Sania Zi cu soare, ger cu stele! Hai, iubită, la primblare.

Caii muşcă-a lor zăbale, surugiul e

călare; Săniuţa, cuib de iarnă, e cam strimtă pentru doi… Tu zâmbeşti? Zâmbirea-ţi zice că e
bună pentru noi. Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe, Răpind sania uşoară care lasă urme
albe. Surugiul chiuieşte; caii zboară ca doi zmei Prin o pulbere de raze, prin un nour de scântei.
Pe câmpia înălbită, netedă, strălucitoare, Se văd insule de codri, s-aud câni la vânătoare, Iar în
lunca pudruită cu mănunt mărgăritar Saltă-o veveriţă mică pe o creangă de stejar. Acum trecem
prin poiene, acum trecem prin zăvoaie; Crengile aninate-n cale ning steluţe şi se-ndoaie. Iată-o
gingaşă mlădiţă cu şirag de mărţişori… Tu o rupi? Ea te stropeşte cu fulgi albi răcoritori.
Sfârşitul iernii S-a dus zăpada albă de pe întinsul ţării, S-au dus zilele Babei şi nopţile vegherii.
Câmpia scoate aburi; pe umedul pământ Se-ntind cărări uscate de-al primăverii vânt. Lumina e
mai caldă şi-n inimă pătrunde; Prin râpi adânci zăpada de soare se ascunde. Pâraiele umflate curg
iute şopotind, Şi mugurii pe creangă se văd îmbobocind. O, Doamne! iată-un flutur ce prin
văzduh se pierde! În câmpul veşted iată un fir de iarbă verde Pe care-ncet se urcă un galben
gândăcel, Şi sub a lui povară îl pleacă-ncetinel. Un fir de iarbă verde, o rază-ncălzitoare, Un
gândăcel, un flutur, un clopoţel în floare, După o iarnă lungă ş-un dor nemărginit, Aprind un
soare dulce în sufletul uimit! Poezii scurte pentru copii de Otilia Cazimir Ninge! Ssst! Micuţa
gerului, Cu mânuţa îngheţată, Bate-n poarta cerului Şi întreabă supărată; – Unde-s stelele de sus?
– Iaca, nu-s! Vântul rău le-a scuturat Şi le-mprăştie prin sat. Uite una: s-a desprins Dintr-o
margine de nor Şi coboară-ncetişor… – Oare-a nins? E un fulg şi-i cel dintâi Şi aduce-n vânt,
ninsoare, Drumuri albe peste văi, Râs curat în ochii tăi, Sănioare, Zurgălăi… Alb-Iepuraş
Iepuraş, Alb- iepuraș, Unde-ai fost? – La oraş. – Un-te duci? – La pădure. – Ce mănânci? – Vreji
de mure. – Unde dormi? – Sub şopron. – Cum te cheamă? – Rodion! Vine Ene pe la gene Peste
ochii de mărgică, Fată mică, Genele subțiri se țes, To mai leneș, tot mai des. Nu întoarce înspre
ușă Urechiușă Cu cercel: Somnul vine ușurel, Nimeni pașii nu-i aude! Doar când ninge ca acum,
Lasă după el, pe drum, Un tighel de urme ude… Cum o cheamă? Roşioară şi codată Umblă
noaptea prin poiată, Şi la noi, şi la vecini, Ca să cumpere găini. De plătit, nu le plăteşte, Dar pe
loc le jumuleşte! Cum o cheamă? Poveste de omăt Tu nu ştii… A fost odată O căsuţă fermecată
Şi-n căsuţă-o fată mică, Un pisoi şi o bunică. Şi-ntr-o iarnă, într-o seară, Fata s-a uitat afară Şi-a
văzut cum prin perdea Stelele râdeau de ea… Dar pe drum cotit şi nins, Umbra sură s-a desprins:
Un voinic abia de-o şchioapă Înota-n omăt ca-n apă. Şi proptindu-se-n toiag, Un toiag mai nalt
ca el, A-nceput să cânte-n prag, Tremurat şi subţirel… Dormi? Şi nici n-am prins de veste! Uşa
s-a închis cu cheia, Focu-şi pâlpâie scânteia, Şi povestea nu-i poveste: Eu eram fetiţa-aceea, Iar
bunica – nu mai este… De pe-o „bună-dimineaţă”- De pe-o „bună dimineaţă” Cu tulpină de
cârcel, A sărit un gândăcel Cu mustăţile de aţă. Alţi gândaci mărunţi şi roşii, Care-şi poartă
fiecare Ochelarii pe spinare, Dorm la soare, somnoroşii! Iar pe-un fir de păpădie Ce se-nalţă,
drept, din iarbă, Suie-un cărăbuş cu barbă, În hăinuţa aurie. Suie, mândru şi grăbit, Să vestească-
n lumea mare: – Prea cinstită adunare, Primăvara a sosit!
Citeşte întreaga ştire: Poezii scurte - versuri ușor de reținut scrise de poeți renumiți

O toamnă tristă cu lacrimile mari de struguri,

Valsează ca nebuna cu vântul de la miază-noapte ...
Și mustul nou ce spulberă ale memoriei vechi diguri
Redeșteaptă simțurile adormite între șoapte ...

Privirile-ți confuze încearca molcom să se aprindă ;

Nebunia rimei reprimate te încearcă sacadată ,
Și Luna fără minte–ncearcă logica sa ți-o ascundă
Să nu mai știi ce-i liniștea din viața de-altă dată.

Încerci să-ți intri-n ritm, dar vid e-ntre sinapse,

Păcatul te atrage , nu poți zbura iară în văzduh ...
Te-absoarbe vinovat, neagrea taină dintre coapse
Și de la spate, apăsat , împinge preanecuratul Duh.

vezi mai multe poezii de: Bogdan SAVIN

Detalii poezie:

 »» Tema poeziei: Singurătate

 »» Poezie de debut? nu
 »» A mai fost postată pe acest site? nu
 »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
 »» Vrei să fie analizată critic? nu

Distribuie pe:

 Facebook
 Twitter