Introducere Datorită urbanizării orașelor și activității antropice, crește cantitatea de apă

uzată industrială și menajeră, care necesită un proces de epurare pentru a putea fi reintroduse în
circuitul natural a apei. Ca urmare a epurării apelor uzate rezultă două fracții de

substanță, una lichidă (apa) și una solid-umedă (nămolul), cunoscut sub numele de produs
secundar sau deșeu al stației de epurare [1]. Propunerile CE privind reducerea deșeurilor până în
2050 cu 50 % include și nămolul provenit de la stațiile de tratare a apelor uzate fiind încadrat în
categoria 19 din codul deșeurilor, conform Hotărârii nr. 856 din 16 august 2002. Conform
studiilor făcute pe UE privind nămolurile arată ca pentru 15 ţări din UE eliminarea finală a
nămolului, refolosirea lui în agricultură şi compostare este de 53 % din cantitatea produsă, iar
pentru incinerare 20% din cantitatea produsă. În ceea ce priveşte acele 12 ţări din UE, care au
aderat după 2003, au rămas la metoda clasică de eliminare a nămolurilor prin depozitare.
Datorită obligaţiilor stabilite prin Directiva 91/271/CE și DE (86/278/CEE) în care se evidenţiază
reglementarea utilizării corecte a nămolurilor, cea mai utilizată metodă de valorificare a
nămolurilor, în toate cele 27 de ţari din UE, este refolosirea în agricultură, iar pentru eliminarea
finală se practică incinerarea [2]. Problematica nămolurilor din perspectiva economiei circulare
urmărește un mod ambițios de valorificare a nămolurilor privind dezvoltarea durabilă printr-un
management corect al nămolurilor privind reducerea (prin uscare), reutilizarea (biosolidului) și
reciclarea (fracției umede). Odată cu creșterea cantității nămolurilor se evidențiază problematica
gestionării lor, deoarece există riscul de a pune în pericol factorii de mediu: apă (subterană prin
infiltrații, și de suprafață prin scurgeri), aer (fermentare aerobă prin degajare de gaze), sol
(infestarea prin depozitare necontro-lată). Fig.1 Modelul economiei circulare [3] Chiar dacă
economia a funcționat până acum pe principiul „resursă-producție-deșeu” în direcție liniară,
unde managemenul deșe-urilor a fost primitiv și incomplet încă din faza de extragere a
resurselor, până la produs finit [3]. Acest concept a determinat în timp nevoia de a regândi
economia liniară în economie circulară (fig.1) funcționând pe de-o parte pe principiu
îmbunătățirii tuturor etapelor ciclului de viaţă a unui produs, fapt care a condus la reducerea

deșeurilor prin tehnologii inovatoare cu consum minim și producție mare, iar pe de altă parte
încurajând reutilizarea deșeurilor, reciclarea lor în vederea recuperării energiei [4].

Trebuie menţionat faptul că tendinţele viitoare prezentate în figura 2, sunt strâns legate de
condiţia socială, economică, politică şi juridică locală. Diagrama prezentată indică clar modalitatea
de gestiune a nămolurilor şi ar putea fi utilă pentru evaluarea viitoarei politici agricole și
energetice în fiecare stat membru al UE [6]. Pentru a îndeplini obiectivul principal al studiului pentru
reutilizarea și reciclarea nămolurilor, este necesară aplicarea unei strategii de diminuare a
cantității nămolurilor prin: • intervenţii la nivel de epurare prin utilizarea tehnologiilor
inovatoare, • reducerea cantității de nămol prin oxidare (procese chimice sau termice). 2. Legislaţia
privind nămolurile Directiva Consiliului Europei 91/271/2002 transpusă prin H.G. 188/2002
defineşte procesul de epurare, astfel: “îndepărtarea din apele uzate a substanţelor toxice, a
microorganismelor etc., în scopul Fig. 2 Evacuarea nămolului, în funcție de tipul de tratament, 2013
(% din masa totală) [5]

protecţiei mediului înconjurător, a emisarului în primul rând, dar şi a solului şi aerului” [7].
Potrivit Directivei 86/278/CEE, se înţelege prin nămoluri: produs eliminat de la staţiile de
epurare care curăță apele uzate menajere sau industriale şi/sau reziduurile rezultate din fosele
septice şi din alte instalaţii similare pentru epurarea apelor uzate [8]. În capitolele 19 și 20 din
Decizia 2001/118/CE, nămolul este încadrat în categoria deșeuri nepericuloase în timp ce în
conformitate cu principiile economiei circulare se urmăreşte ordine de prioritate în domeniul
gestionării deșeurilor: prevenirea, pregătirea pentru reutilizare, reciclarea, alte operațiuni de
valorificare, de exemplu de recuperare a energiei, eliminarea [2]. Conform Hotărârii nr.165/2014
privind aprobarea Strategiei Judeţene a Gospodăririi Nămolurilor de la Staţiile de Epurare a Apelor
Uzate, nămolurile pot fi clasificate astfel: după provenienţa apei uzate, după treapta de epurare,
după stadiul de prelucrare în cadrul gospodăriei de nămol, după compoziţia chimică [9].
Directiva 999/31/EC solicită reducerea treptată a cantității de deșeuri biodegradabile eliminate
prin depozitare finală. 3. Particularităţile nămolului provenit de staţiile de tratare a apelor uzate
Colectarea nămolurilor începe încă de la prima etapă de epurare, sedimentarea formată din
trei straturi: unul limpede fără suspensii și altul în suspensii îngroșate și cel decantat adică nămol.
În tabelul 1 (Prelucrarea şi evacuarea nămolului), se enumeră cele mai uzuale metode de tratare a
deșeului-nămol în România. Legislaţia românească prevede prin Ordinul nr. 334/2004 soluții pentru
valorificarea nămolurilor de epurare și identifică clar tipurile de nămoluri de epurare: ● nămoluri
provenite de la staţiile de epurare a apelor uzate din localităţi şi de la alte staţii de epurare a
apelor uzate, cu o compoziţie asemănătoare apelor uzate orăşeneşti; ● nămoluri provenite de la
fosele septice, şi de la alte instalaţii similare, pentru epurarea apelor uzate; ● nămoluri provenite de
la staţiile de epurare, altele decât cele menţionate la punctele 1 şi 2; ● nămoluri tratate printr-un
proces biologic, chimic ori termic, prin stocare pe termen lung sau prin orice alt procedeu
corespunzător, care să reducă în mod semnificativ puterea acestora de fermentare şi riscurile
sanitare rezultate prin utilizarea lor [10].

https://www.researchgate.net/publication/
353192601_VALORIFICAREA_NAMOLURILOR_PROVENITE_DE_LA_STATIILE_DE_TRATARE_A_APELOR
_UZATE_DIN_PERSPECTIVA_ECONOMIEI_CIRCULARE

Conform studiului de specialitate în tabelul 2 (Compoziția chimică a nămolului de la stațiile de

epurare [11]) privind compoziția nămolurilor provenite de la stațiile de epurare [11]. Din
perspectiva ANPM se constată că nămolul rezultat de la stațiile de epurare are un conținut
ridicat de apă, până la 97 %, care prin centrifugare poate scădea la 70-80 %, aceasta fiind o
condiție atât pentru transport, cât și pentru depozitare sau eliminare [12]. Proveniența nămolurilor
este recomandată a fi din epurarea apelor uzate industrial, cum ar fi: industria laptelui,
conservelor de

legume şi carne, de băuturi răcoritoare, zahăr, amidon, glucoză, drojdie, bere, abatoare,
topitorii de cânepă și in etc.

Un avantaj major în ceea ce privește nămolurile este faptul că acestea conțin cantități însemnate
de substanțe nutritive benefice pentru fertilizare: materie organică, elemente fertilizante (N, K, P
etc.) și microelemente (fier, mangan, cupru, molibden etc.). Dar trebuie precizat faptul că pe lângă
conținutul de substanțe nutritive aceste nămoluri pot conține şi agenți cum ar fi: metale toxice,
microorganisme patogene, compuși organici persistenți. Pentru a evita posibilitatea infestării
solului, culturilor și apelor freatice cu germeni patogeni, ouă de paraziți și substanțe toxice trebuie
luate o serie de măsuri: ● sterilizarea și distrugerea tuturor speciilor de microorganisme (incinerare,
condiționate termic, deshidratare termică); ● dezinfecția și decontaminarea nămolului prin
distrugerea germenilor patogeni (pasteurizare, tratare cu agenți chimici). Manipularea (descărcarea
sau încărcarea) nămolului prezintă un risc în procedura de transfer a nămolurilor, cauza
principală fiind vâscozitatea nămolurilor și umiditatea crescută. Stocarea temporară se realizează
la locul de generare a deșeului, nămolurile fiind apoi transportate spre alte destinații de
tratare, eliminare sau reutilizare. Capacitatea maximă admisibilă de stocare poate fi de trei ani
dacă destinația nămolului este tratarea şi de un an, dacă nămolurile urmează să fie eliminate
(incinerate) [12].

Depozitarea nămolurilor de epurare în depozitul de deșeuri solide orăşeneşti are ca bază

legală Directiva 999/31/EC privind eliminarea deșeurilor, transpusă în legislația națională prin
HG 349/2005.

http://arpmsb.anpm.ro/upload/9361_Namoluri_.pdf

ămolurile provenite de la epurarea apelor uzate

Definite din punct de vedere tehnologic, nămolurile se consideră ca faza finală a

epurării apelor, în care sunt înglobate produse ale activităţii metabolice şi/sau materii

prime, produşi intermediari şi produse finite ale activităţii industriale.

Clasificarea nămolurilor

Nămolurile se pot clasifica după mai multe criterii:

a)După provenienţa apei uzate, există:

-nămoluri de la epurarea apelor uzate orăşeneşti;

-nămoluri de la epurarea apelor industriale;

b)După treapta de epurare, se disting:

-nămol primar din decantoarele primare;

-nămol secundar din decantoarele secundare;

-nămol amestecat: nămol activ în exces sau nămol de la filtrele biologice,

combinat cu nămol primar;

c)După stadiul de prelucrare în cadrul gospodăriei de nămol, se menţionează:

-nămol proaspăt;

-nămol fermentat, stabilizat aerob, anaerob sau chimic;

d)După compoziţia chimică, se disting:

-nămoluri cu o compoziţie predominant organică, ce conţin peste 50% substanţe

volatile în substanţă uscată;

-nămoluri cu o compoziţie predominant anorganică, ce conţin peste 50% substanţe

minerale în substanţa uscată;

Cantităţile de nămoluri generate în prezent de staţiile de epurare sunt în funcţie de:

populaţia racordată la sistemul de canalizare;

aportul apelor industriale colectate prin sistemul de canalizare;

tehnologia aplicată la epurarea apelor uzate (epurare primară sau

secundară) şi randamentele obţinute în exploatare;

Cuantificarea exactă a cantităţii de nămoluri produse este dificilă, deoarece o parte se

pierd în reţelele de canalizare sau prin operaţiunile de transport.

Principalele opţiuni de valorificare a nămolului de epurare sunt următoarele:

utilizarea în agricultură;

compostare;

fermentare anaerobă;

coincinerare;

incinerare cu recuperare de energie.

Legislaţia în domeniul gestiunii deşeurilor prevede reducerea cantităţilor de deşeuri

biodegradabile eliminate prin depozitare. Astfel nu va mai fi permisă eliminarea

nămolurilor de epurare nestabilizate pe depozitele de deşeuri periculoase.

Aceste nămoluri rezultate de la epurarea apelor uzate vor fi folosite în agricultură

(având în vedere compoziţia sa preponderent organică), dacă nu pun în pericol calitatea

solurilor şi a produselor agricole rezultate. Pentru a se putea utiliza drept fertilizant în

agricultură, nămolul generat din treapta biologică a staţiilor de epurare trebuie să

îndeplinească condiţiile prevăzute în Ordinul comun al MMGA şi al MAPDR nr.

344/708/2004 şi să obţină permisul de utilizare în agricultură.

În aplicarea Directivei 86/278/EC, privind protecţia mediului şi în particular, a solului,

atunci când nămolul provenit de la staţiile de epurare este folosit în agricultură, anual se

realizează baza de date privind cantitatea şi calitatea nămolurilor provenite de la staţiile

de epurare orăşeneşti şi a celor provenite din epurarea/preepurarea apelor reziduale din

industrie. Pentru anul precedent s-a reactualizat baza de date conform chestionarelor

transmise societăţilor comerciale deţinătoare de staţii de epurare municipale şi industriale.

Aceste societăţi au fost înştiinţate cu privire la condiţiile de eliminare a nămolurilor în

cazul în care calitatea acestora nu este pretabilă utilizării lor în agricultură (ex.

incinerarea în cuptoare de clinker ale fabricilor de ciment sau depozitarea în depozite de

deşeuri periculoase).

• Cantităţile de nămoluri generate în prezent de staţiile de epurare sunt în funcţie

de:
populaţia racordată la sistemul de canalizare;

aportul apelor industriale colectate prin sistemul de canalizare;

tehnologia aplicată la epurarea apelor uzate (epurare primară sau

secundară) şi randamentele obţinute în exploatare;

• Evidenţa cantităţilor de nămol este incertă;

• Tehnologia de procesare a nămolurilor rezultate în procesul de epurare a apelor

uzate (concentrare, stabilizare, deshidratare) şi randamentele obţinute în

exploatările orăşeneşti, sunt în mare parte depăşite din punct de vedere al

capacităţii;

• Deshidratarea nămolurilor se face prin procedee naturale, respectiv pe platforme

de uscare a nămolurilor;

• De regulă nu se face o valorificare a nămolurilor în agricultură, datorită

conţinutului de metale grele, compuşi ai azotului, etc. care le fac improprii unor

asemenea utilizări.

Modalităţi de valorificare

Utilizarea în agricultură

Condiţia promovării nămolului ca fertilizator în agricultură este ca solul să nu fie

afectat în mod negativ de componentele acestuia. De cele mai multe ori datorită

conţinutului de metale grele, compuşi ai azotului, etc. nu se face o valorificare a

nămolurilor în agricultură.

Nămolul de epuarare poate fi utilizat în agricultură numai cu condiţia respectării

prevederilor legislative şi anume a Ordinului comun al ministerului mediului şi

gospodării apelor şi ministerul agriculturii nr. 344/2004 pentru aprobarea normelor

tehnice privind protecţia mediului şi în special a solului atunci când nămolurile de

epurare sunt utilizate în agricultură.

Astfel, conform acestui ordin, pentru ca nămolurile de epurare să fie utilizate în

agricultura trebuie respectate valorile maxim adimisibile privind:

concentraţiile de metale grele în solurile pe care se aplică nămolurile,

concentraţiile de metale grele din nămoluri,

cantităţile maxime anual de metale grele care pot fi introduse în solurile cu

destinaţie agricolă.
Dacă nămolurile rezultate din epurarea apelor municipale conţin compuşi organici

şi/sau anorganici toxici ce nu permit valorificarea în agricultură, se poate lua în

considerare valorificarea energetică.

Limitele permise pentru ca nămolul să fie utilizat în agricultură sunt redate în tabelul

de mai jos:

Tabel nr. 1 Limite permise pentru ca nămolul să fie utilizat în agricultură

Element Limita Unitate de măsură

Plumb 900 mg/kg DS

Cadmiu 10 mg/kg DS

Crom 100 mg/kg DS

Cupru 800 mg/kg DS

Nichel 200 mg/kg DS

Mercur 8 mg/kg DS

Zinc 2500 mg/kg DS

PCB 0,2 ng/kg DS

PCDD 100 ng/kg DS

Aceasta înseamnă un continuu control al nămolului şi solului.

Nămolul de la epurarea apelor uzate are un conţinut de 97 % apă. Prin

centrifugare sau filtrare conţinutul de apă poate fi micşorat la 70 – 80 %, din acest

considerent, procesul de deshidratare este o precondiţie pentru un transport economic şi o

posibilă depozitare / eliminare.

Cerinţele de reutilizare în agricultură presupun un nivel de uscare mai mare de 90

%, pentru a asigura faptul că nămolul nu este fermentabil şi poate fi stocat în silozuri

până la reutilizare.

Valorificarea energetică

În cazul în care calitatea nămolului de la staţia de epurare nu este pretabilă

folosirii în agricultură staţia de epurare va trebui să găsească alte modalităţi de eliminare

a nămolului. Toate tipurile de valorificări energetice precum: co-incinerarea în fabricile

de ciment, arderea combustibililor sau incinerarea în pat fluidizat necesită o putere

calorifică suficientă a nămolului. Aceasta presupune ca procesul de uscare să se producă

într-o instalaţie separată sau în combinaţie cu un incinerator.

Astfel pentru incinerare se recomandă reducerea prealabilă a umidităţii nămolului

brut şi evitarea stabilizării aerobe sau fermentării anaerobe, care diminuează puterea

calorică a materialului supus incinerării.

Nămolul rezultat de la Staţia de epurare –Sfântu Gheorghe este supus procesului

de deshidratare prin trecerea acestuia prin concentratorul de nămol umed şi producţie de

biogaz, utilizat ca sursă de energie termică. Pentru staţia de epurare care deserveşte municipiul
Braşov şi câteva localităţi

învecinate, în cadrul Programului de cooperare româno-daneză pentru mediu s-a demarat

împreună cu Agenţia Daneză de Protecţie a Mediului proiectul cu titlul “ Staţia de

Epurare Braşov – Tratarea şi Depozitarea Nămolului”.

În cadrul acestui proiect s-a construit o staţie de deshidratare a nămolului şi un

depozit ecologic pentru eliminarea nămolului deshidratat ceea ce a condus la diminuarea

considerabilă a poluării mediului înconjurător.

Depozitul are o capacitate de 80.000 mc fiind proiectat pentru o perioadă de

aproximativ 20 de ani. Cantitatea de nămol deshidratat depozitat anual este de

aproximativ 6500 t/an.

Un alt exemplu este societatea Lafarge, cu o experienţă internaţională, care

studiază posibilitatea de preluare şi a nămolurilor de la staţiile de epurare a apelor uzate

orăşeneşti.

În prezent nămolurile rezultate de la staţiile epurare din regiune sunt

eliminate/transportate la rampele de deşeuri existente, prin urmare nu putem vorbi de o

tratare/ valorificare, nici măcar de utilizarea acestuia ca fertilizant în agricultură

(exceptând nămolul rezultat de la Staţia de epurare –Sfântu Gheorghe).

https://doctorat.tuiasi.ro/doc/SUSTINERI_TEZE/CH/Gherghel/Rezumat%20_teza
%20%20A.GHERGHEL.pdf

https://clujcapitala.ro/2013/11/27/cluj-cea-mai-moderna-statie-de-epurare-a-apei-din-romania-
functioneaza-pe-baza-de-energie-verde/