Curriculum la decizia scolii

realizări şi perspective
în planul reformei în învăţământ.
Tipuri de activităţi opţionale, elaborarea temelor
ţinând cont de profilul clasei şi nivelul de înţelegere al elevilor

Motto:
„În limitele impuse, cu resursele existente,
într-un ritm propriu, bazaţi pe convingerea
că toate au un început, să încercăm să facem
singuri ceea ce aşteptăm de la alţii” .

Termenul de curriculum, tot mai frecvent întâlnit în literatura de

specialitate, cunoaşte un evantai de conotaţii. Definirea sau caracterizarea
lui întâmpină multe dificultăţi. Ele se datorează, îndeosebi, extensiunii
variabile a sferei fenomenelor pe care le include. Definiţiile pe care le
vom enumera din multele posibile, sunt edificatoare, din acest punct de
vedere: el, curriculum, cuprinde definiţia obiectivelor învăţământului,
conţinuturile, metodele (inclusiv evaluarea), mijloacele (inclusiv
manualele) şi dispoziţiile privitoare la formarea adecvată a educatorilor.
Termenul de curriculum are astăzi o foarte mare răspândire, el fiind
purtătorul unei concepţii noi despre selecţionarea şi organizarea învăţării
într-o anumită clasă, pentru un anumit număr de discipline sau pentru un
anumit model. În sens restrâns funcţia curriculumului este cea a
„specificării conţinuturilor”.
După cum se constată, sensurile acestui termen sunt destul de greu
de armonizat şi de a le găsi un numitor comun.
La una din extreme termenul desemnează un „proiect” conceput în
prealabil, care acoperă toate componentele unei acţiuni educaţionale:
obiective, conţinuturi, strategii, evaluare; la cealaltă extremă termenul se
referă în mod concret la organizarea şi structurarea conţinutului
procesului de învăţământ pentru un modul concret: ciclu şcolar, clasă,
obiect de învăţământ, capitol, temă, lecţie etc.; aspecte consemnate
programele şcolare. Acest din urmă sens se înscrie în perimetrul predării
şi presupune, cu preponderenţă, o nuanţă pedagogică.
Având în vedere finalităţile acţiunii educaţionale de dezvoltare a
creativităţii umane se impune în mod necesar un conţinut informaţional
care urmează să fie selecţionat, structurat şi transmis în procesul de
învăţământ. Evident că toate aceste operaţii urmează să fie astfel
concepute încât să contribuie la înfăptuirea dezideratelor pe care le
incumbă stimularea şi exprimarea creativităţii, ca disponibilitate şi
trăsătură general – umană.
În consecinţă, proiectarea conţinutului procesului de învăţământ
urmează să se realizeze în funcţie de două coordonate fundamentale:
• valorificarea cuantumului informaţional pe care ni-l oferă memoria
socială, respectiv datele şi descoperirile condensate în întreaga paletă de
domenii ale creaţiei umane universale şi naţionale;
• asigurarea stimulării şi dezvoltării potenţialului şi capacităţilor
creative ale celor angrenaţi în procesul de învăţământ.

CURRICULUM LOCAL ŞI CURRICULUM LA DECIZIA ŞCOLII

Aplicarea planurilor-cadru în şcoli şi trasformarea acestora în

scheme orare concrete, specifice, presupune o succesiune de operaţii
manageriale care vizează interacţiunea şi cooperarea între şcoli, elevi,
părinţi, autorităţi locale, rezultatul acestui complex de acţiuni fiind
curriculumul la decizia şcolii. Conform legislaţiei în vigoare fiecare
şcoală elaborează în acest scop un proiect curricular al şcolii, în care
stabileşte şi filiera profilurilor şi specializările pe care doreşte să le ofere
sau să le dezvolte. Acest proiect se menţine în limitele referenţialităţii şi
orientărilor de principiu ale şcolii, stabilite în proiectul de dezvoltare
instituţională. Proiectul curricular al şcolii se conturează treptat în urma
consultărilor şi dezbaterilor cu întregul personal didactic al şcolii şi fiind
o problemă de specialitate este elaborat de Consiliu pentru Curriculum,
care cuprinde şefii comisiilor metodice de specialitate şi este un
organism decizional coordonat de consiliul de administraţie al şcolii şi de
directorul unităţii având atribuţii ulterioare în ceea ce se cheamă
dezvoltare şi diversificare curriculară la nivel de şcoală în anul următor.
Proiectul curricular al şcolii rezultat, trebuie să fie realist, să
cuprindă rezultatul negocierilor cu autorităţile locale care cunosc situaţia
socio–economică a judeţului, oraşului, comunei au o imagine asupra
 dezvoltării ulterioare a zonei şi pot estima care vor fi nevoile pieţei de
muncă, interesele agenţilor economici astfel încât să se poată realiza
integrarea optimă a tinerilor în societatea adulţilor. Dacă autoritatea
locală are interese şi nevoi vizând sprijinirea unui domeniu al activităţii
socio-economice (ex. agroturism pentru zonele montane, protecţia
mediului înconjurător pentru zonele intens industrializate şi cu surse
majore de poluare, tradiţii populare pentru zonele rurale izolate) atunci
aceasta poate solicita şcolilor de pe aria sa de gestiunare administrativă
cuprinderea unei/unor discipline cu un conţinut ştiinţific. Această ofertă
specifică unei arii teritorial-administrative şi care este cuprinsă în oferta
tuturor unităţilor de învăţământ cu aceeaşi propunere reprezintă
curriculum local. Prin proiectul curricular al şcolii, elaborat de Comisia
pentru Curriculum, şcoala îşi poate construi propria identitate şi poate
informa comunitatea căreia i se adresează, care este tipul de formare şi
educare pe care îl oferă şi care sunt avantajele frecventării şcolii
respective. Există în acest sens, trei direcţii de acţiune:
• decizia asupra modului de administrare şi gestionare a Planului-cadru
de învăţământ la nivel de şcoală: stabileşte dimensiunea procentuală a
curriculum-ului de bază (trunchi comun şi curriculum-ul opţional fără a
depăşi în jos limitele fixate în privinţa trunchiului comun;
• opţiunea pentru recurgerea la „benzile de toleranţă” ale curriculum-
ului nucleu: curriculum-nucleu extins şi curriculum-nucleu aprofundat;
• construirea şi conceperea efectivă a curriculum-ului, propunerea
temelor de opţional şi luarea deciziilor asupra disciplinelor opţionale
originale în virtutea culturii organizaţionale a resurselor proprii, a
intereselor educabililor şi părinţilor, a specificului zonei şi chiar prin
prisma specificului şcolii însăşi în zonă şi comunitate.
Curriculum-ul la decizia şcolii se poate realiza în următoarele
moduri:
• Curriculum extins – şcoala urmează sugestiile oferite de autoritatea
centrală;
• curriculum aprofundat – şcoala aprofundează zona curriculum-ului
de bază, dezvoltarea unor teme (capitole din conţinuturile prevăzute de
programele şcolare, dacă această dezvoltare răspunde nevoilor reale ale
elevilor.
• Curriculum elaborat de şcoală – şcoala proiectează şi construieşte
în zona trans- şi interdisciplinară
Consiliul de administraţie va prezenta oferta curriculară a şcolii care
va cuprinde curriculum de bază, pachetele de opţional local şi/sau la
 decizia şcolii.
Oferta curriculară va cuprinde:
• enunţarea finalităţilor şi obiectivelor şcolii;
• tematica oferită, însoţită de obiectivele specifice;
• sistemul de evaluare internă al şcolii particularizat ofertei;
• metodologia de opţional (pentru părinţi şi elevi) şi selecţie a
elevilor.
Pentru faza iniţială a procesului (an şcolar 1998-1999) pachetele de
opţional au preluat şi o parte din cele cuprinse de MEN, dar în multe şcoli
s-a optat şi pentru pachete specifice şcolii. De asemenea, este necesar ca
oferta globală de opţiune realizată de şcoală să reprezinte cel puţin dublul
numărului de ore faţă de posibilitatea de opţiune a elevilor.
Opţionalul deschide noi perspective creativităţii la nivelul practicii
şcolare învăţătorilor, profesorilor devenind astfel „un conceptor al
curriculum-ului”, el orientându-şi proiectarea pornind de la obiective clar
definite pe care le va urmări pe toată durata desfăşurării opţionalului,
sprijinindu-se pe vehicularea unor conţinuturi accsesibile elevului,
conţinuturi construite de către elev prin aplicarea unor strategii didactice
centrate pe nevoile, interesele, deprinderile şi abilităţile existente/aşteptate.
Opţionalul poate fi:
• opţional la nivelul disciplinei care cuprinde:
• activităţi, module, teme care nu fac parte din programele şcolare
propuse de autoritatea centrală;
• disciplină care nu este prevăzută pentru o anumită clasă sau ciclu
curricular;
• opţional la nivelul ariei curriculare care cuprinde:
• o temă interdisciplinară care explică cel puţin două discipline dintr-o
arie;
• obiectivele de referinţă ale noii teme vor respecta obiectivele cadru
ale fiecărei discipline componente;
• opţional la nivelul mai multor arii curriculare, cuprinde:
• o temă proiectată pornind de la un obiectiv transdisciplinar sau
interdisciplinar;
• conţinuturile opţionale rezultă din intersectarea unor segmente de
discipline care aparţin ariilor curriculare diferite.

Aplicarea planurilor-cadru pentru toate nivelurile de şcolarizare

permite decongestionarea şi flexibilizarea programului şcolar prin:
• creşterea progresivă în funcţie de vârstă a predării disciplinelor şi
activităţilor cuprinse în curriculum la decizia şcolii, care permite elevilor
să-şi dezvolte abilităţi şi deprinderi pe acele arii curriculare care
reprezintă interesul său major;
• renunţarea la caracterul excesiv teoretizant al programelor şi
manualelor simultan cu creşterea caracterului aplicativ al cunoştinţelor şi
activităţilor;
• atingerea obiectivelor în şi prin activităţile desfăşurate în clasă;
• stimularea motivaţiei elevilor pentru învăţare;
• creşterea responsabilităţii elevilor şi a şcolii pentru calitatea şi
finalităţile procesului de educaţie în şcoală.

Diferenţierea curriculară vizează adaptarea procesului de predare-

învăţare la „posibilităţile aptitudinale, la nivelul intereselor cognitive,
la ritmul şi stilul de învăţare al elevului”. Această strategie diferenţiată
redă trecerea de la „o şcoală pentru toţi” la „o şcoală pentru fiecare”,
trecere care poate fi realizată tocmai prin posibilităţile oferite de
proiectarea şi aplicarea onestă a curriculum-ului la decizia şcolii şi în
condiţiile în care au loc într-adevăr trecerea de la centrarea pe
conţinuturi la centrarea pe nevoile şi interesele elevului.
Programa de opţional poate avea o structură diferită în funcţie de
ciclurile curriculare, finalităţile învăţământului, particularităţile unităţii
şcolare. Pentru elaborarea programelor de opţional cea mai simplă şi
eficientă este cea propusă de Ligia Sarivan în lucrarea „Repere pentru
proiectarea opţionalelor” şi în documentele difuzate de atelierele de
formare organizate de Minister şi de Consiliul Naţional pentru
Curriculum.
Educaţia nu exclude existenţa unor procese în care se pot aplica
anumite principii generale acumulându-se experienţă şi furnizându-se
astfel modele care au funcţionat în alte cazuri similare.
„În educaţie, a face înseamnă nu atât a şti să faci, cât mai ales a
căuta să faci, iar a continua nu include a reface pentru a aspira la un
nou şi ulterior a face.” Toate acestea explică raţiunea de a fi a
curriculum-ului în educaţie, care în teorie îşi caută mai ales forma, iar în
practică îşi caută în mod special conţinutul.

BIBLIOGRAFIE:
• Ioan Nicola, Tratat de pedagogie, Ed. Aramis,
• MEC, Institutul de Ştiinţe Educaţionale, Managementul
educaţional, pentru institutele de învăţători.