COLEGIUL NAȚIONAL “PREPARANDIA – DIMITRIE ȚCHINDEAL” ARAD

DISCIPLINA EDUCAȚIE TEHNOLOGICĂ ȘI APLICAȚII PRACTICE

EVOLUȚIA TEHNOLOGIILOR

PROFESOR: NECIU ADELINE

ELEV: UNGUROIU RĂZVAN MARIUS

CLASA a VIII-a B

ANUL ȘCOLAR 2021-2022

Partea I: EVOLUȚIA ROȚII

Deşi momentul şi locul exact al inventării roţii nu pot fi precizate, o teorie acceptată de cei
mai mulţi este aceea că roata a apărut iniţial sub forma unui butuc rostogolit. Se presupune că,
ulterior, s-a trecut la discuri tăiate din butuci, obţinându-se astfel roţi destul de greoaie şi care se
spărgeau uşor, dar cel puţin se puteau rostogoli. În acea vreme, existau deja mijloace de
transport, destul de primitive însă, cum ar fi sania simplă sau un fel de targă formata din doua
prăjini pe care se fixa un cadru, ce era trasă de animale sau chiar de către călătorul respectiv, dar
aceste mijloace erau în mod evident inferioare celor care vor avea la bază roata.

Cu siguranţă se ştie că unul dintre primele tipuri de roată era realizat din trei scânduri prinse
cu traverse şi cioplite sub forma unui disc. Aceasta era o metodă mai bună de obţinere a unei roţi
decât cea dintr-o singură bucată, mai ales dacă ne gândim că roata a apărut înaintea inventării
drumurilor. O astfel de roată, montată la o sanie, putem vedea în cea mai veche pictogramă
găsită în Sumer, din anul 3500 î.Hr. Roata era un simbol folosit frecvent în scrierea sumeriana
timpurie cu pictograme; în plus, la mormintele regale din Kish, Sura şi Ur au fost descoperite
vehicule cu roţi, căruţe rudimentare ce fuseseră îngropate în jurul anului 3000 î.Hr.
  Apariţia roţii de căruţă a revoluţionat transportul şi a uşurat mult povara omului, fermierii
sumerieni beneficiind astfel de un nou mijloc de transport a recoltelor pâna la locuitorii din
oraşe.
Modificarea ce a dus la o roată mult mai uşoară, crescându-i astfel utilitatea, a fost spiţa,
apărută în jurul anului 2000 î.Hr. la carele de luptă din Asia Mică. În acest moment roata
devenea o modalitate de transport, iar căruţele şi carele începeau să se specializeze în funcţie de
aplicaţiile pentru care erau folosite. Roata devenise o necesitate în agricultură, în comerţul la
mare distanţă şi în război.

Evoluţia cea mai semnificativă a fost cea a carului de război, de la un model greoi, tras de doi
sau patru măgari sălbatici, la varianta suplă, cu două roţi, trasă de un cal. Prin obţinerea unei
combinaţii între un model uşor şi rezistent al carului, un ansamblu mai uşor al axei şi roţilor cu
spiţe şi un harnaşament bine gândit pentru cai, carul de luptă a revoluţionat arta războiului. Acest
vehicul rapid şi uşor manevrabil a fost folosit in războaie de toate marile armate ale celui de-al
doilea mileniu precreştin, printre care cea a Egiptului, a arienilor din India şi a micenienilor din
Grecia.
O contribuţie majoră a romanilor la evoluţia roţii a fost construirea a nenumărate drumuri.
Ridicarea şi conservarea unui imperiu necesitau o bună comunicare şi mobilitate a resurselor,
comerţului şi forţelor armate, fapt care a fost facilitat prin constructia drumurilor. Drumurile
romanilor au rezistat timp de secole, iar unele dintre acestea sunt folosite chiar şi în prezent în
Marea Britanie.
Odată cu scurgerea timpului s-a înregistrat şi o evoluţie continuă a roţii. Apariţia butucului
metalic a furnizat acesteia o putere extraordinară în centrul său, unde era montat pe o osie
gresată. Chiar si roţile rupte puteau fi reconstruite în jurul butucului, acesta devenind astfel o
parte indispensabilă a ansamblului. De asemenea, a apărut şi noţiunea de anvelopă sub forma
unei benzi sau a unui inel metalic care era întins la cald în jurul jenţii şi care se contracta ulterior
la răcire, roata devenind astfel nu doar mai puternică în punctul de contact cu solul, dar şi mai
rigidă, obţinându-se astfel un ansamblu mai solid.
O altă invenţie majoră a fost cea a anvelopei pneumatice, concepute în anul 1845 de R. W.
Thomson. Ideea lui a fost îmbunătăţită în anul 1888 de către John Dunlop care a fost un veterinar
scoţian. Datorită mişcării sale line, uniforme, anvelopa lui Dunlop a înlocuit-o pe cea din cauciuc
integral (prezentă totuşi astăzi la majoritatea motostivuitoarelor), folosită la cele mai multe
biciclete din acea perioada.
Istoria roţilor de automobile începe odată cu maşina Benz Patent Motorwagen, adusă pe lume
de Karl Benz. Aceasta era un vehicul cu trei roţi cu spiţe asemeni celor ale bicicletelor, înzestrate
cu anvelope din cauciuc integral.
Următorul pas în evoluţia roţii a fost adoptarea tipului disc, ce se asemăna foarte mult cu
modelul compact iniţial.
La maşinile de azi sunt întâlnite două tipuri principale de roţi, din oţel şi din aliaj, ambele
beneficiind de tehnologii avansate. Drept rezultat, roţile masive, grele ale automobilelor de
altădată sunt acum mai uşoare
Maşinile cu roţi din aliaj au o direcţie mai bună şi sunt caracterizate de o durata de viaţă mai
îndelungată a frânelor. Pe de altă parte, roţile din aliaj sunt mai scumpe decât cele din oţel, acest
lucru reflectându-se în preţul mai mare al unei maşini.
Principiul roții este utilizat in aproape toate industriile care exisă la momentul de față. Câteva
exemple sunt industria constructoare de mașini (mașini industriale si utilaje), industria
producătoare de energie (turbinele hidroelectrice si eoliene), industria autovehiculelor terestre,
navale și aeriene, metrologie, orologerie etc.
Partea II- EVOLUTIA TRENURILOR

Deşi se crede că transporturile pe cale ferată au o istorie recentă, nu este, însă, tocmai aşa,
deoarece povestea lor a început cu mult mai devreme de inventarea primelor locomotive. Totul a
început, de fapt, acum mai bine de 2500 de ani, în Grecia Antică, odată cu dezvoltarea unor căi
speciale, trasate pe mijlocul drumurilor, pentru a uşura povara animalelor care tractau mărfurile.
Cea mai veche cale de acest tip, descoperită până acum, se numeşte „Diolkos”, se află în Istmul
Corintului şi datează din secolul VII î.Hr. Odată cu căderea Imperiului Roman de Apus, în
secolul al V-lea, aceste rute de transport nu au mai fost folosite. 

Se presupune că primele vagonete au fost inventate de către germani, în secolul al XVI-lea,

pentru a facilita transportul minereurilor extrase din galeriile subterane. Aceste mijloace de
locomoţie erau tractate pe şine de lemn, însă, în jurul anului 1600, în Anglia, încep să fie utilizate
pentru transport căi ferate.
 În anul 1774, inginerul scoţian James Watt inventează primul motor cu aburi. De-abia în
1804, invenţia sa este folosită pentru a transporta mărfuri pe cale ferată. Iniţiativa i-a aparţinut
unui alt inginer, Matthew Murray, cunoscut pentru faptul că a dat lumii prima locomotivă cu
aburi. 

Transporturile pe cale ferată au început să fie folosite în scop comercial începând cu anii 1820,
tot în zona britanică. Inventatorul englez George Stephenson este cel care a iniţiat, la acea vreme,
o adevărată competiţie în rândul antreprenorilor din industria metalurgică. Bineînţeles, el a fost
câştigătorul acestei întreceri, deoarece dezvoltase cel mai eficient mijloc de transport de până
atunci – locomotiva cu aburi „Rocket”. În foarte scurt timp, maşinile de acest tip au ajuns pe
continentul american, unde au fost folosite, într-o primă fază, pentru a ajuta la „civilizarea” aşa-
numitului „Vest Sălbatic”. 

O etapă foarte importantă în istoria trenurilor a fost cea a folosirii locomotivelor cu motoare
Diesel. Acestea au fost utilizate pe scară largă după cel de-Al Doilea Război Mondial, deşi
mecanismul lor de funcţionare fusese inventat încă de la începutul secolului al XX-lea. Până la
începutul anilor 1970, locomotivele diesel şi cele electrice le-au înlocuit aproape complet pe cele
care funcţionau cu ajutorul motoarelor cu aburi.
 Industria feroviară s-a dezvoltat atât de mult în ultima perioadă, încât astăzi există trenuri
care circulă în mod regulat cu viteze de peste 300 de km/h. Ţări precum Franţa, Germania,
Japonia, China sau Spania şi-au dezvoltat infrastructura în aşa fel încât să poată beneficia de
performanţele unor astfel de trenuri. În momentul de faţă, recordul pentru cea mai mare viteză
atinsă de un tren de călători aparţine modelului L0, construit de Compania Feroviară Centrală din
Japonia. Pe data de 21 aprilie 2015, vehiculul propulsat cu ajutorul levitaţiei magnetice a atins
viteza de 603 km/h.
 Bibliografie

-Tom Philbin, 100 cele mai mari invenții dintotdeauna, traducere Octav Ciucă, București, Lider,
2005
- Articolul publicat de Gabi Volocos pe https://www.diane.ro
- https://www.descopera.ro