SUPORT DE CURS

MODALITĂȚI DE INTERVENȚIE
A ASISTENȚILOR PARENTALI
PROFESIONIȘTI/PĂRINȚI-EDUCATORI
ÎN PROTECȚIA COPIILOR EXPUȘI
LA VIOLENȚĂ ȘI/SAU VIOLENȚĂ DE GEN

Chișinău, 2022
66
1
 Suportul de curs este dezvoltat de CCF Moldova în cadrul proiectului EVA
„Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”,
finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women în parteneriat cu UNICEF.

Acest suport de curs se adresează beneficiarilor de instruire continuă

din cadrul grupurilor de funcții ce necesită competențe directe în asistența socială
(asistenți parentali profesioniști și părinți-educatori), precum și celor
din grupul cu competenţe manageriale în asistenţa socială.

Opiniile exprimate în această publicație aparțin autorilor și nu reflectă

în mod obligatoriu punctul de vedere al finanțatorilor.

Autoare: Corina Mighiu, psihoterapeută, expertă pe domeniul violență/violență pe bază de gen;

Elya Cernolevschi, psihologă, expertă pe domeniul violență/violență pe bază de gen;

Consultanți/consultante grup coordonator/co-autori:

Livia Marginean, drdă Științe Sociale, manageră programe CCF/HHC Moldova.

2
 Cuprins

Acronime 4
Glosar 5
Preliminarii 6

Capitolul I. CADRUL LEGAL PRIVIND PREVENIREA ȘI COMBATEREA

VIOLENȚEI ÎMPOTRIVA COPILULUI 7

Capitolul II. DEFINIREA NOȚIUNII DE ABUZ ȘI CONSECINŢELE ACESTUIA

ASUPRA DEZVOLTĂRII ŞI INTEGRĂRII PSIHO-SOCIALE A COPILULUI 15
Înțelegerea noțiunii de abuz 16
Semne ale diferitelor forme de abuz și neglijare 18
Abuzul fizic 20
Abuzul emoțional 22
Abuzul sexual 23

Capitolul III. DISCIPLINAREA POZITIVĂ. DIFERENŢA ÎNTRE PEDEAPSĂ

ŞI CONSECINŢĂ 29
Modalități de disciplinare pozitivă a copilului 31
Diferenţa dintre pedeapsă şi consecinţă 33
Comportamentul și cauzele acestuia 35

Capitolul IV. PREVENIREA PROBLEMELOR COMPORTAMENTALE ALE

COPILULUI PRIN DEZVOLTAREA ABILITĂȚILOR EMOȚIONALE ȘI SOCIALE 43
Emoțiile și dezvoltarea abilităților emoționale 45
Dezvoltarea abilităţilor sociale 47

CAPITOLUL V. COLABORAREA SERVICIULUI APP CU INSTITUȚII IMPLICATE

ÎN PROTECȚIA COPILULUI (ȘCOALA, GRĂDINIȚA, SERVICIUL DE ASISTENȚĂ
PSIHOPEDAGOGICĂ, ETC.) 49
Parteneriatul cu grădinița 50
Parteneriatul cu școala 54
Comunitatea ca partener educațional 57

Bibliografie 58

ANEXE 59

3
 Acronime

ONU – Organizația Națiunilor Unite

APP – Asistență partentală profesionistă
SAP – Serviciul de Asistență Psihopedagogica
CRAP – Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică
PEI – Plan educational individualizat
CDS – cadrul didactic de sprijin
CMI – Comisia multidisciplinară intrașcolară
CREI – Centrului de Resurse pentru Educația Incluzivă

4
 Glosar

Admonestare – mustrare cu severitate; a dojeni aspru.

Anxietate – reprezintă o stare emoțională pronunțată, care se manifestă prin neliniște,
încordare, incertitudine, frică, care se poate resimți în tot corpul și uneori poate fi asociată
cu palpitații, transpirație, nervozitate.
Autostigmatizare – acțiunea prin care o persoană se condamnă pe sine, se dezaprobă sau
disprețuiește.
Borderline – este o tulburare de personalitate care afectează, în principal, percepția despre
sine, despre alții, despre relațiile cu alții și care afectează viața persoanei pe trei paliere
majore: imaginea de sine, relaționarea cu ceilalți, capacitatea de reglare a propriilor emoții
și comportamente.
Cenestopatie – percepție penibilă a unor senzații anormale la nivelul corpului, determinând
anxietate intensă în relație cu deplasarea cu diferite mijioace de transport.
Comportamente dezirabile – acțiuni, fapte, care au la bază gândurile, credințele și sistemul
propriu de valori al unei persoane, pe care le transpune în acțiuni și fapte, spre propriul
beneficiu sau spre beneficiul altor persoane.
Culpabilizare – acțiunea de a face pe cineva să se simtă vinovat, (învinuire).
Disfuncţii sexuale – anumite tulburări, disfuncții de natură sexuală.
Disocierea – o rupere a legăturilor care apar în mod normal între sentimente, gânduri,
comportament şi amintiri, invocate conştient sau inconştient pentru a reduce tulburarea
psihologică.
Labilitate psiho-emoţională – schimbarea bruscă, frecventă și exagerată a dispoziției cu
apariția unor sentimente sau emoții puternice (râs sau plâns necontrolat) care sunt exprimate
uneori într-un fel în care nu corespunde cu starea emoțională a persoanei.
Nanism psihosocial – este o tulburare rară de dezvoltare, cauzată de deprivarea emoțională
(dragostea maternă), caracterizată prin simptome de întârziere în dezvoltarea motorie și
intelectuală, obiceiuri anormale legate de alimentație, enuresis, encopreză, agresivitate.
Somnambulism – este cunoscută și sub denumirea de noctambulism și reprezintă o
tulburare comportamentală din timpul somnului, prin care o persoană se trezește și face
activități neobișnuite, în mod inconștient, cum ar fi să meargă sau să mănânce.
Tendinţa de confesare – dorința de a se destăinui cuiva, de a mărturisi ceva personal,
confidențial.
Vigilenţă anxioasă sau Hipervigilența – o stare de încordare, de sensibilitate senzorială
acompaniată de intensitate exagerată a comportamentelor a căror scop este de a detecta
amenințările.

5
 Preliminarii
Una dintre sarcinile de bază ale unui stat în elaborarea politicilor sociale este de a garanta
și asigura pentru toți copiii condiții favorabile pentru viață, dezvoltare și educație, ceea ce
presupune inclusiv protecția lor împotriva oricăror forme de violență. Având un caracter
complex și delicat, această problemă de obicei nu se regăsea pe agenda comunității mondiale,
prima experiență internațională de analiză a fenomenului violenței asupra copiilor, atât ca
act în sine cât și consecințe și impact, este raportul mondial ONU privind violența asupra
copiilor, publicat în anul 20061.
Deși violența domestică este un fenomen care a însoțit dintotdeauna dinamica familiei,
el a intrat în mod recent în atenția știintelor juridice și sociale, baza acestui interes fiind
prevenirea maltratării și violența împotriva copilului. Astfel, abia în ultimii 20 de ani putem
găsi referințe la violența domestică atât în știintele sociale cât și în reglementările legale
internaționale.
În Republica Moldova violența împotriva copiilor în mediul casnic și nu doar, este încă o
normă general acceptată și tolerată la nivelul societății și care nu întotdeauna este combătută
nici atunci când se întâmplă în mod public. O parte din femeile implicate într-o relație abuzivă
înțeleg și conștientizează amploarea pericolului violenței pe care o suportă abia atunci
când observă aceste consecințe ale abuzului în comportamentele copiilor. Oricum, aceste
acte nu sunt întotdeauna raportate autorităților un motiv fiind serviciile limitate sau chiar
inexistente pentru victime. Majoritatea părinților nu au cunoștințele și abilitățile necesare
pentru a-și educa copiii într-o manieră pozitivă, mulți consideră că violența poate fi aplicată
pentru educarea copilului și că bătaia este o formă acceptabilă de disciplinare2. Specialiștii
în domeniu consideră că violența în familie după gravitate și caracteristici poate fi asociată
cu o formă de tortură3, impactul psiho-social afectează nu doar victima în sine, dar în special
pe toți cei care sunt martori la acest fenomen, adică în majoritatea cazurilor, copiii. Violența
în familie este una din formele de violență cele mai des întâlnite și cele mai îngrijorătoare,
pentru că este mai puțin vizibilă, se întâmplă în spatele ușilor închise și are loc în mediul cel
mai aproape de copil. Nu avem disponibile prea multe informaţii privind violența împotriva
copiilor, totuși, numărul cazurilor raportate de pedeapsă corporală și violență rămâne
îngrijorător în R. Moldova. Pe parcursul anului şcolar 2016-2017, circa 11 mii de cazuri de
abuz sau violenţă împotriva copiilor au fost raportate de către cadre didactice și directori de
școală. În anul 2017, organele de poliție au înregistrat peste 1.400 de cazuri de abuz asupra
copiilor, inclusiv peste 300 de cazuri de abuz sexual.4
Violența împotriva copilului din nefericere se regăsește și în instituțiile de învățământ
(pre)școlare, manifestându-se atât sub forma unor acțiuni violente singulare, cât și sub
forma intimidărilor, înjosirilor și hărțuielii sistematice (bullying). Violența poate veni atât
din în profesorilor la adresa elevilor, cât și în mediul semenilor, între elevi. Uneori profesorii
pot disciplina elevii prin aplicarea unor pedepse fizice sau emoționale umilitoare.

1
https://www.unicef.org/moldova/ce-facem/protec%C5%A3ia-copilului/combaterea-violen%C5%A3ei-
%C3%AEmpotriva-copiilor
2
V. Coomaraswamy, Radika (raportul special al Naţiunilor Unite pe problema violenţei împotriva femeilor în perioada
1994-2003), Lupta împotriva violenţei domestice: obligaţiile statului, Innocenti Digest 10,10 (2000)
3
https://www.unicef.org/moldova/ce-facem/protec%C5%A3ia-copilului
4 https://www.unicef.org/moldova/ce-facem/protec%C5%A3ia-copilului

6
Capitolul I.
CADRUL LEGAL PRIVIND
PREVENIREA ȘI COMBATEREA
VIOLENȚEI ÎMPOTRIVA
COPILULUI

7
 O data cu proclamarea suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova, s-a dat startul
pentru realizarea reformelor în toate sectoarele statului, inclusiv cele din sfera
socială. Astfel, domeniul protecţiei copilului a fost şi el cuprins de schimbări majore, mai
ales după ce Republica Moldova a ratificat Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului
(Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat Convenţia cu privire la Drepturile Copilului
la 20 Noiembrie 1989, iar în Republica Moldova acest act international este în vigoare din
25 februarie 1993) asumându-și astfel ca stat semnatar, responsabilitatea de a-şi racorda
legislaţia, politica şi practica de protecţie a copilului la prevederile acestei Convenţii. În
acest fel, conceptul de protecție şi dezvoltare a copilului din ţara noastră capătă noi sensuri,
creându-se în același timp structuri guvernamentale şi nonguvernamentale abilitate de a
dezvolta și consolida sistemul de protecție a copilului. Protejarea copiilor de orice formă
de violență este un drept fundamental garantat de acte legislative atât internaționale cât și
naționale.
Astfel, după cum s-a menționat anterior, prin ratificarea Convenţiei ONU cu privire la
drepturile copilului și altor instrumente internaționale care prevăd acțiuni concrete în ceea
ce privește prevenirea violenței împotriva copiilor, Republica Moldova și-a asumat aceste
angajamente privind dezvoltarea unui sistem de protecție care va asigura respectarea
drepturilor copiilor. În preambulul Convenției sunt reamintite principiile de bază ale
Organizației Națiunilor Unite și prevederile principale ale anumitor tratate și proclamații
relevante privind drepturile omului; sunt confirmate faptul că din cauza vulnerabilității
copiii necesită îngrijire și protecție specială și pune un accent deosebit pe responsabilitatea
principală de îngrijire și protecție care revine familiei; necesitatea protecției juridice și
de alta natură a copilului înainte și dupã naștere; importanța respectului pentru valorile
culturale ale comunității copilului și rolul vital al cooperării internaționale în realizarea
drepturilor copiilor.5 În această ordine de idei, conform acestui act internațional, copiii se
nasc cu libertăți fundamentale și cu drepturi inerente oricărei ființe umane, au dreptul să
fie protejați împotriva tuturor formelor de violență, exploatare și abuz, inclusiv violență și
exploatare sexuală.6

https://drepturilecopilului.md/files/publications/CDC_2005_final.pdf
5

https://www.unicef.org/moldova/media/1401/file/Conventia-cu-privire-la-drepturile-copilului.pdf
6

8
 Convenția se bazeazã pe 4 principii generale, dintre care două se aplică tuturor persoanelor,
iar două dintre ele se referă doar la copii:
 principiul non-discriminării (indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie
politică sau altă opinie a copilului, a părinților;
 copiii au dreptul la supraviețuire și dezvoltare în toate aspectele vieții: fizic, psiho-
emoțional,cognitiv, social și cultural;
 principiul respectului faţă de opiniile copilului (copiii trebuie admiși ca participanți
în evenimentele care le afectează viața, fiind liberi să-și exprime propria opinie. Ei au
dreptul ca ideile lor să fie auzite și luate în serios);
 în toate deciziile și acțiunile care îi privesc pe copii, interesele lor majore trebuie luate
în considerare indiferent de cine sunt luate aceste decizii.
La nivel regional, în anul 2011, Republica Moldova a ratificat Convenția Consiliului Europei
privind protecția copiilor împotriva exploatării și abuzului sexual, cunoscut și sub numele de
Convenția Lanzarote (acest act a fost încheiat și semnat la 25 octombrie 2007 în Lanzarote,
Spania) care prevede: „prevenirea şi combaterea exploatării sexuale şi abuzurilor sexuale
comise asupra copiilor; protejarea drepturilor copiilor care sunt victime ale exploatării sexuale
şi ale abuzurilor sexuale; promovarea cooperării la nivel naţional şi internaţional împotriva
exploatării sexuale şi abuzurilor sexuale comise asupra copiilor”. Republica Moldova a participat
la prima rundă de monitorizare dedicată protecției copiilor împotriva exploatării sexuale și
abuzului sexual, precum și în cea de-a doua privind protecția copiilor împotriva exploatării
sexuale și abuzului sexual facilitat de tehnologiile informaționale și comunicare (2017)7.
Totuși, nu există încă un mecanism național de coordonare a implementării Convenției
Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor
sexuale, instrucțiuni-cadru pentru companiile private din domeniul TIC și companiile de
hosting privind protecția copiilor împotriva conținuturilor ilegale, procedura de notificare și
materialele ce trebuie înlăturate.8
Un alt act internațional la care Republica Moldova a aderat, a fost Convenția Consiliului
Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice
sau Convenția de la Istanbul ratificat pe 14 octombrie 2021. Această Convenție în comparație
cu Convenția de la Lanzarote, recunoaște în mod clar și expres dreptul la protecție a copiilor
martori abuzului și consideră că expunerea directă la orice fel de violență (fizică, sexuală sau
psihologică) cât și cea indirectă care are loc între părinți sau alți membri ai familiei are un
impact devastator asupra copiilor – provoacă multă anxietate, traume și afectează profund
dezvoltarea acestora.
De asemenea, drepturile copilului la protecție sunt consolidate printr-un cadru legal
intern de acte normative și politici:
Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994, reprezintă legea fundamentală
a ţării și presupune faptul că toate actele normative naţionale trebuie să se racordeze la
dispoziţiile acesteia. Astfel, toate actele de violență, neglijare, exploatare a minorilor, folosirea
lor în activităţi care le-ar provoca daune sănătăţii, moralităţii, vieţii, dezvoltării normale sînt
interzise, iar autorităţile publice au datoria de a le asigura condiţii necesare pentru creșterea
și dezvoltarea armoioasă:
Art. 24 – Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică
https://www.coe.int/ro/web/chisinau/combating-violence
7

https://gov.md/sites/default/files/document/attachments/subiect-02-nu-325-mmps-site_-.pdf
8

9
 (1) Statul garantează fiecărui om dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică.
(2) Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane ori
degradante.
Art. 32 – Libertatea opiniei şi a exprimării
(1) Oricărui cetăţean îi este garantată libertatea gîndirii, a opiniei, precum şi libertatea
exprimării în public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil.
(2) Libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei
persoane la viziune proprie.
Art. 44 – Interzicerea muncii forţate
(1) Munca forţată este interzisă.
Art. 50 – Ocrotirea mamei, copiilor şi a tinerilor
(2) Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de asistenţă în realizarea drepturilor lor.
(4) Exploatarea minorilor, folosirea lor în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii, moralităţii
sau care le-ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea normală sînt interzise.9
Codul familiei (Nr.1316 din 26.10.2000), este actul normativ care reglementează
raporturile juridice de familie: obligaţiile părinţilor faţă de copii şi invers, drepturile copiilor,
adopţie, tutelă şi curatelă, etc. Prin conţinutul său abordează și tratează întreaga sferă de
protecţie a copilului şi familiei, reglementează relaţiile de familie pornind de la principiul
fundamental al interesului superior al copilului.
În art. 53 din Codul familiei se regăsește dreptul copilului de a fi protejat, acestuia i se
garantează apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime:
(4) Copilul are dreptul la protecţie contra abuzurilor, inclusiv contra pedepsei corporale
din partea părinţilor sau a persoanelor care îi înlocuiesc.
(5) În cazul încălcării drepturilor şi intereselor legitime ale copilului, inclusiv prin
neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către părinţi (a unuia dintre ei) a
obligaţiilor de întreţinere, educaţie şi instruire, sau în cazul abuzului de drepturile părinteşti,
copilul poate să se adreseze de sine stătător autorităţii tutelare pentru apărarea drepturilor
şi intereselor sale legitime, iar de la vârsta de 14 ani - instanţei judecătoreşti.
(6) Persoanele cu funcţii de răspundere şi alţi cetăţeni care ştiu despre existenţa unui
pericol pentru viaţa sau sănătatea copilului, despre încălcarea drepturilor şi intereselor lui
legitime sînt obligaţi să comunice acest fapt autorităţii tutelare, făcând tot posibilul pentru a
proteja drepturile şi interesele legitime ale copilului.
(7) Persoanele fizice care deţin informaţii despre un caz suspect de violenţă, neglijare sau
exploatare a copilului sînt obligate să le comunice autorităţii tutelare locale/teritoriale sau
organelor de drept.
Astfel, conform Codului Familiei, este obligaţia părinţilor, tutorilor, îngrijitorilor de a ţine
cont cu prioritate de nevoile și interesele copilului și de a le respecta drepturile.
În Codul muncii (Nr. 154 din 28.03.2003) art. 86 stipulează concedierea în cazul aplicării
chiar şi o singură dată, de către un cadru didactic a violenţei fizice sau psihice faţă de discipoli.
Iar Codul Contravenţional (Nr. 218 din 24.10.2008) interzice următoarele:
Art. 58 – Antrenarea minorului la munci care prezintă pericol pentru sănătatea lui,
Art. 63 – Neîndeplinirea obligaţiilor de întreţinere, de educare şi de instruire a copilului,

Art. 65 – Necomunicarea despre existenţa unui pericol pentru viaţa ori sănătatea copilului,
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=111918&lang=ro
9

10
 Art. 78 – Vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale,
Art. 91 – Fumatul şi consumul de băuturi alcoolice în locuri interzise, comercializarea către
minori a produselor din tutun şi a băuturilor alcoolice.10
Codul Penal (Nr. 985 din 18.04.2002) definește ca infracțiuni următoarele acțiuni:
Art. 151-153 – Vătămarea intenţionată gravă, medie, uşoară a integrităţii corporale sau a
sănătăţii
Art. 154 – Maltratarea intenţionată sau alte acte de violenţă
Art. 155 – Ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii
Art. 163 – Lăsarea în primejdie
Art. 171-173 – Violul, acţiuni violente cu caracter sexual, hărţuirea sexuală
Art. 174 – Raportul sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani
În acest context, menționăm că, în Republica Moldova a fost deschis un nou tip de servicii
integrate în cadrul Centrelor regionale de asistență integrată (de tip Barnahus) care vor
acorda servicii copiilor care au avut de suferit de pe urma abuzului sexual, violenței în
familie, traficului de persoane sau altor tipuri de infracțiuni. În aceste instituții vafi asigurată
audierea tuturor copiilor în cadrul procedurilor penale. Totodată, aceștia vor beneficia de
asistență medicală, psihologică, juridică și socială. Primul centru de acest gen s-a deschis la
Bălți, și va acoperi 12 unități administrative din nordul țării, iar ulterior, 2 centre similare vor
fi deschise la Chișinău și Cahul.
Normele naționale referitoare la drepturile copilului sunt stabilite de prevederile Legii
cu privire la Drepturile Copilului (Nr.338 din 15.12.94) care stabilește statutul copilului ca
subiect independent și prevede asigurarea sănătății lui fizice și spiritual, iar statul este obligat
de a ocroti inviolabilitatea persoanei copilului, protejându-l de orice formă de exploatare,
discriminare, violenţă fizică şi psihică11. În Capitolul I se stabilește definiția noțiunii de copil
și anume: “Copil este orice persoană din momentul naşterii şi pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani,
toţi copiii sînt egali în drepturi fără deosebire de rasă, naţionalitate, sex, religie etc., iar protecţia
drepturilor copilului este asigurată de organele competente de pe lîngă autorităţile publice
locale şi de organele de drept”12. În Capitolul II sînt enumerate expres cele mai importante
drepturi ale copilului (la viaţă; la nume, la cetăţenie; la inviolabilitatea persoanei; la apărarea
demnităţii şi a onoarei; la libertatea gîndirii şi conştiinţei; la dezvoltarea capacităţilor
intelectuale; la învăţătură; la muncă; la odihnă; la asociere în organizaţii obşteşti).
Art. 4 – Dreptul la viaţă
(1) Dreptul copilului la viaţă şi la inviolabilitatea fizică şi psihică este garantat.
(2) Nici un copil nu poate fi supus torturii, pedepselor sau tratamentelor crude, inumane
sau degradante.
Art. 6 – Dreptul la inviolabilitatea persoanei, la protecţie împotriva violenţei fizice şi psihice
Statul ocroteşte inviolabilitatea persoanei copilului, protejându-l de orice formă de
exploatare, discriminare, violenţă fizică şi psihică, neadmiţând comportarea plină de
cruzime, sau grosolană, dispreţuitoare, insultele şi maltratările, antrenarea în acţiuni
criminale, iniţierea în consumul de băuturi alcoolice, folosirea ilicită de substanţe stupefiante
şi psihotrope, practicarea jocurilor de noroc, a cerşetoriei, incitarea sau constrângerea de a
10
CС218/2008 (legis.md)
11
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311654
12
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=94939&lang=ro

11
practica orice activitate sexuală ilegală, exploatarea în scopul prostituţiei sau al altei practici
sexuale ilegale, în pornografie şi în materiale cu caracter pornografic inclusiv din partea
părinţilor sau persoanelor subrogatorii legale, rudelor.
Art. 7 – Dreptul la apărarea demnităţii şi onoarei
Fiecare copil are dreptul la apărarea demnităţii şi onoarei. Atentatul la onoarea şi
demnitatea copilului se pedepseşte în conformitate cu legislaţia.
Art. 11 – Dreptul la muncă
(3) Statul protejează copilul de exploatare economică şi de executarea oricărei munci, ce
prezintă pericol pentru sănătatea lui ori serveşte drept piedică în procesul de instruire, sau
prejudiciază dezvoltarea lui fizică, intelectuală, spirituală şi socială.
(5) Antrenarea forţată sub orice formă a copilului în câmpul muncii atrage răspundere.
Consiliul Naţional pentru Protecţia Drepturilor Copilului a fost instituit prin H.G.1001
din 30.09.200513, fiind un organ guvernamental care are misiunea de a asigura elaborarea
şi implementarea politicilor de protecţie a drepturilor copilului şi familiei. Ministerele
care împart responsabilităţile privind protecţia copiiilor sunt: Ministerul Sănătății, Muncii
și Protecţiei Sociale, Ministerul Educaţiei și Cercetării, Ministerul Afacerilor Interne. De
asemenea, Consiliul se constituie din reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale, precum şi
reprezentanţi ai organismelor internaţionale şi ONG-lor naţionale care activează în domeniu.
Activitatea Consiliului se desfăşoară în baza următoarelor acte normative: Convenţiei ONU
cu privire la drepturile copilului, Constituţiei Republicii Moldova, Legea privind drepturile
copilului și realizează următoarele obiective:
a) asigură respectarea prevederilor Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului,
altor documente internaţionale din domeniu la care Republica Moldova este parte şi a
legislaţiei naţionale privind protecţia copilului şi familiei;
b) identifică direcţiile prioritare de intervenţie în domeniul protecţiei copilului şi familiei;
c) promovează politicile naţionale privind protecţia copilului şi familiei;
d) coordonează activitatea de elaborare a strategiilor şi programelor guvernamentale
privind protecţia copilului şi familiei;
e) consolidează parteneriatul social în domeniul protecţiei copilului şi familiei.
Implementarea politicilor în domeniul protecţiei copilului solicită implicarea pregnantă
a Consiliului Naţional pentru Protecţia Drepturilor Copilului, care asigură colaborarea
intersectorială a structurilor guvernamentale şi interacţiunea cu sectorul asociativ din
domeniu, care este la fel o resursă importantă pentru dezvoltarea sistemului de protecţie a
copilului.14
În scopul implementării prevederilor Convenției internaționale cu privire la drepturile
copilului, a fost aprobat Programul național pentru protecția copilului pe anii 2022-2026 și
Planul de acțiuni pentru implementarea Programului național, care îşi propune asigurarea
unui cadru efectiv de implementare a principalelor priorități în domeniul politicilor pentru
copii și măsuri de intervenție eficiente și bine corelate cu documentele strategice de bază
care vizează protecția copilului.15

13
https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=104274&lang=ro
14
https://cnpdc.gov.md/ro/content/despre-consiliu
15
https://gov.md/sites/default/files/document/attachments/subiect-02-nu-325-mmps-site_-.pdf

12
 După cum s-a menționat anterior, expunerea directă sau indirectă a copilului la orice
formă de violență (fizică, sexuală sau psihologică) are un impact devastator asupra copiilor
pe termen scurt mediu și lung. Astfel, în Republica Moldova în vederea realizării unui cadru
legal eficient de prevenire a violenței in familie, în martie 2007, a fost adoptată Legea pentru
prevenirea și combaterea violenței în familie (Nr. 45 din 01.03.2007) care a intrat în vigoare
pe 18 septembrie 2008. Conform acestui act normativ, violența în familie presupune orice
acțiune sau inacțiune, cu excepția acțiunilor de autoapărare sau de apărare a altor persoane
manifestată fizic sau verbal, prin abuz fizic, sexual, psihologic, spiritual sau economic ori prin
cauzarea de prejudiciu material sau moral de un membru al familiei contra unor alți membri
de familie, inclusiv contra copiilor.16
Art. 8 – Competenţele autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale
(4) Direcţiile generale de învăţămînt, tineret şi sport:
a) asigură informarea şi instruirea cadrelor didactice în vederea calificării actelor de
violenţă în familie, aplicării metodelor şi mijloacelor de prevenire a unor astfel de acte
şi de sesizare a autorităţilor abilitate;
b) realizează, în comun cu alte autorităţi abilitate şi în colaborare cu organizaţiile
neguvernamentale din domeniu, programe educaţionale pentru părinţi şi copii în
vederea prevenirii şi combaterii violenţei în familie;
c) asigură desfăşurarea activităţilor de consiliere în vederea reabilitării psihologice şi
psihosociale a copiilor victime ale violenţei în familie;
d) comunică autorităţilor abilitate, prin intermediul cadrelor didactice, sesizînd de îndată
în mod obligatoriu autoritatea tutelară şi poliţia, cazurile de violenţă în familie, inclusiv
cazurile de violenţă în familie împotriva copiilor.
În anul 2013, Parlamentul a adoptat Legea 14017 privind protecţia specială a copiilor aflaţi
în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi, care stabilește procedurile de identificare,
evaluare, asistenţă, referire, monitorizare şi luarea la evidenţă a copiilor aflaţi în situaţie
de risc şi a copiilor separaţi de părinţi, precum şi atribuţiile instituţiilor responsabile de
aplicarea acestor proceduri. Mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea,
evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale
violenţei, neglijării, exploatării şi traficului, aprobat în 2014 constituie una din modalitățile
de implementare a Legii 140 și consolidează procedurile câtorva ministere în procesul de
implementare a legii, precum și în identificarea și referirea copiilor abuzați, neglijați sau care
se află în situație de risc.18
În ciuda faptului că nici un fel de violență asupra copiilor nu poate fi justificată, aceștia
se confruntă cu ea în familie, în comunitate, inclusiv și în instituțiile de învățământ (general
de nivel primar, gimnazial și liceal) – atât din partea altor elevi, cât și din partea cadrelor
didactice. În acest context, Guvernul a susținut o inițiativă legislativă de modificare a Codului
Educației în vederea reglementării noțiunii de bullying în sistemul educațional, precum și a
principiului nonviolenței. Potrivit proiectului, noțiunea de bullying este introdusă în scopul
concretizării, evidențierii caracteristicilor acestui fenomen, al delimitării cercului de subiecți
16
Lgea n.45 din 01.03.2007 cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie, Publicat : 18.03.2008 în Monitorul
Oficial Nr. 55-56
17
Legea Nr. 140 din 14.06.2013 privind protecția specială a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați de
părinți http://lex.justice.md/md/348972/
18
Instrucțiunile privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi
monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului, aprobate prin
HG nr. 270 din 08.04.2014.

13
și locului în care se pot produce situații de bullying. Prin această modificare fenomenul de
bullying atât de prezent în societatea noastră este reglementat și recunoscut ca o formă de
violență psihologică care implică un dezechilibru de putere și are drept consecință crearea
unei situații de intimidare, ostile, și umilitoare. O altă modificare ține de includerea noilor
caracteristici ale principiilor fundamentale ale educației, cel de nediscriminare și non-
violență. În același timp, orice instituție de învățământ funcționează în baza unui Regulament
intern care conține dispoziții generale ce reglementează propria activitate în corespundere
cu legislația națională. Regulamentul trebuie să includă prevederi despre inadmisibilitatea
violenței și discriminării în relațiile dintre toți participanții la procesul educațional, drepturile
și responsabilitățile lor, precum și dispoziții privind asigurarea protecției elevilor față de
orice formă de violență și acțiunile inacceptabile în raport cu copiii. Aceasta reprezintă baza
juridică pentru a putea fi luate măsurile necesare de prevenire a violenței și de intervenție
în cazul în care se manifestă în instituția de învățământ. De asemenea trebuie să existe o
politică a instituției de învățământ privind protecția copilului – un document ce relevă
modul general în care angajații, elevii școlii și părinții lor înțeleg violența, formele, tipurile
ei și descrie strategiile de bază ale școlii pentru a face față oricăror manifestări ale violenței.
Acest document concretizează/transpune în mod practic regulile de conduită și algoritmii
de acțiune pentru prevenirea și intervenția în cazurile de violență față de toți participanții
la procesul educațional în instituția de învățământ concretă, ținând cont de condițiile și
posibilitățile locale.19
În concluzie, din păcate violenţa este una din marile probleme atât ale societății nosatre cât
ale lumii contemporane. În măsura în care societatea are nevoie de indivizi eficienți, sănătoși,
implicați social, inevitabil vorbim despre indivizi ale caror nevoi de baza sunt reflectate în
drepturile protejate și asigurate de către stat. Atât pe termen lung, mediu și scurt, expunerea
la violență în timpul copilăriei are consecințe absolut negative asupra sănătății fizice și
mintale, cercetările științifice demonstrează faptul că întreaga societate este grav afectată
atunci când copiii sunt supuși acestor forme de suferințe.

https://mecc.gov.md/sites/default/files/prevenirea_violentei_in_institutia_de_invatamant_ghid_metodologic.pdf
19

14
Capitolul II.
DEFINIREA NOȚIUNII DE ABUZ ȘI
CONSECINŢELE ACESTUIA ASUPRA
DEZVOLTĂRII ŞI INTEGRĂRII
PSIHO-SOCIALE A COPILULUI

15
 C opilul este o fiinţă în devenire, cu nevoi şi interese specifice. Pentru a se dezvolta
armonios, pentru a deveni un adult echilibrat şi adaptat, copilul are nevoie de:
 dragoste din partea celor care îl îngrijesc;
 condiţii optime de dezvoltare fizică şi psihică;
 un cadru familial echilibrat, fără tensiuni şi conflicte, bazat pe ataşament şi respect
între membrii familiei.
De asemenea, copilul are nevoie să i se recunoască valorile, să fie recompensat pentru
realizările sale, înţeles şi ajutat să găsească soluţiile cele mai potrivite problemelor cu care
se confruntă.
Copilul trebuie să fie educat cu tact şi răbdare evitând violenţa şi pedepsele, acestea nu vor
conduce la o disciplinare a copilului ci la reacţii contrare de tipul: opoziție, sfidare sau ignorare
a cerințelor. Indiferenţa, ignorarea şi respingerea copilului sunt la fel de traumatizante ca şi
supraprotecția sau aștepările prea mari din partea adultului.

ÎNȚELEGEREA NOȚIUNII DE ABUZ

Orice act prin care se produc vătămări corporale, tulburări psiho-emoţionale şi expuneri
la situaţii periculoase sau percepute ca fiind periculoase de către copil constituie abuz.Există:
 Abuzul fizic care implică folosirea forţei fizice asupra copilului şi supunerea la munci
dificile care depăşesc posibilităţile lui având ca rezultat vătămarea integrităţii sale
corporale;
 Abuzul sexual care constă în expunerea copilului la vizionarea de materiale pornografice,
seducţie (avansuri, mângâieri şi promisiuni) sau implicarea sa în acte sexuale genitale,
orale sau anale;
 Abuzul emoţional (psihologic) este un comportament inadecvat al adultului faţă de
copil, cu efecte negative asupra personalităţii în formare a copilului. Respingerea,
izolarea forţată, terorizarea, ignorarea şi coruperea copilului reprezintă forme ale
acestui tip de abuz.
 Neglijarea: este incapacitatea sau refuzul adultului de a comunica adecvat cu copilul,
de a-i asigura nevoile biologice, emoţionale, de dezvoltare fizică şi psihică, precum şi
limitarea accesului său la educaţie.

16
  Abuzul economic: este atragerea, convingerea sau obligarea copilului să desfăşoare
activităţi aducătoare de venit (cel puţin parţial sau indirect, de aceste venituri
beneficiind şi unii adulţi, apropiaţi copilului).
Diferitele forme de abuz unde se pot întâlni cel mai frecvent în următoarele medii:
 Familie
Deşi familia trebuie să constituie un mediu securizant pentru copil, aici se întâlnesc
frecvent diferite forme de abuz. Unii din factorii favorizanți pot fi:
 promiscuitatea din unele familii;
 modelul parental abuziv;
 nivelul redus al educaţiei;
 perceperea violenței ca pe ceva normal, acceptabil;
 condiţii precare de viaţă şi sănătate ale membrilor familiei:
- boli psihice;
- consum excesiv de alcool;
- spaţiu de locuit inadecvat;
- numărul mare de copii;
 orientarea şi aderarea la o grupare filosofică sau religioasă care impune anumite
interdicţii (asistenţa medicală, împiedicarea accesului la informare, etc.).
 Instituţii de ocrotire
În aceste instituţii pot fi întâlniteatât din partea personalului cât şi din partea copiilor
toate formele de abuz. Factori favorizanţi:
 lipsa unei metodologii de selecţie şi testare a aptitudinilor necesare unei persoane care
lucrează în sistemul de protecţie a copilului;
 numărul redus de personal în raport cu numărul mare de copii;
 condiţiile improprii de locuit (mulţi copii în dormitoare, grupuri sanitare, etc.)
 rigiditatea în activitatea pedagogică;
 discriminare în funcție de gen, etnie;
 lipsa unui mediu individualizat, securizant;
 stimularea redusă a copiilor în exprimarea opiniilor şi nerespectarea acestor opinii.
 Strada
Strada asigură anonimatul potenţialului abuzatori şi este locul unde pot fi întâlnite
persoane cu comportamente deviante.
 Şcoala
Şcoala constituie în primul rând un spaţiu social de transmitere şi asimilare de informaţii
dar şi de modelare, socializare. Adesea în cadrul acestui proces se pot manifesta unele forme
de abuz.
Factori favorizanţi:
 supraîncărcarea programelor şcolare şi structurarea lor inadecvată;
 utilizarea unor metode disciplinare inadecvate ale profesorilor de etichetare şi
admonestare a copilului;
 capacitatea redusă de stimulare şi comunicare cu copilul;
 lipsa unei educaţii preventive în programa şcolară;
 tratament discriminatoriu aplicat copilului, condiţionat de factori subiectivi.

17
 La factorii care favorizează abuzul în mediile menţionate, o contribuţie importantă o are
mass-media.
 Prezentarea frecventă a unor materiale cu caracter de violenţă şi obscenitate;
 Interesul scăzut al mass-mediei în informarea opiniei publice privind consecinţele
diferitelor forme de abuz asupra copilului.
În literatura de specialitate sunt prezentate o serie de semne specifice ale expunerii
copilului la violență, violență de gen, neglijare şi abuz. Cunoaşterea acestor semne specifice
ne poate ajuta în recunoșterea cazurilor de violență sau a violenței de gen asupra copiilor.
Spre deosebire de adulţi, copiii sunt traumatizaţi în timpul perioadei celei mai vulnerabile din
viaţa lor: când se formează părerile despre sine, despre alţii si despre lume, când îşi stabilesc
relaţiile cu propriile stări şi când sunt dobândite pentru prima dată abilităţile de cooperare.
Asemenea, expunerea la violență, violență de gen, neglijare sau abuz poate avea cu uşurinţă
impact asupra maturizării psihologice şi sociale ulterioare, ducând la o dezvoltare potenţial
atipică şi disfuncţională.

SEMNE ALE DIFERITELOR FORME DE ABUZ ȘI NEGLIJARE

Abuzul nedepistat şi netratat produce modificări grave în structura personalităţii copilului,

cu repercursiuni majore în timp, ce se regăsesc la adult într-un comportament social cu
dificultăţi de adaptare şi integrare socială.
Aceste modificări sunt:
 disfuncţii somatice;
 disfuncţii de natură sexuală:
- hipersexualitate;
- respingere a actului sexual;
- atracţie sexuală faţă de copii;
 perpetuare a unui comportament abuzator;
 comportament agresiv faţă de sine:
- tentative suicidare;
- automutilare;
- consum exagerat de alcool şi/sau droguri;
 comportament agresiv faţă alţii:
- acte violente;
- limbaj agresiv, nejustificat;
 tulburări în sfera afectiv-emoţională:
- impulsivitate şi violenţă;
- depresie şi izolare socială;
- neîncredere în sine şi ceilalţi;
- labilitate psiho-emoţională;
- culpabilizare;
- anxietate.
 tulburări de adaptare, integrare şi relaţionare socială:
- dificultăţi profesionale;
- incapacitate de constituire a unui cuplu stabil.
 tulburări de somn:

18
 - insomnii;
- somn agitat;
- coşmaruri.
 tulburări de alimentaţie:
- respingerea anumitor alimente;
- anorexie;
- bulimie.
 prezintă diverse ticuri:
- clipitul;
- rosul unghiilor.
 persistenţa unor senzaţii olfactive sau cutanate obsedante;
 modificarea rapidă a dispoziţiei afective;
 impulsivitate, agresivitate nejustificate de situaţie;
 autostigmatizare, culpabilizare;
 neglijenţă în îndeplinirea sarcinilor şi incapacitatea de a respecta un program impus;
 dificultăţi de relaţionare şi comunicare;
 scăderea randamentului şcolar;
 probleme de comportament:
- minciuna;
- fuga de acasă/şcoală;
- consum de alcool, droguri.
 comportament sexual necorespunzător vârstei.
Copiii sunt vulnerabili şi au nevoie de protecţie socială datorită caracteristicilor specifice
vârstei. Ei trebuie recunoscuți ca persoane independente care reprezintă o valoare în sine
şi care au drepturi ce trebuie respectate. De aceea copiii trebuie să fie protejați împotriva
oricăror forme de violenţă, maltratare, neglijare, exploatare si abuz sexual.
Semnele fizice ale neglijării:
 copil înfometat ori alimentat nepotrivit;
 neigienizat;
 cu aspect vestimentar neadecvat;
 care nu-şi cunoaşte ziua naşterii ori primeşte în dar obiecte nepotrivite;
 care nu are cu cine vorbi despre problemele sale ori nu are un program de viaţă adecvat
vârstei sale, rămânând mult timp nesupravegheat.
 hipo sau hiperponderal;
 bolnăvicios.
Semnele afectiv-comportamentale ale neglijării
 un comportament variind de la polul inhibiţiei până la agitaţie;
 neataşat;
 introvert;
 cu vocabular sumar;
 incapabil să comunice, să se joace sau cu o “foame de stimuli” (extrem de instabil);
 cu retard şcolar, în ciuda unui intelect bun (pseudoretard mental);
 slab motivat pentru efort cognitiv;
 insuficient de matur ca dezvoltare volitivă;
 incapabil de a stabili relaţii interpersonale durabile.

19
 Consecinţe ale neglijării:
 În plan emoţional, tabloul poate fi extrem de diferit. Copilul neglijat este marcat de o
atitudine de indiferență sau timiditate și de incapacitatea de a-și organiza activitatea
liber. Nu este curios, are tulburări de atenţie, un prag prea scăzut sau, dimpotrivă, prea
ridicat de toleranţă a frustrărilor, somatizează uşor (cefalee, greţuri, vărsături, dureri
abdominale, diverse cenestopatii), nu este dispus să facă efort cognitiv, nu are nivel de
aspiraţii pe termen lung (nu se poate proiecta în viitor).
 În plan social stabileşte contacte interpersonale fragile, are dificultăţi de adaptare şi
încearcă să-şi suplinească nevoile nesatisfăcute, uneori prin fapte antisociale (individual
sau aderând la grupuri de delicvenţi) cu consum de droguri, fuga de acasă, absenteism,
însuşire deficitară a normelor etico-morale.

ABUZUL FIZIC

Este cea mai cunoscută formă de violență domestică care presupune nu doar vătămare
corporală (îmbrâncire, tras de păr, izbire de pereți, legat, imobilizat sau lăsat într-un loc
periculos pentru viața copilului), dar și mascarea urmelor acțiunii violente sub pretextul
unor accidente întamplătoare provocate de neatenția copilului.
Semne fizice:
 întârzierea dezvoltării staturo-ponderale şi mentale,
 deficit al limbajului;
 rahitism, carenţe alimentare;
 insomnie precoce, tulburări de somn;
 enurezis, encomprezis;
 echimoze, escoriaţii (urme de zgârieturi), dermatoze (pete pe piele);
 nanism psihosocial,
 anorexie mentala.
 hematoame în locuri neobişnuite;
 zgârieturi, tăieturi inexplicabile în zona genitală, pe față, cap, arsuri, păr smuls;
 fracturi osoase, dislocări, deformări ale membrelor;
 leziuni la nivelul sistemului nervos central (dizabilităţi motorii, deficite senzoriale,
paralizii oculare, convulsii, hemiplegii, coma);
 hemoragii cerebrale sau retiniene,
 leziuni ale organelor interne.

Semne manifestate pe plan afectiv-comportamental

 Manifestări comportamentale, polarizate fie spre ascultare necondiționată, fie spre
instabilitate:
 nu vrea să se aşeze;
 motivează ciudat urmele de pe corp/nu-şi aminteşte cauza lor;
 evită orice confruntare cu părintele;
 pare excesiv de docil;
 împietrit ori bizar;
 hipervigilent, cu reacţii de apărare fizică nemotivată;

20
  manifestă teribilism şi violenţă în relaţiile interpersonale;
 atitudini provocătoare, din nevoia disperată de a atrage atenţia;
 hiperactivitate generată de frustrările repetate;
 comportamente dezordonate.
Trăiri emoţionale:

 neîncredere; teamă;
 curiozitate scăzută sau absentă;
 vigilenţă anxioasă;
 copil “meduzat” (înlemnit) faţă de anturaj;
 dificultăţi de contact interpersonal;
 frica de separare;
 vulnerabilitate la situaţii stresante;
 dificultăţi de autocontrol;
 dificultăţi de înţelegere;
 dificultăţi de învăţare;
 somnolenţă, vise, coşmar;
 comportament retractil sau instabilitate motorie;
 mânie, atitudini revendicative, lipsa de control;
 motivaţie săracă.

Consecinţe ale abuzului fizic:

În plan emoţional:
Sentimentele de inferioritate persistă şi la vârsta adultă. Violenţa este trăită ca o
modalitate de schimb, ca un ataşament interpersonal, mai ales dacă a fost un model parental
de agresivitate. Se produce o stranie identificare cu acest model, pentru că violența a fost
perceputa de copil ca un semn al interesului părintelui faţă de el.
În plan social:
Copilul victimă (“ţapul ispăşitor”) nu recunoaşte, uneori, maltratarea şi nu o denunţă.
Poate refuza chiar şi separarea de părintele agresor. Ca adult va adopta atitudini masochiste
(caută să-şi provoace propria suferinţă). Câteva comportamente manifestate de copiii care
trăiesc în familii violente:
0 – 3 ani
 lipsa abilităţilor limbajului;
 dezvoltare motorie lentă;
 furie excesivă;
 coşmaruri, tremur nocturn;
 balans al capului;
 teama exagerată de separare.
4 – 8 ani
 verbalizarea fricii şi a mâniei;
 agresivitate;
 plictiseală, depresie, comportament suicidar;
 fuga de acasă;
 absenteism şcolar;

21
  nelinişte excesivă;
 somnambulism, coşmaruri, insomnii, teama de a merge la culcare;
 lipsa motivaţiei;
 întârzieri în dezvoltarea limbajului;
 întârzieri în dezvoltarea motorie;
 comportament sadic cu animalele.
9 – 13 ani
 agresivitate;
 loveşte mama, fraţii;
 răneşte/omoară animalele;
 depresie, sentiment de neputinţă, tentative suicidare;
 poate să înceapă consumul de substanţe (droguri, alcool);
 lipsa relaţiilor de egalitate pozitive;
 implicare în găşti;
 izolare autoimpusă;
 absenteism şcolar;
 minciuni;
 comportament antisocial;
 identificare puternică cu rolurile de sex.

ABUZUL EMOŢIONAL

Este un comportament comis intenţionat, de un adult lipsit de căldura afectivă, care

jigneşte, batjocoreşte, ironizează, devalorizează, nedreptăţeşte sau umileşte verbal copilul,
în momente semnificative sau repetat, afectându-i, în acest fel, dezvoltarea şi echilibrul
emoţional.
Abuzul emoţional reprezintă:
 respingerea copilului ca fiinţă fie prin intruziunea emoţională, fie prin ignorarea
emoţiilor pozitive sau negative;
 “călirea” prin reguli stricte, fără drept de negociere;
 înfricoşarea copilului prin izolare, închizându-l în spații întunecoase, făcându-l să
aştepte cu încordare, dezamăgindu-l, minţindu-l, blamându-l;
 ameninţarea cu abandonul;
 abordarea copilului cu atitudini inconsecvente pentru acelaşi tip de greşeli;
 comunicare într-o manieră neclară, ambivalentă, prea încărcată, sau insensibilă;
 atitudinea autoritară, dominatoare;
 îngrijirea şi controlul excesiv sau discontinuu, care sufocă independenţa copilului;
 supunerea la practici bizare – magice sau pseudoreligioase;
 toate celelalte forme de abuz au o componentă emoţională.

Semnele abuzului emoţional

Trăiri emoţionale: stima redusă de sine, timiditate, sentimente de vinovăţie, interiorizare,
neîncredere, ostilitate, nefericire, anxietate, dezvoltarea unui nucleu de manifestări nevrotice,
depresive sau obsesive, tendinţe autoagresive sau heteroagresive.

22
 Comportament social: conduce la eşec permanent (care-i confirmă copilului incapaci-
tatea şi sentimentul de nonvaloare), manifestări agresive, iritabile, atitudini masochiste, in-
hibiţie socială, dificultăţi de adaptare (refuzul grădiniţei sau fobie şcolară) şi dificultăţi de
comunicare. Copilul abuzat emoţional nu ştie să se joace, să se exprime prin joc.
Consecinţe ale abuzului emoţional
În plan emoţional: întârzie dezvoltarea sentimentului de sine, a maturizării emoţionale
şi a capacităţii empatice.
În plan social: fuga de acasă, acte antisociale, dificultăţi de adaptare durabile repetate
într-un mediu nou (familie adoptivă, grădiniţa, şcoala), lipsa de iniţiativă, de creativitate, de
autonomie, anxietate de separare sau de anticipare inclusiv la vârsta adultă.

ABUZUL SEXUAL

Este dificil de descoperit un copil abuzat sexual prin intermediul testelor psihologice.
Asupra fiecărui copil, efectele sunt particulare, simptomele depinzând:
 de vârsta copilului
 de gradul de apropiere relaţională faţă de agresor;
 de forţa acestuia;
 de locul de desfăşurare a evenimentului;
 de frecvența situaţiilor abuzive.
Aprecierea gravităţii faptelor comise în cazurile de abuz sexual asupra copiilor se
realizează în funcţie de:
 vârsta copilului (cu cât copilul este mai mic ca vârstă cronologică cu atât faptele sunt
considerate mai grave).
 gradul forţei aplicate (fapta este mai gravă cu cât forţa utilizată este mai mare).
 relaţia dintre agresor şi victimă (fapta este mai gravă cu cât relaţia dintre agresor şi
victimă este mai strânsă).
 tipul abuzului sexual la care a recurs agresorul (gravitatea faptelor fiind mai mare dacă
a avut loc contactul sexual).
Semne fizice ale abuzului sexual:
 înroşirea sau lezarea orificiului anal sau vaginal – “reflexul dilatării” (în cazul contactului
anal);
 vulnerabilitate la bolile cu transmitere sexuala (inclusiv negi genitali, gonoree);
 tulburările digestive, de somn;
 panica;
 agravarea unor boli cu componenta psihică (astmul);
 tulburările de instinct alimentar.
 se pot adăuga simptomele vagi, nespecifice, cum sunt cefaleea şi durerile abdominale.

Semnele psihologice ale abuzului sexual

Trăiri emoţionale:
 culpabilitate, responsabilitate tensionată de păstrare a secretului;
 frica, pedeapsa;
 degradarea imaginii de sine;
 sentiment de murdărire corporală;

23
 teama de deteriorarea sexuală şi a reproducerii;
 ostilitate, furie, depresie;
 tendinţe suicidare.
Manifestări comportamentale:
 regresie;
 ostilitate sau agresiune față de alte persoane;
 pierderea deprinderilor sociale;
 letargie, nepăsare faţă de sine;
 postura corpului exprimând copleşire, greutate;
 tendinţa de confesare (la fete) sau ascunderea cu obstinaţie a secretului dureros;
 atitudine protectoare faţă de părinţi.

Sentimente identificate la copiii abuzaţi sexual

 Frică
 de agresor
 de a cauza probleme
 de a pierde afecţiunea adulţilor
 de a fi excluşi din familie
 de a fi „diferiţi”
 Furie
 faţă de agresor
 faţă de adulţii care nu i-au protejat
 faţă de ei înşişi (se simt vinovaţi)
 Izolare
 pentru că „ceva este în neregulă cu mine”
 deoarece se simt singuri în experienţa trăită
 deoarece nu pot vorbi despre abuz
 Tristeţe
 în legătură cu ceva care li s-a luat
 în legătură cu faptul că au pierdut o parte din ei
 deoarece cresc prea repede
 deoarece au fost trădaţi de cineva în care au avut încredere
 Vinovăţie
 pentru că nu pot opri abuzul
 deoarece cred că „au consimţit abuzul”
 pentru că mărturisesc abuzul – dacă spun că au fost abuzaţi
 pentru că au păstrat secretul – dacă spun că nu au fost abuzaţi
 Ruşine
 în legătură cu implicarea lor într-o astfel de experienţă
 în legătură cu faptul că corpul lor a răspuns abuzului
 Confuzie (debusolare)
 pentru că ei pot iubi în continuare agresorul
 pentru că sentimentele lor se schimbă mereu.

24
 Consecinţele abuzului sexual
În plan emoţional: introversiune, tulburări emoţionale, depresie, autoestimare deficitară.
În plan social: fuga de acasă, eşec şcolar, prostituţie, consum de droguri, alcool. Ca adulţi,
pot avea un comportament sexual neadecvat, masturbare compulsivă, dificultăţi în alegerea
partenerului şi în rolul de părinţi (se distanţează faţă de proprii lor copii pentru că asociază
afecţiunea cu contactul fizic).

Consecinţe pe termen lung al abuzului asupra copilului

Deşi unele din reacţiile iniţiale ale victimelor abuzului pot scădea în timp, tipic pentru
aceste tulburări, împreună cu mecanismele de protecție specifice abuzului, este să se
generalizeze şi să se complice pe termen lung dacă nu sunt tratate.
Specifice sunt şapte tipuri majore de tulburări psihologice, toate fiind găsite adesea la
adolescenţii si adulţii care au fost abuzaţi în copilărie:
 Stresul post-traumatic;
 Distorsiuni/deformări cognitive;
 Tulburări emoţionale;
 Disociere;
 Referire slabă la sine;
 Distorsionarea imaginii de sine;
 Evitare.
De asemenea, vor fi luate în considerare şi implicaţiile sechelelor post-abuz de “co-
dependenţă” şi tulburarea personalităţii de tip borderline. Literatura de specialitate subliniază
faptul că adulţii abuzaţi sau neglijaţi în copilărie au dificultăţi cu intimitatea, încrederea şi
autoritatea socială. Deoarece acest gen de oameni sunt evitaţi, astfel de probleme pot avea
consecinţe negative de lungă durată asupra vieţii persoanelor abuzate.

Distorsiuni/deformări cognitive
Studiul consecinţelor cognitive ale violenţei sexuale leagă abuzul în copilărie de vina,
încredere scăzută în sine şi învinovăţirea, împreună cu alte atribuiri disfuncţionale. Gold
(1986), de exemplu, a subliniat că mai ales femeile cu o istorie de abuz sexual în copilărie
atribuie evenimentele negative factorilor interni, stabili şi globali, la fel ca şi propriului
caracter şi comportament. Aceste femei aveau tendinţa de a atribui cauzele evenimentelor
pozitive factorilor externi. Asemenea urmări cognitive pot contribui sau acţiona ca mediatori
ai simptomatologiei negative care este evidentă la supravieţuitorii adulţi ai abuzului sexual
în copilărie.
Deşi percepţiile false despre sine sunt legate de toate formele majore de abuz la copil, se
pare că baza pentru asemenea distorsionări cognitive este abuzul emoţional.
Gândurile negative legate de abuz pot să apară din două surse:
 reacţii psihologice la evenimentele specifice abuzului
 încercarea victimei de a înţelege abuzul.
Anxietatea legată de abuz pare să implice în mod tipic următoarele:
 Hipervigilenţa la pericol în mediul înconjurător, indiferent dacă este obiectivă sau nu;
 Preocupare pentru control, cu credinţa că până şi cea mai mică pierdere a hotărârii
şi protecţiei de sine pot duce la pericol sau catastrofă;
 Interpretare greşită a stimulilor obiectivi neutri sau pozitivi interpesonali ca dovadă
a ameninţării sau pericolului.

25
 Disocierea este definită ca o rupere a legăturilor care apar în mod normal între sentimente,
gânduri, comportament şi amintiri, invocate conştient sau inconştient pentru a reduce
tulburarea psihologică.
Deşi etiologia simptomatologiei disociative este complexă, un număr de scriitori şi
cercetători leagă începutul unor asemenea comportamente cu evenimente traumatice din
punct de vedere psihologic, majoritatea traume importante care au apărut în copilărie. Mai
ales studiile recente, realizate în SUA, leagă fenomenul disociativ de abuzul sexual în copilărie,
sugerând direct sau indirect că abuzul și nu molestarea poate motiva dezvoltarea stadiilor
disociative ca o apărare împotriva tulburării post-traumatice.

Dificultăţi de relaţioare. Perturbarea intimităţii

Consecinţele pe planul relaţiilor interpersonale ale abuzului pot fi înţelese ca derivând din
două surse:
 răspunsurile cognitive imediate şi condiţionate faţă de victimizarea pe termen lung
(de ex. neîncrederea în ceilalţi, mânie şi/sau frică de cei mai puternici, îngrijorare în
privinţa abandonului conştientizarea nedreptăţii /tratamentului injust, respect de sine
diminuat);
 răspunsurile de adaptare faţă de abuzul continuu (de ex. evitarea celorlalţi, pasivitate,
sexualizare, caracter recalcitrant sau depresie cauzată de abuz).
Aceste reacţii şi răspunsuri diverse, uşor de înţeles prin prisma experienţei de viaţă
restrânse a victimei abuzului, se suprapun totuşi peste funcţionarea interpersonală şi astfel,
au acces către elementele sociale importante, precum relaţiile, acceptarea şi sprijinul.
Majoritatea abuzurilor asupra copiilor apar în contextul relaţiilor şi intimităţilor apropiate.
De aceea, este firesc ca acei copii abuzaţi să se teamă, să se ferească sau să manifeste ambivalenţe
faţă de apropierea interpersonală. Persoanele abuzate sexual, de exemplu, au adesea dificultăţi
la stabilirea şi menţinerea relaţiilor intime (Courtois, 1988; Elliott & Gabrielson – Cabush,
1990; Finkelhor et al., 1989), tot astfel ca adulţii ce au trăit în copilărie experienţe de violenţă
domestică (McCann & Pearlman, 1990). Problemele de intimitate ale persoanelor abuzate par
a fi centrate mai ales pe ambivalenţe şi frică privind ataşamentul interpersonal.
Deşi abuzul sexual este foarte adesea asociat cu disfuncţiile ulterioare în raporturile
intime, ambivalenţa relaţiilor umane apropiate se poate dezvolta chiar înainte de astfel de
tratamente.
Probabil unul dintre cele mai dureroase şi tulburătoare aspecte ale abuzului copilului
este impactul asupra capacităţii persoanei de a avea încredere. Necesitând o suprimare a
activităţii defensive şi un sentiment de siguranţă în relaţia cu celălalt, încrederea este greu de
manifestat, mai ales la persoane abuzate grav în copilărie – cel puţin în absenţa unor relaţii
de durată cu caracter încurajator.
Sexualitatea modificată
Experienţa clinică sugerează că adolescenţii şi adulţii care au fost abuzaţi în copilărie vor
avea foarte probabil probleme în viaţa sexuală (Maltz, 1988). Astfel de probleme pot fi:
 disfuncţii sexuale, raportate la teama de vulnerabilitate şi revictimizare;
 neîncredere generală în partenerii sexuali, manifestată atât de bărbaţi cât şi de femei
(Courtois, 1979; Jehu et al., 1984-1985; Meiselman, 1978);
 tendinţa, în pofida fricii şi suspiciunii, de a depinde de sau de a idealiza pe cei cu care
persoana abuzată are relaţii sentimentale (Courtois, 1988; Elliott & Gabrielson-Cabush,
1990; Herman, 1981),

26
  preocupare spre gânduri sexuale şi tendinţa de a sexualiza relaţii care în mod normal
nu s-ar dori sexuale (Courtois, 1988);
 experienţă de relaţii multiple, superficiale şi scurte care se încheie odată cu apariţia
intimităţii reale (Courtois, 1979; Herman, 1981).
Bazându-se pe experienţele de victimizare din copilărie de unul sau mai mulţi tutori, un
mare număr de persoane adulte abuzate par să asocieze relaţiile apropiate cu maltratarea.
Ca atare, ei pot, fie:
 să evite complet intimitatea interpersonală
 să accepte o anumită doză de agresiune în relaţia interpersonală ca fiind normală sau
firească.
Convertirea de la copilul victimă (băiat), la adultul care abuzează este considerată ca
derivând din:
 probabilitatea ca persoana care comitea abuzul asupra copilului să fi fost tot bărbat, şi
astfel să fi servit ca model pentru comportamentul agresiv din relaţiile interpersonale
ulterioare;
 susceptibilitatea acestor persoane faţă de mesaje sociale comportând folosirea
violenţei, sau cel puţin dominarea celorlalţi mai slabi, de către cei tari.
Comportamentul agresiv
Studii empirice şi experienţa clinică sugerează că agresivitatea copiilor faţă de ceilalţi –
exprimată adesea prin bătăi, dominare sau atacarea altor copii – este o etapă frecventă de
tranziţie către diverse tipuri de maltratări: abuz fizic (de ex. George & Main, 1979; Reidy,
1977), abuz sexual (de ex. Erickson et al., 1989; Gomes-Schwartz et al, 1990), abuz psihic
şi insensibilitate emoţională (de ex. Egeland, 1989; Vissing et al.,1991). În general, se pare
că acest comportament reprezintă o exteriorizare generică a traumei copilului cauzată
de abuz şi depresie, precum şi probabil a efectelor copierii comportamentului părintelui
abuziv. După cum se menţionează de către câţiva autori, efectul clar al acestei agresiuni
este adesea izolarea socială şi lipsa de popularitate (de ex. Egeland, 1989).
Anumiţi adolescenţi şi adulţi, victime ale abuzului sexual par a fi înclinaţi mai mult către
victimizarea asupra copiilor sau femeilor (de ex. Langevin, Handy, Hook, Day, & Ruson, 1985;
Rokous, Carter & Prentky, 1988; Stukas-Davis, 1990), în timp ce majoritatea studiilor de
abuz la copii şi abuz a adulţilor, au descoperit legături cu incidente din copilărie, privind
maltratarea fizică (de ex. McCord, 1983; Pollock et al., 1990; Widom, 1989).

27
28
Capitolul III.
DISCIPLINAREA POZITIVĂ.
DIFERENŢA ÎNTRE PEDEAPSĂ
ŞI CONSECINŢĂ

29
 “Nu vreau să îmi transform copilul într-un
robot, să facă doar ce îi spun eu. Vreau să îl
las să crească liber, să facă ce vrea”!

A cestea pot fi găndurile unui părinte când aude cuvântul disciplină. Este foarte bine să
încurajăm copiii să se exprime, să descopere lumea, dar avem nevoie de nişte măsuri
de precauţie. Grija fiecărui părinte este de a-şi şti copilul în siguranţă. Acest lucru înseamnă
trasarea unor repere, limite. Prin respectarea lor copilul ştie că se află în siguranţă, părintele
poate controla orice posibil pericol în acest teritoriu.
Pentru copiii mici ieşirea din curte este permisă doar însoţiţi de un adult, mersul pe stradă
la fel, folosirea aragazului sau a obiectelor tăioase (foarfece, cuţit, etc…) se face doar sub
supravegherea părintelui/adultului.
Mulţi părinţi pot considera lumea un loc înfricoşator, încercând să îşi protejeze copiii
controlându-le fiecare mişcare. Este util să identificăm doar lucrurile cu adevărat periculoase,
lăsând copilul să exploreze şi să înveţe singur despre celelalte. Îl putem asigura de sprijinul
nostru prin încurajări şi ascultându-l atunci când vrea să ne vorbească.
Scopul nostru: să înveţe să facă lucrurile care îi vor folosi pentru viitor în funcţie de
consecinţele directe, nu să ne asculte orbeşte doar pentru că suntem mai mari, îl şantajăm
emoţional sau îl ameninţăm.
Atenţia acordată copiilor în momentul în care ei se poartă firesc, îi poate feri de “a se
da în spectacol” pentru a ne capta atenţia; deşi prevenţia este cel mai bun „medicament”,
părinţii au deseori nevoie de strategii de intervenţie pentru gestionarea comportamentelor
provocatoare ale copiilor; autoritatea parentală se construieşte între permisivitate şi
interdicţie; una fără cealaltă nu poate decât periclita condiţia psihică a copilului;
Disciplinarea reprezintă o modalitate concretă de a manifesta dragostea faţă de copil;
disciplinarea pozitivă se bazează pe învăţarea şi încurajarea comportamentelor dezirabile,
dar şi pe asocierea celor nedorite cu anumite consecinţe negative care survin în mod natural,
nemaifiind necesară intervenţia părintelui prin pedeapsă; într-o lume plină de necunoscut,
limitele creează siguranţa; autocontrolul reprezintă posibilitatea de a gândi şi de a alege în
mod raţional. Valorile nu exista pur şi simplu în mintea copilului. Acestea pot fi însă învăţate
pas cu pas.

Disciplinarea pozitivă presupune:

 Înseamnă soluţii pe termen lung care să-l înveţe pe copil autodisciplina
 Înseamnă să spui clar ce aştepţi de la copil, care sunt regulile tale şi ce se întâmplă dacă
le respectă/le încalcă

30
  Înseamnă să construieşti o relaţie în care copilul să te respecte, dar şi tu să îl respecţi
 Înseamnă să-l înveţi pe copil ce trebuie să facă pentru a rezolva o situaţie (azi, peste un
an, peste mai mult timp)
 Înseamnă să îi creşti competenţele copilului tău şi să ai încredere că va face faţă
situaţiilor de viaţă
 Înseamnă să îţi înveţi copilul să fie politicos, non-violent, atent la ce simte celălat, să se
respecte pe sine şi pe ceilalţi.

MODALITĂȚI DE DISCIPLINARE POZITIVĂ A COPILULUI

 Îți manifești necondiționat dragostea față de copil, fiind atent la ceea ce face
copilul.
Sancționează comportamentul nedorit, nu copilul! Nu pune semnul egal între copil și
comportamentul nedorit pe care îl manifestă!
Așa nu: De ce l-ai lovit pe colegul tău? Ești cel mai rău copil și mă faci de rușine!
Așa da: Înțeleg că ești furios! Nu sunt de acord să lovești un alt copil atunci când te superi!
Hai să vedem, cum altfel putem proceda?
 Încurajezi comportamentele dorite!
Acordă atenție copilului atunci când manifestă comportamente dorite. Laudă-l! Atenţia
acordată copiilor în momentul în care ei se comportă așa cum ne dorim îi poate feri de “a se
da în spectacol”, doar pentru a ne capta atenţia.
Așa nu: Vai, ai șters praful cu eșarfa mea! Nu ești în stare să faci nimic așa cum trebuie!
Așa da: Sunt mândră de tine că ai vrut să faci curățenie singură, fără ca eu să te rog! Bravo!
Aceasta, însă, este eșarfa mea și nu o folosim la șters praful! Hai să îți arăt cu ce ştergem de
obicei praful, iar data viitoare vei ști!
 Aplici consecințele care decurg în mod firesc în urma comportamentelor nedorite,
nemaifiind necesară intervenţia prin pedeapsă.
Existența unor consecințe în urma comportamentelor nedorite îl învață pe copil să devină
independent, să ia decizii și să își asume responsabilitatea pentru deciziile luate.
Așa nu: Nici de această dată nu ți-ai făcut curat în cameră! Toate hainele sunt împrăștiate...
tot eu trebuie să le strâng!
Așa da: Am observat că nu ți-ai strâns hainele din cameră așa cum am discutat. Din păcate,
nu vei mai putea urmări meciul pentru că te vei ocupa cu aranjarea hainelor din cameră.
 Îi dezvolți copilului abilități, încurajându-l să se exprime, să descopere și să
exploreze, luând măsuri de precauţie care nu îl îngrădesc.
Cu siguranță îți dorești un copil care să devină un adult independent, curajos, gata să
rezolve și să facă față situațiilor din viață. Este util ca cei mici să înveţe să facă lucrurile care
le vor folosi pentru viitor în funcţie de consecinţele directe, nu să vă asculte orbeşte doar
pentru că sunteți mai mari, pentru că îi şantajați emoţional sau îi ameninţați.
Să vedem un exemplu:
 Copilul se pregătește să vină la masă.
 Părintele îi spune să se spele mai întâi pe mâini.
 Copilul refuză.
 Părintele îi explică ce se poate întâmpla dacă mănâncă cu mâinile murdare.

31
 Identifică doar lucrurile cu adevărat periculoase pentru a proteja copilul, lăsându-l
pe el, între timp, să exploreze. Îl poți asigura de sprijinul tău prin încurajări şi ascultându-l
atunci când vrea să îți vorbească.
Așa nu: Nu, nu te las să te joci în fața blocului cu copiii! Dacă te lovești sau, mai rău, pleci
din față și nu mai știu nimic de tine! Dacă te rătăcești? E periculos!
Așa da: Poți ieși afară, să te joci în fața blocului, însă stabilim ca regulă să stai doar în fața
blocului. Pentru alte aspecte care intervin, vii și discutăm. Cere ajutorul atunci când ai nevoie.
Eu voi fi în casă.
 Stabilește reguli pentru toată familia.
Ar fi recomandat ca regulile să fie:
 stabilite de întreaga familie, ascultând părerile tuturor membrilor;
 clare;
 specifice;
 formulate pozitiv: ceea ce înseamnă să spună copilului ce să facă, nu ce să nu facă;
 să fie ușor de pus în practică;
 să fie urmate de întreaga familie;
 puține la număr;
 realiste;
 vizibile pentru întreaga familie.
Așa nu: Regula spune că masa trebuie să fie servită în bucătărie! Eu mă grăbesc la serviciu,
așa că mănânc un sandwich în timp ce mai pregătesc prin casă câte ceva, dar copilul trebuie
să respecte regula!
Așa da: Regula este valabilă pentru întreaga familie. Eu, ca părinte, sunt un model pentru
copil. Dacă nu voi respecta regula, el va avea tendința să nu o facă, la rândul lui. Așa că toți
membrii familiei iau masa în bucătărie.
Respectă cele 5 aspecte cheie ale metodelor de disciplină pozitivă:
1. Asigură-le copiilor un mediu sigur şi interesant.
• Fereşte-i de zonele periculoase din casă şi din jur (mai ales la cei mici -prize, obiectele
ascuţite, aragazul sau soba cu vasele de gătit, medicamente, otrava sau obiectele de
sticlă).
• Supraveghează-i atent (tu sau o altă persoană de încredere) pentru a şti mereu unde
se află, cu cine este şi ce face.
• Oferă-le un mediu plin de activităţi interesante pentru a-şi descoperi şi dezvolta
limbajul, gândirea, atenţia şi independenţa (desenul, dansul, gătitul, construitul,
discuţiile şi jocurile).
2. Asigură-le copiilor un mediu pozitiv pentru învăţare
 Fii atent la nevoia lui de a vorbi cu tine (opreşte-te din ce faci şi ascultă-l) şi ajută-l
dacă are nevoie de ajutor.
 Acordă-i timp de calitate (mai bine puţin şi des) făcând lucruri care îi plac şi vă plac.
 Încurajează-l să încerce lucruri şi laudă-l, acordă-i atenţie pentru comportamentul
care îţi place. Arată-i copilului că îţi place ce face, există mari şanse să vrea să o facă
din nou.

32
 3. Aplică constant şi imediat consecinţa în cazul comportamentului nedorit,
respectând integritatea copilului.
Dacă, de fiecare dată când apare comportamentul nedorit, acţionezi la fel (ex. cei doi fraţi
se ceartă din cauza unui joc, le iei jocul pentru o perioadă de timp), scade şansa de a se
repeta acel comportament. Rămâi calm, evită strigatul, jignirea, ameninţările şi loviturile.
4. Fii realist cu ceea ce aşteţi de la copil, dar şi de la tine.
Copilul tău are propriul ritm de dezvoltare şi modul său de învăţare. Copilul nu poate
reacţiona mereu la fel (ex. să fie cuminte tot timpul) la fel cum părintele nu poate fi perfect.
Fiecare greşeşte şi învaţă pe propria piele din greşeli. Aşteptări prea mari, atât pentru părinte,
cât şi pentru copil, conduc la stări de nemulţumire şi dezamăgire.
5. Ai grijă de tine ca părinte.
Nevoile tale (ex. odihna, activităţile care îţi plac, întâlnirile cu prietenii), dacă sunt
îndeplinite, te ajută să fii mai calm şi mai răbdător în relaţia cu copilul. Eşti un exemplu
pentru el, străduieşte-te să fii un bun exemplu.

DIFERENŢA ÎNTRE PEDEAPSĂ ŞI CONSECINŢĂ

Pedeapsa este un comportament care înjoseşte, aplicată de către cel puternic celui slab.
Cel care pedepseşte vrea să îi arate celui pedepsit că îl consider vinovat. Astfel, sentimentul
de vină se întinde şi asupra imaginii de sine, a părerii despre propria persoană a copilului.
Pedeapsa nu decurge direct din comportamentul nedorit , ci este hotărâtă de adult. De multe
ori părintele este atât de furios când aplică pedeapsa, încât aceasta este o descărcare a stării
emoţionale.
(Ex. ai spart cana ta preferată….ţip la tine, îţi dau o palmă la fund pentru că sunt speriat….
puteai să te tai în cioburi.)
Ce poți face?
În astfel de momente, întreabă-te: ”Ce învață copilul meu în această situație?”
...să țipe atunci când ceva nu îi place;
...să caute un vinovat;
...să gestioneze greșit emoția trăită, neavând abilități de a o recunoaște corect și a o
exprima adecvat-țipetele, pălmuirea, împingerile şi lovirile – acestea sunt pedepse care-l
rănesc pe copilul tău. Pedepsindu-l pe copilul tău nu vei conduce decât la sentimente de
furie şi neajutorare din partea lui.
Consecinţele sunt rezultatul unui anume comportament . Consecinţele îl ajută pe copilul
tău să înveţe să-şi asume responsabilitatea pentru propriul comportament şi să înveţe auto-
controlul. Câteodată, aceasta se întâmplă în mod natural. De exemplu:
„Dacă nu-ţi mănânci cina, vei rămâne flămând”
Pot fi ocazii, când tu ca părinte va trebui să acţionezi pentru o anumită consecinţă. Aceasta
va ajuta copilul tău să înţeleagă că purtarea lui cauzează o problemă. De exemplu:
„Dacă vei mai merge neglijent cu bicicleta stradă, nu vei mai avea acces la bicicletă timp de
o zi. Vei avea şansa să practici regulile de bună siguranţă mâine”
Consecinţele te pot ajuta să-l înveţi comportamentul pe care-l doreşti. Consecinţele pot fi,
de asemenea o şansă pentru tine să-ţi laşi copilul să ştie că îl placi şi îl iubeşti chiar şi atunci
când nu-i aprobi comportamentul.

33
 CONSECINŢELE NU SUNT PEDEPSE

Consecinţele disciplinei pozitive Consecinţele pedepsei

Copilul are ocazia de a-şi asuma Deseori părintele se simte vinovat

responsabilitatea faptelor sale
Copilul îşi asumă responsabilitatea Copilul va transfera responsabilitatea
propriului comportament şi a consecinţelor asupra părintelui
consecinţelor acestora
Conduce la construirea autorităţii şi Accentuează polii forţă – supunere
respectului faţă de părinte
Copilul va comunica mai bine cu părintele Copilul va fi mai puţin comunicativ cu
părintele
Relaţia copil-părinte va fi consolidată Copilul îşi va pierde încrederea în
părinte
Copilul îşi va asuma acelaşi model de Copilul îşi va asuma acelaşi model bazat
disciplinare responsabilă când va deveni pe pedepse de disciplinare când va
părinte deveni părinte

Rolul atașamentului în dezvoltarea copilului

Atașamentul poate fi definit ca relația emoțională, de lungă durată, cu un anumit individ.
Relația de atașament construită în primii ani de viață va constitui baza dezvoltării socio-
emoționale a copilului în anii ce urmează.
 Prima relație pe care o formează copilul cu persoanele semnificative (de obicei cu
mama) are o semnificație particulară, fiind modelul relațiilor viitoare și al teoriilor
despre lume:
Să vedem un exemplu:
 Merit să fiu iubit?
 Este lumea un loc sigur?
 Te poți baza pe ceilalți?
Modul în care tu reacționezi, ca părinte, influențează felul în care copilul se va raporta la
ceilalți și la mediul înconjurător:
Atenție: A nu se confunda atașamentul cu un sentiment durabil de afecțiune, ”agățarea de
copil/mamă”.
Atașamentul este mai mult de atât. Relația de atașament presupune:
 crearea unui mediu sigur și previzibil pentru copil (părintele este întodeauna lângă
copilul său atunci când acesta are nevoie de el, îi îndeplinește nevoile);
 stabilirea limitelor (părintele îi supraveghează comportamentul și nu îi permite să
manifeste comportamente nedorite);
 consecvență din partea părinților (acționează la fel în situații similare);
 o relație puternică, bazată pe dragoste și încredere cu părintele, îl va ajuta pe copil să
aibă încredere în a iniția și susține relațiile la vârsta adultă.

34
 dacă relația cu părintele a fost inconstantă și imprevizibilă, mai târziu, copilul devenit

adult poate construi același tip de relație cu partenerul sau copilul său;
funcția biologică a atașamentului este supraviețuirea, iar funcția psihologică este

dobândirea securității.

COMPORTAMENTUL ȘI CAUZELE ACESTUIA

 În situații dificile, încearcă să afli cauzele reale care se ascund în spatele comportamentelor
nedorite:
 Îi este foame sau e obosit?
 Îi e frică?
 Este bolnav?
 Este suprastimulat? (de prea mult zgomot, prea mulți copii în jur, prea multe culori,
prea multă lumină)
 Este plictisit sau îl strânge ceva?
 Își dă seama că un alt copil este o ființă și nu un obiect?
 Este frustrat pentru că nu poate explora ceva ce-și dorește?
 Este frustrat pentru că a fost întrerupt brusc din ceea ce făcea?
 A preluat tensiunea și stresul adulților din jur?
 Se așteaptă de la el să se comporte ca un copil mare (să aștepte, să împartă cu ceilalți,
să stea mult timp liniștit)?
 Au existat pierderi sau schimbări în viața copilului (exemplu: pierderea unui părinte
sau mutatul în alt oraș)?
 Este cineva din casă bolnav?
 Examinează activitățile de rutină ale copilului....
 Asigură-te că doarme cât trebuie.
- Dacă e obosit, va fi mult mai neascultător. Dacă plănuiești o ieșire la cumpărături cu
copilul, e bine să doarmă puțin înainte.
 Asigură-te că mănâncă sănătos.
- De multe ori devine agitat dacă îi e foame sau sete. Pentru a evita astfel de situații,
poți lua un pachețel și o sticlă cu suc la plimbare.
 Scoate-l la plimbare.
- Copilul este interesat de multe lucruri. Dacă mergi la cumpărături, ia-l și pe el. Poate
să pună pachetele în coș. Vorbește cu el, pune-i întrebări sau dă-i ceva de făcut cât
timp te ocupi cu cumpărăturile (ex. Să ţină lista de cumpărături, să caute cu privirea
alimentul/obiectul numit).
 Organizează activități pe care le poate realiza de unul singur.
- Găsește activități pe care el le poate face singur fără greutate. Dacă e prea mic ca
să-și încheie nasturii, găsește nasturi mari. Schimbările de ritm ale familiei duc la
schimbări ale ritmului copilului, care, de obicei, se manifestă prin comportamente
nedorite. Iată câteva motive care pot duce la astfel de comportamente: mutatul dintr-o
casă în alta, pierderea slujbei unuia dintre părinți, copilul bolnav, apariția unui nou
membru în familie. Chiar și schimbările mai puțin dramatice, cum ar fi vacanțele,
aniversările sau vizitele rudelor pot genera comportamente dificile. Când vine bunica

35
 în vizită, toată lumea este ocupată cu curățenia, cu gătitul unor mâncăruri speciale și cu
pregătitul unei primiri de pomină. Sunt toate șansele ca toată lumea să-și amintească
de acest eveniment, pentru că copilul își va aduna toate forțele și va face multe năzbâtii.
De ce? Din cauza micilor schimbări la care a fost supus.
 Nu fă schimbări bruște, fără să anunți
- Copiilor nu le place să fie întrerupți atunci când sunt preocupați de ceva. Părinții pot
evita să-i supere, făcând în așa fel încât tranziția să fie lentă. Spune-i copilului ce se va
întâmpla: . „Vom merge la masă în cinci minute“. „E timpul să ne pregătim de masă“. „Te
rog să termini ce făceai și să mergi să te speli pe mâini“.

Gândesc-Simt-Acţionez – această schemă ne ajută să înțelegem comportamentul

copilului, dar și pe al nostru în relație cu copilul. De asemenea ne ajută să facem diferența
între comportament, emoție și interpretarea comportamentului. (Anexa 1)

 Stabilește împreună cu copilul câteva reguli pentru buna funcționare a familiei:

 Reguli clare, specifice, pozitive (formulate în termeni de comportament- ce să facă?),
puține la număr, ușor de pus în practică, realiste, urmate de întreaga familie;
 Afișează regulile;
 Discută care sunt consecințele nerespectării lor, dar și recompensele în cazul urmării
regulilor.
 În perioada de acomodare sau învățare a regulilor (primele două săptămâni) discută cu
copilul atunci când nu respectă regulile, urmând următorii pași:
 Oprește-l atunci când observi că nu respectă regula.
 Întreabă copilul ce regulă a încălcat; oferă-i timp să își amintească regula – nu uita: este
în faza de învățare;
 Discută cu copilul care sunt consecințele nerespectării regulii;
 Roagă-l să repete comportamentul respectând regula;
 Laudă-l dacă pune în aplicare regula.
Copilul aleargă prin casă. Părintele îl oprește și spune:
– Vasile, care este regula noastră atunci când mergem prin casă?
Copilul răspunde: – Regula este să mergem încet.
Părintele: – Ce se poate întâmpla dacă alergi?
Copilul: – Mă pot împiedica și mă pot lovi...sau pot sparge ceva...
Părintele: – Ai dreptate! Acum arată-mi cum mergi încet prin casă.
Copilul merge încet prin casă, respectând regula.
Părintele îl laudă: Bravo, Vasile!
 Ignoră comportamentelor nedorite (care nu pun în pericol copilul sau pe cineva din
jur)
 Copiii vor încerca să îți atragă atenția prin comportamente dificile,
 Dacă îi ignori, probabil se vor liniști.
Copilul țipă: „Nu, nu vreau să merg acasă“. Părintele nu-l ia în seamă, își pune haina, continuă
să vorbească pe un ton calm și, până la urmă, copilul își va lua și el haina și vor pleca împreună.
 Redirecționează
 Distrage atenția copilului, oferindu-i un alt punct de interes;

36
  Copiii mici nu se concentrează foarte mult asupra unui singur lucru și atenția le poate
fi ușor distrasă.
 Oferă posibilități de alegere
 Copiii vor uneori să decidă singuri. Dându-le posibilitatea de a alege, le stimulezi
gândirea.
 Alegerea nu trebuie să aibă mai mult de două variante. „Vrei lapte sau suc de portocale“?
Amândouă posibilitățile trebuie să fie acceptabile pentru părinte.
 Fii un model de bună purtare
 Felul în care părintele se comportă în cazul unui conflict devine un model pentru copil
și va fi folosit de acesta atunci când va avea nevoie.
 Părinții trebuie să fie fermi, dar iubitori, apropiați. Dacă doresc ca copilul să spună
„Mulțumesc“ sau „Te rog“, trebuie ca ei înșiși să folosească aceste expresii foarte des.
Copiii imită comportamentul adulților.
 Orice comportament are anumite consecințe.
 Explică celui mic legătura dintre comportament și consecințele lui. Dacă aruncă jucăriile
pe jos, trebuie să ajute apoi la strânsul lor. Dacă necăjește pisica, mama i-o va lua.
 Este mult mai puțin eficient să folosești consecințe care nu au legătură cu comportamentul
respectiv „Dacă mai arunci mâncarea pe jos, nu o să te mai las să te uiți la televizor“.
 Ce se poate face în cazul acceselor de plâns.
 Aceste izbucniri violente sunt foarte supărătoare pentru părinții neexperimentați.
Apar de obicei între 18 și 30 de luni. Cel mai eficient mod de relaționare cu acest tip de
comportament este să te asiguri că cel mic nu se poate răni și apoi să ieși din cameră
ușor. Dacă acorzi atenție acestor manifestări este ca și cum l-ai lăuda pentru ce a făcut.
Cu cât părintele se implică mai mult în comportamentul negativ, cu atât acesta va dura
mai mult.
 Un moment de liniște.
 Orice „pauză“ dă copilului posibilitatea să se liniștească atunci când e nervos. Folosește
același loc de fiecare dată: scările, un scaun din bucătărie sau un colț liniștit în care să
stea un minut sau cel mult două. Folosește un ton hotărât, dar nu furios sau punitiv.
Părintele poate sta cu copilul, ținându-l în brațe, sau spunându-i „Stai aici până te liniștești,
apoi te poți duce să te joci cu Irina din nou“. După ce pauza s-a terminat explică-i copilului de
ce a fost nevoie de ea și îmbrățișează-l cu drag.
 Dă copilului explicații.
 După ce „lecția“ de disciplină s-a terminat, explică-i copilului despre ce este vorba.
 Arată-i copilului că îl iubești chiar dacă nu a avut un comportament dorit și acceptat.
 După ce i-ai explicat de ce nu e bine să facă anumite lucruri, ia-l în brațe și arată-i cât de
mult îl iubești. „Te iubesc foarte mult, dar nu pot să te las să te porți așa. În curând o să
înveți să te controlezi singur.“
 Întărește comportamentele pozitive.
 Părinții ar trebui să observe comportamentele pozitive ale copiilor și să le aprecieze
sau laude
 Cere ajutor
 Rudele și prietenii sunt dornici să ajute părinții cu copii mici. Cere-le ajutorul la spălat,
la curățenie și la cumpărături pentru a te putea concentra asupra copilului. Părinții pot
afla multe lucruri folositoare de la alți părinți, pentru că experimentează cu toții același

37
 lucru: creșterea unui copil. Întreabă-i cum se descurcă cu copilul lor, ce folosesc pentru
durerile de dinți, cum îi culcă, cum se descurcă cu sfaturile binevoitorilor, etc.
 Comunicarea în familie reprezintă un aspect extrem de important care necesită atenție
din partea membrilor familiei. Provocările care pot apărea în viața familiei pot fi prevenite
printr-o comunicare eficientă! O astfel de comunicare presupune:
 Asertivitate
- vorbesc despre mine, spunând cum mă simt, ce îmi doresc, fără să jignesc pe celalălalt;
- reacționez imediat într-o situație, fără să aștept să se acumuleze frustrări;
- sunt dispus să găsim împreună soluții convenabile pentru toți cei implicați;
- poți folosi următorul model pentru a te exprima asertiv:
”Mă supără să îmi iei telefonul fără să îmi ceri voie! Înțeleg că vrei să te joci pe telefon,
însă prefer să îmi ceri voie înainte și să stabilim împreună perioada când te poți juca
cu el. Îți mulțumesc!”
- Fii atent la nevoile celui cu care comunici. Adaptează-ți stilul de comunicare în
funcție de persoana cu care discuți.
 Ascultare activă (Anexa 2)

Cuvinte care exprimă sentimentele

E de ajutor pentru membrii de familie să fie în stare să poată vorbi unul cu altul despre
sentimentele lor. Părinţii şi copiii ar putea avea nevoie de ajutor în a-şi numi sentimentele.
Mai jos sunt câteva exemple de „cuvinte care exprimă sentimentele”
Cuvinte care descriu sentimente de „supărare”
înfricoşat rău nebun furios
anxios iritat confuz dezamăgit
deranjat preocupat plictisit neînțeles
nedrept rănit trist ignorat
Cuvinte care descriu sentimente de „fericire”
Bun bucuros mai bine mândru
Sigur încrezător curajos acceptat
Important fericit uşurat iubit
Respectat mulţumit minunat sigur pe sine

Rutina de familie
Timpul de masă şi de mers la culcare împreună cu copii poate câteodată să fie mai greu,
în funcţie de vârsta copilului şi de cum se simte el în ziua respectivă. Nimeni nu se bucură
de o masă care devine un câmp de război şi ultimul lucru pe care îl vor părinţii sau de care
au nevoie la sfârşitul unei zile e lupta în momentul când se merge la culcare. Mai jos sunt
prezentate câteva sugestii pentru părinţii care au de a face cu ciondăneli în timpul mesei sau
la ora de mers la culcare.

În timpul mesei
 Evită cicălelile, ameninţările şi avertizările copilului tău în timpul mesei. Ora mesei e un
moment în care se vorbeşte despre lucrurile bune care s-au întâmplat în acea zi;

38
  Multe probleme cu mâncarea apar când părinţii sunt preocupaţi de cât şi cum mănâncă
un copil;
 Când se poate, lasă-l pe copilul tău să te ajute la prepararea mâncării şi la aşezatul
farfuriilor, paharelor, lingurilor şi furculiţelor pe masă;
 Spune-i copilului tău când e momentul să vină la masă;
 Oferă sau lasă-l pe copilul tău să ia doar cantitatea de mâncare pe care o poate mânca.
Pentru copii mici, o lingură din fiecare mâncare pentru fiecare an din viaţă e o cantitate
rezonabilă;
 Limitează gustările de dulciuri şi de mâncăruri cu multe calorii/valoare nutritivă mică
între mese. Oferă gustări sănătoase precum legume, fructe sau brânză;
 Când copilul tău e obosit , agitat sau bolnav el nu prea ar vrea să mănânce mult;
 Nu-ţi forţa copilul să mănânce o anumită mâncare. El are lucruri pe care le place şi
altele care nu le place, ca şi tine;
 Copiilor le place ca mâncarea să fie la temperatura camerei – nu prea fierbinte, nu prea
rece.

Timpul de culcare
 Cantitatea de somn de care are nevoie un copil este diferită.
 O rutină privind timpul de somn îl va ajuta pe copilul tău să înţeleagă că e timpul
pentru culcare. Aceasta îl face să se simtă în siguranţă, deoarece ştie ce se va întâmpla
în continuare.
„Mai întâi vei face o baie, apoi vom citi o carte, apoi îţi voi aduce nişte apă…”
 Evită jocurile active chiar înainte de culcare.
 Fii ferm şi iubitor când păstrezi ordinea prestabilită a timpului de culcare.
 După ce ai terminat ordinea prestabilită a timpului de culcare, spune „Noapte bună” şi
nu te mai răzgândi.
 Dacă copilul tău părăseşte patul, ia-l calm de mănă şi bagă-l înapoi în pat.

Sfaturi de supraviețuire
În orice situaţie în care apare un comportament neadecvat adultul trebuie să fie atent:
 să observe emoţia copiilor şi să o traducă în cuvinte;
 să faciliteze exprimarea emoţională „ce s-a întâmplat?”;
 să facă apel la reguli (regula ghidează comportamentul copilului într-o situaţie socială);

Motivele ascunse ale comportamentelor dificile

De obicei, problema disciplinei începe să-i preocupe pe părinți după ce copilul împlinește
un an. De ce? Să ne gândim la problemele de dezvoltare prin care trec copiii la această
vârstă. Se confruntă cu chestiuni legate de control, de autonomie, și mai ales cu separarea
și cu menținerea contactului cu cei apropiați. Într-un continuu du-te vino, copilul vrea două
lucruri diferite în același timp: să i se recunoască independența, dar să fie asigurat că părinții
îl iubesc. Să ne mai amintim și că copiii mici sunt „conduși“. Sunt obligați să se miște, să
exploreze și să experimenteze. Sunt orientați spre a se autodefini ca persoane separate și
asta trebuie să le placă. Refuză să mănânce. Nu le place ceea ce li se dă de mâncare. Vor să facă

39
totul singuri. Deseori sunt frustrați când nu pot să ducă la capăt ceva ce și-au propus pentru
că sunt prea mici. Sunt extrem de frustrați de constrângerile venite din partea părinților.
Vocabularul lor este destul de limitat la această vârstă, dar cuvântul de bază este „nu“.
Ținând cont de cele de mai sus, părinții pot empatiza cu comportamentele turbulente ale
copilului lor. Totuși, rolul părinților este de a stabili limite pentru anumite comportamente, și
de a amenaja un mediu care să prevină manifestările frecvente le comportamentelor negative.

Prevenirea este cel mai bun remediu pentru comportamentele dificile

 Organizarea și alcătuirea unui plan sunt de mare ajutor în prevenirea comportamentelor
dificile. Activitățile de rutină bine realizate sunt procese organizate;
 realizarea unui mediu securizant necesită un plan bine alcătuit; chiar și pentru schimbări
mici, părinții trebuie să anticipeze ce se va întâmpla și să își verbalizeze planurile;
 chiar și pentru a cere ajutor e nevoie de un plan pentru a conștientiza care sunt nevoile
copilului și ale familiei.

Examinarea activităților de rutină ale copilului

Când un copil începe să aibă un comportament dificil, părinții trebuie mai întâi să întărească
activitățile de rutină. Aceasta îi ajută și pe copil și pe părinte să se organizeze. Masa luată la
timp, previne de obicei accesele de furie. Un somn venit la timp este binefăcător atât pentru
părintele frânt de oboseală, cât și pentru copilul extenuat, iar poveștile dinaintea somnului
îi relaxează pe amândoi. Joaca și ieșitul la aer îi fac copilului poftă de mâncare și îi consumă
energia, astfel încât se poate odihni bine. Activitățile de rutină bine organizate oferă copilului
stabilitatea emoțională care îi permite să fie răbdător și să aibă încredere că totul va fi bine.

Organizarea
Este important ca totul să fie bine organizat, astfel încât jucăriile, mâncărurile, obiectele
de baie și medicamentele să fie totdeauna la îndemână. Astfel, copilul nu e nevoit să aștepte.
Dacă mediul nu este „periculos“, părinții nu vor fi nevoiți să spună „nu“ tot timpul, sau să îl
întrerupă brusc pe copil din activitate. Când mergeți la plimbare, luați ceva distractiv cu dvs.
(creioane colorate și hârtie, o jucărie la care ține sau biscuiți) pentru a-l ține ocupat. Jucați-vă
și cântați împreună.

Nu faceți schimbări bruște fără să anunțați

Copiilor nu le place să fie întrerupți atunci când sunt preocupați de ceva. Părinții pot evita
să-i supere, făcând în așa fel încât tranziția să fie lentă. Spuneți-i copilului ce se va întâmpla,
aducându-i aminte și încurajați-i prin ceea ce faceți. „Vom merge la masă în cinci minute“. „E
timpul să ne pregătim de masă“. „Te rog să termini ce făceai și să mergi să te speli pe mâini“.

Cereți ajutor
Rudele și prietenii sunt dornici să ajute părinții cu copii mici. Cereți-le ajutorul la spălat,
la curățenie și la cumpărături pentru a vă putea concentra asupra copilului. Părinții pot afla
multe lucruri folositoare de la alți părinți, pentru că experimentează cu toții același lucru:
creșterea unui copil. Întrebați-i cum se descurcă cu copilul lor, ce folosesc pentru durerile de
dinți, cum îi culcă, cum se descurcă cu sfaturile soacrei, etc.

40
 Comportamentele dăunătoare ale adulților:
Cercetările au demonstrat că pedepsele fizice au dezavantaje foarte mari:
 Copiii care au fost bătuți sunt mult mai agresivi decât cei cărora nu li s-au aplicat
pedepse corporale;
 Bătaia îl poate face pe copil să se conformeze pentru moment, dar efectele ei de lungă
durată pot duce la delicvență în adolescență și chiar crimă la maturitate;
 Bătaia determină scăderea încrederii în sine și diminuarea sentimentului propriei
valori;
În concluzie:
 Băieții suferă mai multe bătăi decât fetițele;
 Bătaia este folosită de cele mai multe ori în locul unor discuții cu copilul despre
comportamentul nedorit și despre ceea ce ar trebui să facă el pentru ca acesta să nu se
mai repete;
 Bătăile apar atunci când adulții sunt înfuriați de copii;
 Bărbații sunt de acord cu bătaia în mai mare măsură decât femeile;
 Adulții care își bat copiii au fost probabil bătuți de părinții lor pentru că nu erau cuminți
Copiii imită emoțiile prin care trec. Cei care au trecut prin emoții negative au accese de furie
mult mai dese. Ei învață din ce au trăit să se simtă tot timpul rușinați și devalorizați. Devin retrași,
singuratici și nu mai învață. Furia îi sperie pe copii. Îi face pe adulți să domine și îi umilește pe
copii. Deci, aceste emoții negative sunt foarte dăunătoare. Și nu pot fi înlăturate decât cu mare
greutate. Comportamentele negative ale părinților zdruncină încrederea copiilor în ei.
NU LOVIȚI NICIODATĂ UN COPIL! (Anexa 8)

41
42
Capitolul IV.
PREVENIREA PROBLEMELOR
COMPORTAMENTALE ALE
COPILULUI PRIN DEZVOLTAREA
ABILITĂȚILOR EMOȚIONALE ȘI
SOCIALE

43
 D e-a lungul timpului oamenii de ştiinţă au observat că principalul predictor care asigură
adaptarea la viaţa adultă nu sunt notele şcolare sau un potenţial cognitiv ridicat
ci abilitatea copiilor de a stabili relaţii cu cei din jur. Aceste observaţii contravin credinţei
majorităţii că un copil „deştept” va reuşi în viaţă.
Studiile despre cauzele problemelor de comportament ale copiilor subliniază că acestea
pot fi determinate de două cauze: deficitul de abilitate (nu șie cum să facă acel comportament)
sau de deficitul de performare (știe cum să facă acel comportament, dar nu-l face când
anumite condiții apar).
Astfel putem spune că deficitul de abilitate desemnează situațiile în care copilul nu are
abilitatea de a face comportamentul pe care îl dorim.
Exemplu:
Un copil refuză să-și facă singur patul pentru că nu are abilitatea de a face singur patul. În
acest caz, cauza comportamentului de refuz este un deficit de abilitate.
Copii care au deficit de abilitate au tendința de a evita sau de scăpa de situațiile în care
este solicitată abilitatea respectivă, drept urmare pentru a modifica acest comportament
este necesară dezvoltarea abilității care lipsește.
În cazul deficitului de performare copilul are abilitatea, știe cum să facă acel comportament,
dar nu-l realizează decât în anumite condiții.
Exemplu:
Un copil mănîncă singur cînd e cu mama, dar refuză să manânce singur când e doar cu
bunica.
Pentru a modifica acest comportament trebuie de realizat funcțională a comportamentu-
lui, analizate circumstanțele – antecedentele și consecințele comportamentului.
Prietenii sunt resurse emoţionale pentru petrecerea într-un mod plăcut a timpului liber.
Cercetătorii arată că perioada de timp în care o persoană râde, zâmbeşte, vorbeşte cu cei
din jur este mult mai mare între prieteni decât între persoane care se cunosc mai puţin. În
aceste momente de relaxare se descarcă în organism anumite substanţe chimice endorfine
care întăresc sistemul imunitar. De asemenea, prietenii reprezintă o sursă de tampon faţă
de efectele negative a unor evenimente precum sunt conflicte în familie, divorţ, probleme
şcolare. În aceste situaţii copiii se distanţează puţin de familie şi apelează la prieteni pentru
a obţine suportul emoţional necesar. Astfel ei sunt o resursă de învăţare în situaţii pe care un
copil nu ştie cum să le rezolve. Copiii pot imita comportamentul prietenului atunci când el nu

44
ştie ce să facă sau pot cere în mod direct ajutorul. Studiile arată că schimbul de informaţii şi
deprinderi se face mult mai eficient între prieteni decât între copii care nu se cunosc deoarece
au mult mai multă încredere unul în celălalt şi se simt mai puţin vulnerabili atunci când îşi
exprimă dificultăţile într-un domeniu.
Deoarece abilităţile emoţionale şi sociale au un rol atât de important în viaţa noastră,
părinţii şi specialiştii implicaţi în educarea copiilor trebuie să fie informaţi cu privire la
modalităţile de dezvoltare a acestora în funcţie de vârsta si specificul fiecărui copil. Prin
activităţile pe care le desfăşoară, profesioniştii implicaţi in interacţiunile cu copiii pot sprijini
şi oferi copiilor oportunităţi care să stimuleze dezvoltarea abilităţilor socio-emoţionale în
mod adecvat.
Multe din caracteristicile copilului – abilităţile cognitive, comportamentale, emoţionale,
sociale care susţin copingul în situaţii adverse – pot fi educate/ dezvoltate/ învăţate în mod
sistematic. Studiile ne conving că învăţarea joacă rolul crucial în dezvoltarea abilităţii de a face
faţă adversităţilor. Cu alte cuvinte, avem posibilitatea de a “înarma” copiii şi adolescenţii aflaţi
în cele mai diverse circumstanţe de viaţă cu abilităţi care să-i ajute să facă faţă adversităţilor
şi să se dezvolte ca adulţi adaptaţi şi competenţi.

Emoţiile şi dezvoltarea abilităţilor emoţionale

Emoţia este o trăire a unei persoane faţă de un eveniment important pentru aceasta.
Emoţiile unei persoane apar ca urmare a modului în care interpretează un anumit
eveniment.
Emoţiile pot fi plăcute şi neplăcute.
Emoţiile plăcute apar atunci când ceea ce îşi doreşte o persoană corespunde cu ceea ce i
se întâmplă.
Ex.: bucurie, mulţumire etc.
Emoţiile neplăcute apar atunci când există o contradicţie între ceea ce i se întâmplă sau
ceea ce obţine o persoană şi aşteptările ei.
Ex.: tristeţe, nemulţumire, dezamăgire, îngrijorare, furie etc.
În viaţa noastră emoţiile îndeplinesc două funcţii:
1. De comunicare a unei nevoi
Copiii îşi exprimă emoţiile pentru a-i determina pe ceilalţi să răspundă la stresul şi nevoile
lor.
Ex.: când un copil nu reuşeşte să facă un desen el plânge pentru că are nevoie de ajutorul
educatoarei.
2. De ghidare a comportamentului
Ex.: un copil va aborda un nou fenomen dacă nu îl interpretează ca fiind ameninţător, dacă
în schimb interpretarea este asociată cu ameninţarea, copilul va evita situaţia.
Emoţia unei persoane este însoţită de schimbări:
- biologice/fiziologice (ex. creşterea ritmului cardiac, accentuarea respiraţiei);
- cognitive/de gândire („colegul meu m-a lovit intenţionat”);
- comportamentale (modul în care se comportă ca urmare a emoţiei resimţite, cu alte
cuvinte expresivitatea emoţională, în cazul exemplului anterior, îl loveşte şi el pe coleg).
Pentru a recunoaşte şi înţelege emoţiile, copiii trebuie să le experimenteze în mediul lor
social.

45
 Abilităţile emoţionale înseamnă:
- a înţelege;
- a exprima;
- a regla emoţiile.
Dezvoltarea abilităţilor emoţionale ale copiilor este importantă din următoarele motive:
- Pentru că ajută la formarea şi menţinerea relaţiilor cu ceilalţi.
Ex.: Interacţiunea de succes a copilului cu celelalte persoane depinde atât de abilitatea lui
de a înţelege ce se întâmplă, cât şi de abilitatea de a reacţiona adecvat la aceasta.
- Pentru că ajută copiii să se adapteze la grădiniţă şi la şcoală.
Ex.: Copiii care înţeleg emoţiile şi modul în care acestea sunt exprimate vor fi capabili să
empatizeze cu ceilalţi copii şi să-i sprijine. Apoi, copiii care care înţeleg emoţiile celorlalţi
sunt priviţi de colegi ca fiind parteneri de joc mai buni şi mai distractivi, sunt capabili să
utilizeze expresivitatea lor pentru a atinge scopuri sociale, să răspundă adecvat emoţiilor
colegilor în timpul jocului şi să se adapteze mai uşor la mediul preşcolar.
- Pentru că previne apariţia problemelor emoţionale şi de comportament.
Problemele în dezvoltarea emoţională a copiilor pot conduce către dificultăţi de
comportament, în copilăria timpurie şi cea mijlocie.

Cum îşi dezvoltă copiii abilităţile emoţionale?

Adulţii (părinţi, educatori, profesori) sunt cei care contribuie la dezvoltarea abilităţilor
emoţionale ale copiilor prin trei modalităţi:
1. prin reacţiile avute la emoţiile exprimate de copii;
2. prin discuţiile despre emoţii;
3. prin exprimarea propriilor emoţii.

1. Reacţiile adulţilor la emoţiile exprimate de copii

Modul în care adulţii reacţionează la exprimarea emoţională a copiilor lor determină
exprimarea sau inhibarea emoţiilor viitoare ale acestora.
2. Exprimarea propriilor emoţii de către adulţi
Expresivitatea emoţională a adulţilor devine un model pentru copii, în ceea ce priveşte
exprimarea emoţională.
Ex.: dacă adultul exprimă în mod frecvent emoţii negative, copilul va exprima şi el aceste
emoţii, datorită expunerii repetate la acestea.
3. Discuţiile despre emoţii
Experimentarea unor situaţii emoţionale diferite şi discuţiile cu părinţii ajută copii în
înţelegerea situaţiilor emoţionale şi în reacţionarea adecvată în astfel de situaţii.
Modul în care adulţii discută problemele legate de emoţii poate transmite sprijinul şi
acceptarea lor şi poate contribui la conştientizarea de către copil a diferitelor stări emoţionale
pe care le experimentează.
Exemplu: copiii crescuţi de părinţi ce promovează discuţii despre experienţele relaţionate
cu emoţii este mai probabil că îşi vor comunica propriile emoţii şi vor manifesta o mai bună
înţelegere a emoţiilor celorlalţi.
Exemplu: copiii crescuţi de părinţi care sunt adepţii ideii că emoţiile, în special cele
negative, nu trebuie discutate deschis pot induce copiilor idea că emoţiile nu trebuie
exprimate, ceea ce afectează capacitatea de reglare emoţională a acestora.

46
 Abilităţi emoţionale:
 autoreglare emoţională:
 identificarea propriilor emoţii;
 recunoaşterea emoţiilor celorlalţi;
 autoeficacitate emoţională;
 înţelegerea cauzelor emoţiilor;
 comunicarea asertivă a emoţiilor negative;
 controlul acceselor de furie;
 abilităţile de coping – folosirea mecanismelor de apărare prosociale în locul
mecanismelor antisociale (agresive) sau asociale (izolare, evitare). Abilităţile de coping
prosociale includ procese de schimb de informaţii, management comportamental,
rezolvare de probleme;
 managementul stresului;

Dezvoltarea abilităţilor sociale

Abilitățile sociale sunt ne permit să ne integrăm în mediul în care trăim fie el grupul de la
grădiniţă, şcoală, serviciu sau grupul de prieteni.
A avea abilităţi sociale înseamnă a fi eficient în interacţiunile cu ceilalţi astfel încât să
atingi scopul stabilit.
Studiile indică faptul că:
- Acei copii care au dezvoltate abilităţile sociale se vor adapta mai bine la mediul şcolar
şi vor avea rezultate mai bune.
- Copiii cu abilităţi sociale slab dezvoltate (ex. copiii care se comportă agresiv – fizic
sau verbal, copiii care au dificultăţi în a se integra într-un grup de persoane noi)
au o probabilitate mai mare de a fi respinşi de ceilalţi şi de a dezvolta probleme de
comportament; astfel, copiii care sunt izolaţi de grup au un risc crescut pentru abandon
şcolar, delicvenţă juvenilă, probleme emoţionale - anxietate, depresie.
Prin urmare, a şti să-ţi faci prieteni şi să interacţionezi cu ei în mod adecvat influenţează
sănătatea emoţională a persoanei. Lipsa abilităţilor sociale îi face pe unii copii să fie
ţinta ironiilor din partea altor colegi deoarece copii mai agresivi observă că aceştia nu au
modalităţi de a se apăra. Ei au mai multe probleme de adaptare la şcoală şi sunt predispuşi
spre delicvenţă juvenilă şi consum de substanţe.
Concluzie:
Dezvoltarea abilităţilor sociale reduce factorii de risc asociaţi cu tulburări emoționale și
de comportament.
Competenţele sociale de bază sunt:
- iniţierea şi menţinerea unei relaţii;
- integrarea într-un grup.
Abilităţi sociale:
- abilităţi de comunicare interpersonală;
- comunicare verbală/ nonverbală;
- ascultarea activă;
- oferirea/ solicitarea feedback-ului;
- comunicare asertivă;

47
- empatia – înţelegerea nevoilor celuilalt şi exprimarea acestei înţelegeri;
- iniţierea relaţiilor adaptative – cu prietenii, de colaborare, echipă, familie;
- gestionarea (menţinerea / încetarea) relaţiilor;
- lucrul în echipă / evaluarea propriului rol în echipă;
- acceptarea diferenţelor de opinii/ contribuţii/ stil;
- căutarea/ oferirea suportului social;
- gestionarea conflictelor.

Exemple de comportamente ce ilustrează competenţele sociale de bază:

Iniţierea şi menţinerea unei relaţii:
Să iniţieze şi să menţină o interacţiune cu un alt copil;
Să asculte activ;
Să împartă obiecte şi să împărtăşească experienţe;
Să ofere şi să primească complimente;
Să rezolve în mod eficient conflictele apărute.
Integrarea în grup:
Să respecte regulile aferente unei situaţii sociale;
Să coopereze cu ceilalţi în rezolvarea unei sarcini;
Să ofere şi să ceară ajutorul atunci când are nevoie.

48
Capitolul V.
COLABORAREA SERVICIULUI
APP CU INSTITUȚII IMPLICATE
ÎN PROTECȚIA COPILULUI
(ȘCOALA, GRĂDINIȚA,
SERVICIUL DE ASISTENȚĂ
PSIHOPEDAGOGICĂ, ETC)

49
 V iolența împotriva copiilor este una dintre principalele probleme cu care se confruntă
societatea noastră cu precădere abuzul verbal, psihologic (ridicarea vocii, cuvinte
de umilire sau amenințare) cât și unele forme de pedeapsă corporală (pălmuirea, pișcatul,
trasul de păr/urechi) care de cele mai multe ori sunt percepute ca fiind un mod obișnuit
de educare/disciplinare. Însă toate aceste atitudini și practici “normale” aplicate la nivel de
comunitate, afectează grav creșterea și dezvoltarea copiilor.
Copiii beneficiază de o protecție eficientă atunci când toți actorii, de la toate nivelele,
colaborează și acționează de comun acord, pentru că în practică, nu există agenție, autoritate
care în mod expres să răspundă sau să fie responsabilă într-un mod amplu de o problemă din
domeniul protecției drepturilor copilului. Respectiv cooperarea dintre părinte și specialiști
cât și a specialiștilor (din diferite sectoare) între ei este foarte importantă și esențială pentru
asigurarea protecției necesare tuturor copiilor. Astfel, colaborarea locală intersectorială este
un element de bază în prevenirea violenței și protejarea copiilor.

Parteneriatul cu grădinița

La vârsta preşcolară un factor educativ important în viața copilului este grădiniţa,

care desfăşoară un amplu proces instructiv-educativ. Grădinița  și familia sunt doi factori
primordiali în procesul de formare și devenire a copiilor când aceștia încep să facă primii
pași în viață. În această perioadă se pun bazele personalității copilului, care mai târziu devine
parte integrantă dintr-o societate cu multiple cerințe care se diversifică în permanență și la
care acesta trebuie să se conformeze. Cât n-ar fi de eficientă educaţia familială, ea nu-i poate
substitui copilului colectivul preșcolarilor, intercomunicarea şi relaţiile cu semenii. Odată cu
plecarea copilului la grădiniţa această instituţie devine o componentă reală a vieţii cotidiene
familiale. Părinţii se conformează cerinţelor înaintate de instituţia preşcolară, iar aceasta, la
rândul său, ţine cont de unele exigenţe înaintate de familie. Cu cât acest feed-back este mai
activ şi eficient, cu atât educaţia copilului este mai diferenţiată şi calitativă.20
Pe parcursul întregii perioade de grădiniță persoana cheie din viața copilului este
educatoarea, care este ca o “a doua mama” prin raporturile de afecțiune pe care copilul le
poate lega cu ea: o ia de mână, o îmbrățișează, vrea să-i facă mici cadouri, fuge la ea când
are o suferință, etc. Educatoarea la rândul ei trebuie să cunoască specificul fiecărui stadiu
http://dir.upsc.md:8080/xmlui/bitstream/handle/123456789/1965/Monografie_Parteneriatul_Scoala-familie-comu-
20

nitate.pdf?sequence=1&isAllowed=y

50
de dezvoltare a copilului, particularităţile comportamentale, emoționale, caracteriale,
disponibilităţile intelectuale și să răspundă în mod corespunzător nevoilor copilului. Ea
este cea care oferă suport preșcolarului în procesul de socializare ajutându-l să se integreze
în mediul grădiniţei, cultivându-i astfel treptat încrederea de sine. De asemenea printr-o
abordare individualizată utilizând jocuri şi activităţi folosind metode și tehnici diverse, oferă
suport în încadrarea copiilor cu necesități speciale. Astfel, începând cu înscrierea copilului
în grădiniţă, educatoarea întreprinde acțiuni de cunoaștere planificându-și activitățile:
studiază dosarele personale, organizează grupul de părinţi (alegând comitetul de părinţi
și repartizând fiecăruia atribuţiile), stabileşte un program de activităţi cu familia, planifică
întâlniri individuale şi/sau colective, activităţi extracurriculare, ține legătura permanent cu
părinţii prin orice mijloace: fie telefonic, fie formează un chat de grup, sau prin avizierele şi
panourile din sală.
În această perioadă colaborarea grădiniţă-familie este un factor extrem de importantă,
fiind o necesitate atât pentru părinți cât și pentru specialiștii din instituție, întrucât ambii
au un obiectiv comun: de a asigura un sistem unic de cerinţe pentru educarea și instruirea
preşcolarului. Astfel grădiniței îi revine rolul principal de partener în relaţiile ei cu părintele,
rol ce rezultă din faptul că grădinița este un serviciu specializat cu cadre bine pregătite în
realizarea sarcinilor de educaţie, instruire a preșcolarului.
Dacă mediul de famile este primul mediu educativ al copilului – locul unde copilul își
petrece cea mai mare parte a timpului, atunci grădinița devine primul mediu instituţiona-
lizat  de socializare a cărei influență în timp crește.  Din păcate însă, rezultatele pozitive în
educarea copilului vor fi destul de modeste dacă nu va exista o colaborare și dacă cele două
instituții nu acționează în mod armonizat. În relația grădiniță-familie există două dimensiuni
care pot fi atât în favoarea cât și în defavoarea copilului: relaţia copil – părinte și grădiniţă-
familie. Relaţia copil-părinte presupune suportul oferit de către părinte în îndeplinirea sar-
cinilor și activităţilor didactice recomandate de educator, iar dimensiunea grădiniţă-familie
se referă la contactele și colaborarea directă a părintelui cu educatorul. Grădiniţa în sine nu
poate face minuni, iar educaţia oferită în această instituţie va fi ineficientă dacă nu va exista
o continuitate bazată pe colaborarea cu familia. Astfel, părintele trebuie să înțeleagă faptul
că grădinița nu are doar o funcție socială în care copii pot interacționa unii cu alții sub su-
pravegherea adultului ci și una formativ-educativă, ceea ce presupune un proces instructiv-
educativ bine fundamentat.
Grădiniţa, în același timp, fiind puntea de legătură cu familia, are scopul: de a oferi părinţilor
asistenţă de specialitate, de a aborda anumite teme educative, de a-i familiariza cu specificul
etapelor de dezvoltare, de a-i informa și familiariza cu strategia didactică a grădiniţei, de a
stabili împreună cu părinții un sistem unitar de cerințe și un program comun de educaţie,
de a veni în sprijinul părinților care întâmpină dificultăţi în înţelegerea propriului rol de
părinte, de a-i încuraja să participe la anumite activități organizate de gradiniță, etc. Doar în
astfel de condiții cei doi factori – educatorul și părintele pot acționa unitar, corect și eficient,
câștigătorul direct al acestui parteneriat fiind copilul. Cu cât pe de o parte educatorul va
cunoaște mai bine familia iar părinţii vor cunoaşte mai bine programul educaţional, cu atât
va fi mai eficientă colaborarea dintre cei doi, ocaziile de comunicare pot fi diverse: când
părinţii aduc copiii la grădiniţă sau la sfârşitul programului, cu ocazia diferitelor evenimente
festive, sărbători ce se organizează în cadrul grădiniţei, festivităţi de început ori la sfârşit de
ciclu preşcolar, ședințe cu părinții, vizite la domiciliu, consultaţii pedagogice individuale, etc.

51
 În acest sens vom descrie în continuare principalele forme de colaborare a părintelui cu
grădiniţa:
 Participarea părinţilor la activităţile grupei, familiarizarea lor cu programul grupei,
cu conţinutul materialele şi metodele didactice necesare desfăşurării activităţilor, cu
obiectivele activității instructiv-formative oferite de documentele curriculare și formate
de către educatoare, cu modul de comunicare şi abordare a situaţiilor dificile etc. Relaţia
părinte-educatoare este importantă pentru că astfel contribuie la constituirea unor relaţii
pozitive între familie-grădiniţă, la o coerenţă a practicilor educaţionale şi a cerinţelor față
de copil.
 Parteneriatul grădiniţă-familie se poate realiza adunări/şedinţe sau de desfăşurate lunar
sau ori de câte ori este nevoie în cadrul cărora aceștia sunt implicaţi în promovarea
schimbului de idei, luarea unor decizii ce țin de securitatea copiilor, stabilirea meniului
zilnic corespunzător pentru menţinerea sănătoasă a copilului, etc.
 Ședinte unde sunt invitați diverși specialiști din domeniul psihopedagogiei, medicinei, sau
a unor reprezentanţi ai insituţiilor cu care grădiniţa colaborează și desfășoară programe
în parteneriat (poliţie, insituţii culturale, ONG-uri).
 Vizitele periodice, după caz, ale educatoarei la domiciliu, oferă posibilitatea de a cunoaşte
familia şi copilul în mediul lor propriu și care, pe măsura apropierii de familie poate
permite educatoarei de a interveni cu sugestii, care ar optimiza mediul de dezvoltare al
copilului. Ele sunt un prilej de discuții într-un context informal, situație ce face ca dialogul
să fie mai relaxat și personalizat. Pe de altă parte, părinţii pot veni cu un răspuns asupra
modului în care copiii răspund sarcinilor didacice şi măsura în care le duc la îndeplinire.
 Participarea părinţilor la serbări, aniversări, șezători, expoziții cu lucrări ale copiilor –
reprezintă o altă modalitate de colaborare cu grădinița. La serbare pot participa părinţi şi
rude ale copiilor, care pot fi implicaţi nu doar în organizarea acestor evenimente, dar pot
veni şi cu anumite sugestii, propuneri de activităţi. Împlicarea părintelui în unele activități
ale grădiniței îi va permite o mai bună cunoaștere a particularitaților propriilor copii, a
dificultăților cu care se confruntă în activități comune, a comportamentelor dezvoltate de
copil în relația ceilalți copii, etc. De asemenea, sărbătorirea în comun a unor evenimente
contribuie la crearea unor momente importante de cunoaştere reciprocă şi de consilodare
a relației părinte-copil, părinte-grădiniță.
 Consultații individuale și/sau colective – implică informarea a părinților referitor la
anumite caracteristici legate de de psihopedagogie preșcolară, ceea ce presupune un
program de consultații individuale și/sau colective cu teme specifice conform etapelor de
dezvoltare a copilului care au drept scop depășirea dificultăților acestora în diverse arii de
dezvoltare: “Cum comunicăm eficient cu copiii noștri”, “Care sunt limitele și cum punem
reguli pentru a gestiona comportamentele copiilor”, “Care sunt fricile specific vârstei și
cum îl ajutăm să le depășească”, etc.
 Vizitele la muzee, expoziţii, locuri istorice, case memoriale – oferă preşcolarilor ocazia
de a observa obiectele şi fenomenele în starea lor naturală, momentele legate de trecutul
istoric local, naţional, ceea ce consituie un cadru deosebit de valoros pentru educarea
copiilor, pentru cultivarea curiozităţii şi interesului cât și ocazia de a întări relația cu
copilul.

52
 Voluntariatul este un mijloc important de implicare în viața social- un rol deosebit
de important îl au proiectele educaţionale – ce consituie o oportunitate de implicare a
părinților în viața grădiniței.
În cazul sesizării anumitor semne, privind potențialele probleme de dezvoltare ale
copilului de către părinți, sau educatorul de grupă, aceștia vor realiza observări asupra
comportamentului copilului, interacțiunea lui cu mediul, gradul de participare și examinarea
rezultatelor activității. Pentru un copil nou venit în instituția de învățământ preșcolar,
care ar manifesta semne de risc în dezvoltare, evaluarea iniţială se va realiza doar după
perioada de adaptare, care ar dura cel puţin trei luni de zile consecutive.21 Dacă se constată
existenței unor probleme de dezvoltare ce necesită a fi examinate de specialiști calificați,
specialiștii din cadrul grădiniței vor referi cazul către Serviciul de Asistență Psihopedegogică
pentru o evaluare complexă, care se va realiza în decurs de cel mult o lună din momentul
referirii cazului. Specialiștii din cadrul Serviciului de Asistență Psihopedagogică (SAP) pot
interveni numai în momentul în care au cererea scrisă în care părintele oferă acordul pentru
a evalua copilul. În cazul serviciului de Asistență Parentală Profesionistă, în cazul în care
acesta nu a fost împuternicit legal, reprezentantul legal al copilului îl constituie specialistul
de la Direcția Asistență Socială, care va înainta cererea de evaluare a copilului. Dacă va fi
nevoie de o evaluare strict direcționată, care va necesita implicarea specialiștilor de profil
și utilizarea unor instrumente standardizate, se va realiza evaluarea specifică, fie de către
specialiștii SAP, fie de către specialiștii Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică
(CRAP), prin referire (în cazul în care sunt depășite limitele competențelor SAP). În cazul
necesității consultării unor specialiști de profil îngust, care nu sunt în cadrul CRAP, se vor
contacta alte organizații prestatoare de astfel de servicii, în baza unor acorduri de colaborare
cu CRAP. După, cel mult, 15 zile de la efectuarea evaluării, specialiștii SAP vor întocmi un
Raport de evaluare complexă care va conține concluzii și recomandări pe domenii de
dezvoltare, concluzia generală de identificare/neidentificare a cerințelor educaționale
speciale, forma de incluziune și serviciile de suport. În baza raportului de evaluare complexă
se va întocmi PEI (Planul educațional individualizat), care va fi realizat la cel mult o lună
după primirea raportului de evaluare complexă, pentru o perioadă de 1 an și se va revizui/
actualiza semestrial. În învățământul preșcolar, incluziunea totală în activități la nivel de
grupă și instituție se va realiza pe parcursul întregii zile; incluziunea parțială se va referi la
participarea unui număr redus de ore, dar nu mai mult de 4 ore pe zi, cu asistarea cadrului
didactic de sprijin (CDS), însoțirea de către asistentul personal; incluziunea ocazională se va
realiza de la caz la caz, cu participarea copilului în cadrul diverselor activități, fiind însoțit de
părinte/asistent personal.22
Perioada preșcolarității se încheie cu debutul şcolar care reprezintă o preocupare majoră
atât pentru educatori cât şi pentru părinţi, și care va fi unul de succes în condiţiile în care
copilul este pregătit din toate punctele de vedere: atât sub aspect cognitiv cât şi socio-
afeciv. Acesta depinde și va fi inluenţat pozitiv sau negativ în funcţie de reprezentarea pe
care copilul o are despre viitoarea sa activitate şcolară. La grădiniţă preşcolarul se va integra
şi adapta în funcţie de metodele pe care le folosește educatorul, de modul în care acesta
le stimulează interesul de a se implica în activităţile desfăşurate, de atmosfera pe care o
Ghid privind asistența și incluziunea educaționala și sociala a copiilor cu dizabilitați severe în Republica Moldova
21

Ghid privind asistența și incluziunea educaționala și sociala a copiilor cu dizabilitați severe în Republica Moldova
22

53
pregăteşte pentru ca acesta să se simtă în siguranţă şi să poată relaţiona. Educator nu este
doar persoana care iubeşte şi înţelege copilul, dar care oferă suport, şanse egale fiecăruia în
funție de propriul său ritm de dezvoltare şi de paricularităţile sale individuale. Astfel, printr-o
muncă sistematică a educatorului cu copilul și părintele, acesta își poate dezvolta ansamblul
de calităţi și însuşiri în plan senzorio-motor, cognitiv, afectiv-motivaţional şi relaţional, care
permit copilului să facă faţă cerinţelor şcolii și care asigură succesul activităţii şcolarului mic.
Astfel, pregătirea pentru primul an de şcoală nu înseamnă doar cumpărarea ghiozdanului
şi rechizitelor. Tot ceea ce înseamnă şcoală este o lume nouă pentru viitorul școlar mic –
trezirea de dimineaţă, reguli noi, pauze, colegi etc. Asfel, pentru o integrare cu succes în şcoală
şi a pregăirii copilului pentru activitatea de învăţare este necesară o colaborare strânsă şi
eficientă a tuturor factorilor educaţionali, orice fel de disfuncţionalitate care poate apărea
la nivelul relaţiei copil–educatoare, părinte-educatoare va afecta și se va răsfrânge negativ
asupra preșcolarului.

Parteneriatul cu școala

Ca și în cazul parteneriatului părinte-grădiniță, colaborarea familiei cu şcoala este relaţia

cea mai profitabilă pentru toţi cei implicați în acest process, din care are de câștigat doar
copilul. Scopul final atât al familiei cât şi al şcolii este educaţia copiilor, scop ce poate fi
realizat doar printr-un parteneriat eficient cu o înţelegere clară a rolurilor fiecăruia, prin
distribuirea și asumarea competenţelor și responsabilităţilor, prin soluţionarea de comun
acord a situaţiilor dificile etc. Școala reprezintă următoarea treaptă după grădiniță în
formarea unei personalități echilibrate, apte să contribuie la dezvoltarea societăţii fiind și
punctul de pornire al orientării şcolare şi profesionale prin informare asupra posibilităţilor
de continuare a studiilor, descoperirea intereselor profesionale, aptitudinilor, discutarea
criteriilor după care elevii îşi pot decide viitorul și se pot realiza profesional. După cum s-a
menționat anterior, o educaţie de calitate se realizează atunci când la procesul de formare
a micilor şcolari participă în mod egal toţi factorii educaţionali, relaţia de colaborare și
comunicare cu familia fiind una dintre condiţiile esenţiale care asigură succesul şcolar. Între
acţiunile educative ale școlii și familiei există un raport complementaritate, fiecăruia venind
să o completeze pe a celuilalt. Numeroase cercetări la nivelul învăţământului primar şi nu
numai, au pus în evidenţă importanța impactului asupra educaţiei copiilor a interacţiunii
dintre familie şi şcoală. Această recunoaştere a creșterii succesului şcolar o data cu implicarea
părinţilor a determinat autorităţile educative să susţină necesitatea întăririi legăturilor
dintre părinţi şi şcoală. De altfel, în contextul actual, aceste legături par a fi mai necesare
ca niciodată. Cu adevărat, misiunea şcolii, în contextul dat, depăşeşte tot mai mult doar o
simplă atingere a unor obiective pedagogice ce țin de curricula şcolară, ținând cont și de
faptul că mulţi părinţi sunt mai mult preocupaţi de problemele familiale, profesionale sau
sociale pentru a putea urmări evoluţia școlară a copiilor lor sau coerenţa dintre educaţia pe
care copilul o primeşte în familie şi cea şcolară.
Foarte mulți copii care ajung în Serviciul de Asistență Parentală au în trecutul lor diferi-
te experiențe traumatice care deseori se manifestă prin comportamente dificile sau diferite
decât restul copiilor. În acest context este important ca pedagogul să înțeleagă bagajul greu
emoțional cu care vine copilul în instituție și să-i ofere sprijinul necesar în procesul de adap-

54
tare și integrare în noul său mediu de copii. Pedagogul este mai multe ori un observator
bun și competent în ceea ce priveşte sesizarea dificultăților cu care se confruntă copiii, de-
monstrând abilităţi superioare uneori în raport cu părinţii acestora. Acest lucru se datorea-
ză faptului că educatorii/profesorii pe parcursul anilor de carieră didactică intră în contact
nemijlocit cu sute și mii de copii și au deja format un sistem de evaluare a comportamentelor
tipice și celor dificile. Comportamentele, performanțele, interacțiunile sociale ce se stabilesc
în cadrul școlii vor evolua sau nu în dependență de acest bagaj comportamental şi emoţional,
dar și în funcție de modul în care aceștia vor fi tratați, respectați, implicați și susținuți în me-
diul educațional. În acest context, comunicarea şcoală-familie este unul dintre instrumentele
cele mai importante de stabilire şi menţinere a relaţiei de parteneriat. Părinţii au dreptul, dar
şi obligaţia, de a colabora cu instituţia de învăţămînt în interesul superior propriului copil.
În acest sens, ei trebuie să discute cel puţin o dată pe lună cu învăţătorul/dirigintele despre
situaţia şcolară a copilului. Dreptul la întrunire a părinţilor este asigurat de convocarea peri-
odică a Comitetului de părinţi al clasei, care trebuie:
a) să ajute învăţătorul/dirigintele în activitatea de încadrare în învăţămîntul obligatoriu a
tuturor copiilor de vârstă şcolară şi de îmbunătăţire a frecvenţei acestora;
b) să sprijine dirigintele/învăţătorul în organizarea şi desfăşurarea unor activităţi
extraşcolare;
c) să iniţieze şi să se implice în îmbunătăţirea condiţiilor de învăţare, pentru elevii clasei;
d) să atragă persoane fizice sau juridice care, prin contribuţii financiare sau materiale,
susţin programele de modernizare a activităţii educative şi a bazei materiale din clasă
şi din şcoală;
e) să sprijine conducerea instituţiei de învăţămînt şi dirigintele/învăţătorul în întreţinerea,
dezvoltarea şi modernizarea bazei materiale a clasei şi a instituţiei de învăţămînt.
Preşedinţii Comitetelor de părinţi se întrunesc în cadrul instituţiei de învăţămînt în
Consiliul reprezentativ al părinţilor pentru a:
a) susţine instituţia de învăţămînt în activitatea de consiliere şi de orientare socio-
profesională sau de integrare socială a absolvenţilor;
b) propune măsuri pentru şcolarizarea elevilor în învăţămîntul obligatoriu;
c) identifica surse de finanţare extrabugetară şi a propune Consiliului de administraţie al
instituţiei, la nivelul căruia se constituie, modalitatea de folosire a acestora;
d) susţine instituţiile de învăţămînt în derularea programelor de prevenire şi de combatere
a abandonului şcolar;
e) susţine instituţia de învăţămînt în organizarea şi desfăşurarea festivităţilor anuale;
f) susţine conducerea instituţiei de învăţămînt în organizarea şi desfăşurarea consultaţiilor
cu părinţii pe teme educaţionale;
g) sprijini conducerea instituţiei de învăţămînt în întreţinerea şi modernizarea bazei
materiale;
h) veni cu iniţiative şi a se implica în îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a activităţii elevilor.23
Atât părinţii cât şi cadrele didactice beneficiază de avantaje în urma unei astfel de colabo-
rări, începând cu o mai bună cunoaştere reciprocă, depăşirea unor stereotipuri și prejudecăți
şi continuând cu identificarea unor interese comune în beneficiul copiilor. Educaţia, sub toa-
te formele ei, este chemată să găsească soluţii prin care copilul să se adapteze ușor şi eficient
la societatea în care trăieşte. Respectiv, educaţia copiilor în şcoală nu poate avea success fără

https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Parteneriatul%20scolar_familie.pdf
23

55
o colaborare strânsă cu familia, colaborare, care trebuie să se materializeze într-un program
comun de activităţi ale şcolii cu aceasta și care reprezintă o reuşită a procesului educaţional.
Astfel, școala trebuie să colaboreze cu familia în ceea ce ține de performanțele academice ale
elevului, în domeniul comportamental, al dezvoltării fizice, intelectuale, morale şi estetice, în
domeniul deprinderilor igienico-sanitare, al activităţilor libere de interes, etc. În acest sens
vom descrie în continuare principalele forme de colaborare a școlii cu părintele:
 Părintele urmează să fie informat privind activitatea instituţiei şi programul instructiv-
educativ la clasa concretă (obiective, conţinuturi, strategii etc.);
 Părintele urmează să fie informat privind dezvoltarea şi performanţele copilului
(dezvoltarea intelectuală, fizică, calităţi de personalitate, comportamente, rezultate la
evaluări, competiţii şi concursuri etc.);
 Implicarea părintelui în programul Școala pentru părinţi (bunici, adolescenţi etc.), bazat
pe diverse teme de viață și ocrotire a sănătăţii, educaţiei de gen, respectării drepturilor
copilului etc.;
 Consilierea copiilor şi părinţilor/familiei (la necesitate consilierea centrată pe
dezvoltare și prevenție);
 Implicarea părintelui în diverse activităţi – concerte, zile de naștere, expoziţii, serate
festive, concursuri etc.);
În cazul constatării unor probleme în dezvoltarea copilului, se va realiza evaluarea inițială
a dezvoltării copilului în cadrul Comisiei multidisciplinare intrașcolare (CMI) a instituției,
în termen de 14 zile consecutiv, frecventate de copil de la data constatării necesității acestei
evaluări. La final specialiștii vor completa procesul-verbal al evaluării inițiale, după care
CMI va referi cazul către SAP pentru o evaluare complexă, care se va realiza în decurs de
cel mult o lună din momentul referirii cazului. Echipa SAP se poate deplasa în instituție și
realiza evaluarea copilului doar cu acordul în scris al reprezentantului legal al copilului.
După, cel mult, 15 zile de la efectuarea evaluării, specialiștii SAP vor întocmi un Raport
de evaluare complexă care va conține concluzii și recomandări pe domenii de dezvoltare,
concluzia generală de identificare/neidentificare a Cerințelor Educaționale Speciale,
forma de incluziune și serviciile de suport. Forma de incluziune educațională recomandată
va fi diferită, în funcție de necesitățile și potențialul de dezvoltare al copilului, astfel, în
învățământul primar și gimnazial:
 incluziunea totală se va realiza în cadrul clasei, conform orarului comun, cu asistență
în grupuri mici la clasă sau în cadrul Centrului de Resurse pentru Educația Incluzivă
(CREI) de către CDS;
 incluziunea parțială se va referi la participarea la un număr redus de ore în cadrul
clasei, cu asistarea CDS, și un număr de ore de lucru individual în CREI;
 incluziunea ocazională se va realiza în cadrul învățământului la domiciliu (preponderent),
cu participarea copilului în cadrul diverselor activități de socializare în cadrul clasei/
școlii.
În baza raportului de evaluare complexă se va întocmi PEI -Planul educațional individu-
alizat, care va fi realizat la cel mult o lună după primirea raportului de evaluare complexă,
pentru o perioadă de 1 an și se va revizui/actualiza semestrial. Echipa PEI, care va partici-
pa la elaborarea planului, se va constitui din: cadrul didactic la clasă, CDS, cadre didactice

56
implicate, psiholog, logoped, alți specialiști în funcție de caz. PEI va reflecta modul în care
copilul va parcurge curriculumul: adaptat sau modificat. Pe lângă suportul educațional rea-
lizat prin adaptări și/sau modificări curriculare, PEI se va referi și la asistența educațională
oferită de CDS, asistența psihologică, logopedică, precum și serviciile non-educaționale.24

Comunitatea ca partener educaţional

Complexitatea problemelor lumii contemporane cere ca comunitatea să fie un suport

şi partener eficient al familiei și școlii în ceea ce privește educația copiilor. Parteneriatul
educaţional familie-grădiniţă-şcoală-comunitate implică un ansamblu de agenţi educaţionali:
copii, părinţi, educatori, învăţători, profesori, manageri, psihologi, membri ai comunităţii, ce
sunt implicaţi în creşterea, educația şi protecția copilului; reprezentanţi ai bisericii, poliţiei,
ONG-urilor etc. Instituţiile comunităţii care pot fi antrenate în parteneriatul educaţional cu
familia, cu grădiniţa de copii şi şcoala sunt:
 ONG-urile că instituții și modalități de participare la viaţa comunităţii şi forma de
promovare a voluntariatului în direcţia armonizării relaţiilor sociale;
 biserica ca pilon esenţial de educaţie şi promovare a valorilor religioase și moral-
spirituale;
 centrele de creaţie a copiilor care susţin iniţiativele copiilor, se ocupă de educaţia şi
instruirea lor, propagă frumosul prin toate genurile și speciile de artă etc.;
 întreprinderile economice ce sunt în stare să sponsorizeze diverse programe educative,
să acorde suport material unor familii, copii în dificultate sau instituţiilor de învăţământ;
 poliţia ce se ocupă de educaţia juridică preventivă a populaţiei şi promovează diverse
programe privind educaţia cetăţeanului, etc.;
Este important să conștientizăm faptul că raportul, colaborarea familiei cu instituţiile
nominalizate se îmbină organic cu relațiile stabilite în cadrul rețelelor de vecinătate - cartierul
(în oraş) și mahalaua (în sat), care, la fel, au o mare influență asupra copiilor și adulților, deci,
sunt medii educative. Astfel, mediul de rezidenţă al familiei influenţează direct comportarea
acesteia inclusive și strategiile educative ale părinţilor.25
Părinţii au un rol esenţial în sprijinirea educaţiei copiilor prin colaborarea cu grădinița,
şcoala şi comunitatea, iar instituțiile (pre) şcolară trebuie să sprijine crearea unor parteneriate
eficiente grădiniță/şcoală – familie – comunitate. Această colaborare este abordată ca o
relaţie prin intermediul căreia personalul grădiniței/şcolii implică familia şi alţi membri ai
comunităţii în vederea susţinerii copiilor pentru a avea succes şcolar și presupune o relație
de parteneriat între familii şi personalul grădiniței/şcolii, membrii comunităţii, organizaţii:
companii, biserică, biblioteci, servicii sociale, etc. inclusiv pentru a implementa programe şi
activităţi în beneficiul elevilor. Implicarea părintelui în experienţa (pre)şcolară a copilului
este esenţială pentru succesul acestuia şi eficacitatea integrării în mediu, colaborarea
părinţilor cu instituțiile având doar efecte pozitive la toate nivelele – rezultate mai bune,
abilităţi îmbunătăţite, mai puţine probleme de comportament, etc.

Ghid privind asistența și incluziunea educațională și sociala a copiilor cu dizabilități severe în Republica Moldova
24

http://dir.upsc.md:8080/xmlui/bitstream/handle/123456789/1965/Monografie_Parteneriatul_Scoala-familie-comunitate.
25

pdf?sequence=1&isAllowed=y

57
 Bibliografie

1. Adrian Opre, Oana Benga, Adriana Băban (coord), Managemetul compotamentelor și

optimizarea motivației pentru învățare, Ed. ASCR, Cluj, 2015
2. Adrian Opre, Oana Benga, Adriana Băban (coord), Strategii de prevenție a problemelor de
comportament, Ed. ASCR, Cluj, 2015
3. Bogdana Bursuc, Alina Popescu, Managementul clasei: ghid pentru profesori și învățători,
Apha MDM, 2007
4. Briere, J. N. (1992), Child abuse trauma, Lodon, Sage Publications, Inc.
5. Domnica Petrovai, Adina Botiș, Diana Tudose, Sorina Constandache – ”Cu părinții la școală
” – Ghid pentru părinți, Salvați Copiii, Ed. Speed Promotion, 2008
6. Fischer, G., Riedeser, P.(2001), Tratat de psihotraumatologie, Bucureşti, Editura Trei.
7. Ionescu, Ş. (2001) , Copilul maltratat –Evaluare, prevenire, intervenţie, Bucureşti.
8. Lopez, G.(2001), Violenţele sexuale asupra copiilor, Cluj, Editura Dacia.
9. Ross W. Greene, Ph.D. , The Explosive Child – A new approach for understanding and
Parenting Easily Frustrated, chronicaly Inflexible Children, Ed. Harper, 2014
10. Roth – Szamoskozi, M. (1999), Protecţia copilului – Dileme, concepţii şi metode, Cluj –
Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană.
11. Shapiro, S. (1992), Sexual trauma and psychopatology clinical intervention with adult
survivors.

Cadrul legal:
1. Convenția cu privire la drepturile copilului adoptată de Adunarea Generală a Organizației
Națiunilor Unite la 22 noiembrie 1989. Disponibil la: https://www.unicef.org/moldova/
media/1401/file/Conventia-cu-privire-la-drepturile-copilului.pdf .
2. Lege  Nr. 547/2003 asistenţei sociale. Disponibil la: https://www.legis.md/cautare/
getResults?doc_id=27520&lang=ro
3. Legea nr.123/2010 cu privire la serviciile sociale. Disponibil la: https://www.legis.md/
cautare/getResults?doc_id=112516&lang=ro
4. Legea nr. 140/2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a
copiilor separaţi de părinţi. Disponibil la: https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_
id=123160&lang=ro#
5. Hotărârea Guvernului nr. 270/2014 cu privire la aprobarea Instrucţiunilor privind
mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea,
asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării,
exploatării şi traficului. Disponibil la: https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_
id=18619&lang=ro
6. Hotărârea Guvernului 143/2018 pentru aprobarea Instrucţiunii cu privire la
mecanismul de cooperare intersectorială pentru prevenirea primară a riscurior privind
bunăstarea copilului. Disponibil la: https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_
id=102076&lang=ro
7. Legea privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități nr. 60 /2012;
8. Codului Educației nr.152 / 2014;
9. Ghidul de aplicare practică а mесапismului de cooperare iпtersectorială prevăzut în
HG пr.270/2014 cu privire la aprobarea Instrucţiunilor privind mecanismul intersectorial
de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor
victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului (aprobat prin
ordinele a MMPS, MS, MEC, MAI).

58
ANEXE:
Anexa 1. Schema Gândesc-Simt-Acţionez

Uneori, noi adulții,

avem tendința să
interpretăm comportamentul
copilului nostru, prin prisma
experienței noastre, a dorințelor, INTERPRETARE
așteptărilor etc. și nu
identificăm care este cauza
comportamentului.

Modul cum interpretăm

comportamentul, determină EMOȚIE
apariția unor emoții.

În funcție de ce emoţie
ne stârneşte acel gând, acţionăm. ACȚIUNE

Uneori reacționăm la propria emoție, nu la comportamentul copilului.

Comportament înseamnă tot ceea ce observăm, nu ceea ce credem despre ce vedem!

merge, scrie, vorbește = comportamente

Merge arogant; Vorbește de parcă eu nu exist... = interpretări ale comportamentelor.

59
Există două modalități de intrepretarea comportamentelor:
Modalitatea 1.

Observ comportamentul Interpretez negativ

Trăiesc o emoție negativă

Reacționez la propria emoție, nu la comportamentul copilului și la nevoia sa.

Comportament: Copilul țipă.

Interpretarea părintelui: Special țipă ca să mă enerveze!
Emoția trăită: Furie
Reacția părintelui: țip la el să se liniștească; îl pedepsesc.

Modalitatea 2

Observ Mă gândesc ce abilitate lipsește

comportamentul copilului și că trebuie dezvoltată.

Trăiesc o emoție pozitivă.

Acționez cu scopul de a-i dezvolta copilului abilitatea.

Comportament: Copilul țipă.

Interpretarea părintelui: Nu știe să își controleze vocea/ toleranță scăzută la frustare.
Emoția trăită: Calm și interes
Reacția părintelui: Îi atrag atenția că vocea este ridicată. Îi arăt cum ar trebui să vorbim.
Îmi propun să exersăm pe viitor această abilitate (jocuri, exerciții, exemplificare etc.).

Comportamentele dificile pot fi adevărate provocări. Uneori, chiar dacă identificăm corect
cauza comportamentelor și încercăm să prevenim aceste comportamente, avem nevoie de
un plan de rezervă.

60
Anexa 2. Ascultarea activă

Trucuri pentru ascultat:

 Copilul tău te va asculta dacă şi tu îl asculţi;
 Fă-ţi timp pentru a-ţi asculta copilul;
 Dacă e posibil, găseşte un loc tăcut. Scapă de lucrurile care ar putea să-ţi distragă atenţia
de la ceea ce îţi spune copilul tău (cum ar fi TV-ul);
 Aşează-te sau stai în aşa fel încât copilul să se poată uita la tine şi tu să te poţi uita la el;
 Uită-te la copil. Cu toate astea, nu-l fă pe copil să se uite la tine;
 Spune-i copilului tău că ce auzi tu că îţi spune. E important ca el să scrie ceea ce tu ai auzit
şi înţeles:
„Ai avut o ceartă cu Jody astăzi. Pari foarte trist pentru asta.”
 Când asculţi foloseşte cuvinte precum:
„Aud ceea ce spui….” „Tu pari să te simţi…..” „Pare ca şi cum……..”
 Când vrei ca copilul tău să continue să vorbească foloseşte cuvinte precum
„Înţeleg” „Povesteşte-mi despre….” „Hmmm…..” „Asta-i interesant……..” „Ascult…..” „Oh…..”

Exemple de cum poţi să-ţi laşi copilul să ştie ca tu asculţi

 „Sună ca şi cum tu crezi că profesoara ta a fost nedreaptă pentru că ţi-a dat prea multe
teme”;
 „Pari încântat de mersul la gradina zoologică”;
 „Pari mulţumit de faptul că ai luat un 10 la lucrarea ta”;
 „Eşti aşa de mândru de tine pentru că ai învăţat cum să-ţi legi şireturile”;

Trucuri pentru ascultat:

 Spune lucrurile într-un mod pozitiv. De exemplu:
„Îmi place când ajuţi adunându-ţi jucăriile.” „Mulţumesc că ai venit la timp la masă”;
 Păstrează enunţurile simple. Dacă spui prea mult, copilul tău se va simţi confuz. Ar putea
să nu înţeleagă ceea ce tu încerci să spui.
 Asumă-ţi responsabilitatea pentru propriile sentimente, gânduri şi idei. Vei da un exemplu
pentru felul în care copilul tău vorbeşte cu tine. De exemplu:
„Când văd jucării pe toată podeaua, mă simt frustrată”
„Mi-ar place să merg în parc astăzi”
 Evită mesaje de învinuire sau de reducere la tăcere. Aceste mesaje rănesc stima de sine a
copilului. Îi va veni greu să te asculte dacă sentimentele lui sunt rănite. De exemplu:
„Eşti o belea!” „Eşti întotdeauna încet la îmbrăcat” „Eşti rău”

61
Anexa 3. Studiu de caz ”Identificarea tipului de abuz”

Studii de caz:
Obiective:
- Să identifice diferitele tipuri de abuz;
- Sa exploreze roluri variate și responsabilități ale celor care ar răspunde în cazul unui
abuz.
Instrucțiuni:
“1. Participanții sunt împărțiti pe grupuri, fiecare grup primind un studiu de caz.
2. Participanții vor citi scenariile și vor răspunde la următoarele întrebări:
a) Despre ce fel de abuz este vorba în acest studiu de caz?
b) A cui este responsabilitatea de a interveni în acest caz de abuz/de a răspunde de
această situație?
c) Ce ai face pentru a opri sau pentru a preveni aceasta forma de abuz?

Studiul de caz nr.1

Într-o localitate, un tânăr este prins în timp ce fura de la un magazin local. Este trimis la
Consiliul Local pentru a i se stabili pedeapsa. Decizia este astfel baiatul va primi 6 lovituri cu
un băț din partea bătrânilor din comunitate. Băiatul este trimis în mijlocul comunității, de
unde toată lumea poate privi cum își primește pedeapsa.
a) Despre ce fel de abuz este vorba în acest studiu de caz?
b) A cui este responsabilitatea de a interveni în acest caz de abuz/de a raspunde de această
situație?
c) Ce ai face pentru a opri sau pentru a preveni această forma de abuz?

Anexa 4. Studiul de caz nr.2

O familie nu are posibilitati sa aibă grijă de fetița lor de 13 ani. Familia decide sa o mărite
pe fata cu un bărbat mai în varsta, de 42 de ani. Familia va primi o zestre bogată pentru acest
mariaj.
a) Despre ce fel de abuz este vorba în acest studiu de caz?
b) A cui este responsabilitatea de a interveni în acest caz de abuz/de a raspunde de această
situație?
c) Ce ai face pentru a opri sau pentru a preveni această forma de abuz?

62
Anexa 5. Studiul de caz nr.3

Un baiat de 10 ani a uitat să-și facă temele. Profesorul de la clasa I-a pedepsit cerându-I “sa
vină în fața clasei. În timp ce statea în fața tuturor colegilor de clasă, profesorul îl” “dojenează
zicându-i: leneș, prost, idiot, că nu o s-ă reușeasca nimic în viață”. Baiatul se simțea”rușinat,
s-a întors în banca lui și a rămas acolo tăcut.
a) Despre ce fel de abuz este vorba în acest studiu de caz?
b) A cui este responsabilitatea de a interveni în acest caz de abuz/de a raspunde de această
situație?
c) Ce ai face pentru a opri sau pentru a preveni această forma de abuz?

Anexa 6. Studiul de caz nr.4

Un tânăr de 17 ani este trims să muncească în afara gospodariei. Își găsește de lucru la
“un restaurant local. Patronul restaurantului îi spune băiatulul că poate spăla vasele pentru
o plată mică. În fiecare zi băiatul vine la restaurant să spele vasele și este plătit puțin. Cu
trecerea timpului, băiatul primește și alte sarcini, cum ar fi să gătească, să servească clienții
și să curețe mesele, lucrând până seara târziu. Cu toate acestea, băiatul primește aceeași
sumă mică de bani. Dacă se plânge, patronul restaurantulul îl va “concedia, așa că decide să
continue să muncească.”
a) Despre ce fel de abuz este vorba în acest studiu de caz?
b) A cui este responsabilitatea de a interveni în acest caz de abuz/de a raspunde de această
situație?
c) Ce ai face pentru a opri sau pentru a preveni această forma de abuz?

Anexa 7. Studiul de caz nr.5

“Un copiI cu dizabilitate, care nu poate merge și nu poate vorbi, este inchis în casă“
deoarece familia lui nu vrea să atragă atenția asupra dizabilității sale. Copilul este îngrijit,
primiște mâncare, haine, dar nu îi este permis să iasă din casă. Părinții simt că dacă copilul va
ieși din casa va fi discriminat din nou. Pentru a preveni asta, părinții țin copilul închis în casă.
Aceasta se întamplă pentru siguranța și protecția copilului.
a) Despre ce fel de abuz este vorba în acest studiu de caz?
b) A cui este responsabilitatea de a interveni în acest caz de abuz/de a raspunde de această
situație?
c) Ce ai face pentru a opri sau pentru a preveni această forma de abuz?

63
Anexa 8. Studiul de caz nr.6

Un profesor își roagă eleva să rămână după cursuri pentru a-i da să lucreze exerciții în “plus
la matematică, totul pentru a o susține în viață și a-și îndeplini visul-acela de a deveni doctor.
Dându-i de lucru în plus, profesorul îi spune fetei că va ajunge departe în viață, iar pentru
că e așa deșteaptă, dorește să o ajute gratis. Eleva este foarte fericită de această apreciere și
atenție. După o lună de cursuri extra fata se descurcă foarte bine în rezolvarea exercițiilor.
La un moment dat, în una din zile, profesorul îi spune fetei că și- ar dori ca aceasta să-i facă o
favoare în schimbul ajutorului acordat. Acesta ii spune că au devenit foarte apropiați și că o
place. El îi spune fetei că vrea să facă sex cu ea, altfel se va opri din a-i oferi ajutor și o va pica
la examenul de matematica. Ea nu va putea astfel sa primească vreodată o bursa de studii la
universitate Așa că, fata acceptă să faca sex cu profesorul ei de matematică.
a) Despre ce este vorba în acest studiu de caz?
b) A cui este responsabilitatea de a interveni în acest caz de abuz/de a răspunde de această
situație?
c) Ce ai face pentru a opri sau pentru a preveni aceasta formă de abuz?

Anexa 9. Studiul de caz nr.7

În timp ce famlia stă la masă, la cină, doar băiețelul din familie și tatăl au voie să mănânce.
Fetița din familie și mama trebuie să-și aștepte până ce băiatul și tatăl termină de mâncat.
După ce au terminat, mama poate mânca și ea. Ceea ce rămâne după mama, va primi fetița
din familie. Uneori, ceea ce rămâne înseamna doar două linguri cu fasole.”
a) Despre ce este vorba în acest studiu de caz?
b) A cui este responsabilitatea de a interveni în acest caz de abuz/de a răspunde de această
situație?
c) Ce ai face pentru a opri sau pentru a preveni aceasta formă de abuz?

Anexa 10. Studiu de caz nr. 8

Un bărbat înființează o sală de film în oraș. El permite accesul copiilor în sală în timp ce
ruleaza filme pornografice. În sală sunt și adulți care se uită la aceste filme. Fetele sunt rugate
să se așeze lângă adulții bărbați în timp ce privesc filmele. Bărbații le promit fetelor dulciuri
fiindcă stau lângă ei.
a) Despre ce este vorba în acest studiu de caz?
b) A cui este responsabilitatea de a interven în acest caz de abuz/de a răspunde de această
situație?
c) Ce ai face pentru a opri sau pentru a preveni aceasta formă de abuz?

64
Anexa 11. Recomandări practice privind disciplinarea pozitivă a copilului

1. Câteva considerații finale despre disciplinarea copiilor

 Acceptați că greșelile fac parte din natura umană și folosiți-le ca pe un instrument
pentru a învăța copilul cum se se comporte potrivit;
 Dacă comportamentele nedorite vin din lipsa de încredere în sine a copilului, încurajați-l;
 Dați-i copilului posibilitatea de a experimenta succesul adevărat;
 Când vă exprimați nemulțumirea pentru comportamentul negativ, axați-vă pe actul în
sine, și nu pe caracterul copilului. Nu spuneți: „Dacă te porți așa ești un prost“, ci „Mi-ar
fi plăcut să nu faci asta“;
 Folosiți atitudini pozitive și încurajați comportamentele dezirabile „O să te străduiești
să nu mai faci asta altă dată“;
 Ajutați-i pe cei mici să-și exprime verbal nemulțumirile;
 Fiți constanți în comportamente; astfel veți oferi copiilor o serie de repere facilitându-
le adaptarea.
2. Rezolvarea situaţiilor în care apar comportamente nepotrivite între copiii necesită
parcurgerea mai multor paşi:
 Observarea şi traducerea în cuvinte a emoţiei copilului „Observ că eşti ....”;
 Relaţionarea cu contextul „Ce s-a întâmplat?”;
 Rezumarea informaţiei primite „ Înţeleg că...”;
 Exprimarea emoţiei (copilul îi comunică celuilalt cum se simte);
 Raportarea la celălalt copil – sumarizarea „Înţeleg că....”;
 Apelul la regulă „Regula este....”;
 Aplicarea imediată a consecinţei încălcării regulii (se sancţionează comportamentul şi
nu emoţia copilului);
 Identificarea soluţiilor de rezolvare a problemelor;
3. Metode prin care pot încuraja participarea copilului la viața familiei
 Ascultă-l cu adevărat;
 Rezervă-ţi timp pentru a-l înţelege cu adevărat; Petrece timpul împreună cu el;
 Întreabă opinia şi ideile lui atunci când faceţi ceva pentru toată familia;
 Numaidecât consultă-l atunci când se ia o decizie care îl priveşte;
 Implică-ţi copilul în repartizarea bugetului familiei;
 Vorbeşte cu ei despre problemele pe care le ai, aşa încât ei să ştie că nu sunt unicii care
au necazuri;
 Nu-i compara cu fraţii, surorile sau prietenii lor, aceasta le lezează demnitatea;
 Negociază cu el regulile;
 În loc să le spui ceva negativ, găseşte ceva pozitiv să spui;
 Găseşte o activitate comună care vă place tuturor şi faceţi-o împreună;
 Oferă alegeri şi dă-i copilului putere să aleagă atunci când ia decizii;
 Interesează-te de viaţa lui la şcoală;
 Pregătiţi şi luaţi masa împreună cu toată familia;
 Învaţă copilul tău să facă faţă diferitelor situaţii care apar;
 Spune-i că te bucuri să fii mama/tata lui;
 Zâmbeşte când îţi vezi copilul.

65
66