Introducere – „De ce a murit Isus?

Intrebarea ar trebui divizata in doua intrebari: una istorica, de ce Pontiu Pilat a hotarat sa-l
trimita pe Isus la moarte si alta teologica, care a fost planul lui Dumnezeu cu privirea la
jertfirea Fiului Sau;

- d.p.d.v. istoric, evenimentul rastignirii trebuie vazut din trei contexte istorico-
culturale, diferite intre ele: greco-roman, iudaic si contextul NT;
- greco-roman: rastignirea era vazuta ca un mod prin care autoritatile comunicau
supusilor, intr-un mod curd si barbar, cine este la conducere, zdrobind orice tentativa de revolta.
Cicero, istoric, denumeste rastignirea „pedeapsa cea mai cruda si mai ingrozitoare”. Scopul era
ca cei condamnati sa aiba parte de o moarte cat mai lenta, lasandu-le posibilitatea de a striga de
durere in vazul multimii, ore sau chiar zile. Rastignirea lui Isus, probabil in anul 33, este plasata
istoric intre doua rastigniri in masa. Prima, in anul 4. i. Hr., cand in Galileea avusese loc o
revolta condusa de Iuda Ben Ezechia, imediat dupa moartea lui Irod cel Mare. Varus,
comandantul roman, a infrant rebeliunea, pedepsind cu cruzime si prin rastignire in jur de 2000
de rebeli. Al doilea moment este coordornat de generalul roman Vespasian, care la sfarsitul
razboiului cu evreii, intre anii 66-70 d.Hr., a inconjurat Ierusalimul si rastignit atat de multi
evrei, incat nu a avut lemn suficient si a fost nevoit sa-l aduca din alta parte.
- Iudaic: viata evreilor a fost si este organizata in jurul sarbatorilor, cea mai mare dintre
acestea fiind sarbatoarea pascala. Sarbatoarea aceasta semnifica eliberarea miraculoasa din
robia egipteana. Sarbatoarea pascala a trezit in constiinta poporului evreu dorinta de a fi din nou
salvat din robie. Poporul evreu era in asteptarea unui eliberator, dar de speta politica.
- NT: masa cu ucenicii Sai (In13) explica si aduce masa pascala, care era atat de
familiara evreilor, intr-o cu totul alta lumina, decat erau ei obisnuiti, oferindu-le noul Paste, in
persoana lui Isus. Isus le descopera si talmaceste practic istoria iudaica. NT ne reveleaza
salvarea pe care Dumnezeu a planuit-o inca de la facerea lumii, eliberarea de sub pacat, dar si
de sub robia

Ispasirea

Una din cele mai importante doctrine de baza ale Scripturii, strans legata de
suferintele si moartea Domnului Isus este doctrina ispasirii.

- Nevoia de ispasire determinata de 3 lucruri: universalitatea pacatului (2 Imp 8:46, Ps

14:3, Ecl 7:20, Mc 10:18, Rom 3:23), gravitatea pacatului (Hab 1:13), si incapacitatea omului
de a rezolva problema pacatului (Rom 3:20, Gal 2:16)
- Hristos este jertfa de ispasire (Mat 26:28, Ev 1:3, 1 Pet 2:24, 1 In 2:2, In 1:29)
- Nebunia crucii (1 Cor 1…)
- Crucea a fost mijlocul prin care Isus a biruit pe Satan (Col 2:15), este un model pentru
cei ce sufera pe nedrept (1 Pet 21-23) si crucea pune capat vietii noastre de pacat ca sa putem
trai ca oameni noi (Rom 6:6)
- Vom analiza aceasta doctrina a ispasirii prin prisma a trei texte din VT
1. Exod 12
- Contine 2 acte distincte:
o In primul rand, prin intermediul judecatii lui Dumnezeu, evreii sunt salvati de tirania
egiptenilor
o In al doilea rand, prin intermediul jertfei de Paste exista o mantuire de judecata lui
Dumnezeu

1
- Intocmai cum Domnul si-a eliberat poporul din sclavia lui Faraon, opresorul lor, la fel
si Domnul Isus Hritos ne-a eliberat de sclavia pacatului, a lumii si a diavolului, acele forte ostile
care ne-au tinut candva in robie (Ef 2:1-3, Col 2:14-15, Ev 2:14-15, Ap 12)
- In cele ce urmeaza ne vom referi la cel de-al doilea aspect al Pastelui, si anume
salvare de judecata lui Dumnezeu, pentru ca in Ex 12:28 citim faptul ca „copiii lui Israel…au
facut cum poruncise Domnul lui Moise si lui Aron”; aceasta sectiune introduce un nou element
semnificativ
- Putin ciudat este faptul ca in cea de-a zecea urgie aceasta deosebire dintre Israel si
Egipt este conditionata; primii nascuti ai evreilor nu sunt crutati automat de moarte; trebuia
junghiat un miel, iar sangele lui trebuia aplicat pe cadrul usii casei. Implicatia clara este ca fiul
intai nascut al familiilor israelite ar muri daca aceasta instructiune nu ar fi urmata, caci Domnul
spusese in Ex 12:13 „Eu voi vedea sangele… voi trece pe langa voi”; astfel mielul devine un
inlocuitor pentru fiul intai nascut, murind in locul lui. Acest raport de 1:1 intre viata fiului si
viata unui miel este reaccentuata in ceremonia consacrarii primului nascut din Ex 13:11-16

Pastele si moartea lui Isus

- Scriitorii NT fac o legatura intre moartea lui Isus si jertfa de Paste. La fel cum intaii
nascuti ai lui Israel au fost crutati de judecata lui Dumnezeu la miezul noptii datorita sangelui
unui miel junghiat in locul lor, la fel poporul noului legamant al lui Dumnezeu va fi crutat de
judecata Lui in ziua de pe urma prin moartea ispasitoare a Domnului Isus Hristos;
- Ioan consemneaza faptul ca oasele lui Isus nu au fost zdrobite in timpul rastignirii (In
19:35-36), vazand aceasta ca o implinire a poruncii din Ex 12:46 ca oasele mielului de Paste
trebuie sa ramana nezdrobite
- Legatura dintre moartea lui Isus si jertfa de Paste este facuta si in 1 Petru 1:18-19
unde Isus este Mielul fara cusur si fara prihana
- In final, Pavel afirma in 1 Cor 5:7 „Hristos, Pastele noastre a fost jertfit”
- In concluzie, scritorii NT au vazut in jertfa mielului pascal o prevestire a mortii
rascumparatoare a lui Isus, vazand in Isus implinirea Pastelui;

Leviticul 16

- Vb. „kipper” din ebr. = „a face ispasire” apare de 16 ori in Lev 16, si are 4 intelesuri;
1. A ierta
2. A curati (Lev 16:30)
3. A rascumpara (Lev 17:11)
4. A abate mania lui Dumnezeu (Num 25:4-8 – Fineas)
- In Lev 16:20-22 citim ritualul care implica tapul ispasitor; preotul, pundandu-si
mainile pe capul tapului si marturisind pacatele poporului, Aaron, ca reprezentant al tuturor
israelitilor, se identifica pe sine cu tapul si transfera simbolic asupra lui pacatele poporului.
Atunci cand o persoana care altfel ar fi murit traieste, si un animal care altfel ar fi trait moare,
ispasirea sau inlocuirea in moarte este inevitabil impusa. Tapul este trimis departe intr-un
pamant pustiit, un pamant al izolarii, unde fara indoiala se astepta sa moara. Cand tapul este
trimis departe de popor, se spune ca va duce asupra lui toate faradelegile lor. Interpretarea este
ca animalul poarta pacatul si vina poporului in locul loc si ca ei sunt astfel eliberati de aceasta
povara. Ispasirea din Lev 16 descriu potolirea maniei lui Dumnezeu prin moartea substitutiva a
unui animal. Aceasta anticipa lucrarea lui Hristos in noul legamant, unde mania lui Dumnezeu
impotriva tuturor celor ce faceau parte din poporul Lui a fost potolita prin moartea substitutiva o
data pentru totdeauna a Fiului Sau.

2
Isaia 53 – caracterul substituirii penale

1. Robul sufera pentru „altii” (Isaia 53:4-6)

- Contrastul repetat intre El, al Lui si pe El pe de o parte, si noi, al nostru, noi toti, al
nostru al tuturor pe de alta parte (similar in v. 11, v.12)
2. Suferinta Robului aduce mari beneficii celor pentru care sufera
- Expresiile paralele din v.5. pedeapsa Lui – pacea noastra, ranile Lui – vindecarea
noastra
- Robul nu numai ca impartaseste soarta poporului, ci si experimenteaza suferinta lor
alaturi de ei; mai degraba el experimenteaza pedeapsa care se cuvenea alor, iar ei nu o
experimenteaza.
3. Robul a suferit de bunavoie
- El nu a fost victima actiunilor altora, ci a ales sa faca acest lucru (v. 4-5, v.12)
4. Dumnezeu este cel care initiaza pedepsirea Robului
- Is 53:6 (Domnul), Is 53:10 (Domnul)
- Bunavointa Domnului si intentia Domnului se impletesc armonios
- De fapt este o unitate stransa intre vointele amandurora
5. Robul care sufera este El insusi fara pacat si drept
- Is 53:9, 11; daca este nevinovat de ce sa sufere in felul acesta?
6. Robul nu a suferit pentru propriul pacat, ci pentru pacatele altora (v. 11-12)
- In Lev 16 am vazut ca se face referire nu doar la purtarea vinovatiei ci si la purtarea
pedepsei
7. Robul devine Jertfa pentru vina ( v.10)
- Jertfele animale din Lev sunt implinite in ultima instanta in moartea sacrificiala a unei
persoane

Concluzie

- In mod clar Isaia 53 invata ca Robul lui Dumnezeu a luat de bunavoie locul oamenilor
care alcatuiesc poporul Lui, purtand pedeapsa pentru pacatele lor asa incat ei sa poata scapa de
condamnare, de aceea acest pasaj Isaia 53 este citat de 7 ori in mod direct in NT
- Profetia lui Caiafa, Ioan 11:47-52 – „cand Caiafa a vorbit, a vorbit si Dumnezeu,
chiar daca ei nu spuneau aceleasi lucruri”

Conceptia penticostala cu privire la Cina Domnului

Noi cautam o realitate spirituala mai profunda ca moment prezent al experientei. Nu credem in
mod superstitios ca paine si vinul devin trupul si sangele fizic al lui Hristos, nici ca exista o
valoare in elementele fizice aparte de puterea lor ca simboluri care ne indreapta atentia spre o
realitate mai profunda pe care o reprezinta. Totusi credem ca un act de credinta manifestata in
consumarea elementelor duce la o actiune reala a Duhului in noi pentru a intari in noi omul
dinauntru si pentru a ne vindeca in trupurile noastre fizice. Mai mult, credem ca realitatea pe
care o simbolizeaza Cina Domnului este „painea noastra cea de toate zilele” pe care o
consumam zilnic. – Declaratia de credinta

Invocarea Duhului devine esentiala pentur rememorarea lui Hristos de catre Biserica, atat in
sensul de a face posibila evocarea lui Isus cel istoric prin actuala aducere-aminte a trupui lui
Hristos, cat si in sensul de a-l face prezent pe Hristos cel viu in elementele euharistice. Ca
atare, Cina Domnului devine un ritual sacramental care transforma prin Cuvant si prin Duh
intreaga comunitate care se inchina.