ARGUMENT

Cultura de păioase este una dintre cele mai sigure culturi, datorită faptului că aceasta este
genetic concepută pentru a rezista temperaturilor scăzute din timpul iernii. Însă, la fel ca toate
celalalte culturi, și cele de păioase necesită atenția cuvenită atât în ceea ce privește pregătirea
terenului, cât și respectarea tuturor verigilor tehnologice, pentru a putea vorbi despre o cultură
generatoare de profit.
Astfel, imediat după recoltarea culturii premergătoare cerealelor păioase este bine să
se efectueze lucrările mecanice de pregătire a terenului, pentru a conserva apa în sol. Odată cu
pregătirea patului germinativ este recomandată aplicarea unui îngrășământ complex, în cazul în care
semănătoarea nu este prevăzută cu sistem de fertilizare sau se poate administra eșalonat cantitatea de
îngrășământ, atât la pregătirea terenului, cât și la semănat.
Studiile de specialitate au arătat că cerealele păioase reacționează pozitiv la aplicarea
îngrășămintelor, în toate condițiile pedoclimatice din țara noastră. În ceea ce privește oferta de
semințe de pe piața locală, producătorii au posibilitatea de a alege dintr-o gamă variată de soiuri, atât
românești cât și străine, soiuri cu potențial genetic de producție foarte ridicat, unele chiar
aclimatizate.
Înainte de semănat, materialul semincer trebuie să beneficieze de un tratament
împotriva bolilor cu transmitere prin semințe (de exemplu, Tilletia și Ustilago). Împotriva acestor
agenți patogeni, producătorii de pesticide recomandă produse pe bază de difenoconazol,
tebuconazol, ciproconazol etc.
În cazul în care avem o toamnă lungă și ploioasă, iar apariția buruienilor ar crea probleme
plantei de cultură, producătorii de pesticide recomandă utilizarea unui produs erbicid care poate ține
sub control buruienile dicotile. În cazul unei toamne călduroase, fără ploi, este indicată aplicarea
unui piretroid de sinteză împotriva afidelor și cicadelor, ce reprezintă vectori pentru agenții patogeni.
Odată efectuate aceste lucrări de specialitate și beneficiind de precipitațiile necesare, cultura
de cereale păioase va intra în iarnă răsărită și înfrățită, urmând ca în primăvară să se parcurgă
celelalte verigi tehnologice necesare unei producții ridicate și calitative. Gestionarea cu succes a
organismelor dăunătoare se asigură prin aplicarea unui program de protecţie integrată, care include o
serie de componente, printre care metode biologice, agrofitotehnice, mecanice, fizice şi chimice.
Abordarea în practica fitosanitară a managementului integrat al organismelor dăunătoare se
bazează pe menţinerea populaţiei organismului dăunător sub pragul economic de dăunare. Măsurile
de carantină fitosanitară, cultivarea soiurilor adaptate zonal, care asigură protecţie faţă de atacul
organismelor dăunătoare, metodele agrotehnice, care reduc mecanic o mare parte din rezerva
1
biologică a organismelor dăunătoare sunt câteva măsuri aplicabile în contextul managementului
integrat.
Totusi, tratamentele chimice sunt esențiale pentru sănătatea cerealelor. Pe lângă momentul
optim de efectuare a tratamentului, contează la fel de mult și produsele folosite, astfel încât,
combinația optimă a substanțelor active și o tehnologie de protecție bine pusă la punct pot asigura nu
doar o stare fitosanitară perfectă, ci și recolte de o mai bună calitate. O altă verigă care duce la
limitarea utilizării nejustificate a produselor de protecţie a plantelor este monitorizarea organismelor
dăunătoare în vederea cunoaşterii dinamicii populaţiei, stabilirea speciilor “cheie” care justifică
aplicarea tratamentelor şi punerea în evidenţă a duşmanilor naturali care pot limita nivelul populaţiei
de organisme dăunătoare.
Elaborarea şi aplicarea unui program de protecţie faţă de boli şi dăunători nu se poate realiza
fără diagnosticul corect al acestora, precum şi al duşmanilor naturali prezenţi în cultură. Identificarea
cu acurateţe şi într-un timp cât mai scurt este o condiţie esenţială pentru aplicarea măsurilor în timp
util şi eficiente din punct de vedere economic.

2
 CAPITOLUL I
ÎNFIINŢAREA CULTURII DE GRÂU

Grâul este pretenţios faţă de planta premergătoare deoarece trebuie semănat toamna, destul de
devreme, astfel încât până la venirea frigului să răsară, să înfrăţească şi să se călească pentru a rezista
peste iarnă. În plus, planta de grâu are un sistem radicular destul de slab dezvoltat, cu putere mică de
străbatere în profunzimea solului şi de absorbţie a substanţelor nutritive din sol.
Din aceste motive, grâul de toamnă preferă premergătoarele cu recoltare timpurie, care lasă
solul structurat, bogat în substanţe nutritive, permit lucrarea devreme a solului, astfel încât, până în
toamnă acesta să acumuleze apă, nitraţi, să se aşeze, să fie distruse buruienile, să fie mărunţite şi
încorporate resturile vegetale.
Se poate afirma că, de starea în care se prezintă solul în momentul semănatului depinde în cea
mai mare măsură felul cum vegetează plantele de grâu în toamnă şi, implicit, capacitatea lor de a
trece peste perioada de iarnă.
Pregătirea terenului pentru semănatul grâului pune adesea probleme deosebite din cauza
timpului rămas de la recoltarea premergătoarei şi până la semănat, a condiţiilor meteorologice
dificile din perioada de efectuare a lucrărilor (seceta de la sfârşitul verii şi începutul toamnei) şi a
suprafeţelor mari care trebuie pregătite şi semănate într-un interval relativ scurt de timp.
Grâul cere un sol afânat pe circa 20 cm adâncime, cu suprafaţa nu foarte mărunţită, dar fără
bulgări în sol, aşezat, nivelat, fără resturi vegetale pentru a permite semănatul în bune condiţii.
După recoltare se recomandă o lucrare de dezmiriştit , efectuată imediat după eliberarea
terenului (cel mult 1 - 2 zile întârziere). Prin această lucrare se urmăreşte mărunţirea resturilor
vegetale şi amestecarea lor cu solul, afânarea stratului superficial al solului pentru a împiedica
pierderea apei prin evaporaţie, distrugerea buruienilor existente şi crearea condiţiilor favorabile
pentru germinarea seminţelor de buruieni aflate în sol şi a samulastrei, care vor fi distruse prin
lucrările ulterioare. Dacă se întârzie cu efectuarea lucrării, solul pierde repede rezerva de apă, se
întăreşte şi de multe ori nu mai poate fi arat sau arătura iese bulgăroasă; ca urmare, se amplifică
pierderile de apă prin evaporaţie din cauza suprafeţei bulgăroase a arăturii şi apar dificultăţi la
lucrările ulterioare ale solului.
În continuare, solul se ară imediat, la 20 - 22 cm adâncime, cu plugul în agregat cu grapa
stelată. Întârzierea arăturii are efecte nedorite: îmburuienare; pierderea rapidă a umidităţii din solul

3
care nu mai este protejat de plante; solul se întăreşte şi nu se mai poate ara; orice întârziere a
efectuării arăturii conduce la scăderi progresive de recoltă.
În situaţiile în care solul este prea uscat şi nu se poate ara imediat sau prin arătură se scot
bulgări mari, atunci se efectuează numai o lucrare de dezmiriştit şi se aşteaptă căderea unor
precipitaţii ceva mai importante, care să îmbunătăţească condiţiile de umiditate din sol şi care să
permită o arătură de calitate.
Grâul nu necesită arături prea adânci. Ca urmare, adâncimea arăturii trebuie stabilită în câmp,
în funcţie de starea terenului, astfel încât să fie încorporate resturile vegetale (miriştea şi buruienile)
şi fără a scoate bulgări. În condiţiile unor terenuri bine lucrate an de an, se poate ara doar la 18 - 20
cm adâncime.
Trebuie realizată afânarea solului pe urmele compactate de trecerile repetate cu tractorul
(pentru lucrările de îngrijire din timpul vegetaţiei şi la recoltare). Dezvoltarea sistemului radicular al
plantelor de grâu şi pătrunderea rădăcinilor în profunzime sunt favorizate de afânarea adâncă a
solului; ca o consecinţă, gradul de compactare a solului influenţează în mare măsură dezvoltarea în
ansamblu a plantelor şi formarea componentelor de producţie .

1.1. Pregătirea patului germinativ

Se face chiar înainte de semănat, prin lucrări superficiale cu combinatorul (de preferat) sau cu
grapa (grapa cu discuri în agregat cu grapa reglabilă şi lamă nivelatoare); de regulă, se recomandă ca
această ultimă lucrare să fie efectuată perpendicular pe direcţia de semănat.

Fig.1. –Pregătirea solului prin discuire

4
 Trebuie să se urmărească realizarea unei suprafeţe nivelate, curate de buruieni, afânată pe
adâncimea de semănat, dar nu prea mărunţită, şi ceva mai tasată sub adâncimea de semănat, pentru a
asigura ascensiunea apei (spre seminţele în curs de germinare).
Prezenţa bulgăraşilor este importantă deoarece: protejează suprafaţa solului pe timpul iernii,
prin reţinerea zăpezii şi reducerea eroziunii eoliene; diminuează compactarea în timpul sezonului
rece, îndeosebi în regiunile bogate în precipitaţii.
După premergătoare târzii floarea-soarelui, porumb, sfeclă de zahăr, cartofi de toamnă,
soia). Este necesară curăţirea cât mai bună a terenului de resturi vegetale, urmată de discuiri repetate
(1 - 2 lucrări) pentru mărunţirea resturilor de plante şi a buruienilor.

1.2. Arătura și disc

Se efectuează imediat, ceva mai adânc, la 20 - 25 cm adâncime, cu plugul în agregat cu grapa
stelată, urmărindu-se încorporarea resturilor, fără însă a scoate bulgari; până la semănat ar trebui să
rămână cel puţin 2 - 3 săptămâni, pentru ca pământul afânat prin arătură să se aşeze.
În continuare, arătura se lucrează în mod repetat, cu diferite utilaje (grape cu discuri,
combinatoare) pentru mărunţire, nivelare şi pregătirea patului germinativ.

Fig.2– Pregătirea solului prin arătura

Pe terenurile bine lucrate în anii anteriori (arate adânc, afânate, nivelate), arătura poate fi
înlocuită prin două lucrări cu grapa cu discuri grea sau medie; această lucrare permite mobilizarea
solului până la 12 - 16 cm adâncime, realizându-se, concomitent, şi încorporarea îngrăşămintelor
minerale şi, eventual, a resturilor vegetale, bine mărunţite anterior. În continuare, se fac lucrări de
întreţinere a arăturii şi pregătirea patului germinativ (cu grapa sau combinatorul), conform celor

5
prezentate anterior. Aceeaşi tehnologie se recomandă în toamnele secetoase, atunci când solul este
foarte uscat şi nu se poate ara sau prin arătură ar rezulta bulgări greu de mărunţit.
Pregătirea terenului prin discuit este, uneori, preferabilă arăturii şi pentru a nu întârzia
semănatul grâului. Se obţine o viteză mare de lucrare a solului, acesta se aşează mai repede ca după
arat, terenul rămâne mai nivelat, economia este de 0,3 până la 0,5 pentru forţa de muncă şi de 11 - 14
l motorină/ha . Această lucrare se efectuează cu bune rezultate după soia,
sfeclă, cartof, dar este mai dificil sau chiar imposibil de efectuat după floarea- soarelui sau după
porumb (rămân cantităţi mari de resturi vegetale).

1.2. Sămânța și semănatul

Sămânţa de grâu destinată semănatului trebuie să aparţină unui soi zonat, să provină din
culturi special destinate producerii de sămânţă (loturi semincere), din categoriile biologice “sămânţă
certificată a primei şi celei de-a doua înmulţiri“, să aibă puritatea fizică minimum 98%, facultatea
germinativă minimum 85% şi MMB cât mai mare.

Fig.3- Sămânță de grâu soiul Glosa

Tratarea semințelor înainte de semănat este obligatorie. Tratamentele se pot diferenţia în

funcţie de agentul patogen şi de modalitatea de infestare. În prezent, atât împotriva agenţilor
patogeni transmisibili prin sămânţă, cu spori pe tegumentul seminţei, cum sunt mălura comun şi
fuzarioza, cât şi în cazul agenţilor patogeni cu spori în interiorul bobului, cum ar fi tăciunele
zburător, se recomandă tratamente cu preparate pe bază de carboxin (Vitavax 200, 2,0 l/t de
sămânţă), oxichinoleat de cupru (Quinolate 15 PUS, 2 kg/t de sămânţă) sau prochloraz + carbendazin
(Prelude SP, 2,0 kg/t de sămânţă).
Pentru agenţii patogeni transmisibili prin sol, cum ar fi mălura comună, fuzarioza şi mălură
pitică este posibilă tratarea seminţelor înainte de semănat, cu produse speciale, dar aceste tratamente
6
au eficacitate redusă. Ca atare, în cazul infestării puternice a solului este necesar un interval mai
mare de pauză înainte de revenirea grâului pe acelaşi teren.
Pe terenurile unde este frecvent atacul de dăunători în toamnă, îndeosebi pe terenurile cu o
încărcătură mare de păioase (sau la grâul cultivat după grâu), unde infestarea cu Gândac Ghebos sau
Viermi sârmă este puternică, se recomandă tratarea seminţelor cu preparate insectofungicide, cum ar
fi lindan + tiophanat methyl + thiuram (Tirametox, 3,0 kg/t de sămânţă), lindan + oxichinoleat de
cupru + lindan (Chinodintox PTS, 2,5 Kg/t sămânţă) sau lindan + carboxin + thiuram (Vitalin 85
PTS). Sunt controlate astfel bolile transmise prin sămânţă şi dăunătorii care atacă în toamnă
(gândacul ghebos, viermii sârmă, muştele cerealelor).
Tratamentele se efectuează imediat înainte de semănat, urmărindu-se cu mare atenţie
amestecarea cât mai uniformă a preparatelor cu sămânţa.
Epoca de semănat a grâului se stabileşte astfel încât, până la venirea iernii să rămână 40 - 50
zile în care plantele să vegeteze normal, în care să se acumuleze 450 - 500°C temperaturi pozitive,
astfel încât, la intrarea în iarnă plantele de grâu să ajungă în stadiul de 2 - 3 fraţi şi 3 - 4 frunze (fără
ca fraţii să fie prea dezvoltaţi).
Dacă se întârzie semănatul faţă de perioada optimă recomandată, plantele răsar târziu, nu
înfrăţesc, intră în iarnă neînfrăţite şi necălite, fiind sensibile la ger, primăvara lanul va avea o
densitate mică şi se îmburuienează mai uşor, vegetaţia se întârzie şi se prelungeşte spre vară, apare
pericolul de şiştăvire a boabelor. De asemenea, boabele de grâu aflate în curs de germinare sunt
foarte sensibile la temperaturi scăzute; aceeaşi sensibilitate manifestă plăntuţele răsărite dar
neînfrăţite, cu sistemul radicular încă slab dezvoltat.

Fig.4 – Semănatul

7
 Dacă se seamănă prea devreme, plantele de grâu se dezvoltă prea puternic, sunt expuse încă
de la începutul vegetaţiei atacului de dăunători (afide, muşte) şi boli, lanul se îmburuienează din
toamnă; masa vegetativă bogată face ca plantele să fie sensibile la ger şi asfixiere pe timpul iernii; în
primăvară lanul este foarte des, plantele sunt predispuse la cădere şi sensibile la boli, boabele rămân
mici datorită densităţii exagerate.
Indiferent de zona de cultivare, epoca optimă de semănat a grâului de toamnă în România
este1 - 10 octombrie . Pentru zonele din sud, vest şi Câmpia Transilvaniei, intervalul care trebuie luat
în calcul este 25 septembrie - 10 octombrie; pentru zona colinară, nordul ţării şi depresiunile
intramontane, se recomandă să se semene ceva mai devreme, în intervalul 20 septembrie - 5
octombrie.
la grâu trebuie stabilită astfel încât să se asigure, la recoltare, o densitate de 500 - 700 spice/m2.
Pentru a realiza acest lucru trebuie să fie semănate 450 - 600 boabe germinabile/m2. Între aceste
limite, densitatea de semănat se stabileşte în funcţie de capacitatea de înfrăţire a soiului, data
semănatului (faţă de epoca optimă), calitatea pregătirii patului germinativ, umiditatea solului
(asigurarea umidităţii pentru un răsărit rapid). De asemenea, trebuie luat în calcul un procent mediu
de răsărire în câmp, pentru condiţii bune de semănat, de 85-95% (din boabele germinabile
semănate). Procentul de răsărire în câmp depinde în cea mai mare măsură de: tratamentele efectuate
la sămânţă; starea solului la semănat, sub aspectul asigurării umidităţii şi a calităţii patului
germinativ, şi care depinde, la rândul său de utilajele cu care s-a lucrat .
Grâul are capacitatea ca, prin înfrăţire să-şi corecteze, între anumite limite, densităţile
nefavorabile. În asemenea situaţii, administrarea îngrăşămintelor în primăvară, în doze ceva mai
ridicate stimulează dezvoltarea vegetativă şi productivitatea plantelor existente; prin administrarea
de îngrăşăminte se urmăreşte să se asigure o nutriţie foarte bună a plantelor pentru ca numărul mic
de fraţi şi spice la m2 să fie compensat prin numărul mare de boabe în spic, cu MMB cât mai
ridicată. Totodată, combaterea buruienilor prin erbicidare trebuie efectuată cu mai mare atenţie în
culturile rare, pentru a elimina, pe cât posibil, concurenţa buruienilor.

8
 CAPITOLUL II
ÎNFIINŢAREA CULTURII DE SECARĂ

Secara este o plantă puţin pretenţioasă faţă de sol şi planta premergătoare. Ea are un sistem
radicular bine dezvoltat şi cu putere mare de absorbţie. Pe baza numeroaselor cercetări s-au stabilit
premergătoarele cele mai bune pentru secară, în diferite zone de cultură, astfel: pe soluri nisipoase
leguminoasele, porumbul timpuriu şi pepeni verzi; pe solurile cernoziomoide (din nordul ţării)
borceagul, inul pentru fibre şi cerealele; pentru solurile acide sărace (podzoluri şi brune podzolite)
cartofii timpurii, iar pentru solurile din zona de stepă borceagul de toamnă, rapiţa, floarea-soarelui şi
porumbul timpuriu.
Secara, la rândul ei, este o bună premergătoare pentru toate plantele din zona ei de
cultură, deoarece eliberează terenul devreme, lasă solul curat de buruieni şi permite executarea
lucrărilor solului la timp şi de bună calitate.

2.1. Lucrările solului

Pregătirea terenului pentru secara de toamnă se face ca şi pentru grâul de toamnă. Trebuie,
însă, ca patul germinativ să fie mai bine tasat şi mărunţit, deoarece secara formează nodul de
înfrăţire mai la suprafaţă şi, deci, pericolul dezgolirii lui prin tasarea solului “înfoiat” (datorită
ploilor şi zăpezii) este mai mare decât la grâu.

2.2. Sămânţa şi semănatul

Sămânţa trebuie să aibă puritatea de minimum 98% (lipsită de cornul secarei), iar germinaţia
să fie de peste 85%. Tratamentele la sămânţă se fac ca şi la grâu.
Epoca de semănat a secarei de toamnă este cu circa 10 zile înaintea grâului de toamnă,
pentru înrădăcinare şi înfrăţire (are nevoie de 45 – 50 zile de vegetaţie), şi pentru faptul că pericolul
atacului de muscă (suedeză) este minim. În zonele subcarpatice secara se seamănă între 15 - 25
septembrie, iar în zonele sudice între 25 septembrie - 5 octombrie. Semănatul prea timpuriu duce la
formarea unei mase vegetative prea bogate, plantele fiind mai expuse asfixierii sau epuizării sub
stratul gros de zăpadă.
Densitatea recomandată pentru secară este de 500 - 600 boabe germinabile la m2. Distanţa
între rânduri este de 12,5 cm, ca şi la grâu.
Adâncimea de semănat : 2 - 3 cm pe solurile grele, 3 - 4 cm pe solurile mijlocii şi 5 - 6 cm
pe solurile uşoare. Deoarece secara formează nodul de înfrăţire mai la suprafaţă, nu este justificat

9
semănatul la adâncime mai mare. Un semănat mai adânc de 2 - 3 cm, pe soluri mai grele şi umede,
duce la întârzierea răsăririi, reducerea densităţii şi apariţia atacului de fuzarioză.
Cantitatea de sămânţă la hectar este în funcţie de densitatea stabilită, de MMB şi valoarea
culturală, fiind cuprinsă între 140 - 200 kg/ha. La secara poliploidă (cu MMB de circa 50 g)
cantitatea de sămânţă este mai mare. Cantitatea de sămânţă se măreşte cu 10 – 15%, când secara se
seamănă mai târziu sau într-un pat germinativ mai puţin corespunzător

10
 CAPITOLUL III
ÎNFIINŢAREA CULTURII DE ORZ ŞI ORZOAICĂ

Orzul şi orzoaica de toamnă au cerinţe asemănătoare cu ale grâului de toamnă faţă de planta
premergătoare. Pentru a intra în condiţii bune în iarnă, trebuie să revină după plante care eliberează
terenul timpuriu (în prima parte a verii). Cele mai bune premergătoare pentru orzuI de toamnă sunt:
leguminoasele anuale şi perene, borceagurile, rapiţa, inul pentru fibre şi cel de sămânţă. Pentru
orzoaica de toamnă, cu excepţia leguminoaselor, sunt indicate aceleaşi premergătoare ca şi pentru
orzul de toamnă.
Orzoaica de primăvară se seamănă după plante care lasă solul curat de buruieni şi într-o bună
stare de fertilitate, însă nu prea bogat în nitraţi. Dintre plantele care ocupă suprafeţe mari în zona de
cultură a orzoaicei de primăvară (zone subcarpatice), bune premergătoare sunt: cartoful şi sfecla
pentru zahăr, fertilizate; se poate cultiva şi după in pentru fibre sau după porumb dacă resturile
organice au fost tocate şi bine încorporate în sol să nu îngreuneze semănatul.
După orz si orzoaică de toamnă, deoarece eliberează terenul foarte devreme (decada
a 2-a a lunii iunie), se pot însămânţa culturi duble pentru furaj (porumb, sorg) sau pentru boabe (soia,
fasole). Succesul acestor culturi este asigurat dacă se seamănă în prima parte a lunii iulie şi solul are
umiditate suficientă (din ploi sau irigare).
În cultura de orz se obişnuieşte să se însămânţeze trifoi în „cultură ascunsă”. Nu se
recomandă aceasta în cultura orzoaicei pentru bere, deoarece trifoiul provoacă greutăţi la recoltare,
determinând căderea plantelor şi se depreciază însuşirile tehnologice ale boabelor.
Consumul specific de substanţe nutritive la orz este apropiat de cel al grâului. Astfel, pentru
1.000 kg boabe, plus producţia corespunzătoare de paie, orzul consumă în medie, între 24 - 29 kg N,
11 - 13 kg P2O5 şi 21 - 28 kg K2O.
Gunoiul de grajd, deşi asigură sporuri mari de producţie, nu este valorificat economic de
orzul de toamnă, nici de orzoaică. Deoarece gunoiul de grajd se aplică altor plante, orzul se
fertilizează, în general, cu îngrăşăminte chimice.
La orzoaica de primăvară, administrarea îngrăşămintelor cu fosfor şi potasiu se face la arătura
de bază, iar cele cu azot la pregătirea patului germinativ, primăvara. Printr-o fertilizare completă, în
care intră şi îngrăşămintele cu potasiu, chiar şi pe soluri bine aprovizionate cu acest element, se
asigură o mai bună rezistenţă la cădere a orzului
Amendamentele, atât pentru orz, cât şi pentru orzoaica de toamnă şi primăvară, se recomandă
să se aplice pe solurile acide, constituind o măsură necesară pentru a asigura producţii ridicate. În

11
funcţie de aciditatea solului se aplică 3 - 6 tone/ha amendamente calcaroase, o dată la 6 - 7 ani, sub
arătura de bază (de preferinţă nu în anul semănării orzului de toamnă, ci în anii anteriori).

3.1. Lucrările solului

La orzul şi orzoaica de toamnă lucrările de bază ale solului şi pregătirea patului germinativ
sunt similare cu cele pentru grâul de toamnă, cu menţiunea că au pretenţii mai ridicate în ceea ce
priveşte calitatea acestor lucrări.
Pentru orzul şi orzoaica de toamnă, calitatea pregătirii patului germinativ
influenţează direct buna dezvoltare a plantelor şi, deci, rezistenţa la iernare a acestora. Pentru
orzoaica de primăvară, uniformitatea pregătirii terenului asigură o răsărire uniformă („explozivă”),
care contribuie direct la mărimea şi calitatea producţiei.

3.2. Sămânța și semănatul

Trebuie să corespundă indicilor de calitate: puritate (peste 98%), germinaţie (peste 90%) şi
MMB specifică. Înainte de semănat, sămânţa se tratează contra bolilor produse de: Fusarium ssp. şi
Ustilago ssp. etc. Se folosesc produsele: Gamavit 85 PSU (3 kg/t de sămânţă), Vitalin 85 PTS
(3kg/t de sămânţă), Vincit P (1,5 kg/t de sămânţă) etc. Cu acţiune insectofungicidă este produsul
Tirametox 90 PST (3,0 kg/t de sămânţă).
Epoca de semănat a orzului şi orzoaicei de toamnă este cu circa 5 zile înaintea grâului (între
15 septembrie - 10 octombrie), pentru ca plantele să intre în iarnă bine înrădăcinate şi călite.
Semănatul mai timpuriu determină o dezvoltare prea puternică a plantelor până la intrarea în iarnă,
favorizând atacul de fuzarioză, făinare şi viroze, iar întârzierea duce la scăderea rezistenţei la ger a
plantelor.
În condiţii de irigare (având asigurată umiditatea de răsărire), epoca optimă de semănat a
orzului şi orzoaicei de toamnă se situează între sfârşitul lunii septembrie şi prima decadă a lui
octombrie.
Orzoaica de primăvară trebuie semănată în prima urgenţă, când se poate ieşi la câmp.
Întârzierea semănatului orzoaicei de primăvară reduce producţia şi dimensiunea boabelor, scade
conţinutul în amidon şi creşte conţinutul în proteină, diminuând calitatea produsului.
Densitatea de semănat a orzului de toamnă este de 450 – 500 boabe germinabile/m2, pentru
orzoaica de toamnă 450 – 550 boabe germinabile/m2, iar la orzoaica de primăvară 450
– 500 boabe germinabile/m2. Deşi orzul are o înfrăţire bună, în toamnele secetoase şi când se
seamănă după epoca optimă densitatea la orzul de toamnă trebuie să fie de 500 boabe
germinabile/m2.
12
 Distanţa între rânduri la orz şi orzoaică este de 12,5 cm. Reducerea distanţei între
rânduri este posibilă numai pe terenuri curate de resturi vegetale şi foarte bine pregătite, caz în care
se seamănă la 8 – 10 cm sau chiar 6 – 8 cm şi se asigură o mai uniformă repartizare a spaţiului de
nutriţie.
Adâncimea de semănat la orzul şi orzoaica de toamnă este de 3 – 5 cm, iar la orzoaica de
primăvară de 2 – 4 cm, în funcţie de textura şi umiditatea solului. Adâncimile de semănat nu trebuie
să depăşească limitele indicate, deoarece plantele răsar greu, mai ales dacă se formează crusta, orzul
având o mai slabă putere de străbatere. Adâncimea de semănat influenţează atât intervalul semănat –
răsărire, cât şi dezvoltarea ulterioară a plantelor.
Cantitatea de sămânţă la hectar, la densitatea amintită, pentru orz şi orzoaică este între 160
– 200 kg/ha, în funcţie de MMB, puritate şi germinaţie.

13
 CONCLUZII

În concluzie, o importanța foarte mare o au pe rând următoarele tehnologii: rotatia culturii-

este necesar a se asigura un asolament de 3 – 4 ani, pentru a preveni infestarile cu boli si daunatori.
Se vor utiliza premergatoare, ideale fiind rapita si culturile de leguminoase, si medii, floarea soarelui,
sfecla, hibrizi timpurii si semitimpurii de porumb. Se evita porumbul (adevarata banca de gene
pentru fuzarioza), mai ales in anii de cultura ploiosi si la soiurile sensibile. La fel, se evita porumbul
tardiv si de siloz, precum si sorgul, deoarece se intarzie pregatirea terenului si semanatul intr-o epoca
optima.
Efectele rotatiei culturii se vor remarca in sporuri insemnate de productie (in functie de
premergatoare): 1500 – 1700 kg/ha. consumul specific de elemente nutritive pentru o tona de boabe
+
productia secundara (paie, radacini): N = 25 kg, P2O5 = 10 – 12 kg, K2O = 25 – 30 kg. Pentru o
productie de 5 – 6 to/ha: N = 120 kg, P205 = 50 – 60 kg, iar pe solurile sarace in potasiu K2O = 50 –
60 kg. In toamna, dupa rapita si leguminoase, se pot aplica 20 – 30 kg N, 40 – 50 kg P2O5, 40 – 50
kg K2O (pe solurile sarace), iar dupa floarea-soarelui, porumb si sfecla se maresc dozele: 40 – 60 kg
N, 50 – 70 kg P2O5, 50 – 70 kg K2O. Trebuie sa tinem cont de importanta aplicarii fractionate,
pentru ca se evita pierderile si asiguram hrana atunci cand este nevoie. La desprimavarare, nu prea
devreme, trebuie sa aplicam 40 – 50 kg N, pentru a stimula pornirea in vegetatie si dezvoltarea egala
a fratilor.
La orz si orzoaica avem o singura aplicare, de 50 – 70 kg N, pentru a evita caderea plantelor
spre maturitate. La stadiul de 2 – 3 internodii se recomanda un consum maxim de 40 – 70 kg N, in
functie de precipitatii si de nivelul de dezvoltare a culturii, cu un rol important in dezvoltarea masei
foliare si a elementelor de productie (are loc diferentierea marimii spicului). La stadiul de burduf
pana la inspicare, se recomanda 25 – 30 kg N, pentru sporirea calitatii productiei (cresterea nivelului
de proteina si a glutenului). Odata cu tratamentele fito-sanitare se aplica ingrasaminte foliare chimice
cu macro si microelemente, iar daca se instaleaza seceta sunt suficiente cele pe baza de molecule
organice, ceea ce subliniaza importanta agronomica a fertilizarilor foliare.
Norma de samanta pentru soiurile straine este de 160 – 180 kg/ha, cu 300 – 330 bg/mp. Pe
terenurile prost pregatite sau semanate cu intarziere, norma este de 200 – 220 kg/ha. Pentru soiurile
autohtone, norma de samanta este de 250 – 280 kg/ha, pana la 300 – 330 kg/ha. Pentru hibrizi se vor
utiliza 70 – 80 kg/ha, ceea ce inseamna 100 – 120 bg/mp, putandu-se realiza 8 – 10 frati fertili. La
orzoaica si la graul de primavara se vor utiliza 180 – 200 kg/ha, cu 400 – 450 bg/mp.

14
 La orz si orzoaica de toamna, perioada propice pentru semanat este 2 – 7 octombrie; deoarece
toamnele devin tot mai lungi, trebuie sa reducem riscul expunerii la atacul afidelor, insecte vectoare
pentru virusi (obligativitatea tratarii semintei cu insecticide sistemice: imidacloprid, cipermetrin). La
grau, perioada optima este 1 – 10 octombrie, semanatul intarziat, respectiv dupa 1 – 3 noiembrie
fiecare zi de intarziere scade productia cu 100 – 150 kg/ha. Pentru hibrizi, perioada optima este data
de 5 octombrie, pentru a le oferi timpul necesar pentru infratire. In formele de primavara, urgenta 1
este perioada cuprinsa intre 25 februarie – 10 martie. Importanta tratarii semintei la cereale paioase
cu insecticid: este obligatorie, daca practicam monocultura. In toamnele lungi se produce atacul
afidelor (virozare), boli ce produc piticirea si ingalbenirea, si care nu pot fi combatute. Pierderile pot
fi masive: 500 – 600 kg/ha, iar in cele mai grave cazuri chiar 2000 kg/ha.
La descaltare (dupa inghet – dezghet repetat), se recomanda tavalugirea pentru reasezarea
solului la nivelul nodului de infratire. Dupa precipitatii abundente urmate de soare si vant, pamantul
se taseaza, ceea ce inseamna ca este necesara o lucrare de afanare pentru a stimula continuarea
infratirii in primavara si o dezvoltare egala a fratilor. Nu in ultimul rand este necesara eliminarea
stagnarilor de apa de pe parcela.
Între buruienile monocotiledonate amintim: iarba vantului, ovasciorul, obsiga, coada
vulpii, firuta si lolium. Aceste buruieni vor fi combatute cu erbicide specifice; daca avem o rasarire
completa a buruienilor, erbicidarea se executa toamna, daca nu, operatiunea se executa primavara
devreme, cand se pot adauga si substante ce combat buruienile cu frunza lata. Epoca de erbicidare a
monocotiledonatelor este pana la infratirea acestora, dupa care se combat mai greu sau devin
imposibil de combatut. Substante active folosite pentru combaterea lor: iodosulfuron metil,
pinoxaden, propoxicarbazon). Intre buruienile-problema dicotiledonate amintim coada calului si
lipicioasa, care se combat cu erbicide specifice (substanta activa fluroxypyr). Se pot utiliza erbicide
hormonale (ex. Dicamba 2, 4D), ce urmeaza sa fie aplicate primavara devreme, pana la aparitia
primului internod, sau sulfonil ureice, ce se aplica pana la frunza stindard. Cel mai indicat este sa
fiaplicate cat mai devreme, pentru ca buruienile sa nu concureze cultura, in ce priveste apa, hrana si
lumina.
Lucrarea de recoltare trebuie încheiată când boabele au ajuns la circa 12 - 13% umiditate; mai
târziu grâul trece în faza de supracoacere şi se amplifică pierderile prin scuturare. Perioada optimă de
recoltare a unui lan este de aproximativ 5 – 8 zile.
Lanurile sunt recoltate dintr-o singură trecere, cu ajutorul combinelor universale
autopropulsate . Trebuie respectate recomandările de a reface reglajele combinei de 2 - 3 ori pe zi (în
funcţie de evoluţia vremii), cu scopul de a realiza treieratul fără a sparge boabele. Recoltarea directă
cu combina se efectuează în condiţii bune în lanurile dezvoltate uniform,
neîmburuienate şi necăzute.

15
 În situaţiile când nu sunt întrunite aceste condiţii, se apelează la recoltarea divizată (în două
faze), care se realizează prin secerarea (tăierea) plantelor cu vindroverul la înălţime de 15 - 20 cm,
lăsarea lor în brazdă câteva zile pentru uscare, urmată de treieratul cu combina, prevăzută cu
ridicător de brazdă.
În tehnologia de recoltare folosită la noi, după recoltare paiele rămân pe teren în brazdă
continuă.

16
 BIBLIOGRAFIE

1. Bâlteanu Gh., 1998 – Fitotehnie, vol.1, Ed. Ceres, Buc.

2. Bâlteanu Gh., 2001 – Fitotehnie, vol.2, Ed. Ceres, Buc.
3. Muteanu L, Borcean I., Axinte M., Roman Gh.V., 1995 –Fitotehnie,
Ed.Didicatca si Pedagogica Buc.
4. Muntean L., Borceanu I., Axinte M., Roman Gh., 2001 – Fitotehnie, Ed. “Ion Ionescu
de la Brad” Iasi.
5. Sin Gh., 2001 – Tehnologii moderne pentru cultura plantelor de câmp.
Ed.Universal, Buc.
6. http://agroindcauaceu.ro/
7. http://www.agro.basf.ro/

17