7.

ELECTROSECURITATEA
7.1. Generalități, pericolul electrocutării.
7.2 Cauzele electrocutării.
7.3. Acţiunea fiziologică a curentului electric asupra organismului uman.
7.4. Electrotraumele şi factorii care determină gravitatea efectelor electrocutării.
7.5. Clasificarea încăperilor şi locurilor de muncă conform pericolului de electrocutare.
7.6. Acordarea primului ajutor în cazul electrocutării.
7.7. Măsuri și mijloace de protecție contra electrocutării.
7.8. Protecţia de câmpurile electromagnetice (C.E.M.).
7.9. Organizarea exploatării în siguranță a instalațiilor electrice

7.1. Generalități, pericolul electrocutării

Pericolul electrocutării la exploatarea instalaţiilor electrice este determinat de faptul, că părţile
conductoare sau corpurile maşinilor ce au nimerit sub tensiune în rezultatul unor defecte de izolaţie
nu emit semnale care ar preîntâmpina omul despre pericol. Omul nu are organe de recepție ca să
simtă curentul electric la distanță, deaceea el prezintă un mare pericol pentru viața omului. Reacţia
omului la curentul electric apare doar după trecerea lui prin corpul uman. Curentul electric, nu
are culoare, gust și miros. Pentru a identiifica prezența curentului în instalație este necesar de contact
fizic sau prin utilizarea unor aparate speciale. De aceste aparate dispune numai personal specializat.
Pentru unele persoane necalificate identificarea prezenței curentului electric prin contact direct cu
instalația electrică poate fi fatală. Majoritatea accidentelor (80%) se produc în instalaţiile cu
tensiunea până la 1000 V, care au o răspândire mai largă şi sunt deservite de un personal mai puţin
calificat. Fiecare se consideră competent în aschimba o priză, a repara un fier de călcat etc.
Necunoșatrea unor aspecte specifice în instalațiile electrice, în teoria curgerii curentului
electric duce la efecte letale. Pentru a evita cazurile de electrocutare este necesar de a cunoaște
acțiunea curentului electric asupra organismului uman, cauzele electrocutărilor, factorii care
determină nivelul de gravitate precum și alte aspecte.

7.2 Cauzele electrocutării

Analiza accidentelor produse de curentul electric a permis determinarea următoarelor cauze
ale lor:
- încălcarea regulilor de construcţie a instalaţiilor electrice, regulilor de exploatare a acestora,
cerinţelor, normelor şi regulilor de securitate;
- organizarea incorectă a muncii;
- lucrul maşinilor şi mecanismelor în zonele de protecţie a reţelelor electrice;
- atingerea întîmplătoare a părţilor metalice ce au nimerit sub tensiune în rezultatul unor defecte de
izolaţie;
- folosirea utilajului electric, conductoarelor, cablurilor, sculelor electrice defectate;
- repararea conductorului neutru fără deconectarea reţelei monofazice;
- executarea lucrărilor în instalaţiile ce se află sub tensiune;
- folosirea tipurilor de conductoare şi cabluri ce nu corespund tensiunilor utilizate, punerea incorectă
a lor sub tensiune;
- alimentarea mai multor consumatori de la un dispozitiv de pornire cu protecţie prin siguranţe
calculate pentru cel mai puternic consumator;
- executarea dispozitivului de punere la pământ cu abateri de la normele tehnice, ruperea
conductorului de legare la pământ, legarea incorectă la pământ a conductorului nul;
- lăsarea sub tensiune a consumatorilor în timpul liber;
- executarea lucrărilor fără mijloace individuale de protecţie împotriva electrocutărilor sau folosirea
mijloacelor cu termenul de probare expirat;
- abandonarea probărilor periodice a utilajului, a controlului rezistenţei izolaţiei şi dispozitivului de
punere la pământ;
- instruirea necalitativă, controlul întârziat al cunoştinţelor şi atribuirea grupelor de calificare vizând
tehnica securităţii personalului ce deserveşte instalaţiile electrice;
- apropierea omului la o KV) nemijlocit sau prin intermediul unui obiect imobil care conduce bine
curentul electric;
- neatenția, indiferența beneficiarului instalației.

7.3. Acţiunea fiziologică a curentului electric asupra organismului uman

Trecând prin corpul omului, curentul electric provoacă acţiune termică, electrolitică şi
biologică.
Acţiunea termică se manifestă în arsuri ale unor sectoare ale corpului, încălzirea vaselor
sangvine, nervilor şi ţesuturilor precum reierului şi a organelor interne. Acțiunea termică a curentului
electric poate fi provocată atît în mod direct la scuegerea curentului prin corpul omenesc, cît și în
mod indirect de către arcul electric. La scurgerea curentului electri princtr-un conductor dau prin
corpul omenesc cantitatea de energie termică degajată poate fi determinată din relația:
Q=0,24*I2*R*t,
în care: I – valoarea curentului stabilit proin corpul uman, A
R- rezistența corpului omenesc, om
t- durata acțiunii curentului, s
Acţiunea electrolitică apare datorită faptului că la trecerea curentului prin corpul uman au loc
diferite procese de electrolize. Acest aspect se manifestă în descompunerea plasmei sângelui şi altor
lichide ale corpului ce duce la schimbări esenţiale a componenţei fizico-chimice a lor.
Acţiunea biologică este un proces specific deosebit, caracteristic doar pentru materia vie. Ea
se manifestă în excitarea ţesuturilor vii ale organismului (lucru însoţit de contracţii involuntare ale
muşchilor), precum şi în dereglarea proceselor bioelectrice interne ce decurg într-un organism
sănătos şi strâns legate de funcţiile principalelor organe vitale (inima, plămânii ş.a.).
Ca rezultat se poate întrerupe activitatea inimii şi a plămânilor, duce la oprirea respirației sau
asfixierea electrică. Această acţiune poate fi directă, atunci când curentul se scurge nemijlocit prin
aceste ţesuturi şi reflectorie, adică prin intermediul sistemului nervos central, când calea curentului
electric este în afara acestor ţesuturi.
Ca rezultat al acțiunii curentului electric asupra organismului uman pot fi provocate traume
locale și cutarea totală a organismului (șocul electric). Traumele electrice locale – afecţiuni locale ale
ţesuturilor organismului clar evidenţiate, cauzate de acţiunea curentului sau arcului electric. Sunt
cunoscute următoarele traume electrice locale: arsuri electrice, semne electrice, metalizarea pielii,
afecţiuni mecanice şi oftalmia electrică.
Arsurile electrice pot fi provocate la scurgerea curentului electric de o mare vcaloare (>1A)
prin corpul uman. Energia calorică degajată duce la încălzirea țțesuturilor electrocutate pînă la 60 –
70grade, la care se coagulează albumina și apare arsura.
În general arsurile provocate de curentul electric sunt mai periculoase decît arsurile provocate
de alte cauze. Dacă s-a produs pe o suprafață mare a corpului sau a atins organele importante vitale,
acestea pot cauza moartea accidentatului.
 Deosebim arsuri de 4 grade: I grad – se înroșește pielea; al II-lea grad – se formează bule; al
III-lea grad mor țesuturile pielii și gradul IV - pielea se înnegrește. Gravitatea se determină după
suprafață.
Semnele electrice se provoacă atunci cînd există un contact bun între părțile conductoare
aflate sub tensiune și corpul omenesc. Ele prezintă o bătătură de formă rotundă sau ovală de o culoare
cenușie sau galbenă-albuie. Consecințele semnelor electrice depind de dimenbsiunile lor, ducînd la
dereglarea funcției organelor afectate, deși semnele nu sunt dureroase. Pe parcurs aceste semne
dispar.
Electrometalizarea pielii prezintă pătrunderea particulelor de metal sub stratul superior al
pielii sub acțiunea arcului electric sau în urma electrolizei în locurile de contact cu conductoarele.
Electrooftalmia prezintă afectarea organelor vizuale de razele puternice ultraviolete în timpul
arderii arcului electric, scurcircuitări. Ea se dezvoltă peste 4-8ore după afectare. Se înroșește pielea,
apar lacrimi, pierderea parțială a vederii. Se simt dureri de cap, în ochi, care se manifestă mai ales
sub efectul luminii.
Şocul electric prezintă excitarea ţesuturilor vii ale organismului provocată de scurgerea
curentului electric prin corp şi însoţită de contracţii involuntare ale muşchilor. Sunt stabilite
următoarele patru grade ale şocului electric:
I – contracţii convulsive ale muşchilor fără pierdere de cunoştinţă;
II – contracţii convulsive cu pierdere de cunoştinţă, dar cu păstrarea activităţii inimii şi plămânilor;
III – pierderea cunoştinţei şi dereglarea activităţii inimii sau plămânilor (sau şi a inimii şi a
plămânilor);
IV – moartea clinică, adică lipsa respiraţiei şi circulaţiei sângelui.

7.4. Electrotraumele şi factorii care determină gravitatea efectelor electrocutării

Electrotraumele sunt traumele provocate de acțiunea curentului electric sau a arcului electric.
Electrotraumele sunt rezultatul:
- atingerii de una din fazele sub tensiune a omului neizolat de pământ;
- atingerii simultane de două faze sau borne ale instalaţiei electrice ce se află sub tensiune;
- apropierii omului la distanţă periculoasă în instalaţiile cu tensiunea mai mare de 1000 V;
- conectării omului la „tensiunea de pas” în zonele de scurgere a curentului la sol;
- influenţei electricităţii atmosferice în timpul descărcărilor atmosferice;
- influenţei arcului electric;
- eliberării persoanei ce se află sub acţiunea curentului electric prin manevre eronate.
Gravitatea electrocutării depinde de o serie de factori determinanţi de:
1) puterea/valoarea curentului electric;
2) rezistenţa corpului uman;
3) durata acţiunii curentului;
4) genul curentului (alternativ sau continuu);
5) frecvenţa curentului;
6) calea de scurgere a curentului prin corp;
7) starea fiziologică a omului;
8) starea mediului înconjurător.
Valoarea curentului ce se scurge prin corpul omului este factorul principal de care depinde
rezultatul electrocutării: cu cât este mai mare curentul, cu atât este mai periculoasă acţiunea lui. În
funcție de acțiunea curentului electric asupra organismului uman se cunosc cîteva praguri de curent
electric:
- pragul curentului sensibil (simțit) – prezintă valoarea minimă a curentului sensibil. Pentru curentul
alternativ cu frecvența de 50Hz pragul curentului sensibil corespunde valorilor 0,5...1,5 mA, la
curentul continuu 5..7mA. La această valoare apar furnicări, tremurici ale degetelor mîinii.
. – pragul curentului de reținere sau contracție – prezintă valoarea minimă a curentului care nu
permite desprinderea de la conductor, 10…15 mA. La scurgere prin corp provoacă contracţii
involuntare ale muşchilor mâinilor şi omul nu se poate elibera de sine stătător de contactul cu părţile
conductoare.
- pragul curentului de fibrilație – prezintă valoarea minimă a curentului de fibrilație, de 50…80 mA.
Prin fibrilație se înțelege funcționarea haotică a mușchilor inimii și plămînii. Inima consumă mai
multă energie, dar nu produce (15 - -20sec.), circulația sîngelui se stopează, inima se obosește și se
oprește. Valorile mininme ale curenților ce cauzează fibrilația inimii se detrmină în funcție de durata
acțiunii:
If=165/t
În care: If – pragul curentului de fibrilație;
t – durata acțiunii curentului, s
Trebuie de menționat că durta acțiunii curentului în cazul determinării pragului curentului de
fibrilație nu poate fi mai mică de 0,1s și mai mare de 4s. Durata de trecere a curentului se considereă
timpul de reținere mai mare decăt 1s.Cu cît este mai mare timpul, cu atît mai mult se reduce
rezistența omului, ceia ce conduce la majorarea curentului Ih , și poate atinge valori ale pragului de
fibrilație. Inima este sensibilă la acțiunea curentului electric numai într-un interval al ciclului, care se
numește ”faza T”.
Graficul – se prezintă -
-pragul curentului mortal cu valoarea mai mare de 0,1A (100 mA) este considerat curent mortal.
Durata acțiunii curentului asupra corpului uman determină în mod propporțional pericolul
electrocutării. Dacă durata acțiunii curentului este de 0,2 – 0,5s, atunci tulburările inimii dispar peste
120 – 140s. Dacă accidentatul s-a aflat mai mult de 25-30s sub acțiunea curentului, atunci are loc
fibrilația inimii și pentru a o readuce la funcționarea normală este nevoie de ajutor medical urgent.
Deasemenea la durata acțiunii de 0,01s nu s-au identificat electrocutări letale. Din această cauză
regulile de explotare a instalațiilor electrice nu prevăd limitele admisibile ale tensiunilor de atingere
și a curenților pentru o durată de acțiune < 0,01s.
Rezistența electrică a corpului uman este unul din factorii principali care determină valoarea
curentului ce trece prin corpul omenesc la atingerea unui element aflat sub tensiune. Valoarea și
caracterul rezistenței corpului omenesc la atingerea unui element aflat între două suprafețe
conductoare sub tensiune sunt diferite. Aceasata depinde de țesutul muscular, de aparatul circulator,
de organele interne și sistemul nervos. Ele nu depind numai de proprietățile fizice, dar și de procesele
biofizice foarte complicate ce au loc în corpul uman. Valoarea rezistenței corpului uman variază de la
om la om și în funcție de locul de atingere a conductorului.
Pentru simplificarea problemei rezistența corpului omenesc poate fi împărțită în două părți:
erezistența pielii și rezistența țesuturilor, organelor interioare. Pielea connstituie partea cea mai
importantă în rezistența electrică a omului. Organele interioare, mușchii, articulațiile au valori foarte
mici, deaceea rezistența lor se neglijează. Astfele rezistența corpului uman depinde mult de starea
pielii, deoarece aceasta fiind unicul țesut uscat joacă rolul de dielectric. Dacă pielea este uscată
rezistența corpului uman este de 10-100Komi. Dacă în locul atingerii din cauza leziunii pielea
lipsește sau este umedă, atunci rezistența electrică a corpului uman scade pînă la 600 om.
Genul curentului deasmenea determină pericolul electrocutării. La tensiuni ≤500V se
consideră mai periculos curentul alternativ. La tensiunile 500-1000V curentul alternativ și curentul
continuu prezintă același pericol, iar la tensiuni mai mari de 1000V se consideră periculos curentul
continuu.
Intensitatea, mA Curentul alternativ Curentul continuu
0,5-1,5 Furnicări, tremurici a degetelor mîinii Nu se simte
2,0-3,0 Tremurici puternic a degetelor Nuse simte
5,0-7,0 Tremurici în mâini Simț de încălzire
8,0-10 Mîinile greu se desprin de conductor Încălzire puternică
20-25 Paraliciu mîinilor, nu se desprin de conductor, -//-
dureri insuportabile, respirație grea
50-80 Oprirea respirației. Începutul fibrilației inimii Contracția mușchilor
90-100 Oprirea respirației. La t>3s se oprește inima Se oprește respirația
Cercetările ne demonstrează că din punt de vedere al electrocutării cea mai periculoasă
frecvență este de 40 – 60Hz. Spre exemplu la frecvența curentului de 400Hz pericolul electrocutării
scade dedouă ori.
Traseul de scurgere a curentului electric prin corpul uman deasemenea determină gravitatea
electrocutării. Deosebim următoarele direcții: Prin mîină - mîină, peste inimă trece aproximativ 3,3%
din curentul electric; prin mîina stîngă – picior – 3,7%; prin mîina dreaptă – picior – 6,7%; prin
picior – picior – 0,4%. Cea mai periculoasă direccție este scurgerea curentului electric peste mușcii
sistemului respirator și inimă.
Starea fiziologică a omului – liniștit, cu dispoziție, nervos. Starea nervoasă prezintă un mare
pericol de electrocutare. Cu cît omul este mai cu dispoziție, cu atît pericolul de electrocutare este mai
redus și gradul de securitate este mai înalt.
Starea mediului înconjurător. Mediile uscate sunt mai puțin periculoase, cele umede sunt
periculoase.

7.5. Clasificarea încăperilor şi locurilor de muncă conform pericolului de electrocutare

În conformitte cu „Normele de asamblare a instalaţiilor electrice” (N.A.I.E.) deosebim două
clasificări generale ale încăperilor: după pericolul de electrocutare și după metoda de admitere la
utilajul electric.
După pericolul de electrocutare încăperile se împart în trei clase:
1. Încăperi cu pericol înalt de electrocutare, caracterizate de una din următoarele condiţii ce
creează acest pericol:
- umiditatea relativă depăşeşte 75 %;
- prezenţa prafului conductibil în aer;
- prezenţa pardoselilor conductibile (din metal, pământ, beton armat, cărămidă etc.);
- temperatura înaltă (T > 30 oC timp îndelungat);
- posibilitatea atingerii simultane de către om a construcţiilor metalice ale clădirilor, aparatelor
tehnologice, mecanismelor etc., ce au legătură bună cu pământul - pe de o parte, şi a corpurilor
metalice ale instalaţiilor electrice - pe de altă parte.
2. Încăperi extrem de periculoase, caracterizate de prezenţa uneia din următoarele condiţii ce
creează acest pericol:
- umiditate relativă excesivă mai mare 97 %, (tavanul, pereţii, pardoseala şi obiectele din încăpere
sunt acoperite cu picături de apă);
- mediu chimic activ (coroziv), în care după condiţiile de producţie timp îndelungat se află vapori sau
gaze de substanţe chimice, care formează depuneri ce influenţează distructiv asupra izolaţiei şi
părţilor conductoare;
- prezenţa simultană a două şi mai multe condiţii în orice combinaţie, nominalizate la clasa I.
3. Încăperi fără pericol înalt de electrocutare, în care lipsesc condiţiile enumerate la clasele I şi
II de încăperi.
După metoda de admitere la utilajul electric:
1. Încăperi electrotehnice închise, unde este amplasat utilaj electri care nu necesită o supraveghere
continuă.
2. Încăperi electrotehnice – încăperi unde este amplasat utilaj electric ce necesită prezența continuă a
persoanei de exploatare.
3. Încăperi de producere unde într-o perioadă îndelungată este contact cu utilajul electric, aparate,
instalații de iluminat pentru specialități și profesii neelectrotehnice.
4. încăperi de oficiu.
Cunoscând pericolul acţiunii curentului electric asupra organismului uman, în activitatea de
producţie sunt utilizare un şir de măsuri şi mijloace de protecţie cu caracter organizatoric şi tehnic.
Principalele măsuri organizatorice sunt:
- îngrădirea părţilor conductoare sau amplasarea acestora la înălţimi inaccesibile;
- folosirea tensiunilor reduse (42, 36, 24, 12 V);
- separarea electrică a reţelelor în sectoare scurte cu lungimea de 2 – 6 m cu ajutorul
transformatoarelor de separare;
- folosirea sistemelor de blocare, de semnalizare, a placardelor avertizoare;
- folosirea mijloacelor individuale de protecţie.
Măsurile tehnice de bază sunt:
- izolarea părţilor conductoare (ordinară, dublă, sporită, suplimentară);
- protecţia prin legare la pământ – unirea în mod voit cu priza de pământ a părţilor metalice ale
instalaţiilor electrice (IE), care în mod normal nu se află sub tensiune, dar care pot nimeri sub
tensiune din cauza unor defecte de izolaţie;
- protecţia prin legare la conductorul de nul – unirea în mod voit a părţilor metalice ale IE, care în
mod normal nu se află sub tensiune, cu firul nul de protecţie direct legat la pământ;
- deconectarea de protecţie – se foloseşte frecvent în reţelele cu punctul neutru izolat.

7.6. Acordarea primului ajutor în cazul electrocutării

Ajutorul acordat la timp în cazul electrocutării permite a păstra viaţa accidentatului. Acest
ajutor trebuie acordat imediat (până la sosirea medicului), deoarece orice întârziere poate avea urmări
ireparabile.
Primul ajutor constă din două etape: eliberarea accidentatului de sub influenţa curentului
electric şi acordarea ajutorului medical.
Eliberarea accidentatului de sub influenţa curentului poate fi efectuată prin câteva procedee. Cel mai
simplu şi sigur procedeu este deconectarea sectorului de reţea sau a instalaţiei electrice defectate cu
ajutorul întrerupătorului. Dacă acest lucru nu poate fi efectuat rapid, atunci la tensiuni până la 1000 V
se poate tăia conductorul cu un topor cu mânerul din lemn uscat, accidentatul poate fi tras de haină
(dacă ea este uscată şi desprinsă de corp), de exemplu de poala scurtei, paltonului, sacoului sau de
gulerul acestora, făcând acest lucru cu o singură mână, evitând atingerea obiectelor metalice
înconjurătoare şi a părţilor neacoperite ale corpului.
Accidentatul poate fi scos şi de haina lipită de corp însă în acest caz persoana care acordă
ajutor trebuie să-şi izoleze bine mâinile, deoarece încălţămintea şi îmbrăcămintea pot fi umede,
conducând curentul. Pentru izolarea mâinilor trebuie îmbrăcate mănuşi dielectrice. Din lipsă de timp
mâinile se pot înfăşura cu un fular, se pot trage pe mâini mânecile sacoului sau se poate arunca
asupra accidentatului orice haină uscată. Persoana ce acordă ajutor se poate izola de la pământ cu
covoraşe din cauciuc, scânduri uscate, legături de haine etc. Dacă asupra accidentatului a căzut
conductorul electric, atunci el se va arunca într-o parte cu ajutorul unei şipci, scânduri, baston sau cu
alt obiect din material dielectric uscat. Dacă curentul electric se scurge în pământ prin corpul
accidentatului, iar el strânge convulsiv conductorul în mână, atunci acţiunea curentului poate fi
întreruptă mai simplu, nu prin desfacerea mâinii, ci prin izolarea lui de la pământ introducând sub
picioare orice material dielectric uscat.
În instalaţiile electrice cu tensiunea mai mare de 1000 V pentru eliberarea accidentatului de sub
influenţa curentului electric trebuie folosite mijloace izolatoare de protecţie corespunzătoare tensiunii
reţelei sau instalaţiei: mănuşi şi şoşoni dielectrici, acţionând cu prăjina sau cleştele izolatoare.
Dacă omul a nimerit sub tensiune în reţeaua aeriană, atunci poate fi creat un scurtcircuit
artificial, care va acţiona protecţia şi va deconecta sectorul respectiv. În toate cazurile, când
accidentatul se află la înălţime trebuie luate măsuri împotriva căderii sau ca aceasta să fie
nepericuloasă.
Măsurile de prim ajutor depind de starea accidentatului. Dacă accidentatul nu şi-a pierdut cunoştinţa,
însă până la aceasta a fost în leşin sau s-a aflat timp îndelungat sub influenţa curentului electric este
necesar de a-i asigura o linişte completă până la sosirea medicului sau trebuie de urgenţă transportat
la o instituţie medicală.
Dacă accidentatul şi-a pierdut cunoştinţa, dar se simt respiraţia şi pulsul, atunci el trebuie
culcat pe un aşternut moale, descheindu-i-se hainele şi centura şi asigurându-i aer proaspăt. I se va da
să miroase hidroxid de amoniu, se va stropi cu apă, se vor face frecţii pentru încălzirea corpului.
Atunci când lipsesc semnele de viaţă – respiraţia, pulsul, bătăile inimii - în nici un caz nu se
va considera accidentatul mort şi până la sosirea medicului fără întrerupere se vor efectua respiraţia
artificială şi masajul indirect al inimii.
Respiraţia artificială trebuie începută imediat după eliberarea accidentatului de sub influenţa
curentului şi aprecierea stării lui. Cele mai răspândite şi eficiente procedee de respiraţie artificială
sunt „ gură la gură” sau „ gură la nas”. Aceste metode constau în suflarea aerului din plămânii
persoanei ce acordă ajutorul în plămânii accidentatului prin gură sau nas. Frecvenţa trebuie să fie de
10…12 suflări pe minut. Suflarea aerului poate fi efectuată printr-o batistă, bandaj de tifon sau printr-
o canulă specială.
La restabilirea respiraţiei accidentatului, respiraţia artificială va mai fi continuată un timp
oarecare până ce accidentatul îşi va reveni complet, potrivind suflarea aerului în plămâni cu începutul
inspiraţiei personale a accidentatului.
Masajul indirect al inimii are destinaţia de a menţine în organism circuitul sângelui şi a
restabili activitatea inimii. Pentru efectuarea masajului indirect al inimii, prin palpare, se determină
locul apăsării, care trebuie să fie cu două degete mai sus de terminaţia moale a coşului pieptului. În
acest loc persoana ce efectuează masajul aplică palmele mâinilor aşezate una peste alta şi apasă coşul
pieptului jos spre şira spinării cu 3…4 cm, iar la persoanele pline cu 5…6 cm. Se efectuează 4 - 5
apăsări cu intervalul de o secundă între pauzele dintre suflarea aerului în plămânii accidentatului.
Odată cu apăsările are loc şi procesul de expiraţie. Dacă ajutorul este acordat de o singură persoană,
atunci el va succeda respiraţia artificială cu masajul indirect al inimii, adică după 2 suflări
consecutive ale aerului va efectua 12…15 apăsări asupra coşului pieptului.
Despre restabilirea activităţii inimii accidentatului vorbeşte apariţia pulsului regulat
neîntreţinut de masajul inimii. Pentru a controla pulsul, masajul se întrerupe pentru 2 – 3 secunde.

7.7. Măsuri și mijloace de protecție contra electrocutării

 Electrosecuritatea reprezintă sistemul de măsuri organizatorice și mijloace tehnice ce
garantează protecția oamenilor de acțiuni nocive și periculoase a curentului electric, arc electric,
cîmpuri electromagnetice, curent static. Măsurilede protecție contra electrocutării prevede folosirea
mijloacelor de protecție la regimul normal de funcționare a instalațiilor electrice și menține nivelul de
securitate.
Conform normelor de amenajare a instalațiilor electrice asigurarea protecție contra tensiunilor
accidentale se asigură prin măsuri de electrosecuritate, care pot fi grupate în:
- Măsuri organizatorice (instruirea în domeniul electrosecurității, RS privind organizarea
corectă a locurilor de muncă și aactivității, folosirea afișelor și semnalizatoarelor de averizare,
selectarea cadrelor competente și apte;
- Măsuri tehnice: - protecție prin legare la pămînt; protecție prin legare la nul; deconectarea
automată de protecție; izolarea părților conductoare de curent electric; folosirea tensiunilor reduse;
separarea de protecție; nivelarea potențialelor; compensarea curentului capacitativ; semnalizarea
preventivă, blocarea.
- Mijloace individuale de protecție.
Aceste măsuri de regulă se utilizează concomitent.
Protecția prin legare la pămînt se numește unirea în mod voit cu priza de pămînt a anumitor
părți ale utilajului electric care în mod normal nu se află sub tensiune, dar în regim de avariere în
urma defectării izolației pot nimeri sub tensiuni periculoase. Protecția prin legare la pămînt se
utilizează în rețelele cu firul neutru izolat la Un<1000V și pentru orice rețele cu Un>1000V. Priza de
pămînt reprezintă un ansamblu de electrozi metalici uniți prin sudare și bătuți în pămînt la o adîncime
de 0,8-3m pentru a stabili un contact bun cu pămîntul. Priza de pămînt poate fi naturală și artificială.
Priza de pămînt naturală reprezintă o construcție efectuată cu alte scopuri dar convenabilă de a fi
folită în calitate de priză de pămînt. Ca prize de pămînt naturale pot servi: stîlpi de metal, beton
armat, țevi metalice etc.
Priza de pămînt artificială este o construcție executată pentru a asigura legătura electrică cu
pămîntul și reprezintă țțevi metalice, benzi metalice sau plăci metalice întroduse în pămînt în acest
scop.
Conform cerințelor NAIE rezistența instalațiilor de reglare la pămînt în instalațiile electrice izolate
față de pămînt cu tensiunea <1kV va fi Rp≤4om. În cazul în care puterea sursei de alimentare este de
≤100kV*A, rezistența instalației de legare la pămînt va fi Rpp≤10om.
Pentru instalațiile și echipamentele electrice cu tensiunea de lucru ≥1kV NAIE prevăd
următoarele limite admisibile ale rezistenței circuitului de legare la pămînt:
- în cazul în care instalațiile de legare la pămînt se vor utiliza în comun pentru instalațiile și
echipamentele electrice cu tensiunea de lucru<1kV și >1kV:
Rp=125/Ip
În care: Ip – valoarea curentului de scurgere în pămînt în rețelele de tensiune înaltă, A.
În acest caz este obligatorie respectarea normelor prevăzute pentru instalațiile electrice cu
tensiunea de lucru <1Kv.
- în cazul în care instalațiile de legare la pămînt se vor utiliza doar pentru instalațiile electrice cu
tensiunea >1kV, atunci:
Rp=250/Ip și Rp≤10om
În instalațiile de tensiune joasă de regulă se folosesc rețele electrice cu 4 fire, al patrulea fir
fiind nul de protecție, care asigură protecția prin legareaa la nul. Protecție prin legare la nul – se
numește o astfel de protecție care este realizată prin unirea în mod voit a părților neconductoare ale
instalației electrice cu firul nul care în regim normal nu sunt sub tensiune care la rîndul său este unit
cu punctul neutru legta al sursei de alimentare. Legarea la nul constă în aceia că carcasa utilajului
electric se unește cu nulul. Dacă pe carcasă apare tensiune, atunci se formează scurtcircuit prin nul,
firul de protecție și fază. Isc este mare, duce la arderea siguranței și tensiunea ”U” dispare. Protecția
prin legarea la nul constă în reducerea duratei de acțiune a curentului asupra organismului uman.
Utilizarea tensiunilor reduse. Gravitatea electrocutării și curentul de scurgere Ih ce pătrunde
prin organismul uman depinde de tensiunea aplicată U și dev rezistența electrică. Pentru a reduce
tensiunea aplicată trebuie de micșorat tensiunea instalațiilor electrice, dar aceasta provoacă dificultăți
constructive și economice. Din această cauză tensiunile reduse U=12,24,36,42V se utiliizează pentru
alimentarea utilajului portativ în încăperile cu grad mare de pericol și foarte periculoase. Această
tensiune nu poate fi numită tensiune absolut nepericuloasă, ci doar valoare maxim admisibilă.
Tensiunea joasă – este tensiunea nominală, care nu depășește 42V, este folosită pentru reducerea
pericolului de electrocutare, ce alimentează instrumentul electrificat și aparatele portative. Scara
tensiunilor reduse este aleasă din considerente de a asigura o durată mai îndelungată de aingere a
tensiunii. Din norme curentul admisibil de acțiune îndelungată se consideră =30mA.
Uadm=Radm*Iadm=0,03*1000=30W
42 V se utilizează în încăperile nepericuloase; 12 V – în încăperile foarte periculoase. Utilizarea
tensiunilor reduse pentru alimentarea instrumentelor electrice contribuie atingerea unui nivel înalt de
securitate.
Separarea electrică a rețelelor. Separarea electrică se realizează pentru rețelele de lungimi
mari și arborescente pentru că rezistența izolației se micșorează, iar capacitatea electrică a rețelei în
raport cu solul crește, aspect ce prezintă pericol. În scopul reducerii pericolului rețelel electrice se
divizează/separă în 2-3 și mai multe rețele electrice prin intermediul transformatoarelor, aspect ce
connduce la majorarea rezistenței a izolației și reduce capacitatea în raport cu solul.
Nivelarea potențialelor – permite de a exlude posibilitatea de scurgere a curentului electric
prin organismul uman și oferă realizarea lucrărilor de reparații fără mijloace de protecție adăugătoare.
Omul poate fi electrocutat atiunci cînd se atinge cu diferite părți ale corpului de conductoare
electrice cu potențial diferit. Astfel dacă toate punctele care pot fi atinse concomitent de om sunt
aduse la același potențial, atingerea nu este periculoasăpă, realizîndu-se în acest mod protecția prin
nivelarea potențialelor. Spre exemplu, lucrînd în rezervoare metalice sau pe stelaje metalice carcasa
sculei se leagă electric de rezervorul metalic, respectiv stelaj.
Izolarea de protecție. Izolarea are drept scop reducerea curentului electric prin corpul
omenesc, care se realizează prin:
- izolarea elementelor active ale echipamentelor electrice și ale rețelelor;
- folosirea mijloacelor individuale de protecție (mănuși și încălțăminte de cauciuc, unelte cu mîinere
izolate). Izolarea de protecție a echipamentului electric poate fi realizată printr-un înveliș izolant,
rezistent și dur a tuturor elementelor metalice accesibile unei atingeri, care în cazul unui defect ar
putea intra direct sau indirect sub tensiune (cu izolație de lucru, adăugătoare, dublăm îmbunătățită).
Izolarea de lucru este destinată pentru funcționarea normală a innstalației electrice și protecția
angajaților (învelișuri de mase plastice, cauciuc, țesuturi împregnante etc.) În scopul evitării
electrocutării la defectarea izolației de lucru, concomitent cu ea se folosește și izolația suplimentară,
dublă și perfecționată. Izolația suplimentară prezintă mînere electroizolante, carcase din materiale
electroizolante, învelișuri electroizolante adăugătoare etc.
Izolația de lucru plus izolația suplimentară formează izolația dublă, care se folosește în caz
de contact nemijlocit a angajaților cu utilajul electric.
Izolația perfecționată prezintă izolația de lucru cu parametrii izolației: rezistență electrică și
rigiditate electrică.
 Semnalizarea - are funcția de a transforma informația despre obiectul controlat (utilaj
electric) în semnal sonor sau luminos. Se împarte în semnalizare de poziție/stare
(conectat/deconectat) și de avarie (supraîncărcarea transformatorului, scurtcircuit fazic la sol etc.).
Are funcția de avertiza personalul operativ despre abaterile de la valorile nominale a utilajului sau a
regimurilor.
Blocările electrice – ansamblul metodelor și mijloacelor ce asigură fixarea organelor de
lucru a aparatelor, mașinilor sau schemelor electrice într-o poziție determinată, ce ar preveni situațiile
de avarie sau a abaterilor a regimurilor de lucru a utilajelor de la valorile nominale. Blocările pot fi
mecanice, lacăte, optice, magnetice și electrice.
Indicatoarele de securitate se împart în de interdicție, de avertizare, de prescripție, de
indicare.
Mijloacele individuale de protecţie (M.I.P.) contra electrocutării. M.I.P. după destinaţie se
împart: de izolare; de îngrădire și complimentare. Mijloacele de izolare au funcția de a izola omul de
părțile utilajului electric sau de conductorii electrici. Mijloacele de izolare se împart în: principale şi
auxiliare, iar după tensiunea de utilizate, în mijloace de joasă tensiune şi de înaltă tensiune.
Mijloacele principale sunt acelea care protejează în mod garantat și de sinestătător angajaţii de
acțiunea curentului electric. Cu acestea se permite atingerea elementelor ce se află sub tensiune.
Mijloacele auxiliare nu pot proteja angajaţii de sine stătător şi se folosesc numai asociat cu
mijloacele principale.
După modul de protecţie M.I.P. pot fi: electroizolante, de îngrădire şi suplimentare:
- mijloace electroizolante principale de joasă tensiune: prăjini electroizolante, indicatoare de tensiune,
mănuşi electroizolante, scule cu mânere izolante (şurubelniţe, cleşti, chei etc.).
- mijloace electroizolante auxiliare: plăci, teci, pălării, folii, degetare, galoşi electroizolanţi, cizme,
platforme şi covoraşe izolatoare.
M.I.P. electroizolante de înaltă tensiune:
- principale: prăjini, cleşte, indicatoare de tensiune înaltă, indicatoare de coincidenţă a fazelor;
- auxiliare: plăci, teci, mănuşi dielectrice, cizme, platforme, covoraşe electroizolante.
M.I.P. de îngrădire sunt destinate pentru îngrădirea temporară a părţilor conductoare şi pentru
a uni în scurtcircuit fazele instalaţiei electrice (îngrădiri mobile, scurtcircuitoare, dispozitive de
descărcare a sarcinii capacitative, atenuatoare de tensiune indusă).
M.I.P. complementare sunt destinate pentru protecţia angajaţilor de acţiunile optice, termice,
mecanice, chimice ale curentului electric (ochelari de protecţie, căşti de protecţie, mănuşi din prelată,
centuri de siguranţă, gheare de fier, frânghii, lanţuri, scări etc.).

7.8. Protecţia de câmpurile electromagnetice (C.E.M.)

Sursele C.E.M. sunt: inductoarele, condensatoarele, liniile fider ce unesc părţile
generatoarelor, transformatoarele, generatoarele de frecvenţe superînalte etc.
Influenţa C.E.M. asupra organismului uman (O.U.) depinde, în mare măsură, de intensitatea
câmpurilor electric şi magnetic, frecvenţa oscilaţiilor, localizarea iradierii şi particularităţile
individuale ale O.U.
Mecanismul acţiunii C.E.M. constă în polarizarea atomilor şi moleculelor şi orientarea lor în
direcţia propagării C.E.M., apariţia curenţilor ionici, fapt care provoacă încălzirea
ţesuturilor O.U. Afară de acţiunea termică C.E.M. exercită influenţă şi asupra unor obiecte biologice.
Influenţează nemijlocit asupra sistemului nervos, schimbând orientarea celulelor şi a lanţurilor de
molecule, asupra activităţii biochimice a moleculelor albuminoase, asupra componenţei sângelui.
Influenţa C.E.M. poartă caracter temporar – întreruperea acţiunii duce la dispariţia fenomenelor
însoţite de durere.
Valorile admisibile ale C.E.M.:
a) componenta electrică:
- 20 V/m – în diapazonul de frecvenţe 100 kHz…30 MHz;
- 5 V/m – în diapazonul de frecvenţe 30… 300 MHz.
b) componenta magnetică - 5 A/m în diapazonul de frecvenţe 100 kHz…1,5 MHz.
Măsurile şi mijloacele de protecţie contra C.E.M.:
a) măsurile organizatorice:
- admiterea la lucru doar a persoanelor sănătoase, trecute de vârsta de 18 ani;
- regim optimal de muncă şi odihnă;
- măsurarea periodică a nivelului C.E.M.;
- reducerea zilei de muncă şi concedii suplimentare.
b) măsurile tehnice:
- micşorarea iradierii în sursă;
- folosirea utilajului cu nivel scăzut al iradierilor electromagnetice;
- utilizarea absorbanţilor de putere;
- folosirea ecranelor reflectoare sau absorbante de iradieri;
- utilizarea sarcinilor concordate pentru evitarea reflectării undelor în mediu.
c) mijloacele individuale de protecţie:
- halate din pânză cu fibre metalice;
- ochelari de protecţie cu sticlă acoperită cu strat străveziu de bioxid de staniu.

7.9. Organizarea exploatării în siguranță a instalațiilor electrice