4 luat in consideratie Punct de vedere filozofie mai exact raportul lor cu afirmatiile grecesti si a ardta cd filozofia ducea la credinfl si crestina acceptabila din lozofice, si arate c& ca este harului dumnezeiesc, Ea mu se poate demonstra prin Tafiune, care forjeazd consimfzimantul, totusi ea trebuie si fie solid fondati si si aibi dispozitie prealabili aceasta convingere ci’ Dumnezeu a vort intr-adevar in Tisus Hristos, cd ceea ce se vrea sh se it iseze prin credint& este cu adevarat revelat si constituie o- parte din Revelatie™®*, Atunei cand Clement afirmi c& Dumnezeu este o fin simpli si fir mume, el vrea si spunk desigur of J Schwane, Histoire des Dogmes. Tome I, Paris, 1903, .136; F. Leitfaden zum Studium der Dogmengeschichte, 4, Aufl, Halle, 1906, p. 168-169. & Setwane, Histoire des Dogmes. Tome I, Pais, 1903, p. 138. Clement of Alexandria, Stmates, 1, V(28, 1), in . The Early Christian Fathers”, London, 1974, p. 168-169, eRuneuna. Seen eel 145 Dumnezeu este incomprehe presus de toate cumostnee stal f Dummezeu nu poate demonstra proprio zis care impune cons pimant s ile finite prin . Se upunem caura tturor wes Cind al Cuvantul, care era el insusi in sénul i ne dea o cunoastere el infelege simplu si i harului su intregirea si ale despre Dumnezeu””. DDurmere, el menfioneazd unitate,a fi altfel, cind El pe toate le-a lucrat bine. va mea, dovada celei mai mari puteri este cercetarea cu griji a tuturor pirtilor lumii, cercetare, care si se intinda pani la cele mai mici pirfi, pentru c& toate privesc la primul Conductor al tuturor lucrurilor, Care, din voinja Tatalui, chiverniseste mantuirea tuturor printr-o ierarhie de conducdtori pana se ajunge la marele Arhiereu. De Unicul inceput de sus, Care fucreazi potrivit vointei 2 J, Schwane, Histoire des Dogmes. Tome I, Paris, 1903, p. 143, Clement of Alexandria, Protrepticus, 1(7), in ,,The Early Christian Fathers”, London, 1974, p. 172, * J, Schwane, Histoire des Dogmes. Tome I, Paris, 1903, p.14, 145. vane enannaT vorbeascd de o anumita superioritate Fiului, pentru c& este Durmnezeu, care este inaccesibil si necunoscut noua si nu respinge o subordonare esenfiala. in alte texte ins’, Fiul este ridicat deasupra tuturor lucrurilor create gi finite, dupa cum Clement se exprima de altfel in scrierile sale. Totusi, Clement vede in relafia Fiului cu Tatai o subordonare si nu se ridic’ Ja invatitura perfect’ despre dogma Treimii, ffcdnd din distinctia intre Fiul si Tatil o distinctie pur personala””*. In general trebuie si se spund ci Clement mi a avut intenfia de a pune in discutie dumnezeirea Fiului, ci el * Clement Alexandrinul, Scrieri, Vol. 2. Stromatele, traducere, cuvént inainte, note si indici de Pr. D, Feciora, in ,PSB", Bucuresti, 1982, p480-481; Clement of Alexandria, Stromatzis, Vi, 11,9), in The Farly Christian Fathers”, London, 1974, p. 175. % J, Schwane, Histoire des Dogmes. Tome I, Paris, 1903, p. 145-146. Clement of Alexandria, Stromateis, V, 1 (1), in ,The Early Christian Fathers”, London, 1974, p. 171,ale acestei credinfe in mod. te si prea reliefate, fird a fi imp ce ele nu pot fi gandite tern si in unitate. In acelasi fel au procedat si apologetii, care nu si-au pus intrebarea ce este comun si ce este deosebit intre Fiul gi Tatal si cum s pica aceste deosebiri. Aceast’ intrebare a aparut Tupta cu monarhianismul, care va marca 0 nows a invataturii Bisericii despre Treime””. re Hristologia fui Clement. Alexandrina. Cénd Clement expune invatiturile despre existenta lui Dumnezeu, despre spre dumnezeirea lui lisus Hristos, el fixeazi timp concepfiile sale despre paganism, pentru a-! s4 primeasca credinga crestind si pentru a ardta rea istoric8 a degmelor), Vol. H, Bucuresti, 1899, p. 327. eee jin dumnezeirea sa st sfinfit si indumnezeit, ca: Domnul era Dumnezeu natura noastrd distrusi pentru ca noi sa avem curajul si poruncile sale” . Clement accentueazi relatia cercetim iarisi cu luare aminte credinja. Sunt unii care fac deosebire, spundnd ci credinja noastra se referd la Fiul, iar cunoasterea — gnoza - se referd la Tata. Ei nu-si dau seama cA trebuie si credem cu adevarat in Fiul, adic& si credem ci este Fiu, ci a venit; si credem ‘cum a venit si pentru ce a venit; si credem despre patima Lui; in sfarsit, s& credem. ci este neapirati nevoie si cunoastem cine este Fiul lui Dumnezeu, Nici cunoasterea fird credina, nici credinta far cunoastere, dupa cum nici Tatil firi Fiu. Cand vorbim de Tatil, stim c& Tatal este Tatal Fiului, iar Fiul este adevaratul Invaitor, care ne vorbeste despre Tatil. Jar ca si ctezi in Fiul, trebuie si cunosti pe Tatal, cu Care este in legitura si Fiul. $i fardsi, 78 J. Schwane, Histoire des Dogmes. Tome I, Paris, 1903,-p, 320. F, ‘Loofi, Leitfaden 2um Studium der Dogmengeschichte, 4. Aufl, Halle, 1906, p. 170-171. > J. Schwane, Histoire des Dogmes. Tome I, Paris, 1903, p. 321.150 trebuie s& credem in Fiul, pentru despre Tati. Din credinga, se face cunoscut Tata. a Tatalui, cunoastere conforma i gnostic, cel cu adevirat gnostic, este legere a adevatrului prin adevar™"”, Dumnezeu pentru a rascumpira umanitatea intregime, El nu a luat numai un uman, caci Clement i numeste randuri Dumnezeu si om si el face un suflet precum si un trup. Dac& El este astfel, zice Clement, trupul nu se inalti. fafa de suflet ca un prin rau, Cand el mentioneaza in plus cobordrea Domnului la rturie despre credinfa in sufletul uman al The Early Christian \drinul, Scrieti, Vol. Fathers", London, 1974, p. Seromatele a ics. Tome I, Paris, 1903, p. 322- ia, Quis Dives Salvetur, 37, in ,.The Early fathers”, London, 1974, p. 174. PEE MOREE 151 noi alianfe, Mantuitorul, Marele Preot al lui Dumnezeu, Jertfaoferita pentru culminant al jert Is Hristos este moartea sa care El a ispasit pacatele si ice, care s-au elaborat in n fecund controverselor din secolele urmitoare. Clement vin si armonia erurilor, ca cel care a creat lumea si pe care intelepy Pagani de asemenea -au p: oamenilor, acest Logos El insu a nsout .,ficdndu-se trup pent El ,,fiind Unul si Acelasi", si om Dumnezeu”. Oamenii, ascultand acest Cuvant $f urméndu- 1, aseminarea lor originara cu Dumnezeu fiind complet realizati, vor fi indumnezeiji si condusi la vederea Tatalui, Din acest punct de vedere, opera mént ales in coca ce Logosul dumnezeiesc se face ceea ce El lumineazii pe oameni si fi educa in vederea unei viefi divine. Clement concentreazi invafatura sa in mirefia Fiului si Logosului, iar intruparea este necesara pentru ca 32 Schotane, Histoire des Dogmes. Tome I, Pais, 1903, p. 323. %® P. Smulders, Développement de la Christclogie dans le dogme et le ‘magistére, in ,.Mysterium Salutis, Dogmatique de I'Histoire du Salut”, Paris, 1974, p, 272-273.152 camenii si poat’ cunoaste pe Logosul dumnezeiesc, dar ceea ce ea este in-mod real riméne ascuns. Clement sustine cre in tealitatea Intrup&rii. El a respins expres dochetismul dualist™™, Dupa Cl Alexandrinul, Hristos este Logosul lui ‘are Dumnezeu este cunoscut. El a fost in lume, dnd existena gi lozofi. El s-a fiicut acum om. El.a fost un om cu trup omenesc si cu suflet. Clement a cdutat, desi rd succes, si evite dochetismul. Hristos si-a dat viafa sa pentru noi, ne-a. riscumparat gia invins raul, Nu mai putind important’ este acordatii conceptiei despre Hristos, care a impicat pe oameni cu Dumnezeu. El dezvolti clocvent invatatura sa, pe de alti parte, ridicdnd in slava pe Logosul ca un invajator dincolo de comparatie, ititor de lege si calea spre lui Origen?**, ‘Développement de la Christologie dans le dogme et le 4, D273. story of Doctrines. Vol. 1. History ‘Doctrines in the Ancient Church, Oregon, 1997, p. 143; R. Seeberg, eh der igesch 78"). Schwane, Histoire des fe der alten Kirche, p. 101-102. 1), in ,.The Early Christi 153 (200-230). El a pu cunostinfele sale, s& dobandeasc: in. comuniunea bisericeasc’ de episcopii din Alexandria, Demetrius si Heracles (231-234 sau 235). Totusi, nu s-ar estima foarte mult valoarea lucririlor apologetice si de exegezi, in Comparafie cu ceea ce el a fiicut in speculatia dogmatica”™. Vederile sale profunde asupra mai multor parti dogmei nu pastreaza cu totul niciodaté valoarea k au avut 0 mare influent’ asupra dezvoltarii dog: Kirche und Mittelalter, Gitersioh, 1995; R. Seeberg, Text-book of the History of Doctrines, Vol. 1 History of Doctrines in the Ancient Church, On 7. 3 Schwane, Histoire des Dogmes. Tome I, Paris 2 J. Schwane, Histoire des Dogmes. Tome I, Pari Hamack, Dogmengeschichte, 4, Aufl, Tubingen, 1905, p. 130.iginar al productiei lui se fac& vreo prezent: igen prezinti pe fiingd spiritual, fea este incompatibita cu notiunea de ; Aceasta este diametral opusi conceptiei lui mod principal o puternic’ aceastii cauza, teologia si respinsi ca eretic8 de 1odul V ecumenic de la Constantinoy ‘Yotusi, el nu poate fi scuzat cfs Bisericii gi pe vremuri el a fs * sale asupra Ti atacat de Metodiu de 0 Ja creatie a iesit din fiinta iui Dumnezeu. In schimb el su Logosul a preexistat vegnic ca independent. Nu e un timp, cand El nu a fost. El nu este creat > néscut din Dumnezeu din vegnicie, Aceasta nastere ®" J, Schwane, Histoire des Charles-loseph Hefele, Histoire des Concili 75-765, 7h: Hleshund, Tcologins historia. En dogshistcrsk dversik, Lund, Dogmbhistoria, Stockholm, 1927, p. 39; ; in The Early Christian Fathers”156 sublinieze, ci Logosul este deo fiima cu Tata (homoousios), pe de alta parte ci Fi si 0 altd persoana d este ndscut. Origen accentueazi deci si subordonarea™®, Origen afirma despre Dumnezeu atunci cénd spune : ,Dar ,nici la fiinta alteuiva hu participi Dumnezeu”. Mai curdnd se imp&rtageste pe decat s& participe El la vreo fiinfa. In schimb, El se impiirtaseste celor care au ,,duhul spunea cd Mantuitorul nostru ,participa” El insusi, ca unul care e El insusi dreptate, ci Se impartageste pe Sine celor drepii. Ar fi multe e spus si greu de cercetat lucrurile despre finyi, mai eu seam cele despre fiina, in ingeles propriu cea neschimbabili si netrupeasca. Astfel am putea afla daci Dumnezeu este dincolo de fiingS prin demnitate daci Dumnezeu este El inst nevazut, asa cum spune despre Mant : El este chipul mai cercetim si dac& Cel unul néscut si rebuie si fie numit : Fiing& a fiinfelor, idee a idellor, dintru inceput, pe cnd Tatal Sau si Dumnezeu este Jo de toate acestea™™', Origen susfine apoi cd Fiul este de o fiingd cu Tatil. ,,Ins& Fiul lui eglond, Tetons historia En dogmhistorisk Oversikt, Lund, Stockholm, 1927, p. 39-40; A. Bucuresti, 1984, p. 426; eae Contra Cetsum, VI, Cristian Fathers", London, 1974, p. 241. ? Te 157 Dumnezeu ,Cel i nscut decAt toatd Riptura”, desi : . Din contra si pentru a plistra unitatea lui Dunmezeu, el admite ® oni Origen, Contra Celsum V, 37, in The Earl ” ecg, Cont ly Christian Fathers”, % Origen, Scrieri ales. Partea a patra. Contra Tui Celus, Bucuresti, 1984, p. 348-349; Origen, Contra Ceisum, V, 39, in ,,The Early (Christian Fathers”, London, 1974, p. 242.loc s& prezinte ca pind acum pe Fiul, Dumnezeu, Dupi Origen, Fiul nu este numai i Dumnezeu, ci adevirat Dumnezeu dupa fiingi, iar nu dupa infie a Tata”. igen zice ck yFiul este strih strilucirea slavei nu se nagte odata, ca mai apoi si inceteze a se naste. Ea se naste pani cnd continua a exista lumina, care o ar fi putut riminea fri nasterea intelepciunii Sale”*, .Dumnezeu, spune Origen, este lumind, Fiul stralueirea tui *” Silvestru Ep. de Canev, Teologia Dognatcs Ontodoxa (eu a dogmelor), , P. 365. 159 Nasterea din vegnicie a Fiului din Tatal, ca un act Origen. Din acest punct de vedere nu m: era nevoie si se facd deosebire intre ,,Logos endiatheto: si Logos prophorikos”, care este punctul de teologia apologetilor si prin care nasterea explica nasterea Cu toate acestea Or concept fn sistemul su dogmat intre Dumnezeu Dumnezeu si sté la mijloc intre natura nenascut si ndscuta™", n face de asemenea deosebire intre Tatdl si Duhul care dupa fiinja Sa depinde de Tatal. El concepe Sfint din Tatai_ prin miflocirea si considerand pe Duhul Sfint inferior si ismul Ini Origen este strans legat le gandire. Dar, Origen mu pun le considera aparfinind aceleagi fiinge a lui Dumnezeu. In sistemul dogmatic al lui Origen putem observa c& el, pe de o parte, arati deosebirile Persoanelor Sfintei Treimi, stabilind existenfa lor neoal Gopone ‘adogmelor), Vol. I, ae 1899, 7.370,160 ipostatic’, iar pe de alti parte, afirm& dumnezeirea fiecdrei persoane gi stabileste consubstantialitatea lor”. andrinilor. ai acestei teologii trinitare au fost gandirea biblicd, filozofia neoplatonic’ fir indoiald, dar de asemenea convingere c& problema suprapunea pai prezint& deja 0 conceptie i Sfantul’ Duh sunt lor de activitate, ca atemporale, O prima consecint’ po: ales faja de Sfantul Duh, Dupi apo! a trecut sub ticere. Origen este cel persoanei necreate in Treimea dumnezei dis persoanelor era pus in relief, triada ianist. Origen vrea intr-adevir si pistreze deofiinfimea persoanelor 161 Astfel, datoriti: metodei platoni debaraseze de modalism si s4 puna in lumind deosebirile i ¢ in fiinja lui Dumnezeu, In schim sh interpreteze iunea universului si Pnevma, La fel ca si apusenii, Origen en, Dumnezeu este vegnic si desivarsit, peste timp si spafiu. Toate trisdturile care se gandesc pot si coboare pe Dumnezeu in aitropomorfisme umane si sunt respinse. Dumnezeu in Sine si pentru Sine este existenta absoluti de neconceput, dar ca cel bun si atotputemic El vrea cu necesitate s& se comunice pe ine. Aceasta are loc prin Logosul, Fiul si lumea spirituals, pe care Dumnezeu a creat-o, Logosul si lumea spiritual sunt din vesnicie in Dumnezen. tura lui Origen despre Logos are dou Parti. Logosul-Fiul este cea dintéi si cea mai inalti stralucire din fiinfa fui Dumnezeu. in contrast cu %* L. Scheffcayk, Histoire du Dogme de la Trinité, in ,Mysterium Salutis. Dogmatique de I'Histoire du Salut”, Paris, 1970, p. 243; Origen, De Principiis, IN, V. 6, in ,,The Early Christian: Fathers”, London, 1974, p. 212-213. %S L., Scheffezyk, Histoire du Dogme de la Trinité, in ,Mysterium Salutis. Dogmatique de I Histoire du Salut”, Paris, 1970, p. 243.162 Origen sustine nasterea vesnic& a Fiu , nu. exist un timp dnd El nu a fost. este subordonat Tatélui, ceva creat in contrast cu ‘Tatal ca singurul necreat’””, Legatura de unire intre aceste dowd puncte de vedere asupra Logo: tui nofiunea de emanajie. Logosul ca prima legatur’ de ema i este vizut din partea lui Dumnezeu ca logosul apartine celor create. Dar, vizut din punctul de vedere al Logosul se afla din nou ca chipul in care Tata se prezinté si se face ciunoscut. Dac se renunta la aceastit nofiune de emana 1 cade. Deci se pune accentul fie pe unitatea Logosului cu Dumnezeu in asa fel c& deosebirea se pierde, fie pe deosebirea cd Logosul-Hristos devine un Dumnezeu mai mic. Aceste dou puncte de vedere in directiile prezentate au fost asociate Jui Origen. acd din vegnicie de asemenea Duhul, a crui este de un cuprins mai mic Cu toate & Origen mu ane! Duhului si vorbeascd despre Tat fiinfa fui Dumneze savante din sec, II-III din Alexandria . Deoarece acesta alaturi de Fer. ‘Augustin este cel mai important teolog al Bi privire asupra invataturii sale face parte din stiinfa Istoriei 2. \. Dogmhistor ‘zum Studium der Dogmengeschichte, 4. Aufl, Halle, 1906, 195-196, | i Load 163 Bisericii. Activitatea sa neintrecut s-a manifestat pan in sec. IV de asemenea in dezvoltarea reflectiei de pani acum despre Dumnezeu, Hristos si Duhul pentru o invagitura sistematic’ despre Treime, care corespunde atit filozofice cét si propovaduirii biblice si Bisericii°. Pentru timpul urmitor este importanté folosirea sa antimodalista a nofi i perara accentuarea rea tii independente a Tat si Duhului, Pentru unitatea lor, el nu ici hh af de Duress, Problema contoversatl tn bisericeasca si misticd, trebuie s& fie rezolvatd pentru acest complex de probleme nu ca alternativa, ci ca sintezi. mi Ambele pirfi exist fundamentate in pozitia sa. Cand nu se ia in consideratie ambivalenta si tensiunea gindirii sale religioase, care permanent a fost in c&utarea expresiilor adecvate ale adevarului dumnezeiesc, nu se infelege invafitura sa. Dezacordul din expunerile sale despre Treime a dus apoi Ja faptul c& in origenismul de mai tarziu s-au formulat concepfii diferite cu accentuare is pei unititii sau a deosebirii celor trei persoane —_ 2° WolfDieter Hauschild, Lehrbuch der _Kirchen- und Dagneneechice,Dand 1 Alte irc un Miter, testo, 3 "Wolf-Dieter Hauschild, Lehrbuch der Kirchen- und Dogmengestiete. Band 1, Alte Kirche und Miteater, Gtesob p. 18-19,