeasca și
sa acţioneze liber, conştient şi responsabil în societate. Pe întregul proces de educare a copilului,
părinţii transmit, informează şi formează, infuzând copilului modul lor de gândire și
comportament, fie că doresc acest lucru sau nu. Pe de alta parte, copilul însuşi este făcut sa
primească, conştient sau nu, cele ce se petrec în viaţa familiei sale. Acest transfer de viaţa,
gândire și comportament de la părinţi la copil constituie forţa care asigură copilului integrarea
pentru lumea în care va trăi.
Educaţia familială reprezintă о modalitate esenţială de realizare a educaţiei informale și
manifestă principalele caracteristici ale acesteia: se realizeaza în mod nesistematic, prin
experience de viaţa trăite în mod concret, direct; se manifestă difuz în conduita indivizilor și a
grupurilor.
În abordarile contemporane ale fenomenului educaţiei se discută despre funcţiile familiei și
mai ales a funcţiei de socializare despre limitele educaţiei familial. Priorităţile politice actuale
vizează în mare parte obiective care privesc implicit educaţia în familie: abordarea educaţiei ca
forţa principala a schimbării tehnologiei, economiei, administraţiei şi a promovării de valori în
societate, acces egal şi sporit la educaţie, calitatea ridicată a educaţiei și pregatirea societăţii
bazate pe cunoaştere, transformarea educaţiei în resursa de baza a modernizării, considerarea
investiţiei în capitalul uman ca investiţia cea mai profitabila pe termen lung s.a. [9]
De la naştere, asupra copilului se exercită un sistem de influence formative efectuate din
partea familiei și în arafa familiei. Căile procesului formativ ce se desfasoară în cadrul familiei
sunt cele ce stau la baza procesului educaţional în general, dar le sunt particularizate la specificul
educaţiei în familie:
• incepe prin realizarea scopului de ansamblu al educaţiei, ea constituind temelia peste care se
vor suprapune celealte influenţe educative;
• are un caracter spontan, neorganizat şi este deseori inconștienta şi nefinalizată;

30
• influenţa formativă a familiei este permanetă şi se exercită în cadrul acţiunilor de viaţa
curente. Aceasta influenţa este foarte putemica deoarece se bazează pe afectivitatea naturală ce
leagă copilul de părinte;
• lasă amprente asupra interpersonalităţii individului;
• dacă familia constituie unul din elementele de bază ale societăţii, educaţia în familie este şi va
rămâne un fenomen social permanent. [19]
De regula părinţii nu beneficiază de nici un fel de pregătire parentală. Cu toate acestea ei
pot beneficia de diverse tutorial în cadrul instituţiilor de învăţământ şi la fel se autoeducă prim
mulţimea de material care sunt disponibile în ziua de azi. De obicei, părinţii fac ceea ce au făcut
şi părinţii lor sau fac exact contrariul din simplul motiv de a nu repeta greșelile comise pe părinţii
săi. Nimeni nu îi învaţă pe tinerii părinţi care este cea mai buna cale de a fi părinte.
Psihologii au făcut cercetări asupra comportamentelor părinţilor și au determinat diferite
stiluri parentale care au permis sa dezvolte tratamente efective pentru a-i ajuta pe copii şi părinţii
aflaţi în diverse situaţii. De asemenea dezvolta о baza pentru a-i învaţa pe părinţi să administreze
comportamentul copiilor într-un mod efectiv și cum sa intervină asupra problemelor specifice
adolesccnţilor. Părinţilor le este important de a întelege de ce anume au nevoie copiii lor din
partea adulţilor pentru a-i ajuta în dezvoltarea emoţională şi intelectuală, aceasta pentru a le
dezvolta părinţilor capacităţile lor parentale. Interacţiunea dintre părinţi şi copii este necesară
pentru a elimina acuzaţii cum ar fi" părinţi răi" și nu doar parinţilor ai căror copii au probleme.
Cooperarea între parinţi cu alti părinţi, cu copii şi profesorii este utilă pentru fiecare părinte în
parte, deoarece îi ajută să îşi dezvolte abilităţile parentale. [33]
Educaţia parentală este prima forma de educaţie pe care copilul о primește. De aici şi rolul
decisiv al acesteia în formarea şi dezvoltarea copilului. Maniera în care părinţele își educă
copilul este specifică, unică, originală, reflectând nivelul de cunoştinţe pe care îl posedă,
atitudinile sale, concepţia despre educaţie pe care о posedă.[l]
În urma numeroaselor cercetări a savanţilor din domeniu s-a constat că a fi un părinte bun
se învata și se exersează. Nu este un comportament înnăscut sau moştenit mai ales că un părinte
trebuie să răspundă provocărilor unui mediu în continuă schimbare. De aceea, considerăm că este
important de a le oferi părinţilor informaţii relevante care să îi ajute să înteleagă nevoile pe care
le au copiii adolescenţi pentru ai sprijini să iși dezvolte și să își îmbunătăţească abilităţile
parentale pentru a le oferi copiilor tot sprijinul de care au nevoie pentru a se putea dezvolta
armonios.
De asemenea, este foarte important de a pune accent pe dezvoltarea personală a parinţilor,
precum și însuşirea modalităţilor alternative de abordare a situaţilor dificile întâlnite cu copiii.

31
Aceasta presupune formarea cunoștinţelor părinţilor în ceea ce priveste dezvoltarea copilului,
nevoile copiilor și cum pot fi acestea satisfăcute astfel încât să susţină sănătatea fizică și psihică
a copilului.
E foarte important ca parinţii să cunoască ceea ce privește drepturile copilului și modul în
care acestea trebuie respectate şi îndeplinite. Se observa şi о îmbunătăţire a abilitaţilor părinţilor
de a comunica cu copiii, о îmbunătăţire a atitudinilor părinţilor faţa de copii, a capacitaţi lor de a
sprijini autonomia copiilor prin disciplinarea lor pozitivă.
Astfel, educaţia parentală poate contribui la reducerea unor fenomene precum: abuzul
asupra copilului, reducerea abandonului şcolar, problemele sociale ale adolescenţilor, violenţa
tinerilor. Totodată, ajută părinţii la nivelul construcţiei identităţii parentale, la gestionarea și la
reducerea stresului parental.
Educaţia parentală, trebuie să se adapteze nevoilor diferitelor categorii de copii, să acorde
celor ce studiaza condiţii mai liberale de autoeducaţie şi autoevaluare, de alegere a conţinuturilor
şi metodelor, a locului și timpului de învăţare. În acest context, părinţii, vor necesita cât mai
multa flexibilitate, dinamism şi adaptabilitate din partea sistemului de educaţie, care va trebui să
se plieze pe cerinţele şi nevoile acestora.
În ultimele decenii, statutul și rolul de părinte, cuprinzând atribuţii de natura fizică, psihică,
socială, culturală şi economică, au evoluat rapid, sub înfluenţii dezvoltării tehnologice și
informaponale a întregii lumi şi a diversificării modelelor familiale și educaţionale, adăugând
mereu, noi competenţe și abilităţi. Aria de a fi părinte se învaţă, una dintre definiţiile date
educaţiei parentale în literatura de specialitate arată că aceasta este о tentativă formală de creştere
a conţtiinţei parentale şi de utilizare a practicilor parentale în vederea educaţiei copiilor. [21]
Pentru a determina capacităţile parentale și modalităţile lor de a educa copii vine în ajutor
tipurile de stiluri parentale, se identifică tipologii unidimensionale și bidimensionale.
Tipologiile unidimensionala, una din tipologii este cea a lui Lewin, elaborata in 1939,
aceasta vizând motivaţia grupurilor de muncitori. Cele trei stiluri propuse sunt: stilul democratic,
stilul autocratic, stilul laisser-faire. Acesta vorbeste despre stilurile democratic-cooperant,
indulgent, autorizat și de neglijare/indiferenţă. Ceea ce ar trebui precizat este că primele două
tiplogii nu constituie clasificări propriu-zise ale stilului parental. Datorită faptului că pornesc de
la exercitarea autorităţii în relaţionarea cu un altul, impunând о structura ierarhica intâlnită și în
mediul familial, au fost incluse în cadrul tipologiilor stilurilor parentale. Ele iși păstrează
caracteristicile indiferent de mediile în care sunt exercitate.
Tipologiile bidimensionale utilizeaza drept criteriu doua dimensiuni: afectivitatea (S+
=securitate, S- =insecuritate) și autoritatea (C+ =control; C- = toleranţa, permisivitate). Din

32
combinarea acestora rezultă patru stiluri parentale: Democratic; Permisiv; Autocratic;
Dezangajat. Cercetatorul Vandenplas identifică patru stiluri parentale: control, caldura, ostilitate,
neglijenţa. Iar Lautrey descrie trei stiluri parentale: flexilbil, rigid și slab.
Utilizând în educaţia copiilor diverse stiluri parentale acestea pun mare accent pe creșterea
încrezătoare a copilului sau pe crearea sentimentului de a se simţi important. Totuși aceasta se
poate întampla numai pentru acei părinţi care într-adevăr au adoptat în educarea copilului lor
stiluri combinate şi neapărat încearcă periodic să analizeze felul lor de educare parentală. [14]
Criteriile avute în vedere de Baumrind D. (1980) sunt variabilele control parental şi suport
parental. Prin combinaţia acestora se stabilesc patru modele de acţiune parentală: modelul
permisiv, autoritar, autorizat și respingere/neglijare.
• Modelul permisiv - se caracterizează prin nivelul scăzut de control, părintele
identificâdu-se cu stările emoţionale ale copilului. Adultul impune acestuia prea puţine norme de
conduită şi responsabilităţi, iar modul în care copilul răspunde aşteptărilor părinţilor este supus
unui control slab. Parinpi se straduiesc sa inteleaga și sa raspunda nevoilor copilului. Copiii sunt
mai puţin asertivi și mai puţin competenţi din punct de vedere cognitiv. Sunt adesea mai isteţi
însă mai puţin orientaţi spre achiziţii. Manifestă о slabă responsabilitate sociala.
• Modelul autoritar - se caracterizeaza printr-un înalt nivel al controlului şi о slabă
susţinere a activităţii copilului. Acestuia i se impun principii şi reguli de conduită fără a i se
permite încălcarea lor. Valorile promovate de părinţii autoritari sunt tradiţia, munca, ordinea,
disciplina, autoritatea. Ei descurajeaza discuţia şi dezbaterea, își supravegheaza îndeaproape
copiii, acestia din urma prezintă о multitudine de probleme, demonstrând о slaba interiorizare a
valorilor prosociale și obţinând rezultate slabe la teste cognitive.
• Modelul autorizat - este descris de îmbinarea controlului sistematic cu un înalt nivel al
suportului parental. Părinţii formulează reguli, controlează respectarea lor dar nu le impun, sunt
deschişi comunicării cu copiii, exprimă raţiunile pentru care regula trebuie respectată și situatiile
în care se aplica. Părinţii „autorizaţi” sunt flexibili dar fermi. Studiile au arătat că acești părinţi
au copii mături, orientaţi spre achiziţii, responsabili, cu înalte rezultate la testele de evaluare a
competenţelor cognitive.
• Modelul de respingere/neglijare- se caracterizează printr-un scăzut nivel al controlului
şi un scăzut nivel al suportului parental. Ei nu structurează, nu organizează, nu disciplinează, nu
supraveghează conduita copilului. Copiii cu asemenea părinţi manifestă comportamente
antisociale, obţin scoruri joase la teste cognitive, sunt mai imaturi comparativ cu copiii ai căror
părinţi adoptă alte stiluri parentale și îşi resping părinţii ca modele de rol.
Baumrind D. (1991), in urma unei cercetSri, propune alte trei stiluri parentale:

33
• Non-authoritarian directive: înalt control şi manifestarea suportului parental la nivel mediu;
• Democratic: control parental mediu și înalt suport parental acordat copilului. Acești părinţi
sunt la fel de calzi ca și cei permisivi, diferenţa între cele două stiluri constând în faptul că cei
democratici sunt mai organizaţi atunci când iau decizii.
• Good Enough: control şi suport parental medii.
Un model complex al stilurilor parentale a fost elaborat de echipa de Kellerhals și
Montandon, 1991, având drept criterii: statutul socio-economic al tatălui, nivelul educaţional al
mamei și tipul de interacţiune familială:
• autoritatea coercitiva - se accentuează precizia indicaţiilor date copilului și pe forţă, pe
necesitatea de a asigura supunerea limitată şi neconditionată a acestuia.
• autoritatea persuasiva/negociatoare - accentul cade pe necesitatea de a oferi copiilor
explicaţii privind motivaţia deciziei parentale şi chiar de a-i lăsa о anumită marjă de manevră în
raport cu aceasta.
• autoritatea structuranta - părinţele oferă repere care să-1 orienteze pe acesta în construirea
autonomiei personale. [4]
Stilul parental influentcază dezvoltarea copilului însă practicarea unui stil sau a altuia este
determinată de maniera în care grupul familial reacţionează și evoluează. Părinţii pot adopta
stiluri parentale diferite, contradictorii sau complementare. Sunt situaţii rar întâlnite care îi
determină pe părinţi să gestioneze conflictele apărute între ei, să-şi regleze diferenfele dintre ei,
atât în ceea ce privește stilurile adoptate imediat sau de-a lungul timpului, cât și în ceea ce
priveişte sensul şi valoarea acordate acestor practici educative şi situaţiilor în care se înscriu.

2.1.3 Particularitaţi ale stilului educativ în familie

Funcţia educativă a părinţilor constă în pregătirea adolescentului pentru viaţă. Familia
oferă cadrul cel mai potrivit pentru formarea principalelor deprinderi, pentru transmiterea
principalelor cunoștinţe asupra realităţii şi formarea primelor principii de viaţă, privind formele
concrete prin care părinţii îşi exercită influenţa educativă.
Calitatea educaţei a copilului depinde în mare parte de deprinderile obţinute în urma
educaţei parentale, acestea influenteaza dezvoltarea gândirii. In perioada şcolarizării,
randamentul la învalatura va depinde în mare măsura de posibilitatea oferită adolescentului de a
învăţa unele lucruri din ambianţa familiala şi din diferitele imprejurări de viaţă din afară acesteia
în care va fi pus în mod conştient de părinţi. Chiar modul în care se da sprijinul la învaţătura are
о mare influenţa în dezvoltarea capacităţilor psihice şi morale ale adolescentului.
Unii părinţi se substituie acestuia în îndeplinirea îndatoririlor școlare, ceea ce îi creeaza о

34
stare de pasivitate şi о falsă concepţie despre munca, alţii au о atitudine rigidă aspra
adolescentului, ceea ce îl inhibă şi îi frânează dezvoltarea gândirii. Educaţia parentală trebuie să
îşi asume răspunderea de a îmbina mereu sfera de viaţa socială cu procesul intenţionat
pedagogic. Eficienţa educaţiei parentale consta tocmai în modul în care părinţii realizează acest
proces.[35]
Stilul educativ este probabil cea mai importanta problema a sănătăţii publice pe care
societatea noastra şi-о pune. In rezultatul educaţiei necalitative putem obpţine rezultate negative
cum ar fi: graviditatea la adolescente şi consumul de droguri la adolescent, abandonul școlar,
perturbarea cursurilor şcolare şi subperformanţa, violenţa asupra copiilor, delincventa și maladia
mentala. Acesti factori sunt gravi pentru formarea viitorilor piloni ai societăţii.
Înainte de a alege un stil educativ, părintele ar trebui să se informează, să practică
strategiile considerate utile în cazul lor specific. Parinţii utilizeaza expericnţii educaţiei dată de
proprii părinţi susţinând-o sau nu. De regula, un părinte nu îşi pune problema stilului educativ pe
care ar trebui să îl adopte decât în momentul în care începe să aiba probleme cu adolescentul.
Deodată, se constată că practica parentală educativă nu se mai potrivește, iar adultul nu știe din
ce cauza.
A fi un bun păarinte nu este о capacitate naturală. A deveni un bun părinte nu este uşor
însa există abilităţi ce pot fi învăţate pentru a face faţa provocării de a fi un bun părinte. Educaţia
parentală este necesară şi valabilă prin utilizarea stategiilor. Strategiile educative se refera la
toate interacţiunile părinţi-copii, vizând nivelul atitudinilor, comportamentelor, obiectivelor de
învăţare şi cel al transmiterii valorilor [30] .
Strategiile difera de la un stil parental la altul. Exista caracteristici generale ale fiecărui tip de
strategie educativa, însa acesta prezintă note specifice determinate de personlitatea celui care о
practica. Stilul educativ adoptat de părinţi în transmiterea valorilor, atitudinilor, cunoştinlelor, se
referă la natura şi caracteristicile raporturilor familiale în cadrul cărora se realizeaza procesul
educativ. Stilul parental este о multitudine de atitudini şi practici parentale care sunt transmise
adolescentului şi care creeaza un climat emotiv în cadrul căruia sunt exprimate comportamentele
parentale. A adopta un stil parental care să îi permită acestuia achiziţionarea acelor capacitaţi
necesare adaptării efective în perioada adolesceiţei, delineate competenţa parentală.
Educaţia adolescentului de către părinte face apel la о serie de metode, procedee,
strategii educative, în funcţie de cunostinţele, valorile şi atitudinile sale. Strategiile educative
aplicate în dependenţă de nivelul de instruire, definesc stilul adoptat de părinţi în cresterea
copiilor. Natura şi calitatea metodelor folosite de părinţi ilustreaza un anumit tip de strategie

35
educativă, deci de stil parental [23] .
Majoritatea adolescenţilor îşi asuma riscuri, însa ei au nevoie de ghidare şi consiliere
pentru a orienta comportamentele de asumare a riscului înspre conduite mai constructive şi mai
puţin periculoase. Pe măsură ce se maturizează, majoritatea învaţă cum să evalueze riscul în mod
realist şi să îşi modifice comportamentul în funcţie de riscul perceput.
Pentru a determina stilul parental trebuie de determinat necesetităţile adolescenţilor. În
continuare sunt propuse careva recomandări care pot fi obţinute prin educare parentala. Lista de
recomandari: [11]
• adolescentul trebuie să înveţe să privească oamenii din jurul său, о privire mai atenta
poate să descope că şi aceştia au diferite tipuri de probleme, uneori chiar mai grave, se
confruntă cu diverse tipuri de complexe. Când va înţelege că alţii sunt asemeni lui,
adolescentul nu se va mai simţi plasat sub cota normalităţii.
• adolescentul ar trebui să înfrunte deschis problema care îl frământă, să definească corect
problema şi să încerce să găsească о soluţie pentru rezolvarea acesteia.
• încercarea de a echilibra punctele slabe cu cele bune. Se pot contrabalansa acele domenii
unde tânărul nu are succes prin stăruinţa de a excela în altele.
• dezvoltarea încrederii în sine prin о prietenie autentică. Atunci când adolescentul
constată că ceilalţi au о părere bună despre el, îi va fi mai ușor să se accepte.
Daca aceste recomandări vor fi luate în considerare de către părinţi acestea vor face ca
adolescentul să devină о persoana echilibrată şi demnă. Părinţii pot ajunge la rezultate bune dacă
vor şti să echilibreze stilurile parentale în scopul obţnerii rezultatelor favorabile. Stilurile
parentale au fost definite de mai mulţi autori care în continuare vor fi descrise.
Unul dintre tipurile cele mai des utilizat în literatura de specialitate de către diverşi
savanţi din domeniu sunt tipuri ale profilurilor comportamentale parentele, şi anume:
Parintele indulgent. Acesta îi permite adolescentului să se manifeste cum vrea el, fără să- i
impună prea multe restricţii. Pentru el, cea mai mare valoare о reprezintă libertatea de expresie,
atât verbală, cât și artistică. Părintele indulgent se consultă cu adolescentul atunci când ia о
decizie, manifestă caldură și interes faţă de tot ceea ce face tânărul, iar cazurile în care îl
pedepsește sunt foarte rare. Această atitudine îi permite adolescentului să-şi dezvolte о identitate
proprie si să aibă о personalitate distinctă, marcantă, originală. Pe de altă parte, copilul crescut
într-o manieră indulgentă, îi va fi foarte greu să înţeleagă rolul limitelor, al regulilor şi să ţină
cont de ele atunci când situaţia о va cere, de aceea, pentru foarte mulţi dintre adulţi, el poate fi
considerat obraznic sau chiar copil problemă. Părinţii se pot aștepta ca foarte curând adolescentul

36
să facă ce vrea el şi nu va mai accepta sfaturi.
Parintele autoritar se caracterizează prin faptul că îi cere copilului să respecte cu stricteţe,
fără să comenteze, regulile existente. Aceste reguli au о valoare absolută, iar cea mai mică
greșeală este însoţită de pedeapsă. Întenţia copilului de a-şi manifesta independenţa este
interpretată ca о formă de rebeliune, fapt care reprezintă о sursa importantă a conflictelor copil-
părinte. De obicei, părintele este rece și detaşat de copil, impunând respectul muncii și al
efortului. Astfel, stilul autoritar îl invaţă pe copil să devină ordonat, disciplinat, respectuos faţă
de cei de care îi este frică . De asemenea, se dezvoltă spiritul critic al copilului. Dar există și
dezavantaje cum ar fi: adolescentul cu părinţi autoritari, va invăţa foarte greu să fie maleabil,
sensibil la dorinţele altora, el va fi neiertător cu cei care greşesc, acest copil va întâmpina
dilicultăţi în realizarea unei comunicări eficiente. Adolescenţii se vor teme în permanenţă că vor
putea greși.
Parintele indiferent neglijează adolescentul, nu este preocupat de realizarile lui şi nici nu
manifestă frecvent trăiri emoţionale pozitive pentru el. Copilul al cărui părinte se manifestă
indiferent, învaţă că părerea lui nu conteaza prea mult, se simte lipsit de importanţă și uneori
absolvit de orice responsabilitate. El îşi poate dezvolta о stimă de sine redusă, poate fi urmărit în
permanentă de un complex de inferioritate. Adolescentul se va baza doar pe experienţa lui de
viaţă. Lipsa afecţiunii, chiar dacă pe de о parte îl face mai rezistent la greutăţile vietii, copilul
crescut indiferent va fi mai rigid, mai insensibil la sentimentele şi la dorinţele celorlalţi, mai
apatic, mai pragmatic.

Parintele protector este extrem de atent la nevoile copilului şi se dedică cu toata fiinţa
meseriei de părinte. Prioritatea lui este să-i ofere acestuia securitate, deoarece conștientizează că
un adolescent este о fiinţa foarte fragilă, care are nevoie în permanenţă de sprijin şi de protecţie.
Uneori protecţia acordată copilului este exagerată, părinţii devin veşnic ingrijoraţi, văd catastrofe
și calamitaţi la fiecare colţ de stradă.
Când își văd copilul plângând, devin agitaţi, creând, fără să își dea seama, mai multă
tensiune. Atunci când apare о problemă, părinţii exagerat de protectori se grabesc să caute
vinovaţii şi să ţină morală, fapt care duce la scăderea eficienţei rezolvării conflictului și a
învaţării unor reguli de disciplină. Asemeni părinţilor autoritari, acceptă greu situaţia în care
copilul începe să îşi dezvolte independenţa, însă ei nu creeaza conflicte, ci intră în panică.
Parintele democratic are în vedere întotdeauna că drepturile adolescentului să fie
întotdeauna respectate, fără a omite stabilirea unor reguli care să fie respectate consecvent şi
urmate de toţi membrii familiei. Părintele care îmbrăţișează acest stil parental este suficient de

37
indulgent, flexibil şi deschis spre nou pentru a accepta tot ceea ce ar putea ameliora viaţa
adolescentului şi a familiei, însă este în acelaşi timp suficient de autoritar pentru a impune о
disciplina riguroasă şi să îndeplinească eficient sarcinile care i se dau. Pe de alta parte, părintele
care are un stil parental democratic este suficient de protector pentru a-i oferi copilului
securitatea de care are nevoie pentru a-1 sprijini atunci când situaţia о cere, însa este suficient de
intelegator şi încrezător în capacităţile copilului de a lua unele decizii personale. El incurajeaza
copilul să fie independent, respectându-i opiniile, interesele şi personalitatea. Manifesta căldură
faţa de copil, îl apreciază, îl consideră un membru responsabil al familiei. Ca urmare a acestei
atitudini parentale, adolescentul își va dezvolta un echilibru emoţional care va sta la baza
dezvoltării armonioase a personalităţii. Cu toate că în aparenţă stilul democratic are numai
avantaje, totuşi e bine să menţionăm faptul că un adolescent crescut în acest mod se va adapta cu
greu stilului autoritar. [12]
О altă tiplogie a stilurilor parentale elaborată prezintă Clautier (1996), acesta inspirandu-
se din ideile lui Martin şi Maccoby. Autorul ia în considerare alte două dimensiuni: sensibilitatea
(la nevoile adolescentului) și controlul (activ/pasiv). Combinandu-le rezultă stilul autocratic,
corespunzător părinţilor puţin sensibili la nevoile tinerilor. Sunt centraţi asupra lor înşişi,
exercitând un control activ asupra copilului. Stilul dezangajat corespunde unui slab control din
partea parinplor fafa de copil și nevoile acestuia. Stilul permisiv este al părinţilor sensibili la
nevoile copilului dar care exercită asupra acestuia un control slab. Stilul democratic
caracterizează părinţii care exercită deopotrivă un control activ asupra copilului și care, in ace
lap timp, sunt receptivi nevoilor copilului.
Un aspect foarte important îl prezintă educarea părinţilor. Indicatorii care reflectă
educaţia părinţilor în scopul de a dezvolta adolescenţii:
• gradul de angajare al parinţilor în activitatea adolescenţilor;
• sprijinul acordat adolesceiţilor;
• timpul alocat pentru educaţie;
• receptivitatea la problemele noilor generaţii;
• stările emoţionale raportate la nevoile adolescenplor etc. [3]
- Iar controlul parental şi sprijinul parental, se pot combina în trei tipuri de stiluri educative:
Permisiv, caracterizat de un nivel scazut al controlului, asociat cu identificarea stărilor emoponale ale
părintelui şi ale adolescenţilor. Controlul este slab şi responsabilităţile sunt puţine.
- Autoritar, care asociaza un control putemic cu о susţinere slabă în activitatea adolescenţilor.
Acestuia i se impun reguli şi norme foarte rigide.

38
- Autorizat, care combină controlul sistematic cu sprijin parental. Părinţii formuleaza reguli şi
controlează respectarea lor, dar nu le impun. Sunt deschişi la schimburi verbale cu adolescenţii,
explicandu-le raţiunile pentru care trebuie să respecte regulile şi situaţiile în care se aplică,
stimulând totodată autonomia lor de gândire.
Atmosfera familiala este astfel cea mai favorabilă achiziţiilor sociale. Este desigur vorba
de un model ideal, dar pe care mulţi părinţi au tendinţă de a şi-1 atribui.
Părinţii joacă un rol semnificativ în dobândirea unui simţi al identităţii durabil şi stabil.
S- a constat că adolescenţii care sunt mai slab adaptaţi şi prezintă о gamă amplă de probleme
psihologice au fost mai degrabă obiectul rejecţiei parentale decât acceptării și dragostei. О serie
de studii şi observaţii au indicat mai multe stiluri de educaţie parentală caracteristice în relaţia
părinţi-adolescenţi [11].
2.2 Integrarea în grupul școlar a adolescenţilor în dependenţa de stilul educativ în
contextul familiei monoparentale
Cercetarea a fost efectuata în cadrul liceului Liceul Teoretic Horeşti, r.Ialoveni. Au fost
implicaţi 57 adolescenţi din clasa a VIII-a A, B şi C, dintre care 21 de elevi din familii
monoparentale 36 de elevi din familii complete și 57 de părinţi a elevilor încadraţi în experiment.
Eșantionul propus este foarte semnificativ pentru vârsta cercetată. Acesta va asigura un
nivel înalt de exactitate.
În calitate de reper acţional în derularea cercetării am pornit de la necesitatea integrării
adolescenţilor în grupul școlar în dependenţa de stilul educativ din familie.
Scopul cercetării îl concepem în determinarea stilului educativ parental, determinarea
integrării a adolescentului în grupul şcolar şi analiza influienţei stilului educativ în familie asupra
integrării şcolare a adolescenţilor.
Metodele utilizate în cercetarea dată sunt urmatoarele:
1. Chestionarea - chestionarul pentru determinarea stilului educativ familial elaborat de
catre cercetatoarea rusa R.V. Ovcearova.
2. Testarea - testul sociometric elaborat de catre cercetătorul rus Moreno J.
Chestionarul destinat identificarii stilului educativ din familie (vezi anexa ) elaborat de
catre cercetatoarea rusa R.V. Ovcearova (2003), este compus din 10 întrebări însoţite de câteva
variante de răspuns. Mai jos prezentam lista indicatorilor utilizaţi în structurarea chestionarului:
• Împartaşirea gândurilor intime;
• Reacţia la comportamentul problematic al copilului;
• Comportamentul etic al copilului;
• Activitatea părintelui în situaţia când copilul este ocupat cu alte activităţi;

39
 • Principiul relaţionării cu copilul;
• Atitudinea faţă de hiperactivitatea copilului;
• Atitudinea faţă de refuzul copilului de a face lecţiile;
Prelucrarea datelor: Parinţilor li se propune să selecteze varianta de răspuns care
corespunde opiniei şi experienţei personale. Fiecărei variante de răspuns îi corespunde un numar
specific de puncte, în dependenţă de motivul reflectat. Mai jos prezentăm punctajul ce se acorda
fiecărei variante de răspuns . Tabelul 2.2.1
Prelucrarea rezultatelor
Nr. Punctajul pentru varianata
întrebării A B C
1 2 3 1
2 3 1 2
3 2 3 1
4 2 1 3
5 3 2 1
6 1 2 3
7 2 3 1
8 3 1 2
9 1 2 3
10 2 1 3
Mai apoi punctele se sumează şi se obţine scorul final prin intremediul cărora se identifică
stilul educativ propriu. Respectiv, dacă s-au acumulat:
• de la 25 pâna la 30 puncte, atunci stilul educativ este democratic;
• de la 20 pâna la 24 puncte, atunci stilul educativ este autoritar;
• de la 10 la 19 puncte, atunci stilul educativ este liberal/permisiv.
În opinia Ovcearova R., părinţi care adopta stilul educativ permisiv, sunt tentaţi să se
eschiveze de la educaţia copilului. Ei considera că, copilul trebuie educat și învaţat de către
persoane special pregatite în acest domeniu, adica educatorii şi pedagogii. Copilul poate profita
de această situaţie în care îi este asigurată о libertate totală și nu trebuie să raspundă pentru ceea
ce face și ce spune.
Parinţi, care adopta stilul educativ autoritar, nu consideră necesar să ia în calcul părerea
copilului, dorinţele și aspiraţiile acestuia. Pentru acești părinţi este clar, cum va fi mai bine, iar
dacă copilul nu este de accord cu ei, atunci acesta este ori prea mic ori neexperimentat. De multe
ori, părinţii autoritari comunică cu copilul prin intermediul ameninţărilor sau prin intermediul
impunerii unor condiţii, adică se preocupă în primul rând de propria persoană, dorinţele copilului
fiind neglijate.
Stilul educativ optim, în opinia Ovcearova R., este cel democratic, când părinţii îşi exprimă
părerea vizavi de diferite situaţii, dar întotdeauna sunt deschişi spre dialog, sunt gata să asculte

40
activ copilul și sa fie de acord cu el, dacă acesta propune о soluţie optimă de rezolvare a
problemelor.
Testul sociometric, menit să furnizeze informaţia primară, cere membrilor unui grup având
limite bine precizate (spre exemplu, о clasă de elevi, un colectiv de muncă etc.) să indice colegii
cu care ar dori să se asocieze în vederea unei acţiuni concrete sau în cadrul unei situaţii viitoare.
Este vorba deci de a pune subiecţii în condiţii naturale de alegere și nu de un joc platonic
asigurându-se о motivaţie reală.
Studiul sociometric are о triplă orientare: în primul rând cunoaşterea de către
diriginte/psiholog a afinităţilor exprimate de membrii grupului și implicit a relaţiilor din cadrul
colectivului; în al doilea rând о cunoaştere mai bună de către elevi a propriilor lor poziţii în grup;
şi în al treilea rând, dar nu cel din urma, imbunataţirea relaţiilor şi a climatului psihosocial a
grupului școlar.
Testul sociometric ca instrument de măsurare a atracţiilor şi repulsiilor ce se manifestă între
indivizii ce compun un grup mic, pâna la treizeci de subiecţi, este un chestionar simplu, ce
conţine doua grupuri de intrebari: pentru măsurarea atracţiilor; pentru măsurarea respingerilor.
Dupa aplicarea testelor se trece la următorul pas şi anume evaluarea rezultatelor, însa acest
aspect comportă mai multe etape:
1. Codificarea numelui subiecţilor. Codificarea se va face după ce testele respective se amestecă
pentru a nu fi într-o anume ordine, folosindu-se, în acest caz, literele alfabetului. Astfel fiecare
subiect va primi un numar de cod, respectiv о litera din alfabet;
2. Se stabileşte punctajul pentru fiecare alegere. Acordarea punctajului faciliteaza calcularea
scorului şi desprinderea unor concluzii necesare. Pentru simplificarea calculelor și facilitarea
operaţiilor se va proceda astfel: pentru alegerea făcută pe locul I se vor acorda 3 puncte, pentru
cea de pe locul II -2 puncte, iar pentru cea din poziţia a Ш-а 1 punct.
Persoana care intreprinde ancheta concretă trebuie să fie cunoscută deja subiecţilor, fără să
se afle însă în contact sistematic cu ei sau în raporturi ierarhice directe. Evident, urmeaza sa se
asigure anonimatul riguros al răspunsurilor şi rezultatelor individuale, orice indiscreţie faţă de
membrii grupului sau faţă de cadrele ierarhice este contraindicată.
1. Se intocmeste sociomatricea - un tabel cu dublă întrare, în care membrii grupului sunt
notaţi atât pe verticală cât și pe orizontală;
2. Se noteaza cu „+” relaţiile de preferinţii și cu „ relaţiile de respingere;

3. Se calculeaza indicii sociometrici: i= A (alegeri ) - R (respingeri) , unde

N–1

41
 N = numarul subieţilor din cadrul grupului
Prin aceasta formulă se stabileşte indicele de statut preferenţial al subiecţilor. Statutele pot
fi: pozitive, negative, zero, ceea ce indică existenţa unor subiecţi populari, acceptaţi, indiferenţi
sau izolaţi afectiv (marginalizaţi) în cadrul grupului.
Combinând aceste date referitoare la percepţia sociometrică, cu alegerile şi cu respingerile
efective rezultă о serie de indici cu semnificaţie psihologica. Modul în care percepe individul
propria poziţie socio-afectivă în grup poate fi privit ca о situaţie de predicţie, de anticipare a
alegerilor şi respingerilor scontate.
2.2.1 Cercetarea experimentala a influenţei stilului educativ din familie asupra integrării
școlare a adolescenţilor.
Investigaţia este orientata spre precizarea metodelor clasice şi activ-participative pentru a
determina influenţa stilului educativ din familie asupra integrării şcolare a adolescenţilor.
Baza experimentală: lotul experimental format în total din 57 subiecţi, dintre care 21
de elevi din familii monoparentale 36 de elevi din familii complete din clasa a VIII-a A, B şi C
în cadrul liceului Liceul Teoretic Horeşti, r.Ialoveni, și 57 de părinţi a elevilor încadraţi în
experiment.
Obiectivele de baza ale experimentului sunt:
1. Determinarea stilului educativ din familie,
2. Determinarea integrării adolescenţilor în grupul școlar,
3. Determinarea infuenţei stilului educativ din familie monoparentală asupra integrarii școlare a
adolescenţilor.
Realizarea obiectivelor propuse au fost efectuate prin metodele descrise mai sus în baza
testului și chestionarului propus.
Pentru identificarea stilului educativ familial am utilizat chestionarul efectuat de catre
cercetatoarea Ovcearova R. prin intermediul căruia am determinat stilul educativ și comunicativ
al parinţilor cu copiii săi. Chestionarul propus constă din 10 intrebări (Anexa 1).
Din multitudinea de stiluri analizate în lucrarea dată acest test determină trei stiluri care de
fapt sunt de bază și anume stilul liberal, stilul democraticş stilul autoritar care au fost descrise
mai detailat în paragraful respectiv.
La 10 intrebări ale chestionarul au răspuns 57 părinţi dintre care 36 de părinţi reprezentanţi
familiilor complete şi 21 părinţi reprezentanţi familiilor monoparentale, iar raspunsul acestora
este prezentat în tabelul de mai jos.
Părinţii sunt codificaţi la fel ca şi copii lor cu litere în ordinea alfabetică, codificările
părinţilor corespund cu codificarea elevilor.

42
 Tabelul 2.2.2
A B C D E F G H I J К L M N O P R S T U V
1 A A В А С А В В А В А В С В В А А В А С А
2 C A В С В С А В С В А А С В А С С В С В А
3 A C А С С В В С В С В А В А С С А С С А С
4 C C А В А А С В С А В В В С В С В А С А А
5 В C А С А С А С А А С В С А В С В А А В С
6 В A С А С С С В С С А В А В С А В С С В А
7 A A В А В С В В А В А С С В С А С С В С А
8 A В С В С А С В В А В А А С А В А А В А В
9 C В В В А С В В С С В А В В А В А В В С В
10 A В А В С А А В А С В А С В А С А В С А С
Răspunsul la chestionarul propus părinţilor

Pentru determinarea datelor la chestionarul efectuat de către părinţi sunt propuse trei
notificări de la 1 la 3 (tabelul 2.2.2) propus în paragraful 2.2, pentru fiecare litera din întrebare
câte un calificativ. Prin urmare ne propunem să calculăm datele obţinute în urma chestionării
părinţilor în scopul determinării stilului educativ utilizat de către părinţi.
În continuare vom prezenta un tabel cu răspunsurile obţinute în baza chestionării părinţilor în
calificativele acestora.
Tabelul 2.2.3 Datele cantitative ale chestionarului pentru părinţi reprezentanţi ai familii
monoparentale
A B C D E F G H I J К L M N O P R S T U V
1 2 2 3 2 1 2 3 3 2 2 2 3 1 3 3 3 2 3 2 1 2
2 2 3 1 2 1 2 3 2 2 2 3 3 2 1 3 1 2 1 2 1 3
3 2 1 2 1 1 3 3 1 3 1 3 2 3 2 1 1 2 1 1 2 1
4 3 1 2 1 2 2 3 1 3 3 1 1 1 3 1 2 1 2 3 2 2
5 2 1 3 1 3 1 3 1 3 1 1 2 1 3 1 3 2 3 3 2 1
6 2 1 3 1 3 3 3 2 3 1 1 2 1 2 3 3 2 3 3 2 1
7 2 2 3 2 3 1 3 3 2 2 2 1 1 3 1 3 1 1 3 1 2
8 3 1 2 1 2 3 2 1 1 1 1 3 3 1 3 3 3 3 1 3 1
9 3 2 2 2 1 3 2 2 3 2 2 1 2 2 1 3 1 3 2 3 2
10 2 1 2 1 3 2 2 1 2 3 1 2 3 1 2 3 2 1 3 2 1
Total 23 15 23 14 20 22 27 17 24 18 17 20 18 21 19 25 18 21 23 19 16

 De la 10 la 19 punte prezinta stilul liberal.

 De la 20 la 24 puncte prezinta stilul autoritar.
 De la 25 la 30 puncte prezinta stilul democratic.
În urma datelor obţinute pe baza chestionării am determinat ca 10 familii monoparentale
utilizează un stil educativ liberal, 9 familii monoparentale sunt adepţii stilului autoritar iar 2
familii monoparentale sunt adepţii stilului democratic.
Datele descrise sunt prezentate şi în figura 2.2.3 în care putem observa un decalaj mare
între stilurile liberal, autoritar şi stilul democratic.

43
 Aşa cum am descris mai sus, stilul recomandat de către cercetatoarea Ovcearova este cel
democratic.
Stilul democratic, prezintă mai mult о îmbinare a celoralte stiluri. Părintele care adoptă
acest stil vrea ca drepturile copilului să fie respectate întotdeauna, impune de obicei un set de
reguli care trebuie sa fie respectate în familie, astfel că copilul are un grad de responsabilizare
mai mare.
Pentru a înţelege acest decalaj în continuare vom descrie fiecare din aceste stiluri
educative.
Stilul educaţional autoritar, în literatură de specialitate îl mai găsim sub denumirea de
autocrat, se manifestă, prin atitudine rece, violenţă fizică sau psihica faţă de copil. La aceşti
copii se dezvoltă sindromul nevrotic dragostei părinteşti, sentimentul singurătăţii.
La adolescenţii cu о educaţie prea severă se inregistrează reacţiile de protest şi emancipare,
încăpăţinare, agresiune, pesimism, neîncredere în sine, ei sunt reţinuţi, retraşi, tăcuţi, rigizi, sobri,
închişi în sine, timizi.
Unii adolescenţi se impotrivesc tuturor şi la tot ce li se propune, alţii se închid în sine,
devin puţin comunicabili, prevalează indispoziţia, depresiunea.
О altă categorie de adolescenţi găsesc ieşire din situaţie în grupul de referinţă, se distrează
în companii vesele, ușor devin dependenţi de alcool, substance toxice. Manifestă indiferenţă faţă
de viitorul lor, nu-şi recunosc greșelile de conduită şi nu depun nici un efort să se schimbe.
Copiii din aceste familii acceptă condiţii de viaţă mai rele în altă parte decât acasă, numai
ca să evite conflictele, neplăcerile cu părinţi. Ei sunt fricoşi, anxioşi, manifestă neincredere taţă
de persoanele autoritare, evită comunicarea cu profesorii, adulţii care incearcă să-i agreseze.
Stilul liberal caracterizează părinţii care sunt de acord cu nevoile de dezvoltare şi
emoţionale ale copiilor lor, dar au dificultăţi în stabilirea de limite ferme.
Caracteristica de bază a acestor părinţi este inconsecvenţa. În activitatea lor educativă, ei
sunt când prea „severi”, când inadmisibil de îngăduitori cu comportarea copilului. Această
atitudine parentală îl derutează pe copil, el nu mai ştie ce să creadă şi se află într-o continuă stare
deaşteptare.
În plus, copiii au о comportare oscilantă, lipsindu-le orice posibilitate de а-şi forma
deprinderi mai stabile de conduită [29].
Astfel de-a lungul timpului, copiii învaţă să îşi manipuleze părinţii pentru a fi lăsaţi să facă
ceea ce vor. Îi manipulează pentru că pot şi pentru că părinţii permisivi, îi lasă. Copiii dobândesc
un fals sentiment de control asupra adulţilor, care dezvoltă comportamentul lor manipulator.

44
 О altă consecinţă negativă a permisivităţii parentale, pentru părinţi, constă în faptul că
sfârşesc prin a deveni sclavi şi martiri în faţă copiilor lor. Stabilirea de limite inconsecvente este
un simptom al inabilităţii de a stabili limite clare pentru sine. Asemenea părinţi nu au grijă de ei
sau nu se valorizează suficient. Au grijă de oricine altcineva în afară de ei, considerând că acesta
este comportamentul unui „bun părinte”. Intrucat lucrurile nu stau chiar asa, este nevoie ca
părintele permisiv să îşi regleze trăirile emoţionale înainte de a încerca să îi pese de altcineva, să
îşi folosească punctele tari ale comunicării pentru a stabili limite mai clare.
Comunicarea deschisă este decisivă. Este nevoie ca părinţii să fie cei mai importanţi
ascultători ai copilului lor și să fie cei care le apreciaza realizarile și eforturile fără exagerări [32]
Stilul parental democratic are la baza egalitatea și increderea. Principiile dupa care se
ghideaza părinţii democratici se referă la promovarea binelui și răului, apelând la puterea
exemplului și а explicaţiilor, considerarea disciplinei ca fiind diferită de pedeapsa, asumarea
responsabilităţii și a consecinţelor propriilor fapte, incurajarea iniţiativei copiilor în încercarea de
noi activităţi și de soluţionare a problemelor [36].
Dupa cum se poate observa, aceste principii ofera independenţă și responsabilitate
copilului. Este adevarat ca gasirea unui echilibru intre dragoste și stabilirea limitelor este о
sarcina nu atat riscanta, cat mai ales dificila, insa este necesara și posibil de indeplinit.
Deci 47,60% de parinţi au adaptat un stil liberal, 42,90% au adaptat un stil autoritar și doar
9,50% un stil democratic.

9.50%

stil liberal
47.60% stil autoritar
stil democratic
42.90%

Fig. 2.2.1 Stilurile educative din familiile monoparentală

Determinarea stilurilor educative din familie ne face să analizăm și observăm diverse
caracteristici ale fiecărui stil educativ. Părinţii trebuie sa se sesizeze cu referire la greșelile pe
care le comit în raport cu educarea copilului său pentru că în rezultat să aiba о comunicare
pozitivă cu copilul pentru ca el să poată să se dezvolte cât mai pozitiv cu calităţi și capacităţi
bune și adecvate pentru vârsta pe care о cuprinde.

45
 2.2.2. Determinarea particularităţilor integrării în grupul școlar a adolescenţilor
În scopul determinării particularităţii integrării în grupul școlar a adolescenţilor am propus
spre efectuare un test sociometric, matricea acestuia și analiza în baza matricei.
Testul propus elevilor întru obţinerea rezultatelor cât mai relevante, elevii au fost rugaţi să
răspundă sincer, li s-a promis ca răspunsurile vor rămâne secrete și nu vor influenţa asupra
relaţiilor lor posterioare. Pentru a asigura confidenţialitatea răspunsurilor, am codificat numele
adolescenţilor din clasa 8 “A, B şi C” cu numere de la 1 la 20/21/16, ordinea fiind aleatorie şi nu
alfabetică.
În continuare propunem de a analiza rezultatele testelor. Pentru determinarea rezultatelor,
propunem efectuarea unei matrice sociometrice. Persoana care intreprinde testarea trebuie sa fie
cunoscută deja subiecţilor, fără sa se afle însa în contact sistematic cu ei sau în raporturi ierarhice
directe. Evident, urmeaza să se asigure anonimatul riguros al răspunsurilor şi rezultatelor
individuale, orice indiscrete faţă de membrii grupului sau faţă de cadrele ierarhice este
contraindicată.
Prezentarea sociogramei de atrageri este prezentata în anexa 3, unde sunt redate
atragerile unilaterale, cât și artagerile bilaterale. Elevii sunt identificaţi cu numere, în
ordinea care sunt prezentaţi în cadrul matricei și în testele indeplinite.
Săgeţile cu doua capete prezintă cooperarea bilaterală, iar cu un capăt relaţia unilaterală a
elevilor. Observăm că în sociograma atracţiilor sunt foarte multe relaţii bilaterale.
Am obţinut următoarele răspunsuri (clasa a 8 “A”): 1 alege 6,7 şi respinge 11,12; 2 alege
3,4 şi respinge 6,7; 3 alege 2,4 şi respinge 6,7; 4 alege 2,3 şi respinge 11,15; 5 alege 9,18 şi
respinge 7,12; 6 alege 1,8 şi respinge 17,20; 7 alege 8,20 şi respinge 11,12; 8 alege 7,17 şi
respinge 6,15; 9 alege 5,6 şi respinge 1,7; 10 alege 2,3 şi respinge 16,19; 11 alege 12,19 şi
respinge 1,6; 12 alege 8,15 şi respinge 1,6; 13 alege 14,16 şi respinge 8,12; 14 alege 13,16 şi
respinge 12,20; 15 alege 8,20 şi respinge 1,6; 16 alege 13,14 şi respinge 17,18; 17 alege 1,8 şi
respinge 11,20; 18 alege 2,5 şi respinge 10,19; 19 alege 7,11 şi respinge 1,8; 20 alege 1,6 şi
respinge 7,11.
Pe orizontală sunt trecute atracţiile, respingerile acordate de fiecare copil colegilor de
grupă. Pe baza sociogramelor şi a indicilor sociometrici realizaţi, am observat ca în cadrul
acestei grupei şcolară există o oarecare omogenitate, nedistingându-se încă nici un lider, probabil
şi din cauza specificului clasei. Cele mai multe alegeri au fost în număr de 5 din 19 posibile. În
general, majoritatea alegerilor au fost determinate de gen, acest lucru fiind valabil şi la
respingeri.

46
 La alegeri am avut foarte multe relaţii reciproce. Adolescenţii împărtăşesc aşadar
preferinţele, şi-au format subgrupuri, însă în cazul respingerilor am avut doar 2 relaţii reciproce.
Majoritatea elevilor au respins colegii care nu i-au respins la rândul lor, deoarece, cred eu,
la această vârstă respingerile sunt destul de flexibile.
Un singur elev nu are nici o atracţie, dar nu are decât o respingere, ceea ce arată că el este
mai degrabă ignorat decât respins, poate şi datorită faptului că a lipsit foarte mult de la şcoală,
fiind un copil din familia nefavorabilă.
În cadrul grupei şcolară este format şi un grup de 3 elevi care se preferă reciproc, deci un
grup care s-a desprins de restul colegilor.
S-a observat că sunt preferaţi elevi care sunt prietenoşi, veseli şi mai puţin cei mofturoşi.
Adolescenţii mai retraşi, deşi sunt copii isteţi, sunt ignoraţi sau chiar respinşi.
De asemenea, respinşi sunt şi copiii care sunt alintaţi şi nu respectă regulile grupei şcolare.
În acest an, în aceasta clasa au venit 2 elevi noi şi am observat, în urma aplicării acestui
test, că sunt preferaţi de colegi din grupă, ceea ce denotă că s-au integrat foarte bine în grupul
şcolar.
Am obţinut răspunsuri şi de la elevii din clasa a 8 “B”: Sociograma atracţiilor ne ajută să
determinăm că elevul sub numarul 2 poate fi numit lider conform numarului de atracţii adunate,
dar lideri în cadrul grupului pot fi numiţi și elevii cu numerele 1, 13, 16.
Am constatat relaţile de colaborare între elevi, ceea ce demonstrează că clasa este un grup
unit, în care elevii sunt încadraţi în grupul școlar, se înteleg între colegi și cooperează reciproc.
La fel am determinat şi relaţii preferenţiale stabilite în clasa a 8 “C”. Grupul a fost format
din 16 elevi.
Am remarcat că elevii 3 şi 9 se bucură de simpatia multor colegi 3 şi 9 sunt
comunicativi,sinceri,cooperează cu majoritatea colegilor,fapt apreciat deaceştia 3 şi 9 ocupă
poziţii centrale în cadrul sociogramei.
Există elevi (1,7,8,2) a căror incluziune socială este mai redusă. Ei au o relaţie cu unii
dintre membrii microgrupurilor, însă nu sunt cu adevăratintegraţi 1are cel mai mare număr de
respingeri. Ca şi în cazul lui 7, aceastfapt are drept cauză agresivitatea celor doi. În cazul elevilor
8 şi 2 respingerile rezultă din faptul că sunt de etnie roomă (cu toate că acest motiv nu afost
invocat de niciun coleg; s-a mers pe motivarea că nu învaţă).

Între cei doi lideri există totuşi diferenţe: elevul nr. 3- a totalizat 8 puncte din 5 alegeri,iar
nr. 9- 12 puncte tot din 5 alegeri.Tot cu 5 alegeri şi cu 13 puncte îl avem pe nr.4, însă are şi 4
respingeri; 5 elevi din clasă nu au nicio respingere.

47
 2.2.3 Determinarea influenţei stilului educativ din familie asupra integrarii școlare a
adolescenţilor.
În urma analizelor efectate în baza chestionarului propus părinţilor și a testului sociometric
pentru elevi, am determinat care este integrarea adolescenţilor în grupul școlar și legatura
acestora cu stilul educativ adoptat în familii.
Am înlocuit numele elevilor din familii monoparetale cu numere de la 1 – 21 şi am
observat că elevii care sunt respinși de un numar de colegi sunt acei a căror părinţi au adoptat un
stil educativ liberal, cum ar fi spre exempu elevul cu numarul 9 care este respins de catre 6
persoane dar și elevii cu cel mai mic numar de atracţii la fel au fost determinaţi cu educaţia
stilului liberal, anume elevii 2, 5.
Dacă să luăm în considerare faptul că doar 2 părinţi adoptă un stil democratic, în urma
analizei am observat că copiii acestora fac parte din categoria elevilor populari, cu un numar de
atracţii de 5 şi respectiv 6 persoane.
Adolescenţii a căror parinţi adoptă un stil autoritar se caracterizează prin faptul că respectă
cu stricteţe regulile existente. 9 părinţi adoptă acest stil care îl învaţă pe copil să devină ordonat,
disciplinat, respectuos faţă de cei de care îi este frică, ceea ce nu tot timpul se adeverește a fi în
avantajul copiilor pentru ca ulterior de a se încadra în grupul şcolar.
În urma analizei datelor obţinute în matricea din Anexa 3, iar datele repartizândule dupa
stilurile abordate de către părinţi am observat că elevii a căror părinţi utilizeaza stilul educativ
liberal, se determină că numărul de elevi marginalizaţi este destul de mica adica unul şi
indiferenţi este doar unul. Stilul liberal deliberează elevi care sunt acceptaţi de către colegii săi.
Determinăm că stilul autoritat nu tot timpul este benefic pentru adolescenţi, în special în
integrarea acestora ulterior în grupul școlar. Am determinat că adolescenţii educaţi într-un stil
autoritar în mare parte sunt marginalizati, dar există şi un elev popular ceea ce ne demonstrează
că caracterul şi personalitatea elevului uneori prevalează pe lânga stilul utilizat.
Adolescenţii a caror părinţi au adaptat stilul educativ democratic sunt în numar de 2 şi
ambii sunt populari.
Deci analiza rezultatelor obţinute ne demonstrează dependent stilului educativ utilizat în
familie în scopul integrării elevilor în grupul şcolar. La fel putem concluziona că stilul
democratic constituie mai multe avantaje decât dezavantaje atât pentru elevi cât și pentru părinţi.
Aceasta ne determină să propunem nişte strategii pentru a face ca efectul să fie scontat.
Strategii:
- prezentarea copilului în faţa colegilor ;
- favorizarea comunicării şi receptării mesajelor verbale ;

48
- folosirea metodelor activ-participative care stimulează interesul pentru cunoaștere;
- reconsiderarea metodelor de însuşire și reţineri;
- utilizarea jocului de rol ca modalitate pentru învaţarea comportamentului social;
- solicitarea elevului la diferite activitaţi [24].
Strategiile propuse vin în ajutorul părinţilor de a adapta un stil educational cât mai
favorabil și de a utilize aspecte necesare din alte stiluri educative, toate acestea în scopul
integrării adolescenţilor în grupul şcolar. E demonstrate faptul că nu există un stil anume ca о
varianta ideală în educarea copilului, aceasta depinde de un şir de factori de care este nevoie de a
ţine cont.
2.3. Concluzii capitolul 2
În urma experimentului care a fost efectuat în scopul determinării influenţei stilului
educativ din familie monoparentală asupra integrării în grupul școlar, am determinat mai întâi
integrarea elevilor în grupul scolar, iar apoi am analizat influienţa stilului educative asupra
integrării.
La etapa iniţiala am propus elevilor de a efectua un test sociometric, autorul testului
Moreno J., unde am determinat care sunt atracţiile şi respingerile elevilor.
În grupul experimental am determniat ca 3 persoane sunt populare, 2 persoane sunt
indiferente, 13 persoane sunt acceptate și 3 persoane sunt marginalizate. Analiza rezultatelor ne
demonstrează că о mare parte din elevi sunt acceptaţi și un numar mic de respinse.
Un chestionar efectuat, de catre autoarea rusa Ovcearova R., propus părinţilor pentru
determinarea stilului educativ în familie ne-a ajutat să observăm relaţia şi influenţa stilului
educativ asupra integrării elevilor în grupul școlar. În urma analizei chestionarului am observat
ca 10 părinţi adoptă un stil autoritar, 9 părinţi -un stil liberal și doar 2 părinţi un stil educativ
democratic. Aceste rezultate, de fapt, au fort resimple în urma analizei elevilor unde am
determinat că elevii a căror părinţi au utilizat un stil democratic de educare sunt elevi populari,
iar stilurile autoritar și liberal elevii sunt acceptaţi, indiferenţi sau și mai rău, marginalizaţi.
Rezultatele elevilor a căror părinţi utilizează stilul democratic sunt mai bune, iar autoarea
rusă Ovcearova propune părinţilor preferabil de a utiliza stilul educativ democratic. Acesta este
un stil parental echilibrat, mai mult о imbinare a celoralte stiluri.
Ovcearova descrie că părintele care adoptă acest stil vrea ca drepturile copilului să fie
respectate întotdeauna, impune un set de reguli care trebuie să fie respectate de către întreaga
familie, astfel ca copilul are un grad de responsabilizare mai mare. Impunerea de reguli implică
şi о anumită flexibilitate, pentru el legea nu este cea mai importantă, aşa cum este pentru
părintele autoritar, ci pune pe primul loc omul.

49
 CONCLUZII GENERALE SI RECOMANDARI

Părinţii își doresc mai mult sau mai puţin ca copilul lor să facă parte din grup şcolar.
Aceasta pentru a avea prieteni, a da ajutor altor copii, a le solicita ajutorul, a comunica cu colegii
acestea sunt principalele criterii pentru integrarea într-un grup.
Până a ajunge în grupuri şcolare, fac parte din grupul familial, ceea ce constituie un bun
prilej de a invaţi să se integreze în viitoare grupuri straine. Daca să ne referim la un grup școlar
în adevăratul sens al cuvântului el nu este doar о mulţime de oameni ci are nişte caracteristici ale
lui care îl deosebesc de alte mulţimi. Este vorba de о interacţiune între membrii care este verbală
și non-verbală dar și emoţională.
Literatura de specialitate descrie diferite tipologii ale stilurilor educative, prezentând
caracteristici ale fiecarui tip. Acestea au rol informativ pentru părinţi, ei recunoscându-se într-o
formă sau alta. Desigur că, adesea, este apreciat acel stil educativ practicat de adult, acesta
putând aduce oricând argumente privind eficienţa acestuia în educaţia propriului copil.
Educaţia familială este prima forma de educaţie pe care copilul о primeşte. De aici şi rolul
decisiv al acesteia în formarea şi dezvoltarea copilului. Maniera în care părintele își educă
copilul este specifică, unică, originală, reflectând nivelul de cunoștinţe pe care îl posedă,
atitudinile sale, concepţia despre educaţie pe care о posedă.
Stilul educativ adoptat de părinţi în transmiterea valorilor, atitudinilor, cunoștinţelor, se
referă la natura și caracteristicile raporturilor familiale în cadrul cărora se realizează procesul
educativ.
Stilul parental este о multitudine de atitudini şi practici parentale care sunt transmise
adolescentului şi care creeaza un climat emotiv în cadrul caruia sunt exprimate comportamentele
parentale. A adopta un stil parental care să îi permită acestuia achiziţionarea acelor capacităţi
necesare adaptării efective în perioada adolescenţei, defineste competenţa parental.
Indiferent de tipul de familie, de stilul său educativ, între familie şi şcoală se realizează o
relaţie care se dovedeşte a avea un rol important în procesul de socializare şi integrare şcolară a
adolescentului. Majoritatea părinţilor manifestă deschidere faţă de funcţionarea şi iniţiativele de
dialog ale şcolii, deşi aşteptările lor pot fi, uneori, foarte diferite sau chiar contradictorii.
Caracteristici socio-morale la vârsta adolescentină, regulile grupului școlar devin sursa
generala a regulilor de comportament. Dezvoltarea unui cod comportamental specific trebuie
văzută ca о tentativă de câștigare a independenţei, obligatorie statutului de adult şi care merită a
fi incurajata.
Este util ca părinţii să-i antreneze pe adolescenţi într-un proces de coparticipare la
stabilirea normelor clasei, a activitaţilor comune din timpul liber. Dorinţa de conformare la
normele vârstei şi nonconformismul faţă de adulţi. Conformarea la normele grupului are diferite
forme, de la vestimentaţie şi pâna la jargonul verbal sau gestual.
Stilul educativ parental influenţează dezvoltarea copilului însă practicarea unui stil sau a
altuia este determinată de maniera în care grupul familial reacţionează şi evolueaza. Utilizând în
educaţia copiilor diverse stiluri parentale acestea pun mare accent pe creşterea încrezătoare a
copilului sau pe crearea sentimentului de a se simţi importanţi.
Totuși aceasta se poate întampla numai pentru acei părinţi care într-adevăr au adoptat în
educarea copilului lor stiluri combinate şi neapărat încearcă periodic să analizeze felul lor de
educare parentală.
În urma efectuării constatării vom concluziona că:
1. Pe parcursul lucrării au fost abordate toate etapele metodico-praxiologice pe care le-am
propus în scopul determinării particularităţilor integrării în grupul şcolar a adolescenţilor din
familiile monoparentale.
2. Investigaţia ne-a permis să observăm interacţiunea dintre elevi, integrarea în grupul
şcolar şi stilul educativ parental.
3. Am constat că, pentru a obţine rezultate mai bune şi pentru ca elevii prin urmare să se
incadreze mai uşor în grupul şcolar este necesar ca părinţii să folosească stilul educativ
democratic.
Deci, о recomandare pentru părinţi:
• Este de a folosi stilul democratic ca pilon educativ în familia sa, în scopul obţinerii
relaţiilor armoniase cu copiii săi, la fel şi în scopul integrării mai uşoare a acestora în grupul
şcolar.
• Încercaţi să nu fiţi autoritar cu copilul, sau să-i impuneţi punctul dvs, de vedere,
dimpotrivă arataţi-i dragostea şi afecţiunea dvs;
• Evitaţi să vă comportaţi cu superioritate, în relaţia cu copilul;
• Trataţi-i şi iubiţi-i pe copii dvs, în mod egal, pentru a nu crea invidie, sau insatisfacţie
intre fraţi ;
• Oferiţi copilului independenţă şi autonomie în luarea deciziilor, în expunerea părerii, şi
opţiunea vocaţională;
• Informaţi-vă şi conştientizaţi asupra faptului că copilul trece la fel ca şi dvs, printr-o
perioada dificilă de creştere şi maturizare ;
• Nu faceţi comparaţie între copii;
• Nu criticaţi public copilul;
• Valorificaţi punctele forte, şi încurajaţi comportamentele pozitive ale copilului;
 • Să favorizezi creşterea, progresul, şi dezvoltarea copilului fără să-1 hiperprotejezi.
Pentru copii și părinţi :
• Respectaţi întotdeuna drepturile celuilalt la opinie şi la valori personale ;
• Stabiliţi un set de reguli, principii de conduita și comunicare unii cu ceilalţi ;
• Ascultaţi până la sfârşit punctul de vedere al celuilalt, apoi încercaţ să va daţi cu
părerea;
• Nu faceţi promisiuni pe care nu intenţionaţi să le respectaţi.
• Fiţi sinceri, deschişi şi empatici;
• Participarea la diverse şedinţe familiale, traininguri în scopul formării și dezvoltării
abilităţilor de comunicare şi comportament, cât şi învăţarea tacticilor de depaşire a
dificultaţilor întâlnite;
• Stabiliţi impreună care sunt aşteptările unii de la alţii;
• Rezolvaţi imediat conflictele şi divergenţele care apar, mai târziu se pot agrava;
• Atunci când apare о situaţie de conflict, de neîntelegere sau de neacceptare analizaţi
subiectul, nu persoana care are dreptate sau nu;
О alta recomandare pe care о propunem este adresata cadrelor didactice:
• Ce vizeaza colaborarea acestora cu elevii și părinţii acestora. Determinara stilurilor
educative în familii în scopul armonizări relaţiilor şi importanţa utilizării în special a stilului
democratic sau cel puţin a nuanfelor acestuia.
• Folosirea diveselor metode de predare - învaţare .
• Axarea pe lucru în grup şi perechi.
• Organizarea diveselor activităţi extracurriculare(vizite,exursii).
• Implicarea părinţilor în demersul educativ-instructiv.
• Sa abordeze în mod egal toţi elevii şi nu facă diferenţa.
Recomandarea propusă adolescenţilor:
• Ţine de importanţa de a înţelege necesitatea integrării în grupul şcolar pentru a fi
socializaţi ca prin urmare atunci când vor deveni independenţi de a se incadra în societate cu
uşurinţa şi fără impasuri, la fel posibilitatea de a deveni о personalitate multilateral dezvoltată.
• Asumaţi-vă responsabilitate pentru deciziile, şi acţiunile întreprinse ;
• Discutaţi cu părinţii despre visele, dorinţele şi problemele cu care vă confruntaţi;
• Cereţi sfatul şi ajutorul părintelui în luarea deciziilor, în soluţionarea problemelor ;
• Ajutaţi-vă părinţii și implicaţi-vă în treburile casnice ;
• Respectati dorinţele și intimitatea părinţilor.
 BIBLIOGRAFIE:
1. Baran - Pescaru, E., Familia azi. О perspectiva sociopedagogica, Editura Aramis, București,
2004
2. Bistriceanu, C., Sociologia familiei, Editura Fundapei „Romania de maine”, București,
2005
3. Cajal, M., Educarea copiilor in familie, Editura Medicala, București, 1975
4. Ciuperca, C., Cuplul modern - intre emancipare și disolupe, Editura Tipoalex, Alexandria,
2000
5. Cristea, S., Dicponar de pedagogie, Editura Litera International, Chișinau-Bucuresti, 2000
6. Cucu-Ciuhan, G., Tulburarile psihice la copil. Cursa cu obstacole a dezvoltarii umane, Ed.
Polirom, Iași, 2003
7. David, E., Introducere in sociologie, Editura Psihomedia, Sibiu, 2004
8. Dickinson, E., Leming, R. M., Understanding Families. Diversity, Continuity and
Change. Allyn and Bacon, Boston, 1990
9. Druţa, FL, Psihologia familiei, Editura Didactica si Pedagogica, București, 1998.
10. Hatos, A., Economie, societate si educaţie. Temele principale ale sociologiei educapei,
Editura Universitatii din Oradea, Oradea, 2004
11. Ilut, P., Sociopsihologia si antropologia familiei, Editura Polirom, Iasi, 2005
12. Ionescu, A., Psihologia familiei. Normalitate si psihopatologie familiala, in Psihologie
clinica, Ed. Academiei RSR, București,1985
13. Jigau, M., Factorii reusilei școlare, Editura Grafoart, Bucuresti, 1998
14. Jinga, I., Negret, I., Familia - acest miracol inselator, Editura Didactica si Pedagogica,
București, 1999.
15. Killen, K., Copilaria dureaza generaţii la rând, Editura First, Timisoara, 2003
16. Koleci, FL, Şcoala părinţilor - manual, Fundatia Estuar, București, 2004
17. Macavei, E., Pedagogie. Teoria educapei, Editura Aramis, București, 2001
18. Milcu, M. Psihologia relaţiilor interpersonale: Competiţie şi conflict. Iaşi: Polirom, 2005.
226 p., p.43
19. Mihailescu, I., Familia in societaple europene, Editura Universitatii, București, 1999
20. Mihailescu, I., Rolul familiei in dezvoltarea copilului, Editura Cartea Universitara,
București, 2004
21. Munteanu, A., Psihologia copilului și adolescentului. Timișoara, Editura Augusta, 1998.
234-248 p.
22. Neculau, A., Psihologie sociala , Ed.Polirom , Iași, 1996
23. Neculau, A., Grupurile de adolescent, Ed.Didactica și Pedagogica, București, 1977
24. Nicola, I., Tratat de pedagogie scolara, Editura Aramis, Bucuresti, 2000
25. Psihologia adolescentului şi adultului: Suport de curs / Aliona Paladi; Universitatea de Stat
din Moldova, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Sociologie şi Asistenţă Socială,
Departamentul Psihologie. – Chişinău: CEP USM, 2018. – 101 p.
26. Paun, E., Şcoala-abordare sociopedagogica , Ed.Polirom , Iași, 1999
27. Popescu - Neveanu, P., Zlate, M., Psihologie scolara, Editura Universitapi, Bucuresti, 1987
28. Radulian, V., Contra insucceselor școlare, Editura Didactica și Pedagogica, București, 1967
29. Telleri, F., Pedagogia familiei, Editura Didactica și Pedagogica, Bucuresti, 2003
30. Segalen, M., Sociologie de la familie, Ed. Armand Colin, Paris, 1996
31. Sillamy, N., Dicționar de psihologie. București, Editura Univers Enciclopedic, 1996,p.15
32. Stahl, P., Familia și școala - contribiti la sociologia educatei, Editura Paidea, Bucuresti, 2002
33. Stanciulescu, E., Teorii sociologice ale educatei, Editura Polirom, Iasi, 1996
34. Stanciulescu, E., Sociologia educatei familiale, vol. I, Editura Polirom, Iași, 1997
35. Stanciulescu, E., Sociologia educatei familiale, vol.II, Editura Polirom, hisi, 1998
36. Șchiopu, U., Verza, E., Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții. București, Editura Didactică și
Pedagogică, 1997. 204-260p.
37. Voinea, M., Sociologia familiei, Tipografia I Jniversitatii, Bucuresti, 1993Vrasmaș, E.,
Consilierea și educata parintlor, Editura Aramis, Bucuresti, 2002
38. Zlate, M. Psihologie, Eul şi personalitatea. Bucureşti: Trei, 2004. 274 p
39. Pugh, G., Confident Parents, Confident Children, Policy and Practice in Parent Education
and Support. National Childen's Bureau, London, 1994
40. http://www.opr.ro/articole/stiluri-parentale
http://pedagogul.com/stilul-parintelui-democratic/
 ANEXA 1
Chestionarul pentru părinţi
1. Consideraţi că este normal când copilul:
A) îşi impartaşeşte gândurile și sentimentele, vă povestește toate ce se întamplă cu el și în jurul
lui;
B) vă povestește doar ceea ce socoate de cuviinţă;
C) nu-și manifestă gândurile și emoţiile.
2. Daca aflaţi că copilul dvs. a luat telefonul altui copil în absenţa acestuia și fără voia lui,
apoi:
A) veţi iniţia о discuţie de moralizare, mobilizând copilul să ia de sine stătător decizia corectă;
B) veţi oferi copilului posibilitatea să-şi rezolve de unul singur problemele;
C) veţi dojeni copilul în prezenţa altora, impunându-1 să restituie “jucaria” luata fără voie și să-şi
ceara scuze.
3. Daca copilul dvs., de regulă, activ, vioi și cuminte, și-a concentrat atenţia și a îndeplinit
la rugămintea dvs. misiunea încredinţata (și-a rezolvat temele pe acasa, a scos gunoiul, a
făcut curaţenie în apartament), apoi dvs.:
A) cu prima ocazie îl veţi lauda şi veţi povesti rudelor și cunoștinţelor despre faptul cât de bravo
este copilul dvs.;
B) veţi simţi bucurie şi veţi încerca să clarificaţi de ce anume astăzi toate merg cum trebuie;
C) veţi estima situaţia ca fiind ceva de la sine înţeles şi veţi spune: «Uite-așa mereu să fie».
4. Copilul a uitat să vă spună „mulfumesc”, dar a fost extrem de tacticos cu dvs. Cum veţi
proceda?
A) veţi impune copilul să-şi repare greșeala;
B) nu veţi atrage atenţie;
C) fără a-i aminti despre comportamentul nepoliticos, îi veţi povesti о morala ce demonstrează că
lipsa de cultura creează obstacole în viaţă.
5. Copiii își cauta în linişte de jocul lor, iar dvs. aveţi ceva timp liber. Ce aţi prefera să
faceţi?
A) veţi privi de la о parte, cum se joaca și comunică copiii, fără să va amestecaţi;
B) veţi întra în joacă: cu un ajutor, un sfat sau cu о observaţie;
C) vă veţi bucura că în casă este liniște și va veţi preocupa de treburile dvs.
6. Care din aceste afrimaţii este în opinia dvs. absolut corectă:
A) sentimentele și retrăirile copilului sunt superficiale, el le uita degrabă și nu este cazul să
atragem atenţie la „rabufnirile” lui emoţionale;
B) emoţiile şi retrăirile copilului sunt instumente importante de instruire și educatie;
C) emoţiile și retrăirile copilului sunt unice și foarte importante, ele trebuie tratate cu maximă
grija și tact.
7. Principiul dvs. de bază în interacţiunea cu copilul este:
A) copilul este slab, prostuţi, neexperimentat și doar persoana matură poate și trebuie să-1 înveţe
și să-1 educe;
B) copilul are posibilităţi mari pentru autocultivare, iar colaborarea cu о persoana matură trebuie
orientată spre stimularea maximală a spiritului activ al copilului;
C) copilul se dezvoltă în principal fiind influenţat de ereditate şi este practic imposibil să
influenţezi procesul dezvoltării lui, astfel principala grija a părinţilor este ca copilul să fie
sănătos, hranit și să nu întreprindă acţiuni inacceptabile.
8. Ce atitudine aveţi faţă de spiritul de activitate al copilului:
A) pozitiv, deoarece fără energetică sănătoasă este imposibilă dezvoltarea multilaterală a
personalitaţii sale;
B) negativ, deoarece energetica copilului deseori vine în contradicţie cu planurile de insturire și
educaţie;
C) pozitiv, dar numai atunci, când manifestările de iniţiativă sunt coordonate cu părinţi.
9. Copilul nu dorește să-și îndeplinească tema pe acasă, motivând prin faptul că deja nu о
singură dată a rezolvat asemenea probeleme fără greseli. Actiunile dvs.:
A) va distantaţi și nu întreprindeţi nimic. Nu vrea să facă, aşa să rămănă;
B) îl impuneţi să-şi îndeplinească lucrul;
C) găsiţi un element nou pentru a modifica problema, și-i propuneţi copilului să rezolve noua
sarcina mai sofisticată în așa mod, ca procesul să devină captivant pentru el.
10. Care din aceste afrimaţii este corecta în opinia dvs.:
A) copilul terbuie să le fie recunoscător maturilor pentru grija pe care i-o manifestă;
B) daca copilul nu conştientizează şi nu pretuiește grija faţă de sine, apoi cândva neaparat va
incerca regrete;
C) părinţii trebuie să fie recunoscători copiilor pentru dragostea şi încrederea
 ANEXA 2

Varianta de Test sociometric

Nume și prenumele:
Data:
1. Daca ai avea de făcut о lucrare împreună cu un coleg, pe care l-ai llege? Scrie-i in ordinea
preferintei.
1
2
3
2. Daca ai avea de facut о lucrare cu un coleg, cu care nu ai vrea să lucrezi?
1
2
3
ANEXA 3
Anexa 4
Anexa 5
 DECLARAŢIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII

Subsemnata, Vlas Adela, declar pe răspundere personală că materialele prezentate în teza

de licenta Particularităţile integrării în grupul şcolar a adolescenţilor din familiile
monoparentale, sunt rezultatul propriilor cercetări şi realizări ştiinţifice. Conştientizez că,
în caz contrar, urmează să suport consecinţele în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Numele

Semnătura

Data