Caracterizarea personajului Ilie Moromete

„Moromeții”, de Marin Preda

1. Încadrarea operei în curentul literar / genul / specia / orientarea tematică:

Opera „Moromeții”, scrisă de Marin Preda, a fost publicată în două volume –
1955 și 1967, fiind un roman social, obiectiv, realist și postbelic. Romanul
oglindește realitățile sociale românești din perioada postbelică, imaginea unui sat
tradițional românesc aflat la tranziția spre lumea modernă, care îi va șlefui pentru
totdeauna înfățișarea.

2. Prezentarea temei operei:

Romanul „Moromeții” reprezintă unul dintre momentele de vârf ale prozei
românești postbelice, prin care Preda abordează o temă fundamentală: dispariția
civilizației tradiționale românești. În roman mai pot fi identificate și alte teme
aduse în dezbatere, ca linii de forță ale gândirii scriitorului: tema familiei dar și a
tmpului, a confruntării individului cu istoria, tema vieții și a morții, tema
cunoașterii, libertatea și constrângerea, iluzia și realitatea, solidaritatea umană și
exilul interior.
„Moromeții” reprezintă o „propunere de realitate”, care confirmă mituri arhaice,
dar destramă „miturile” moderne ale secolului al XX-lea: mitul sămănătorist al
supraviețuirii micii gospodării țărănești în forme arhaice, mitul comunist al
colectivizării și cel al omului de „tip nou”. Țăranul lui Preda nu mai este dominat
de nevoia de a acumula pământ și îi sunt descoperite, astfel, complicațiile
necunoscute ale sufletului, firea contemplativă, bucuria și libertatea spiritului rural.

3. Prezentarea statutului personajului:

Personajul Ilie Moromete deține statutul de personaj principal, fiind personajul
conștiință al romanului. Prototipul acestuia a fost preluat din realitate, el fiind un
reflex al tatălui scriitorului, Tudor Călărașu. Moromete se opune oricăror forme de
constrângere, el fiind un personaj unic, nepereche în proza românească de
inspirație rurală.

Din punct de vedere social, Ilie Moromete reprezintă o nouă tipologie a țăranului
român, fiind capabil să prețuiască latura spiritual-estetică a vieții în detrimentul
celei pragmatic-materiale. Împroprietărit odată cu reforma agrară, Ilie consideră
relația sa cu pământul a fi una neproblematică și nu își dorește a-l extinde sau a-l
exploata în scopuri comerciale, ci descoperă în el un garant al echilibrului său
social, al păstrării unității familiei. De altfel, statutul său de om inteligent, dotat îi
oferă o poziție aleasă în sat: Cocoșilă, Iocan sau Dumitru lui Nae refuză să înceapă
dezbaterile politice din poiană până ce tovarășul lor nu le citește sau interpretează
aarticolele, iar Tudor Bălosu începe să deteste parlamentările iscate de Moromete
când vine vorba de încheierea unei afaceri.

Din punct de vedere psihologic, Ilie Moromete este un țăran cu o lume interioară
complexă. Există, între aparența sa și dimensiunea interioară a eului său, o distanță
pe care cei din jur nu o pot intui. Acesta are o impresionantă capacitate de
disimulare, prin intermediul căreia Ilie Moromete își apără libertatea interioară, în
fața unei lumi care îl consideră „sucit”.

Din punct de vedere moral, deși privește lumea cu realism și obiectivitate,

Moromete se autoiluzionează cu idealuri precum unitatea și armonia familiei sale,
trăind o dramă atunci când fiii îl părăsesc. Ipostaza inițială de cap al familiei se
clatină atunci când înțelege că feciorii au o altă scară de valori decât el. Nu
reușește însă să își țină familia unită nici cu vorba blândă, nici cu măsura drastică a
bătăii cu parul. Nimic nu îl clintește pe Moromete din lumea lui, a satului
tradițional și din credința în rostul primordial al țăranului.

4. Evidențierea unei trăsături caracteriale și ilustrarea acesteia prin două

scene semnificative:
Trăsătura caracterială reprezentativă pentru personajul Ilie Moromete este tăria
morală, care se manifestă prin dorința de a nu-și schimba statutul social, moral și
psihologic, considerând că își poate proteja condiția dobândită în fața oricăror
prefaceri istorice și politice.

O primă scenă reprezentativă o constituie cina de sâmbăta seara din tinda

Moromeților, cu toată familia adunată în jurul mesei joase și rotunde, părând un
ceremonial care va dăinui cât satul românesc. În realitate, încă de acum se întrevăd
conflicte grave, care vor duce la fărâmițarea familiei. Ilie Moromete domină prin
statura sa această scenă, stând parcă deasupra tuturor, pe pragul celei de-a doua
odăi. Catrina stă pe jumătate întoarsă către oalele de pe sobă, avându-i lângă ea pe
proprii copii, iar Paraschiv, Nilă și Achim sunt așezați pe partea dinspre exterior a
tindei – element care anticipează finalul primului volum. Dialogul din timpul cinei
este o adevărată coliziune de idei și pune în lumină o stare de criză latentă care se
va declanșa treptat. Mica-i proprietate va intra curând în declin, iar cauzele sunt
multiple. În primul rând, numeroasa familie este hibridă, cu interese divergente.
Cei trei băieți mai mari, aflați aproape de vârsta ieșirii de sub tutela familiei, își
urăsc mama vitregă, pe Catrina, și pe copiii ei –Tita, Ilinca și Niculae, „copii făcuți
cu Moromete”. Deși toți membrii familiei stăteau înghesuiți, Moromete era
singurul care se putea mișca în voie, având suficient spațiu. Se poate deduce,
așadar, că poziția asumată de Moromete îi reliefează și superioritatea, și, mai ales,
înstrăinarea față de nevoile celor din jur.

A doua scenă ilustrativă este reprezentată de finalul celui de-al doilea volum,
prezentând moartea lui Ilie Moromete. Acesta trece în neființă fără zbucium, fără
patetism, fără dramatism, având o moarte lentă, venită ca un firesc al vieții:
„Bătrânul nu suferă de vreo boală, dar i s-a scurs viața.”. Împuținat la trup, cu
chipul aureolat de o lumină, bătrânul avea obiceiul să nu stea acasă, o lua cu
ciomagul pe lângă garduri, ultima dată fiind adus acasă cu roaba. Într-o noapte,
acesta cade la pat și nu mai cunoaște pe nimeni, iar ultimele sale cuvinte exprimă
crezul său: „Domnule, eu totdeauna am dus o viață independentă.”. Moartea lui
Moromete este relatată de Ilinca și ceilalți membri ai familiei, care, în timpul
privegherii, îi povestesc lui Niculae, fapt ce atribuie momentului unicitate și o
autenticitate inedită. Prin simbolul lui Moromete se stinge o parte de istorie, se
stinge o mentalitate de neam, se stinge filonul tradiției românești în pragul unor noi
realități și a unei noi epoci.

5. Analiza a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj

semnificative pentru construcția personajului ales (acțiune, conflict,
autocaracterizarea: modalități de caracterizare, relația incipit-final, titlul
etc.):
Titlul operei este sintetic și eponim. Deși titlul romanului subliniază intenția de a
urmări destinul unei familii ca element esențial al lumii țărănești, „Moromeții”
reprezintă, de fapt, destinul unei colectivități ale cărei temelii sunt grav amenințate
de un timp viclean și de o istorie-capcană. Viziunea scriitorului se fundamentează
din perspectiva omului cu Timpul, a umanității cu istoria, la răscruce de epoci, sub
presiunea unor evenimente istorice necruțătoare.
 În ceea ce privește perspectiva narativă, Marin Preda reușește să limiteze
complet viziunea omniscientă a naratorului, chiar dacă folosește un narator la
persoana a III-a. Astfel, Ilie Moromete devine, în volumul I, personaj-reflector. În
unele fragmente din „Moromeții”,, cititorului îi va fi imposibil să distingă vocea
naratorială de cea a lui Ilie Moromete, dându-se impresia de atenuare a
omniscienței.

Conflictul principal este dezacordul dintre Ilie Moromete și cei trei băieți ai săi,
din prima căsătorie – Paraschiv, Nilă și Achim. Aceste divergențe izvorăsc din
incongruențele de principii și din frustrarea băieților legată de faptul că Moromete
nu știe să transforme în bani produsele economiei rurale, precum vecinul Tudor
Bălosu. Cel de-al doilea conflict izbucnește între Moromete și Catrina, soția sa,
care își exprimă ura față de soț, simțindu-se înșelată în așteptările ei, deoarece tatăl
le promisese copiilor casa. Pe urmă, tensiunea majoră apare între același Ilie
Moromete și mezinul Niculae, care, în cel de al doilea volum, devine activist de
partid, motiv pentru care Moromete începe a-l disprețui.

6. Statut evolutiv + opinie personală + concluzie:

În cazul