Eseu de sinteză pe tema iubirii

Iubirea este una dintre cele mai vechi teme abordate în literatură, atât în cea română,
cât și în literatura universală. Deși se repetă adesea, complexitatea de care se bucură tema
iubirii permite existența unei mari diversități în ceea ce privește modul în care aceasta se
reflectă în anumite opere. El variază mai ales în funcție de curentul literar căruia îi aparține
opera, iubirea arătând cu totul diferit pentru romantici decât pentru tradiționaliști, și așa mai
departe.
„Maitreyi” este un roman exotic, subiectiv, precum și un roman erotic (de dragoste).
Ineditul idilei celor doi protagoniști provine din diferențele culturale masive care-i unesc și-i
despart, în același timp. Aceste diferențe sunt îmbrățișate de Allan (englez) și Maitreyi
(bengaleză), care sunt fascinați unul de celălalt și profită de acest context pentru a învăța cât
mai multe despre cultura și mentalitatea celui de lângă ei. Cu toate acestea, factorul perturbator
este reprezentat de familia fetei, care, trăind după cutume și reguli bine stabilite, nu acceptă
relația existentă între Maitreyi și Allan.
„Romeo și Julieta” este una dintre cele mai faimoase piese de teatru scrise de William
Shakespeare. Dragostea devine tragică în acest caz, fiind vorba despre un cuplu de îndrăgostiți,
ambii adolescenți, proveniți din familii rivale (Montague și Capulet). Relația lor se petrece pe
ascuns, până când, încercând să pună la cale o fugă, cei doi mor din cauza unei neînțelegeri,
nedorind să trăiască unul fără celălalt. În mod ironic, moartea celor doi atrage după sine
împăcarea celor două familii.
Poeziile eminesciene sunt, de regulă, romantice sau clasice, predominând, însă, cele
romantice. De cele mai multe ori, Eminescu înfățișează în operele sale visul iubirii absolute,
destinat neîmplinirii, eșecului, realizării sumbre a imposibilității realizării sale. Aceasta se
observă în opere precum „Luceafărul”, „Venere și Madonă” sau „Floare albastră”. Alte poezii
eminesciene se opresc la starea de reverie, câteva exemple fiind reprezentate de „Dorința” sau
„De-or trece anii”. Tema iubirii ideale este evidențiată și în poezia „Sara pe deal”, sentimentul
fiind potențat de un cadru natural feeric, rural.
Poezia „Cântec”, de Nichita Stănescu, este cuprinsă în volumul „O viziune a
sentimentelor”, care a fost publicat în anul 1964. Poezia este una de dragoste, mai exact, un
elogiu adus iubirii, ea punând în lumină euforia îndrăgostiților. Textul poetic este structurat în
patru secvențe lirice inegale ca număr de versuri. Predominantă pentru această poezie este
tema iubirii. Autorul preferă să sugereze senzațiile și sentimentele asociate iubirii, păstrând o
anumită ambiguitate, care reiese și din polisemia anumitor cuvinte folosite de către Nichita
Stănescu. Astfel, cuvântul „întâmplare”, pe care autorul îl folosește în prima strofă, apare ca
laitmotiv în ultima, sugerând atât spontaneitatea iubirii „e o întâmplare a ființei mele”, cât și
împlinirea dragostei, la final, „a-ntâmplării că sunt”.