Etosul aventurii cavaleresti in Romanele Mesei

Rotunde si in romanul lui Cervantes

Pornind de la definitia etosului si anume:”un ansamblu de trasaturi morale

specific omului sau a unei epoci”,putem spune ca romanele cavaleresti opereaza cu
diferite tipuri de personaje cum ar fi cei doi cavaleri prezentati in mod diferit in romanele
lui Cervantes si in prelucrarea moderna a lui Jacques Boulenger.
Cavalerii sunt destinati prin natura lor unei vieti complexe cu sfarsit tragic si
incercari in care acestia se auto-descopera , cu iubiri marete care la randul lor nu se
termina de cele mai multe ori bine.
Timpul specific romanelor cavaleresti este cel al aventurii in care identitatea eroului
este pusa la incercare,in special a fidelitatii in dragoste dar, si a fidelitatii fata de datoria
lui de cavaler.
Eroul romanului cavaleresc se lanseaza in aventuri pentru ca aventura este
elemental lui,pentru el lumea exista doar sub semnul miraculosului “brusc” , aceasta fiind
starea normala a lumii.Prin firea lui,eroul nu poate trai decat in aceasta lume de
intamplari miraculoase unde reuseste sa-si pastreze identitatea .Farmecul intamplarii este
insasi calatoria eroului prin aceasta lume a misterului unde are posibilitatea de a se lupta
cu zmei,capcauni,dragoni,etc.
Aventura capata un nou ton in raport cu toata aceasta lume miraculoasa in care ea
are loc.In aceasta lume eroii eroii savarsesc fapte de vitejie cum ar fi salvarea printeselor
aflate in pericol sau invingerea raului.In urma acestor fapte vitejesti,eroii capata glorie si
renume peste “mari si tari”.
Eroul trece dintr-o tara in alta, vine in contact cu diversi regi,traverseaza marile ,dar
pretutindeni lumea este aceeasi.
In aceasta lume , eroul se simte ca fiind acasa , acesta fiind la fel de miraculos ca
lumea in care traieste , la fel de miraculoasa este considerata originea lui,imprejurarile
nasterii lui , a copilariei si a maturizarii lui. Eroii acestor romane sunt individualizati si in
acelasi timp reprezentativi , nu se aseamana nici prin infatisare , nici prin destin.
Romanul cavaleresc cunoaste o deosebita raspandire si un succes mare la public cum
ar fi romanul “Don Quijote” , scris de Cervantes, un roman care satirizeaza exagerarile
spre deosebire de “Romanele Mesei Rotunde” , care detalieaza vietile si incercarile
cavalerilor intr-un mod mult mai real decat “Don Quijote” .
“Don Quijote” este considerata cea mai mare opera a scriitorului Cervantes , aceasta
opera urmareste sa redea aventurile unui cavaler doritor de a realiza fapte cavaleresti .In
asta consta si realitatea cadrului ideatic al scrierii : “Prietene Sancho,afla ca m-am nascut
din vointa cerurilor in varsta asta de fier in care traim ca sa pot reinvia in vremea ei
varsta de aur ….eu sunt cel caruia i-au fost destinate primejdiile,faptele mari,ispravile de
vitejie,eu sunt-mai spun odata-cel care trebuie sa reinvie pe Cavalerii Mesei Rotunde”.
Spre deosebire de Don Quijote, Percival,unul din cavalerii Mesei Rotunde datorita
virtutilor sale a trait starea de libertate,el a gasit Graal-ul,vasul legendar,mult visata
varsta de aur.
Viata personajului lui Cervantes este cu mult diferta fata de cea a lui Lancelot du
Lac. Don Quijote este un hidalgo sarac din La Mancha,un om cu mintea ratacita din
pricina lecturilor insistente profilate pe un singur tip de carti: romane cavaleresti in care
eroii se lupta cu diferiti dusmani cum ar fi dragoni,zmei, s.a.m.d . pentru a o salva pe
printesa la ananghie.Astfel influentat de lecturi,Don Quijote porneste la drum ca un
adevarat cavaler , incalecand pe martoaga lui alegandu-si niste arme din carton si
consacrandu-si faptele alesei inimii sale ,Dulcineea,care in realitate nu era decat o simpla
taranca ,ce-i drept nici prea frumoasa.Acesta in aventurile sale il ia pe Sancho Panza , pe
care il convinge sa-i fie scutier pentru a-l ajuta in asa-zisele lupte care la randul lor sunt
doar niste lupte imaginare (lupta cu morile de vant) si in care de cele mai multe ori este
batut.
Dupa multe peripetii,Don Quijote se intoarce acasa cazand intr-un somn greu.Cand se
trezeste,acesta este vindecat de nebunie,”boala” pe care i-o crease toate acele carti
cavaleresti,isi da seama de tot ceea ce facuse inainte si in final simte ca sfarsitul ii este
aproape. In toata nebunia lui ,Don Quijote reuseste sa-l faca pe Sancho sa planga,chiar
daca de multe ori el insasi incearca sa-i arata absurditatea tuturor actelor sale, in care,de
altfel,se va complace chiar el insusi.
Remarcam faptul ca romanul Don Quijote urmareste cu exactitate scenariul initiatic
de sursa medievala ,multumita careia Don Quijote trece prin diverse experiente cautand
sa ajunga la starea reprezentata de “varsta de aur” a omenirii.
In cealalta parte il avem pe Chretien de Troyes , care incepe sa scrie in jurul anului
1160,Romanele Mesei Rotunde in versuri urmand sa fie prelucrate intr-o maniera
moderna mai tarziu de catre Jacques Boulenger.
Romanele Mesei Rotunde întemeiază o nouă mitologie, dezvăluie istoria sacră şi
modelele exemplare ce trebuie să călăuzească comportarea cavalerilor şi a îndrăgostiţilor.
Mitologia cavalerismului a avut o influenţă culturală mai mare decât istoria ei propriu-
zisă.
Lancelot evolueaza intr-un spatiu mai fabulos fata de Don Quijote, atmosfera de vrajă
alimentată de simbolurile uneori neelucidate ce exprimă ţelul justificator al aventurii
compuse din călătorie şi luptă supune personajul unei dematerializări, de pe urma căreia
el devine o întruchipare a idealului cavaleresc.
Romanul Don Quijote este considerat a fi unul de natura initiatica prin prisma
incercarilor prin care trece eroul nostru in calatoria lui chiar daca imaginara,totodata
pentru personaj este una initiatica deoarece il initiaza in lumea cavalerilor,il supune la
diferite incercari. Acelasi lucru putem sa-l spunem si despre Romanele Mesei Rotunde,
Lancelot împlineşte optsprezece ani, Doamna Lacului, aici iniţierea revenindu-i unei
femei, semn al dezvoltării foarte rapide a valorilor ce ţin de curtenie, îi dezvăluie ce este
cavalerimea: “La început când a apărut cavalerimea, el a fost atribuit celui care voia să
fie cavaler şi care avea darul pentru aceasta, era milos, fără josnicie, îngăduitor, fără
mârşăvie, generos, gata să-i ajute pe cei nevoiaşi şi să-i reducă la tăcere pe hoţi şi pe
ucigaşi. Cavalerimea a apărut şi pentru a apăra sfânta Biserică. Ea trebuie să răsplătească
răul prin rău. Cavalerul trebuie să fie sergentul Domnului Nostru şi al poporului său.”
In romanul Don Quijote, dar si in Romanele Mesei mirabilul joacă un rol important.
Este profund integrat în demersul cavalerului idealizat de a-şi găsi identitatea individuală
şi colectivă. Faptul că încercările la care este supus cavalerul implică o serie întreagă de
minuni, minuni ajutătoare, ca anumite obiecte magice, sau minuni împotriva cărora au de
luptat, ca monştri. Aventura însăşi, care înseamnă faptă vitejească, încercarea cavalerului
de a-şi găsi identitatea în lumea de la curte, reprezintă ea însăşi o minune.
Romanul Don Quijote este atat un roman parodic ,cat si un metaroman. Sub primul
aspect,Cervantes parodiaza romanele cavaleresti care aveau un mare succes in
epoca.Cavalerismul, ca “institutie”,isi are originea in mentalitatea medievala.Cavalerul
ratacitor apartinea tipului de erou crestin ,care traieste intr-o lume avand o concepție
potrivit căreia Dumnezeu se află în centrul lumii.Ca erou, cavalerul ratacitor era “un
soldat al credintei”. Un asemenea erou trebuia sa fie de castitate totala,sa treaca printr-un
ritual de initiere,sa-si aleaga o iubita sub flamura careia sa lupte si sa faca trei calatorii
simbolice reprezentand lupta cu elementele fundamentale:apa,aerul,pamantul si focul.
Initiatul isi schimba,apoi numele si isi alegea un scutier. Sensul experientelor prin care
trecea aveau intelesul cautarii Graalului si, respectiv, pe cel al dobandirii starii originare
a omului din epoca “Varstei de aur”.
 Aventurile din romanele cavalereşti de fapt sunt un mijloc de depăşire a contradicţiei
dintre idealul de viaţă şi viaţa reală. Dragostea este punctul de plecare şi de întoarcere al
acestei aventuri, care porneşte de la curtea feudală spre a fugi în lumea sălbatică, numai
ca să aibă de unde să se întoarcă. În acest timp eroul îşi asigură mântuirea prin mântuirea
altora. Ceremonialul prin care viitori cavaleri intră în ordinul cavalerilor, învestirea
cavalerului, este un procedeu iniţiatic. Romanele cavalereşti se pot reduce cu uşurinţă la
o schemă iniţiatică de plecare şi de întoarcere.Yvain,Perceval,Lancelot,cavaleri deja
investiti o pornesc spre padure pentru a se intoarce iluminati, asemeni lui Don
Quijote ,care la randul lui pleaca spre o calatorie initiatica si se intoarce acasa, desi pe
patul de moarte avand mintea luminata.
In concluzie cavalerismul a insemnat pentru acesti eroi acelasi lucru,dar urmarile au
fost diferite chiar daca fiecare a actionat dupa acelasi principiu cavaleresc,personajele in
sine fiind diferite din punct de vedere moral , dar si fizic.
Bibliografie :

1.Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicţionar de Simboluri, Editura Artemis,

Bucureşti, 1994.
2. .Bahtin, Mihail,Probleme de literatura si estetica,Editura.Univers,
Bucuresti,1982.

3. Cajal Ramon y, Pshilogia lui Don Quijote si quijotismul, Editura.Eminescu,

Bucuresti,1986.

4.Gasset, José Ortega y , Meditatii despre Don Quijote si ganduri despre

roman,Editura.Univers, Bucuresti,1973.