Curs 1 Energie –Mediu

Sistem de energie. Forme de energie.

La nivelul actual de cunoştinţe şi dezvoltare tehnologică, se consideră că universul care ne

înconjoară există sub două forme: de substanţă (materie) şi câmp de forţe. Materia este
caracterizată prin două mărimi fundamentale: masa şi energia. Masa este măsura inerţiei şi a
gravitaţiei, iar energia este măsura scalară a mişcării materiei.
Sistem – parte din natura (din mediul inconjurator), care :
 Se defineste printr-o regula de apartenenta;
 Interactioneaza cu mediul in care se afla;
 Poate fi descompusa in subsisteme si/sau elemente ce interactioneaza intre ele;
 Poate fi caracterizata prin marimi de stare si marimi de proces.
Definitii :
 Regula de apartenenta permite identificarea partii din natura ce alcatuieste sistemul. Se
poate defini “logic” (categorie generala + diferenta specifica) sau “fizic” (contur) ;
 Interactiunile cu mediul se refera la ambele forme de manifestare a materiei : substanta
si camp. Daca un sistem nu interactioneaza cu mediul se considera ca un “sistem izolat”.
Daca nu are schimb de substanta este un “sistem inchis”, in caz contrat este un “sistem
deschis”. Majoritatea interactiunilor ce nu se refera la schimbul de substanta presupun
schimb de energie. Un sistem ce nu schimba energie cu mediul este “izolat”. In functie de
natura interactiunilor putem avea sisteme “izolate termic”, “izolate mecanic”, s.a.m.d..
Interactiunile cu mediul sunt”prelungiri” ale unor interactiuni interne.
 Gradul de detaliere a descompunerii in subsisteme si/sau elemente depinde de natura
fenomenelor analizate. Tipul interactiunilor este un important criteriu de clasificare a
sistemelor (mecanice, calorimetrice, termice, electrice, magnetice, electromagnetice, etc.).
 Marimile de stare caracterizeaza un sistem in echilibru sau intr-o “curgere stationara”
(de fluid, de sarcini electrice, etc.). de cele mai multe ori ele se raporteaza la o stare de
referinta. Parametrii de stare pot fi extensivi (pentru intregul sistem) sau intensivi (care se
pot defini local). Modificarea starii (parametrilor) conduce la o transformare. Marimile de
proces caracterizeaza schimburile ce apar intre sistem si mediu in cursul unei transformari,
de la o stare initiala la una finala, pe un anumit drum (definit prin starile intermediare).
Termenul de energie reprezinta:

1
  In vorbirea curenta reprezinta capacitatea unui sistem, subsistem sau element de a efectua
o actiune;
 In mecanica reprezinta o marime de stare ce caracterizeaza capacitatea unui sistem de a
efectua lucru mecanic (Wcinetica, Wpotentiala);
 In termodinamica reprezinta o marime de stare a carei diferentiala totala exacta pentru un
sistem, intr-un proces, este numeric egala cu suma (algebrica) dintre diferentiala cantitatii
de caldura schimata si diferentiala lucrului mecanic generalizat: dU  dQ  dL ;
Definitii:
 Energie mecanica definita ca marime de stare se raporteaza la o stare de referinta. De
w2
exemplu, Wcinetic  m este nula in repaus cand w=0 sau W potentiala  m  g  h este nula
2
cand h=0 m. Aceasta proprietate se extinde si asupra altor forme de energie.
 Termenul “diferentiala totala exacta” presupune ca variatia energiei intre doua stari nu
depinde de “drum” ci numai de valorile din cele doua stari initiala “1” si finala “2”, in
sensul ca W1 2  W2  W1 .
 Caldura si lucru mecanic generalizat sunt marimi de proces. Diferentialele lor partiale
depind de drum, respectiv de tipul procesului. In unele cazuri “fortele generalizate” si
“coordonatele generalizate” isi schimba chiar rolurile intre ele, in functie de natura
proceselor.
Lucrul mecanic nu este o formă de energie deoarece nu caracterizează sistemele fizice, ci
transformările lor, respectiv interacţiunea dintre sistemele fizice în cursul transformării lor.
Căldura schimbată de un corp cu exteriorul de asemenea nu este o formă de energie. Căldura
nefiind o energie, nu se poate defini o căldură conţinută de un corp, ci doar una schimbată cu
exteriorul.
 Notiunea de “lucru mecanic generalizat” este asociata formelor de “energie ordonata”
la nivel macroscopic sau unor cauze microscopice ce se manifesta ordonat la scara
macrosopica (Wmecanica, Whidraulica, Welectrica, Wmagnetica, Wchimica) in timp ce caldura este
asociata unei forme de “energie dezordonata” la nivel microscopic (miscarea browniana)
sau unor forte microscopice ce nu se manifesta ordonat la scara macroscopica (forte
intermoleculare).
 Schimburile de caldura si/sau lucru mecanic generalizat se pot calcula prin integrarea
diferentialelor partiale respective pe drumul urmat.

2
  Suma algebrica se realizeaza cu o conventie de semne. Cea mai uzuala este cea conform
careia:
o Pentru caldura primita dQ este pozitiva;
o Pentru caldura absorbita dQ este negativa;
o Pentru lucru mecanic efectuat dLmec este pozitiv;
o Pentru lucru meanic consumat dLmec este negativ;
 Derivatele in raport cu timpul ale energiei, caldurii, lucrului mecanic generalizat, sunt
 W W dQ 
fluxuri de energie sau puteri  Pmecanica  mecanica ; Pelectrica  electrica ; Ptermica  .
 d d d 
Partea din energia totală a unui sistem fizic în a cărei expresie intervin dintre mărimile din
cinematică doar cele care caracterizează configuraţia geometrică a corpurilor din sistem se
numeşte energie potenţială. Energia potenţială depinde numai de poziţia relativă a corpurilor
din sistem şi faţă de sistemele din exterior. Energia potenţială poate fi sub diferite forme: de
deformare, elastică, gravitaţională, electrică etc.
Partea din energia totală a unui sistem fizic care depinde exclusiv de mărimile de stare interne se
numeşte energie internă. În fizica clasică se presupune că energia internă a sistemelor fizice este
susceptibilă de variaţie continuă.
În funcţie de diferite criterii, se vorbeşte despre diverse tipuri de energie.
Din punct de vedere al sistemul fizic căruia îi aparţine, există (exemple):
 energie hidraulică, care, la rândul ei, poate proveni din energia potenţială a căderilor de
apă şi mareelor, sau din energia cinetică a valurilor;
 energie nucleară, care provine din energia nucleelor şi din care o parte poate fi eliberată
prin fisiunea sau fuziunea lor;
 energie de zăcământ, care este energia internă a gazelor sub presiune acumulate deasupra
zăcămintelor de ţiţei;
 energie chimică, care este dat de potenţialul electric al legăturii dintre atomii moleculelor,
 energie de deformaţie elastică, care este energia potenţială datorită atracţiei dintre atomi;
 energie gravitaţională, care este energia potenţială în câmp gravitaţional.
După sursa de provenienţă, poate fi: energie stelară, solară, a combustibililor fosili, hidraulică,
eoliană, geotermală, nucleară.
După faptul că urmează sau nu un ciclu se clasifică în:
 energie neregenerabilă, care este energia obţinută resurse epuizabile, cum sunt
considerate combustibilii fosili şi cei nucleari;

3
  energie regenerabilă, prin care se înţelege energia obţinută de la soare, energie
considerată inepuizabilă, sub formă de energie electrică (conversie directă), termică
(încălzire directă), hidraulică, eoliană, sau cea provenită din biomasă.
După modul de manifestare a energiei se vorbeşte despre energie mecanică, energie electrică,
energie luminoasă.
După purtătorul de energie se vorbeşte de energie termică.
Un sistem energetic (de energie) reprezinta ansamblul subsistemelor care realizeaza
extractia (preluarea), conversia primara (la sursa), transportul, interconectarea, transformarea,
distributia, conversia finala (la consumator) si utilizarea energiei sub diferite forme.
Dupa pozitia in raport cu un sistem energetic putem defini:
A) forme de energie “primara”;
B) forme “intermediare” de energie;
C) forme de energie “utila”.
Dupa natura fizico-chimica a proceselor, deosebim urmatoarele forme de energie:
 mecanica :
 potentiala (asociata pozitiei intr-un camp gravitational de forte);
 cinetica (asociata starii de miscare);
 hidraulica:
 de presiune geodezica (vezi energia potentiala);
 de presiune statica;
 de presiune dinamica (vezi energia cinetica);
 electrica:
 electrostatica (asociata unui camp electrostatic de forte);
 electrocinetica (asociata deplsarii ordonate a sarcinilor mobile);
 magnetica (asociata unui camp magnetic de forte);
 electromagnetica (asociata campurilor electromagnetice, inclusiv luminoase);
 chimica (asociata reactiilor de reducere – oxidare (anioni – cationi));
 termica (asociata agitatiei termice si fortelor intermoleculare);
 nucleara (asociata fortelor de legatura intre particule subatomice).
Intr-un sistem resursele energetice reprezinta subsistemele de la care se poate prelua
(extrage) energie sub diferite forme, prin intermediul purtatorilor asociati acestor forme de
energie. Resursele energetice pot fi:
 de tip stoc (neregenerabile) ca cele de combustibili fosil (carbune, petrol, gaze),
combustibil nuclear s.a.;

4
  de tip flux (regenerabile), ca energie solara, hidro, eoliana, biomasa, geotermala, s.a.
Resursele sunt inegal distribuite pe glob.
Resursele de tip stoc permit exploatarea lor intr-un ritm corelat cu cererea si stocarea
purtatorului de energie. Pe de alta parte, faptul ca resursele de tip stoc sunt finite si implicit
epuizabile, conduce la o serie de intrebari:
 Care este inventarul resurselor cunoscute? Cat de mari sunt acestea?
 Care este calitatea (concentratia in substante utile) la resursele cunoscute?
 Cat de mari sunt costurile de exploatare cu tehnologiile actuale?
 Ce resurse necunoscute, dar probabile, se vor putea descoperi? Care este marimea lor?
 Care va fi calitatea resurselor in curs de evidentiere?
 Ce tehnologii de exploatare se vor putea utiliza pentru valorificarea noilor resurse?
 Care este limita de economicitate pentru valorificarea resurselor “sarace”
o Cu actualele tehnologii?
o Cu tehnologiile noi?
 Cat timp vom mai putea utiliza aceste resurse? In cat timp se vor epuiza?
Durata de epuizare a resurselor de tip stoc se poate defini in principiu ca un raport:
Volumul resurselor
.
Marimea consumului anual
In practica atat numaratorul cat si numitorul evolueaza in timp. Ca urmare, putem lucra in
diverse moduri, spre exemplu:
 Luand la numarator numai resursele cunoscute si la numitor consumul crescator dupa o
lege extrapolabila. Acest mod de lucru ne conduce la cea mai mica durata de epuizare.
 Luand la numarator resursele cunoscute si pe cele probabile si la numitor consumul
annual actual. Acest mod de lucru ne conduce la cea mai mare durata de epuizare.
Diferentele intre cele doua moduri extreme de lucru sunt mari, dar ambele evidentiaza caracterul
finit. Exploatarea nerationala a resurselor epuizabile este un pericol pentru dezvoltarea durabila
(“sustainable”), deoarece:
 Lipseste generatiile viitoare de aceste resurse, obligandu-le sa apeleze la altele mai sarace
si mai scumpe;
 Obliga la utilizarea unor solutii tehnologice mai complicate si/sau mai periculoase (cand
nu sunt bine controlate;
 Perturba echilibrul actual prin:
o Urmarile ecologice ale extractiei;

5
o Eliberarea in natura a unor substante nocive (SO2, NOx, cenusa zburatoare, etc),
sau a unora care sunt si acum prezente in mediul ambiant, dar care pot deveni
periculoase in concentratie marita (CO2 – intensificarea efectului de sera).