Metode alternative de soluționare a litigiilor Profesor coordonator

Coadă-Lată Andreea, An IV, grupa A1 Irinel Rotariu

Conflicte sociale din marile opere românești

Noțiunea de conflict o regăsim cel mai des în viața cotidiană, iar aceasta din urmă
reprezintă pentru un scriitor sursa primordială de inspirație pentru orice tip de operă. Conflictul
dintr-o operă epică sau dramatică se defineşte ca un dezacord, o dispută, o luptă între două sau
mai multe personaje, fiind un factor care poate orienta desfăşurarea acţiunii unei opere literare.
Este factorul determinant în desfăşurarea acţiunii unei opere literare epice sau dramatice.
Acesta poate fi: exterior, manifestat prin confruntarea deschisă ori mocnită dintre
personaj sau grupuri de personaje având interese sau concepţii diferite, contradicţia dintre un
personaje şi mediul ostil afirmării sale ca personalitate și interior, constând în tensiunea care
decurge din sentimentele, opţiunile contradictorii ale unuia şi aceluiaşi personaj. Din perspectiva
momentelor desfășurării acțiunii, izbucnirea conflictului se suprapune cu intriga, maxima
tensiune cu punctul culminant, iar soluţionarea conflictului cu deznodământul.
Există în literatura de specialitate o subclasificare a conflictelor interne și externe
prezente în operele literaturii române, cele mai frecvent regăsite sunt: Omul față de Sine (intern),
Omul față de natură (extern), Omul față de om (extern), Omul față de societate (extern).
O defalcare suplimentară regăsită mai rar în operele din repertoriul național ar include:
Omul versus Tehnologie (extern), Omul versus Dumnezeu sau Soarta (extern), Omul versus
Supranatural (extern).
Prima operă literară pe care o voi analiza prin prisma existenței conflictelor este Moara
cu noroc de Ioan Slavici unde regăsim mai multe tipuri de conflicte. În primul rând putem
discuta despre un conflict intern al personajului Ghiță, izvorât din conștiința cârciumarului
privind setea de înavuțire care îi acaparează atât relația cu soția sa cât și cu sinele. În al doilea
rând mai putem discuta despre mai multe conflicte externe, între Ghiță și Lică Sămădăul, Ghiță
și Ana. De asemenea se poate observa cum conflictul intern îl dictează pe cel extren. Dorința de
a se îmbogăți îl face pe acesta să se implice în afaceri necurate alături Lică și să se îndepărteze de
soție pentru a nu o implica și pe ea. Din acest punct situația conflictuală degenerează în
distrugere, violență, degradare umană, pierderi de vieți omenești. Deznodământul conduce la
rezolvarea conflictului însă nu într-un mod fericit întrucât toate personajele implicate în conflict
sfârșesc tragic.
Următoarele opere analzizate au în comun conflicte comune, astfel le vom analiza
împreună, anume Ion, de Liviu Rebreanu și Moromeții de Marin Preda. În centrul acestor
opere se situează un conflict extern de tipul personaj versus personaj între membrii de familie
izvorât din dorința de îmbogățire a țăranului tipic secolului XX. De asemenea și un conflict
intern constituind frustarea sărăciei și a statutului social. Ion se află într-un conflict atât cu
familia sa care nu îi poate oferi pământ și viitorul socru Vasile Baciu, pe care îl obligă să îi lase
zestre pământul său, conflict care generează mai multe conflicte, între Ion și Ana, soția sa și Ana
și Vasile Baciu, tatăl fetei. Pe de cealată parte, există o serie de numeroase conflicte între câte un
mebru de familie versus alt membru, astfel Ilie Moromete intră în conflict cu proprii săi copii
întrucât acesta îi folosește excesiv la muncile câmpului fără a-i retibui în vreun fel iar aceștia din
urmă se revoltă împotriva tatălui lor.
De asemenea între Mormomete și soția sa Catrina există un alt conflict bazat pe
neînțelegerile cauzate tot de loturile de pământ. Putem sesiza că toți autorii au în comun același
conflict intern, izvorât din dorința de înavuțire, acțiunea operelor se desfășoară și într-o perioadă
în care pământul era valoros iar doar gospodarii și boierii aveau suficient. Astfel țăranul de clasă
mijlocie era disperat și capabil chiar să ucidă pentru un lot de pământ. Conflictele erau cauzate
de situatiile socio-economice de la acele timpuri de după războaie în care după o vreme
îndelungată de sărăcie și lipsuri, omul vede o speranță de scăpare și recurge la mijloace inumane
de a ieși din sărăcie. Dezonodământul de cele mai multe ori este comun, opera închieindu-se
tragic cu moartea personajului principal.
Depășind perioada interbelică si postbelică, ajungem la modernism unde putem analiza și
conflicte de tip modern, actuale și în prezent, astfel fiind spuse vom analiza Ultima noapte de
dragoste, întâia noapte de război, de Camil Petrescu și Enigma Otiliei, de George
Călinescu. În această perioadă societatea a evoluat, dorința de îmbogățire scade iar accentul
literar cade pe intelectual, dragoste, tragedie, dramă. Astfel primul roman menționat surprinde
conflictul intern al personajului principal care pe tot parcursul povestirii se luptă cu propria
conștiință care îi spune constant că soția sa Ella în înșală, sentimentul dominant este frica,
sentiment care îi crează conflicte externe, cel mai compex fiind chiar cu Ella. Putem observa că
este vorba despre un conflict atipic, psihologic, centrat pe gelozia lui Stfean Gheorhidiu care într-
un final conduce la degradarea personajului, la îndepărtarea de realitate și neliniștea constantă pe
care o trăiește alături de soția sa.
Enigma Otiliei, așa cum ne spune și titlul, surprinde o poveste depspre o fată enigmatică,
plină de surprize și care reprezintă punctul central al tuturor conflictelor din roman. Mai întâi cu
membrii de familie și vecinii care nu o agreează din pricina calităților, astfel observăm un
conflict extren bazat pe invidie și ură, gelozie între Otilia și Aglae, Titi, Aurica, Olimpia,
Stănică. Apoi mai putem menționa un conflict intern al lui Felix care se împotrivește rațiunii și
nu poate convinge dacă o iubește sau nu pe Otilia, pe care nu o înțelege, astfel personajul
feminin care nu este în niciun fel de conflict cu cel masculin, îl aduce într-o stare conflictuală
internă involuntar. Apoi gelozia lui Felix pentru Otilia îl aduce într un conflict extern cu
Pascalopol pentru care Otilia avea o fascinație. Extrem de tipice și actuale, aceste conflicte nu se
încheie tragic, ci doar nefercit pentru fiecare personaj în parte. Otilia rămâne singură iar Felix nu
se căsătorește cu cea pe care o iubește cu adevărat.
Nu putem să nu facem câteva referiri și la altfel de opere literare, mai puțin inspirate din
realitate cum sunt romanele și nuvelele. Astfel putem aminti succint de Povestea lui Harap Alb
unde avem un conflict principal între bine și rău, succedat și reprezentat de personajele care
reprezintă binele și spânul, care reprezină maleficul. Morala transpusă în deznodământ este că
binele învinge răul.
Dacă ne îndreptăm atenția către genul liric, putem observa o înclinație a poeților către
conflcitele interne, de asemenea bazate pe cele externe, unde putem observa o răsturnare de
percepție. În Luceafărul putem sesiza durerea lui Mihai Eminescu pentru o presupusă trădare în
dragoste dacă analizăm triunghiul amors Luceafrul-Cătălin și Cătălina. De asemenea acest
conflict surpinde cu impact deosebit suferința părții slabe din conflict care nu are puterea de a
schimba ceva pentru a remedia situația tensionată de iubire.
Concluzionând, marii scriitori români au în comun o singură temă, tema conflictului
dintre personaj cu sine, dintre personaj cu personaj și personaj-natură. Conflictele analizate au în
comun fie motivul care a dus la conflict, fie deznodământul, adică modul de soluționare a
litigiului, în funcție, firește de contextul social și economic.