Universitatea „1 Decembrie 1918”

Alba Iulia

Material de studiu pentru disciplina

ELEMENTE DE CONTABILITATE
Lector univ. dr. TEIUŞAN Sorin-Ciprian

Anul universitar 2012-2013

Specializarea Măsurători Terestre şi Cadastru

 Material de studiu ELEMENTE DE CONTABILITATE
Specializarea Măsurători Terestre şi Cadastru

Introducere

Scopul şi obiectivele cursului

Materialul de studiu intitulat „Elemente de contabilitate” este destinat

studenţilor specializării „Măsurători Terestre şi Cadastru” (MTC) şi a fost
elaborat în conformitate cu fişa disciplinei. În acelaşi timp, lucrarea poate fi utilă
şi studenţilor de la alte specializări la care, în planul de învăţământ, sunt incluse
discipline derivate, din domenii înrudite.

Cursul urmăreşte iniţierea studenţilor în tainele contabilităţii, cu obiectivul

central de înţelegere şi însuşire de către aceştia a cunoştinţelor şi abilităţilor
teoretice cu privire la contabilitate, dar şi formarea şi dezvoltarea de abilităţi
practice în domeniul contabilităţii necesare viitorilor ingineri licenţiati, cu
specializarea măsurători terestre şi cadastru.

Scopul acestui curs constă în dezvoltarea unui suport informaţional care să

constituie o bază teoretică, pe care studenţii să o poată utiliza în cadrul
activităţilor didactice ale disciplinei „Elemente de contabilitate” şi care să le
ofere o viziune de ansamblu asupra contabilităţii.

Obiectivul central al cursului este acela de a-i familiariza pe studenţi cu

aspectele legate de domeniul economic, în general, şi sistemul financiar-contabil,
în special şi de a-i pregăti, cu elemente fundamentale, pe cei care, nu peste mult
timp, se vor ocupa de activităţi de măsurători terestre şi cadastru.

Conţinutul cursului

Conţinutul acestui material de studiu este orientat către studenţii specializării

MTC, reprezentând pentru aceştia un ghid de cunoştinţe absolut necesare,
precum şi un ansamblu de concepte metodologice dispuse într-un aranjament
logic, despre contabilitate. Viitorilor ingineri, specialişti în măsurători terestre şi
cadastru, li se pun acum la dispoziţie cunoştinţele de bază pe care trebuie să le
deţină în domeniul contabilităţii.

Acest material de studiu are caracter de sinteză, accentuând asupra principiilor

fundamentale şi elementelor de bază cu care operează contabilitatea, precum şi a
articulării acestora cu realitatea concretă.

Compoziţional, materialul de studiu este format din unităţi de învăţare, divizate

în lecţii de studiu. Fiecare dintre aceste unităţi de învăţare este unitară din punct
de vedere tematic, fiind construită după următoarea structură: introducere, care
descrie succint ceea ce se va studia, precizând durata de învăţare (timpul mediu
necesar pentru asimilarea cunoştinţelor şi formarea abilităţilor teoretice şi
practice); obiectivul specific şi obiectivele operaţionale urmărite (competenţele

Pagina 2
 Material de studiu ELEMENTE DE CONTABILITATE
Specializarea Măsurători Terestre şi Cadastru

ce trebuie dobândite de către studenţi); subiectele de studiu, test de autoevaluare

şi bibliografia obligatorie recomandată studenţilor.

În continuare sunt prezentate informaţii cu privire la ritmul recomandat de studiu

pentru asimilarea cunoştinţelor teoretice şi formarea abilităţilor teoretice şi
practice şi modul de parcurgere a resursei de învăţământ, împreună cu
modalitatea de evaluare a studenţilor pe parcursul semestrului şi de stabilire a
notei finale în aprecierea pregătirii studenţilor la disciplina „Elemente de
contabilitate”.

Recomandări de studiu

Modul în care este organizat acest material didactic, prin prezentarea subiectelor
teoretice, conceptuale şi aplicative, practice tratate, reclamă parcurgerea
resursei de învăţământ în ordinea în care este subdivizat conţinutul, fiecare
unitate de învăţare şi lecţie, precum şi test de autoevaluare fiind construite pe
baza celor prezentate anterior şi cu referire la acestea. Ca atare, trecerea la o nouă
unitate de învăţare, lecţie implică lecturarea, înţelegerea şi asimilarea celor
precedente, dar şi exersarea în construirea abilităţilor. Totodată este necesar ca
toate testele de autoevaluare să fie rezolvate complet şi corect, pentru a confirma
cunoaşterea noţiunilor prezentate şi formarea deprinderilor în domeniul
contabilităţii.

Însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor teoretice şi practice solicită

acordarea sistematică a unui timp pentru învăţare, în funcţie de capacitatea de
concentrare în studiu individual a fiecărui student. Recomandările cer ca atenţia
continuă a studenţilor să nu fie mobilizată mai mult de două-trei ore. Pentru
obţinerea rezultatelor în învăţare, exprimate în forma competenţelor cognitive,
tehnice sau profesionale şi afectiv-valorice, îţi propun cel puţin două ore de
studiu individual pe săptămână pentru această disciplină (una-două şedinţe).

La finalul fiecărei unităţi de învăţare este prezentată bibliografia obligatorie

(cărţi, articole, acte normative, pagini de internet etc.) recomandate studenţilor a
fi consultate. De asemenea, în cadrul prezentului manual, citările au menirea de a
furniza studenţilor materialele utilizate, dar şi surse de informare suplimentare cu
privire la aspectele sau punctele de vedere exprimate în acesta.

Formatul grafic al modului de redare a informaţiilor în cuprinsul acestui material

de studiu este unul care a rezervat un spaţiu liber în marginea din stânga a
paginii, destinat consemnării de idei, însemnări rezumative, explicaţii, îndrumări
sau alte informaţii suplimentare care să te ajute în înţelegerea şi acumularea de
cunoştinţe sau în formarea de abilităţi în domeniul contabilităţii. Îţi recomand
folosirea acestor manşete.

Pe parcursul acestui material vei regăsi cu regularitate (centralizate la finalul

fiecărei unităţi de învăţare) teste de autoevaluare (au rolul de a verifica dacă au
fost realizate obiectivele educaţionale), utile pentru a te autoevalua pe parcursul
semestrului, constând în întrebări şi exerciţii, necesare pentru verificarea

Pagina 3
 Material de studiu ELEMENTE DE CONTABILITATE
Specializarea Măsurători Terestre şi Cadastru

modului de asimilare a cunoştinţelor şi formarea abilităţilor teoretice şi practice,

a rezultatelor învăţării obţinute.

Evaluarea

Stabilirea notei finale presupune luarea în considerare a unei ponderi de 80% din
nota obţinută la forma de evaluare finală (colocviu pentru demonstrarea
cunoştinţelor asimilate şi a abilităţilor teoretice şi practice în domeniul
contabilităţii) şi a unei ponderi de 20% din nota la evaluarea continuă (lucrări de
verificare). De reţinut că, o asemenea procedură de calcul a notei se aplică doar
în condiţiile în care nota obţinută la examenul final este cel puţin 5(cinci).

Studiu plăcut!

Pagina 4
 Material de studiu ELEMENTE DE CONTABILITATE
Specializarea Măsurători Terestre şi Cadastru

Unitatea de învăţare 1

Contabilitatea şi sistemul informaţional contabil

Cuprins

1.1. Introducere
1.2. Obiective
1.3. Subiecte de studiu
1.3.1. Economia şi resursele economice
1.3.2. Ce este contabilitatea?
1.3.3. Apariţia şi evoluţia contabilităţii
1.3.4. Domeniile şi subcomponentele contabilităţii
1.3.5. Normalizarea contabilităţii
1.3.6. Organizarea şi conducerea contabilităţii
1.3.7. Sistemul informaţional al contabiltăţii
1.3.8. Principiile generale ale contabilităţii
1.3.9. Entităţile economice
1.4. Test de autoevaluare
1.5. Bibliografie obligatorie

1.1. Introducere

Ce este contabilitatea? O întrebare al cărui răspuns îl vom afla în cadrul acestei

unităţi de învăţare.

Durata de învăţare: 360 de minute

1.2. Obiective

Obiectivul specific: dobândirea cunoştinţelor şi abilităţilor teoretice privind

contabilitatea şi sistemul informaţional contabil

Obiectivele operaţionale
După parcurgerea conţinutului, toţi studenţii vor putea să:
 definească economia şi resursele economice;
 definească contabilitatea;
 prezinte succint informaţii privind apariţia şi evoluţia contabilităţii;
 enunţe domeniile şi subcomponentele contabilităţii;
 explice normalizarea contabilităţii;
 enunţe modalităţile de organizare şi conducere a contabilităţii;
 deinească sistemul informaţional contabil;
 caracterizeze principiile contabile generale;
 clasifice şi definească diferitele tipuri de entităţi.

Pagina 5
 Material de studiu ELEMENTE DE CONTABILITATE
Specializarea Măsurători Terestre şi Cadastru

1.3.1. Economia şi resursele economice

Economia reprezintă „ansamblul activităţilor umane desfăşurate în sfera

producţiei, distribuţiei şi consumului bunurilor materiale şi serviciilor” (Coteanu
et al., 1998, pag. 329). Bistriceanu (2001, pag. 99) o defineşte ca fiind „ştiinţa
alocării şi repartizării resurselor”. Poate fi structurată pe următoarele niveluri:
economia mondială sau mondoeconomia, economia regională, economia
naţională sau macroeconomia, economia sectorială sau mezoeconomia şi
economia agenţilor economici sau microeconomia.

Prin economia naţională se înţelege „totalitatea activităţilor şi interdependenţelor

economice la nivel macro- şi microeconomic, coordonat pe plan naţional prin
mecanisme proprii de funcţionare” (Coteanu et al., 1998, pag. 329).

În opinia altor autori, economia naţională reprezintă „ansamblul activităţilor

economico-sociale, privit în unitatea şi interdependenţele lor dinamice, care se
desfăşoară în cadrul naţional-statal, istoriceşte constituit, pe baza economiei
naţionale … în cadrul economiei naţionale, sistemul activităţilor economico-
sociale este structurat pe sectoare economice, precum şi pe ramuri şi subramuri
de activitate” (Dicţionar de economie, 1999, pag. 179). Deci, economia naţională
este reprezentată de multitudinea de activităţi puse în scena economică a unui
stat sau ţări şi împărţite – după tipul lor – pe categorii: sectoare economice,
ramuri şi subramuri de activitate.

Sectorul economic desemnează, în cadrul economiei, „un ansamblu de

întreprinderi care exercită aceeaşi activitate principală”. Sunt în număr de patru,
şi anume:
 sectorul economic primar, din care fac parte: agricultura, silvicultura,
pescuitul, industria extractivă;
 sectorul economic secundar, alcătuit din: industria prelucrătoare,
construcţiile şi lucrările publice;
 sectorul economic terţiar, în care se includ: prestările de servicii în
învăţământ, bănci, asigurări, cercetare, transport, distribuire etc.; şi
 sectorul economic cuaternar, care cuprinde: informatica, învăţământul
superior, cercetarea ştiinţifică şi tehnologică.
(Dicţionar de economie, 1999, pag. 179)

Indiferent, însă, de sectorul de care aparţin sau de tipul de activitate pe care o

exercită, toate entităţile economice, fără deosebire, au nevoie de resurse, pentru
desfăşurarea activităţii, în vederea atingerii obiectivelor propuse.

Desfăşurarea, prin strădania oamenilor, a oricărei activităţi economice (de

producţie, de repartiţie, de schimb sau de consum) presupune utilizarea de
resurse economice şi se concretizează în bunuri economice, înţelegând prin
acestea obiecte, lucruri (inclusiv servicii) capabile să satisfacă trebuinţe umane,
individuale sau colective, şi disponibile pentru utilizare. Trebuinţele economice
şi satisfacerea lor sunt declanşatorul, respectiv scopul final al activităţii
economico-sociale.

Pagina 6
 Material de studiu ELEMENTE DE CONTABILITATE
Specializarea Măsurători Terestre şi Cadastru

La modul general, resursa este o „rezervă sau sursă de mijloace susceptibile de a

fi valorificate într-o împrejurare dată” (Coteanu et al., 1998, pag. 920). Putem
vorbi de resurse economice, resurse informaţionale sau de altă natură.

Resursele economice reprezintă „totalitatea elementelor, împrejurărilor şi

premiselor utilizate – direct sau indirect – sau utilizabile la producerea şi
obţinerea de bunuri economice. Privite ca stoc, resursele economice formează
avuţia naţională, iar privite în mişcare, ca flux în procesul obţinerii bunurilor
economice, resursele economice se constituie în factori de producţie” (Dicţionar
de economie, 1999, pag. 382). Acestea nu trebuie confundate cu bunurile, care
sunt elemente apte să satisfacă aspiraţiile oamenilor, producţia de bunuri
economice fiind rezultatul confruntării dintre nevoile nelimitate şi resursele
limitate. Resursele economice pot fi împărţite în trei categorii, şi anume:
 resursele umane – sunt o categorie care sintetizează potenţialul de muncă
al unei ţări, zone geografice etc. Acestea exprimă capacităţi – cantitative,
calitative, structurale – fizice şi intelectuale pe care membrii societăţii le pot
pune în slujba activităţii economice;
 resursele naturale – sunt cele pe care natura le-a creat sau le regenerează.
În categoria resurselor naturale se includ aerul, apa (indiferent de forma sub care
se află), radiaţia solară, pământul (solurile), bogăţiile subsolului: combustibili
fosili, minereuri (feroase, neferoase) etc.
 resursele derivate (acumulate) – sunt toate elementele produse şi puse în
rezervă pentru o folosinţă ulterioară. Ele formează capitalul, care, în sens larg,
cuprinde resursele materiale, bogăţiile, tehnicile şi tehnologiile etc., ce se
constituie în factori sau premise necesare obţinerii de bunuri economice.
(Dicţionar de economie, 1999, pag. 382)

1.3.2. Ce este contabilitatea?

Prin contabilitate se înţelege pe de o parte, „ansamblul operaţiilor de

înregistrare, pe baza unor norme şi reguli speciale, a mişcării fondurilor şi
materialelor într-o instituţie; evidenţă contabilă”, reflectând aspectul practic,
aplicativ, iar pe de altă parte, drept „ştiinţa care se ocupă cu teoria acestor
operaţii”, punând în lumină latura conceptuală, de studiu (Coteanu et al., 1998,
pag. 217).

Într-un mod simplu, contabilitatea este definită ca fiind „mijlocul prin care
măsurăm şi descriem rezultatele activităţilor economice” (Meigs et al., 1996,
pag. 3).

Contabilitatea este „un domeniu şi instrument de cunoaştere a realităţii

economice, referitoare la resursele economice separate patrimonial” (Dicţionar
de economie, 1999, pag. 118).

Contabilitatea este una dintre ştiinţele care şi-a luat numele de la cel mai
reprezentativ instrument cu ajutorul căruia îşi realizează obiectivele: contul.
Acesta a fost utilizat în aplicaţiile practice cu mii de ani în urmă. Forma sub care

Pagina 7
 Material de studiu ELEMENTE DE CONTABILITATE
Specializarea Măsurători Terestre şi Cadastru

se prezentau primele conturi este una rudimentară, dar care satisfăcea nevoia
omului primitiv de a reprezenta o parte din realitatea înconjurătoare.

Contul a fost deci utilizat, într-o formă sau alta, pentru a socoti averea
indivizilor, colectivităţilor, statelor din cele mai vechi timpuri. De abia în epoca
Renaşterii, sub influenţa dezvoltării afacerilor din oraşele Italiei de nord
(Florenţa, Veneţia, Genova), s-au elaborat practici contabile dispuse în metode
relativ închegate. Pe baza acestora a putut apărea prima lucrare din istoria
omenirii în care regăsim o teorie de contabilitate. Este vorba despre „Summa de
arithmetica, geometria, proporţioni et proporţionalita” a eruditului Luca Paciolo,
apărută în anul 1494, în care, o parte se numeşte „Tractatus XI particularis, de
computis et scripturis”. În această lucrare regăsim încadrat un sistem al
conturilor cu ajutorul căruia se făcea o relativă ordine în labirintul registrelor,
permiţând cunoaşterea mutaţiilor în starea şi valoarea mijloacelor de lucru ale
comercianţilor.

De remarcat că în lucrarea lui Luca Paciolo avem tratată contabilitatea în partidă

dublă, aşa zisa „scrittura doppia”, fără a avea, la acelaşi autor sau la alţii înaintea
sa, referire la contabilitatea în partidă simplă sau la scrierea simplă.

Odată cu Luca Paciolo se încheie perioada evoluţiei naturale a contabilităţii şi

începe perioada teoriei contabile scrise. Dacă înaintea primei lucrări scrise de
contabilitate, tainele acestei discipline erau descifrate numai prin ucenicie, de
aici înainte sunt posibile perfecţionări ale contabilităţii pe baza cunoaşterii
principiilor prezentate în lucrarea marelui renascentist.

Cu timpul contabilitatea devine o practică socială atât de răspândită încât Capron

(1994) afirmă că „toată lumea socoteşte… fie pentru a face la sfârşit de lună
bilanţul veniturilor şi cheltuielilor, fie pentru a stabili un buget sau pentru a
prevedea finanţarea anumitor cumpărături”.
(Todea, 2007, pag. 2)

După ce, timp de mai multe decenii ale secolului al XX-lea contabilitatea a fost,
cel mai adesea, considerată ca o disciplină din categoria ştiinţelor economice,
astăzi ea se localizează (alături de alte discipline ca finanţe, management,
marketing etc.) în domeniul ştiinţelor de gestiune. (Feleagă & Ionaşcu, 1998,
pag. 28-29) Asistăm la această repoziţionare a contabilităţii datorită rolului
practic al acesteia, devenind un instrument pentru gestionarea afacerilor.

„Aritmetică a afacerilor, contabilitatea reprezintă un sistem coerent şi raţional de

informare specializată, supus unor convenţii şi norme definite social. Mai nou,
este considerată limbajul formalizat de comunicare pentru lumea afacerilor.”
(Horomnea, 2012)

Contabilitatea este „o activitate specializată în măsurarea, evaluarea,

cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii,
precum şi a rezultatelor obţinute din activitatea desfăşurată de entităţi. În acest
scop, contabilitatea trebuie să asigure înregistrarea cronologică şi sistematică,
prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară,
performanţa financiară şi alte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată, atât

Pagina 8
 Material de studiu ELEMENTE DE CONTABILITATE
Specializarea Măsurători Terestre şi Cadastru

pentru cerinţele interne ale acestora, cât şi în relaţiile cu investitorii prezenţi şi

potenţiali, creditorii financiari şi comerciali, clienţii, instituţiile publice şi alţi
utilizatori” (Legea contabilităţii nr. 82, art. 2).

Poziţia financiară este reflectată prin bilanţ şi este dată de relaţia dintre active
(resurse economice controlabile), datorii şi capitaluri proprii (structura de
finanţare).

Performanţa financiară este reflectată în contul de profit şi pierdere şi este dată

de raportul dintre venituri, care prin realizare vor genera fluxuri viitoare de
numerar, şi cheltuieli, ce apar prin utilizarea resurselor perioadei.

1.3.3. Apariţia şi evoluţia contabilităţii

Originea contabilităţii se pierde în negura vremurilor, fiind mai veche chiar decât
cifrele.

Perioada numărătorii preistorice. Urmele cele mai vechi de numărare au fost

descoperite sub forma unor crestături pe oase de animale sau pe pereţii grotelor
preistorice. Păstorii evidenţiau turmele prin crestăturile făcute pe bucăţi de lemn.
În unele zone se utilizau sfori de diferite culori, pe care numărătoarea se făcea
prin noduri. Sumerienii au dezvoltat o civilizaţie strălucită, ceea ce le-a permis să
utilizeze tăbliţe din argilă pe care se realizau adevărate inventare ale obiectelor.
Tăbliţele au devenit veritabile piese de arhivă. Sub această formă a ajuns până la
noi codul lui Hammurabi, în care se regăsesc numeroase reguli comerciale şi
contabile.

Templele Greciei antice - adevărate bănci de depunere. Acest rol a determinat

constituirea templelor în centre contabile. Fiind locul preferat de schimb, reunind
numeroase elemente de tehnică financiară, templele sunt obligate de împrejurări
să facă înregistrări, ţinând un registru cu operaţiunile zilnice.

Contabilitatea în partidă simplă din evul mediu. Primele secole de ev mediu au

constituit o stagnare a evoluţiei tehnicilor contabile. Totuşi viaţa economică, în
special creditul care a însoţit cruciadele, a impus conceperea unor reguli după
care să se înregistreze operaţiunile respective. Centrele în care se realizează
aceste înregistrări sunt mănăstirile stăpânite de ordine militaro-religioase.

Momentul cel mai important în evoluţia contabilităţii este apariţia partidei

duble, şi mai ales prezentarea scrisă a acesteia. Cum am menţionat mai sus, cel
care a scris prima lucrare de contabilitate în partidă dublă a fost Luca Paciolo, la
1494, dar este neîndoielnic faptul că elemente de partidă dublă s-au utilizat cu
decenii înainte de aceasta. Dacă pentru perioada evului mediu partida simplă ar
mai fi satisfăcut necesităţile de evidenţiere, pentru capitalism partida dublă este
atât de importantă încât unii autori consideră că nu se poate imagina capitalismul
fără partida dublă. (Sombart, 1928, citat de Nikitin, 1990)

Pagina 9
 Material de studiu ELEMENTE DE CONTABILITATE
Specializarea Măsurători Terestre şi Cadastru

Istoria contabilităţii este marcată se apariţia calculaţiei costurilor şi a

contabilităţii de gestiune. Fenomenul se petrece la finele secolului XIX-
începutul secolului XX şi este legat de nevoia de a măsura eficienţa activităţii
desfăşurate de întreprinderi. Punctul de pornire este disocierea întreprinzătorului
de administrator, acesta din urmă fiind obligat să prezinte periodic situaţia
întreprinderii, inclusiv eficienţa utilizării resurselor.
(Todea, 2007, pag. 3-4)

Apariţia calculatorului a determinat o puternică schimbare în toată viaţa socială,

societatea păşind astfel pe o cale nouă: cea a informatizării, pătrunzând în era
informaţională.

„În marea majoritate a unităţilor, calculatoarele au fost utilizate, în primul rând,

în trei tipuri mari de lucrări: contabilitatea generală, încasarea-achitarea facturilor
şi salarizarea personalului, trei domenii care prezintă caracteristici specifice,
favorizând recurgerea la automatizare, prin: volum important de operaţiuni de
acelaşi tip, cu caracter repetitiv, şi caracter uşor formalizabil al sarcinilor
specifice.

Informatizarea întreprinderilor a început în anii ’60 în domeniul facturărilor şi al

plăţilor, continuând imediat în domeniul contabilităţii. Creşterea economică
puternică de care beneficiau economiile occidentale au antrenat în marile
întreprinderi un volum mare de muncă. Întrucât creşterea numărului de angajaţi
şi achiziţionarea de echipamente mecanografice1 nu au demonstrat o mare
eficacitate, singura soluţie, pentru rezolvare problemei era calculatorul,
indiferent de costul său.

Trecerea de la munca manuală la una automată, prin utilizarea calculatorului, a

fost una fundamentală. Aşa se face că într-un mare grup agroalimentar francez,
departamentul facturărilor a trecut de la 150 de persoane la 5 persoane între anii
1965 şi 1980, conducerea organizaţiei realizând importanţa calculatorului şi
plasând departamentul de informatică mai presus de departamentele
administrative.

Pentru o lungă perioadă de timp îmbunătăţirea instrumentului informatic al plăţii,

facturării şi contabilităţii a avut întâietate, pătrunderea calculatorului pe teritoriul
altor funcţii administrative nerealizându-se decât mai târziu şi într-un mod
progresiv (procesarea textelor nu a apărut decât la începutul anilor ‘80).”
(Bocksenbaum, 2002, pag. 227-228)

De la evidenţa contabilă exclusiv manuală s-a trecut astfel la una informatizată.

A avut loc computerizarea contabilităţii. A computeriza, conform dicţionarului,
înseamnă „a prelucra cu ajutorul computerului; a introduce folosirea
computerului în diverse domenii de activitate” (Coteanu et al., 1998, pag. 205).

1
Echipamente mecanografice erau maşini care au precedat calculatoarele şi care permiteau
editarea de facturi sau ţinerea unei contabilităţii prin calcule efectuate asupra datelor, dar care nu
erau real programabile, parametrizabile.

Pagina 10
 Material de studiu ELEMENTE DE CONTABILITATE
Specializarea Măsurători Terestre şi Cadastru

În prezent, calculatoarele se utilizează în multe domenii de activitate şi pe zi ce

trece câştigă tot mai mult teren, pătrunzând în alte şi alte domenii sau
subdomenii, pentru a-şi demonstra capacitatea de ajutor şi avantajele oferite.
Acestea sunt mai eficiente decât oamenii, în general, în domeniile care necesită
un volum mare de calcule, datorită rapidităţii cu care efectuează aceste calcule şi
a preciziei cu care le realizează. În contabilitate calculatorul este foarte util,
deoarece cu ajutorul lui se pot realiza mult mai repede diferite calcule şi se pot
obţine rezultate într-un format acceptabil. Cu ajutorul calculatorului se poate
realiza contabilitatea unei entităţi în câteva zile, în timp ce un om realizează
aceeaşi contabilitate în câteva săptămâni. (Dulu, 2006, pag. 32) Calculatorul a
fost, astfel, transformat într-un instrument indispensabil activităţii de zi cu zi a
omului contemporan. Popovici & Scheau (2005, pag. 63) notează următoarele:
„numai Nimeni se mai poate îndoi astăzi de utilitatea calculatorului, de
capacitatea acestuia de a grăbi rezolvarea problemelor, de a uşura munca omului,
de a facilita relaţii între oameni”.

1.3.4. Domeniile şi subcomponentele contabilităţii

După nivelul la care se aplică contabilitatea (macroeconomic sau

microeconomic), există două domenii: cel al macrocontabilităţii şi cel al
microcontabilităţii. Având în vedere obiectivele microcontabilităţii, se identifică
două subcomponente: contabilitatea financiară (generală) şi contabilitatea de
gestiune; luând în considerare acestea, contabilitatea unei entităţi poate fi
organizată în două circuite: pe de o parte, contabilitatea financiară (un circuit),
iar pe de altă parte, contabilitatea de gestiune (al doilea circuit) sau, dimpotrivă,
într-un singur circuit.

De la originea contabilităţii de gestiune şi până în prezent s-au confruntat şi se

confruntă două concepţii:
 concepţia unei contabilităţi integrate, în a cărei optică ambele contabilităţi
(financiară şi de gestiune) se realizează concomitent, fără o scindare riguroasă a
acestora; şi
 concepţia unei contabilităţi dualiste, în a cărei optică cele două contabilităţi
sunt complet separate atât din punct de vedere al reprezentării teoretice, cât şi al
activităţii practice. Sistemul de contabilitate în dublu circuit (dualist) este
practicat îndeosebi în ţările Comunităţii Europene, pe când în ţările anglo-saxone
şi în America domină contabilitatea într-un singur circuit (monistă).

Sistemul contabilităţii financiare neintegrat cu cel al contabilităţii de gestiune

(care formează împreună sistemul dualist) determină utilizarea a două seturi de
conturi distincte. Relaţia dintre conturile contabilităţii financiare şi cele ale
contabilităţii de gestiune se poate realiza prin aşa numitele conturi de reflectare
(conturi oglindă).

Opusă concepţiei dualiste de organizare a contabilităţii, concepţia integralistă

presupune existenţa de relaţii contabile de corespondenţă între conturile de
cheltuieli şi venituri din contabilitatea financiară şi conturile folosite de
contabilitatea de gestiune. Este cazul sistemului contabil integrat care utilizează

Pagina 11
 Material de studiu ELEMENTE DE CONTABILITATE
Specializarea Măsurători Terestre şi Cadastru

un singur set de conturi. Reflectând concepţia monistă de organizare a

contabilităţii, primul plan de conturi a fost cel elaborat în Germania de
teoreticianul contabil Eugen Schmalenbach şi publicat în anul 1927. Pornind de
la structura procesului de circulaţie a bunurilor şi asigurând înregistrarea tuturor
mişcărilor, de la aprovizionare până la vânzare, acest plan era structurat pe zece
clase de conturi, simbolizate de la 0 la 9, din care trei clase erau destinate
contabilităţii generale sau financiare (conturile reflectau imobilizările,
capitalurile, amortizările şi provizioanele, relaţiile cu terţii, creanţele şi datoriile,
disponibilităţile din bancă şi casierie), şase clase destinate contabilităţii de
gestiune (conturile reflectau costurile directe, comune, ale secţiilor principale,
auxiliare) şi o clasă ce avea un caracter de utilizare comun (clasa a 9-a alcătuită
din elemente disparate, ale cărei conturi reflectau atât cheltuieli de vânzare, cât şi
venituri şi rezultate). Exista o clasă (a doua), intitulată „Cheltuieli neutre,
venituri neutre”, cu rol de interfaţă între contabilitatea financiară şi cea de
gestiune, destinată să separe cheltuielile menite a fi incluse în costuri, pentru
calculaţia lor, de cele care nu trebuie incluse în costuri în perioada respectivă sau
care nu decurg din activitatea de exploatare şi care afectează contul de profit şi
pierdere al exerciţiului financiar aferent.

Contabilitatea financiară, denumită şi contabilitate generală, reprezintă

ansamblul operaţiunilor de înregistrare a existenţei şi mişcării elementelor
patrimoniale ale unei întreprinderi, pe baza regulilor şi normelor speciale.
Organizarea şi conducerea acesteia se realizează după norme unitare prevăzute în
Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, şi de Reglementările contabile
conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene aplicabile
actualmente pe teritoriul ţării noastre, având ca obiectiv principal furnizarea
informaţiilor atât pentru necesităţile proprii, cât şi în relaţiile cu asociaţii sau
acţionarii, clienţii, furnizorii, băncile, organele fiscale şi alte persoane juridice şi
fizice.

Contabilitate de gestiune este „o ramură a contabilităţii care are ca obiect

evidenţa, calculul, analiza şi controlul costurilor şi rezultatelor analitice prin
prisma specificităţii componentelor entităţii economice (secţii, ateliere, activităţi
etc.) consumatoare de resurse şi producătoare de efecte economice utile”
(Dicţionar de economie, 1999, pag. 118). Scopul acesteia este de a furniza
informaţii managerilor care îşi exercită activitatea pe diverse etaje ale structurii
organizatorice interne, pentru sprijinirea procesului decizional.

Însă, „cele două contabilităţi, consideră Feleagă (1996, pag. 32) (contabilitatea
financiară, generală sau externă şi contabilitatea de gestiune, analitică sau
internă), pot fi gândite ca aparţinând aceluiaşi corp. Integrarea sau separarea lor
depinde, în fond de presiunea exercitată asupra întreprinderilor, în diferite
perioade, în vederea comunicării informaţiilor contabile, ţinând cont de faptul că,
în principiu, informaţiile contabilităţii de gestiune nu sunt divulgabile”. Oricum,
„mulţumită progreselor realizate în ultimele decenii în domeniul informaticii,
cele două metode tradiţionale de organizare a sistemului contabil (monist şi
dualist) par a fi intrate în declin. Contabilitatea „multidimensională” este noua
viziune care deschide orizonturi nebănuite în organizarea şi difuzarea
informaţiilor contabile. Noile tehnologii informatice fac ca formalismul contabil,
bazat pe principiul partidei duble şi al organizării moniste şi dualiste a

Pagina 12
 Material de studiu ELEMENTE DE CONTABILITATE
Specializarea Măsurători Terestre şi Cadastru

contabilităţii, să fie depăşit. În aceste condiţii, se consideră că evoluţiile din

domeniul tehnologiei informatice ne fac să ne îndreptăm spre un alt tip de
contabilitate, caracterizat prin prelucrarea informatizată a informaţiei contabile,
iar cum informatizarea este o caracteristică comună a contabilităţii financiare şi a
celei de gestiune, se crede că este posibilă integrarea celor două componente într-
o bază de date contabile, care să poată fi prelucrate în funcţie de cerinţele şi
nevoile fiecărui utilizator de informaţie contabilă.” (Dima, 2006, pag. 8)

Pagina 13