UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

CENTRUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ ŞI FORMARE CONTINUĂ
Program de studiu: Administrație Publică, Anul III, Sem. II

Referat la disciplina – Managementul serviciilor publice

Noțiunea de serviciu public și clasificarea

serviciilor publice

Conf. Univ. Dr. Bilouseac Irina

Student: Bădrăgan Simona (Tolocan)

2020
 Cuprins

Introducere…………………………………………………………………………….……….....3
Noțiunea de serviciu public și clasificarea serviciilor publice.......................................................4

I.Noțiunea de serviciu public............................................................................………………….4

II. Clasificarea serviciilor publice.....................................................…………..………………...6

Concluzii……………………………………………………………………………………...…11

Bibliografie……………………………………………………………………………………...12

2
 Introducere
Administrația publică, în statul de drept , reprezintă sistemul de instituții și activități prin
care se pregătesc și se pun în aplicare deciziile puterii politice. Permanența statului este asigurată
prin continuitatea administrației publice și stabilitatea funcționarilor publici. Sistemul de
instituții și activități sunt astfel proiectate încât să asigure realizarea valorilor stabilite la nivelul
palierului politic.

Administrația public reprezintă un ansamblu de autorități, instituții, entități publice care,

sub impulsul puterii politice, are menirea să asigure diversele intervenții ale statului modern și
ale colectivităților locale în viața particularilor, prin puterea centrală, extensiile teritoriale ale
acesteia sau autoritățile publice locale.Activitățile administrației publice au în vedere cerințe
esențiale, commune întregii colectivități naționale sau colectivităților locale, care exced prin
amploarea lor posibilitățile particularilor, cât și realizarea unor cerințe care, prin natura lor,sunt
nerentabile și nimeni nu s-ar oferi săle asigure.

Deciziile administrației publice sunt obligatorii, fără a se cere acordul acelora cărora li se
aplică însă, procesul de adoptare a deciziilor este supus unor mecanismende consultare publică.
Administrația publică, spre deosebire de cea privată, poate utiliza, atunci când este necesar,
mijloace de constrângere izvorâte din prerogativele de putere publică, administrația publică fiind
o activitate socială, desfășurată în interes general și în regim de putere publică.

Administrația publică poate fi văzută ca o totalitate de servicii publice ce vizează anumite

interese naționale, teritoriale sau locale. Orice activitate a unei instituții publice contribuie direct
sau indirect la realizarea unui serviciu public.

Statul nu este singurul care înființează servicii publice. În mod evident județele, orașele și
comunele, prin calitatea lor de colectivități locale, își pot organiza propriile servicii publice dar,
între interesele locale, teritoriale și cele naționale nu există o separare completă ci, dimpotrivă,
atât unele cât și altele au întotdeauna o anumită înrâurire asupra bunului mers al statului. Așadar,
administrația publică poate fi înțeleasă ca un truct de instituții,cuprinzând diverse tructure
administrative care realizează activitatea de organizarea executării și de executare în concret a
actelor normative (toată gama de actenormative cuprinse în Constituție).

Administrația publică este condusă de către Guvern(art. 102 din Constituția României,
republicată), care îi stabilește obiectivele, direcțiile și acțiunile, dar în același timp este
subordonată legii. Însă, dacă statului i se recunoaște dreptul de exercitare a administrației
publice, aceasta poate fi exercitată și de colectivitățile locale, prin autorități proprii ce
funcționează în condițiile descentralizării administrative și autonomiei locale.1
1
https://www.academia.edu/38816718/Serviciile_publice

3
 Noțiunea de serviciu public și clasificarea serviciilor publice
I.Noțiunea de serviciu public
În limbaj curent, noţiunea de serviciu public este utilizată pentru a desemna o activitate de
interes general, prestată de un organism, adică de o persoană juridică, autorizată de o autoritate a
administraţiei publice. Există două accepţiuni în legătură cu definirea noţiunii de serviciu public:

Definire în sens material sau, altfel spus, ca tip de activitate de interes general pe care
administraţia înţelege să si-o asume.

Definire în sensul organic sau, altfel spus, organismul prin intermediul căruia se realizează o
activitate de interes general.

În doctrina occidentală s-au conturat până în prezent trei definiţii care coexistă si care au fost
preluate în legislaţia comunitară.

Definiţia clasică, conturată la începutul secolului XX, consideră că serviciul public este
acea activitate de interes general prestată numai de o persoană publică. În această accepţiune
subzistă definiţia lui Duguit, potrivit căruia serviciul public este “activitatea pe care guvernanţii
sunt obligaţi să o presteze în interesul celor guvernaţi”. Este evident că definirea serviciului
public se face după natura juridică a organului care îl prestează si care trebuie neapărat să fie
persoană publică, adică statul, colectivitate locală sau altă instituţie publică. La această
semnificaţie M. Haurion adaugă sintagma serviciu public prin “natură” (şi nu după persoana
care-l prestează) pentru a se opune lărgirii semnificaţiei serviciului public la orice tip de
activitate pe care-l desfăşoară autorităţile statului.

Definiţia interbelică a apărut ca o necesitate impusă de dezvoltarea economică

spectaculoasă a societăţii care solicita servicii publice variate, flexibile şi operative. Până în anul
1939, aceste servicii erau apanajul statului şi instituţiilor sale care nu mai puteau face faţă
cerinţelor sociale, astfel încât s-a văzut nevoit să încredinţeze unele servicii publice către alte
persoane private. Astfel a apărut ideea prestării unui serviciu public prin intermediul unei firme
private. Această definiţie rămânea deficitară pentru că nu preciza în ce condiţii activitatea unei
persoane private poate fi considerată serviciu public. Această dilemă este lămurită în 1964 când
Laubodere arată că: Serviciul public este activitatea de interes general, prestată de o persoană
privată având prerogativele puterii publice sub controlul administraţiei”.

Aşadar, prima condiţie este “ interesul general”. Atunci când analizăm însă activitatea unei
persoane private este foarte greu să delimităm până unde merge interesul general şi de unde2

https://administrare.info/administra%C8%9Bie-public%C4%83/591-definirea-no
2

%C5%A3iunii-de-serviciu-public?cookie_3566ee18e9ca09ef93e16fc8e617bb04=accepted

4
începe interesul particular. Cea mai bună distincţie este aceea dintre activităţile necesare şi
activităţile profitabile: serviciile publice au ca prim obiectiv interesul public şi nu obţinerea de
profit.

A doua condiţie, mijloacele puterii publice, sunt privilegii acordate persoanei private care
serveşte interesul general şi ca atare se bucură de autoritate în raport cu terţii (şi nu de egalitate).
Acest raport de autoritate permite fie monopolul asupra unei activităţi, fie emiterea de acte cu
caracter unilateral sau chiar stabilirea de taxe.

A treia condiţie se referă la “controlul administraţiei” asupra activităţii de prestări servicii

publice. Această condiţie derivă din faptul că o persoană privată poate presta un serviciu public
numai printr-o delegare dată de o persoană publică. Această delegare se poate face fie printr-un
contract fie printrun act administrativ unilateral explicit sau implicit. Delegarea este necesară
pentru a circumscrie limitele în interiorul cărora poate acţiona cel împuternicit.

Definiţia actuală s-a conturat la sfârşitul anilor ’80 ca urmare a evoluţiei democraţiei,
recunoscându-se faptul că unele servicii publice desfăşurate de persoane private nu trebuie să se
bucure neapărat de prerogativele puterii publice. Precizarea este necesară întrucât o serie de
servicii publice de interes social cum ar fi cele de sănătate, cultură, învăţământ etc. se realizează
de către persoane private, dar fără prerogativele puterii publice. Ideea democratismului şi
descentralizării a impus în practică sistemul preluării gestiunii serviciilor publice din mâna
statului şi predării lor către persoane private, în condiţiile mai sus amintite. În jurisprudenţă s-a
răspândit astfel sintagma “servicii private de interes general” care nu corespunde însă pe deplin
celor trei condiţii stabilite în practica administraţiei publice, nici chiar în ţările dezvoltate. Cel
puţin sub aspectul controlului, serviciile publice sunt subordonate administraţiei mai mult ca
oricând.

În concluzie, astăzi, identificarea unui serviciu public presupune luarea în considerare a trei
elemente.

a) Elementul material: serviciul public este, în primul rând, o activitate de interes general.
Această întâietate a elementului material a apărut odată cu punerea sub semnul întrebării a
criteriului organic. Serviciul public nu mai este privit ca un organism public, ci, în special, ca o
activitate care răspunde unui obiectiv de interes general. Această activitate poate fi asigurată
eventual de către o persoană privată. Trebuie, de asemenea, menţionat că orice activitate de
interes general reprezintă si un serviciu public.

b) Elementul voluntarist, adicã intenţia puterilor publice. Nu va exista un serviciu public3

https://administrare.info/administra%C8%9Bie-public%C4%83/591-definirea-no
3

%C5%A3iunii-de-serviciu-public?cookie_3566ee18e9ca09ef93e16fc8e617bb04=accepted

5
decât dacă puterile publice (autorităţi naţionale sau locale) şi-au manifestat intenţia de a-şi asuma
(direct sau indirect) o activitate de interes general. Nu există, deci, servicii publice “prin natura
lor”. Noţiunea de serviciu public apare, de aceea, ca o noţiune subiectivă si evolutivă. Evoluţia
are loc în sensul lărgirii sferei de cuprindere. Astfel, odată cu dezvoltarea nevoilor în domeniul
petrecerii timpului liber, activităţi cum ar fi exploatarea unui teatru, a unui teleski într-o staţiune
montană sau organizarea de competiţii de către federaţiile sportive au căpătat eticheta de servicii
publice. Există anumite dificultăţi în identificarea intenţiei exacte a guvernanţilor, mai ales atunci
când ei încredinţează anumite activităţi de interes general unor persoane private, în mod expres
ca fiind servicii publice. Este necesară, atunci, prezenţa a trei indicii pentru a putea identifica
serviciul public:

- activitatea trebuie să răspundă unei misiuni de interes general;

- organizaţia privată respectivă trebuie să dispună de veritabile prerogative de putere publică;

- organizaţia privată respectivă trebuie să fie supusă unui control din partea puterilor publice.

În majoritatea cazurilor, voinţa puterilor publice este uşor de identificat: persoana publică
respectivă îşi asumă în mod direct activitatea de interes general în cauză. Dacă activitatea de
interes general este asigurată de către o persoană privată, trebuie să se ţină seama în mod special
de controlul administraţiei (de către puterea publică). Orice serviciu public depinde, deci, în mod
direct sau indirect, de voinţa unei persoane publice care decide crearea sa, modul de gestiune,
regulile fundamentale de organizare.

c) Elementul formal. Regulile aplicabile în mod normal activităţilor de servicii publice

provin din acel regim juridic căruia îi este supusă activitatea de interes general în cauză.
Existenţa unui regim juridic specific, regimul de drept administrativ, apare în mod clar atunci
când serviciul public este asigurat în mod direct de către o persoană publică. Realizarea acestei
misiuni este însoţită întotdeauna de prerogative sau de constrângeri caracteristice (proprii)
dreptului public. Dacă serviciul este asigurat de către o persoană privată, referirea la regimul de
drept administrativ are doar o valoare de criteriu de identificare a serviciului public.4

II. Clasificarea serviciilor publice

Înainte de a analiza clasificarea serviciilor publice se impune a realiza deosebirea dintre
serviciile prestate de o autoritate publică şi serviciile prestate de un agent privat. Spre deosebire
de serviciile private, care au ca scop profitabilitatea şi se adresează de regulă unui grup restrâns
de beneficiari, serviciile publice urmăresc satisfacerea interesului general al colectivităţii, fiind 5
4
https://administrare.info/administra%C8%9Bie-public%C4%83/591-definirea-no
%C5%A3iunii-de-serviciu-public?cookie_3566ee18e9ca09ef93e16fc8e617bb04=accepted
5
Conf.univ.dr. Bilouseac Irina,Curs Managementul serviciilor publice,Suceava,2019

6
prestate pe o zonă mai mare sau chiar pe întregul teritoriul ţării.

Realitatea contemporană obligă statul, prin unităţile administrativ-teritoriale competente, să

presteze către populaţie un număr din ce în ce mai mare de servicii, existând astăzi o diversitate a
organizării şi funcţionării serviciilor publice.

Clasificarea serviciilor este importantă deoarece ne permite o comparare a serviciilor în

cadrul sistemelor administrative din diferite ţări, precum şi o reflectare asupra implicaţiilor
măsurilor de politică, economică şi administrativă a lor.

Trebuie făcută precizarea că uneori, în funcţie de specificitatea serviciului şi de nevoia

generală a colectivităţii un serviciu public poate trece de la o categoria la alta, în cadrul aceluiaşi
criteriu. Un anumit serviciu poate fi facultativ pentru o anumită localitate, dar în alta el poate
avea o importanţă fundamentală: de exemplu serviciul de alimentare cu apă potabilă este
fundamental pentru locuitorii unui oraş, dar nu are acelaşi caracter într-o zonă rurală unde
locuitorii au fântâni, ei nefiind dispuşi să plătească pentru acest serviciu.

Cu cât comunitatea este mai dezvoltată cu atât prestarea anumitor servicii publice devine
mai necesară, ele transformându-se în servicii vitale, fundamentale.

În literatura de specialitate au fost formulate criterii extrem de variate de clasificare,

problema tipologiei serviciilor publice nefiind încă pe deplin clarificată, existând, în opinia
specialiştilor (Antonie Iorgovan, Valentin Prisăcaru, C. Manda, V.A. Munteanu 19) multiple
criterii de clasificare. Prezentăm, în cele ce urmează, o parte din criteriile de distincţie a
serviciilor publice.

A. După natura serviciilor publice se disting:

– Servicii publice administrative (S.P.A.) (ex. servicii publice judiciare, de legiferare, de

administrare a domeniului public, serviciile de protecţie socială şi sanitară, cele cu scop educativ
şi cultural, precum şi cele de menţinere a ordinii publice (poliţia comunitară, serviciile publice de
evidenţă a persoanei sau de eliberarea altor acte necesare persoanei). Aceste servicii sunt prestate
în mod direct de către stat prin instituţiile sale şi sunt finanţate de la bugetul central sau local.

– Servicii publice industriale şi comerciale (S.P.I.C) (ex. serviciile de transport feroviar, de

transport urban sau metrou , exploatarea liniilor de tramvai sau autobus, serviciile de transport în
comun, de salubrizare a localităţilor sau serviciile de întreţinere a străzilor şi parcurilor).

Serviciile au ca obiect activităţile cu caracter industrial şi comercial prestate public,

administrarea lor realizându-se în gestiune delegată, pe cale contractuală. După modul de6
6
Conf.univ.dr. Bilouseac Irina,Curs Managementul serviciilor publice,Suceava,2019

7
finanţare, aceste servicii sunt acoperite din taxele plătite de beneficiari.

Ambele tipuri de activităţi se referă la serviciile prestate de către autorităţile administraţiei

publice (şi o parte din activităţile industriale şi comerciale au fost preluate în sistem public, ca
de exemplu transportul feroviar, distribuţia de gaz, electricitate).

B. Din punct de vedere al importanţei sociale deosebim:

– servicii publice vitale, fundamentale (alimentarea cu apă, canalizarea, distribuţia de energie

electrică, termoficarea, servicii de evidenţă a persoanelor) ;

– servicii publice curente, care sunt organizate şi prestate în mod curent pentru colectivitatea
umană, cum ar fi: cultură, învăţământ etc.;

– servicii publice fortuite, care sunt organizate în situaţii de excepţie, precum: stare de urgenţă,
calamităţi naturale etc. ;

– servicii publice facultative (amenajare parcuri şi locuri de distracţii, centre de informare etc.) ;

C. După forma de organizare sau agentul prestator întâlnim:

– servicii publice care funcţionează sub formă de organe ale administraţiei publice

Această categorie de servicii este asigurată la nivel central de către serviciile publice
deconcentrate (direcţiile judeţene de sănătate publică, Inspectorate etc.), iar la nivel local de către
compartimentele de specialitate din cadrul autorităţilor publice locale (departamente, birouri,
servicii, direcţii etc). Acestea îşi desfăşoară activitatea, de regulă, în mod gratuit şi din oficiu cu
personal de specialitate, în mod continuu şi ritmic şi adoptă sau emit acte administrative.

– servicii publice care funcţionează sub formă de instituii publice (ex: Societatea Naţională
de Radio şi Societatea Naţională de Televiziune, servicii de învăţământ, sănătate). Instituţiile
publice îşi desfăşoară activitatea, de regulă, în mod gratuit, având buget propriu, diferit de
bugetul colectivităţii pentru care lucrează instituţia. Unele dintre ele pot emite acte
administrative (ex: diplome de absolvire, certificate medicale).

– servicii publice care funcţionează sub formă de regii autonome, societăţi şi companii
naţionale de interes public

Se înfiinţează prin hotărâri ale guvernului (servicii publice prestate de la nivel central) sau ale
consiliilor judeţene şi locale (servicii publice prestate la nivel local). Îşi desfăşoară activitatea la
cerere, contra cost, de regulă printr-o gestiune delegată. Domeniul în care sunt înfiinţate poate fi
întreţinerea drumurilor, servicii de apă şi canalizare, asigurarea transportului public local etc.7
7
Conf.univ.dr. Bilouseac Irina,Curs Managementul serviciilor publice,Suceava,2019

8
 – servicii publice care funcţionează sub formă de asociaţii şi fundaţii (de regulă servicii care
funcţionează în domeniul protecţiei sociale, a culturii. Acestea sunt persoane juridice de drept
privat, fără scop patrimonial).

D. După obiectul lor de activitate avem:20

– servicii publice care au ca obiect păstrarea ordinii publice şi apărarea ţării;

– servicii publice care au ca obiect activităţile financiare şi fiscale;

– servicii publice care au ca obiect învăţământul şi cercetarea;

– servicii publice care au ca obiect asigurarea socială şi sănătatea colectivităţii;

– servicii publice care au ca obiect satisfacerea intereselor de artă şi cultură;

– servicii publice care au ca obiect satisfacerea intereselor economice;

E. Din punct de vedere al gradului de extensie (cuprindere) sunt:

– servicii de importanţă naţională, sunt serviciile prestate la nivelul întregului teritoriu

(serviciul de apărare, de diplomaţie, serviciul de legiferare, justiţia) ;

– servicii publice regionale sau interjudeţene, organizate la nivel de regiune, între două sau
mai multe judeţe

– servicii publice intercomunale, prestate în cadrul aceluiaşi judeţ, dar la nivelul a două sau mai
multe localităţi;

– servicii locale, organizate la scara colectivităţilor teritoriale judeţene, municipale;

F. După localizarea geografică identificăm:

– servicii publice interne, prestate pe teritoriul unui stat;

– servicii publice externe, a căror prestaţie se extinde în afara frontierelor unui stat;

G. Din punct de vedere al delegării serviciile publice pot fi:

– servicii publice cu caracter exclusiv administrativ, prestate în gestiune directă, pe care

autorităţile publice nu le pot încredinţa altor persoane (protecţia civilă, autoritatea tutelară, starea
civilă, autorizarea construcţiilor sau licenţierea transportului);

Gestionarea în regie directă a unui serviciu public constă în preluarea gestionării funcţionării8
8
Conf.univ.dr. Bilouseac Irina,Curs Managementul serviciilor publice,Suceava,2019

9
acestuia de către persoana publică ce l-a creat, cu propriile sale mijloace materiale, umane sau
financiare.

– servicii publice care pot fi delegate altor persoane (salubritatea, iluminatul stradal,
deratizarea, ecarisajul). Persoana publică ce a creat serviciul public poate hotărî să nu asigure ea
însăşi executarea acestuia, ci să-l încredinţeze unei persoane private (sau publice) liber aleasă
(concesionarul).

H. În practica internaţională în funcţie de natura lor, modul de folosire, procesul

tehnologic, organizare şi finanţare, serviciile şi bunurile sunt clasificate în conformitate cu
Clasificarea Activităţilor din Economia Naţională (CAEN).

Fiecare din aceste categorii cuprinde mai multe diviziuni, împărţite pe grupe şi clase. (De
exemplu: D Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer
condiţionat, E Distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare, N
Activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport, O Administraţie publică şi
apărare; asigurări sociale din sistemul public, P Învăţământ Q Sănătate şi asistenţă socială, R
Activităţi de spectacole, culturale şi recreative, S Alte activităţi de servicii)

I. În funcţie de conţinutul activităţii serviciile publice pot fi (art. 581 Cod administrativ):

- Serviciile de interes economic general, care reprezintă activităţile economice care sunt
desfăşurate în vederea satisfacerii unei/unor nevoi de interes public, pe care piaţa nu le-ar asigura
sau le-ar asigura în alte condiţii, în ceea ce priveşte calitatea, siguranţa, accesibilitatea,
tratamentul egal sau accesul universal, fără intervenţie publică, pentru care autorităţile
administraţiei publice stabilesc obligaţii specifice de serviciu public;

- Serviciile non-economice de interes general, care reprezintă activităţile care nu au caracter

economic şi sunt desfăşurate în vederea satisfacerii unei/unor nevoi de interes public direct de
către o autoritate a administraţiei publice sau de către organismele prestatoare de servicii publice
sub monitorizarea şi controlul acesteia sau mandatate de aceasta.9

9
Conf.univ.dr. Bilouseac Irina,Curs Managementul serviciilor publice,Suceava,2019

10
 Concluzii
Într-un stat democratic principala activitate a administraţiei nu este numai controlul, decizia,
ordinul, ci şi prestaţia prin serviciile oferite colectivităţii.

Prin activitatea sa administraţia trebuie să urmărească a satisface interesele generale

comunitare.În acest scop, pentru a rezolva cerinţele publicului, administraţia organizează servicii
administrative cu misiunea de a satisface cerinţa respectivă.

Se consideră că doar administraţia poate satisface în mod corespunzător cerinţele publicului,

activităţile serviciilor publice având, în general, un caracter obligatoriu. Aşa sunt de exemplu
prestaţiile asigurate de primării (înregistrarea căsătoriilor, naşterilor ori a deceselor) sau de
organele de politie (evidenţa populaţiei ori circulaţia rutieră).

Potrivit doctrinei interbelice, serviciul public este un organism administrativ, creat de stat,
judeţ,oraş sau comună, cu o competenţă determinată, cu mijloace financiare procurate din
patrimoniul general al administraţiei publice care 1-a înfiinţat, pus la dispoziţia publicului pentru
a satisface în mod regulat şi continuu o cerinţă cu caracter general, căreia iniţiativă particulară nu
ar putea să-i dea decât o satisfacţie incompletă şi intermitentă.

Un serviciu public poate fi realizat şi de un particular dar păstrează anumite caractere care îl
diferenţiază de cel organizat de administraţia publică. Într-adevăr, serviciul public satisfăcând
cerinţe imperioase ale publicului nu poate fi întrerupt fără a aduce o perturbare socială.

Astfel, în literatura juridică se dau ca exemplu societăţile particulare care, exploatând o linie
de cale ferată sau o linie de tramvai, alcătuiesc servicii publice, deoarece satisfac cerinţe
generale. Funcţionarea acestor servicii nu poate fi întreruptă deoarece periclitează transportul
persoanelor şi al mărfurilor.

Serviciile publice au fiecare o specialitate precizată de lege, ele neputând îndeplini şi alte
activităţi decât acelea determinate de lege.În statul modern este necesar ca activităţile să fie
specializate deoarece prin specializare funcţionarii ajung să cunoască temeinic cerinţele publice,
să constate lipsurile şi să propună remediile corespunzătoare.

Datorită acestei specializări se poate controla, în mod eficient, activitatea realizată şi

mijloacele utilizate.

Serviciu public este fără îndoială, o noţiune complexă, evolutivă, controversată şi, în acelaşi
timp, este o noţiune esenţială pentru dreptul administrativ.

11
 Bibliografie
1. https://www.academia.edu/38816718/Serviciile_publice
2. https://administrare.info/administra%C8%9Bie-public%C4%83/591-definirea-no
%C5%A3iunii-de-serviciu-public?
cookie_3566ee18e9ca09ef93e16fc8e617bb04=accepted
3. Conf.univ.dr. Bilouseac Irina,Curs Managementul serviciilor publice,Suceava,2019

12