Sunt vremi când temeliile se surpa

Și stâlpii lumii noastre-s clătinați

Când răul înălțimile uzurpa
Și ne simtitm mințiți și înșelați

Când ne-am clădit prin ani cu osteneala

Vedem cum într-o clipa-i prăbușit
și ne-ntrebam atunci cu îndoială
Ce poate face cel neprihănit?

Sunt vremi când se dezlănțuie furtuna

iar noi privim în negura năuci
Când frigul și căldură sunt totuna
Sin-n jurul nostru mișună năluci

Sunt vremi când vezi cum totul se destramă

Și vise și nădejdi și ideal
Iar tu ești cel mai nebăgat în seama.
Tu prețiosul lumii capital..

Sunt vremi,sunt vremi.. ce vremi,o, Doamne Sfinte

când nu mai înțelegi nimic,când nu mai poți
Când mintea nu găsește nici cuvinte
Iar de găsește nu poți să le scoți.

Atunci când suferință-i permanenta

Și nu găsești ieșire spre liman,
Un strop în marea lumii imanenta
Când nu mai ai nici forță,nici elan

Atunci Te întrebam Atotstapane

Oare nu-ți pasa că ne scufundam?
Să te-ntrebam,atât ne mai rămâne
Și-al Tău răspuns umili îl așteptam.

Tu ne răspunzi atunci cu duioșie

"Copiii mei,Eu încă sunt pe Tron,
Nu tremurați în vreme de urgie
Și nu vă înspăimânte niciun zvon!

Și chiar de s-ar mișcă în mari pământul

Ai lumii stâlpi tot Eu îi întăresc!
Așa mi-am dat din veșnicii Cuvântul
Și-acum Eu pentru voi ÎL împlinesc.

Eu mustru mare,vanturi și talazuri

Și toate se supun și se opresc
În grele încercări și în necazuri
Eu sunt cu voi,Eu nu vă părăsesc.

Eu dau restriștea, Eu dau propășirea

Pe regi Eu îi înalt și îi cobor,
Dar Mi-e un sacrilegiu necinstirea..
O spun aceasta vouă,tuturor.