Radiatiile X

Radiatiile X sunt radiatii electromagnetice penetrante, cu frecvente mai mari decat cele
ale luminii (cu lungimi de unda cuprinse intre 0,01 si 50 nm). Ele se obtin prin
bombardarea unei tinte metalice cu electroni care au viteza mare. [[Au fost descoperite
intamplator in anul 1895 de fizicianul german Wilhelm Conrad Roentgen in timp ce
facea experimente de descarcari electrice in tuburi vidate. El a observant ca din locul
unde razele catodice cadeau pe sticla tubului ieiseau in exterior raze cu insusiri
deosebite (aceste raze strabateau corpurile, provocau fluorescent unor substante,
impresionau placutele fotografice, etc).

Roentgen le-a numit raze X, deoarece natural or era necunoscuta, Ulterior au fost numite
raze (radiatii) Roentgen, in cinstea fizicianului care le-a descoperit.Radiatiile X sunt
emise de atomii unui corp atunci cand interactioneaza cu electroni rapizi. Ele se obtin in
tuburi vidate in care electronii sunt emisi de un catod (filament) incandescent.
Generatorul de curent continuu cu tensiuni de 60 - 125 kV produce intre catod si
anticatod un camp electric care accelereaza electronii. Electronii cu viteza mare ciocnesc
anticatodul care emite radiatii X.

Spectrul radiațiilor X este o reprezentare grafică a distribuției energiilor radiației X în funcție

de frecvență sau lungime de undă. Aceste spectre sunt diferite în funcție de procesul prin
care au fost generate razele X și de materialul folosit pentru producerea lor.

Există două tipuri principale de spectre de raze X: spectrul continuu și spectrul caracteristic.

Spectrul continuu este obținut prin procesul de radiație de frânare și are o distribuție
continuă a energiilor, cuprinse între zero și valoarea maximă, care depinde de energia
electronilor accelerați.

Electronul, avand viteza mare, trece prin invelisul electronic al atomului si se apropie de
nucleu. Nucleul, fiind pozitiv, atrage electric electronul si il deviaza de la directia lui initiala.
Cand se indeparteaza de nucleu, electronul este franat si emite radiatie X.Cu cat electronul
trece mai aproape de nucleu cu atat este mai puternic franat si energia fotonului emis este
mai mare

h vmax = eU; vmax = ; λmin =

h – constanta lui Planck (6,626176 * 10-34 Js)

e – sarcina elementara (1,6021892 * 10-19 C)
c- viteza luminii in vid (299792458 m/s)
Spectrul caracteristic este obținut prin procesul de radiație caracteristică și prezintă linii de
emisie specifice pentru fiecare element chimic. Fiecare element are un set caracteristic de linii
de emisie, care depinde de structura sa atomică.

La trecerea prin invelisul electronic al atomilor din anticatod, electronii rapizi pot ciocni
electronii atomilor. In urma ciocnirii, un electron de pe un strat interior poate fi scos din atom.
Locul ramas liber este ocupat de un electron de pe unul din straturile urmatoare.
Rearanjarea electronilor (pentru a adduce atomul in starea de energie minima) este insotita
de emisia radiatiilor X caracteristice. Fotonii emisi in acest caz au energia bine determinate
si caracterizeaza atomii care i-au emis.

R – constanta lui Rydberg 1,097373177 * 107 m-1

Z – numarul atomic al elementului

Aplicatii ale radiatiilor X

Radiatiile X sunt utilizate in :

-radiografii ( se bazeaza pe propietatea radiatiilor X de a impresiona placile fotografice si de

a provoca luminescenta unor substante: platinocianura de bariu, sulfura de zinc)

-fluoroscopia ( se bazeaza pe propietatea razelor X de a provoca florescenta unor substante)

-tratamentul medical al unor forme de cancer

-testarea pieselor metalice si identificarea defectelor de sudura a unor materiale

( defectoscopia cu raze X)

-masurarea constantelor retelelor cristaline prin difractia razelor X