Repere în evoluția Uniunii Europene

Cotelea Ion- AF(ID) an 2

1.Introducere
Uniunea Europeană (UE) este o uniune economică și politică între 27 de țări europene.

Predecesoarea Uniunii Europene a fost creată în perioada de după cel de Al Doilea

Război Mondial. Primele măsuri au constat în consolidarea cooperării economice: scopul era
ca țările implicate în schimburi comerciale să devină interdependente din punct de vedere
economic și să devină astfel mai probabilă evitarea conflictelor. Drept urmare, în 1958, a luat
naștere Comunitatea Economică Europeană, cu obiectivul inițial de a consolida cooperarea
economică dintre șase țări: Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos.

De atunci, încă 22 de țări li s-au alăturat (iar Regatul Unit a părăsit UE în 2020),
creându-se o imensă piață unică (denumită și piață „internă”), care continuă să se dezvolte
pentru a-și valorifica întregul potențial.

Ceea ce a început ca o uniune pur economică a evoluat treptat, devenind o organizație

care acționează în numeroase domenii de politică diferite, de la politici climatice, mediu și
sănătate la relații externe, securitate, justiție și migrație. Această schimbare s-a reflectat în
modificarea, în 1993, a denumirii Comunității Economice Europene, aceasta devenind
Uniunea Europeană.

De mai bine de jumătate de secol, UE asigură pacea, stabilitatea și prosperitatea, ajută

la creșterea nivelului de trai, lansând și moneda europeană unică: euro. În prezent, peste 340
de milioane de cetățeni ai UE din 19 țări folosesc euro ca monedă proprie și se bucură de
avantajele pe care le oferă aceasta.

Ca urmare a eliminării controalelor la frontieră între țările UE, oamenii pot călători
liber pe aproape întregul continent. De asemenea, le este mult mai ușor să trăiască și să
muncească într-o altă țară din Europa. Toți cetățenii UE au dreptul și libertatea de a alege țara
UE în care doresc să studieze, să lucreze sau să se pensioneze. Fiecare stat membru al UE
trebuie să le acorde cetățenilor Uniunii exact același tratament pe care îl acordă propriilor
cetățeni în ceea ce privește ocuparea locurilor de muncă, securitatea socială și impozitele.

Piața unică este principalul motor economic al UE. Aceasta permite libera circulație a
majorității mărfurilor, serviciilor, capitalurilor și persoanelor. UE își propune să exploateze
această resursă imensă și în alte domenii, precum piețele energiei, cunoașterii și de capital,
pentru a le garanta cetățenilor europeni beneficii conexe maxime.

UE este guvernată de principiul democrației reprezentative, cetățenii fiind direct

reprezentați la nivelul UE în Parlamentul European, iar statele membre fiind reprezentate
în Consiliul European și în Consiliul Uniunii Europene.

Tratatul privind Uniunea Europeană prevede că „Uniunea se întemeiază pe valorile

respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe
respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților.
Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism,
nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați.” Aceste valori
sunt parte integrantă din modul de viață european.

Demnitatea umană trebuie respectată și protejată, constituind baza propriu-zisă a drepturilor

fundamentale.
2. Istoria UE
2.1 1945-1959 Pacea în Europa și începuturile cooperării
Dorind să pună capăt conflictelor frecvente și sângeroase care au culminat cu cel de-al
Doilea Război Mondial, politicienii europeni încep procesul de construire a entității pe care o
cunoaștem astăzi sub numele de Uniunea Europeană.

Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, înființată în 1951, este primul pas către
asigurarea unei păci durabile. În 1957, Tratatul de la Roma instituie Comunitatea Economică
Europeană (CEE) și marchează începutul noii ere a cele mai strânse cooperări întâlnite până
atunci în Europa. În aceeași perioadă debutează însă și un Război Rece, care împarte
continentul timp de peste 40 de ani.

4 aprilie 1949 – Este creată NATO

Se înființează Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), o alianță

interguvernamentală pentru securitate între Statele Unite, Canada și 10 țări vest-europene.
Până în 2020, NATO ajunge să numere 30 de membri, din care 21 de țări membre ale UE.

5 mai 1949 – Este creat Consiliul Europei

10 țări din Europa Occidentală înființează Consiliul Europei pentru a promova democrația și a
proteja drepturile omului și statul de drept. Convenția europeană a drepturilor omului intră în
vigoare la 3 septembrie 1953.
9 mai 1950 – Un plan pentru o nouă cooperare politică în Europa
Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, prezintă un plan pentru o cooperare
mai strânsă. El propune unirea industriilor cărbunelui și oțelului din Europa de Vest. Ziua de 9
mai va deveni ulterior data la care Uniunea Europeană sărbătorește „Ziua Europei”.
18 aprilie 1951 – Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului
Pe baza planului Schuman, șase țări semnează un tratat prin care stabilesc să gestioneze în
comun industria cărbunelui și pe cea a oțelului. Astfel, niciuna dintre țări nu poate fabrica
singură arme de război pe care să le folosească împotriva celorlalte, cum s-a întâmplat în
trecut. Cele șase țări sunt Germania, Franța, Italia, Țările de Jos, Belgia și Luxemburg.
Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului ia ființă în 1952.
25 martie 1957 – Tratatele de la Roma
Pornind de la succesul Tratatului de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și
Oțelului, cele 6 țări fondatoare își extind cooperarea la alte sectoare economice. Această
decizie este oficializată prin semnarea a două tratate de instituire a Comunității Economice
Europene (CEE) și a Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom). Organismele iau
ființă la 1 ianuarie 1958.
19 martie 1958 – Ia naștere Parlamentul European
Prima reuniune a Adunării parlamentare europene, precursoare a Parlamentului European de
astăzi, are loc la Strasbourg, Franța, Robert Schuman fiind ales președinte. Ea înlocuiește
Adunarea Comună a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului și își schimbă denumirea
în Parlamentul European pe data de 30 martie 1962.
 2.2 Explozivii ani '60 - o perioadă de creștere economică
Anii 1960 sunt benefici pe plan economic, aceasta și datorită faptului că țările UE încetează să
mai aplice taxe vamale în cadrul schimburilor comerciale reciproce. Ele convin, de asemenea,
să exercite un control comun asupra producției de alimente. Întreaga populație beneficiază,
acum, de suficientă hrană. În mai 1968, revolta studenților din Paris și multe schimbări care
apar la nivelul societății și la nivel de comportament vor rămâne apoi asociate cu așa-numita
„generație '68”.
3 mai 1960 – crearea Asociației Europene a Liberului Schimb
Se înființează Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS), pentru a promova liberul
schimb și integrarea economică între anumite țări care nu fac parte din CEE: Austria,
Danemarca, Norvegia, Portugalia, Suedia, Elveția și Regatul Unit. În 2020, țările membre ale
AELS erau Elveția, Islanda, Liechtenstein și Norvegia.
August 1961 – Este construit Zidul Berlinului
Autoritățile comuniste din Germania de Est construiesc un zid care împarte Berlinul în două.
Acesta devine un simbol al separării Europei de Est de Europa de Vest, în timpul Războiului
Rece.
30 iulie 1962 – Prima politică agricolă comună
Prima politică agricolă comună le permite țărilor CEE să exercite un control comun asupra
producției de alimente. Populația are acces la suficientă hrană, iar agricultorii își câștigă bine
traiul. Există însă și un efect nedorit: supraproducția. Aceasta generează un imens excedent de
produse. Începând din anii 1990, se acordă prioritate reducerii surplusurilor, îmbunătățirii
calității produselor alimentare și promovării sustenabilității.
20 iulie 1963 – CEE semnează primul său acord internațional de proporții
Cele 6 state membre semnează Convenția de la Yaoundé pentru a promova cooperarea și
schimburile comerciale cu 18 din fostele colonii africane. În prezent, UE are o relație specială
de acest tip cu 79 de țări din Africa, zona Caraibilor și Pacific (ACP) și depune eforturi pentru
a construi un parteneriat mai puternic cu Africa, cu ajutorul căruia ambele continente să poată
face față mai bine provocărilor comune.
8 aprilie 1965 – Se semnează „Tratatul de Fuziune”
Se semnează, la Bruxelles, Tratatul care atestă fuzionarea conducerilor executive ale celor 3
Comunități (Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, Comunitatea Economică
Europeană și Euratom). Acesta intră în vigoare la 1 iulie 1967. De acum înainte, Comunitățile
Europene au un singur braț administrativ (Comisia) și un singur organ executiv (Consiliul).
Mai 1968 – Studenții din Paris se revoltă
În Franța, revoltele studenților și ale muncitorilor zguduie statul din temelii. În alte țări
europene au loc, de asemenea, proteste ale studenților, dar acestea au o intensitate mai redusă.
Ele reflectă frustrarea față de guverne, constituind și un protest împotriva războiului din
Vietnam și a cursei înarmării nucleare.
1 iulie 1968 – Începutul Uniunii Vamale
Cele 6 state membre ale CEE elimină taxele vamale la mărfuri pe care le importă reciproc și
astfel sunt create, pentru prima dată, condițiile necesare efectuării liberului schimb. Statele
decid, de asemenea, să aplice aceleași taxe la importurile din țările terțe. Schimburile
comerciale între aceste 6 țări și între ele și restul lumii se intensifică rapid.
August 1968 – Primăvara de la Praga este înăbușită
Tancurile sovietice înăbușă scurta „Primăvară de la Praga" a tinerei democrații din
Cehoslovacia.
2.3 1970-1979 O comunitate în creștere – primul val de extindere
Danemarca, Irlanda și Regatul Unit aderă la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 1973, numărul
statelor membre ajungând, astfel, la 9. Războiul arabo-israelian din octombrie 1973
declanșează o criză energetică și probleme economice în Europa. Democrația ia amploare în
Europa, odată cu răsturnarea dictaturilor din Grecia, Portugalia și Spania. Prin intermediul
politicii sale regionale, UE începe să transfere sume foarte mari pentru crearea de locuri de
muncă și dezvoltarea infrastructurii în zonele mai sărace. În 1979, membrii Parlamentului
European sunt aleși pentru prima dată prin vot direct de către cetățeni.

Anii ’70 – Protecția mediului intră pe ordinea de zi

Comunitățile Europene adoptă legi destinate protecției mediului și introduc noțiunea
de „poluatorul plătește”. Iau naștere numeroase ONG-uri de mediu.
1 ianuarie 1973 – De la 6 la 9 țări membre
Odată cu aderarea Danemarcei, Irlandei și a Regatului Unit la Comunitățile Europene,
numărul statelor membre trece de la 6 la 9.
1973 – Criza petrolului lovește Europa
În urma războiului arabo-israelian din octombrie 1973, statele producătoare de petrol din
Orientul Mijlociu impun prețuri foarte mari și își limitează exporturile la câteva țări europene.
Această situație generează probleme economice la nivelul întregii CEE.
10 decembrie 1974 – Reducerea disparităților dintre regiuni
În semn de solidaritate, liderii CEE convin să creeze un nou fond major în cadrul politicii
regionale europene. Acesta are misiunea de a asigura transferul de resurse financiare de la
regiunile bogate către cele sărace, pentru îmbunătățirea infrastructurii, atragerea de investiții
și crearea de locuri de muncă. În anul următor este creat Fondul european de dezvoltare
regională.
1974-1975 – Noi democrații în Portugalia, Grecia și Spania
Răsturnarea regimului Salazar în Portugalia și prăbușirea regimului militar în Grecia (1974),
precum și moartea generalului Franco în Spania (1975) marchează sfârșitul acestor dictaturi în
Europa. Cele 3 țări se obligă să ia măsurile necesare pentru a fi conduse de guverne
democratice – un pas important pe calea aderării la Comunitățile Europene.
Iunie 1979 – Primele alegeri prin vot direct pentru Parlamentul European
Pentru prima dată, membriiParlamentului European sunt aleși direct de către cetățenii
europeni. Înainte aceștia erau delegați de parlamentele naționale. Europarlamentarii fac parte
din grupuri politice paneuropene și nu din delegații naționale.

2.4 1980-1989 Schimbarea la față a Europei - căderea regimurilor

comuniste
Sindicatul polonez, Solidarność (Solidaritatea) și liderul său, Lech Walesa, devin celebri în
Europa și în lume în urma grevelor personalului de pe șantierul naval Gdansk, din vara anului
1980, pentru drepturile lucrătorilor și schimbare politică. În 1981, Grecia devine cel de-al 10-
lea membru al Comunităților Europene, fiind urmată, 5 ani mai târziu, de Spania și Portugalia.
Sfârșitul deceniului este marcat de prăbușirea regimurilor comuniste din centrul și estul
Europei.
August 1980 – Greve ale muncitorilor de pe șantierul naval pentru mai multe drepturi
Muncitorii de pe șantierul naval din orașul polonez Gdansk, conduși de la Lech Walesa, intră
în grevă pentru a obține mai multe drepturi. Urmează alte mișcări similare la nivelul întregii
țări. În luna septembrie, guvernul cedează și ia naștere sindicatul independent Solidarność
(Solidaritatea). Treptat, guvernul își redobândește autoritatea și decretează legea marțială în
decembrie 1981, punând capăt scurtei perioade în care puterea s-a aflat în mâinile poporului
polonez. Efectele acestor proteste se vor face simțite, însă, mai târziu.
1 ianuarie 1981 – Grecia devine a 10-a țară membră
Grecia aderă la Comunitățile Europene. Aceasta devenise eligibilă începând cu 1974, anul
răsturnării regimului militar și al instaurării democrației.
28 februarie 1984 – Primul program european de cercetare
Informatica și robotica ne revoluționează modul de a trăi și de a lucra. Pentru a rămâne în
avangarda inovării, Comunitățile Europene adoptă în 1984 programul „Esprit", primul dintr-
un lung șir dedicat cercetării și inovării la nivel european.
1 ianuarie 1986 – Doi noi membri – Spania și Portugalia
Spania și Portugalia aderă la Comunitățile Europene, numărul statelor membre ajungând la
12.
Februarie 1986 – Către o piață unică
Deși taxele vamale au fost eliminate în 1968, schimburile comerciale dintre statele membre se
lovesc încă de obstacole. Acestea constau, în principal, în diferențele existente la nivelul
reglementărilor naționale. Actul Unic European prevede un amplu program cu o durată de 6
ani, vizând eliminarea obstacolelor și crearea pieței unice. Actul, care intră în vigoare la 1
iulie 1987, conferă, de asemenea, mai multă putere Parlamentului European și consolidează
competențele Comunităților Europene în domeniul protecției mediului.
13 iunie 1987 – Lansarea programului Erasmus
Este lansat programul Erasmus, care oferă burse studenților doritori să învețe într-o altă țară
europeană. De atunci, peste 10 milioane de persoane au beneficiat prin acest program de șansa
de a studia, de a se forma, de a face voluntariat sau de a dobândi experiență profesională în
străinătate.
9 noiembrie 1989 – Căderea Zidului Berlinului
Cade Zidul Berlinului și pentru prima dată după 28 de ani se deschid granițele dintre
Germania de Est și cea de Vest. Germania se reunifică după mai mult de 40 de ani și partea de
est aderă la Comunitățile Europene în octombrie 1990

2.5 1990-1999 O Europă fără frontiere

În 1993, este lansata piața unică, cu cele „patru libertăți” pe care le oferă: libera circulație a
persoanelor, mărfurilor, serviciilor și capitalurilor. Anii ’90 reprezintă, de asemenea, deceniul
a 2 tratate – Tratatul privind Uniunea Europeană sau Tratatul de la Maastricht (1993)
și Tratatul de la Amsterdam (1999). Austria, Finlanda și Suedia aderă la UE în 1995, în timp
ce un mic sat din Luxemburg, Schengen, dă numele său acordului care le va permite treptat
europenilor să călătorească în multe regiuni ale UE fără a li se verifica pașapoartele la graniță.
1991 – Destrămarea Iugoslaviei
În Balcani, Iugoslavia începe să se dezmembreze. Războaiele care urmează se soldează cu
zeci de mii de victime și durează aproape tot deceniul următor.
7 februarie 1992 – Tratatul de la Maastricht
La Maastricht (Țările de Jos), se semnează Tratatul privind Uniunea Europeană. Este un
moment deosebit de important, întrucât tratatul stabilește norme clare pentru viitoarea monedă
unică, pentru politica externă și de securitate și pentru o cooperare mai strânsă în
domeniul justiției și afacerilor interne. „Uniunea Europeană” este creată oficial prin acest
tratat, care intră în vigoare la 1 noiembrie 1993.
1 ianuarie 1993 – Lansarea pieței unice
Sunt instituite piața unică și cele 4 libertăți ale sale: libera circulație a persoanelor, mărfurilor,
serviciilor și capitalurilor. Din 1986 au fost adoptate sute de acte legislative legate de
impozitare, reglementări comerciale, calificări profesionale și alte obstacole aflate în calea
deschiderii frontierelor. Este amânată totuși libera circulație a anumitor servicii.
1 ianuarie 1994 – Este creat Spațiul Economic European
Intră în vigoare Acordul de instituire a Spațiului Economic European (SEE), extinzând piața
unică la țările AELS. Astăzi, persoanele, mărfurile, serviciile și capitalul pot circula în cele 30
de țări ale SEE (UE-27 plus Islanda, Liechtenstein și Norvegia). Elveția nu participă la SEE,
dar are acces la piața unică.
1 ianuarie 1995 – UE câștigă 3 noi membri: Austria, Finlanda și Suedia
Austria, Finlanda și Suedia aderă la UE. Cele 15 state membre acoperă, acum, aproape toată
Europa de Vest.
26 martie 1995 – Începe să se călătorească fără controale la frontiere în 7 țări
Acordul Schengen intră în vigoare în 7 țări: Belgia, Franța, Germania, Luxemburg, Țările de
Jos, Portugalia și Spania. Cetățenii pot călători între aceste țări fără să fie nevoiți să prezinte
pașaportul la graniță. Până în 2021, au intrat în spațiul Schengen 26 de țări, inclusiv Islanda,
Liechtenstein, Norvegia și Elveția.
2 octombrie 1997 – Tratatul de la Amsterdam
Se semnează Tratatul de la Amsterdam. Acesta se bazează pe realizările Tratatului de la
Maastricht și prevede planuri de reformare a instituțiilor UE, de creștere a rolului Europei în
lume și de suplimentare a resurselor pentru ocuparea forței de muncă și drepturile cetățenilor.
Acordul intră în vigoare la 1 mai 1999.
1 ianuarie 1999 – Ia naștere moneda euro
Moneda euro este introdusă în 11 țări, exclusiv pentru tranzacții comerciale și financiare.
Bancnotele și monedele vor fi introduse ulterior. Primele țări din zona euro sunt: Austria,
Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Portugalia, Spania și Țările de
Jos. Danemarca, Suedia și Regatul Unit hotărăsc să nu participe deocamdată.

2.6 2000-2009 O nouă extindere

Euro este noua monedă de schimb pentru milioane de europeni. Data de 11 septembrie 2001
devine sinonimă cu terorismul internațional după ce trei avioane de linie sunt deturnate și
îndreptate către clădiri din New York și Washington. Țările își intensifică cooperarea în lupta
împotriva criminalității. Diviziunea dintre estul și vestul Europei este înlăturată, odată cu
aderarea la UE, în 2004, a 10 noi țări, urmate de Bulgaria și România în 2007. O criză
financiară lovește economia mondială în septembrie 2008. Tratatul de la Lisabona aduce
instituții moderne și metode de lucru mai eficiente.
26 februarie 2001 – Tratatul de la Nisa
Liderii UE semnează Tratatul de la Nisa. Scopul său este de a reforma instituțiile, astfel încât
UE să poată funcționa eficient cu 25 de state membre și să se pregătească pentru următorul
val major de extindere. Tratatul intră în vigoare la 1 februarie 2003.
11 septembrie 2001 – Atacurile teroriste din Statele Unite
Avioane deturnate de teroriști intră în turnurile gemene ale World Trade Center din New York
și în clădirea Pentagonului din Washington. Mor aproape 3 000 de oameni. Țările UE iau
alături de Statele Unite o poziție fermă în lupta împotriva terorismului internațional.
1 ianuarie 2002 – Se lansează bancnotele și monedele euro în 12 țări ale UE
Bancnotele și monedele euro devin moneda legală în 12 țări UE (Grecia a aderat la zona euro
în 2001, urmată de alte țări în 2002). Tipărirea, baterea și distribuirea acestora constituie o
operațiune logistică de mare amploare. Bancnotele sunt identice pentru toate țările. Monedele
au o față standard, iar cealaltă poartă o emblemă națională.
31 martie 2003 – Operațiuni de menținere a păcii în Balcani
În cadrul politicii sale externe și de securitate, UE efectuează operațiuni de menținere a păcii
în Balcani, mai întâi în fosta Republică iugoslavă a Macedoniei (astăzi Macedonia de Nord) și
apoi în Bosnia și Herțegovina. În ambele cazuri, forțele UE înlocuiesc trupele NATO.
1 mai 2004 – 10 noi țări membre
Cipru și Malta aderă la UE împreună cu 8 țări din Europa Centrală și de Est – Cehia, Estonia,
Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia și Ungaria – punând capăt în sfârșit divizării
Europei după cel de-al Doilea Război Mondial.
29 mai-1 iunie 2005 – Constituția UE
Alegătorii din Franța și Țările de Jos resping Tratatul de instituire a unei Constituții pentru
Europa, semnat de cele 25 de state membre ale UE în octombrie 2004.
1 ianuarie 2007 – UE salută aderarea Bulgariei și a României
Încă două țări din Europa de Est, Bulgaria și România, aderă la UE, numărul statelor membre
ridicându-se, acum, la 27.
13 decembrie 2007 – Tratatul de la Lisabona
Cele 27 de țări membre ale UE semnează Tratatul de la Lisabona, care
modifică tratatele precedente. Acesta este conceput pentru a face ca Uniunea Europeană să
devină mai democratică, mai eficientă și mai transparentă și astfel mai capabilă să rezolve
provocări globale precum schimbările climatice, securitatea și dezvoltarea durabilă. Toate
țările UE ratifică tratatul înainte ca acesta să intre în vigoare la 1 decembrie 2009.
Septembrie 2008 – Criza economică mondială
Economia mondială este lovită de o criză financiară majoră. Problemele încep cu creditele
ipotecare din Statele Unite. Mai multe bănci europene se confruntă și ele cu dificultăți. Criza
determină o cooperare economică mai strânsă între țările UE.
 2.7 2010-2019 Un deceniu dificil
Criza economică globală lovește puternic Europa. În 2012, Uniunea Europeană
primește Premiul Nobel pentru Pace. Războaiele și tulburările din unele țări din restul lumii îi
determină pe cei afectați să-și lase în urmă căminul și să caute refugiu în Europa. UE se află
în fața provocării de a-i lua în grija sa și de a le asigura mijloace de subzistență, respectând, în
același timp, drepturile omului. Schimbările climatice reprezintă un subiect prioritar, iar
liderii politici convin să reducă emisiile poluante. În 2013, Croația devine al 28-lea stat
membru al UE. Cu toate acestea, în cadrul unui referendum din 2016, Regatul Unit votează să
părăsească UE.
2010 – Europa încearcă să găsească soluții pentru criza financiară
În urma crizei economice care a început în 2008, mai multe țări au probleme cu finanțele
publice. Cele 16 țări ale UE care utilizează moneda euro sprijină un plan care să le ajute în
problema deficitelor. UE ajută mai multe țări să facă față dificultăților și pune bazele unei
uniuni bancare, pentru a face sectorul bancar mai sigur și mai fiabil.
10 decembrie 2012 – UE primește Premiul Nobel pentru Pace
Uniunea Europeană primește Premiul Nobel pentru Pace în cadrul unei ceremonii organizate
la Oslo. Premiul recunoaște contribuția de peste 6 decenii a Uniunii Europene la promovarea
păcii și reconcilierii, a democrației și a drepturilor omului.
1 iulie 2013 – Croația devine cel de al 28-lea stat membru al UE
Croația aderă la UE, devenind cel de-al 28-lea stat membru.

Începând cu noiembrie 2015 – Teroriștii atacă Europa

O serie de orașe europene, printre care Paris, Bruxelles, Nisa, Berlin, Londra și Barcelona,
devin ținta atacurilor teroriste. Uniunea Europeană și statele sale membre iau măsuri pentru a
aborda toate aspectele amenințării teroriste.
12 decembrie 2015 – Acordul de la Paris privind schimbările climatice
În cadrul Conferinței ONU de la Paris, 195 de țări încheie un nou acord privind schimbările
climatice, UE jucând un rol central. Acordul cuprinde un plan de acțiune pentru limitarea
încălzirii globale cu cel puțin 2°C față de nivelurile preindustriale.
Decembrie 2015 – Peste un milion de persoane solicită azil în Europa
Pe parcursul anului 2015, peste 1 milion de solicitanți de azil au ajuns în Europa. Mulți dintre
ei au fugit din calea războiului civil din Siria și au nevoie de protecție internațională. Liderii
UE intensifică eforturile de a consolida controalele la frontierele externe și de a reduce
numărul solicitanților de azil, prin cooperarea cu țări învecinate precum Turcia.
23 iunie 2016 – Regatul Unit votează în favoarea ieșirii din UE
În cadrul unui referendum din iunie 2016, 52 % dintre alegătorii din Regatul Unit votează
ieșirea țării lor din Uniunea Europeană, după mai mult de 40 de ani în care a făcut parte din
aceasta. Regatul Unit părăsește Uniunea la 31 ianuarie 2020.

Decembrie 2019 – Către o Europă neutră din punct de vedere climatic

Îngrijorarea publicului cu privire la criza climatică ia proporții odată cu semnalele de alarmă
trase de o mișcare internațională de tineret activă și în creștere. O nouă Comisie își începe
activitatea, cu intenția fermă ca Europa să devină neutră din punct de vedere climatic până în
2050. Pentru aceasta, propune o nouă strategie de creștere, Pactul verde european.

2.8 2020-prezent Pandemia de COVID-19 și calea către redresare

Pandemia de COVID-19 declanșează o urgență majoră de sănătate publică și o încetinire
economică fără precedent. UE și țările sale membre colaborează pentru a sprijini sistemele de
sănătate, pentru a limita răspândirea virusului și pentru a asigura vaccinuri pentru populația
din UE și din afara sa.
Pentru a contribui la sprijinirea redresării, liderii convin asupra celui mai mare pachet de
măsuri de stimulare finanțat vreodată din bugetul UE: accentul se pune pe o redresare
ecologică și digitală, intenția UE fiind de a atinge neutralitatea climatică până în 2050.
Regatul Unit părăsește Uniunea Europeană după 47 ani de la aderare, deschizând un nou
capitol în relațiile sale cu UE.

3.România în UE

3.1 Cronologia relaţiilor României cu UE

1 februarie 1993 Semnarea Acordului de Asociere a României la Uniunea Europeană (UE)

1 februarie 1995  Intrarea în vigoare a Acordului de Asociere la UE
Iunie 1995  România prezintă cererea oficială de aderare la UE
Iulie 1997  Comisia Europeană prezintă  "Opinia asupra cererii oficiale de aderare a
României"
Noiembrie 1998  Comisia Europeană prezintă primul Raport cu privire la progresele
înregistrate de România în îndeplinirea criteriilor de aderare
Decembrie 1999  Consiliul European de la Helsinki decide deschiderea negocierilor de
aderare cu România (alături de alte şase state candidate)
Februarie 2000  Conferinţa Interguvernamentală România-UE. Este lansat, în mod oficial,
procesul de negociere a aderării României la Uniunea Europeană
Decembrie 2002  Consiliul European de la Copenhaga a exprimat sprijinul pentru obiectivul
aderării României la UE în 2007
Iunie 2003  Consiliul European de la Salonic a manifestat susţinerea pentru încheierea
negocierilor de aderare ale României în anul 2004
Decembrie 2003  Consiliul European de la Bruxelles a stabilit calendarul de aderare a
României la Uniunea Europeană: finalizarea negocierilor în 2004,
semnarea Tratatului de Aderare cât mai curând posibil în 2005 şi aderarea
efectivă la Uniunea Europeană în ianuarie 2007. În concluziile Consiliului
European s-a afirmat că aderarea României şi Bulgariei reprezintă
obiectivul comun al Uniunii Europene cu 25 de membri. Pentru prima
dată, într-un document al Consiliului European este afirmat obiectivul
semnării Tratatului comun de aderare al României şi Bulgariei în 2005,
precum şi sprijinul Uniunii Europene în acest sens.
Iunie 2004  Consiliul European de la Bruxelles reconfirmă calendarul de aderare a
 României, în intervalele temporale 2004-2005-2007
Octombrie 2004  La 6 octombrie 2004, Comisia Europeană prezintă Raportul anual 2004
pentru România, precum şi Documentul de Strategie privind perspectivele
procesului de extindere. Documentele afirmă sprijinul ferm al Comisiei
Europene în favoarea încheierii negocierilor de aderare cu România (şi
Bulgaria) până la sfârşitul anului 2004.
Decembrie 2004  Încheierea din punct de vedere tehnic a negocierilor de aderare în cadrul
Conferinţei de Aderare la nivel ministerial din 14 decembrie 2004
Decembrie 2004  Consiliul European de la Bruxelles din 16-17 decembrie 2004 a confirmat
încheierea negocierilor de aderare cu România şi a reafirmat calendarul de
aderare: aprilie 2005 - semnarea Tratatului de Aderare; 1 ianuarie 2007 -
aderarea efectivă.
13 aprilie 2005  România a primit avizul conform al Parlamentului European (PE) pentru
semnarea Tratatului de Aderare. Conform procedurii (art. 49 TUE), forul
democratic european s-a pronunţat la 13 aprilie 2005, cu ocazia sesiunii
plenare, în baza unui Raport de progrese elaborat de raportorul PE pentru
România, Pierre Moscovici. Rezultatul votului din plenara PE: aviz
conform: 497 de voturi pentru, 93 împotrivă, 71 abţineri. Raportul
Moscovici: 564 de voturi pentru, 59 împotrivă, 41 abţineri.
25 aprilie 2005  Semnarea Tratatului de Aderare a României şi Bulgariei la UE, la
Luxemburg
16-17 iunie 2005  Primul Consiliu European la care România a participat în noua sa calitate
de observator
21 iunie 2005  Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Slovacia
26 septembrie
Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Ungaria
2005 
29 septembrie
Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Slovenia
2005 
25 octombrie Publicarea, de către Comisia Europeană, a primului Raport comprehensiv
2005  de Monitorizare pentru România, precum şi a Documentului comun de
Strategie (Composite Paper). Documentele confirmă progresele
importante în pregătirea internă şi măsurile ce urmau a fi luate pentru
asigurarea aderării la 1 ianuarie 2007.
27 octombrie
Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Republica Cipru
2005 
2 noiembrie 2005  Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Republica Elenă
16 noiembrie
Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Estonia
2005 
6 decembrie
Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Republica Cehă
2005 
14
Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Spania
decembrie 2005 
24 ianuarie 2006  Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Malta
26 ianuarie 2006  Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Letonia
16 februarie 2006  Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Marea Britanie
8 martie 2006  Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Portugalia
30 martie 2006  Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Lituania
30 martie 2006 Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Polonia
9 mai 2006 Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Suedia
11 mai 2006 Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Austria
16 mai 2006 Publicarea de către Comisia Europeană a Raportului comprehensiv de
monitorizare 
13 iunie 2006  Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Olanda
19 iunie 2006  Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Finlanda
21 iunie 2006  Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Irlanda
29 iunie 2006 Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Luxemburg
26 septembrie Publicarea de către Comisia Europeană a ultimului Raport de
2006  Monitorizare, în care este confirmată data de 1 ianuarie 2007 ca dată a
aderării României la UE
3 octombrie 2006 Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Franţa
13 octombrie
Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Belgia 
2006 
21 noiembrie
Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Danemarca 
2006 
24 noiembrie
Ratificarea Tratatului de Aderare la UE de către Germania 
2006 
Decembrie 2006  Consiliul European de la Bruxelles din 14-15 decembrie 2006  confirmă
aderarea României la UE la 1 ianuarie 2007 
1 ianuarie 2007  România devine stat membru al Uniunii Europene

La 1 ianuarie 2007, România a devenit stat membru al Uniunii Europene. Calitatea de stat
membru implică atât drepturi, cât şi obligaţii. Toate acestea derivă din tratatele şi legislaţia
adoptate de Uniunea Europeană de la înfiinţare până în prezent, la fel ca în cazul oricărui alt
stat membru al Uniunii Europene.

3.2 România marchează 15 ani de la intrarea în UE. Ce s-a schimbat și ce

restanțe sunt
România face parte din Uniunea Europeană de 15 ani deja, perioadă în care schimbările
au putut fi observate ușor prin îmbunătățirea nivelului de trai. Dar modificările din
această perioadă pot fi evidențiate cel mai bine prin statistici.
Parlamentul celebrează miercuri 15 ani de la intrarea României în Uniunea Europeană,
eveniment la care participă și Jean-Yves Le Drian, ministrul pentru Europa şi Afaceri externe
al Franței, țară care a preluat preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie.

Un sondaj INSCOP realizat în luna ianuarie arată că a crescut percepția românilor privind

avantajele aderării la UE.Astfel, 54,9% dintre români consideră că aderarea României la
Uniunea Europeană a adus mai degrabă avantaje, în timp ce 40,8% consideră că nu. În
privința unui așa-zis ROEXIT se opun majoritatea dintre cei întrebați: 71,7% nu vor ca
România să iasă din Uniunea Europeană, în timp ce 25,2% ar fi de acord și 3,1% nu știu sau
nu răspund. Sondajul mai arată că 63,2% dintre români consideră că, în viitor, România s-ar
dezvolta mai bine din punct de vedere economic dacă ar fi în interiorul Uniunii Europene, în
timp ce 29,4% consideră contrariul.

Dezvoltarea nivelului de trai din ultimii 15 ani poate fi arătat prin câteva date statistice:
 România în UE - atunci și acum

Produs Intern Brut 174 miliarde dolari 248 miliarde dolari

PIB pe cap de locuitor 8.360 dolari 12.896 dolari

Salariul mediu net 1.042 lei 3.517 lei

Rata sărăciei relative 24,6% 23,4%

Rata sărăciei (mai puțin de 5,5 $/zi) 29,5% 10,9% (în 2018)

Speranța de viață 72 ani 76 ani

Nivelul de satisfacție al vieții 49% 65% (în 2019)

Surse: Banca Mondială, INS, Trading Economics

Pe lângă fondurile europene masive primite de România, analistul economic Dragoș Cabat
spune că cei 15 ani de UE „au însemnat investiții străine directe și o echilibrare, o aducere pe
linie a mediului de afaceri concurențial, care a adus beneficii. Extinderea mult mai rapidă a
unei piețe de desfacere pentru produsele românești”.

Restanțele aderării la UE
Dacă intrarea în Uniunea Europeană a adus beneficii precum libera circulație, România are
capitole la care lucrurile încă trenează.

Unul dintre ele este Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV). Pentru că la momentul
aderării România avea nevoie de o reformă judiciară, probleme de corupție la nivel înalt și un
nivel mare de criminalitate organizată, Comisia Europeană a instituit mecanismul de
cooperare și de verificare.

Măsura a fost gândită ca fiind tranzitorie, însă și după 15 ani se discută despre ridicarea MCV.

Elena Calistru, președinte și cofondator al asociației Funky Citizens, spune că România are în
continuare probleme în zona statului de drept, independența justiției și a luptei anticorupție
pentru că nu îndeplinea oricum toate criteriile de aderare.

„Există progrese, dar este clar că eforturile din perioada de preaderare au fost mult mai
intense decât postaderare. În zona asta, România s-a comportat conform vorbei străbune: te-ai
văzut cu sacii în căruță și cam asta a fost. (...) E suficient să ne uităm la discuțiile privind
desființarea SIIJ. Nu există voința politică ca după atâția ani să închidem capitolul Justiție și
Afaceri Interne, ultimul și cel mai greu de care s-a discutat în momentul aderării”, a spus ea,
pentru Europa Liberă.
Un alt capitol restant este intrarea în spațiul Schengen, prevăzut în tratatul de aderare.
Circulația în acest spațiu presupune lipsa controalelor la frontieră, dar țările trebuie să-și
asume, printre altele, responsabilitatea pentru controlul frontierelor externe ale UE.

„Deși partea tehnică de Schengen era aproape îndeplinită - cu semne de întrebare pentru că s-a
văzut că protecția granițelor nu era chiar beton și intră din afara UE avioane cu țigări și
eșuează pe malul Mării Negre șalupe cu tone de droguri - nu ăsta e motivul pentru care n-am
intrat, ci cele din MCV. Până nu se încheie MCV-ul nu ne lasă în Schengen, este o chestiune
politică asumată. Iar pe MCV nu suntem aproape de îndeplinirea condițiilor, uitați-vă ce
tărăboi este pe Secția Specială”, a spus Sorin Ioniță, președintele Expert Forum, pentru
Europa Liberă.

Liderii politici actuali, mai rupți față de UE decât cei de acum 15 ani
În acest moment, perspectivele privind aderarea la Schengen în 2022 sunt mici. Noul premier
Nicolae Ciucă declara la finalul anului trecut că este un obiectiv, dar că nu poate garanta că se
va întâmpla pentru că „nu depinde doar de noi”.

Depinde de politicienii din UE, iar Sorin Ioniță atrage atenția că liderii politici de la București
nu au conexiuni cu ei.

„Ciucă - inexistente, că el nu e din partid. Ciolacu - inexistente, că nu există în Europa, nu

vorbește limbi străine. La PNL nici nu știi de cine să zici. Cîțu nu conduce PNL-ul, oricum
are relații inexistente în Europa. Suntem complet decuplați de familiile de partid,
europarlamentarii lor nu știu să negocieze și nu joacă cu guvernul ăsta. Mai avea Iohannis
niște relații, dar doamna Merkel nu mai e și între timp are o presă execrabilă în Germania
după ce s-a sucit politic și nimeni nu-și explică de ce”, a mai spus el.

Liderii actuali ai României „sunt mai rupți față de UE față de cei de acum 15 ani, ba chiar
acum 20 de ani”.

„Nu cred că a mai fost un alt moment în istoria recentă când absolut toți liderii de la
guvernare nu au niciun fel de cuvânt, de relație. Nici nu cred că știu unde să sune un prieten,
la Bruxelles, la Berlin, la Paris. Zero relații și atunci cum să-ți dea drumul pe o negociere
politică cu Schengen? Pentru că ce trebuia făcut pe MCV n-ai făcut”, a completat președintele
Expert Forum.

Aderarea la zona euro, în impas

Un alt obiectiv important este adoptarea monedei euro, termen prevăzut inițial în 2012 și
amânat succesiv. Perioada de aderare la zona euro este acum undeva peste doi-patru ani.

„E o restanță pentru că nu ne putem îndeplini condițiile, nu pentru că europenii nu ne vor”, a

precizat Dragoș Cabat.
România stă ceva mai bine când vine vorba despre fondurile europene. În cei 15 ani, România
a accesat fonduri europene valoare totală de 70,72 miliarde de euro și a contribuit la bugetul
comunitar cu 24 miliarde euro, arată o analiză StartupCafe.ro.

În privința banilor publici, Elena Calistru menționează că există în continuare tendința ca

achizițiile publice să aibă un risc mare de corupție, iar părți mari din buget sunt cheltuite
discreționar.

„Dacă te uiți indicatorii macroeconomici, la cei de dezvoltare și la cei de transparență, stăm

semnificativ mai bine decât înainte aderare. E clar că apartenența noastră la acest club select
se simte”, spune co-fondatoarea Funky Citizens.

3.3 Consolidarea spațiului Schengen: Bulgaria, România și Croația sunt pregătite

să participe pe deplin la spațiul Schengen

Comisia invită Consiliul să ia fără alte întârzieri deciziile necesare pentru a permite Bulgariei,
României și Croației să participe pe deplin la spațiul Schengen. Într-o comunicare adoptată
astăzi, Comisia face bilanțul progreselor semnificative înregistrate de cele trei state membre în
ceea ce privește aplicarea normelor Schengen.

De ani de zile, aceste state membre au contribuit în mod semnificativ la buna funcționare a
spațiului Schengen, inclusiv în timpul pandemiei de COVID 19 și, mai recent, în contextul
consecințelor fără precedent ale războiului din Ucraina. Deși normele Schengen impun deja
celor trei țări obligații parțiale, controalele la frontierele interne cu aceste state membre nu au
fost eliminate; prin urmare, acestea nu se bucură de toate avantajele care decurg din
apartenența la spațiul Schengen fără controale la frontierele interne. Participarea deplină la
spațiul Schengen este o cerință pentru aceste state membre; prin urmare, ar trebui să li se
permită să adere la spațiul Schengen, având în vedere că îndeplinesc condițiile.

Un spațiu Schengen mai vast va face Uniunea mai sigură, prin protecția consolidată a
frontierelor externe comune ale Uniunii și printr-o cooperare polițienească eficace, mai
prosperă, prin eliminarea timpului pierdut la frontiere și prin facilitarea contactelor personale
și de afaceri, și mai atractivă, prin extinderea semnificativă a celui mai mare spațiu comun
din lume fără controale la frontierele interne.

Bulgaria a instituit o gestionare solidă a frontierelor, cu o supraveghere eficientă a

frontierelor și verificări sistematice la frontiere. Combaterea criminalității transfrontaliere este
un aspect care a primit prioritate în cadrul cooperării polițienești internaționale, inclusiv cu
Europol. Sistemul de informații Schengen este bine stabilit. Bulgaria a demonstrat, de
asemenea, că dispune de structurile necesare pentru a asigura respectarea drepturilor
fundamentale, a garanta accesul la protecție internațională și a respecta principiul nereturnării.

România asigură o gestionare solidă și de înaltă calitate a frontierelor, inclusiv în ceea ce

privește supravegherea frontierelor și verificările sistematice la frontiere, și participă la
cooperarea polițienească internațională. Combaterea migrației neregulamentare și a traficului
de persoane reprezintă două priorități în care România este activă. Sistemul de informații
Schengen este bine stabilit. În ceea ce privește respectarea drepturilor fundamentale, România
dispune de structuri eficace pentru a garanta accesul la protecție internațională, cu respectarea
principiului nereturnării.

Bulgaria și România au încheiat cu succes procesul de evaluare Schengen în 2011. Consiliul a

recunoscut finalizarea procesului de evaluare în două concluzii separate ale Consiliului, însă
de mai mult de 11 ani nu a fost luată nicio decizie a Consiliului privind eliminarea frontierelor
interne. Având în vedere timpul scurs din 2011, în vederea consolidării încrederii reciproce și
recunoscând dezvoltarea normelor Schengen începând din 2011, în luna martie 2022, Bulgaria
și România au emis o declarație comună în cadrul Consiliului. Bulgaria și România au invitat
o echipă de experți pe bază voluntară, sub coordonarea Comisiei, să analizeze aplicarea celor
mai recente evoluții ale normelor Schengen.

Misiunea voluntară de informare, care a avut loc în octombrie 2022, a confirmat că Bulgaria
și România nu numai că au continuat să pună în aplicare noile norme și instrumente, ci au și
consolidat în mod substanțial aplicarea generală a arhitecturii Schengen în toate dimensiunile
sale. În plus, aceste două țări s-au dovedit a avea rezultate exemplare în ceea ce privește
punerea în aplicare a normelor Schengen.

În decembrie 2021, Consiliul a confirmat îndeplinirea de către Croația a condițiilor necesare

pentru a adera la spațiul Schengen fără controale la frontierele interne. Procesul de evaluare a
avut loc în perioada 2016-2020. Acesta a inclus o vizită țintită desfășurată cu succes în 2020
pentru a verifica punerea în aplicare a acțiunilor în domeniul gestionării frontierelor externe.
Croația a depus eforturi considerabile pentru a se asigura că în cadrul controalelor la
frontierele externe sunt respectate obligațiile în materie de drepturi fundamentale. În special,
în iunie 2021, Croația a instituit un mecanism independent de monitorizare care asigură
monitorizarea independentă a drepturilor omului în cadrul operațiunilor legate de frontiere în
care sunt implicați migranți și solicitanți de azil. Mecanismul implică în mod direct părțile
interesate croate și este ghidat de un consiliu consultativ independent. Croația a fost primul
stat membru care a instituit un astfel de mecanism. La 4 noiembrie 2022 a fost semnat un nou
acord care prelungește și consolidează mecanismul independent de monitorizare. Acest nou
acord reflectă pe deplin toate recomandările emise de consiliul consultativ la 27 octombrie
2022.

Etapele următoare

Sub conducerea președinției cehe, la 8 decembrie, Consiliul Justiție și Afaceri Interne va vota
cu privire la participarea deplină a Bulgariei, României și Croației la spațiul Schengen fără
controale la frontierele interne.

Context

Spațiul Schengen este cel mai mare spațiu de liberă circulație din lume, la care participă în
prezent 22 de țări din UE (Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia,
Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Portugalia, Spania, Suedia, Republica Cehă, Estonia,
Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia și Slovenia), precum și 4 țări asociate din
afara UE (Norvegia, Islanda, Elveția și Liechtenstein). Irlanda menține o clauză de
neparticipare la eliminarea controalelor la frontierele interne.

Țările care doresc să adere la spațiul Schengen trebuie să facă obiectul unei serii de evaluări
Schengen care să confirme dacă acestea îndeplinesc condițiile necesare pentru aplicarea
normelor Schengen. Odată ce misiunile de evaluare Schengen confirmă faptul că statul
membru respectiv este pregătit să adere la spațiul fără controale la frontierele interne, este
necesară aprobarea unanimă din partea tuturor celorlalte state membre care aplică integral
acquis-ul Schengen. Parlamentul European trebuie, la rândul său, să își dea aprobarea.

La 10 noiembrie 2022, Parlamentul European a emis un aviz favorabil cu privire la Proiectul

de decizie a Consiliului privind aplicarea integrală a acquis-ului Schengen în Croația. La 18
octombrie 2022, Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care a invitat Consiliul să
permită aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen.
Bibliografie
1. https://european-union.europa.eu/principles-countries-history/history-eu_ro
2. https://romania.representation.ec.europa.eu/despre-noi/scurt-istoric-al-relatiilor-dintre-
romania-si-uniunea-europeana_ro
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Integrarea_Rom%C3%A2niei_
%C3%AEn_Uniunea_European%C4%83
4. https://www.mae.ro/node/1542
5. https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/ro/ip_22_6945