Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti

Facultatea de Științe Economice

Specializarea Management, ID
Grupa 50688

Factorii externi ce au determinat

acumularea decalajelor economice ale
României moderne

Student: Sandulescu Marian Daniel

 Factorii externi ce au determinat acumularea decalajelor economice ale
României moderne

România în raport cu Occidentul sau mai bine zis cu tarile dezvoltate ale lumii reprezinta o
problema pentru culturá româná modernã. Europa de circa douã secole a fost elementul principal
de referintã pentru societatea româneascã, obiect al unor atitudini complexe, mergând de la
admiratie si dorinta de imitatie pânã la teamã si respingere.
Aceastà raportare s-a facut din perspectiva realitatilor politice, a legaturilor culturale. Dimensiunea
economica nu a lipsit, având in vederea acumularea deosebirilor de nivel de dezvoltare dintre tar
noastrà si tarile dezvoltate considerante cã reprezentând Europa. România s-a apropiat decisiv de
structurile europene si euroatlantice din punct de vedere politic.
Decalajele sunt percepute mai acut ca niciodata. Astfel de preocupari patrund in atentia
publica mai putin prin diagnoze asupra trecutului sau prezentului si mai mult prin estimari asupra
intervalului de timp necesar pentru ajungerea din urma a tarilo dezvoltate sau prin oferta de retete
pentru a grabi recuperarea decalajelor.
Decalajele economice sunt exprimate în unitti de timp, spre exemplu Silviu Brucan aprecia
cã trile europene postcomuniste sunt cu 10-15 ani în urmã Europei din punct de vedere tehnologic
Diferentele de dezvoltare economicã erau considerate pânã în secolul al XVIII-lea a proveni
din deosebirile calitative dintre diferile tári discutile purtându-se asupra rolului climei sau
organizarii politice si moravurilor în determinarea prosperitâtii.
Diferentele de dezvoltare economic erau considerate pânã în sec al XVIII-lea a proveni din
deosebirile calitative dintre diferitele tri/state/popoare/ discutiile purtându-se asupra impactului
climei si al organizarii politice. In al doilea sfert al secolului al XIX-lea a fost constientizatã asa
zisã ‚,înapoiere"
Constientizarea înapoierii în cazul românesc a avut loc în al doilea sfert al secolului al XIX
- lea. Dinicu Golescu, care a cälatorit n Germania, Austria si Elvetia în anii 1824-1826 considerã cá
vinã pentru starea nemultumitoare din Tar Româneascã apartinea relei organizari politice si
economice, nementionand vreo „, ramanere n urma"
Tarile ,, ¡napoiate" nu trebuiau decât sã le imite pe cele mai avansate pentru a ajunge si ele
in situatia de a fi dezvoltate. Diferite strategii au fost elaborate n vederea cresterii economice,
crezând ca acesta este medicamentul care ajutã la ajungerea din urmã a tarilor dezvoltate. Sub
inpulsul lui Paul Bairoch si Angus Maddison problema decalajelor economice a fost dezbatutà la
congresele internationale de istorie economicà, dar si la alte tipuri de reuniuni stiintifice.
Indicatorii la care se va face apel atunci când ne propunem sã investigam decalajele
economice sunt alesi de catre aconomistii care utilizeazã produsul intern brut (PIB) De can de
locuitor. find considerat cel mai potrivit indicator al nivelului unei economii. Dezideratul ar fi deci
sã comparam PIB/locuitor din România cu cel din alte tari, atât sincronic ( pentru acelasi an), cat si
diacronic( urmarind evolutia în timp a acestui indicator). O prima problema este aceca ca PIB- este
un indicator relativ nou. care s-a impus prin Sistemul Conturilor Nationale instituit de ONU în
1953, folosit în statisticã româneasca abia dupà revolutia din 1989. Din fericire mai intâi Paul
Bairoch si apoi Angus Maddison si-au asumat sarcina de a calcula retrospectiv PIB primul pentru
diversele tari europene dupa 1815. La nivel mondial a fost lansat un Proiect de Comparare
Internationalã, care a elaborat o metodologie si indicatori pentru recalcularea PIB la paritatea
puterii de cumpárare (PPP), metodã care s-a impus în analizele economice si care a fost aplicatã si
de Angus Maddison pentru seriile sale de date cu privire la evolutia istorica a PIB'.
La sfârsitul deceniului urmator Petrache Poenaru generaliza într-o cuvântare prilejuità de
incheierea anului scolar in iunie 1839: . intr-accastã epoca de întrecere generalã pe stadiul
progresului, scaolele românesti îsi grabese si ele pasul din zi în si mai mult. Neamurile Europei
întinzându-si luminile pâna la cele mai de pe urmã hotare ale cuprinsurilor lor, au pus conditie de
nimicire pentru oricare popul [carel va râmâne în nemiscare, în mijlocul inintarei obstesti"
Odatà acceptatã ideea ca lipsa de dezvoltare era doar ramanere în urmã, rezulta cá tarile
înapoiate nu trebuiau decât sã le imite pe cele mai avansate pentru a ajunge si ele în situatia de a fi
dezvoltate. Au fost elaborate variate strategii de accelerare a cresteril economice, in ideca ca
aceasta este sinonima cu dezvoltarea si asigura ajungerea din urmã a tarilor dezvoltate. Rezultatele
au fost uneori pozitive dar departe de eforturile investite. Unii analisti au început sa tistinga între
cresterea cantitatvia a economiei si dezvoltarea economica, vazuta ca o combinatie de crestere
economicasi transfromare calitativã a structurilor economice si sociale. Unele dintre aceste opinii
au avut la origine argiumente „civilizationale" care au pus n prim plan deosebirile rasiale,
religioase si/sau culturale dintre diverse popoare.

Dăinuirea regimului politic feudal şi a unui sistem economic închis, de tip agrar, rural,
cu o componentă urbană puţin dezvoltată, a reprezentat cauza fundamentală a nivelului scăzut de
dezvoltare a României la momentul constituirii sale în stat modern. Decalajul istoric de 2-3
secole ce o despărţea de ţările dezvoltate ale Europei occidentale a fost determinat, în esenţă, de
o serie de factori externi:

Dominaţia (politică) străină îndelungată, agravată şi de modul de organizare socială şi

economică de tip feudal, închistat, al unor puteri învecinate, în special Imperiul Otoman.

- Dominaţia a reprezentat o frână în calea promovării şi difuzării unor forme superioare

de tehnologie, de producţie şi schimb, a unor deprinderi şi comportamente economice avansate,
specific capitalismului. Îngreunarea comunicaţiei normale cu Europa vestică, aflată în plin
proces de transformare şi modernizare, a avut consecinţe negative în ce priveşte asimilarea de
către ţările române a unor noi tehnologii de producţie industrială şi agricolă, asimilarea de
cunoştinţe economice, forme şi metode superioare de organizare economică;

- Stăpânirea străină a dus la semiizolarea ţărilor române de marile fluxuri economice ale
Europei (vest-est, nord-sud), cu urmări dintre cele mai grave şi îndelungate asupra forţelor
productive autohtone;

- Interdicţiile otomane au împiedicat accesul economiei româneşti la comerţul

continental, la avantajele participării la diviziunea internaţională a muncii. Marea Neagră, în mod
natural poartă de acces a ţărilor române către pieţele şi resursele din Orientul Apropiat şi sudul
Europei, a fost pentru câteva secole un lac turcesc semiînchis;

- Dominaţia otomană, după 1711/1716, a menţinut şi favorizat existenţa unui regim

politic intern neproductiv, parazitar şi corupt, interest prioritar de creşterea fiscalităţii. În epoca
fanariotă principala funcţie a statului a fost cea fiscală, întregul aparat de stat, de la domnitor la
cel mai mărunt slujbaş, fiind preocupat de ideea de a stoarce cât mai mulţi bani de la populaţie.
Semnificativ pentru mentalitatea fanariotă este evoluţia cuvântului chiverno (a guverna, a
administra, în greceşte), care a devenit în limba română chiverniseală. A guverna, pentru
fanarioţi, însemna a se căpătui, chivernisi. Apăsarea fiscală, caracterul ei arbitrar, datorat în
primul rând neîncetatelor cereri ale Porţii au făcut imposibilă orice acumulare de capital şi
riscantă orice investiţie.

- Iniţiativele, inovaţiile tehnice româneşti nu s-au putut realiza din cauza climatului
instituit de stăpânirile străine şi înapoierea economică.

- Ingerinţa continuă în administraţia internă şi în economie prin impunerea unor măsuri

de politică economică, interdicţia de a bate monedă românească, prohibirea la export a unor
produse, fixarea cursului monetar, plasarea de monedă deteriorată pe piaţă, afaceri oneroase etc.,
au afectat bunul mers al economiei.

Prelevarea de către puterile stăpânitoare, pe diverse căi, a unei părţi însemnate din
produsul social, diminuându-se astfel posibilităţile de acumulare şi dezvoltare ale ţărilor române.
Dominaţia politică exercitată de Imperiul Otoman a fost însoţită de un apăsător sistem de
dominaţiem economică ale cărui principale elemente au fost:

a) Tributul. Acesta s-a menţinut în limite rezonabile până la mijlocul secolului al XVI-lea
(3.000-10.000 galbeni). Accentuarea aservirii politice după 1538 a dus la majorarea continuă a
tributului, ajungându-se la sume uriaşe (în 1567, Moldova plătea 65.000 galbeni, Ţara
Românească 155.000 galbeni, în 1593; Transilvania, devenită şi ea stat tributar, a plătit în această
perioadă între 10.000 şi 15.000 galbeni). După scurta perioadă de independenţă din timpul
domniei lui Mihai Viteazul, tributul a scăzut, sporind apoi în timpul domniilor fanariote.

b) Daruri (peşcheşuri) periodice şi ocazionale. Au avut ca tendinţă, pe de o parte,

creşterea permanentă a numărului şi valorii lor, iar pe de altă parte, creşterea ariei celor care le
 primeau. Iniţial ocazionale şi simbolice, spre sfârşitul secolului al XVI-lea acestea au ajuns să
depăşească tributul.„Vieţuind într-un sistem politic care făcea din corupţie un instrument al
puterii”, domnitorii cheltuiau sume uriaşe pentru câştigarea bunăvoinţei sultanului, vizirilor, a
tuturor demnitarilor turci cu care intrau în contact.

c) Cumpărarea (mezatul) şi confirmarea domniei a reprezentat în secolele XVI-XVII

principalul mijloc de stoarcere economică a românilor de către otomani. Luptele dintre
pretendenţii la tron au dus la creşterea nemăsurată a preţului domniei, în unele izvoare
menţionându-se sume cuprinse între 6.000.000 şi 1.000.000 galbeni. La mijlocul veacului al
XVIlea s-a instituit sistemul confirmărilor la domnie, una anuală (mucaerul mic) şi alta trienală
(mucaerul mare), aceasta egalând, în general, valoarea sumei plătite la înscăunare. Există
aprecieri potrivit cărora mai bine de jumătate din veniturile Principatelor erau preluate, uneori,
numai pentru prelungirea domniilor.

d) Prestaţii în bani (contribuţii de război) şi prestaţii în natură, uneori plătite la preţuri

impuse, sub valoarea mărfurilor, alteori scăzute din valoarea tributului, de cele mai multe ori
fiind gratuite. Ele s-au înmulţit constant, prilejuite de numeroasele războaie ofensive purtate de
către otomani. Cum de îndeplinirea acestor obligaţii impuse de către Poartă depindea însăşi
soarta domnitorilor, acestea reprezentau o prioritate absolută în activitatea administraţiei
româneşti.

e) Monopolul otoman asupra comerţului exterior – stabilit din 1751 –a reprezentat forma
cea mai gravă de exploatare a ţărilor române, fiind una dintre cauzele principale ale stagnării
economice din secolul al XVIII – lea şi primele decenii ale secolului al XIX-lea (până la Pacea
de la Adrianopol). El a însemnat ca unele resurse ale ţării (vite şi produse animaliere, grâu etc.)
să fie exportate doar în imperiu, la preţuri fixate de negustori reprezentanţi ai Porţii (capani).
Turcii s-au amestecat în comerţul exterior românesc şi prin interzicerea vânzării unor produse
nemonopolizate, sub pretextul păstrării în Principate a hranei populaţiei.
Numeroasele războaie purtate pe teritoriul ţărilor române. După instaurarea domniilor
fanariote, ţările române au devenit principalul teren de confruntare dintre imperiile vecine. Între
1711 şi 1829, Principatele au fost ocupate timp de 25 ani de armatele statelor beligerante. În
această perioadă au avut loc şapte războaie (1711, 1716-1718, 1736-1739, 1768-1774, 1787- 1792,
1806-1812, 1828-1829) care au provocat însemnate distrugeri, împiedicând astfel dezvoltarea
economicănormală.
 Ocupaţiile militare erau însoţite de „calamitatea rechiziţiilor şi jafurilor de masă”, făcute
când de o oaste, când de alta, după felul ocupaţiei. Locuitorii Principatelor erau obligaţi să
hrănească trupele de ocupaţie, să procure alimente, care de transport, oameni de muncă. Produsele
dispăreau, creşteau preţurile, activităţile economice, în general, erau paralizate.
Factorii externi amintiţi mai sus au „alimentat” sistemul feudal, ajutându-l să aibă o viaţă
atât de lungă, au făcut ca timp de secole ţările române să fie dominate de lungi perioade de
stagnare şi degradare a vieţii economice. Profesorul universitar Victor Axenciuc consideră că
aceşti factori externi au indus un complex psiho-social comportamental de balcanism în viaţa
socială a ţărilor române. Iată cum descrie acesta comportamentul ţăranului român (producătorul
principal), în raport cu producţia, acumularea şi economia de schimb:

„În faţa atâtor forţe străine şi autohtone împilatoare, ţăranul devenit iobag, clăcaş, care a
fost deposedat, mai întâi de pământ, apoi de libertate, de produsul muncii şi, uneori, de întreaga
agoniseală, şi-a diminuat şi, în parte, şi-a pierdut interesul pentru a produce mai mult decât strictul
necesar, dus până la limita biologică; pe o cale sau alta, era mereu dijmuit şi condamnat, el şi
familia, la aceeaşi situaţie din generaţie în generaţie; el a fost constrâns să se mărginească la
producţia necesară propriului consum; a cultivat cât mai puţin grâu – pe care-l luau turcii –- şi
prefera, în schimb, meiul de care putea dispune; meiul l-a înlocuit cu porumb, la fel ignorat de
turci. Aceleaşi împrejurări i-au anihilat dorinţa de acumulare şi înavuţire, într-un climat secular
de economie naturală a gospodăriei ţărăneşti ”.
 BIBLIOGRAFIE

1. Axenciuc, Victor – Introducere în istoria economică a României. Epoca modernă şi

contemporană, Editura Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, 1997

2. Georgescu, Vlad – Istoria românilor. De la origini până în zilele noastre, Editura

Humanitas, Bucureşti, 1992.

3. Zane, Gheorghe – Economia de schimb în Principatele Unite, Editura Casa Şcoalelor,

Bucureşti, 1930.