3.1. Definiţie: Şi Motricitate Specială - Conf - Univ.dr. Ciocoiu Dana Lucica

FUNDAMENTELE ŞTIINŢIFICE ALE BASCHETULUI
Note de curs an universitar 2022-2023/ Kinetoterapie şi motricitate specială - Conf.univ.dr. Ciocoiu Dana Lucica
Cursul 3
3.1 Definiţie.
3.2 Caracteristici
3.3 Componente (noţiunea de element tehnic, procedeu tehnic, stil, mecanism de bază).
3.4 Sistematizarea elementelor şi procedeelor tehnice fără minge şi cu minge.
3.5 Analiza tehnică a procedeelor tehnice fără minge şi cu minge.
3.1. DEFINIŢIE
Tehnica jocului de baschet reprezintă ansamblul de deprinderi motrice specifice ca

formă şi conţinut, care se referă la manevrarea mingii şi la deplasărilejucătorilor în vederea
înscrierii de puncte, conform regulamentului de joc (C. Hânsa L.Călin, 2004).
Tehnica sportivă a fost definită de specialiştii domeniului astfel :
 „ un sistem de mişcări integrate sau o înlănţuire de mişcări parţiale (acte, gesturi, priceperi,
deprinderi)specializate şi automatizate, cu ajutorul cărora rezolvăm scopul şi sarcinile de
atac şi apărare ale jocului (D.Evuleţ – Colibaba,I. Bota, 1998);
 „un sistem specializat de structuri motrice (elemente şi procedee tehnice) de mare eficienţă
în competiţie,dacă sunt efectuate corect şi raţional din punct de vedere biomecanic”( O.
Bâc, 2001);
 „totalitatea acţiunilor motrice executate ideal din punct de vedere al eficienţei acestora (A.
Dragnea, S. Mate-Teodorescu, 2002).
Din punct de vedere terminologic, factorul tehnic este găsit în literatura de specialitate sub
diferite denumiri, majoritatea autorilor utilizează termenul „tehnică de joc”, dar oferă acestuia şi
alte sinonime cum ar fi: tehnomotricitate, comportament tehnico-motric, comportament
tehnic, capacitate tehnică sau tehnică motrică (D. Evuleţ – Colibaba, I. Bota,1998).
Unii autori menţionează că noţiunile de „tehnică” şi „pregătire tehnică”, nu sunt

identice (A. Păcuraru, 2000,O. Bâc, 2001, A.Prescorniţă ,2004).
Termenul „tehnică” nu se referă la toate procedeele, cuprinde doar formele relativ

eficiente ale execuţiei tehnice, care au fost alcătuite raţional, pe baza legităţilor mişcării. Tehnica
reprezintă „un sistem specializat de structuri motrice” iar pregătirea tehnică „un proces instructiv
- formativ”.
Documentul nu poate fi reprodus fără acordul autoarei.

În viziunea autorului O. Bâc (2001) pregătirea tehnică este „reprezentată de totalitatea

măsurilor ce prezintă caracter metodic, organizatoric şi psiho-pedagogic din procesul de
antrenament, care au ca scop însuşirea tehnicii de execuţie a diverselor procedee tehnice
specifice unor ramuri de sport”.
Definiţiile specialiştilor privind cele două noţiuni înregistrează atât puncte comune dar şi
diferite, important de reţinut este faptul că sportivii au nevoie de o tehnică perfectă, de cea mai
eficientă şi raţională execuţie a mişcărilor specifice jocului, pentru executarea unei sarcini
sportive, cu un consum energetic minimal.
3.2 CARACTERISTICI
Tehnica sportivă este supusă unui proces continuu de perfecţionare şi de creativitate, care
se bazează pe următoarele elemente :
 Analiza modelului tehnic din execuţiile marilor campioni.

 Valorificarea experienţei practice din antrenamente şi competiţii.
 Perfecţionarea inventarului de concurs (materiale, echipament) care poate influenţa
tehnica de execuţie.
 Contribuţiile unor sportivi de excepţie, care au inventat tehnici noi şi a căror
procedee de execuţie au devenit clasice.
 Cercetările şi creaţiile specialiştilor.
În jocul de baschet, tendinţele tehnicii de a evolua permanent sunt evidente, datorită

dinamismului şi rapidităţii tot mai crescute, complexităţii tactice, suportului teoretic, etc.
Importanţa tehnicii se conturează prin caracteristicile, prezente în majoritatea definiţiilor
oferite de specialiştii domeniului.O prezentare completă a caracteristicilor care derivă din
definiţii este realizată de autorii T. Predescu, C. Ştefan, (1994) :
 Economicitatea şi eficacitatea mişcărilor.

 Condiţionarea de celelalte componente ale antrenamentului – tactică, psihologică şi
fizică în special.
 Diferenţierea în raport de specificul ramurii, probei-sportive, astfel tehnica este
orientată în jocurile sportive spre soluţionarea situaţiilor complexe, prin finalizările
specifice (înscrierea coşului) interesând mai puţin ampliudinea şi expresivitatea
mişcărilor (gimnastică ritmică,înot sincron, patinaj artistic, etc.).
 Se realizează pe baza unui bagaj variat de deprinderi şi priceperi motrice ca rezultate
ale poceselor de învăţare motrică.
Literatura de specialitate mai prezintă o serie de caracteristici ale tehnicii dintre care
enumerăm :

Specificitatea este caracteristica cea mai pregnantă, cea mai evidentă pentru tehnică,
deoarece mişcările proprii unei discipline, sunt uşor de recunoscut cum ar fi aruncarea la coş
specifică jocului de baschet, care nu se regăseşte în conţinutul altor jocuri sportive .
Raţionalitatea rezultă din faptul că mişcările şi gesturile motrice care alcătuiesc acţiunile
tehnice sunt logice şi au un scop precis. Procedeele tehnice se realizează în spaţiu şi timp
adecvat, eliminând mişcările inutile.
Eficienţa tehnicii are orientare şi aplicabilitate practică, execuţiile elementelor şi

procedeelor tehnice urmăresc şi realizează un scop bine urmărit .
Perfectibilitatea tehnicii este determinată de procesul permanent referitor la

îmbunătăţirea procedeelor tehnice la un grad înalt de măiestrie, a materialelor şi echipamentelor
sportive, a colaborărilor fructuoase dintre antrenori în funcţie de practica jocului şi exigenţele
regulamentului. Ea vizează atât forma cât şi conţinutul mişcării.
Evolutivă deoarece se va adapta permanent la comanda socială (cerinţele moderne ale

jocului).
3.3. COMPONENTE
Analiza tehnicii unui joc sportiv se referă de fapt la conţinutul acestuia, reprezentat de
următoarele componente :
 Elementele tehnice
 Procedeele tehnice
 Stilul tehnic
 Mecanismul de bază al execuţiilor tehnice
Majoritatea specialiştilor domeniului consideră că principalele componente ale tehnicii
sunt elementele şi procedeele tehnice .
Definiţiile adresate noţiunii element tehnic diferă din punct de vedere al formulării dar
prezintă aceleaşi trăsături comune în viziunea autorilor care au abordat această componentă a
tehnicii.
3.3.1 ELEMENTUL TEHNIC
 Elementul tehnic reprezintă „mecanismul de bază al mişcărilor prin care se acţionează

manevrarea mingii şi are un caracter general”(C. Hânsa, 2003; C.Hânsa, L.Călin, 2004).
Exemple: - aruncarea la coş

- driblingul
- pasarea mingii
- oprirea
- pivotarea
- poziţia fundamentală,
- deplasări, etc.
Modalitatea de aplicare a elementelor tehnice în situaţiile imprevizibile ale jocului
(minge, adversar, spaţiu de joc) au determinat formarea şi perfecţionarea unor procedee tehnice
concrete (operaţionale) pentru rezolvarea acestor sarcini.
3.3.2 PROCEDEUL TEHNIC
 Procedeele tehnice reprezintă concretizarea şi adaptarea elementelor tehnice la

situaţiile de joc, printr-un mecanism complex de mişcări executate conştient, într-o succesiune
raţională şi cu un scop bine precizat.
Exemple: – aruncarea cu două mâini de la piept

– aruncarea cu două mâini de deasupra capului
– aruncare cu o mână din faţă, etc.
Caracteristica principală a procedeului tehnic constă în eficienţa competiţională, rezultată
din utilizarea raţională a capacităţii fizice şi a legilor biomecanice ale mişcării. Acesta are un
conţinut concret şi diferenţiat, care este redat prin mecanismul de bază.
Autorii D.Colibaba - Evuleţ, I. Bota, (1998), T. Bompa, (2003) consideră că procedeele

tehnice au o structură motrică simplă sau complexă şi se pot clasifica astfel :
 Procedeele tehnice simple sunt gesturi motrice a căror funcţie se încadrează în trei
faze (momente) distincte: poziţia iniţială, mişcarea propriu-zisă şi poziţia finală.
Acestea apar aunci când când opoziţia adversarului este inexistentă sau în momentele
fixe ale jocului deci se execută separat, fără a fi încadrate într-o structură complexă.
 Procedeele tehnice complexe au o frecvenţă mai mare de utilizare în jocurile

sportive, structura motrică a acestora leagă două sau mai multe procedee
tehnice.Execuţia lor se realizează într-o structură complexă, care presupune o
înlănţuire a procedeelor tehnice pentru o situaţie de joc.Dacă acestea sunt subordonate
gândirii, devin scheme operaţionale. Inteligenţa jucătorului este singura care poate
modifica structura motrică a procedeului tehnic(simplu sau complex) aşa cum au
sesizat autorii D.Colibaba - Evuleţ, I. Bota, (1998).

Fiecare dintre aceste procedee tehnice au o structură motrică (biomecanică) dar cu

variante structurale de execuţie (de pe loc, din deplasare, din săritură) sau sunt efectuate în
anumite regimuri de solicitare fizică (în viteză, forţă, anduranţă, îndemânare) şi psihică (stări
emoţionale pozitive sau negative, încordare nervoasă, stres).
Din cele prezentate anterior, se poate evidenţia importanţa deosebită a procedeelor

tehnice în instruire, care rămâne o problemă esenţială şi foarte dificilă datorită creşterii
dinamismului şi vitezei în jocurile sportive, motiv ce necesită construirea creativă a unor
modalităţi de acţionare noi, raţionale şi eficiente cu implicaţii atât din partea antrenorilor cât şi a
sportivilor.
3.3.3 STILUL TEHNIC
 Stilul tehnic presupune menţinerea structurii şi a formei corecte a mişcării, la care se

adaugă în execuţia procedeului şi nota personală a fiecărui jucător sau maniera proprie de a
efectua un procedeu tehnic cu eficienţă, accesibilitate, expresivitate şi randament sporite .
Acesta se instalează în faza superioară a perfecţionării tehnicii jocului.Fiecare joc sportiv

are un standard acceptat de perfecţiune tehnică la care trebuie să se conformeze orice jucător sau
antrenor.
Tehnica standardizată este considerată un model, care este utilizat la învăţarea sau
perfecţionarea unei deprinderi. Pentru a fi corect modelul trebuie să fie sigur din punct de vedere
biomecanic şi eficient din punct de vedere fiziologic .
Deşi jucătorii au în minte permanent modelul şi încearcă să-l imite, dimensiunile

corporale, sistemul de pârghii ale membrelor, greutatea corporală şi calităţile motrice
(coordonare şi putere) pot adesea să modifice uşor modalitatea în care modelul este transpus în
practică. Aceste caracteristici care modifică modelul sunt denumite stil şi este declanşat în
general de execuţiile tehnice ale sportivilor de excepţie.
Părerile specialiştilor au conturat definiţii care în sinteză au trăsături comune dar şi

diferite a următoarele aspecte:
 Impunerea cu pregnanţă a particularităţilor individuale, în una sau toate secvenţele

modelului de execuţie (D.Colibaba - Evuleţ, I. Bota, 1998).
 Modul particular (amprenta personală) de efectuare a unui procedeu tehnic; mecanismul de
bază al procedeului tehnic este respectat dar particularităţile morfologice, funcţionale,
psihice, se imprimă asupra execuţiei (A. Dragnea, S. Mate-Teodorescu, 2002).

A.Păcuraru,(2000) este de părere că stilul tehnic are două modalităţi de exprimare :
 când procedeul clasic este respectat →execuţia motrică respectă cerinţele principale ale
mecanismului de bază, dar sportivul imprimă un mod propriu de execuţie;
 când sportivul creează un proces tehnic original →execuţia tehnică prezintă acte motrice
originale, cu un mecanism de bază nou, pe care practica l-a confirmat ca fiind de
maximă eficienţă.
3.3.4 MECANISMUL DE BAZĂ
 Mecanismul de bază al procedeului tehnic reprezintă veriga pricipală din execuţia

procedelor tehnice.
În opinia autorului (A.Dragnea,2002) este o succesiune”logică de acte motrice, obiectiv

necesare, în vederea efectuării eficiente a acestuia”.
Mecanismul de bază trebuie înţeles ca un sistem de factori spaţiali, temporali, dinamici şi
energetici.Ca exemplu din jocul de baschet:aruncarea la coş din săritură precedată de prinderea
mingii din deplasare şi oprire într-un timp.Deosebim la acest procedeu că: bătaia, săritura,
aruncarea propriu-zisă şi aterizarea, reprezintă mecanismul de bază al acestei aruncări.
Procedeul tehnic este prezentat sistematic de A. Dragnea, (2002) astfel (Figura 4.1).
PROCEDEU TEHNIC
are
mecanism de bază
caracterizat
Aspecte spaţio-temporale Aspecte dinamico-energetice
– distanţă – poziţie – de forţă – de precizie

– amplitudine – durată – de viteză – de echilibru
– direcţie – ritm – de coordonare – forţă internă
– forţă externă
având ca rezultat
EFECTUAREA EFICIENTĂ A
MIŞCĂRILOR
Figura 4.1 Structura procedeului tehnic (după A. Dragnea, 2002)

Autorul O. Bâc, (2001), enumeră componentele mecanismului de bază :
 poziţii→ iniţiale, intermediare şi finale;

 faze principale de mişcare → în special la faza de pregătire, faza de execuţie propriu-zisă
şi la faza de încheiere sau de finalizare a procedeului respectiv;
 momente→ care redau prin „stop cadru” punctele de interes din cadrul unei faze sau de
legătură între două faze;
 detalii specifice→precizează o serie de elemente orientative, cu influenţă mai redusă
asupra mecanismului de bază.
Mecanismul de bază conţine o suită de acte motrice cu poziţii şi mişcări bine precizate
pentru corp şi segmentele sale. La jocurile sportive în momentul executării unei suite de
procedee tehnice, faza de încheiere a mecanismului de bază din primul procedeu tehnic devine
poziţia de plecare sau faza de pregătire pentru procedeul tehnic următor.
Referitor la caracteristicile şi parametrii mecanismului de bază O. Bâc (2001) al
procedeului tehnic, acesta se realizează pe baza unor studii aprofundate de biomecanică,
deoarece oferă informaţii legate de modelul ideal de execuţie sau chinograma procedeului
respectiv. Astfel lungimea pârghiilor, numărul şi calitatea fibrelor musculare,deschiderea
unghiurilor de execuţie, amplitudine, direcţia, forţa, viteza de execuţie şi puterea, precum şi
panurile şi axele de realizare în raport cu centrul de greutate corporală, cu forţa gravitaţională,
etc., determină eficienţa procedeelor tehnice.
3. 4 SISTEMATIZAREA ELEMENTELOR ŞI PROCEDEELOR TEHNICE
Tehnica în jocul de baschet se împarte în:
A. Elemente şi procedee tehnice fără minge (mişcarea în teren).

B. Elemente şi procedee tehnice cu minge.
Conţinutul tehnicii jocului de baschet este prezentat sintetic în tabelul 4.1
Tabelul 4.1
Conţinutul tehnicii jocului de baschet
FAZA DE ATAC FAZA DE APĂRARE
 poziţie fundamentală (medie  poziţie fundamentală (joasă)

şi înaltă)
 alergare înainte  alergare cu spatele şi laterală
 schimbare de direcţie  schimbare de direcţie
FAZA DE ATAC FAZA DE APĂRARE
 ţinere, prindere, pasă  pas adăugat înainte şi înapoi

 driblingul  pirueta
 aruncarea la coş  lucrul de braţe şi jocul de
picioare
 pivotul  săritura (urmărire la panou)
 oprirea
 fentă
 săritura (la recuperare)
3.5 ANALIZA TEHNICĂ A PROCEDEELOR TEHNICE FĂRĂ MINGE
3.5.1 TEHNICA ELEMENTELOR ŞI PROCEDEELOR

TEHNICE FĂRĂ MINGE
I. DEFINIŢIE
 Tehnica jocului fără minge („mişcarea în teren”) reprezintă ansamblul de

deprinderi motrice (elemente şi procedee tehnice) specifice ca formă şi conţinut care se referă la
deplasările jucătorilor în teren conform fazelor de atac şi apărare.
SISTEMATIZAREA ELEMENTELOR ŞI PROCEDEELOR

TEHNICE FĂRĂ MINGE
 înaltă
1. Poziţia fundamentală:
 medie
 joasă
alergare normală
2. Deplasările: alergare specifică (înainte, înapoi, lateral, cu variaţii
de ritm, cu opriri, plecări bruşte etc.)
pasul adăugat (înainte, înapoi)

într-un singur timp

3.Opririle:
în doi timpi
4. Schimbările de direcţie cu frânare pe-un picior

cu frânare pe ambele picioare
5. Săriturile de pe loc
cu elan
6. Pirueta
de pe loc
din deplasare
7. Lucrul de braţe şi jocul de picioare
POZIŢIA FUNDAMENTALĂ
Prezentarea modelului:
 picioarele depărtate aproximativ la proiecţia lăţimii umerilor;
 tălpile paralele pe sol, greutatea egal repartizată, pe aceeaşi linie sau una înaintea
celeilalte pentru îmbunătăţirea echilibrului;
 gleznele flexate uşor;
 genunchii flexaţi şi orientaţi puţin spre interior;
 trunchiul arcuit, aplecat spre înainte;
 braţele apropiate de trunchi şi flexate din articulaţia coatelor, unghi de aproximativ
90°;
 umerii relaxaţi;
 palmele orientate faţă-n faţă;
 degetele depărtate, formează o cupă;
 capul şi bărbia spre înainte, privirea cuprinde o zonă cât mai mare din teren.

Caracteristici de execuţie:
 Gleznele şi genunchii sunt flexaţi sub un unghi care să determine un plan, format de umeri,
genunchi şi vârfurile picioarelor.
 Proiecţia centrului de greutate va cădea în interiorul bazei de susţinere.
În faza de atac poziţia fundamentală (înaltă,medie) prezintă următoarele caracteristici de

execuţie :
 genunchii şi gleznele uşor flexate, oferă un echilibru bun corpului.
 jucătorul este în posesia mingii
 mingea ţinută la nivelul pieptului;
 privirea orientată spre coş.
În faza de apărare poziţia fundamentală (joasă) prezintă următoarele caracteristici de
execuţie:
 distanţa dintre tălpi depăşeşte proiecţia lăţimii umerilor;
 braţul de pe partea piciorului mai avansat este ridicat, celălat lateral.
DEPLASĂRILE
ALERGAREA NORMALĂ
 piciorul din faţă realizează o împingere energică simultan cu ducerea rapidă a celuilalt
picior înainte;
 contactul cu solul se realizează pe toată talpa, printr-o rulare călcâi –vârf;
 trunchiul este uşor aplecat spre înainte;
 braţele flexate din articulaţia coatelor, se deplasează activ, alternativ înainte-înapoi pe
lângă corp, mişcare coordonată cu cea a membrelor inferioare.
 Acţiunea de impulsie reperzintă veriga principală.
 Contactul cu solul se realizează printr-o rulare calcâi-vârf.
 runchiul este uşor aplecat spre înainte
 Braţele flexate din articulaţia coatelor (unghi de 90°) se deplasează în direcţia alergării.
b. ALERGAREA SPECIFICĂ ÎNAINTE
 contactul cu solul se realizează pe toată suprafaţa tălpilor sau prin rulajul acestora
(călcâi – vârf);
 genunchii uşor flexaţi;
 trunchiul este uşor aplecat spre înainte;
 braţele pendulează la pornire şi sunt pregătite pentru a prinde mingea;

 privirea spre înainte, pentru a urmări acţiunile adversarului.
 Se efectuează prin păşiri succesive.
 Contactul cu solul se efectuează pe toată talpa, sau prin rularea acesteia cu vârfurile orientate
uşor spre interior.
 Se păstrează permanent poziţia fundamentală pe parcursul alergării.
c. ALERGAREA ÎNAPOI ( CU SPATELE SPRE DIRECŢIA DEPLASĂRII)
 tălpile picioarelor uşor depărtate;
 călcâiele orientate spre exterior;
 contactul cu solul se realizează prin rulare vârf – călcâi şi spre înapoi;
 trunchiul este uşor aplecat spre înainte pentru a menţine centrul de greutate spre
înainte;
 braţele sunt uşor depărtate şi flexate din articulaţia coatelor.
 Jucătorul se deplasează cu spatele spre direcţia de înaintare.
 Deplasarea picioarelor se efectuează prin alunecare.
 Contactul cu solul se efectuează prin rularea tălpii vârf-călcâi.
 Membrele inferioare şi superioare realizează mişcări opuse alergării obişnuite.
d. PASUL ADĂUGAT ÎNAINTE SAU ÎNAPOI
 contactul cu solul se efectuează pe toată talpa;
 greutatea egal repatizată pe ambele picioare;
 piciorul dinapoi este tras rapid spre cel din faţă, fără a fi ridicat de pe sol;
 braţul ridicat determină o poziţie puţin oblică a trunchiului şi a tălpii piciorului din
spate;
 celălalt braţ balansează în plan lateral;
 pentru pasul adăugat spre înapoi, mecanismul este asemănător – piciorul dinapoi este
cel care începe deplasarea, acesta fiind „ştres” pe vârf, după care va lua contact cu toată
talpa.

 Jucătorul se deplasează în poziţie fundamentală de apărare (joasă).
 Piciorul dinapoi nu depăşeşte niciodată în deplasare pe cel din faţă (pas adaugat înainte) şi invers
pentru pasul adăugat înapoi.
 Contactul cu solul se realizează pe toată talpa.
 Depărtarea corespunzătoare a tălpilor, asigură echilibru corpului..
e. PASUL ADĂUGAT LATERAL ŞI ALERGAREA LATERALĂ
 talpa piciorului care începe deplasarea lateral este menţinută cât mai aproape de
suprafaţa solului;
 talpa celuilalt picior se apropie de primul şi alunecă pe sol;
 trunchiul este orientat lateral faţă de direcţia deplasării;
 braţele flexate din articulaţia coatelor se duc lateral sau unul oblic jos şi celălalt oblic
sus;
 privirea orientată spre înainte.
 Jucătorul se deplasează în poziţie fundamentală de apărare (joasă).
 Contactul permanent cu solul pe parcursul deplasării .
 Se va începe cu piciorul din direcţia deplasării.
 Depărtarea corespunzătoare a tălpilor, asigură echilibru corpului.
SCHIMBĂRILE DE DIRECŢIE
a. SCHIMBARE DE DIRECŢIE CU FRÂNARE PE UN

PICIOR
 din deplasare,jucătorul execută oprire cu uşoară ghemuire pe piciorul opus direcţiei,
printr-o păşire mai lungă pe acest picior;
 talpa se aşează oblic pe sol fiind orientată spre noua direcţie, instalându-se acel
moment de frânare;
 centrul de greutate este proiectat în interiorul ocolirii;
 greutatea corpului este repartizată pe piciorul din exterior;
 prin impulsia piciorului din exterior se determină răsucirea energică a corpului,
urmată de aşezarea pe picioare, la o distanţă mai mică decât păşirea normală a
piciorului din interiorul ocolirii pe noua direcţie.

b. SCHIMBAREA DE DIRECŢIE CU FRÂNARE PE

AMBELE PICIOARE
 din deplasare jucătorul execută o uşoară săritură;
 picioarele se duc spre înainte şi iau simultan contact cu solul;
 vârfurile picioarelorvor fi orientate spre noua direcţie;
 corpul execută o răsucire şi „plonjează” în noua direcţie, plecarea executându-se pe
piciorul din interiorul ocolirii;
 greutatea corpului va fi repartizată mai mult pe piciorul din afara ocolirii şi marginea
tălpii din interiorul ocolirii.
 Centrul de greutate al corpului este proiectat către interiorul ocolirii şi pe noua direcţie.
 Păşirea pe noua direcţie se realizează prin ridicarea tălpii de pe sol fără a fi însă ridicat şi centrul
de greutate al corpului.
 Genunchii presează către exterior şi noua direcţie.
 Corpul este relaxat şi echilibrat.
SĂRITURILE
a. CU DESPRINDERE DE PE AMBELE PICIOARE.
 elanul se realizează printr-o flexie a articulaţiilor gleznelor, genunchilor, coxo-
femurală (şoldului) însoţită şi de mişcarea braţelor;
 tălpile picioarelor sunt paralele;
 trunchiul uşor aplecat spre înainte;
 impulsia energică a membrelor inferioare pe sol asigură desprinderea corpului pe
verticală;
 membrele superioare sunt propulsate spre direcţia traiectoriei săriturii;
 în faza de zbor, corpul sau segmentele acestuia pot adopta diferite poziţii în funcţie de
poziţia mingii, adversarului, etc.
 contactul cu solul (aterizarea), se realizează pe treimea anterioară a tălpii (pe pingea),
urmând flexia articulaţiilor gleznelor, genunchilor, şoldurilor şi aşezarea călcâielor pe
sol.

b. CU DESPRINDERE DE PE UN PICIOR
Din punct de vedere tehnic nu există diferenţe foarte mari între procedeul prezentat
anterior.
 piciorul de impulsie este în contact cu solul;
 piciorul liber este flexat din articulaţia genunchiului;
 mişcarea de propulsare este asigurată de către piciorul de sprijin.
 Mecanisml de bază al săriturilor este: elanul, bătaia (desprinderea), zborul , aterizarea.
 În timpul desprinderii este solicitată coordonarea dintre membrele inferioare şi superioare.
 Se menţine o poziţie cât mai echilibrată în timpul săriturii.
 Aterizarea se efectuează pe treimea anterioară a tălpii (pingea).
OPRIRILE
a. OPRIREA ÎNTR-UN TIMP (PRIN SĂRITURĂ)
 din alergare se execută prinderea mingii (din pasă sau din dribling) simultan cu
efectuarea unei sărituri cu desprindere mică, înainte pe orizontală;
 aterizarea se efectuează pe ambele picioare care vor fi proiectate puţin spre înainte,
pentru a oferi echilbru corpului;
 articulaţiile gleznelor, genunchilor şi şoldulului sunt flexate, foarte mult şi determină
executantul să intre în poziţia fundamentală.
b. OPRIREA ÎN DOI TIMPI (PRIN PĂŞIRE)
 se efectuează o săritură cu deprindere mică pe un picior, simultan cu prinderea
mingii, realizându-se o frânare parţială a vitezei de către primul picior, iar cel de-al
doilea picior se aşează pe sol printr-o bătaie puternică;
 primul picior ia contact cu solul pe călcâi, este întins din articulaţia genunchiului,
acesta intrând în flexie pentru amortizarea şocului de la aterizare-oprire;
 la piciorul al doilea, talpa este orientată pe sol oblic spre interior, contactul
realizându-se pe partea internă a acesteia;
 trunchiul se apleacă, răsucindu-se pe partea pe partea piciorului din faţă.
NOTĂ: oprirea în doi timpi se execută atunci când viteza deplasării este mare.

 Tehnica opririlor reprezintă acea mişcare de trecere a executantului dintr-o stare dinamică, în stare
statică.
 Execuţia opririlor, legat în mod direct de prevederile regulamentare privind „înaintarea cu mingea”
(regula paşilor).
 Existenţa unui moment de săritură, necesită păstrarea echilibrului corpului..
PIRUETA
Este o pivotare fără minge în care piciorul pe care se realizează întoarcerea poate fi
ridicat în timpul execuţiei. Poate fi executată de pe loc (din poziţia statică a atacantului, sau ca
element de schimbare de direcţie) şi deplasare.
 Se menţine permanent poziţia fundamentală pe parcursul execuţiei;

 Piciorul pe care se realizează întoarcerea poate fi ridicat în timpul execuţiei..
LUCRUL DE BRAŢE ŞI JOCUL DE PICIOARE
 Din poziţia fundamentală joasă, se execută o succesiune de procedee tehnice de
deplasare (paşi adăugaţi lateral, înainte, înapoi)- „jocul picioarelor”, dublate de
acţiunea energică a braţelor care acţionează în diferite planuri –„lucrul braţelor”.
 Se menţin caracteristicile de execuţie ale fiecărui procedeu tehnic.
3.5.2 TEHNICA ELEMENTELOR ŞI PROCEDEELOR CU MINGE
I. DEFINIŢIE
 Tehnica jocului cu minge reprezintă ansamblul de deprinderi motrice (elemente

şi procedee tehnice) specifice ca formă şi conţinut care se referă la manevrarea mingii de către
jucători în teren conform fazelor de atac şi apărare.

SISTEMATIZAREA ELEMENTELOR ŞI PROCEDEELOR

TEHNICE CU MINGE
1. Ţinerea mingii:
 cu două mâini – simetrică: -la piept;

-deasupra capului;
- în dreptul bazinului
– asimetrică:- în dreptul umărului
- deasupra capului.
cu o mână – apucat
– echilibru
2. Prinderea şi protecţia mingii
de pe loc
cu o mână şi cu două mâini
din alergare
din săritură
– de la umăr
3. Pasarea mingii
– din deplasare
cu o mână – pe la spate
– peste umăr - de pe loc
– semicârlig
- din deplasare
- din săritură
cu două mâini – de la piept
cu pământul
– deasupra capului
4. Opririle
într-un timp
doi timpi

5. Pivotarea
prin păşire
prin întoarcere
înainte (ofensivă)
înapoi (defensivă)
6. Aruncarea la coş
 după poziţia jucătorului:
de pe loc
– cu o mână de la umăr
– cu o mână de sus
– cu două mâini de la piept, de deasupra
capului
– semicârlig
din deplasare– cu o mână de sus din dribling, alergare

– cu o mână din semicârlig
– cu o mână sau două mâini de jos oferită
din săritură – cu desprindere de pe loc

– deplasare şi oprire: într-un timp sau doi
timpi
– prinderea mingii din dribling sau pasă
din voleibalare
– din apropierea coşului – 2 m
– de la semidistanţă 2 – 5 m
 după distanţă – distanţă peste 6 m de coş
– cu două mâini, cu o mână

după execuţie – cu panoul, fără panou – directe
– procedee de bază, fundamentale şi
speciale

7. Driblingul
– ofensiv
Înalt – pe loc d.p.d.v. tactic – defensiv
mediu – din mers – depăşire
jos – din alergare – aşteptare
8. Fentele
simple – de demaraj
– de privire
duble
– de pasă
multiple
– de aruncare
ŢINEREA MINGII
a. ŢINEREA MINGII CU DOUĂ MÂINI DE LA PIEPT

(PRIZA SIMETRICĂ)
 din poziţie fundamentală medie;
 mingea este ţinută de calota superioară din lateral şi puţin dinapoi;
 braţele flexate din articulaţia coatelor ţin mingea în dreptul pieptului la o distanţă de
aproximativ 10 – 15 cm;
 degetele desfăcute se aplică pe minge şi iau contact cu ea pe toată lungimea lor, cele
mari sunt depărtate la o distanţă de 4 – 7 cm unul de celălalt şi iau contact cu mingea
până la ultima falangă, fiind orientate în sus.
b.ŢINEREA MINGII CU DOUĂ MÂINI ÎN FAŢĂ

( ÎN PRIZĂ ASIMETRICĂ)
 se execută din poziţie fundamentală medie;
 palma braţului care execută mişcarea, este situată pe minge şi înapoia acesteia, cotul
este orientat înainte şi în jos, mai apropiat de corp, flexia braţului pe antebraţ formând
un unghi drept (90°);
 mingea este ţinută pe degete, în dreptul bărbiei la aproximativ 20-25 cm de piept;
 celălalt braţ sprijină mingea din lateral;
 degetele ambelor mâini sunt răsfirate pe minge.
Palma braţului care execută mişcarea, este situată pe minge şi înapoia acesteia, cotul este orientat
înainte şi în jos, mai apropiat de corp, flexia braţului pe antebraţ formând un unghi drept (90°).
NOTĂ: Ţinerea în priză asimetrică, reprezintă punctul de plecare în execuţia unor

procedee tehnice care solicită execuţia unui singur braţ în faza de finalizare (aruncarea la coş
cu o mână de la umăr, plecarea în dribling, pasa cu o mână , etc).
PRINDEREA MINGII
a. PRINDEREA MINGII CU DOUĂ MÂINI
 jucătorul care primeşte mingea este în poziţie fundamentală medie, cu umerii orientaţi
spre locul de transmitere al acesteia de către partener
 braţele sunt paralele, înainte spre minge;
 palmele cu degetele răsfirate poziţionate pe direcţia mingii, greutatea corpului pe
piciorul din faţă;
 când mingea ia contact cu degetele, articulaţiile pumnilor cedează spre înapoi, braţele
se flexează treptat din articulaţia coatelor pentru a amortiza din forţa transmiterii şi se
apropie uşor de trunchi fiind poziţionată în dreptul pieptului.
 Corpul este relaxat în momentul prinderii mingii.
 Braţele amortizează prinderea mingii.
 Palmele sunt orientate cu degetele către direcţia de transmitere a mingii.
 Contactul cu mingea se realizează cu faţa palmară a degetelor
b. PRINDEREA MINGII CU O MÂNĂ
 executantul adoptă o poziţie fundamentală care să faciliteze prinderea mingii;
 braţul care aşteaptă mingea este întins înainte, celălalt flexat din articulaţia cotului,
uşor depărtat de corp;
 întâmpinarea mingii se realizează cu palma orientată spre direcţia de transmitere a
mingii de către pasator;
 contactul cu mingea determină o cedare a articulaţiei pumnului spre înapoi simultan
cu flexia braţului din articulaţia cotului.

 Executantul adoptă o poziţie fundamentală care să faciliteze prinderea mingii.
 Palma braţului care urmează să efectueze prinderea mingii este orientată direcţie de transmitere a
mingii de către pasator.
 Contactul cu mingea determină o cedare a articulaţiei pumnului spre înapoi simultan cu flexia
braţului din articulaţia cotului.
PROTECŢIA MINGII
 se execută din poziţie fundamentală medie;mingea ţinută în priză simetrică în dreptul
pieptului;
 trunchiul se apleacă spre înainte;
 se efectuează ducerea coatelor mult în lateral şi spre înainte (sau planuri diferite)-
„lucrul braţelor”;
 mişcarea este condiţionată de efectuarea pivotului.
 Menţinerea poziţiei fundametale pe parcursul execuţiei.
 Trunchiul se apleacă spre înainte.
 Mingea este protejată prin „lucrul braţelor” în diferite planuri.
PASAREA MINGII
a. PASA CU DOUĂ MÂINI DE LA PIEPT DE PE LOC
 mingea se ţine în priză simetrică în dreptul pieptului;
 se efectuează împingerea mingii spre înainte, simultan cu întinderea rapidă a braţelor;
 palmele se răsucesc spre exterior, articulaţia pumnilor imprimând mingii o mişcare de
rotaţie;
 după eliberarea mingii, braţele sunt întinse înainte, palmele orientate.
b. PASA CU O MÂNĂ DIN DREPTUL UMĂRULUI DE PE LOC
 se execută din poziţia fundamentală, cu piciorul opus braţului care pasează înainte;
 greutatea corpului repartizată pe piciorul din spate;
 trunchiul se răsuceşte pe direcţia braţului de pasare;
 ţinerea mingii se efectuează, cu ambele mâini în dreptul pieptului în priză asimetrică;

 mingea este împinsă de către mâna braţului opus de pasare spre umărul drept şi este
lăsată în echilibru pe mâna braţului drept, flexat din articulaţia cotului;
 mingea se află deasupra umărului, puţin în lateral, iar braţul stâng asigură protecţie
mingii, fiind orientat înainte şi flexat din articulaţia cotului;
 pasarea mingii se realizează prin întinderea energică a braţului drept spre înainte, care
se finalizează cu o mişcare de biciuire din articulaţia mâinii;
 după eliberarea mingii, braţul este întins, palma orientată în jos şi corpul orientat pe
direcţia de pasare, greutatea corpului repartizată pe piciorul din faţă.
 Palma braţului de pasare constituie ultimul plan director de al mişcării.
 Pasarea mingii se realizează prin întinderea energică a braţului drept spre înainte, care se
finalizează cu o mişcare de biciuire din articulaţia mâinii.
c. PASAREA MINGII DIN DEPLASARE
 din alergare (dribling), se realizează prinderea mingii cu două mâini la piept, printr-o
uşoară flexie a braţelor simultan cu efectuarea unei păşiri mai lungi (primul timp);
 mingea este transmisă pe o poziţie viitoare partenerului, prin întinderea energică a
braţelor, înainte ca piciorul care a efectuat prima păşire să ia contact cu solul (al
doilea timp);
 se continuă deplasarea.
 Între cele două păşiri, se păstrează o poziţie stabilă de ţinere a mingii.
 Pasarea mingii se transmite pe o poziţie viitoare prin întinderea energică a braţelor.
NOTĂ: prinderea şi pasarea mingii din alergare (dribling) este condiţionată de cei doi timpi
regulamentari. Cei doi timpi regulamentari corespund celor doi paşi- stângul, dreptul- care se
execută în timpul prinderii mingii şi pasării acesteia
OPRIRILE
a.OPRIREA ÎNTR-UN TIMP (PRIN SĂRITURĂ)
 din alergare se execută prinderea mingii (din pasă sau din dribling) simultan cu
efectuarea unei sărituri cu desprindere mică, înainte pe orizontală;
 aterizarea se efectuează pe ambele picioare care vor fi proiectate puţin spre înainte,
pentru a oferi echilbru corpului;
 articulaţiile gleznelor, genunchilor şi şoldulului sunt flexate, foarte mult şi determină
executantul să intre în poziţia fundamentală.
 Tehnica opririlor reprezintă acea mişcare de trecere a executantului dintr-o stare dinamică, în stare
statică;
 Execuţia opririlor, legat în mod direct de prevederile regulamentare privind „înaintarea cu mingea”
(regula paşilor).
 Existenţa unui moment de săritură, necesită păstrarea echilibrului corpului.
PIVOTAREA
a. PIVOT PRIN PĂŞIRE
 din poziţie fundamentală se trece greutatea pe piciorul ales ca pivot (sprijin pe
pingea), flexat din articulaţia gleznei şi a genunchiului;
 piciorul mobil flexat din articulaţia gleznei şi genunchiului execută păşiri în diferite
direcţii prin alunecare;
 trunchiul se apleacă spre înainte.
b. PIVOT PRIN ÎNTOARCERE
 din poziţie fundamentală executantul realizează o impulsie cu piciorul mobil către
direcţia întoarcerii (răsucirea umărului, trunchiului, şoldului, genunchiului, gleznei);
 momentul impulsiei blochează piciorul de pivot şi latura corpului de aceeaşi parte,
formând astfel un ax în jurul căruia se execută întoarcerea;
 piciorul oscilant alunecă uşor pe sol;
 la finalizarea întoarcerii executantul se află în poziţie fundamentală.
 Menţinerea permanentă a poziţiei fundamentale, simultan cu protecţia mingii.
 Piciorul mobil se va deplasa fără a ajunge pe acceşi linie cu piciorul pivot.
 Piciorul pivot rămâne permanent în contact cu solul şi sprijinit pe treimea anterioară a tălpii
(pingea).
ARUNCAREA LA COŞ
a. ARUNCAREA LA COŞ DE PE LOC
a.1 ARUNCAREA LA COŞ CU O MÂNĂ DIN DREPTUL UMĂRULUI
 se execută din poziţia fundamentală medie;
 piciorul de aceeaşi parte cu braţul care efectuează aruncarea, aşezat o talpă şi
jumătate spre înainte;
 trunchiul uşor aplecat spre înainte;
 mingea ţinută în priză asimetrică (pe partea braţului care aruncă) în dreptul
pieptului, la nivelul bărbiei;
 braţul de aruncare flexat din articulaţia cotului (unghi 90°), palma cu degetele
răsfirate, este poziţionată spre înapoi şi sub minge;
 celălalt braţ sprijină mingea din lateral;
 se realizează flexia articulaţiilor (gleznă, genunchi, şold) şi extensia acestora,
mingea continuă să fie ţinută cu ambele mâini (priză asimetrică) până în dreptul
feţei, iar când cotul ajunge la înălţimea umărului, trece în echilibru pe palma
braţului drept;
 braţul de aruncare continuă mişcarea în sus şi spre înainte, care se finalizează prin
impulsul dat de către articulaţia pumnului;
 mingea este eliberată când braţul este întins oblic în sus şi spre înainte, palma în
flexie, degetele răsfirate, corpul întins, având greutatea corpului pe piciorul din faţă.
b. ARUNCAREA LA COŞ DIN DEPLASARE
b.1. ARUNCAREA LA COŞ CU O MÂNĂ DE SUS DIN DRIBLING
 executantul în dribling, va da un impuls mai puternic mingii la ultima bătaie, prinde
mingea cu două mâini la piept se execută o păşire mai lungă pe piciorul de aceeaşi parte
cu braţul de aruncare (dreptul), urmat de o păşire mai scurtă pe piciorul de bătaie
(stângul);
 desprinderea de pe sol se realizează prin pendularea energică dinapoi spre înainte şi în
sus a piciorului drept, care este flexat din articulaţia genunchiului;
 mingea poziţionată în dreptul pieptului, trece în priză asimetrică, pe palma braţului de
aruncare ce continuă mişcarea în sus şi spre înainte şi se finalizează prin impulsul dat
de către articulaţia pumnului;

 eliberarea mingii se efectuează în punctul maxim al săriturii, când braţul este complet
întins, corpul este în uşoară extensie, iar palma care a efectuat aruncarea în flexie,
degetele răsfirate;
 aterizarea se realizează pe ambele picioare.
c. ARUNCAREA LA COŞ DIN SĂRITURĂ
c.1 ARUNCAREA LA COŞ DIN SĂRITURĂ CU DESPRINDERE DE PE LOC
Prezentarea modului:
 este asemănătoare cu aruncarea la coş din săritură precedată de deplasare şi oprire într-
un timp.
c.2 ARUNCAREA LA COŞ DIN SĂRITURĂ PRECEDATĂ DE PRINDEREA

MINGII DIN DEPLASARE ŞI OPRIRE ÎNTR-UN TIMP
 mingea este recepţionată în momentul de zbor, aterizarea se realizează prin efectuarea
unei opriri într-un timp, picioarele iau simultan contact cu solul prin rulare călcâi –
vârf;
 bătaia se efectuează pe ambele picioare pentru a se realiza săritura mai înaltă, mingea
este poziţionată în dreptul pieptului şi trece în priză asimetrică, pe palma braţului de
aruncare ce continuă mişcarea în sus şi spre înainte;
 săritura – după efectuarea bătăii, corpul este propulsat pe verticală, bine echilibrat. În
timpul săriturii picioarele sunt puţin depărtate şi flexate din articulaţia genunchilor,
pentru a se asigura „plutirea”, adică rămânerea pentru o clipă în punctul maxim al
săriturii, unde se efectuează aruncarea propriu-zisă;
 aruncarea propriu-zisă- eliberarea mingii se efectuează în punctul maxim al săriturii,
când braţul este complet întins, şi se finalizează prin impulsul dat de către articulaţia
pumnului corpul este în uşoară extensie, iar palma care a efectuat aruncarea în flexie,
degetele răsfirate;
 aterizarea se execută pe ambele picioare.

DRIBLINGUL
a.DRIBLINGUL PE LOC
 mingea ţinută cu două mâini în dreptul pieptului, trece pe palma braţului drept;
 se efectuează împingerea mingii spre sol, oblic înainte, printr-o mişcare de extensie a
antebraţului pe braţ şi de flexie a palmei de antebraţ;
 contactul cu mingea se realizeză cu degetele, pe o suprafaţă cât mai mare.
b. DRIBLINGUL DIN DEPLASARE
 împingerea mingii în sol să se efectuează lateral, oblic şi înainte pentru a nu-l
incomoda în alergare.
 Menţinerea permanentă a poziţiei fundamentale, simultan cu protecţia mingii.
 Se execută cu ambele mâini şi fără controlul privirii.
Bibliografie:
1. CIOCOIU D.L. Baschet. Identificarea posibilităţilor de mişcare a segmentelor corpului prin abordarea
jocului de baschet – Galaţi: Europlus, 2011, 134 p.
2. HÂNSA C., CĂLIN L. Baschet. Tehnică şi tactică –Galaţi: Fundaţiei Universitare “Dunărea de Jos”, 2004,
p. 9-80.
3. PREDESCU T., MOANŢĂ A. Baschetul în şcoală - instruire şi învăţare -Bucureşti: Semne, 2001, p. 9-293.
4. DRAGNEA ADRIAN, MATE-TEODORESCU SILVIA. Teoria Sportului- Bucureşti: Fest,

2002, p. 281-300.


3.1. Definiţie: Şi Motricitate Specială - Conf - Univ.dr. Ciocoiu Dana Lucica

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

3.1. Definiţie: Şi Motricitate Specială - Conf - Univ.dr. Ciocoiu Dana Lucica

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

FUNDAMENTELE ŞTIINŢIFICE ALE BASCHETULUI

Tehnica jocului de baschet reprezintă ansamblul de deprinderi motrice specifice ca

Tehnica sportivă a fost definită de specialiştii domeniului astfel :

Unii autori menţionează că noţiunile de „tehnică” şi „pregătire tehnică”, nu sunt

Termenul „tehnică” nu se referă la toate procedeele, cuprinde doar formele relativ

Documentul nu poate fi reprodus fără acordul autoarei.

În viziunea autorului O. Bâc (2001) pregătirea tehnică este „reprezentată de totalitatea

 Analiza modelului tehnic din execuţiile marilor campioni.

În jocul de baschet, tendinţele tehnicii de a evolua permanent sunt evidente, datorită

 Economicitatea şi eficacitatea mişcărilor.

Documentul nu poate fi reprodus fără acordul autoarei.

Eficienţa tehnicii are orientare şi aplicabilitate practică, execuţiile elementelor şi

Perfectibilitatea tehnicii este determinată de procesul permanent referitor la

Evolutivă deoarece se va adapta permanent la comanda socială (cerinţele moderne ale

3.3.1 ELEMENTUL TEHNIC

 Elementul tehnic reprezintă „mecanismul de bază al mişcărilor prin care se acţionează

Exemple: - aruncarea la coş

3.3.2 PROCEDEUL TEHNIC

 Procedeele tehnice reprezintă concretizarea şi adaptarea elementelor tehnice la

Exemple: – aruncarea cu două mâini de la piept

Autorii D.Colibaba - Evuleţ, I. Bota, (1998), T. Bompa, (2003) consideră că procedeele

 Procedeele tehnice complexe au o frecvenţă mai mare de utilizare în jocurile

Documentul nu poate fi reprodus fără acordul autoarei.

Fiecare dintre aceste procedee tehnice au o structură motrică (biomecanică) dar cu

Din cele prezentate anterior, se poate evidenţia importanţa deosebită a procedeelor

3.3.3 STILUL TEHNIC

 Stilul tehnic presupune menţinerea structurii şi a formei corecte a mişcării, la care se

Acesta se instalează în faza superioară a perfecţionării tehnicii jocului.Fiecare joc sportiv

Deşi jucătorii au în minte permanent modelul şi încearcă să-l imite, dimensiunile

Părerile specialiştilor au conturat definiţii care în sinteză au trăsături comune dar şi

 Impunerea cu pregnanţă a particularităţilor individuale, în una sau toate secvenţele

Documentul nu poate fi reprodus fără acordul autoarei.

A.Păcuraru,(2000) este de părere că stilul tehnic are două modalităţi de exprimare :

3.3.4 MECANISMUL DE BAZĂ

 Mecanismul de bază al procedeului tehnic reprezintă veriga pricipală din execuţia

În opinia autorului (A.Dragnea,2002) este o succesiune”logică de acte motrice, obiectiv

Aspecte spaţio-temporale Aspecte dinamico-energetice

– distanţă – poziţie – de forţă – de precizie

Documentul nu poate fi reprodus fără acordul autoarei.

Autorul O. Bâc, (2001), enumeră componentele mecanismului de bază :

 poziţii→ iniţiale, intermediare şi finale;

3. 4 SISTEMATIZAREA ELEMENTELOR ŞI PROCEDEELOR TEHNICE

Tehnica în jocul de baschet se împarte în:

A. Elemente şi procedee tehnice fără minge (mişcarea în teren).

Conţinutul tehnicii jocului de baschet

FAZA DE ATAC FAZA DE APĂRARE

 poziţie fundamentală (medie  poziţie fundamentală (joasă)

FAZA DE ATAC FAZA DE APĂRARE

 ţinere, prindere, pasă  pas adăugat înainte şi înapoi

3.5 ANALIZA TEHNICĂ A PROCEDEELOR TEHNICE FĂRĂ MINGE

3.5.1 TEHNICA ELEMENTELOR ŞI PROCEDEELOR

 Tehnica jocului fără minge („mişcarea în teren”) reprezintă ansamblul de

SISTEMATIZAREA ELEMENTELOR ŞI PROCEDEELOR

Documentul nu poate fi reprodus fără acordul autoarei.

într-un singur timp

4. Schimbările de direcţie cu frânare pe-un picior

7. Lucrul de braţe şi jocul de picioare

Documentul nu poate fi reprodus fără acordul autoarei.

În faza de atac poziţia fundamentală (înaltă,medie) prezintă următoarele caracteristici de

b. ALERGAREA SPECIFICĂ ÎNAINTE

 braţele pendulează la pornire şi sunt pregătite pentru a prinde mingea;

c. ALERGAREA ÎNAPOI ( CU SPATELE SPRE DIRECŢIA DEPLASĂRII)

d. PASUL ADĂUGAT ÎNAINTE SAU ÎNAPOI