Professional Documents
Culture Documents
DESCRIEREA LEZIUNILOR
Stafilocociile cutanate se pot localiza in jurul firului de par sau in afara firului de par.
Dintre cele localizate in jurul firului de par, se pot enumera:
1. Impetigo Bokhardt sau foliculita acuta superficiala;
- este produsa de stafilococul piogen si se manifesta sub forma unor mici pustule foliculare,
cu evolutie obisnuit acuta, diseminate razlet pe anumite regiuni, alteori sub forma de eruptii
mai dense. Pot aparea in orice regiune a corpului, atat in pielea paroasa, cat si pe pielea glabra.
Se intalneste frecvent la copii mai mari — de varsta prescolara — cu localizare obisnuita pe
extremitati si, mai ales, in pielea capului. Caldura si umiditatea (uneori compresele umede),
maceratia tegumentelor prin transpiratie, urina sau secretii patologice (fistule, plagi infectate),
iritatiile repetate, lipsa de igiena si ungerea pielii capului cu uleiuri minerale sau pomezi, sunt
factori care favorizeaza aparitia foliculitelor superficiale, printr-un mecanism de reactivare a
stafilococului, prezent in stare latenta in ostiul folicular.
Pustulele se usuca, de regula, in 7—10 zile, dar adesea altele noi reapar, conducand la o evolutie
cronica sau cu remisiuni tranzitorii, cu caracter recidivant. In astfel de cazuri, evolutia se poate
face spre furuncule sau spre forme particulare de foliculita, cand este vorba de pielea din
regiunile paroase ale corpului, unde se pot instala sicozisul sau foliculita decalvanta, ducand in
pielea capului la alopecie in placi, cu caracter definitiv, de aspectul pseudopeladei.
2. Furunculul sau foliculita acuta profunda necrozanta= infectie stafilococica necrozanta a
complexului pilo-sebaceu, întâlnita mai ales la vârsta
tânara. Semne locale:
- initial (primele 2-3 zile): zona pruriginoasa centrata de un fir de par, care se asociaza rapid
cu edem important si hiperemie (apare senzatie de arsura);
- urmatoarele 2-3 zile: tumefactie conica dura, rosie- violacee, dureroasa, prezentând în vârf
o flictena galbuie;
- urmatoarele 2 - 3 zile: pe fondul intensificarii durerii si tumefactiei se produce fistulizarea
pustulei subepidermice, cu eliminare de serozitate si puroi; craterul ramas contine în centru
bourbillonul, care poate fi extras chirurgical sau se poate detasa spontan dupa înca 2 zile;
- vindecare prin constituirea unei cicatrici cheloide
inestetice. Semne regionale (inconstante): limfangita
reticulara, limfadenita; Semne generale: cele întâlnite în cazul
infectiilor mai severe.
Forme
- Furunculul antracoid sau aglomerare de mai multi furunculi- infectie a pielii si
tesutului subcutanat, produsa de Stafilococcus aureus caracterizata prin infectia profunda a
mai multor foliculi pilosi (mai multe furuncule cu canale de drenaj multiple) si necroza
tesuturilor afectate.
Sinonim: carbuncul. Localizari ale furunculelor sunt: tegumentele fetei, gatului, regiunii
axilare, umerilor si feselor. Daca se formeaza la nivelul pleoapei, se numeste orjelet (urcior).
- Sicozis sau foliculita cronica profunda- leziuni foliculare inflamatorii profunde, cu
evolutie subacuta si cronica, cu localizare predilecta la barba si mustata.;
- Piodermita vegetanta- este o afectiune caracterizata prin aparitia de placi verucoase
mari cu margini supradenivelate si multiple pustule.;
Dintre cele localizate in afara firului de par, enumeram:
1. Abcesele multiple ale sugarului- se caracterizeazea prin multiple nodozitati eritemato -
violacei localizate pe fata, scalp, gat, torace si fese, care evolueaza spre ulceratii si cicatrici
atrofice, fara afectarea starii generale, decat in cazul evolutiei spre o septicemie stafilococica cu
punct de plecare cutanat.Spre deosebire de furuncul si hidrosadenita, nodozitatile inflamatorii
nu dezvolta burbioane.
2. Hidrosadenita- infectia stafilococica a unei glande sudoripare apocrine(glande sudoripare de
10-20 de ori mai mari, ramificate şi mai profunde decât cele obişnuite, produc secreţie vâscoasă
cu miros caracteristic localizate in : regiunea axilară, mamară, anală şi genitală).Clinic, aspectul
si evolutia formei acute sunt identice cu cele ale unui furuncul. Boala apare numai dupa
pubertate, adica din momentul intrarii in activitate a acestui tip de glanda sudoripara. Leziune a
este localizată în derm şi hipoderm ce interesează de la început glomerulul glandei sudoripare,
îmbrăcând mai mult aspectul unui abces (lipsesc firul de păr şi zona de necroză întâlnite în cazul
furunculului);
3. Botriomicomul- este o afectiune cutanata, leziunea fiind de fapt o varietate de tumora
suprainfectata.
Apare mai frecvent la nivelul extremitatilor, pe fata, scalp sau mucoase, regiuni expuse
traumatismelor.
Afectiunea consta intr-o tumora cu diametrul de 0,5-2 cm, de culoare rosie-negricioasa, de
consistenta moale.
Suprafata tumorii are aspect de papilom, frecvent erodata si acoperita de cruste negricioase. La
periferie tumora este inconjurata de un guleras, care rezulta prin erodarea epidermului.
Evolutia este lenta, leziunea crescand in dimensiuni timp de cateva saptamani sau luni, dupa
care stationeaza. Formatiunile vechi sufera un proces de fibroza si, rareori, unele involueaza
spontan.
4.Limfangitele supurate
Limfangita acuta- inflamaţie septică a vaselor şi trunchiurilor limfatice produsă prin
afectarea peretelui acestora de către germeni proveniţi de la o infecţie situată în teritoriul
drenat de ele sau inoculaţi printr-o soluţie de continuitate (plagă, escoriaţie, înţepătură, etc.)
Limfangită supurată: în caz de virulenţă crescută a germenilor se produce tromboza septică
a vasului limfatic cu perilimfangită şi constituire de microabcese ce pot conflua (evoluează
ca un flegmon însoţit de fenomene generale accentuate);
5. Flegmoanele-inflamatie acuta a tesutului celular subcutanat caracterizata prin:
tendinta deosebita la difuziune;
lipsa limitarii infectiei;
necroza masiva a tesuturilor.
Este un mod particular de inflamatie acuta a tesutului conjuctiv(celulita difuza).
La debut predomina semnele generale:febra ridicata(39-40 grade C),frisoane
violente,alterarea starii generale,insomnii,varsaturi si uneori diaree.
Local apare o tumefiere difuza si dureroasa,apoi apare un edem voluminos si dureros spontan.
Tegumentele de deasupra regiunii se inrosesc,cu temperatura locala ridicata,iar apoi devin
lucioase.
De obicei intre a 3-a si a 8-a zi de evolutie a flegmonului tegumentele din jurul sau
prezinta flictene care pot ulcera si lasa sa se scurga un lichid de culoare brun-negricioasa.
Vindecarea este lenta si dureroasa si genereaza cicatrici aderente la
tesuturile profunde,functionalitatea regiunii putand fi perturbata.
CULEGEREA DE DATE
- definitie: inflamaţie septică a vaselor şi trunchiurilor limfatice produsă prin afectarea peretelui
acestora de către germeni proveniţi de la o infecţie situată în teritoriul drenat de ele sau
inoculaţi printr-o soluţie de continuitate (plagă, escoriaţie, înţepătură, etc.)
- etiopatogenie: poate fi produsă de orice germene patogen (mai ales streptococul are
tropism limfatic) şi reprezintă un mod de reacţie a organismului la transportul limfatic al
germenilor Se descriu mai multe forme anatomo-clinice (evolutive):
- limfangită reticulară: localizată în reţeaua limfatică tegumentară superficială din
vecinătatea infecţiei sau a porţii de intrare; clinic se constată prezenţa de travée serpiginoase,
roşii-violacee, pe fond de hiperemie cutanată şi edem, cu durere accentuată de palpare şi
dispariţia roşeţii la digitopresiune; semne generale (febră, curbatură);
- limfangită tronculară: este stadiu evolutiv ulterior, în care în axul membrului afectat
sunt vizibile unul sau mai multe trunchiuri limfatice ce apar ca „lovituri de bici‖; sunt
cordoane roşii indurate şi dureroase, cu aspect rectiliniu, paralele sau anastomozate; adenită
regională satelită; semne generale (febră, frisoane, cefalee);
- limfangită supurată: în caz de virulenţă crescută a germenilor se produce tromboza
septică a vasului limfatic cu perilimfangită şi constituire de microabcese ce pot conflua
(evoluează ca un flegmon însoţit de fenomene generale accentuate);
- limfangită gangrenoasă (pare a fi la originea fasceitei necrozante): în caz de infecţii cu
germeni anaerobi sau asociaţii anaerobe, la bolnavi cu reactivitate scăzută, pe fondul unui
placard de limfangită reticulară apar flictene sero-sanghinolente care se sparg lăsând în urmă
false membrane cenuşii-murdare (instalare a supuraţiei cu aspect gangrenos
Ectima streptococica este o infectie a pielii de tip ulceros produsa de streptococ (si
stafilococ). Se localizeaza mai ales la nivelul membrelor inferioare si apare la persoane cu igiena
deficitara, casectice, cu tulburari circulatorii venoase ale membrelor inferioare si la copii.
Debuteaza sub forma unor mici bule sau pustule localizate pe o zona eritematoasa, care in cateva
zile ulcereaza si formeaza o crusta neagra-cenusie care se poate indeparta descoperind o ulceratie
cu margini proeminente, cu fundul acoperit de un puroi galben-verzui.
Se vindeca cu cicatrice hiperpigmentate. Leziunile sunt de obicei multiple, recidivante, avand
capacitate de autoinoculare.
Tratamentul consta in antibiotice pe cale generala si topice cu antibiotice si coloranti. Evolutia
este trenanta chiar si sub tratament.
Exista mai multe tipuri de pitiriazis printre care: pitiriazisul rozat, pitiriazisul alb al
fetei, pitiriazisul versicolor sau pitiriazis rubra pilaris.
Factorii ce favorizeaza aparitia pitiriazisului
- cel mai frecvent pitiriazisul apare dupa o infectie bacteriana(streptococ), virala (virusul
herpetic 7, virusul ECHO) sau fungica;
- activitati zilnice stresante pentru o lunga perioada de timp, uneori asociate cu un mediu
familial tensionat;
-dezechilibru intre flora comensala de pe pielii(care se afla pe tegument fara a ne afecta in
vreun fel) si cea patogena (care determina aparitia bolii) prin penetrarea germenilor patogeni
in piele..
-sistem imunitar foarte slabit;
-o infectie puternica.
-expunerea la un mediu cu caldura si umiditate excesiva.
- descuamarea pielii mai poate apare si ca urmare a unei predispozitii genetice, uneori
cauza aparitiei poate fi necunoscuta.
Psoriazisul este caracterizat de arii cutanate usor tumefiate, cu margini rosii si acoperite
cu cruste (scuame) mari, de culoare alba sau alb-argintii.
Tegumentul afectat se fisureaza si zonele respective devin dureroase. Uneori pot aparea pruritul
(mancarimi) sau dureri articulare.
Psoriazisul se caracterizeaza prin existenta unor macule(pete) rosiatice acoperite de
scuame mici, asemanatoare fulgilor de tarate. Uneori este insotit de prurit si manifestarile
sunt mult mai atenuate decat la pitiriazis.
Tratament
-sistemic: antihistaminice antireceptori H1(Clorfeniramin, Loratadina, Desloratadina,
Fexofenadina, Levocetirizina), antihistaminice antireceptori H2 (Cimetidina), simpaticomimetice
(Adrenalina), stabilizatori de mastocit (Cromoglicat de sodiu, Ketotifen), corticosteroizii,
antipruriginoase, AINS, antialgice;
-topic: principii de tratament, soluţii antiseptice (unguente, soluţii, pudre), pansament,
imunoterapie specifică.
Intervenţii specifice în afecţiuni dermatologice îngrijirea leziunilor
• materiale necesare;
• poziţia pacientului;
• supravegherea pacientului;
• toaleta leziunilor;
• aplicarea unguentelor la nivelul leziunilor;
• pansamente şi bandaje.
Intervenţii: electrocauter, laser, chirurgicale dermatologice.
• materiale necesare;
• poziţia pacientului;
• supravegherea pacientului;
• pregătire preoperatorie;
• îngrijiri postoperatorii;
• prevenirea complicaţiilor.
Investigaţii specifice în afecţiuni dermatologice
Recoltări de produse patologice pentru examen micologic direct, culturi pe medii speciale, examen
bacteriologic, examen parazitologic, biopsia cutanată, microspo-ria electronică, imunfluorescenţa
directă şi indirectă.
Teste IDR: testele alergologice
Explorare fotobiologică: fototestul, fotoepidermotestul, fototestul sistemic.
Investigaţii imagistice: ecografie cutanată.
NURSING IN DERMATOMICOZE
Interventii delegate:
Investigatii clinice si paraclinice:
• examenul vizual direct;
• recoltari de produse biologice pentru:
o examenul micologic direct;
o cultura pe medii speciale;
o microsporia electronica.
Administrarea tratamentelor:
• sistemic: antimicotice orale, antipruriginoase, antihistaminice;
• topic: principii de tratament, preparate topice unguente, solutii, pudre.
COLAGENOZE
(1) degenerescenta fibrinoida a tesutului conjunctiv
(2) hipergamaglobulinemie (inclusiv autoAc)
(3) evolutie favorabila sub tratament cortizonic
LUPUS ERITEMATOS(LE)
- afectiune de etiologie necunoscuta caracterizata prin aparitia de reactii inflamatorii
cu localizari multiple si asociata cu producerea de anticorpi directionati împotriva
antigenelor nucleare, citoplasmatice si membranare.
Forma acuta reprezinta afectarea cutanata a LES- lupus eritematos diseminat (30% = lupus sine
lupo)
Forma subacuta este considerata actual tot o forma de afectare cutanata a LES.
Forma cronica reprezinta forma de LE fara afectiune sistemica.
1. DEFINITIE
- LEC = afectiune cutanata caracterizata clinic de leziuni în placi eritematoase, bine delimitate, cu
extindere centripeta si rezolutie centrala cu descuamare si cicatrici atrofice (= placa lupica).
2. ETIOPATOGENIE
- cauza LEC nu este cunoscuta; patogeie diferita de cea a LES (?)
- leziunile de LEC pot fi generate de expunerea la soare, traumatisme fizice sau arsuri ...
3. MANIFESTARI CLINICE
- debut cu papule eritematoase discret pruriginoase pe zonele fotoexpuse - placa lupica;
- margini neregulate, bine delimitate, usor elevate si de culoare rosie si telangiectatice;
- scuame subtiri, aderente, cu dopuri keratozice pe fata lor interna; centrul placii este atrofic;
- placa lupica apare predilect la nivelul: regiunii malare, piramidei nazale, scalpului;
- pot fi afectate si mucoasele, cheilita lupica;
- forme clinice particulare de LEC:
4. INVESTIGATII DE LABORATOR
- serologie cu modificari minime (rar se identifica prezenta de Ac antinucleari)
5. EXAMEN HISTOPATOLOGIC
6. IMUNOHISTOLOGIA
7. TRATAMENT
- protectie pentru: soare, traumatisme, frig
- local: dermatocorticosteroizi (clasa III) sau triamcinolon acetonid
- sistemic: antimalarice de sinteza, talidomida, dapsona, retinoizi
9. PROGNOSTIC: excelent, 1-5% evolueaza spre LES
SCLERODERMIA
DERMATOMIOZITA
Maladiile transmisibile pe cale sexual au in prezent o mare raspandire. Ele sunt in crestere si
pentru faptul ca unele dinre ele nu prezinta nici un simptom si persoana respectiva nu stie ca este
infectata, putand astfel transmite boala unei alte persoane cu care are contact sexual neprotejat.
Exista numeroase boli cu transmitere sexual: Sifilis; Blenoragia (gonoreea); Trichomoniaza
urogenitala; Candidozele; Chlamididaza; Herpesul genital; Verucile genitale; Vaginita; Paduchii
lati; Hepatita de tip B; Infectii HIV- SIDA.
NURSING ÎN SIFILIS
NURSING ÎN GONOREE
Definiţie: boală transmisibilă produsă de Neisseria gonoreae.
Etiologie: Neisseria gonoreae.
Manifestari de dependenta:
Infecţia genitală la bărbaţi:
-acut - frecvent întâlnită şi se manifestă sub forma unei infecţii la nivel uretral. Pacientul este
deranjat de apariţia unei scurgeri purulente matinale înainte de micţiune, însoţită de usturime şi
dureri la micţiune şi care, netratată continuă cu stare febrilă, dureri articulare şi manifestări urinare;
-cronic: îngustarea prepuţului (fimoză şi parafimoză), balanită, inflamaţia prostatei, a întregului
traiect genital, îngustări utererale, şi sterilitate.
Infecţia genitală la femeie:
-acut - rar întâlnită şi, dacă există, se manifestă sub forma unei infecţii extinse la nivel uretral,
vulvar şi cervical (col uterin). Pacienta este deranjată de apariţia unei scurgeri gălbui-verzuie
abundente, însoţită de usturime şi dureri la micţiune;
-cronic - cea mai frecventă formă de manifestare - scurgerea galben-verzuie este în cantitate foarte
mică, putând lipsi usturimea şi durerea din timpul micţiunii. Se acutizează frecvent după
menstruaţie.
Infecţia extragenitală:
-ochi - apare la nou-născut cel mai frecvent dacă mama este bolnavă, în timpul naşterii şi poate duce
la cecitate; la adult - apare de obicei la un singur ochi şi se manifestă sub forma unei conjunctivite;
-tub digestiv: la nivelul cavităţii bucale şi faringian - se manifestă sub forma unei amigdalite acute
cu sau fără secreţii, sau poate fi asimptomatică;
- infecţia generalizată se produce cel mai frecvent la femei în condiţiile unei scăderi a imunităţii
(sarcină, perioada menstruală). Bolnava prezintă febră cu frisoane, dureri articulare care nu scad la
repaus, iniţial leziuni cutanate roşii mergând pana la apariţia unor bule cu puroi sau chiar necroză (la
nivelul degetelor). Boala progresează fără tratament adecvat spre inflamaţia articulaţiilor mari,
atacarea inimii, a organelor pelviene şi a meningelui.
Tratament: antibiotice - Pencilina (frecvent bacteria este rezistentă), Tetraciclină, Ceftriaxon şi
cefalosporine de generaţia a doua şi a treia. Se mai pot administra amestecuri de Penicilină sau
Amoxicilină cu Acid clavulanic (Augmentin, Amoxiclav).
Manifestări de dependenţă: în funcţie de evoluţia bolii
Probleme de dependenţă
• alterarea integrităţii tegumentelor şi mucoaselor;
• alterarea confortului psihic;
• alterarea imaginii de sine;
• durere;
• potenţial de complicaţii legat de procesul infecţios;
• risc de transmitere a infecţiei legat de neizolarea pacientului;
• refuzul de a se conforma tratamentului;
• dezinteres faţă de măsurile de igienă;
• alterarea activităţii sexuale;
• stare depresivă din cauza bolii;
• anxietate legată de evoluţia şi prognosticul bolii;
• cunoştinţe insuficiente despre boală.
Surse de dificultate
Factori etiologi şi de risc:
- psihici: instabilitate emoţională, probleme afective;
- bio-fiziologici: contactul direct cu agentul etiologic, imunitate scăzută, carenţe în igienă;
- sociali: relaţiile interumane, relaţiile familiale, anturajul, turismul;
- spirituali: anumite secte cu practici ritualice;
- culturali: influenţa mediului cultural, nivelul de educaţie.
Obiective de îngrijire
Pacientul:
• să prezinte tegumente şi mucoase integre;
• să nu prezinte complicaţii;
• să beneficieze de confort psihic;
• să fie mulţumit cu propria imagine;
• să nu prezinte durere;
• să se simtă în siguranţă;
• să nu transmită infecţia;
• să accepte şi să urmeze tratamentul;
• să prezinte interes faţă de măsurile de igienă;
• să nu prezinte anxietate;
• să nu prezinte depresie;
• să prezinte cunoştinţe suficiente despre boală, modul de transmitere, tratament şi profilaxie.
Intervenţii autonome
• comunicare: informare, explicaţii oferite în legătură cu etiologia bolii, simptomatologie,
evoluţie, importanţa tratamentului;
• ancheta epidemiologică a pacientului şi contacţilor declaraţi;
• monitorizarea funcţiilor vitale şi vegetative de două ori pe zi: TA, puls, T, respiraţie, diureză,
scaun;
• asigurarea condiţiilor de mediu;
• asigurarea igienei;
• alimentarea;
• hidratarea;
• prevenirea complicaţiilor;
• educaţia pentru sănătate: informare, explicaţii oferite în legătură cu
etiologia bolii, simptomatologie, evoluţie, importanţa tratamentului şi evitarea transmiterii bolii.
Intervenţii delegate
Investigaţii clinice şi paraclinice:
• examenul clinic;
• recoltare secreţie vaginală sau ureterală pentru depistarea prezenţei agentului infecţios.
Tratament
- antibiotice: Pencilina (frecvent bacteria este rezistentă), Tetraciclină, Ceftriaxon şi cefalosporine
de generaţia a doua şi a treia. Se mai pot administra amestecuri de Penicilină sau Amoxicilină cu
Acid clavulanic (Augmentin, Amoxiclav).
NURSING ÎN HIV-SIDA
Definiţie: infecţia cu virusurile imunodeficienţei umane (HIV 1 şi 2), se caracterizează printr-o
evoluţie stadială, îndelungată, cu manifestări clinice iniţiale de boală acută benignă, urmate de o lungă
perioadă de sănătate aparentă şi în final de reexprimarea clinică, cu evoluţie progresivă spre sfârşit
letal.
Etiologie: virusul imunodeficienţei umane dobândite (HIV), de tip ARN, familia Retroviridae,
subclasa Lentivirinae.
HIV distruge sistemul imunitar al organismului. El nu poate supravieţui independent, ci numai în
limfocitele T4, pe care le distruge progresiv, paralizând astfel capacitatea sistemului imunitar de a
organiza o apărare eficientă a organismului. în momentul în care HIV pătrunde în organism, sunt
posibile două evoluţii:
1. Virusul rămâne inactiv, celula T4 infectată continuând să trăiască normal, iar infecţia există fără
ca persoana să prezinte simptome. Totodată, virusul se transmite la alte persoane, în cazul în care
persoana infectată are comportamente riscante (sex neprotejat, utilizarea de droguri injectabile).
2. Virusul devine activ, se reproduce în interiorul limfocitului care se sparge şi eliberează un
număr mare de virusuri, care vor infecta alte limfocite T4. în ambele cazuri, organismul începe să
producă anticorpi specifici antiHIV, care se pot evidenţia la testare.
Manifestari de dependenta: în funcţie de evoluţia bolii.
Perioada de incubaţie este în medie de 2-6 săptămâni, cu limite cuprinse între 5 şi 150 de zile. Durata
acestui interval este dependentă de calea de transmitere (transfuzie, tratament parenteral, contact
sexual), de doza infectantă, de virulenţa tulpinii implicate.
Stadiul A sau primoinfecţia este clinic manifestă doar la puţini pacienţi, marea majoritate a
persoanelor infectate rămânând asimptomatice ani de zile.
Se caracterizeaza prin: febră, cefalee, anorexie, greţuri, angină eritematoasă de tip viral, erupţie
congestivă maculoasă de tip rubeoliform sau urticarian, adenopatie generalizată, hepato-
splenomegalie. Se poate asocia meningită, meningoencefalită, paralizii craniene sau neuropatii
periferice, miopatie. Simptomatologia durează 8-14 zile şi este corelată cu prezenţa viremiei. În
cursul primoinfecţiei, anticorpii anti-HIV sunt nedetectabili (bolnavi sero-negativi).
După primoinfecţie urmează o perioadă variabilă (între câteva luni şi peste 10 ani) în care persoanele
infectate sunt asimptomatice dar sunt sursă de infecţie. Testele serologice (ELISA şi Western Blot)
efectuate în această perioadă sunt pozitive.
Stadiul B sau infecţia cu HIV simptomatică : bolnavii prezintă febră persistentă, transpiraţii nocturne,
moderată scădere ponderală, adenopatie în mai mult de două grupe ganglionare extrainghinale cu
ganglioni măriţi peste 1 cm, pe durată mai lungă de 3 luni. Se poate asocia diareea cronică, candidoză
buco-faringiană, herpes Zoster, leucoplakia păroasă. În acest stadiu testele serologice sunt pozitive,
prin ELISA şi Western Blot putându-se identifica anticorpi.
Stadiul C sau SIDA. Starea generală se agravează evident şi progresiv, apar infecţii oportuniste,
cancere, encefalopatie HIV, scădere ponderală marcată, fatigabilitate extremă. Limfocitele CD 4 scad
sub 200/mm3.
Infecţiile oportuniste mai frecvent întâlnite la aceşti bolnavi sunt cele determinate de Pneumocystis
carinii, micobacterii, fungi, Toxoplasma gondii; sunt de asemenea frecvente infecţiile diseminate cu
CMV (citomegalovirus) şi HSV (herpes simplex virus).
Infecţiile severe sunt determinate de salmonella, stafilococ, pneumococ, care pot determina
septicemii, meningite, meningo-encefalite.
Cancerele care apar în cursul SIDA sunt limfoame B, limfosarcoame, sarcom Kaposi. Sarcomul
Kaposi este evocator pentru infecţia cu HIV şi reprezintă un cancer endotelial şi al stromei
mezenchimale, în a cărui patogenie este implicat HSV-8.
Encefalopatia HIV survine frecvent în stadiul final al infecţiei şi se manifestă prin convulsii, tulburări
de vorbire şi de orientare temporo-spaţială, alterarea progresivă a stării de conştientă, pierderea
reflexelor de masticaţie şi deglutiţie, pareze, paralizii.
Probleme de dependenţă
• alterarea integrităţii tegumentelor şi mucoaselor;
• alterarea confortului psihic;
• alterarea imaginii de sine;
• durere;
• imposibilitatea de a-şi menţine temperatura în limite normale;
• potenţial de complicaţii legat de procesul infecţios;
• risc de transmitere a infecţiei legat de neizolarea pacientului;
• risc de infecţie nozocomială;
• refuzul de a se conforma tratamentului;
• dificultate de a se mişca;
• dificultate în a se alimenta şi hidrata;
• alterarea eliminărilor;
• alterarea activităţii sexuale;
• stare depresivă din cauza bolii;
• izolare socială;
• anxietate legată de evoluţia şi prognosticul bolii;
• cunoştinţe insuficiente despre boală.
Surse de dificultate.
Factori etiologi şi de risc:
- psihici: instabilitate emoţională, probleme afective;
- bio-fiziologici: contactul direct cu agentul etiologic, imunitate scăzută, carenţe în igienă;
- sociali: relaţiile interumane, relaţiile familiale, anturajul, turismul, droguri injectabile;
- spirituali: anumite secte cu practici ritualice;
- culturali: influenţa mediului cultural, nivelul de educaţie.
Obiective de îngrijire.
Pacientul:
• să prezinte tegumente şi mucoase integre;
• să nu prezinte complicaţii;
• să beneficieze de confort psihic;
• să fie mulţumit cu propria imagine;
• să nu prezinte durere;
• să nu prezinte febră;
• să se alimenteze şi hidrateze adecvat;
• să elimine normal;
• să nu contacteze infecţie nozocomială;
• să se simtă în siguranţă;
• să nu transmită infecţia;
• să accepte şi să urmeze tratamentul;
• să prezinte interes faţă de măsurile de igienă;
• să nu prezinte anxietate;
• să nu prezinte depresie;
• nu fie izolat social;
• prezinte cunoştinţe suficiente despre boală, modul de transmitere, tratament şi profilaxie.
Intervenţii autonome
• comunicare: informare, explicaţii oferite în legătură cu etiologia bolii, simptomatologie,
evoluţie, importanţa tratamentului;
• ancheta epidemiologică a pacientului şi contacţilor declaraţi;
• monitorizarea funcţiilor vitale şi vegetative de două ori pe zi: TA, puls, T, respiraţie, diureză,
scaun;
• asigurarea condiţiilor de mediu;
• asigurarea igienei;
• alimentarea;
• hidratarea;
• prevenirea complicaţiilor;
• educaţia pentru sănătate: informare, explicaţii oferite în legătură cu etiologia bolii,
simptomatologie, evoluţie, importanţa tratamentului şi evitarea transmiterii bolii, importanţa
renunţării la droguri injectabile.
Intervenţii delegate
Investigaţii clinice şi paraclinice:
• examenul clinic;
• recoltare sânge pentru hemoleucogramă, analize biochimice, VSH;
• metode de detectare în ser a anticorpilor specifici anti-HIV 1+2 (IgG) prin tehnica ELISA;
• tehnicile de depistare a virusului ca atare sau a componentelor virale (proteice sau genomice).
Testarea se face în următoarele condiţii: - cu consimţământul pacientului (prevăzut în baza
reglementărilor internaţionale privind respectarea drepturilor omului), la cererea a pacientului; în
baza unor elemente de suspiciune clinico-epidemiologică; transfuzii efectuate în perioada amintită
de risc.
Se recomandă efectuarea în scop de depistare în următoarele situaţii: prenupţial, recruţi, personal
medico-sanitar (chirurgi, stomatologi, personal de îngrijire a bolnavilor cu HIV, laboratoare de
analize, morgă), cât şi pentru supravegherea epidemiologică a copiilor instituţionalizaţi sau de tip
santinelă în grupe mai mari populaţionale.
Screeningul se recomandă în următoarele situaţii: gravide, bolnavi cu boli transmisibile sexual,
persoane cu parteneri sexuali multipli, donatori de sânge, persoane din grupe speciale de risc:
homosexuali, toxicomani i.v., deţinuţi, politransfuzaţi.
Pacienţii cu teste de depistare pozitive vor fi supuşi la a doua testare în vederea confirmării infecţiei.
Medicul are obligativitatea informării pacientului asupra rezultatului definitiv, alături de consilierea
acestuia despre perspectiva evolutivă, a riscului de transmitere la alte persoane, a situaţiei familiale,
asupra drepturilor sociale.
Toate cazurile seropozitive se bucură de confidenţialitate.
Tratament
Tratamentul este eficient dacă se administrează asociaţii de două sau trei antiretrovirale, din clase
diferite, pentru a se bloca replicarea virusului în mai multe secvenţe. Terapia antiretrovirală cuprinde:
inhibitori de revers-transcriptază (nucleo-zidici şi non-nucleozidici) şi inhibitori de protează.
Principalii reprezentanţi ai acestor clase de medicamente sunt grupaţi în tabelul de mai jos.
Denumirea substanţei active Nume comercial
1. Inhibitori de revers-transcriptază
1. Inhibitori nucleozidici:
Zidovudina (ZDV, AZT) Retrovir
Didanozina (ddi) Videx
Zalcitabina (ddc) Hivid
Stavudina (d4T) Zerit
Lamivudina (3TC) Epivir
Abacavir -
2. Inhibitori nenucleozidici:
Nevirapina Viramun
Efavirenz Stocrin
Delavirdina Rescriptor
II. Inhibitori de protează:
Indinavir Crixivan
Ritonavir Norvir
Nelfinavir Viracept
Saquinavir Invirase
Succesul tratamentului depinde de administrarea corectă a medicaţiei, fără întreruperi şi ţinând cont
de interacţiunile medicamentoase. Eficienţa terapiei poate fi apreciată prin: ameliorarea stării clinice,
scăderea încărcăturii virale şi restaurarea imunităţii.