O motocicletă parcată sub stele

Mircea Cărtărescu

În sens larg, termenul de „postmodern” se referă la schimbările petrecute in

ultimele decenii ale secolului XX ca urmare a dezvoltării mijloacelor de comunicare
în masă și a globalizării, în condițiile în care cel mai important criteriu estetic este
aspectul comercial. În sens restrâns, postmodernismul se referă la evoluția artei în
acea perioadă. Acest curent se manifestă în literatura română începând cu
Generația optzecistă și exprimă un tip original de a scrie ce constă în utilizarea unor
procedee tipice precum: colajul, intertextualitatea, metatextualitatea, utilizarea
ironiei și a parodiei, renunțarea la constrângeri, extinderea epicului asupra poeziei,
reducerea la minim a figurilor de stil sau amplificarea rolului cititorului care devine
martor și colaborator în vederea realizării textului și, spre deosebire de orice alt
curent, nu se opune curentelor anterioare ci le revalorifică la nivel parodic.

Mircea Cărtărescu este considerat cel mai de seamă poet optzecist de factură
postmodernă, supranumit de Eugen Simion „liderul unei noi generații de poeți”.
Poemul „O motocicletă parcată sub stele” face parte din volumul intitulat „Totul”
publicat in 1985, al cărui titlu exprimă concepția poetului conform căreia orice poate
deveni poezie, sursa lui de inspirație fiind realitatea înconjurătoare.

Opera tratează temele literaturii anterioare într-o manieră parodică. Astfel

teme precum condiția efemeră, dragostea neîmplinită și singurătatea și motivul
aspirației spre ideal sunt atribuite într-o maniera ludică unui obiect.

Titlul conține un termen nepoetic, din registrul tehnic, anume „o motocicletă”

și face referire la imaginarul romantic prin cadrul nocturn. Prin acesta se fixează
elementul central al operei, anume motocicleta, căreia îi sunt atribuite aspirații
umane.

Poemul este structurat ca un lung monolog construit într-un stil ironic și cu

inflexiuni parodice și prezintă trei secvențe lirice.

Prima secvență începe ex abrupto cu afirmația sinelui: „Sunt o motocicletă

parcată sub stele” și atenționează cititorul că textul trebuie interpretat ca o
alegorie. Se remarca repere spațiale ce indică mediul citadin(„vitrina magazinului”,
„gang”). În timp ce motivul singurătății este exprimat direct prin afirmația
motocicletei „mă simt singură”, cei al aspirației spre înalt este sugerat prin
reflectarea „galaxiilor” în oglinda retrovizoare”. Poemul prezintă în mod alegoric
dorința unui obiect inanimat de a experimenta sentimente umani, culminând cu cel
al iubirii. Prin interogația retorică „cum poate fi cineva liber când e făcut din celule?”
este marcată imposibilitatea materialului de a înțelege eternitatea spiritului uman,
care îi conferă o libertate nebănuită.
 A doua secvență metamorfozează dorința aprigă a motocicletei de a
experimenta dragostea prin scenariul creat de ea în care își închipuie că iubește un
prelungitor. Repetarea conjuncției „dacă/dac” și prezența verbelor la condițional
optativ accentuează imposibilitatea îndeplinirii visului de iubire prin enumerarea
obstacolelor ce se pun în calea sa(„dacă aș putea iubi”, „dac-ar vrea”, „dac-aș avea
degete”, „dac-aș putea să trăiesc”.

Ultima secvență lirică conține previziunile sumbre cu privire la sfârșitul

motocicletei(„curând o să mor și n-am făcut nimic în lumea asta”) și monotonia unei
zile(„dimineață or să mă încalece iar, or să-mi sucească ghidonul, or să mă
ambreieze”). Descrierea peisajelor se realizează într-o manieră romantică și
împreună cu mărturisirea sa din final(„asta e consolarea mea, e meseria mea, e
dragostea mea. Pentru asta merită să fii singur”) sugerează resemnarea și
echivalarea doar la nivel oniric a destinului motocicletei cu destinul uman.

Opera conține numeroase procedee postmoderne care îi conferă originalitate.

Temele literaturii anterioare sunt tratate parodic, iar punerea în corespondență a
destinului uman cu cel al unei motociclete poezia devine o alegorie cu nuanțe
ironice. Se remarcă prezența termenilor nepoetici, din registre stilistice variate
precum cel tehnic(„bobină”, „cilindrii”, „tuburi catodice”) și cel colocvial(„gang”,
„ghivece”, „viermi”, „sârmă”, „formol”) și a formelor scurte(„dac” in loc de
„dacă”)tehnică folosită de poeții postmoderni pentru a evidenția faptul că termenii
trebuie înțeleși cu sensul conotativ, nu cel denotativ. De asemenea, ortografia și
punctuația nu se încadrează normelor literare. Nu numai începutul versurilor, ci și al
enunțurilor este scris cu minusculă, la fel ca substantivele proprii, pentru a nu
focaliza atenția cititorului, deoarece textul trebuie privit ca o înșiruire de gânduri.

Alegorie a tensiunii ireconciliabile între animat și inanimat poemul „O

motocicletă parcată sub stele este o mărturie elocventă a mijloacelor lirice
postmoderne de care dispune Mircea Cărtărescu: fantezism, ironie, spirit parodic,
alternanța rapidă a planurilor poetice și recursul la spiritul ludic și la registrul
oniricului.