Postliceala Sanitara_Radiologie An I, Sem II

RADIODIAGNOSTIC

LP 6 _PLANUL DE EXAMINARE A UNEI IMAGINI RADIOLOGICE

Examinarea unei imagini radiologice trebuie să parcurgă urmatoarele etape:

1. Anamneza si examenul obiectiv efectuate de către medicul radiolog.

2. Aprecierea tehnicii de examinare:
a. Identificarea regiunii examinate
b. Poziţionarea filmului pe negatoscop, pentru citire
c. Recunoaşterea poziţiei şi a proiecţiei
d. Aprecierea corectitudinii pregătirii bolnavului, poziţia pe masa de examinare,
proprietaţile fotografice ale filmului
3. Examinarea imaginii cuprinde:
a. Inspecţia regiunii in ansamblu
b. Examinarea amanunţită a fiecărui element normal sau patologic de pe
radiografie după urmatoarele criterii:
· Natura (opacitate, transparenţa, imagine mixtă, imagine cu plus de substanta de contrast -
SDC, imagine cu minus de SDC)
· Sediul
· Număr
· Forma
· Dimensiuni
· Contur
· Structura
· Intensitate
· Raportul cu elementele anatomice de vecinătate
· Aspecte particulare ale leziunii

4. Diagnosticul radiologic. Diagnostic diferenţial şi diagnostic pozitiv.

Intocmirea buletinului radiologic

Buletinul radiologic este un act medico-legal, de aceea trebuie să ne asigurăm că datele

pe care le conţine sunt corecte şi concise.

Radiografia are menirea confirmării unei suspiciuni clinice. De aceea este importantă
coroborarea datelor clinice cu semnele radiologice găsite.

Avantajele unui buletin radiologic corect şi complet sunt:

- oferă un termen de comparaţie cu rezultate anterioare sau viitoare

1
 - asigură o bază de date in cazul pierderii filmelor

- este o modalitate de a influenţa actul terapeutic

Din păcate forma şi terminologia utilizate nu sunt standardizate, ele variind ca stil şi
descriere.

Buletinul radiologic trebuie să cuprindă:

- antetul cu informaţiile preliminare

o denumirea şi adresa unităţii care efectuează examinarea

o data la care s-a facut examinarea

o date personale ale pacientului (nume, varsta, sex)

o număr de inregistrare

o informaţii tehnice: regiunea examinată, incidentele realizate

- scurtă anamneză şi date clinice

- modificari radiologice constate şi descrierea lor

- concluzii

- eventuale recomandari

- semnatura şi parafa radiologului

Surse de eroare in interpretarea radiografiei şi formularea rezultatului.

Pot fi grupate in patru categorii:

a. Tehnica inadecvată in realizarea şi prelucrarea radiografiei

b. Tehnica inadecvată in examinarea radiografiei
c. Erori de interpretare a semnelor radiologice
d. Erori in formularea diagnosticului

a. Tehnica inadecvata in realizarea şi prelucrarea filmelor se datorează:

Aparaturii invechite
Utilizării de filme deteriorate sau necorespunzătoare
Erorilor de reglare a aparatelor
Poziţionarii incorecte şi diafragmării necorespunzatoare
Erorilor de expunere

2
 Prelucrării rapide şi incorecte a filmelor in camera obscură
Prelucrarii gresite prin softurile de postprocesare a aimaginilor digitale (aplicarea unor
filtre gresite)
b. Tehnica inadecvata in examinarea radiografiilor prin :
Utilizarea unui negatoscop cu luminozitate nepotrivită
Lipsa de concentrare, oboseala examinatorului sau timp de examinare prea scurt
c. Erori de interpretare prin:
cunoştinţe si experienţă insuficiente
ignorarea efectelor optice, a datelor clinice şi lipsa colaborarii cu clinicianul
prezenţa concomitentă a mai multor afecţiuni, dintre care unele sunt subestimate, iar
altele supraevaluate
ignorarea datelor clinice
necunoaşterea tuturor semnelor radiologice ale bolii
lipsa de preocupare pentru susţinerea diagnosticului prin alte incidenţe sau alte tehnici de
examinare
teama de a formula un diagnostic cert
preluarea fără argumente radiologice suficiente a unui diagnostic clinic.
d. Erori in formularea diagnosticului prin :
Utlizarea de termeni inadecvaţi, eronaţi, formulări vagi, imprecise
Interpretarea eronată a semnelor radiologice decelate.

Achiziția imaginilor
Este cea mai simplă și în același timp cea mai complicată etapă și depinde de examinare.
Fiecare tehnică prezintă dificultățile ei:

 La radiografie este foarte importantă poziționarea corectă a pacientului și stabilirea

parametrilor electrici,
 La ecografie este foarte importantă tehnica, manualitatea și experiența doctorului, dar și
pregătirea prealabilă a pacientului.
 La computer tomografie este importantă alegerea corectă a tehnicii, a parametrilor și a
protocolului, în niște intervale de timp foarte bine stabilite și individualizate în funcție de
regiune și patologie.
 La rezonanța magnetică este de importanță crucială folosirea unui protocol adaptat
fiecarei regiuni, obținerea unor imagini de rezoluție bună, aplicarea de planuri corecte
anatomic. Din acest motiv este absolut necesara cunoasterea notiunilor de anatomie
sectionala pentru recunoasterea corecta a structurilor anatomice de examinat, atat in
cazul RMN cat si CT.
Prin urmare, în afară de ecografie, achiziția imaginilor cade în sarcina asistentului de
radiologie sau tehnicianului CT/RM. Medicul radiolog este prezent acolo unde există probleme
complexe, când tehnicianul CT/RM are nevoie de ajutor.

3
 Interpretarea imaginilor
Procesul de interpretare a imaginilor este de fapt esențialul muncii medicului radiolog.
El integrează imaginile de pe ecran, le compară cu imagini ale examinarilor anterioare pentru
acelasi pacient si aceeasi regiune de examinat atatunci cand patologia o impune, și în final,
oferă în scris un diagnostic imagistic.

Contrar credinței pacienților, diagnosticul imagistic este un diagnostic din punct de

vedere al imaginii obținute și interpretate. Deși medicii radiologi au datoria să cunoască și să
întrebe pacienții informații clinice despre simptome, istoricul bolii, pentru a se orienta mai bine
în ceea ce privește diagnosticul, în final ei oferă un diagnostic imagistic.

Medicul curant, cel care trimite pacientul pentru investigație, adună informații din mai
multe surse – analize de laborator și investigații imagistice pe care le corelează cu examenul
clinic efectuat de el și, în final, pune un diagnostic final pe baza căruia recomandă un tratament.

Diagnosticul imagistic este doar o fațetă a diagnosticului final.

Medicul radiolog trebuie să explice aceste lucruri pacienților, care după ce primesc un
rezultat întreabă ce tratament trebuie să ia. Ei trebuie îndrumați spre medicul care i-a trimis,
pentru că acesta este cel care centralizează toate informațiile, inclusiv rezultatul
radiologic/imagistic și este cel care stabiliște diagnosticul final și tratamentul.

Este important ca rezulatul scris să fie inteligibil pentru medicul clinician, « o imagine
valorează cât o mie de cuvinte ». Uneori este dificil să extragi lucruri evidente din imagine și
să le descrii în așa fel încât și clinicianul să “vadă” ceea radiologul vrea să spună. Medicul
radiolog găsește imaginile relevante pentru diagnostic și le "traduce" în cuvinte pentru medicul
clinician. În plus, tot medicul radiolog trebuie să facă o "traducere" suplimentară pentru pacient
deoarece aceștia nu înțeleg de obicei limbajul radiologic, medical. De aceea este nevoie să li se
explice în termeni simpli ce s-a regăsit de fapt in imaginile de radiodiagnostic. Deși este
lăudabil ca pacienții vor să înțeleagă rezultatul scris, radiologul trebuie să folosească un limbaj
medical, care sa fie înțeles corect și fără dubii de următorii medici care vor utiliza acest raport
în diagnosticul final.

Elementele de care are nevoie un medic radiolog pentru a oferi un rezultat corect:

 Date clinice, paraclinice și de istoric al pacientului

 O examinare de radiodiagnostic corect făcută, centrată pe regiunea de interes
 Timp pentru a studia imaginile si mediu potrivit studiului – liniște, fără întreruperi,
monitoare speciale, softuri speciale
 Cunoştinţe medicale vaste de anatomie, patologie și bineînțeles de radiologie
Există si situații în care este nevoie de alte investigații imagistice în completare.

De exemplu: !!!! Medicul radiolog poate recomanda efectuarea unei radiografii după
finalizarea unei examinari de rezonanța magnetică, pentru a confirma sau nu prezența unei

4
calcificări, sau a unei ecografii după un CT, pentru a confirma prezența în ficat a unui
hemangiom.

Nicio investigație imagistică nu este perfectă, nu este totală, nu aduce răspunsul la toate
întrebările. Ele sunt complementare, adica aduc informații care completează imaginea de
ansamblu.

Rolul radiologului este acela de a alege calea cea mai scurtă pentru diagnostic, calea care oferă
cele mai multe date din prima invetigație, fiind în același timp cea mai puțin nocivă pentru
pacient. Din acest motiv există ghiduri cu criterii pentru fiecare boală și investigație, ghiduri
care stabilesc un algoritm individual.

Conform legii actuale, medicul radiolog are dreptul să schimbe indicația inițială dată de un
medic clinician (de exemplu, să recomande un RMN de pelvis în loc de un CT de pelvis),
pentru că el cunoaște mai bine care sunt informațiile pe care le poate oferi cu o metodă sau alta
precum și efectele adverse ale fiecărei investigații.