Actorul

de Slawomir Mrozek

Înmormîntarea marelui actor a avut loc în iarnă.Viscolul de zăpadă lovea cu

putere capetele descoperite ale îndoliaţilor. Lîngă mormântul deschis, cei adunaţi
ascultau cuvîntarea, dar abia aşteptau clipa cînd discursurile vor lua sfârşit, cînd
fiecare va arunca un pumn de ţărână şi cînd vor putea să-şi pună pălăriile. Atunci un
coleg al răposatului, mare actor ca şi acesta, îşi scăpă în grabă căciula sa frumoasă din
blană. Toţi au remarcat acest lucru, deşi nimeni nu a părut că-l observă. Toţi au văzut,
de asemenea, în ce situaţie grea se afla actorul. Să intri în groapă după căciulă, nu s-ar
cădea. Să rămână căciula în groapă, ar fi prea din cale-afară! Nu doar pentru că ar fi
inevitabilă o răceală, nu doar pentru că ar fi păcat de căciulă, cu toate că şi asta
contează. Dar mai ales fiindcă te-ai întoarce acasă cu gândul că tu eşti aici, iar căciula
ta e acolo, deja în mormînt, fie şi al altcuiva, că într-un fel ţi-a luat-o înainte şi te
aşteaptă şi poate chiar te şi cheamă - Îngrozitor!

Priveau aşadar cu încordare ce va face. Insă el nici n-a tresărit şi, cînd i-a venit
rândul, a ţinut următoarea cuvântare:

-„Dragule şi prea regretatule prieten! Ne părăseşti în această zi geroasă de

iarnă. Dar la capătul călătoriei tale te aşteaptă un frig încă şi mai mare, frigul
Veşniciei”.

Vocea i se frânse şi era imposibil să nu-i admiri talentul.

-„Ce pot să-ţi ofer pentru acest lung drum? Doar profunda mea tristeţe a
despărţirii (mă abţin să nu spun mai mult - Disperarea), iar simbolic, ceea ce îmi este
cel mai aproape: obiectul care îmi acoperă propriul cap. Da, ţi-l dau ţie, renunţ la el
pentru tine. Pentru că acolo unde te duci tu îţi va fi încă şi mai frig decît ne e nouă
aici, acum. Să-ţi fie de folos în ceruri aşa cum mi-a fost mie pe pămînt. Un murmur
de aprobare s-a răspîndit.

- Dar Dumnezeule! -şi aici şi-a pus mîinile în cap -Oare am procedat bine? Ai
fost de o deosebită modestie, departe de tine au fost vanitatea şi orice extravaganţă,
însă această căciulă este de vulpe siberiană, e aproape nouă şi a costat două mii cinci
sute. In loc să-ţi fac un serviciu, cum a fost în intenția mea cea mai sinceră,nu te-am
jignit oare cu deşertăciunea acestei lumi, cu belşugul vremelnic, cu luxul mizer, care
te-a dezgustat întotdeauna în această vale a plîngerii şi care va fi atît de nepotrivit în
Împărăția Cerurilor? Încep să mă-ndoiesc amarnic de valoarea faptei mele, deşi am
făcut-o cu cea mai bună credinţă”. Publicul şi-a ţinut răsuflarea, iar actorul i-a făcut
semn groparului să-i scoată căciula din groapă.

După ce acesta şi-a îndeplinit însărcinarea, actorul i-a luat basca jigărită, a
înălţat-o deasupra mormîntului, a făcut o pauză şi a încheiat:

-„Primeşte acest obiect pe care, dacă ai putea, l-ai alege”! Apoi a aruncat
basca în groapă cu un gest atît de expresiv, atît de perfect măsurat timp şi spaţiu, încât
au răsunat aplauze.

Actorul a făcut o scurtă plecăciune în direcţia mormântului, răsucindu-se doar

pe un sfert. Oricine ştie că nu se cade să te înclini cu spatele la public. Nu se ştie dacă
mai tîrziu i-a dat ceva despăgubiri groparului pentru bască. Unii susţin că doar i-a
strâns mâna, atunci când groparul timid a răzbit cu greu la el prin mulţimea
admiratorilor. Însă artistul adevărat nu trebuie să plătească, şi el era un artist
adevărat!