ORGANIZAREA

MATERIALULUI GENETIC
 Cromozomii sunt structuri genetice ce contin materialul genetic.
 Termenul de genom se refera la setul complet de material genetic dintr-un compartiment celular
special.
 Pentru bacterii, genomul este de obicei un singur cromozom circular.
 Pentru eucariote, genomul nuclear se referă la un set complet de cromozomi care se află în
nucleul celular.
 In afara de genomul nuclear, eucariotele mai au un genom mitocondrial, iar plantele au un genom
cloroplasmatic.
 Sistemele biologice cuprind două tipuri fundamentale de organizare:
 acelulara (virala) si
 celulara – procariotă si eucariotă.

Organizarea acelulară se întâlnește la virusuri, viroizi și prioni

 Organizarea virală
Virusurile (in latina virus=otrava)– se deosebesc de sistemele biologice existente în natură, dar pot
fi considerate sisteme biologice deoarece prezintă caracteristici structurale şi dimensiuni constante,
pot suferi mutaţii şi recombinări.

Caracteristici generale:
organizare simplă, acelulară;
sunt paraziti intracelulari obligatorii;
cei mai multi gazda-specifici (specificitatea de gazda este determinata de situsuri specifice de
atasare ale gazdei si de factori celulari)
 Virusurile nu conţin echipament enzimatic de biosinteză şi catabolism, deci nu au
metabolism; In afara celulei virusurile sunt inerte.
 Nu cresc, nu se divid, iar multiplicarea este strict dependentă de celula gazdă infectată;
Virusurile pot exista în mai multe stări:
virion sau virus infecţios matur;
virus vegetativ sau genom viral -liber în citoplasma celulei infectate; poate fi replicat cu ajutorul
echipamentelor enzimatice ale gazdei; faza vegetativă este neinfecţioasă;
provirus sau genom viral integrat în cromosomul celulei gazdă; nu este patogen;

 Virionul (particula virală completă) – ca unitatea de structură şi funcţie- este alcătuit din:

 o capsidă proteică alcatuita din capsomere (uneori completată cu un înveliş suplimentar extern-anvelopa)
de forme variate şi

 Genomul viral este alcătuit:

 fie din ADN (dublu catenar sau monocatenar)

 fie din ARN (dublu catenar sau monocatenar),

niciodată împreună.

Reprezentarea schematică a alcătuirii unui

virion (sau virus infecţios matur)
• Dintre virusurile cu genom ADN (adenovirusuri) amintim:
virusul hepatitei B, papilloma virus, virusul herpesului,
virusul Epstein-Barr, virusul variolei, bacteriofagi, virusul orf
(produce dermatite pustulare la capre si oi).

• Virusurile cu genom ARN (ribovirusuri) sunt: poliovirus,

enterovirus, virusurile hepatitei A si C, rubeolei, rabic, Ebola,
virusurile gripale, rotavirus, retrovirusuri etc.
• In cazul virusurilor cu potenţial oncogen, coeficientul G+C
este de aproximativ 40%, fiind foarte apropiat de cel al
genomului celulelor mamaliene. Exemple de virusuri cu
potential oncogen :
 HPV (Human Papilloma Virus): cancer de col uterin;
 Ebstein Barr virus: carcinom nasofaringeal;
 Virusurile pentru hepatitele de tip B si C (HBV, HCV):
cancer hepatic;
 Virusul limfotropic al celulelor T umane -HTLV (Human T
cell lymphotropic virus): leucemie.
• DIMENSIUNEA GENOMULUI VIRAL

• Cele mai mici genomuri virale (bacteriofagii MS2

şi Qß) au o talie de aproximativ 1,2-1,8 x 106 Da, -
conţine informaţia genetică necesară sintezei a
3-4 proteine.

• Cele mai mari genomuri se găsesc virusurile din

categoria fagilor T par, virusul herpesului şi
virusul vaccinei (cu genom ADN, provoaca
variola la vaci si cai) al căror genom are ~2 x 108
Da şi codifică sinteza a cel puţin 100 proteine
diferite.

• Cele mai mari virusuri – Mimivirusul si

Pandoravirusul (descoperit in 2013) – ambele
paraziteaza amoebele.

• Pe lângă faptul că sunt uriașe - cu lungimea de

aproximativ 1 μm și diametrul de 0,5 μm, aceste
virusuri au un genom enorm. (Pandoravirus
salinus este alcatuit din 2.473.870 de baze, )
Pandoravirus
• Dupa tipul de simetrie virusurile pot fi:

 Cu simetrie cubica – au forma unui cristal si se numesc icosaedrici; de exemplu adenovirusurile;

 Cu simetrie helicala. Multe astfel de virusuri sunt anvelopate- de exemplu Influentza virus;

 Cu simetrie complexa : poxvirusurile si bacteriofagii.

• Capsida virala

• Este un invelis proteic ce inconjoara acidul

nucleic, alcatuita din subunitati proteice
aranjate simetric in jurul acestuia, numite
capsomere.

• Are rolul de a proteja materialul genetic

viral de mediul inconjurator, de a facilita
atasarea virusului de celula gazda in timpul
procesului de infectie si, serveste ca situs de
antigen viral.

• Unele virusuri ale eucariotelor au uneori

capsida completată cu un înveliş
suplimentar extern (anvelopa) de forme
variate, ce consta dintr-o membrană în care
sunt încorporati spiculi de natura proteica
(glicoproteine)
• Dimensiunea capsidei virale limitează cantitatea de acid nucleic pe care virusul îl
poate conţine.

• Anumite tipuri de virusuri au mecanisme specifice prin care produc o cantitate mai
mare de ARNm, ceea ce conduce la o economie semnificativă de material genetic.

De exemplu, bacteriofagul φ X174 are genomul format dintr-o moleculă de ADN

monocatenar ce conţine 5385 nucleotide, lungime suficientă pentru a codifica 4-5
proteine.

S-a dovedit insa, că acesta determină sinteza a 11 proteine virale diferite, ceea ce
înseamnă că, la nivelul genomului său există gene suprapuse (de fapt mai multe
cadre de citire cu situsuri de iniţiere diferite), fapt constatat si in cazul altor
virusuri, precum:
Bacteriofagul φ X174
 parvovirusurile (virusuri animale care au genom ADN monocatenar),

 geminivirusurile (virusuri vegetale cu genom ADN monocatenar) şi

 levivirusurile (bacteriofagi cu genom ARN monocatenar de tip +)

• Replicarea virală

• Virusurile se multiplica numai in celule gazda vii.

• Genomul viral conţine informaţia genetică necesară pentru propria replicare şi pentru devierea
metabolismului gazdei în sensul sintezei constituenţilor virali (echipamentul enzimatic necesar
replicării genomului viral, transcrierii genelor virale şi sintezei proteinelor virale) şi a asamblării
noilor particule virale.

• Particula virală rezultă din autoasamblarea componentelor sale moleculare sintetizate de celula
gazdă pe baza instrucţiunilor înscrise în acidul nucleic viral.
• Etapele replicarii virale sunt:
1. Atasarea (adsorbtia) la receptorii specifici de pe suprafata celulara;
2. Patrunderea in celula gazda:
 Virusurile neanvelopate patrund printr-un proces de pinocitoza sau fagocitoza

 Virusurile anvelopate: patrund in celula gazda printr-un proces de endocitoza

(fuziunea anvelopei virale cu membrana celulara),
3. Separarea fizica a acidului nucleic viral de alte componente structurale (capsida);
are loc in citoplasma celulei gazda cu ajutorul aparatului enzimatic al acesteia;
4. Faza de eclipsa. Metabolismul celular este directionat catre sinteza particulelor
virale noi si se termina cu formarea particulelor virale infectioase;
5. Sinteza componentelor virale. -transcrierea informatiei genetice virale la ARNm,
apoi are loc traducerea ARNm (cu ribozomi si ARNt ai gazdei) la diferite componente
virale (enzime si proteine capsidale) si a genomului viral;
6. Asamblarea - noilor particule virale prin impachetarea genomului viral in capsida;
7. Eliberarea- noilor particule virale in mediul extracelular in urma lizei celulei gazda
sau, daca sunt anvelopate pot parasi celula gazda lasand-o intacta.
• Multiplicarea virusurilor cu genom ADN

 In cazul virusurilor cu genom ADN, pe lângă diferenţele de

dimensiune şi de conformaţie moleculară mai apar şi anumite
particularităţi legate de prezenţa la nivelul ADN a unor baze
azotate neobişnuite (bacteriofagii din grupul T par conţin
hidroximetil-citozină în locul citozinei).

• Prin convenţie, catena (-) a ADN dublucatenar este cea care

serveşte pentru transcrierea la ARNm.

• iar ARNm tradus la proteine este considerat plus (+).

 Excepţii:
• geminivirusurile, care infectează diferite specii de plante, conţin
ADN monocatenar care, în celulele gazdă, îşi sintetizează catena
complementară, iar ambele catene ale ADN rezultat servesc
pentru transcrierea la ARNm.
Multiplicarea virusurilor cu genom ARN
• O categorie de virusuri cu genom ARN sunt retrovirusurile
care infectează celulele mamaliene.
• In acest caz, după infecţie are loc revers-transcrierea ARN
viral la ADNc.
• Acesta se integrează în genomul celulei gazdă, devenind
provirus care determină producerea de ARN viral.

Un exemplu de retrovirus este virusul HIV (Virusul imunodeficienței

umane).
Capsida virusului are o formă alungita, în interiorul ei sunt trei enzime
necesare pentru replicare:
• revers -transcriptaza, integraza și proteaza.
• materialul genetic al HIV, constă din două catene identice de ARN.
Genomul HIV contine:
 Două secvente ARN situate la extremităţile genomului viral;
 O secvenţă de nucleotide necesară încapsidării şi trei gene ce codifică o
serie de proteine virale:
• gag (codifică sinteza proteinelor din miezul intern al virusului);
• pol (codifică sinteza mai multor enzime virale, inclusiv a
reverstranscriptazei);
• env (codifică sinteza proteinelor din învelişul viral).

https://www.youtube.com/watch?v=HhhRQ4t95OI
• O atenţie specială a fost acordată virusurilor cu genom ARN segmentat; se pare că
fiecare segment codifică pentru un anumit tip de proteine.
• In majoritatea cazurilor, fragmentele de ARN genomic sunt închise în aceeaşi capsidă,
chiar dacă este vorba de 10-12 segmente.
• De ex. virusul gripal al cărui genom este alcătuit din 8 segmente de ARN
monocatenar, reunite în aceeaşi capsidă.

Semnificaţia genomului segmentat:

• conferă anumite avantaje virusurilor respective legate de posibilitatea “reasortării”
segmentelor genomice provenite de la virusuri diferite, cu formarea unor virusuri
“noi” conducând la mărirea variabilităţii virusurilor şi permiţând acestora să învingă
rezistenţa organismelor gazdă.
• Fenomenul (pseudorecombinare) ar putea explica apariţia de noi tulpini de virus Genomul bacteriofagului φ X174, cu cel
gripal şi a pandemiilor de îmbolnăviri umane prin schimbarea de fragmente genomice
între virusul gripal uman şi virusurile similare aviare, porcine sau ecvine.
Viroizii

• Alături de virusuri, în categoria sistemelor biologice acelulare sunt incluşi şi viroizii.

• Aceştia reprezintă cele mai mici particule infecţioase, mai mici decât cel mai simplu virus, ei fiind alcătuiţi din câte o
moleculă de ARN “nud”, neasociat cu nici un fel de proteine.

• Spre exemplu, viroidul ce determină infecţii severe la cocotier este alcătuit dintr-o moleculă de ARN formată din 246
ribonucleotide, ea prezentând regiuni bicatenare ce alternează cu regiuni monocatenare (datorită formării de
legături de hidrogen intracatenare)

Infectarea celulelor vegetale depinde de existenţa unor răni la nivelul unor organe ale gazdei.

Prionii
 Particule infectioase de natura proteica. Sunt transmisibile prin ingestie, transplant, instrumente chirurgicale
Cauzeaza encefalopatii spongiforme:
- scrapia oilor,
- Boala Creutzfeldt-Jakob
- Boala vacii nebune etc.
Izolarea, Cultivarea si Identificarea Virusurilor
Virusurile ce infecteaza celulele animale trebuie sa fie cultivate in culturi de celule animale sau in animale vii.

Bacteriofagii formeaza plaje de liza intr-o cultura bacteriana

Identificarea Virusurilor
 Efecte citopatice
 Teste serologice
 Identificarea anticorpilor la pacient
 Utilizarea anticorpilor pentru identificarea virusurilor (teste
Elisa, de hemaglutinare, Western blot)
 Identificarea tipului de genom viral (ADN/ARN) prin tehnici
moleculare (RFLP, PCR)
Metode noi de identificare (metoda biofotonica)
 ORGANIZAREA CELULARĂ – GENOMUL PROCARIOT

• Organizarea procariotă este întâlnită la bacterii, actinomicete şi

cianobacterii şi prezintă toate insusirile organizării celulare:
autoreproducere şi morfogeneză autonomă.

• Bacteriile sunt microorganisme unicelulare, fara organite celulare,

cu ribozomi si un cromozom circular inclavat in membrana celulara
–nucleoid.
• Nucleoidul este reprezentat de un cromozom alcătuit dintr-o
moleculă de ADN dublu catenar, circulară, atașată în cea mai mare
parte la membrana plasmatică. Nu conține proteine histonice.
• Pe lângă ADN cromozomial, multe bacterii poseda elemente
genetice suplimentare, extracomozomale, sub formă de molecule de
ADN dublu catenar, circular închis, numite plasmide.
• GENOMUL PROCARIOT este alcătuit din două categorii de determinanţi genetici:
 gene esenţiale, localizate în structura cromozomului şi
 gene accesorii prezente în structura plasmidelor şi a elementelor genetice transpozabile (secvențe de ADN care își
pot schimba poziția în cadrul unui genom).
 La majoritatea bacteriilor, genomul bacterian constă dintr-un cromozom circular care conține o singură
moleculă de ADN cu o lungime de câteva milioane de perechi de baze. Nu prezentă centromer.
 S-a constatat ca unele bacterii conțin cromozomi multipli, iar câteva au cromozomi liniari. De exemplu, in cazul
unor specii bacteriene aparținând genurilor Borrelia, Streptomyces, Rhodococcus, Coxiella au cromozomi liniari.
 La Agrobacterium tumefaciens unul dintre cromozomi este circular, iar cel de-al doilea linear.
CROMOZOMUL BACTERIAN
 Cromozomul bacterian este reprezentat de o singură moleculă lungă de ADN dublu catenara, super-rasucita, care
formeaza 40-50 de bucle de marimi diferite ce contin mici cantitati de ARN si proteine.
 Fiecare bucla prezinta super-rasuciri secundare.
 Aceasta structura a cromozomului circular bacterian este stabila si ii confera continuitate de-a lungul
generatiilor.
• Regiunea celulară ocupată de nucleoid este plină de fibrile fine,
paralele, ondulate, cu diametrul de 2-5 nm. Mărimea şi forma nucleoidului
bacterian variază foarte mult în funcţie de natura mediului de cultură şi a
condiţiilor de mediu.
• Din punct de vedere chimic, nucleoidul este un complex ADN-ARN-
proteine în care ADN reprezintă 80% şi constituie cromozomul propriu-zis.
• Componenta proteică reprezintă 10% din nucleoid şi este formată în
cea mai mare parte din enzime -numite polimeraze -cu rol in replicarea
materialului genetic.
• Cromozomii bacterieni au o singură origine de replicare.
• Duplicarea genomului este inițiată la nivelul originii replicării și avansează
unidirecțional.
• Cromozomul bacterian are în general o lungime de aproximativ 1000 μm și
conține pana la 3500 de gene. Genele sunt organizate în operoni și, de
obicei, nu conțin introni.
ELEMENTELE GENETICE EXTRACROMOZOMALE

• Elementele genetice extracromozomale sau elemente genetice accesorii (EGA) sunt reprezentate de:
 plasmide,
 secvenţe de inserţie (SI),
 transpozoni (Tn) şi
 de unii bacteriofagi
• Comparativ cu informaţia genetică cromozomală, elemente genetice accesorii prezintă anumite proprietăţi:
 Includ informaţie genetică accesorie, neesenţială pentru reproducerea organismului purtător (unele dintre ele
nu conferă nici o proprietate detectabilă);
 Sunt capabile de replicare (şi chiar suprareplicare) independentă faţă de cromozomul bacteriei purtătoare.
 Plasmidele

• Plasmidele sunt molecule de ADN dublu catenare, covalent închise sau, în anumite cazuri lineare, care conţin
informaţie genetică suplimentară pentru bacteriile posesoare.
• Plasmidele sunt spaţial separate de cromozom, au capacitatea de a se replica autonom faţă de acesta şi pot fi
perpetuate stabil în această stare
• Reprezintă 1-2% din cromozomul bacterian putand fi considerate “cromozomi miniaturali”.

 Plasmidele conţin informaţie genetică neesenţială pentru creşterea normală a celulelor gazdă, ele putând fi
pierdute sau dobândite fără să afecteze viabilitatea celulei gazdă.
• Masa moleculară a plasmidelor variază în limite foarte largi: de la 1,5 x 106 Da până la 150 x
106 Da sau chiar mai mult la unele plasmide mari.
• Cercetări recente au arătat că proprietăţile de nodulare şi fixare a azotului la bacteriile din
genul Rhizobium sunt determinate de gene localizate pe plasmide mari (megaplasmide) ce ajung la
400-450 Mda.
Plasmidele poartă de multe ori gene care conferă trăsături avantajoase bacteriei gazda, cum ar
fi:
 Rezistența la antibiotice, rezistența la metale grele, sinteza de antibiotice, sinteza de
bacteriocine, metabolizarea unor compusi (lactoza, sucroza etc.), fixarea azotului
(plasmidele Nif de la Rhizobium -proprietăţile de nodulare şi fixare a azotului la bacteriile din
genul Rhizobium sunt determinate de gene localizate pe plasmide)
 inducerea de tumori la plante cum ar fi plasmidele Ti de la Agrobacterium tumefaciens si
plasmidele Ri de la Agrobacterium rhizogenes.
 Exista mai multe tipuri diferite de plasmide: plasmide F (de fertilitate), plasmide R (de
rezistenta), plasmide virulente, plasmide metabolice etc. toate acestea fiind importante
pentru supraviețuirea organismului.
 Plasmidele sunt denumite şi clasificate în general, după efectul cel mai evident produs asupra
celulelor gazdă.
• Plasmidele sunt utilizate frecvent în tehnologia ADN recombinant ca vectori
de clonare a unor gene de interes.
• In acest scop, plasmidele trebuie sa conțina trei componente:
 o origine a replicării,
 un polilinker pentru clonarea genei de interes (numit situs de clonare multipla
pentru enzimele de restricție) și
 o genă de rezistență la antibiotice (ca marker selectabil).
Un exemplu de plasmidă folosită ca vector de clonare a ADN este plasmida
numită pUC18.
Această plasmidă conține:
• o genă care ii confera celulei gazdă rezistența la ampicilină.
• o gena care îi permite să producă beta-galactozidază, o enzimă care
degradează anumite zaharuri.
Enzima produce un pigment albastru atunci când este expusa unui substrat
analog specific.
Acest lucru permite celulelor recombinante să fie ușor identificate și izolate.
Elementele genetice transpozabile de la bacterii
• Elementele genetice transpozabile (EGT), (denumite si gene saritoare sau secvente mobile de ADN)
reprezinta segmente de ADN capabile să se replice în mod independent și să-si introducă copiile într-o
nouă poziție fie pe acelaşi cromozom, fie pe cromozomi diferiţi, proces numit transpunere.
• Rezultatul este modificarea constitutiei genetice a organismului.
• Iniţial, au fost identificate, in anii 1940, la porumb (Zea mays) de către Barbara McClintock, care a
observat pigmentarea boabelor.
• Elementele genetice transpozabile au fost evidenţiate şi alte organisme (bacterii, fungi, insecte, plante,
mamifere). De exemplu, in organismul uman ele reprezintă cel puțin 50% din ADN.

• Cele mai simple elemente genetice transpozabile sunt secvenţele de inserţie (SI) - sunt secvente de
dimensiuni mici (aproximativ 800 perechi de baze).

• Secventele de insertie codifica doar proteinele necesare pentru a-și asigura propria transpozitie (de
exemplu, gena pentru transpozază, enzima ce catalizează procesul de transpoziţie).

• Secvenţele de inserţie sunt flancate de segmente de nucleotide terminale repetate inversat (lungi de 9-41
pb) (Figura ), care servesc drept situsuri de recunoaştere pentru transpozază.
• Mecanismele de transpoziţie
• au fost descrise două mecanisme de transpunere a SI: replicativă sau conservativă.
• În transpoziția replicativă, o copie a elementului transpozabil este inserată la nivelul unui nou locus, în timp ce
vechea copie rămâne la locusul iniţial; astfel, numărul de copii ale elementului transpozabil crește.
• În transpoziția conservativă, elementul transpozabil este excizat din locusul iniţial şi apoi este inserat la nivelul
unui nou locus, astfel încât numărul de secvenţe de inserţie per moleculă de ADN nu se modifică.
• Uneori, două secvenţe de inserţie alăturate pot prelua în timpul transpoziţiei segmente specifice de ADN
aparţinând cromosomului în care sunt integrate.
• Rezultă în acest fel un transpozon (Tn) ce conţine două secvenţe de inserţie marginale şi, în plus, gene
specifice ce conferă un fenotip decelabil celulelor purtătoare (de exemplu, rezistenţă la acţiunea unor
antibiotice cum ar fi ampicilină, kanamicină, cloramfenicol etc).
• De exemplu transpozonul Tn10 are o marime de 9,3 kb și include un ADN central de 6,5 kb (gena pentru
rezistența la tetraciclină) și doua elemente IS inversate de 1,4 kb.
• In alte cazuri transpozonii prezintă secvenţe terminale repetate care nu sunt însă secvenţe de inserţie
(de exemplu, transpozonul Tn3).

• Semnificaţia elementelor genetice transpozabile:

 măresc cantitatea de material genetic, (se pot integra în diferite situsuri ale unui replicon sau la nivelul unor
repliconi diferiţi),
 pot produce modificări în funcţionarea genelor (activează gene “silenţioase” sau inactivează gene normal
funcţionale).