„Moara cu noroc” Relatie Ghita-Lica

„Moara cu noroc”, scrisă de Ioan Slavici, a fost publicată în 1881 în volumul „Novele din popor” şi este o nuvelă
realistă de factură psihologică. Ioan Slavici împreună cu Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale şi Ion Creanga aparţine perioadei
marilor clasici.
Nuvela este de factura realistă deoarece perspectiva narativă este auctorială, naratorul este obiectiv, omniescent şi
omniprezent. Acţiunea este veridică şi verosimilă. Indicii spaţio-temorali sunt exaţi. Actiunea se desfasoară pe parcursul unui
an, de la Sfântul Gheorghe până la Paşte, iar spaţiul acţiunii este satul. Naratorul prezinta realitatea societăţii ardeleneşti de
la sfârşitul secolului XIX.
Tema tratează dezumanizarea protagonistului datorită obsesiei de înavuţire căreia i se adauga tema familiei, tema
destinului şi tema puterii.
Titlul nuvelei face referire la un han (fostă moară) ce se afla la o rascruce de drumuri în pustietate (aparent un spaţiu
propice în care protagonistul se poate îmbogăţi) şi este ironic deoarece în finalul nuvelei atât protagonistul cât şi familia lui
sunt urmariţi de ghinion.
Personajul principal este Ghita, un cârciumar sărac, reprezentând tipul arivistului, specific operelor realiste, care vrea
să parvină pe plan social şi economic.”. Lică Sămădăul este şeful porcarilorşi rămâne la fel pe parcursul evenimentelor, un om
rău şi primejdios, spre deosebire de Ghiţă care este un personaj „rotund”. Sub influenţa nefastă a lui Lică, Ghiţă are parte de
o evoluţie spre involuţie.
Odată cu intrarea în scenă a lui Lică Sămădăul, care are o influență nefasta asupra tuturor personajelor mai ales
asupra lui Ghiță, protagonistul nuvelei își arată defectele. Dorința de înavuțire și prietenia cu Lică determina schimbarea
acestuia. Dintr-un om cinstit, Ghiță devine un om egoist („se gândea la câștigul pe care l-arputea face în tovărășie cu Lică,
vedea banii grămadă înaintea sa și i se împăienjeneau ochii de dragul acestui câștig ar fi fost gata să îsi pună pe un an, doi,
capul în primejdie"), trist, tulburat, ursuz („mai de tot ursuz se aprindea pentru orice lucru de nimic, [...] îşi pierde lesne
cumpatul”), care se depărtase de familia lui. Ghiţă este cuprins de gelozie în momentul jocului Anei cu Lica,. Deşi el o
îndemnase la joc („fierbea în el când îi vedea faţa strabatată de placerea jocului”).
Prin caracterizarea directă facută de către narator aflăm aspecte legate de trasăturile fizice ale lui Ghiţă, care este
„înalt şi spătos” şi Lică care purta „cămaşă subţire şi albă ca floricelele, piepta cu bumbi de argint şi bici de carmajin”. Ghiţă
este caracterizat direct de către alte personaje: Lică îi spune că este „om cu minte”.
Caracterizarea indirectă care reiese din fapte, comportament si relatiile cu celelalte personaje dezvăluie alte trăsături
ale celor doi. Aceasta poate fi observată în mai multe scene.
O scenă semnificativă a operei este a doua venire a lui Lică la Moara cu noroc. Împreună cu doi tovarăşi, vine la Ghiţă
pentru a-i da însemnele turmelor de porci pentru a-l informa cu privire la deplasările turmelor. Acesta îi mai cere şi bani de
împrumut sub ameninţarea că nu-l va lăsa altfel să stea la Moară. Înainte plecării lui Lică, Ghiţă se enervează la cuvintele lui
(„Aşa-i că te.ai făcut blând ca un mieluşel?”) şi îl avertizeaza „Lică, tu trebuie să înţelegi că oamenii ca mine sunt slugi
primejdioase, dar prieteni nepreţuiţi” şi îi spune de trimiterea slugii lui, care poate anunţa dacă se întâmplă ceva.
O alta scenă semnificativă este procesul lui Lică, unde era suspectat de mai multe crime si infractiuni, dar este foarte
calm, ştiind că nu aveau destule dovezi impotriva lui. Ghiţă minte, iar Lică este eliberat. La Ineu, Sămădăul îi restituie banii
împrumutaţi lui Ghiţă şi recunoaşte că sunt banii furaţi de la arândaş şi de la femeie ucisă.
Conflictul este dezvoltat pe doua coordonate: conflict exterior ce urmareste evenimentele propriu-zise si conflict
interior ce se da in constiinta protagonistului. Conflictul central este moral. Scriitorul ne prezinta conflictul interior al
protagonistului, intre dorinta de a ramane un om cinstit si dorinta de ase imbogati alaturi de Lica. Conflictul exterior este cel
intre Ghita si Lica.
Limbajul naratorului si al persnajelor valorifica registrele stilistice: limbajul regional ardelenesc, limbajul popular,
oralitatea.
În concluzie, Ghiţă este un personaj rotund, în permanentă schimbare, ale carui trasaturi morale sunt bine conturate
în nuvela scrisă de Ioan Slavici. Destinul lui devine tragic după apariţia Sămădăului, care determină schimbarea
protagonistului.