PUTEREA UNUI SPPECH

În ziua în care am primit tema de a pregăti un discurs, tot drumul spre casă nu m-am
gândit decât la asta. Cum am ajuns, mi-am aruncat ghiozdanul pe pat și am convocat toată
familia. Mereu mama mi-a spus că mai multe capete fac mai mult decât unul și de-aceea
este bine să ne sfătuim. Aceste ședințe au și-un nume care mie-mi place foarte mult:
brainstorming. Așa că, a început o adevărată furtună a creierelor din familia mea. Tema?
Despre ce să vorbesc.
Foarte repede ideile au început să curgă rapid: să fie un speech motivațional, să
vorbesc despre seriale, ba nu, despre serialul meu preferat, despre Kid Music, la care am
participat, ba nu, despre toate activitățile mele extrașcolare, cele mai interesante discursuri
sunt cele politice, să vorbesc despre Brexit. Și tot așa, ideile curgea rapid, una după alta,
fiecare încercând să fie cât mai inventiv. Abia pridideam cu scrisul ideilor, când cineva a
spus să țin un discurs despre discursuri. S-a făcut liniște. Cum adică? Așa simplu? Tuturor
ni s-a părut cea mai bună ideea, așa că iată-mă, în fața voastră, pregătită să vă vorbesc
despre puterea cuvintelor, despre puterea unui discurs.
Omul a fost înzestrat cu o putere de exprimare extraordinară. Pentru mulți pare a fi
un instrument relativ nesemnificativ. La urma urmei, discursul în sine nu reprezintă decât a
exterioriza ceea ce simți și ce gândești. Unii oameni se gândesc că pot trăi foarte bine fără a
arăta celorlalți ceea ce simt sau gândesc.
Asta, deoarece cuvintele nu au nici o valoare proprie. Cu atâtea telefoane inteligente
și softuri performante, vă pot dovedi ceea ce spun chiar acum. (Și scoți telefonul și-l faci să
vorbescă singur după un text). Am scris acest text și am lăsat computerul să-l rostească. E
un discurs. Dar, v-a transmis vreo emoție? Nu! Căci ceea ce este cu adevărat important în
transmiterea unui mesaj este paralimbajul, adică modificările de tonalitate și de volum a vocii
și limbajul non-verbal, ceea ce transmite cel ce vorbește prin poziția corpului, prin mimica
feței și prin gesturi.
Un orator este cu atât mai bun cu cât puterea sa de conectare și comunicare cu
publicul este mai mare. Și mă întorc iar la telefonul meu. Este un telefon inteligent. Are
calculator, busolă, îmi arată vremea, se poate conecta la internet, este mai mare decât o
bibliotecă, mă pot și juca pe el, dar cel mai important pentru mine rămâne tot funcția de
telefon. Știți de ce? Deoarece îmi permite să mă conectez cu alte persoane. Cele mai
apreciate aplicații ale mele sunt: messenger, whatsapp, facebook. Din același motiv. Îmi
permit să comunic, să mă conectez cu alte persoane.
Pentru a vorbi astăzi despre discursuri, am studiat discursurile. Am realizat astfel că
se poate scrie o istorie, doar din discursurile unor oratori celebri, atât moderni ca: Winston
Churchill, Prim-ministrul Marii Britanii și unul dintre cei mai mari leaderi din timpul războaielor
mondiale sau Frederick Douglass, orator afro-american ce a militat pentru abolirea sclaviei,
cât și antici ca Cicero, filozof și politician roman sau Pericle, conducător grec, remarcat în
războaiele cu perșii și prin discursurile sale mobilizatoare.
Există oratori care au rămași celebrii prin replicile lor, de exemplu: Dr. Martin Luther
King Jr. with his famous speech, “I Have a Dream,” delivered to over 200,000 people or John
F. Kennedy, with his unforgettable line, “Ask not what your country can do for you–ask what
you can do for your country.” His words mobilized America’s people at a time of great
uncertainty.
Închei discursul meu, care va deveni faimos și va rămâne memorabil în analele
Colegiului Național „Costache Negruzzi” spunându-vă: „Nu vă fie frică să vorbiți. Nu vă fie
frică să vă exprimați emoțiile, sentimentele. Vorbiți cu familia voastră. Vorbiți cu prietenii
voștri. Vorbiți cu profesorii voștri. Și, ori de câte ori va fi necesar, faceți-vă vocea auzită.”
Vă mulțumesc pentru că m-ați ascultat!