UNIVERSITATEA ,, CONSTANTIN BRÂNCUȘI ’’

TÂRGU-JIU

Facultatea de Științe ale Educației Drept și Administrație Publică

DISCIPLINA: Criminalistică
TEMA TRATATĂ:Percheziția. Noțiune. Pregătirea percheziției.
NUME ȘI PRENUME: Cușlea Ion-Claudiu
ANUL: IV GRUPA: 340
Percheziția. Noțiune. Pregătirea percheziției.

1.1. Noţiuni şi aspecte generale

Declaraţia universală a drepturilor omului – adoptată şi proclamată de Adunarea Generală a
O.N.U. prin rezoluţia 217 din 10 decembrie 1948, consacră, în art. 12 inviolabilitatea
persoanei şi domiciliului acesteia, prin sintagma: „Nimeni nu va fi supus imixtiunilor
arbitrare în viaţa sa particulară, în familia sa, la domiciliul său ori în corespondenţă nici
al unor atingeri ale onoarei sau reputaţiei sale. Orice persoană are dreptul la protecţia
legii împotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri”.
Constituţia României modificată şi completată statuează în art. 23 alin. 1 că „libertatea
individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile”, iar în art. 27 alin. 1 inviolabilitatea
domiciliului şi reşedinţei persoanei.
Legea fundamentală instituie totuşi şi excepţii ale normelor constituţionale expuse mai
sus, precizând expres în art. 23 alin. 2 că: „Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei
persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzută de lege”, iar, potrivit art.
27 alin. 3 „Percheziţia se dispune de judecător şi se efectuează în condiţiile şi formele
prevăzute de lege”.
Codul de procedură penală reglementează această instituţie în capitolul II „Mijloacele
de probă” – Secţiunea VIII – art. 100-108 şi respectiv art. 111, fără a ne oferi o definiţie a
acesteia, motiv pentru care sarcina enunţării unei astfel de definiţii a revenit autorilor de
specialitate.
Percheziţia este un act de urmărire penală şi de criminalistică tactică prin care se
caută şi se ridică, din anumite locuri sau asupra unor persoane, obiecte ce prezintă
importanţă pentru descoperirea şi administrarea probelor într-o cauza penală sau pentru
demascarea infractorului1.
Un alt specialist, apreciază percheziţia ca fiind un act procedural destinat căutării şi
ridicării unor obiecte care conţin sau poartă urme ale unei infracţiuni, a corpurilor delicte, a
înscrisurilor, fie cunoscute fie necunoscute organului judiciar şi care pot servi la aflarea
adevărului2.
Percheziţia este o activitate de urmărire penală şi de tactică criminalistică ce constă în
căutarea, asupra unei persoane, în locuinţa sau locul ei de muncă ori în locuri deschise
publicului a obiectelor, valorilor sau înscrisurilor a căror existenţa ori deţinere este tăgăduită.
Din economia art. 100 C.p.p., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/24 oct.
2003, rezultă implicit că scopul efectuării percheziţiei îl constituie descoperirea şi strângerea
probelor (definite în art. 63 C.p.p.) în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele.
Pentru efectuarea percheziţiei trebuie întrunită una din următoarele condiţii:
„Când persoana căreia i s-a cerut să predea vreun obiect sau vreun înscris dintre cele
arătate în art. 98 tăgăduieşte existenţa sau deţinerea acestora, precum şi ori de câte ori există
indicii temeinice că efectuarea unei percheziţii este necesară pentru descoperirea şi strângerea
probelor, se poate dispune efectuarea acesteia3”.
În funcţie de natura cauzei, prin efectuarea percheziţiei se poate asigura realizarea
unuia sau mai multor scopuri:
- descoperirea de obiecte care conţin ori poartă urmele infracţiunii;
1 Nicolae Volonciu,
citat.
2Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Ed. Actami, Bucureşti 2001.
3Codul de procedură penală al României
1
 - descoperirea de obiecte care au fost folosite sau au fost destinate să servească la
săvârşirea infracţiunii;
- găsirea de obiecte produs al unor infracţiuni;
- descoperirea bunurilor, valorilor proprietate a învinuitului ori inculpatului sau a
părţii responsabile civilmente, care urmează a fi indisponibilizate pentru
asigurarea recuperării pagubelor materiale cauzate prin infracţiune ori garantarea
executării pedepsei complementare a confiscării averi, în condiţiile prevăzute de
lege;
- găsirea obiectelor procurate cu sumele însuşite;
- descoperirea de bunuri sau valori deţinute contrar legii;
- găsirea bunurilor ori valorilor primite în vederea săvârşirii unor infracţiuni în
legătură cu serviciul;
- descoperirea persoanelor care se sustrag de la urmărirea penală, judecată sau
executarea pedepsei;
- găsirea persoanelor dispărute de la domiciliu, a cadavrelor sau a părţilor din
cadavre etc.
În literatura de specialitate este învederată importanţa percheziţiei, determinată de
faptul că, în multe împrejurări, ea devine decisivă în soluţionarea cauzei penale, prin obţinerea
de probe absolut necesare stabilirii faptelor sau împrejurărilor în care a fost săvârşită o
infracţiune, precum şi a identificării autorului4.
Ridicarea de obiecte şi înscrisuri reprezintă o activitate procedurală mai puţin
complexă decât percheziţia deoarece se cunosc obiectele şi însemnările, locurile în care se
află, precum şi persoana care le deţine. Ridicarea de obiecte şi înscrisuri poate fi însoţită de
percheziţie, atunci când se neagă existenţa şi deţinerea obiectelor şi înscrisurilor solicitate ori
se refuză predarea. Ridicarea de obiecte şi înscrisuri este reglementată în art. 96 – 99 C.p.p.
„Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are obligaţia să ridice obiectele şi
înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal.
Orice persoană fizică sau persoană juridică, în posesia căreia se află un obiect sau un
înscris ce poate servi ca mijloc de probă, este obligată să-l prezinte şi să-l predea, sub luare
de dovadă, organului de urmărire penală sau instanţei de judecată, la cererea acestora.
Dacă organul de urmărire penală sau instanţa de judecată apreciază că şi o copie de
pe un înscris poate servi ca mijloc de probă, reţine numai copia.
Dacă obiectul sau înscrisul are caracter secret ori confidenţial, prezentarea sau
predarea se face în condiţii care să asigure păstrarea secretului ori a confidenţialităţii.
Instanţa de judecată, la propunerea procurorului, în cursul urmăririi penale, sau din
oficiu, în cursul judecăţii, poate dispune ca orice unitate poştală sau de transport să reţină şi
să predea scrisorile, telegramele şi oricare altă corespondenţă, ori obiectele trimise de
învinuit sau inculpat, ori adresate acestuia, fie direct, fie indirect.
Măsura prevăzută în alin. 1 se dispune dacă sunt întrunite condiţiile arătate în art. 91 1
alin. 1 şi potrivit procedurii acolo prevăzute.
Reţinerea şi predarea scrisorilor, telegramelor şi a oricăror alte corespondenţe ori
obiecte la care se referă alin. 1 pot fi dispuse, în scris, în cazuri urgente şi temeinic justificate
şi de procuror, care este obligat să informeze de îndată despre aceasta instanţa.

4C. Bulai, Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român. Vol. I, op.cit., p. 236-237;Gh. Theodoru,
L. Moldovan, op.cit., p. 142. 5 Charles E. O’hara., Principii de bază ale cercetărilor penale, Ediţia a IV-a. Ed.
Springfield, Ilinois, S.U.A., 1976, în traducere în lb. Română (manual scris), p.947-949.
2
 Corespondenţa şi obiectele ridicate care nu au legătură cu cauza se restituie
destinatarului.
Dacă obiectul sau înscrisul cerut nu este predat de bunăvoie, organul de urmărire
penală sau instanţa de judecată dispune ridicarea silită.
În cursul judecăţii dispoziţia de ridicare silită a obiectelor sau înscrisurilor se comunică
procurorului,
care ia măsuri de aducere la îndeplinire prin organul de cercetare penală.”

1.2. Clasificarea percheziţiilor.

Percheziţiile pot fi clasificate după mai multe
criterii: A.După locul de efectuare:
percheziţii corporale.
Percheziţia corporală constă în inspectarea îmbracăminţii şi ridicarea lucrurilor aflate
asupra persoanei percheziţionate care pot contribui la aflarea adevărului. Percheziţia corporală
poate fi dispusă, după caz, de organul de cercetare penală, de procuror sau de judecător
conform art. 100 alin. 3 şi alin. 5 C.p.p
Organul judiciar care urmează a efectua percheziţia este obligat ca, în prealabil, să se
legitimeze şi să prezinte autorizaţia dată de instanţă. Potrivit art. 106 alin. 2 C.p.p., percheziţia
corporală se face numai de o persoana de acelaşi sex cu persoana percheziţionată. După
efectuarea percheziţiei se procedează la întocmirea unui proces-verbal în forma şi condiţiile
prevăzute de lege, iar obiectele şi/sau înscrisurile a căror circulaţie sau deţinere este interzisă
sunt ridicate.
În general percheziţia corporală se face asupra persoanei prinse în flagrant, săvârşind o
infracţiune; asupra persoanei căreia i se efectuează percheziţia domiciliară; persoanei care este
prinsă după o urmărire efectuată cu ocazia arestării; persoanei care urmează a fi introdusă în
arest.
Înainte este indicată percheziţia preliminară care este destinată preîntâmpinării unei
acţiuni violente a persoanei percheziţionate ceea ce presupune, dezarmarea acesteia , respectiv
verificarea împrejurării dacă are sau nu asupra sa o armă albă sau de foc, precum şi orice alte
obiecte sau substanţe ce ar putea pune în pericol organul judiciar, permiţând celui
percheziţionat să fugă5.
Tactic, percheziţia persoanei se realizează în două faze: percheziţia îmbrăcămintei şi
percheziţia corpului.
Percheziţia amănunţită se va efectua de sus în jos, începând cu obiectele de pe cap,
apoi se cercetează spatele, porţiunile de sub braţe, mâinile de la umăr până la degete, pieptul,
se continuă cu picioarele prin interior şi exterior, până la glezne, precum şi manşetele
pantalonilor, ciorapii, iar în final încălţămintea. Cercetarea se face prin palpare, prin
strângerea porţiunilor de îmbrăcăminte mai groasă întrucât la o simplă pipăire, obiectele
subţiri inclusiv metalice, pot trece deseori neobservate.
Percheziţia îmbrăcămintei presupuneverificarea în parte a fiecărei piese din care este
formată, mergând, la nevoie, până la scoaterea de pe corpul persoanei.

3
 La obiectele de îmbrăcăminte se va acorda o atenţie deosebită cercetării căptuşelii,
cusăturilor, buzunarelor, gulerelor, vatelinei de la umeri, ţesăturilor interioare de la piept, iar
dacă se impune îmbrăcămintea poate fi descusută, atât cât să permită verificarea interioară 5.
Este cunoscut faptul că lenjeria de corp şi batistele pot ascunde până la 500 grame de droguri,
prin apretare cu astfel de substanţe, motiv pentru care în cazul percheziţiei corporale se va
acorda atenţia cuvenită inspectării acestor obiecte.
Încălţămintea trebuie studiată cu atenţie la talpă, branţuri, căptuşeală şi tocuri, aceasta
fiind o ascunzătoare în general pentru obiecte mici. De asemenea vor fi avute în vedere şi
obiectele deţinute asupra persoanei, spre exemplu: ceasuri, brichete, curele de pantaloni,
portofele, agende, ochelari, geamantane, tocuri de ochelari, obiectele de cosmetică, trusele de
machiaj, spray-urile, cutiile de medicamente, instrumente muzicale, umbrele, bastoane etc.
percheziţii domiciliare.
Este de observat că art. 100 C.p.p. care reglementează efectuarea percheziţiei face
trimitere la art. 98 C.p.p.. Or, art. 98 C.p.p. plasează percheziţia numai în faza “urmăririi
penale sau a judecăţii”.
În cazul infracţiunii flagrante, percheziţia domiciliară se efectua fără autorizarea
magistratului conform art. 101 pct. 3 C.p.p. în redactarea avută până la intrarea în vigoare la 1
iulie 2004 a Legii nr. 281/20036 dar şi în acest caz, momentul începerii urmăririi penale este
5Eugen Bianu, Tactica şi tehnica percheziţionării, Bucureşti, 1941, p.80.
6După intrarea în vigoare a Legii de revizuire a Constituţiei, prin Legea nr. 281/2003 a fost modificat art.101
C.p.p. în sensul că în cazul infracţiunii flagrante acum este necesară autorizaţia judecătorului dispoziţie ce ni se
4
identic cu momentul constatării infracţiunii flagrante. De asemenea, legiuitorul potrivit art. 96
coroborat cu art. 100 C.p.p. modificat, când reglementează refuzul predării mijloacelor de
probă şi percheziţia, situează aceste acte în cadrul procesului penal fără diferenţieri între faza
urmăririi penale şi faza judecăţii. În alin. ultim al art.100 C.p.p. astfel cum a fost modificat
prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2003, a fost reglementată în mod expres
această problemă astfel: „Percheziţia domiciliară nu poate fi dispusă înainte de începerea
urmăririi penale”.
Numai procurorul poate solicita, în cursul urmăririi penale, autorizarea unei
percheziţii domiciliare. Potrivit art. 100 alin. 3 C.p.p. coroborat cu art. 203 alin. final C.p.p.,
procurorul poate solicita autorizarea percheziţiei la propunerea motivată a organelor de
cercetare penală sau din oficiu.
Astfel, chiar dacă partea vătămată sau organul de cercetare penală ar aprecia utilă efectuarea
unei
percheziţii domiciliare, acestea nu se pot adresa direct judecătorului, ci vor trebui să adreseze
cererea procurorului care, dacă va aprecia că autorizarea percheziţiei este utilă bunei
desfăşurări a urmăririi penale în cauză, va adresa judecătorului o cerere în acest sens.
Pentru a începe derularea unei proceduri de autorizare a percheziţiei, este necesară
verificarea îndeplinirii următoarelor două condiţii preliminare:
 Începerea urmăririi penale
Din punct de vedere procedural, percheziţia se situează în cadrul procesului penal.
Aşadar, potrivit art. 100 alin. 6 C.p.p., solicitarea de autorizare a percheziţiei domiciliare poate
fi adresată de către organele de urmărire penală instanţei de judecată numai ulterior
momentului începerii urmăririi penale.
Art. 100 alin. 6 C.p.p. nu distinge cu privire la tipurile de urmărire penală, deci nici
instanţa de judecată nu trebuie să o facă. În plus, urmărirea penală priveşte fapta şi nu
făptuitorul, astfel încât este irelevant dacă s-a început urmărirea penală cu privire la persoana
cunoscută şi presupusă a fi comis fapta sau, mai întâi, cu privire la faptă, urmând a se
identifica, ulterior, făptuitorul. Mai mult, probele ridicate în cursul efectuării unei percheziţii
inrem pot conduce la identificarea făptuitorului şi, deci, la începerea urmăririi penale
inpersonam.
 Existenţa unuia dintre motivele prevăzute de lege pentru autorizarea
percheziţiei
Din punct de vedere tactic, percheziţia domiciliară parcurge mai multe momente consecutive:
deplasarea, blocarea şi pătrunderea în domiciliul vizat. Percheziţia domiciliară poate fi dispusă
numai de judecător, după ce a fost începută urmărirea penală, prin încheiere motivată. Se
poate proceda la efectuarea percheziţiei numai în baza autorizaţiei de percheziţie dată de
instanţa de judecată. Autorizaţia instanţei de judecată va fi dată în scris şi motivat şi poate fi
folosită o singură dată.
Percheziţia nu poate fi dispusă înainte de începerea urmăririi penale şi se efectuează
numai în cursul zilei, între orele 6,00-20,00, însă, odată început în termenul legal, poate
continua şi după ora 20,00.
Prin sintagma «în timpul nopţii» se înţelege, în practică, timpul când întunericul este
efectiv instalat. Amurgul nu face parte din noapte întrucât întunericul nu s-a instalat şi, deci,
atenţia persoanelor nu este influenţată de noapte. Zorile, însă, fac parte din «timpul nopţii»
pentru că întunericul încă mai persistă, iar trecerea de la starea de somn la cea de activitate
cotidiană influenţează capacitatea de atenţie a oamenilor.
pare discutabilă având în vedere că până se obţine autorizaţi de la judecător cel surprins în flagrant poate dizolva
şi arunca stupefiantele în chiuvetă distruge urmele sau continua săvârşirea infracţiunii ce ar afecta chiar viaţa
5
 Organul judiciar care efectuează percheziţia este obligat să se legitimeze şi să prezinte
autorizaţia judecătorului. Percheziţia domiciliară are loc în prezenţa persoanei la care se
efectuează, iar în lipsa acesteia în prezenţa unui membru al familiei etc.. În cazul unei instituţii
publice sau persoane juridice de interes privat, percheziţia are loc în prezenţa unui
reprezentant al acestora, precum şi a martorilor asistenţi, minim 2, după cum prevede legea
procesual penală. Persoana reţinută sau arestată va fi adusă la percheziţie.
Este interzisă efectuarea în acelaşi timp cu percheziţia a oricăror acte procedurale în
aceeaşi cauză care, prin natura lor, împiedică participarea persoanei la care se efectuează
percheziţia.
Deplasarea în vederea percheziţiei trebuie făcută de aşa manieră încât, persoana ce
urmează a fi percheziţionată să nu sesizeze intenţia organelor desemnate a efectua această
activitate, pentru a nu întreprinde activităţi ce ar putea duce la eşuarea percheziţiei
(distrugerea obiectului percheziţiei). Ajunşi la faţa locului se iau măsuri de blocare a căilor de
acces, pentru ca persoana percheziţionată să nu poată părăsi incinta sau să nu arunce obiectele
sau materialele ce ar putea compromite scopul percheziţiei.
În practică, s-a ridicat problema dacă dispoziţiile art. 101 al. 2 C.p.p. în vigoare până la 1 iulie
20038
referitoare la efectuarea percheziţiei domiciliare pe baza consimţământului scris al
percheziţionatului, sunt constituţionale.

În art. 27 pct. 2 lit.(b) din Constituţie s-a dat dreptul legiuitorului de a permite prin lege
accesul în reşedinţa unei persoane pentru înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea
fizică sau bunurile unei persoane. Or până nu se reglementează o astfel de situaţie prin lege,
autoritatea nu poate intra în domiciliul sau reşedinţa persoanei în scopul înlăturării primejdiei
privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile persoanei.
8 La 1 iulie 2003 a intrat în vigoare Legea nr. 281/2003 care a dat o nouă formulare art. 101
C.p.p.. în care nu mai este reglementată percheziţia domiciliară pe baza consimţământului
scris al percheziţionatului dispoziţie după opinia noastră discutabilă.
Această dispoziţie era şi este constituţională şi după revizuire întrucât nici o dispoziţie
din Constituţia revizuită nu interzice implicit sau explicit percheziţia domiciliară pe baza
consimţământului scris al percheziţionatului; în art. 23 pct. 2, constituantul dispune că
percheziţia este permisă numai în cazurile şi cu procedura prevăzută de lege, ceea ce înseamnă
că legiuitorul este împuternicit în acest sens, şi dacă aşa a hotărât legiuitorul iniţial, aceasta a
fost şi este în limitele Constituţiei; în art. 27 pct. 1 teza II, constituantul dispune că nimeni nu
poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia;
or, legiuitorul, în temeiul învoirii acesteia, a introdus condiţia mai restrictivă prin sintagma
„consimţământul scris al acesteia”7 în cazul percheziţiei, ceea ce înseamnă că percheziţia nu
poate fi efectuată pe baza unei învoiri verbale, ci numai scrise dacă legiuitorul prevede
aceasta; în art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi în art. 17 al Pactului
Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, sunt interzise numai imixtiunile
arbitrare sau ilegale în domiciliul persoanei.
Procedura, după pătrunderea în domiciliul vizat, are ca punct incipient legitimarea
conducătorului acestei operaţiuni, identificarea celui percheziţionat, prezentarea motivului
descinderii şi a mandatului procurorului de percheziţie, solicitarea adresată persoanei

7Evident că este vorba numai de un consimţământ valabil format şi exprimat ceea ce exclude dolul, eroarea,
violenţa.
6
percheziţionate de a predea obiectele sau bunurile ce fac obiectul cercetării, urmând a fi
efectuată percheziţia corporală asupra persoanei .
În situaţia în care persoana la care se face percheziţia este reţinută sau arestată, ea va fi
adusă la percheziţie. Când aducerea nu este posibilă, percheziţia domiciliară se va face în
prezenţa persoanelor menţionate conform art. 104 alin. 4 C.p.p..
Organul judiciar care efectuează percheziţia are dreptul potrivit art. 105 alin. 1 C.p.p.
să deschidă, chiar prin forţare, încăperile sau alte mijloace de păstrare în care s-ar putea găsi
obiecte sau înscrisuri căutate, dacă cel în măsură să le deschidă refuză acest lucru.
Nu constituie percheziţie domiciliară, în sensul art. 100, ridicarea de obiecte conţinând
droguri, dacă acestea au fost descoperite de către lucrătorii de poliţie într-o locuinţă în urma
unei sesizări pentru tulburarea liniştii publice, înainte de începerea urmăririi penale.8

Există situaţii în care în respectiva locuinţă se află şi alte persoane, caz în care conducătorul
acţiunii
are obligaţia de a le identifica şi a le da în supravegherea unuia din membrii echipei operative
şi nu li se permite părăsirea locuinţei acestor persoane, iar persoanelor care sosesc ulterior
începeri percheziţiei, vor fi legitimate şi li se va cere să rămână pe loc. Atunci când situaţia
impune acest lucru se poate efectua o percheziţie corporală sumară asupra persoanelor aflate
în încăpere în prezenţa martorilor asistenţi, pentru a evita eventuale incidente.
Pe întreaga durată a percheziţiei se va urmări starea emoţională a persoanei
percheziţionate: dereglarea respiraţiei, schimbarea vocii, congestionarea feţei, modificarea
timpului de latenţă, crisparea, efectuarea unor gesturi şi mişcări nefireşti.

8 Î.C.C.J., sp., dec. nr. 5748/2004, în C 48, pp. 861-862

7
 Se stabilesc cu persoana percheziţionată date despre spaţiul respectiv, după care se
solicită de la acesta cheile de la diverse încăperi, dulapuri, lăzi, etc., stabilindu-se şi ordinea în
care se efectuează percheziţia şi sarcinile ce revin fiecărui membru al echipei operative.
Există câteva reguli de cercetare şi examinare în procesul percheziţiei şi anume:
examinarea sistematică şi multilaterală a tuturor locurilor şi obiectelor, în mod special a acelor
locuri şi părţi de obiecte ascunse vederii; examinarea sobei, crematoriului, coşului de gunoi şi
a părţilor din locuinţa folosită în comun; asigurarea posibilităţii percheziţionatului şi a
martorilor asistenţi de a urmări şi observa modul de desfăşurare şi constatările făcute;
prezentarea percheziţionatului şi martorilor asistenţi a obiectelor, înscrisurilor, valorilor găsite
în timpul percheziţiei.
Obiectele, înscrisurile sau valorile se prezintă persoanei de la care sunt ridicate şi celor
care asistă, pentru a fi recunoscute şi a fi însemnate de către acesta spre neschimbare, după
care se etichetează şi se sigilează (art. 107 alin 1 C.p.p.).
Obiectele care nu pot fi însemnate ori pe care nu se pot aplica etichete şi sigilii se
împachetează sau se închid, pe cât posibil laolaltă, după care se aplică sigilii (art. 107 alin. 2
C.p.p.), obiectele care nu pot fi ridicate se sechestrează şi se lasă în păstrare fie celui la care se
află, fie unui custode (art.107 alin. 3 C.p.p.).
Organul judiciar este obligat să se limiteze la ridicarea obiectelor şi înscrisurilor care
au legătură cu fapta (art. 105 alin.2 C.p.p.).
Obiectele sau înscrisurile a căror circulaţie sau deţinere este interzisă se ridică
totdeauna (art. 105 alin. 2 C.p.p.).
În ceea ce priveşte faptele şi împrejurările din viaţa personală a celui percheziţionat şi
care nu au legătură cu cauza, organul judiciar va lua măsurile care se impun pentru ca acestea
să nu devină publice.
Echipa operativă care va efectua percheziţia trebuie să aibă în componenţa sa un număr
suficient de poliţişti, specialişti, precum şi martori asistenţi şi să li se asigure mijloacele
tehnice necesare: surse de iluminare, truse de chei, unelte, diverse sonde şi detectoare (pentru
metale, cadavre), aparatură de fotografiat, filmare şi înregistrare videomagnetică. Probele
pentru analiză se iau cel puţin în dublu exemplar şi se sigilează. Una dintre probe se lasă celui
de la care se ridică iar, în lipsa acestuia, unui reprezentant ori a unui membru al familiei sau
a unui vecin având capacitate de exerciţiu.
Senatorii, deputaţii şi alte persoane care se bucura de imunitate nu pot fi supuşi
percheziţiei, cu excepţia infracţiunilor flagrante (Constituţia României, art. 69 alin. 2).
Potrivit art. 108 alin.1 C.p.p., despre efectuarea percheziţiei şi ridicarea de obiecte şi
înscrisuri se întocmeşte un proces-verbal, care va constitui un mijloc de probă în procesul
penal.
Procesul-verbal în afară de menţiunile prevăzute de art. 91 C.p.p. mai trebuie să
cuprindă şi următoarele elemente: data şi locul încheierii; baza legală a efectuării percheziţiei;
datele de identificare a martorilor asistenţi; precizarea faptului că organul judiciar s-a
legitimat, a arătat scopul sosirii şi după caz, a prezentat autorizaţia emisă de instanţă; menţiuni
despre legitimarea persoanelor găsite în locuinţă; precizarea că i s-a solicitat persoanei
percheziţionate să predea bunurile, înscrisurile sau valorile ce interesează cauza penală ori
cele deţinute contrar dispoziţiilor legale; răspunsul dat de cel percheziţionat; numărul
încăperilor, dependinţelor, anexelor şi spaţiilor folosite în comun, supuse percheziţiei; dacă
rezultatul căutărilor, obiectele, înscrisurile şi valorile descoperite au fost arătate persoanei
percheziţionate şi martorilor asistenţi, au fost însemnate spre neschimbare, ambalate şi
sigilate; menţiunea expresă că, în afara bunurilor, înscrisurilor ori valorilor descoperite şi

8
descrise în procesul-verbal, nu s-a mai ridicat altceva; eventuale obiecţii ale percheziţionatului
şi martorilor asistenţi; condiţiile de luminozitate, ora începerii şi ora terminării percheziţiei.
Procesul-verbal se va realiza în termeni clari şi precişi, iar o copie se va lăsa persoanei
la care s-a efectuat percheziţia sau de la care s-au ridicat obiectele sau înscrisurile, ori
reprezentantului acesteia sau unui membru al familiei, iar în lipsa, celor cu care locuieşte unui
vecin şi, dacă este cazul, custodelui (art. 108 alin. 4 C.p.p.).
- percheziţia la locul de muncă. Se efectuează în paralel sau imediat după
efectuarea percheziţiei domiciliare, pentru ca obiectele ori înscrisurile ascunse în acest loc să
nu fie distruse sau îndepărtate. Această activitate are loc după o analiză temeinică a necesităţii
şi oportunităţii ei cu autorizarea procurorului.
Percheziţia la locul de muncă se face de regulă când infracţiunile săvârşite sunt în legătură cu
atribuţiile de serviciu ale persoanei cercetate ori când sunt indicii că acolo se află obiecte ori
înscrisuri ce pot contribui la soluţionarea cauzei penale.
- percheziţia în locurile deschise publicului. Se efectuează atunci când situaţia
impune acest lucru, ea se pregăteşte din timp, pe baza cunoaşterii obiectelor sau valorilor
căutate, a locului şi persoanei percheziţionate, prin mobilizarea persoanelor participante,
pregătirea mijloacelor tehnice necesare, în modul cum În faza recunoaşterii terenului, intră
particularităţile în urma examinării acareturilor, gardurilor, stogurilor de fan, paie, maşinilor
agricole, gropilor, fântânilor unde se execută fotografii de orientare şi schiţe.
Faza examinării continuă cu examinarea terenului porţiune cu porţiune, atenţia fiind
îndreptată mai mult către zonele care prezintă săpături proaspete sau puternic bătute. Terenul
proaspăt săpat este mai afânat, chiar dacă la suprafaţă a fost bătut, fapt care se observă prin
introducerea de răngi sau ţăruşi în locurile suspecte. De asemenea, apa aruncată pe aceste
porţiuni de teren se absoarbe mai repede decât în locurile nesăpate. Stogurile de fân sau paie
în care s-a umblat cu câteva zile înainte prezintă altă nuanţă de culoare, de regulă mai deschisă
decât restul suprafeţei asupra căreia au acţionat timp îndelungat ploile şi razele solare9.
Tot în cadrul percheziţiei se vor efectua fotografii de ansamblu, fotografii-schiţă ale
încăperii sau spaţiului în care au fost descoperite obiectele sau înscrisurile, precum şi
fotografii de detaliu ale acestora şi ale ascunzătorilor.

9 A. Ciopraga, op.cit., p.141.

9
 B.După temeiul legal:
- percheziţii efectuate pe baza autorizaţiei procurorului
- percheziţii efectuate pe baza consimţământului scris al persoanei
percheziţionate
- percheziţii efectuate în caz de infracţiune flagrantă C.După timpul de
efectuare:
- percheziţii efectuate în timpul zilei
- percheziţii efectuate în timpul nopţii. Legea a stabilit că: Percheziţia se dispune
de judecător şi se
efectuează în condiţiile şi în formele prevăzute de lege.
Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, afară de cazul
infracţiunilor10flagrante. D.După persoanele participante:
- percheziţii la care participă numai lucrători ai organului de urmărire penală
- percheziţii la care participă şi specialişti
E.După numărul persoanelor la care se efectuează:
- percheziţii individuale, efectuate la o singură persoană
- percheziţii de grup, care sunt de regulă simultane

1.3. Pregătirea percheziţiei.

Pentru pregătirea percheziţiei este necesar ca organul de cercetare să aibă suficiente
referinţe despre obiectele, valorile sau actele căutate, despre persoanele urmărite precum şi
despre locul în care acestea s-ar află. Tactic vorbind, trebuie pregătit şi întocmit anterior un
10În art. 27 pct. 4 din Constituţie în redactarea din 1991, se folosea sintagma „delictului flagrant”sintagmă care
nu era la adăpost de critică. A se vedea V. Dabu, Drept constituţional şi instituţii politice, Ed. SNSPA, Bucureşti,
p.206.
10
plan de desfăşurare, iar efectuarea ei este indicată a se face dimineaţa. Pentru ca eficienţa
acestei activităţi să fie o reuşită, percheziţia trebuie ţinută în secret până la momentul
efectuării, pentru ca persoanele ce urmează a fi percheziţionate să nu fie anterior prevenite, în
caz contrar fiind posibil ca ceea ce se caută să dispară şi eficienţa activităţii să fie
compromisă11.
Desfăşurarea percheziţiei trebuie făcută în aşa fel încât sa fie respectate drepturile şi
respectul dreptul la viaţa intimă, pudoare, efectuarea urmând a se face de către o persoană de
acelaşi sex cu persoana percheziţionată. Organele desemnate a efectua percheziţia nu au
dreptul de a face aprecieri sau consideraţii cu privire la persoana percheziţionată, la obiectele
sale de îmbrăcăminte sau la alte aspecte, iar ţinuta organelor judiciare trebuie să fie sobră.
Pentru prevenirea unor eventuale violenţe din partea persoanei percheziţionate aceasta
trebuie aşezată în poziţia cu mâinile ridicate sprijinite de un perete, obiect de mobilier etc., în
aşa fel încât poziţia corpului să aibă o înclinaţie oblică, iar picioarele trebuie depărtate 12. În
situaţia în care percheziţia se efectuează într-un loc deschis şi în preajma nu sunt obiecte de
sprijin se va cere persoanei să stea în genunchi cu mâinile ridicate.
Pregătirea percheziţiei presupune cinci etape:
A. Stabilirea scopului perchezitiei. Cunoaşterea obiectelor ce se caută, a naturii,
a formei şi dimensiunilor acestora, aceasta prezentând o importanţă deosebită întrucât în
raport cu datele referitoare la bunurile şi valorile căutate, precum şi cu posibilităţile de
ascundere, se stabilesc locurile de examinat, metodele specifice de căutare şi mijloacele
tehnice adecvate.
B. Cunoaşterea unor date despre cel perchiziţionat. Aici trebuie cunoscute
câteva elemente de bază cum ar fi: cetăţenie, naţionalitate, temperament, starea de sănătate,
pregătirea şi profesia, ocupaţia, locul de muncă, cunoştinţele lui în domeniul altor meserii,
preocupări în afara serviciului, relaţii la locul de muncă şi în afara acestuia. Se completează cu
date despre componenţa familiei, raporturile atât ale percheziţionatului cât şi a familiei cu
vecinii din imobil etc.
C. Cunoaşterea unor date referitoare la locul în care urmează a se efectua
percheziţia.
Ţinând cont de locurile în care se va desfăşura percheziţia, trebuie să se stabilească: adresa la
care se află locuinţa percheziţionatului; caracteristicile de construcţie ale clădirii; planul
exterior şi interior al locuinţei perchiziţionatului; compunerea locuinţei, topografia acesteia;
spaţiile folosite în comun şi în exclusivitate; căile de acces în locuinţă; existenţa ori lipsa
postului telefonic etc.
D. Stabilirea participanţilor la percheziţie, asigurarea mijloacelor tehnice
necesare, alegerea momentului începerii percheziţiei şi a modalităţilor de pătrundere în
locuinţa perchiziţionatului. Numărul participanţilor la percheziţie poate diferi de la caz la
caz în funcţie de scopul şi locul ei şi de persoana la care se efectuează. În general la
percheziţie participă: organul de urmărire penală; martorii asistenţi; persoana perchiziţionată
sau reprezentantul său; specialiştii în diferite domenii de activitate, dacă se impune acest
lucru. Pentru atingerea scopului percheziţiei este necesar ca echipa să fie dotată cu mijloace
tehnice necesare (detectoare de metal, sonde electromagnetice, aparate Roentgen de format
mic, detectoare de cadavre etc.). În situaţii speciale când percheziţia urmează a se efectua
simultan sau în imobile situate în zone rău famate, pregătirea acestei activităţii impune o

11Mircea Badila, Vasile Vidrighin, Criminalistica, Ed. Altip – Alba Iulia

2008.
12Mircea Badila, Vasile Vidrighin, Criminalistica, Ed. Altip – Alba Iulia 2008,
p.283.
11
atenţie deosebită, iar numărul persoanelor care alcătuiesc echipa de cercetare va fi mai
numeroasă.
E. Obţinerea autorizaţiei necesare percheziţiei. Percheziţia domiciliară şi la
locul de muncă se efectuează pe baza autorizaţiei procurorului. Autorizaţia procurorului
pentru efectuarea percheziţiei se obţine în urma solicitării scrise a organului de cercetare
penală şi a examinării materialelor cauzei. Cu excepţia constatării în flagrant a infracţiunii,
percheziţia trebuie să fie efectuată în baza autorizaţiei procurorului. În mod excepţional
organele de cercetare penală pot cere în scris consimţământul persoanei ce urmează a fi
percheziţionată, pentru a evita unele evenimente care ar putea împiedica realizarea scopului.

1.4. Reguli la efectuarea percheziţiei.

Indiferent de natura locului unde se desfăşoară percheziţia există câteva reguli comune
cu caracter tactic. Dintre acestea facem referire în primul rând, la regulile de baza ale
percheziţiei domiciliare, privite în sensul sau larg, reguli care, într-un mod specific, pot fi
adaptate şi percheziţiei corporale13:
- percheziţia efectuată cu minuţiozitate;
- percheziţia desfăşurată metodic şi sistematic;
- observarea în permanenţă a comportamentului persoanei perchiziţionate; -
efectuarea percheziţiei în strictă conformitate cu prevederile legii.

1.5. Ridicarea de obiecte şi înscrisuri.

Ridicarea de acte sau înscrisuri este o activitate asemănătoare percheziţiei însă ea se
deosebeşte prin faptul că organul judiciar are cunoştinţă la cine se află obiectul sau actul
căutat, iar persoana care îl deţine recunoaşte acest lucru. Pentru ridicarea acestora, iniţial se
solicita pe cale de adresă ce anume act sau obiect urmează a fi predat la organul judiciar. Doar
în situaţia în care persoana nu dă curs solicitării se va proceda la ridicarea obligatorie în
prezenţa martorilor asistenţi14. În procesul-verbal în care se vor trece toate detaliile cu privire
la activitatea efectuată se vor menţiona şi starea de funcţionare, autenticitatea actului sau
obiectului şi starea acestora.
Ridicarea de obiecte şi înscrisuri este definită ca activitatea de urmărire penală şi de
criminalistică tactică prin intermediul căreia organul de urmărire sau instanţa de judecată
asigura obiectele şi documentele ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal15.
Obiectele şi înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal se pot
clasifica astfel:
- obiecte şi înscrisuri care au fost folosite ori erau destinate să servească la
săvârşirea
infracţiunii;
- obiecte ce reprezintă produsul infracţiunii;
- obiecte şi înscrisuri care conţin sau poartă o urmă a faptei comise;
- orice alte obiecte şi înscrisuri care pot servi la aflarea adevărului în cauza
investigată

13R. Lechat, op.cit., p.245 şi urm.;A.R.Ratinov, op.cit., p.136 şi urm.; A.Ciopraga, op.cit., p.205; M. Basarab,
op. cit., p.303; I. Mircea, op. cit., p. 189; G. B. Karanovici, op.cit., p.307 şi urm.; C. Suciu, op.cit., p. 547-548;
M. Le Clere, op.cit., p.266-268; Tratat de tactică criminalistică, supra. cit., p. 285.
14Mircea Badila, Vasile Vidrighin, Criminalistica, Ed. Altip – Alba Iulia 2008,
p.286.
15Autor: Ministerul de interne; coord. Constantin Aionitoaie, Tratat de tactică
criminalistică
12
 Ca şi percheziţia, ridicarea de înscrisuri şi obiecte are caracterul auxiliar de descoperire
şi strângere a unor mijloace de probă, ridicarea făcându-se în două moduri:la cerere şi ridicare
silită.
Legea nr. 281 din iunie 2003 aduce modificări importante şi în ce priveşte efectuarea
ridicării de obiecte
şi înscrisuri.
Orice persoană fizică sau juridică, în posesia căreia se afla un obiect sau un înscris ce
poate servi ca mijloc de probă, este obligată să-l prezinte şi să-l predea, sub luare de dovadă,
organului de urmărire penală sau instanţei de judecată, la cererea acestora (art. 97 alin. 1
C.p.p.).
Dacă obiectul sau înscrisul are caracter secret ori confidenţial, prezentarea sau
predarea se face în
condiţii care să asigure păstrarea secretului ori confidenţialităţii (art. 97 alin. 3 C.p.p.).

BIBLIOGRAFIE:

- C. Bulai, Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român.

- Emilian Stancu, Tratat de Criminalistică, Ed. a VI-a, Bucureșt, 2015
- Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Ed. Actami, Bucureşti 2001
- Eugen Bianu, Tactica şi tehnica percheziţionării, Bucureşti, 1941
- LEGE Nr. 135/2010 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală
- Mircea Badila, Vasile Vidrighin, Criminalistica, Ed. Altip – Alba Iulia 2008
-Adrian Cristian Moise, Emilian Stancu, Elemente de tehnică și de tactică a
investigării penale, București, 2016.

13