Paracetamolul 

(sau paraacetilaminofenol, acetaminofen) este un derivat de para-

aminofenol din clasa anilidelor, cu acțiune analgezică și antipiretică. Acțiunea sa antiinflamatoare
este practic inexistentă, dar acest lucru nu înseamnă că nu poate fi folosit în durerile cauzate de
inflamații. Numele comerciale comune includ Tylenol și Panadol.La o doză standard,
paracetamolul scade doar într-o mică măsură temperatura corpului;[13] în acest sens este inferior
ibuprofenului, iar beneficiile utilizării sale în cazul febrei sunt neclare.[14] Paracetamolul poate
ameliora durerea în cazul migrenei ușoare acute, dar doar într-o mică măsură în cazul durerii de
cap episodice de tensiune.

O variantă de sinteză o reprezintă acetilarea para-amino-fenolului cu anhidridă acetică:

p-amino-fenol + anhidridă acetică → p-acetil-amino-fenol + acid acetic

Farmacologie[modificare | modificare sursă]
Paracetamolul are o excelentă biodisponibilitate după administrarea orală, și din acest motiv
administraraea sa pe cale parenterală este extrem de rar folosită. Pe scurt, proprietățile sale
terapeutice se explică prin inhibarea sintezei prostaglandinelor.[15] Aceasta determină efectul
analgezic (prin blocarea formării de prostaglandine E2 în sistemul nervos central și periferic) și pe
cel antipiretic (la nivelul centrului termoreglării din hipotalamus. Sinteza prostaglandinelor este
rezultatul acțiunii ciclooxigenazei, care este inhibată indirect de paracetamol.

Farmacocinetică[modificare | modificare sursă]

Model tridimensional al moleculei de paracetamol: Negru - Carbon; Alb - Hidrogen; Roșu - Oxigen; Albastru - Azot
Se absoarbe rapid și aproape complet din tubul digestiv, concentrația plasmatică maximă
apărând la 40-60 de minute după ingestie. La maxim 4 ore absorbția este maximă. Difuzează în
toate țesuturile, trecând inclusiv de bariera hematoencefalică. Timpul de înjumătățire este de 1-3
ore, dar crește până la 5 ore la nou-născuți și la pacienții cu insuficiență hepatică sau renală. La
dozele terapeutice de 0,5-2 g legarea de proteinele plasmatice este de maxim 25% și minim
10%. La dozele toxice sau în cazul insuficienței hepatice ajunge până la 50%.[16]
Metabolism și eliminare[modificare | modificare sursă]
80-90% este metabolizat în ficat prin conjugare, rezultând glucurono- (cea mai mare parte)
și sulfoconjugați, excretați apoi în urină. 2% până la 4% se elimină sub formă neschimbată
în urină, iar o mică fracțiune ia calea citocromului P450 din mitocondriile hepatice, fiind sursa unui
metabolit foarte toxic, care este rapid inactivat prin conjugare cu glutation. Acest metabolit este
apoi conjugat a doua oară cu cisteină și acid mercapturic și eliminat renal. Această oxidare cu 2
electroni a acetaminofenului la N acetilbenzosemichinonimină, de către PHS implică probabil
formarea unui produs de oxidare cu un electron, Nacetil-benyosemichinonimină, radical liber,
ambii metaboliți fiind implicați în toxicitatea renală. Există controverse în legătură cu identitatea
acestui metabolit intermediar. O serie de dovezi experimentale sugerează că ar fi N-
acetilimidoquinona. În afară de aceste căi de inactivare, în ficat paracetamolul mai suferă și
conjugare cu cisteină și deacetilare (rezultând para-aminofenol).După cum se observă activarea
în prezența citocromuli P450 conduce la hepatotoxicitate, iar activarea de către PHS duce la
nefrotoxicitate, asta deoarece în zona medulară renală are nivele joase de Cit P450, dar nivele
înalte de PHS.

Biotransformarea paracetamolului

Utilizare terapeutică[modificare | modificare sursă]

Indicații terapeutice[modificare | modificare sursă]
 Este utilizat în mod curent pentru tratamentul simptomatic al afecțiunilor care implică
durere de intensitate slabă sau moderată:
o cefalee
o nevralgii dentare
o dureri chirurgicale
o artralgii nereumatismale
o entorse, fracturi, luxații
 o dismenoree
Eficiența maximă a paracetamolului se obține în cazul durerilor slabe de origine non-viscerală.

 Ca antipiretic în hipertermiile de natură infecțioasă. Efectul antipiretic este

proporțional cu temperatura: paracetamolul este complet ineficient în scăderea
temperaturii normale
Căi de administrare[modificare | modificare sursă]
 Per os (oral)
 Rectal
 intravenos, pentru durerea postoperatorie
Efecte adverse[modificare | modificare sursă]
 Manifestări alergice urticariene
 Agranulocitoză sau granulocitopenie
 Anemie
 Trombocitopenie
 După doze toxice sau utilizare cronică: hepatotoxicitate cu necroză hepatică
generalizată și ireversibilă
 Poate apărea dependența psihică de paracetamol, dar dezvoltarea toleranței și a
dependenței fizice nu a fost semnalată.
Interacțiuni[modificare | modificare sursă]
 Alcoolul și barbituricele pot potența hepatotoxicitatea, dar numai la doze mari
 Modifică rezultatul dozării acidului uric în ser
 Modifică rezultatul dozării glucozei în ser (doar pentru metoda glucozo-oxidazei)
 Poate scadea tranzitoriu transaminazele, timpul de protrombină și bilirubina.
 Efectul său hepatotoxic este potențat de cofeină.
Contraindicații[modificare | modificare sursă]
 Hipersensibilitate la paracetamol
 Se impune prudență în cazul insuficienței hepatice sau renale și în hepatite
 Alcoolism

Toxicitate[modificare | modificare sursă]
Mecanismul celular al toxicității[modificare | modificare sursă]
În caz de supradozare căile de inactivare prin sulfo- și glucurono-conjugare se saturează și astfel
se recurge la calea în mod normal minoritară, a citocromului P450 (oxidare). Metabolitul
intermediar, foarte toxic datorită gradului mare de reactivitate, despre care se crede că este N-
acetilimidoquinona, este rapid conjugat cu glutation. Gluationul poate deveni destul de repede
insuficient în intoxicațiile masive, și astfel N-acetilimidoquinona liberă difuzează în citoplasma
hepatocitelor, ajungând să reacționeze ireversibil cu glicoproteinele membranare. Sunt afectate și
endomembranele, rezultând practic eliberarea așa-numitelor componenete "microsomale".
Acesta este mecanismul de toxicitate al paracetamolului, dar și al altor compuși care epuizează
rezervele hepatocelulare de glutation. Se ajunge la citoliză, cu necroză hepatică generalizată și
implicit insuficiență hepatică. Majoritatea datelor experimentale indică faptul că depleția de
glutation la care apare citoliza este de circa 70%. Semnele unei intoxicații apar la doze foarte
variate, începând cu 5-8 g. În cazul indivizilor tarați sau al copiilor dozele periculoase pot fi mult
mai mici.
Intoxicația[modificare | modificare sursă]
Relația dintre riscul de toxicitate hepatică manifestă, timp și concentrația plasmatică a
paracetamolului. Se observă că pragul de alertă este o concentrație de 150 de µg/ml la 4 ore, și
certitudinea afectării ireversibile a ficatului apare în cazul unei concentrații de 200 µg/ml la 4 ore.
După 1-3 ore de la ingestia unei doze mai mari de 5-8 g apar primele semne care constau în:

 Greață
 Vărsături
 Anorexie
 Dureri abdominale
În intoxicațiile cu doze mult mai mari, acestea sunt înlocuite sau însoțite de:

 Agitație, delir
 Stupoare, obnubilare sau comă
 Hipotermie moderată
 Dispnee
 Hipotensiune arterială și tahicardie mergând până la șoc
Tratamentul intoxicației[modificare | modificare sursă]
Antidotul pentru intoxicația cu paracetamol este N-acetilcisteina. Aceasta trebuie administrată
cât de repede posibil, în paralel cu diferite măsuri de tratament simptomatic, și cu monitorizarea
funcțiilor vitale.
Este important de menționat faptul că o intoxicație cu paracetamol are o perioadă de evoluție
critică de până la 72 de ore, în care pot să apară sau nu primele semne ale citolizei, manifestate
bochimic prin creșterea marcată a transaminazelor și clinic prin semnele unei insuficiențe
hepatice fulminante.
Paracetamolul este foarte toxic pentru câini, pisici și alte mamifere. Pentru aceste animale, doze
foarte mici pot da intoxicații grave, letale. Din acest motiv paracetamolul este evitat de terapia
veterinară.