You are on page 1of 6

JUMOLEA ALINA

MĂRŢIŞOARE ȊN VERSURI
Mărţişor

Vioi ca un mâţişor,
Ne zâmbeşte Mărţişor,
Cu un vânticel în plete,
Şi cu păsări în cuplete,
Cărăruşi bătătorite,
Freamăt, zile însorite.

Colţul ierbii l-a simţit,


S-a foit, s-au înmulţit,
Şi împing solul să-l crape,
Vor din beznă ca să scape,
Să-nverzească ca în Rai,
Câmp şi deal, iubitul plai!

Pomii, cu o dulce teamă,


Rămurelele îşi cheamă,
Să le dea rochiţe noi.
"Şi eu vrea să mă înnoi!"
Strigă un gândac roşcat,
Stând în scoarţă nemişcat.

Mărţişor clipeşte des,


Şi din cuibuşoare ies
Vrăbii sure, mititele,
Care cântă-n geruri grele,
Iarna, ici, în ţara mea,
Cânt şi eu din ce-oi putea,
Ba şi sar într-un picior,
Bine-ai venit Mărţişor!

Vă ofer un mărţişor

Micuţ, sensibil mărţişor,


Ce dai în inimă fior,
Persoanei dragi eşti oferit,
Ca un mic dar, nepreţuit.

Simbol, ce-n suflet dai efect,


Ai primăvara ca subiect,
Rămâi ca gest al preţuirii,
Purtat în numele iubirii.

Ca vestitor fără sonor,


Eşti oferit ca mic onor,
Lui Martie îi dai aspect,
Lansând un semn pentru respect.
Rondelul mărţişorului

Cuprins în frumuseţea unui gest,


Un mărţişor înseamnă împlinire
Când primăvara dă supremul test
Lansând un semn de primenire.

Omagiu vieţii ca un dar celest


Când ghiocelul sun-a izbândire,
Cuprins în frumuseţea unui gest,
Un mărţişor înseamnă împlinire.

Dăruit cu sufletul curat şi-onest,


Se poartă-n suflet cu împătimire
Acest simbol de viaţă manifest,
Suprem răspuns de mulţumire
Cuprins în frumuseţea unui gest.
Dintr-o inimă de nor,
Vă ofer azi mărţişor.
Fir de soare are-n el,
Alb curat de ghiocel.

You might also like