RITA PIERSON

”Mi-am petrecut întreaga viață fie la școală, fie pe drumul către școală,
fie vorbind despre ce se întâmplă la școală. Ambii mei părinți au fost profesori,
bunicii mei materni au fost profesori, iar în ultimii 40 de ani am făcut și eu
același lucru. Așa că, evident, de-a lungul acelor ani am avut ocazia de a
observa reforma educațională din multe perspective. Unele reforme au fost
bune. Altele nu prea.
Și știm de ce copiii se lasă de școală. Știm de ce copiii nu învață. Cauzele
sunt fie sărăcia, absențele, influența negativă a colegilor. Știm de ce. Dar un
lucru despre care nu vorbim, sau vorbim foarte rar, e valoarea și importanța
legăturilor umane, a relațiilor.
James Comer spune că o educație solidă nu are loc fără o relație solidă.
George Washington Carver spune că educația e înțelegerea relațiilor. Toți cei
din această sală au fost influențați de către un profesor sau un adult. Ani întregi
am observat oameni predând. I-am văzut pe cei mai buni, dar și pe cei mai slabi.
O colegă mi-a spus odată: ”Nu mă plătesc să îmi placă copiii. Mă plătesc
ca să predau o lecție. Copiii ar trebui să o învețe. Eu o predau, ei o învață, și asta
e tot.” Ei bine, i-am spus: ”Știi, copiii nu învață de la oameni pe care nu îi plac.”
A răspuns: ”Aste-s prostii.” Și i-am spus: ”Vei avea un an lung și dificil, draga
mea.” Cum de altfel a și avut.
Unii cred că ori știi de la sine să construiești o relație ori nu știi. Eu cred
că Stephen Covey avea dreptate. El a spus că trebuie doar să faci câteva lucruri
simple, cum ar fi să cauți întâi să înțelegi, în loc să fii înțeles, lucruri simple
precum a-ți cere scuze. V-ați gândit vreodată la asta? Îi ceri scuze unui copil și
intră în șoc. Am predat odată o lecție despre fracții. Nu mă prea pricep la
matematică, dar mă pregătisem. După lecție m-am uitat în manualul
profesorului. Predasem toată ora greșit. A doua zi m-am dus în clasă și am zis:
”Copii, trebuie să îmi cer scuze. Am predat toată lecție greșit. Îmi pare foarte
rău.” Și ei au spus: ”Nu-i nimic, dna Pierson. Erați așa de entuziasmată că v-am
lăsat să continuați.”
Am avut elevi atât de dificili, atât de înapoiați academic, încât am plâns.
M-am întrebat, cum să aduc grupul în nouă luni de unde erau până la punctul
necesar? Și a fost dificil. A fost extrem de greu. Cum să cresc încrederea unui
copil și în același timp și nivelul său academic? Într-un an am avut o idee
excelentă. Le-am spus elevilor mei: ”Ați fost aleși special pentru clasa mea
pentru că sunt cea mai bună profesoară și voi sunteți cei mai buni elevi, ne-au
adus împreună ca să le arătăm celorlalți cum se face.” Unul dintre elevi a spus:
”Serios?” Am răspuns: ”Serios. Trebuie să le arătăm celorlalte clase cum se
face, așa că pe hol nu puteți face zgomot, pentru că ne vor observa. Trebuie doar
să mergeți mândri.” Și le-am mai dat o maximă: ”Eu sunt cineva. Am fost
cineva când am venit. O să fiu cineva mai bun când voi pleca. Sunt puternică și
sunt tare. Merit educația pe care o primesc aici. Am lucruri de făcut, oameni de
impresionat, și locuri unde să ajung.” Și ei au zis: ”DA!”. Dacă o spui de
suficiente ori, începe să facă parte din tine.
Am dat o lucrare, 20 de întrebări. Un elev a greșit 18. I-am dat ”+2” pe
lucrare și o față zâmbitoare. Mi-a spus: ”Dna. Pierson, am picat?” I-am răspuns:
”Da.” A zis: ”Atunci de ce ați pus o față zâmbitoare?” Am zis: ”Pentru că te
descurci. Ai nimerit două. Nu le-ai greșit pe toate.” I-am zis: ”Și după ce
revizuim lucrarea, nu te vei descurca mai bine?” A zis: ”Da, doamnă, pot mai
bine.” Vedeți, ”-18” suge toată viața din tine. ”+2” zice ”Nu-i totul rău.”
Ani întregi mi-am privit mama făcându-și timp în pauze să corecteze,
mergând în vizite după-masă, cumpărând pieptăne și perii și unt de arahide și
biscuiți să le pună în sertarul său pentru copiii înfomatați, și un prosop și săpun
pentru cei care nu miroseau prea bine. E greu să șe predat copiilor care miros
urât. Și copiii pot fi cruzi. Așa că ținea mereu acele lucruri în catedră, și ani mai
târziu, după ce s-a pensionat, am văzut cum unii dintre acei copii veneau și îi
spuneau: ”Știți, dna Walker, mi-ați schimbat viața. M-ași ajutat să răzbesc. M-
ați făcut să simt că eram cineva, când știam, în adâncul inimii, că nu eram. Și
vreau doar să vedeți ce am devenit.”
Acum doi ani, când mama mea a murit, la 92 de ani, erau așa de mulți
foști elevi la înmormântare, că mi-au dat lacrimile, nu pentru că a dispărut, ci
pentru că a lăsat o moștenire prin relațiile care nu vor dispărea niciodată. Putem
susține mai multe relații? Desigur. O să vă placă toți elevii? Bineînțeles că nu.
Și știți că cei mai dificili copii nu lipsesc niciodată. Niciodată. Nu o să vă placă
de toți, iar cei mai duri vin dintr-un motiv. E legătura. Sunt relațiile. Și, deși nu
vă va plăcea de toți, important e ca ei să nu o știe niciodată.
Așa că profesorii devin mari actori și actrițe, și venim la muncă atunci
când nu avem chef, și ascultam de regului care nu au sens, și predăm oricum.
Predăm oricum, pentru că noi asta facem. Predatul și învățatul ar trebui să aducă
bucurie. Cât de puternică ar fi lumea, dacă am avea copii cărora nu le e frică să
își sume riscuri, cărora nu le e frică să gândească, și care ar avea un compion?
Fiecare copil merită un campion, un adult care nu o să renunțe niciodată la el,
care înțelege puterea legăturilor interpersonale, și insistă ca el să fie cât de bun
poate să fie. Să fie oare o slujbă grea? Poți fi sigur de asta. Dar nu este
imposibilă. O putem face. Suntem profesori. Ne-am născut să schimbăm vieți.”