CUPRINS

Capitolul 1: Rata dobânzii..................................................................................................3

1.1Generalităţi................................................................................................................. 3

1.2 Metode de gestionare a ratei dobânzii……………………………………………..4

1.3 Factorii care determină nivelul ratei dobânzii…………………………………………...6

1.4 Tehnica formarii dobinzii la credite. Calculul dobinzii.............................................8

1.5 Schimbări în oferta şi cererea fondurilor de împrumut…………………………...9

1.6 Managementul ratei dobânzii…………………… ………………………………11

1.7 Rata dobânzii şi ciclul întreprinderii……………………………………………...13

Capitolul 2. Teorii privind dobânda...............................................................................14

2.1 Principiul perceperii dobinzii pentru creditele acordate…………………………17

2.1 Principiul perceperii dobinzii pentru creditele acordate …………………………17

2.4 Teorii monetare asupra dobânzii………………………………………………….19

2.5 Teoria fondurilor de împrumut……………………………..……………………..21

Capitolul 3. Inflaţia şi nivelul ratei dobânzii…………………………………………..24

3.1Relaţia lui Irving Fisher………………………………………………………………24

3.2 Relaţia Ini Mundell-Tobin……………………………………………………………….25

3.3 Relaţia lui Darly Feldstein………………………………………………………………..26

Bibliografie………………………………………………………………………...…….28

2
 Capitolul 1: Rata dobânzii

1.1Generalităţi

Dobanda constituie o parte a venitului net al societatii ce se redistribuie prin

sistemul bancar pentru a asigura utilizarea eficienta a fondurilor imprumutate.dobanda
contribuie la cointeresarea unitatilor economice in utilizarea mijloacelor circulante, la
stimularea procesului de imobilizare si redistribuire a disbonitatilor banesti temporare din
economia nationala si la exercitarea controlului asupra activitatii economico-financiare a
intreprinderilor.
Nivelul dobanzii este diferentiat in functiede natura creditelor, de perioada pentru
care se acorda, de modul in care intreprinderile ramburseaza creditele la termenul stabilit.
Diferentiere dobanzii urmareste cointeresarea intreprinderilor in folosirea creditelor
pentru destinatia aprobata si rambursarea creditelor la scadenta stabilita.
Dobanda datorata pentru imprumuturile primite de la banca depinde de coantumul
creditului, de procentul de dobanda si de perioada de utilizare.dobanda se calculeaza
trimestrial de catre banci sau de catre alte momente in functie de cuantimul creditelor pe
baza unui raport intre numere si un divizor fix. Numerele se obtin ca un produs intre
soldurile asupra carora se calculeaza dobanda (S) si in timpul la care se refera
(T).Divizorul reprezinta un raport intre 36.000 si procentul de dobanda (Pd). Numerele se
stabilesc pe baza situatiei de controlul soldurilor zilnice.
Bancile incaseaza dobanda pentru creditele acordate intreprinderilor si platesc
dobanzi pentru disponibilitati pastrate in conturi si mobilizate pentru crediterea
economiei nationale. C.E.C. plateste de asemenea dobanzi pentru economiile banesti ale
populatiei depuse la aceasta institutie si incaseaza dobanzi la creditele acordate sau alte
operatiuni efectuate.

3
 Bancile fiind organizate pe baza autogestiunii economico-financiare isi
acopera cheltuielilede functionare pe seama diferentei intre dobanda incasata pentru
creditele acordate si dobanda platita pentru disponibilitatilemobilizate din conturile
unitatilor economice1.

1.2 Metode de gestionare a ratei dobânzii

Băncile au făcut faţă în ultimii ani la presiuni asupra câştigului lor atât din partea ratei
dobânzii, cât şi din partea concurenţei exercitate de celelalte instituţii financiare, ca urmare a unor
tehnici de apărare împotriva riscului ratei dobânzii care au fost introduse în politica băncilor.
Printre ele se afla managementul discrepanţei activ-pasiv (G.A.P.) şi calculul duratei
(B.G.A.P.) care ajută pe manageri să echilibreze rata dobânzii aferentă activelor cu rata dobânzii
aferentă pasivelor, precum şi durata activelor cu durata pasivelor. Riscul ratei dobânzii nu este
singurul risc căruia banca trebuie să-i facă faţă în viitor.
Banca trebuie să se confrunte şi cu riscurile modificărilor valorilor activelor, pasivelor şi
capitalului, datorită procesului inflaţionist, trebuind să găsească căi de soluţionare a lor pentru a
asigura supravieţuirea băncii- în condiţiile unei pieţe în continuă modificare.
Managementul discrepanţei activ-pasiv (G.A.P.) presupune o monitorizare continuă a
fiecărei părţi a bilanţului contabil al băncii divizat în grupuri de elemente (în funcţie de vechime)
al căror flux de lichidităţi este fluctuant (nefluctuant) la fluctuaţiile ratei dobânzii pe termen
scurt.
Grafic această metodă este redată în tabelul 1.

ACTIV PASIV
SA RSPs
RSAs GA RNP
NA
RNA K
SA - usţinerea parţială a activelor sensibile cu pasive sensibile
1

4
 GA - susţinerea parţială a activelor sensibile cu pasive insensibile

NA - susţinerea activelor insensibile cu pasive insensibile şi capital propriu

RSAs - active sensibile la fluctuaţiile ratei dobânzii

RSPs - pasive sensibile la fluctuaţiile ratei dobânzii

RNA - active insensibile la fluctuaţiile ratei dobânzii

RNP - pasive insensibile la fluctuaţiile ratei dobânzii

K - capital propriu

Tabelul 2 reprezintă o bancă în care valoarea activelor sensibile la rata dobânzii este mai
mare decât valoarea pasivelor sensibile ia rata dobânzii.
In această situaţie, activele sensibile la rata dobânzii (RSAs) sunt susţinute parţial (SA) de
pasive sensibile la rata dobânzii (RSPs) şi parţial (GA) de pasive insensibile la rata dobânzii
(RNP).

Activele insensibile la rata dobânzii (RNA) sunt susţinute (NA) atât din pasive insensibile la rata
dobânzii (RNP), cât şi din capitalul băncii (K).
Diferenţa dintre activele fluctuante şi pasivele fluctuante poate fi negativă când pasivele fluctuante
depăşesc activele fluctuante şi pozitivă când activele fluctuante depăşesc pasivele fluctuante; şi raportul
dintre activele fluctuante şi pasivele fluctuante poate fi. folosit: un raport supraunitar arată că activele
fluctuante depăşesc pasivele fluctuante, un raport subunitar arată că pasivele fluctuante depăşesc
activele fluctuante.
Poziţia echilibrată a. fluctuaţiei ratei dobânzii este considerată atunci când diferenţa dintre activele
fluctuante şi pasivele fluctuante este egală cu 0 sau raportul lor este egal cu 1.
De menţionat că metoda GA.P. nu ţine cont de evoluţia valorii de piaţă a activelor, pasivelor şi
capitalului băncii, valorile cu care operează sunt valori cantabile, nu valori de piaţă.
Managementul discrepanţei duratei D.GA.P. permite ca prin comparaţia dintre durata portofoliului
de active cu durata portofoliului de pasive o bancă să-şi controleze ratele dobânzilor aferente întregului
portofoliu de active-pasive.
Dacă duratele activului coincid cu duratele pasivului, fluctuaţia ratei dobânzii are aceleaşi efecte
asupra valorii activelor şi pasivelor băncii.
Intervalul de durată măsoară nepotrivirea duratelor activului şi pasivului şi, cel puţin teoretic, oferă
un indice al expunerii la fluctuaţia dobânzii a întregului
portofoliu.

5
 Metoda operează cu valoarea de piaţă a portofoliului băncii, deci ţine cont de modificările
neregulate care au ioc în structura activului şi pasivului băncii ca urmare a fluctuaţiei ratei dobânzii2.

1.3 Factorii care determină nivelul ratei dobânzii

Fiecare bancă îşi calculează o rată activă de bază a dobânzii, rata în jurul
căreia gravitează ratele diferitelor categorii de credite.
La stabilirea ratei active de bază a dobânzii managementul ia în considerare
următorii factori:
a, nivelul ratei dobânzii de pe piaţa monetară (interbancară);
b, nivelulprognozat al inflaţiei;
c, politica m orie tară practicată de B. N. R.;
d, costul de achiziţie a resurselor;
e, rata de recuperare a investiţiei acţionarilor în bancă,

a. Nivelul ratei dobânzii practicate pe această piaţă constituie pentru bănci

costul dobânzii "aferent resurselor pe care acestea le achiziţionează fie
pentru a depăşi probleme de lichidităţi., fie pentru a-şi asigura resurse în
vederea realizării unor investiţii.

b. Există o relaţie directă între nivelul ratei dobânzii şi nivelul inflaţiei.

Ratele scad când inflaţia scade şi cresc când inflaţia creşte.
Inflaţia este prezentă în orice economie însă diferă în funcţie de intensitatea
creşterii preţurilor; acest lucru impune a lua în considerare cele două ipostaze de
existenţă a dobânzii: dobânda reală şi dobânda nominală.
Relaţia dintre cele două rate ale dobânzii este dată de relaţia.
i = r + pe dacă pe - 0, atunci i = r
în care:
i - rata nominală a dobânzii,
r - rata reală a dobânzii,

6
 pe - rata inflaţiei

Pentru calculul ratei nominale a dobânzii pe perioada următoare se impune deci

înlocuirea lui pe cu rata inflaţiei prognozate. începând cu anul 1990, în România au fost
perioade când s-au înregistrat rate real negative aîe dobânzii, dobânda nominală
situându-se sub nivelul inflaţiei (perioada 1991-1993; mai, iulie, noiembrie 1996 - până
în martie 1997; octombrie 1997 până în februarie -1998). Băncile trebuie să ia în
considerare nivelul inflaţiei din următoarele motive: pentru a-şi proteja capitalul propriu
împotriva eroziunii generate de inflaţie; pentru a proteja deponenţii.

c. Prin intermediul politicii monetare conduse de B.N.R., statul intervine în

economie pentru a asigura controlul lichidităţii economiei în scopul de a
asigura stabilitatea monedei naţionale.
Pentru atingerea acestui, obiectiv, B.N.R. elaborează politica monetară, valutară şi de
credit în cadrul politicii generale a statului.
Pentru stăvilirea procesului inflaţionist declanşat odată cu liberalizarea preţurilor
(octombrie 1990), Banca Naţională a intervenit printr-o serie de intrumente de politică
monetară, cum ar fi.: taxa scontului, dobânda de refinanţare, rata rezervelor minime
obligatorii, dobânzile practicate la licitaţii în cadrul operaţiilor pe piaţa liberă,
introducerea, începând cu 9 iulie 1997, a noului instrument de politică monetară -
atragerea de depozite de la societăţile bancare de către B.N.R.
Utilizarea acestor instrumente de politică monetară au vizat reducerea
lichidităţilor din economie şi stoparea inflaţiei.
Măsurile promovate de B.N.R. pentru stăvilirea procesului inflaţionist în perioada
1990-1998 nu au fost însoţite însă şi de măsuri în economia reală, care să ducă la
creşterea producţiei şi a cererii.
Practicarea unor dobânzi înalte pe o perioadă atât de mare, 1990-1998, s-a
dovedit a fi o măsură ineficientă, care s-a materializat în alimentarea blocajului
financiar în economie, blocaj care a generat creşterea soldurilor creditelor şi dobânzilor
restante înregistrate de bănci.

d. Costurile de achiziţie a resurselor cuprind atât costurile cu dobânda pe

care banca o bonifică, cât şi alte costuri, cum ar fi: costuri de operare,

7
 costuri de asigurare a resursei, costuri de marketing (de promovare),
costuri privind rezervele minime obligatorii.
Costurile de achiziţie sunt specifice fiecărei categorii de resurse, constituind un
reper funcţie de care fiecare bancă îşi restructurează structura pasivelor (resurselor).

e. Asigurarea unui nivel ridicat al ratei de recuperare a investiţiei

proprietarilor în bancă - return on equity (ROE) constituie obiectivul
fundamental al managementului din fiecare bancă.

La stabilirea nivelului RGE-ului managementul trebuie să ia în considerare

rata inflaţiei prognozate şi rata dobânzii la depozitele la termen practicate în
sistemul bancar, pentru ca nivelul ROE~ului să se situeze peste nivelul inflaţiei şi
dobânzilor practicate de bănci3.

1.4 Tehnica formarii dobinzii la credite. Calculul dobinzii

Unul din factorii cheie in activitatea bancara este realizarea unei relatii optime
intre dobinzile primite si cele platite, avind in vedere ca diferenta astfel reyultata va
repreyenta in final cistigul bancii.
Un impact serios asupra volumului produselor de creditare il are modificarea ratei
dobinzii.Datorita dobinzilor reduse (din punct de vedere al bancilor),produsele de
economisire au inceput sa devina baza resurselor de creditare ale bancilor comercilae.
Din punct de vedere al bancii creditoare conteaza foarte mult la calculul dobinzii dac
dobinda este fixa sau variabila. Uneori la dobinda practicata de banca se adauga o marja
in functie de coeficientul de risc.
Marja se adauga la dobinda de baza la care se formeaza in functie de dobinzile
de pe piata interbancara, iar cite o data chiar in functie de dobinzile practicate chiar pe
piata monetara.Aceste dobinzi pot fi calculate si platite lunar, trimestrial,semestrial si
anual.
Calculul dobinzii cuprinde :
D=Cxtxr/36000

3
Stoica

8
 a) Dobinda simpla :calculata dupa formula :
D=masa dobinzii
C=creditul
t=timpul
r=rata dobinzii.
Din formula anteioara rezulta rata dobinzii :
R=Dx36000/Cxt
Acest calcul este folosit de catre bancile comercilae in cazul creditelor pe termen scurt,
sau in cazul depozitelor.
b) Dobinda compusa :-se utilizeaza nu numai la creditele mai mari de 12 luni, ci si
pentru unele credite pe termen scurt, pentru dobinzile la termen.
Cea mai importanta sursa de creditare vine de la depozitele de la agentii economici si
persoane fizice. Dobinda compusa presupune ca la sfirsitul fiecarei perioade de timp (de
exemplu, luna),la suma ce reprezinta depozitul sau creditul sa se adauge o alta suma
(dobinda)care intra in calcul pentru luna urmatoare4.

1.5 Schimbări în oferta şi cererea fondurilor de împrumut

După teoria fondurilor de împrumut, nivelul dobânzii este determinat de punctul de

echilibru dintre cererea şi oferta de fonduri de împrumut.
Nivelul ratei dobânzii va creşte când cererea pentru fonduri de împrumut devansează
oferta de fonduri şi va scădea când cererea de fonduri de împrumut scade faţă de oferta
de fonduri de împrumut.
Problema care se pune este aceea de a determina cauzele care determină schimbările
în cererea şi oferta de fonduri de împrumut.
Examinând curbele C şi O (figura 5) se constată că orice schimbare în nivelul ratei dobânzii
determină o mişcare de-a lungul curbelor C şi O.
Astfel, schimbările în nivelul raţei dobânzii antrenează schimbări în volumul cererii
sau volumul ofertei de fonduri. Orice factor care afectează oferta de fonduri de împrumut
4
Ana Jimbla, Sistemul bancar in Romania si creditarea, Editura Bren,pag.

9
va determina o deplasare a curbei O. Orice factor care afectează cererea pentru fondurile de
împrumut va determina o deplasare a curbei C.
Să considerăm situaţia când statul îşi va creşte cheltuielile pentru investiţii în
infrastructura oraşelor.
Această creştere va fi finanţată prin emisiuni de titluri de stat pe tertnen lung.
Impactul acestui împrumut de stat asupra volumului fondurilor de împrumut poate fi
evidenţiat printr-o creştere a cererii fondurilor de împrumut de la q la q1 şi deci o
deplasare a curbei cererii de fonduri de împrumut de la C la C1 (în condiţiile în care
comportamentul celorlalţi participanţi pe piaţă rămâne constant) şi ridicarea punctului de
echilibru al ratei dobânzii de la i la ii (figura 1).

q % fonduri de împrumut
Figura 5. Creşterea cheltuielilor statului

Să presupunem o altă situaţie când, datorită riscului de tară investitorii străini au o reţinere
m achiziţionarea titlurilor de valoare de pe piaţă.

10
 Acesta va determina o diminuare a ofertei fondurilor de împmmut de la q la qi şi din o
deplasare a curbei ofertei fondurilor de împrumut de la O la O.
Cu investitori mai puţini, titlurile de valoare pot fi vândute numai la un nivel al dobânzii
mai mare, ceea ce atrage modificarea punctului de echilibru de la i la ii şi deci creşterea
nivelului ratei dobânzii (figura 2)5.

rata dobânz

fonduri de împrumut

Figura 2. Investitorii straini reduc oferta fonduri

1.6 Managementul ratei dobânzii

Exemplul anterior demonstrează dificultatea proiectării cu precizie a costurilor

resurselor. Schimbările neanticipate în nivelul ratei dobânzii şi compoziţia pasivelor băncii pot
ridica sau coborî în mod semnificativ profiturile băncii deoarece cheltuiala cu dobândă poate
creşte sau scade mai mult decât venitul din dobândă. Aceste schimbări pun în pericol şi poziţia
băncii faţă de riscul de dobândă.

5
Stoica

11
 Asupra riscului ratei dobânzii managerii îşi concentrează atenţia în mod deosebit, deoarece
fluctuaţia ratei dobânzii pune în pericol atât câştigurile, dar şi întregul portofoliu bancar (active,
pasive, capital propriu).
Variaţiile mari ale ratei dobânzii, potenţate de inflaţie şi conjunctura economică, pot
influenţa în mod drastic costurile, rambursările şi valoarea activelor băncii. Băncile care dau
împrumuturi cu rata dobânzii fixă şi susţin aceste împrumuturi prin depozite pe termen scurt cu rata
dobânzii fluctuantă au, în mod cert, rezultate dezastruoase, fiind condamnate la faliment.
Situaţia ideală ar fi ca fiecărei categorii de activ să-i corespundă un pasiv cu aceleaşi
caracteristici din punct de vedere al valorii, volatilităţii şi duratei.
Or, această situaţie în mod real nu există, în schimb, se poate crea printr~o corelare (echilibrare) a
resurselor şi plasamentelor băncii de către managementul băncii.
O bancă care îşi asumă un risc mic al dobânzii va fi insensibilă la modificările ratei
dobânzii.
Fluctuaţiile ratei dobânzii modifică valoarea de piaţă a unei bănci dacă managementul nu
elaborează strategii în vederea reducerii impactului. Riscul ratei dobânzii depinde de această
volatilitate a ratelor dobânzii. Toate băncile dispun de un management al activelor şi pasivelor care
evaluează în mod regulat riscul ratei dobânzii.
Politicile elaborate de managementul active-pasive vizează nevoia de fonduri, veniturile din
afara dobânzilor pentru acoperirea cheltuielilor indirecte şi de asemenea monitorizează, resursele
lichide.
în funcţie de caracteristicile cash-fiow-ului pasivelor şi activelor unei bănci, schimbările în
ratele dobânzii pot creşte sau scădea venitul net din dobânda şi valoarea de piaţă a activelor şi
pasivelor.
Să considerăm că o bancă dă un împrumut cu rată fixă pe o perioadă de 10 ani, susţinerea
împrumutului îl face din depozite pe termen scurt până la 1 an.
In marja iniţială dintre dobânda încasată de bancă şi cea plătită se consideră atât venitul
băncii, cât şi schimbările prognozate în ratele dobânzii pe perioada derulării împrumutului.
Dacă cresc ratele dobânzii (atât la active, cât şi ia pasive) peste ce.ea ce a prognozat banca,
cheltuiala cu dobânda pe depozite va creşte mai mult decât venitul din dobânda la active, astfel
încât venitul net din dobândă şi valoarea băncii scad.
Dacă ratele dobânzii scad sub pragul prognozat, diferenţa dintre venitul din dobândă şi
cheltuiala cu dobânda se va mări, iar valoarea băncii va creşte.

12
 1.7 Rata dobânzii şi ciclul întreprinderii

Mulţi analişti consideră că nivelul ratei dobânzii şi creşterea economică variază

proporţional în timp. Rata dobânzii are tendinţa să crească când cheltuielile cresc şi scade
când cheltuielile scad.
Economia unei ţări este evaluată în funcţie de evoluţia produsului intern brut
(P.I.B.)
P.I.B. creşte când producţia creşte, cresc exporturile, persoanele fizice îşi cresc
cheltuielile cu bunuri şi servicii. In general, ratele "dobânzii cresc deoarece clienţii
împrumută pentru a-şi finanţa cheltuielile.
P.I.B. scade când cheltuielile cu producţia şi investiţiile se reduc se reduc
exporturile, iar consumatorii îşi reduc cheltuielile.
Reducerea cheltuielilor conduce la scăderea ratei dobânzii.
Grafic, economia în condiţiile unei inflaţii constante în funcţie" de P.I.B. are o
variaţie ciclică .
In perioada de creştere economică, cresc cheltuielile consumatorilor şi
întreprinderilor.
Aceste creşteri determină o presiune asupra preţurilor deoarece producţia, în general,
rămâne în urmă faţă de cererea de bunuri şi servicii,
Ratele dobânzii cresc, deoarece cererea pentru fonduri de împrumut depăşeşte
oferta de fonduri de împrumut
In punctul de maxim al P.I.B.- ului cheltuielile au tendinţa de a se stabiliza.
Pentru a contracara inflaţia, se impune restrângerea creditului din economie, ceea ce
atrage presiuni asupra ratei dobânzii ca urmare a restrângerii ofertei de fonduri de
împrumut, în timp ce cererea de fonduri de împrumut este relativ mare.
In perioada de declin economic scad cheltuielile şi deci şi cererea de fonduri de
împrumut, ceea ce atrage scăderea ratei dobânzii.
In punctul de minim al P.I.B.-ului se impune stimularea producţiei şi a cheltuielilor,
reducerea şomajului ca urmare a restrângerii consumului, producţiei şi investiţiilor.

13
 Modelul în sine este destul de simplist şi nu redă cu fidelitate realitatea, nu
întotdeauna perioada de creştere economică este egală cu perioada de descreştere
economică; de obicei,

Capitolul 2. Teorii privind dobânda

Creditul este inseparabil de dobândă. Dobânda este forma de remunerare a creditorului

de către debitor pentru folosirea capitalului de împrumut, este „preţul" capitalului de împrumut,
al valorii de întrebuinţare a acestuia. Dobânda poate fi privită atât ca mărime absolută, ca sumă
pe care debitorul trebuie să o plătească creditorului, cât şi ca mărime relativă, ca rată procentuală.
Rata dobânzii se determină raportând suma anuală a dobânzii achitate (de achitat) Ia capitalul
împrumutat
Din punctul de vedere al băncii, putem deosebi două categorii de dobânzi: dobânda
bonificată şi dobânda perceputa.
Dobânda bonificată reprezintă remunerarea disponibilităţilor băneşti ale titularilor de
conturi constituite ca depozite la bancă. Capitalul mobilizat la dispoziţia băncilor este fructificat
în procesul creditării. Nivelul dobânzilor bonificate este dependent de rata inflaţiei, rata dobânzii
de refinanţare (taxa oficială a scontului, în cazul rescontării) şi ratele dobânzilor practicate de
celelalte bănci comerciale.
Dobânda percepută este dobânda pe care o încasează băncile de la clienţii lor in calitate
de debitori, corespunzător creditelor acordate. La rândul său, dobânda percepută este dependentă
de o serie de factori, printre care enumerăm: erodarea monetară, nivelul cheltuielilor cu
operaţiunile bancare, gradul de risc, profitul bancar, rezerva minimă obligatorie.
Cele două categorii de dobânzi sunt interdependente, se află într-o strânsă corelaţie, în
sensul că dobânda percepută se stabileşte pornind de la nivelul

dobânzii bonificate, ţinând cont de nivelul marjei dobânzii şi de rezerva minimă obligatorie
depusă la banca centrală.
Dobânda aferentă rezervelor bancare minime obligatorii este considerată de către băncile
comerciale ca o cheltuială ce urmează a se recupera prin dobânda percepută. în unele ţări
dezvoltate, băncile centrale acordă băncilor comerciale dobânzi pentru rezervele constituite.

14
 Teoretic, dobânda a fost analizată de pe poziţiile mai multor orientări doctrinare şi a fost
şi este practicată în cadrul unor sisteme economice esenţial diferite.
In gândirea marxistă, al cărei principal obiectiv la întemeietori au fost „exproprierea
expropriatorilor" şi lichidarea capitalismului, dobânda apare ca forma de redistribuire a
plusvalorii, formă particulară de participare a bancherilor la însuşirea fără plată a
plusprodusului. Se sugerează în această doctrină ideea de ilegimitate a dobânzii, caracterul ei de
abuz. Şi totuşi doctrina marxistă a pus în evidenţă laturi esenţiale privind mecanismul dobânzii.
Astfel ea analizează limitele extreme între care se poate situa, de principiu, nivelul dobânzii.
Limita superioară a dobânzii apare ca fiind dată de rata mijlocie a profitului. O dobândă care ar
absorbi întregul profit ar elimina motivaţia contractării creditului. In ce priveşte nivelul minim ai
ratei dobânzii, el poate coborî, în funcţie de împrejurări, foarte mult, fără însă a compromite
acoperirea cheltuielilor raţionale pe care administrarea creditului le presupune inevitabil, plus un
oarecare profit, ca factor stimulativ. Doctrina marxistă a explicat tendinţa de lungă durată de
scădere a ratei dobânzii prin reducerea ratei medii a profitului în condiţiile absenţei inflaţiei. Ea a
relevat concludent teza cu privire la rolul raportului concret dintre cererea şi oferta de credit
pentru situarea la un nivel dat a ratei dobânzii între cele două limite extreme, care totuşi sunt
prea îndepărtate pentru a servi la stabilirea nivelului concret al dobânzii.
Potrivit altor concepţii, rata dobânzii este preţul care echilibrează cererea şi oferta de
monedă şi apare ca o recompensă pentru renunţarea la lichiditate pe o anumită perioadă. Şi cum
acordarea creditului comportă un risc, dobânda poate opera şi ca o primă contra riscului de
insolvabilitate a debitorului sau de depreciere inflaţionistă a monedei
In doctrina keynesista rata dobânzii poate fi un instrument de influenţare a volumului de
investiţii şi deci de combatere a recesiunii şi şomajului Această idee este însă contestată de
orientarea monetaristă, care o consideră ineficace pe termen mijlociu şi lung.
In ultimii ani, în majoritatea ţărilor dobânda a înregistrat creşteri considerabile. Printre
principalele cauze ce influenţează creşterea ratei dobânzii se pot menţiona:
 proliferarea inflaţiei;
 agravarea dezechilibrelor balanţei de plăţi;
 majorarea deliberata a ratei dobânzii;
 trecerea de la dobânzi real negative (dobânda nominală sub rata inflaţiei)la
dobânzi pozitive;
 accentuarea neîncrederii în debitori.
In ţările cu economie planificată imperativ de la centru, reglarea mecanismului economic
realizându-se administrativ, rolul dobânzilor apărea minor,

15
 Vreme îndelungată, în ţările socialiste s-au practicat dobânzi simbolice atât în cazul
creditului pentru activitatea curentă a întreprinderilor, cât şi în relaţiile cu populaţia. în ţara
noastră s-au practicat până în 1967 dobânzi anuale de 1-2% la creditele pe termen scurt, pentru ca
apoi ele să fie majorate la 4-5% şi chiar la 7-8%, în cazul din urmă sub influenţa exigenţelor FMI.
Fiind însă suportate prin costuri, care la rândul lor erau temei pentru majorarea preţurilor,
dobânzile n-au îndeplinit un rol real in reducerea apelului întreprinderilor la credite bancare. în
condiţiile în care relaţiile României cu FMI s-au deteriorat şi statul a decis să nu mai contracteze
noi împrumuturi şi să restituie toate creditele externe angajate, politica dobânzilor a fost radical
reconsiderată, în ideea lipsei lor de influenţă reală. Astfel, în cadrul măsurilor introduse din iulie
1986, menite să contracareze fenomenul stocurilor supranormative, s-a trecut la înăsprirea
condiţiilor de creditare, dar, paradoxal, şi la reducerea nivelului ratelor de dobânzi, în flagrantă
contradicţie cu intenţia de a promova politica de credit restrictivă.
Cu privire la dobânzile bonificate la depunerile populaţiei, acestea au fost considerate
oficial ca „venituri fără muncă", ce trebuie să fie descurajate.
In condiţiile tranziţiei la economia de piaţă, rolul dobânzii a fost în mare măsură
reconsiderat, şi aceasta a fost pusă în legătură cu evoluţia ratei inflaţiei. Trecerea la constituirea
de depozite la bănci de către întreprinderi şi populaţie, în condiţii de liberalizare a nivelurilor de
dobânzi şi a sumelor minime necesare pentru constituirea de depozite la termen, a potenţat
considerabil rolul dobânzilor în acumularea de disponibilităţi, constituirea de resurse de finanţare
şi combatere a inflaţiei. Fenomenele de deteriorare a situaţiei financiare a unor bănci şi a unor
fonduri comune de investiţii survenite în ultimul timp au contracarat în bună măsură aceste
evoluţii pozitive.
Terapia antiinflaţie prin majorarea dobânzii este eficientă cu aplicare la populaţie şi Ia
întreprinderile private şi cu eficienţă scăzută în cazul întreprinderii de stat, chiar dacă aceasta este
liberalizată. în general, întreprinderile de stat, sensibile doar la măsurile de autoritate,
reacţionează puţin sau deloc la terapia prin instrumentele valorice de genul dobânzilor 6.
In condiţiile contemporane, acordarea de credite sub forma scontului ocupă în cele mai
multe ţări o pondere redusă, de 5-10% din suma totală a creditelor. Cea mai mare parte a
împrumuturilor se acordă sub forma creditării bancare directe. Principial, dobânda la creditele
bancare directe exercită aceeaşi influenţă asupra economiei ca şi creditele de scont, deşi
mecanismul creditării este esenţial schimbat.
Prin manevrarea taxei de scont şi a dobânzilor la creditele bancare, banca centrală
influenţează balanţa de plăţi externe în sensul echilibrării ei. Majorarea taxei oficiale a scontului
6
moneda si credit pag 153-157,turliuc vasile

16
şi a dobânzilor face mai convenabil plasamentul de capital autohton. Totodată, determină
atragerea de capitaluri străine şi revenirea în ţară a capitalurilor proprii. Intrarea de capitaluri
străine şi revenirea capitalurilor proprii din străinătate acţionează ca un factor de redresare a
balanţei de plăţi şi de susţinere a cursului monedei proprii7.

2.1 Principiul perceperii dobinzii pentru creditele acordate.

Obiectul creditului bancar il reprezinta materiile prime, materialele, productia

neterminata,produselefinite si alte cheltuieliplanificate al intreprinderilor. Spre deosbire
de subiectul creditului banca. Garantia materiala necesita concretizarea produselor si a
cheltuielilior efectuatedin credite bancare.
Stocurile de materii prime, materiale, ambalaje si combustibili se crediteaza la
pretul legal de cumparare la care se adauga cheltuielile efective de transport
aprovizionare. Stocurrile de productie neterminata, semifabricatele si produsele finite se
crediteaza la costul efectiv cu conditia sa nu depaseasca costul planificat. Documentele
privind produsele livrate,lucrarile executate si serviciile prestate se crediteaza la costul
planificat. Stocurile de valori materiale existente la inceputul anului in intreprinderi se
crediteaza la costul din anul nprecedent in limitelacelui prevazut in bugetul de venituri
si cheltuieli.
Creditele bancare se acorda pentru stocuri de valori materiale si cheltuieli necesare
activitatatii intreprinderilor nu se crediteaza. 8

2.3 Metode de calcul a ratei dobinzii

Pentru calculul dobinzii sunt stabilite prin convenţie, pentru toate tipurile deoperaţiuni,

valuta - sau data de la care începe bonificarea sau perceperea dobânzii .

De regulă, în practica bancară nu se utilizează procedeul de capitalizare a dobânzii.

7
turlic vasile
8
idem, pag. 114

17
 Asemenea procedee se aplică excepţional, pe baza unor convenţii exprese .
COMISIOANELE practicate de bănci, legate de operaţiunile de casă derulate prin conturi
sunt:
- de mişcare (rulaj) - aferente totalului coloanei de debit;
-de descoperit - calculat asupra soldului debitor cel mai ridicat din cursul lunii.
Acesta exprimă mărimea maximă a angajării bancare faţă de cel creditat şi reprezintă
dimensiunea riscului pe care banca şi 1-a asumat;
- de ţinere a contului, comisioane de mărime fixă statuate pentru fiecare titular în
funcţie de frecvenţa operaţiunilor ce se derulează în cont.
Pe parcursul funcţionării contului.
Se poate aplica sechestrai asupra sumelor din cont. Această operaţiune devine posibilă
prin faptul că, potrivit normelor legale, soldul creditor al contului constituie o creanţă
sigură, lichidă şi disponibilă.
Banca trebuie să dea curs "sechestrului legal instituit, cu respectarea normelor privind
garantarea drepturilor terţilor valabile înaintea sechestrului (cum ar fi prezervarea sume-
lor necesare plăţii salariilor elc.),
Inchiderea contului se poate dispune de client voluntar sau poate interveni din cauze
independente de voinţa părţilor.
In orice caz, închiderea contului are ca unic efect începutul miei perioade delichidate în
cursul căreia se aplică un regim de dobânzi şi comisioane modificat, convenit de părţi.
La finele acestei perioade se determină soldul definitiv care urmează să fie pus la
dispoziţia beneficiarului imediat la încheierea perioadei de închidere în condiţiile stipulate.
Respectarea normelor de operare în cont reprezintă una din cele mai importante obligaţii ale
băncilor, în condiţiile în care contul bancar este calea de reflectare universală a relaţiilor
reciproce bancă - client9
Dobânda se exprimă ca procent la valoarea creditului acordat pe timp de un an.
Nivelul dobânzii solicitate de finanţatorul extern va depinde de:
- categoria creditului ce urmează a fi acordat;
- durata de acordare a creditului şi perioada de rambursare a acestuia;
- nivelul minim de dobândă existent pe piaţa finanţatorului şi respectiv nivelul

9
Victor Manole

18
 minim de dobândă de pe piaţa internaţională pentru valuta respectivă.
In unele cazuri, finanţatorul oferă în cadrul aceluiaşi acord-cadru două variante de
dobânda la alegere (fixă sau variabilă), putând exista mai multe opţiuni pentru fiecare
situaţie (LIBOR şi EURIBOR - în funcţie de valută, rata de dobândă, CIRR, altă dobândă
fixată de finanţator).
La dobânzile variabile sau fluctuante, finanţatorul îşi va adăuga şi marja proprie
(spread) reprezentând estimarea sa privind profitul aşteptat din disponibilizarea
respectivei sume pentru o anumită perioadă de timp şi gradul de risc economic şi politic
al băncii împrumutate.
Băncile finanţatoare pot oferi şi dobânzi fixe, cea mai importantă în acest sens fiind
CIRR (Commercial Interest Reference Rate), alternativă deseori preferată de importatorii
din ţările mai puţin dezvoltate care nu se consideră avantajaţi de fluctuaţiile dobânzii pe
pieţele financiare internaţionale.
De regulă, dobânda fixă reprezintă costul de refinanţare de pe piaţa proprie al
băncii împrumutătoare, la data utilizării tranşei de credit acordat, corespunzător unor
termene cât mai apropiate de termenul tranşei de credit utilizate, plus o marjă adecvată.
în mod suplimentar, sunt prevăzute şi cazurile când din motive independente de
voinţa finanţatorului, dobânda stabilită în acordul de finanţare nu poate fi obţinută sau
determinată conform procedurii agreate anterior. Finanţatorul poate cota atunci o rată de
dobândă de înlocuire (Substitute Interest Rate) determinată pe aceeaşi piaţă financiară
sau pe alte pieţe considerate relevante pentru o anumită valută.
In compensaţie, în cazul aplicării unei dobânzi fixe, majoritatea băncilor
restricţionează sau chiar exclud în mod ferm orice posibilitate de rambursare anticipată a
sumelor datorate în cadrul creditului10.

2.4 Teorii monetare asupra dobânzii

Nu se pot discuta probleme monetare fara ase aborda controversa legata de

determinarea ratei dobinzii. Un prim aspect important de mentionat este ca J. M. Keynes
nu se preocupa in ‘‘Teoria Generala’’, asa cum afacut in ‘‘Treatise ‘’, de analiza de tip

10
Ilie Mihai pag102

19
wicsellian intre natural si monetar. Se refera doar la o rata a dobinzii, care se obtine
pe termen scurt, pe piata monetara ca si consecinta a confluientei intre oferta si cererea
de bani, fiind prin urmare pretul acestora.
In conscinta, pentru keynes, rata dobinzii este un fenomen monetar, spre
deosebire de pozitia clasica si traditional din epoca, pozitie care considera aceasta rata a
dobinzii un ‘‘premiu’’ asteptat ( in vederea aminarii consumului, resurselor financiare
fiind destinate sectorului de bonuri si investitie). Este prin urmare un fenomen monetar
determinat de oferta, respectiv cererea monetara. Este, asadar, instrumentul care
stabileste echilibrul intre aceste doua functii.
Cu aceasta conceptie, Keynes pretindea sa elimine nedeterminarea dobinzii,
acordata, in opinia sa, de teoria clasica a dobinzii, fiind asociata ca functie a economisirii
si investitiei.Intrucit in conceptia sa economisirea depindea de venit si nu de dobinda,
aceasta (dobinda)raminea neterminata.
Dar dupa cum preciza hansen nu si-a dat seama ca formarea ratei dobinzii
impunea de asemenea o anumita nedeterminare. Intr-adevar, functia cererii de bani nu
depinde doar de rata dobinzii care afecteaza in mare parte, dupa cum s-a vazut,
preferinta pentru lichiditate), dar si de nivelul venitului (care influienteaza celelalte
doua motive). Prin urmare, se poate produce o variatie a nivelului cererii de bani care
sa nu aduca prejudicii ratei dobinzii. In acest fel, rata dobinzii ar ramine tot neterminata,
la fel cum s-ar intimpla in abordarea neoclasica.
Din aceasta cauza, poate chiar fara intentie, keynes transforma, in ‘’Teoria
Generala’’, rata dobinzii intr-o variabila acarei evolutie este influientata de preferinta
pentru lichiditate si de oferta monetara, oferind astfel o relevanta minima fenomenelor
reale care ar putea afecta aceasta variabila (stocul de capital, conditiile tehnologice
care, pentru cererea de bani, ar influienta prin motivul tranzactiilor).
Odata ce s-a expus determinarea dobinzii, vom analiza in continuare rolul pe
care il joaca rata dobinzii; pentru aceasta s-a reprezentat figura 1., propusa de V.Chick in
studiul sau despre “ Teoria Generala” a lui Keynes.

20
 Figura 3., Rolul ratei dobinzii dupa Keynes

în figura 1, se poate verifica faptul că, plecând de la un nivel al venitului (Y) care
afectează consumul (Q şi economisirea (£), M este cererea de bani care poate fi
influenţată de aceste două variabile (de consum prin cererea pe motiv de tranzacţie şi
precauţie) şi de nivelul de bogăţie (W), care la rândul său influenţează achiziţia
obligaţiunilor (AB d). Relaţia între Md şi B are loc prin intermediul ratei dobânzii
nominale, investiţia fiind afectată de proces, dată fiind marea sa elasticitate faţă de
variaţiile ratei dobânzii192.
Este vorba, prin urmare, de o alternativă la teoria neoclasică a ofertei de
obligaţiuni în care investiţia joacă într-adevăr un rol direct şi important, dat fiind faptul
că legătura sa cu nivelul de economisire este afectată de rata dobânzii, după cum se
prezintă în figura 2.
In această figură apar acumularea de solduri lichide şi M, oferta monetară. Astfel,
s - ar reprezenta aici rata naturală a dobânzii, obţinută în mod diferit de cea propusă de
Keynes, fără ca cererea de bani să joace vreun rol în proces.
In „Teoria Generală", Keynes consideră că, atunci când oferta şi cererea monetară
diferă, are loc un proces de ajustare care produce schimbări ale variabilelor reale (ale
investiţiei, respectiv venitului) şi ale cererii de bani, prin intermediul ratei dobânzii şi
venitului. Se revine la starea de echilibru prin variaţii ale venitului şi prin schimbări în
rata dobânzii. Dar,, întrucât venitul variază prin intermediul investiţiei şi aceasta din
urmă prin intermediul ratei dobânzii, investiţia este prin urmare variabila cheie11

11
Chirlesanpag 102

21
 2.5 Teoria fondurilor de împrumut

Conform teoriei, participanţii pe piaţă sunt; persoane fizice, persoane juridice,

guvernul şi investitorii străini. Teoria defineşte fondurile de împrumut ca totalitatea
disponibilităţilor pe care le oferă cei care dau cu împrumut şi nevoia de credite a
solicitanţilor.
Nivelul ratei dobânzii este determinat de punctul de intersecţie „i" (punctul de
echilibru) al cererii şi ofertei fondurilor de împrumut (figura 3.) Cererea de credit este
determinată de nevoia de bani a tuturor participanţilor pe piaţă. Oferta reprezintă
disponibilul celor care dau cu împrumut.

rata dobânzii
'i

lei
fonduri de împrumut
O - oferta de fonduri
C - cererea de fonduri

Fig. 4. Cadrul fondurilor de împrumut

Curba cererii de fonduri are o evoluţie descrescătoare, deoarece solicitanţii de

fonduri preferă sume mari de fonduri de împrumut la un nivel scăzut al ratei dobânzii.

Curba ofertei de fonduri are o evoluţie crescătoare, indicând faptul că, cei care
oferă fonduri sunt dispuşi să ofere la nn nivel ridicat al ratei dobânzii12.

12
voinea

22
 Capitolul 3. Inflaţia şi nivelul ratei dobânzii

Analiştii consideră că schimbările în nivelul ratei dobânzii sunt consecinţa inflaţiei

actuale sau a inflaţiei prognozate. Există o relaţie directă între nivelul ratei dobânzii şi nivelul
ratei inflaţiei. Ratele dobânzii scad când nivelul ratei inflaţiei este mic. Dacă rata inflaţiei creşte,
băncile vor avea reţineri în acordarea creditelor, deoarece câştigurile viitoare din dobânzi
vor scădea. Clienţii, dimpotrivă, vor solicita mai multe credite, pentru a plăti o dobândă care se
devalorizează în timp.

23
In această situaţie, cererea de fonduri de împrumut creşte, iar oferta de
fonduri de împrumut scade şi deci ratele dobânzii de piaţă vor creşte (figura 5).
<C3

'

% O1
O

Rata
dobânzii

i1
C1
i
C

q1 q lei
Fonduri de împrumut

Figura 5. Rata dobânzii în condiţiile creşterii miei inflaţiei

3.1Relaţia lui Irving Fisher

in 1896 Fischer a publicat un articol în care prezenta relaţia dintre rata dobânzii
nominale (de piaţă) şi rata dobânzii reale:

i = r + pe
în care:
i - rata dobânzii nominale (de piaţă)
r - rata dobânzii reale
pe - premium de inflaţie

24
 Rata dobânzii reale reprezintă câştigul investitorului pentru a-şi compensa consumul amânat.
Această rată este ex-ante - înainte ca rata inflaţiei actuale să fie cunoscută.
Premium de inflaţie reprezintă câştigul necesar compensării investitorilor
pentru pierderea puterii de cumpărare datorită creşterii inflaţiei pe perioada
investiţiei.
Dacă rata reală ex-ante este constantă, atunci schimbările în nivelul ratei
inflaţiei vor determina schimbări în nivelul ratei dobânzii, nominale.
Cu o rata a dobânzii ex-ante constantă, din relaţia lui Fisher rezultă că rata
dobânzii nominale (de piaţă) se va modifica în aceeaşi direcţie, cu acelaşi procent
al ratei inflaţiei.

3.2 Relaţia Ini Mundell-Tobin

Relaţia Iui Fisher a provocat o serie de critici aduse de unii economişti.

Criticiie cele mai recente au fost cele ale lui Robert Mundell şi James
Tobin, care susţin că schimbările în nivelul ratei inflaţiei modifică nivelul ratei
dobânzii reale ex-ante în direcţia opusă.
Dacă rata inflaţiei creşte " descreşte şi invers.
\I

Creşterea ratei, inflaţiei diminuează valoarea reală a investiţiei. Pentru a contracara

diminuarea valorii investiţiei, investitorii vor trebui să economisească mai mult. Creşterea
economiilor în condiţiile creşterii ratei inflaţiei micşorează câştigul pentru compensarea
consumului amânat şi deci rata dobânzii reale ex-ante descreşte.
Inflaţia scăzută produce efectul opus, deoarece valoarea reală a investiţiei creşte şi
economiile scad.
Mundell şi Tobin susţin că rata dobânzii reale ex-ante nu este constantă şi (
deci raia dobânzii nominale (de piaţă) se schimbă în aceeaşi direcţie cu rata
inflaţiei, dar nu cu acelaşi procent ci mai mic. |

3.3 Relaţia lui Darly Feldstein

Michel. Darly şi Martin Feldstein au extins dezbaterile asupra relaţiei lui Fisher, luând în
calcul şi efectul impozitului pe venitul din dobânzi.
Ambii autori susţin că băncile sunt preocupate de ratele reale ale dobânzii după ce au fost
impozitate şi nu de „r" .
După cei doi autori, ţinând cont de impozit, relaţia lui Fisher devine:

25
 ra = i( l- t )- p e
in care:
ra - rata reală ex-ante după impozit
t - rata impozitului

Dar inflaţia actuală poate să fie mai mare sau mai mică decât dobânda nominală şi deci rata
reală ex-post poate să fie pozitivă sau negativă.
Ratele reale ex-post vor fi negative când participanţii pe piaţă subestimează inflaţia
prezentă şi pozitivă când participanţii supraestimează inflaţia prezentă.
Dacă se ia în calcul şi impozitul, rata reală ex-post ar trebui să fie egală cu rata dobânzii de
piaţă după impozit mai puţin rata inflaţiei şi ar putea fi negativă şi mai mică decât „r".
In general, rata dobânzii urcă şi scade în funcţie de rata inflaţiei, chiar dacă procentul
schimbărilor în rate variază substanţia13.

Bibliografie

1.Ana Jimbla, Sistemul bancar in Romania si creditarea, Editura Bren, Bucuresti,

2005.

2.Dan Chirlesan, Metoele actiunii bancare si gestiunea finantelor publice,

vol.I,Editura „Universitatii Alexandru Ioan Cuza”, Iasi 2008.

13
Stoica

26
3.Dr. Alexandriu Puiu, Strategiile bancare-una din cauzele crizei economiei
rominesti, Editura indpendenta Economica, Pitesti, 2003.

4.Gheorghe M. Voinea, finante - credit, Editura Alexandru Ioan Cuza, Iasi, 1984.

5.Ilie Mihai, Tehnica si managementul operatiunilor bancare, Editura expert,

Bucuresti, 2003.

6. Stoica Maricica, Management bancar, Editura Economica, Bucuresti, 1999.

7.Vasile Turlic, Moneda si credit, Editura Universitatii "Al. I. Cuza", Bucuresti,

2007.

8.Manole Victor, Firma si banca, Editura Tribuna Economica, Bucuresti, 1999.

27