You are on page 1of 2

Curs Astrologie Nr 5 Școala de Astrologie ”Helios” 1

INTERACŢIUNEA CONSTELAŢIILOR ZODIACALE


Ştim că Astrologia este ştiinţa ritmurilor şi a ciclurilor, că explică legătura subtilă dintre influenţele
exterioare şi interioare ajutându-ne să înţelegem ceea ce se petrece cu noi. Astfel semnele zodiacale simbolizează
o însumare a tuturor principiilor existenţiale, iar influenţa lor este de fapt ceea ce suntem noi cu adevărat.
Conştientizând aceasta ne vom da seama ce trebuie să corectăm pentru ca evoluţia noastră să fie cât mai rapidă.
Viziunea spirituală asupra astrologiei ne revelează că zodiile reprezintă tipuri de energii care sunt transmise spre
noi din întregul Univers, iar planetele sunt relee de transmisie, sunt factori de modulare ai acestor energii spre
fiinţa umană. Este necesar să întelegem foarte clar că este vorba de zodii şi nu de constelaţiile stelare
corespondente. Zodiile reprezintă cele 12 sectoare ale spaţiului, ce sunt în analogie cu cele 12 arhetipuri
energetice specifice vietii pe această planetă. Constelaţiile stelare care se află în aceste sectoare ale cerului sunt
subiective, deoarece datorită mişcării de precesiune a echinoctiilor (a punctului vernal) ele se mişcă în raport cu
viziunea de pe Pământ, cu aproximativ 50 de secunde pe an. Aceste 50 de secunde fac în 72 de ani un grad, iar în
2160 de ani 30 de grade, ceea ce reprezintă un semn zodiacal. Rezultă astfel că Pământul parcurge cele 12 semne
zodiacale în 25.920 de ani (2160 x 12), interval cunoscut sub numele de Marele An, Anul Sideral sau Anul Cosmic.
Cele 12 semne zodiacale sau 12 luni (a câte 2160 de ani fiecare) sunt cunoscute sub numele de Marile Luni,
intervalele de 72 de ani sunt cunoscute sub numele de Marile Zile. În ultimii 2000 de ani Pământul a parcurs
semnul zodiacal al Peştilor, iar acum ne apropiem de intrarea în semnul Vărsătorului. De fiecare dată când se
traversează un nou semn zodiacal, axa planetei se îndreaptă spre o altă stea polară sau constelaţie care
îndeplineşte rolul stelei polare, sau a direcţiei NORD. Astfel, în ultimii 2000 de ani, steaua polară a fost Polaris din
constelaţia Carul Mic (sau Ursa Minor), iar când vom parcurge epoca Vărsătorului axa Pământului se va îndrepta
spre constelaţiile Andromeda şi Perseus. Cu 4000 de ani în urmă, în Era Berbecului, axa se va îndrepta spre
constelaţia Carul Mare, iar în urmă cu 12.000 de ani, tocmai în timpul scufundării continentului Atlantida sau al
potopului Biblic al lui Noe, axa Pământului se îndrepta spre steaua Vega din constelaţia Lyra.
Semnele zodiacale în fiinţa umană reprezintă un tot unitar, ceea ce înseamnă ca dincolo de zodia în care
ne-am născut, în noi există şi celelate 12 energii erhetipale, însă unele sunt active, iar altele într-o stare potenţială
aşteptând să fie folosite. Când am trezit toate cele 12 energii vom atinge într-un mod spontan starea de echilibru
şi armonie.

O altă imagine a legăturii dintre zodii este dată de explicarea unui ciclu evolutiv al unei seminţe:

În Berbec sămânţa este plantată în sol, este primul proces al creaţiei (focul).
În Taur sămânţa încolţeşte, apar rădăcinile, stabilitatea în sol (pământul).
În Gemeni dezvoltarea ajunge la tulpină, planta iese la suprafaţa solului şi intră în contact cu aerul; se dezvoltă
tulpina, apar mugurii, frunzele, florile.
În Rac este etapa fecundării florilor care se transformă în fructe.
Leul prezintă următorea etapă în care ne desprindem de planul fizic (iniţial) pentru a culege şi dărui fructele
tuturor.
În Fecioară se realizeză o analiză profundă pentru a verifica, studia natura acestor fructe; este şi etapa în care
seminţele din fructe încep să se dezvolte.
În Balanţă se alege ce e bun şi ce e rău din ceea ce s-a concretizat prin Fecioară, deci seminţele sunt alese.
În Scorpion se crează în sămânţă embrionul dătător de viaţă ce are puterea de a transforma o mică sămânţă într-
un copac.
În Săgetător începe studiul teoretic asupra seminţelor, se cercetează modalităţile cele mai eficiente pentru ca în
viitor să se ajungă la rezultate mult mai bune.
Capricornul doreşte să valorifice cercetările anterioare şi vrea să dea un nou sens vieţii; se caută locul potrivit
pentru a fi puse seminţele în pământ.
În Vărsător sămânţa este tratată, pregătită, este etapa în care se evaluează, se valorifică anumite idei originale noi
şi se pune sămânţa în sol.
Peştii reprezintă ultima etapă când sămânţa din pământ este udată (semn de apă) ceea ce îi va da viată; este
etapa în care se renunţă la propria individualitate pentru a da naştere unei noi vieţi, specific puterii de sacrificiu şi
renunţare a acestei zodii.
Curs Astrologie Nr 5 Școala de Astrologie ”Helios” 3

TABEL CORESPONDENŢĂ

SEMN PLANETA Element Polaritate Verb Culoare Anatomie

Berbec Marte Foc emisiv + a fi Roşu aprins Capul

Taur Venus Pământ receptiv - a avea Verde, galben Gâtul

Gemeni Mercur Aer emisiv + a gândi Bleu, gri deschis Plămâni, braţe

Rac Luna Apa receptiv - a simţi Argintiu, alb Pieptul, stomacul

Leu Soare Foc emisiv + a vrea Auriu, orange Inima, coloana

Fecioară Mercur Pământ receptiv - a analiza Albastru închis Abdomenul


Albastru
Balanţă Venus Aer emisiv + a echilibra Rinichii
deschis, roz
Roşu închis,
Scorpion Marte Apa receptiv - a dori Organele genitale
violet
Purpuriu,
Săgetător Jupiter Foc emisiv + a înţelege Coapse, şolduri
turcoaz
Verde închis, Genunchii,
 Capricorn Saturn Pământ receptiv - a folosi
negru sistemul osos
Gambele si
Vărsător Saturn Aer emisiv + a şti Albastru, verde
gleznele
Verde marin, Laba piciorului,
Peşti Jupiter Apa receptiv - a crede
violet psihicul

Ca o sinteză a semnelor Zodiacale putem spune că Berbecul reprezintă acţiunea de început, Taurul
menţinerea acţiunii, Gemenii folosirea acesteia pentru a învăţa, Racul nevoia de a simţi, de a percepe lăuntric ce
s-a învăţat; Leul îşi orientează voinţa spre a transmite simţirea (lecţia dăruirii), Fecioara valorifică simţirea
exprimată de Leu prin analiză, Balanţa apreciază rezultatele, aduce o stare de armonie şi frumuseţe, Scorpionul
este în stare de a renunţa la tot ce este frumos pentru a distruge complacerea, pentru a crea ceva şi mai frumos;
Săgetătorul creează un nou mod de viaţă, o nouă filosofie ce izvorăşte din dorinţele profunde le Scorpionului,
pentru a aduce lumii ceva mai bun, Capricornul valorifică noua morală şi îndeamnă fiinţa să se transforme pentru
a transforma după aceea lumea; Vărsătorul nu se mulţumeşte cu această morală, se detaşează de ea şi
demonstrează că printr-un trai spiritual (unde va domina iubirea necondiţionată, fraternă) se poate trăi şi fără
reguli; Peştii conştientizeză puterea limitatoare a cunoaşterii şi prin credinţă îşi caută idealul dincolo de
cunoaşterea ce nu poate fi dobândită în întregime. Trebuie să existe o motivaţie spirituală, trebuie să existe
puterea de renunţare pentru a putea da naştere în fiinţă unei noi etape, superioare.

Berbecul – energia creaţiei, a începutului, a curajului, entuziasmul, acţiunea


Taurul – energia ce susţine planul material, a răbdării, a acumulării, a stabilităţii
Gemenii – energia gândirii, a adaptabilităţii, a comunicării, a inteligenţei
Racul – energia senzitivităţii, a emoţiilor, a simţirii, a maternităţii, a familiei
Leul - energia voinţei, a expansivităţii, a iubirii, a dăruirii, a entuziasmului
Fecioara - energia analizei, a organizării, a puterii de muncă, a purităţii
Balanţa – energia echilibrului, a rafinamentului, a nevoii de comuniune
Scorpionul - energia dorinţei ce împinge fiinţa spre a se transforma
Săgetătorul – energia înţelegerii, a adevărului, a filosofiei
Capricornul – energia valorificării practice, a folosinţei, a perseverenţei
Vărsătorul – energia cunoaşterii, a detaşării, a libertăţii, a independenţei
Peştii – energia sacrificiului, a credinţei, a compasiunii.

You might also like