Capitolul 4 – Explorarea

Autorul deschide capitolul cu doua constatari importante:

1. Toate animalele au instintinctul explorarii insa unele l-au dezvoltat mai mult decat altele. Exista
animale specializate si animale nespecializate. Furnicarul animal specializat pe consumul unei
singure specii, nu are nevoie sa exploreze deoarece sursa lui de hrana este tot timpul prezenta.
Animalele Oportuniste cele nespecializate care consuma o varietate de plante si animale, sunt
mereu in cautarea unor noi surse din cauza nesigurantei. Trebuie sa cerceteze si sa exploreze
continuu.
2. Nu doar hrana face ca gena exploratoare sa se dezvolte. Este si una a autoapararii. Porcii spnosi
isi permit sa fie neatenti la mediul lor datorita apararii dar mamifelere nespecializate nu. Trebuie
sa cunoasca mediul ca sa stie unde sunt caile de scapare

 ATUNCI DE CE SA DEVII ANIMAL NESPECIALIZAT? Raspunsul consta in versatilitate. O alteratie in

mediu lasa animalul specializat fara resurse.

Maimuta = cea mai oportunista dintre animalele nespecializate iar omul este cea mai curioasa maimuta.
De ce? Toate maimutele sunt curioase la nastere dar pe masura ce imbatranesc isi pierd din curiozitate.
La noi se intareste si se extinde in maturitate. Suntem neofili – Iubitori de nou. Acest instinct este atat de
puternic incat in copilarie parintii trebuie sa restrictioneze copii in a explora lucrile periculoase.

Copii de cimpanzei ca si cei de om sunt fascinati de jucariile noi+inventeaza jocrui simple – DAR EXISTA
DIFERENTE. Cimpanzeii nu pot cladi pe acest inceput puternic. Ex> Pictatul: Atat copii umani si cei de
cimpanezeu daca li se pune in fata un creion si o foaie de hartie vor avea instinctul sa deseneze. De ce?
Principiul care sta la baza investigarii = recompensa.  principul recompensei marite. Efort putin pentru
o recompensa extraordinara. Desenatul ofera aceasta recompensa pentru ca asteptarea puilor este de a
scoate un sunet cand izbesc creionul de foaie de hartie, dar acestea creaza si o imagine vizuala. De la 2
ani atat copii cat si cimpanzeii ajung sa transforme majgalitul in forme. Cercuri contururi dar cimpanzeul
nu poate merge mai departe. Copilul incepe sa deseneze in interiorul cercului linii si creeaza o fata. Are
loc revelatia recunoasterii, dar Pana la 5-8 ani faza abstracta a desenelor nu dispare complet.

De ce exista aceasta diferentiere? Desenele maimutei fara par ajung sa nu mai fie coordonate de
principiul explorarii vizuale ci un act al comunicarii.

Acesta este doar un exemplu folosit de autor si cel mai detaliat. Insa mai vorbeste si despre alte activitati
cum ar fi explorarea sunetului, dansul, scrierea, Pentru noi aceste activitati au potential de explorare si
in maturitate daca li se adauga si functia secundara si anume de a produce bani. Ele apar toate ca o
prelungire in viata adulta ale modelelor jocului infantil fie ca impunere ale regulilor jocului asupra
sistemelor de comunicatie si informare ale adultilor.

Regulile sunt urmatoarele:

1) Sa cercetezi necunoscutul pana devine cunoscut

2) Sa impui repetitia periodica a lucrului cunoscut
3) Sa variezi aceasta repetitie la cat mai multe feluri
4) Sa adancesti repetitille cele mai satisfacatoare
5) Sa le combini si sa le recombini intre ele
 6) Sa faci toate acestea de dragul de a o face – aceasta regula este importanta deoarece
comportamentul explorator are un rol esential si in supravietuire dar acolo este limitat de
cerintele poftelor primale. La noi acesta s-a desprins si a format un instinct de sine statator.

In tot comportamentul de cercetare sunt prezente tendintele neofilice si neofobice. Suntem in

permanent intr-o stare de echilibru instabil intre atractiele contrare catre stimuli noi.

Autorul inchide capitolul prin precizarea unui comportament important in lumea maimutelor goale.
Cand este mic jocul social al copilului este intreptat catre parinti si pe masura ce creste acesta se
indreapta catre alti copii de aceasi varsta. Copilul devine membru al unui grup de joaca juvenil. Aceasta
stare este foarte importanta deoarece va influenta comportamenul ulterior al omului. Daca in grupul
juvenil nu a fost expus la muzica cand va fi adult nu va putea cu usurinta sa se apuce de un instrument.
Daca este indepartat de un grup de joaca acesta va avea probleme de interactiune cu alti oameni. Au
fost create experimente pe maimute acestea fiind scoase dintr-un grup devenind retrasi ca adulti si fara
dorinta de reproducere.

Capitolul 6 - Hranirea

Comportamentul de hranire la oameni pare a fi una dintre cele mai schimbatoare, oportuniste si cultural
influentavile activitati, insa chiar si aici opereaza o serie de principii biologice de baza. Sabloanele sala
ancestrale de culegere a fructelor au trebuit sa se transforme in uciderea prazii in comun. Asta a produs
schimbari in obiceiurile de hranire  Cautarea hranei a trebuit sa devina mai elaborata si organizata.
Impulsul de a ucide a devenit partial independent de impulsul de a manca. Hrana este dusa la camin
pentru a fi consumata. S-a practicat depozitarea etc.

Chiar si cu progresele tehnologice din ultimii ani inca suntem credinciosi acestor obiceiuri  nu sunt
doar simple mijloace culturale ci sunt macar in oarecare masura caracteristici biologice adanc
inradacinate ale speciei noastre

Vanatoarea: Odata cu revolutia agricola majoritatea adultilor au ramas fara rolul de vanator. Munca a
inlocuit vanatoarea dar a pastrat multe din trasaturile de baza. Deplasarea regulata de acasa la
terenurile de vanatoare, activitate predominant mascultina si da posibilitatea interactiunii dintre
masculti si posibilitatea activitatii in grup. Impica asumarea de riscuri si strategii. Cand pseudovanatorul
se relaxeaza el se duce la cluburile masculine din care femeile sunt excluse.

Desi munca a inlocuit vanatoarea in zilele noastre ea nu a eliminat complet formele primitive de
exprimare ale acestui implus. Chiar acolo unde nu exista o scuza economica, urmarirea unui animal de
prada inca persita. Vanatoarea si pescuitul. Motivatia acestor activitati se leaga mai mult de infrangerea
rivalitatilor decat de doandirea prazii. Esenta vanatorii spotive este ca prazii i se acorda o sansa cinsita
de a scapa deci este o insuficienta asumata. Este jocul de-a vanatoarea.

La o examinare a structurii noastre pe clase sociale se constata ca atat vanatoare sportiva cat si jocurile
de noroc sunt practicate mai mult de clasele din varful si de la baza piramidei, mai mult decat clasele de
mijloc, pentru ca sunt expresii ale impulsului fundamental de vana. Munca a devenit principalul
inclocuitor al vanatorii dar in aceasta calitate ea a deservit mai mult clasele mijlocii. Pentru masculul
obisnuit al clasei inferioare natura muncii care i se cere este prea mica masura adecvata cerintelor
impulsului de a vana. E prea repetitiva prea prezivibila. Din aceasta cazua masculii claselor de jos si
masculii claselor superioare care nu muncesc o mare nevoie de a da expresie impulsului de a vana.
Uciderea: Acest element isi poate gasi un anumit grad de exprimare in activitatile inlocuitoare ale
muncii, vinatorii sportive si jocurilor de noroc. La vanatoarea sportiva actiunea de a ucide se mai petrece
inca in formarea sa initiala dar in contextele muncii si jocului de noroc ea este transformata in momente
de triumf simbolic caruia li lipseste violenta actului fizic. Impulsul de a ucide este prin urmare
considerabil modificat in modul nostru de viata actual - Cu exceptia sporturilor sangeroase ex coridele.

Masa propriuzisa: Noi nu suntem primate tipice. Evolutia noastra carnivora a modificat intregul sistem.
O carnivora tipica isi ofera placerea unor mese copioase bine distanta in timp si este clar ca acestui
sablon ii corespundem si noi. Astazi ar fi foarte usor sa revenim la stilul primatelor insa ramanem fideli
orelor de masa bine stabilite, dar nu multi o fac.

De ce ne incalzim hrana si o mancam cat inca e calda?: Autorul prezinta 3 teorii principale. 1.
Temperatura prazii 2. Dantura slaba care s-ar strica daca nu am incalzi mancarea si a o inmuia. DAR Asta
explica de ce gatim dar nu de ce mancam cat este inca cada. 3. Imbunatateste aroma. Asta leaga nu de
trecutul nostru de carnivori ci de indepartatul nostru trecut de primate care au o gama mai variata de
arome. Carnivorele infuleca carnea si nu o mesteca propriuzis. Maimutele sunt foarte sensivile la
nuantele aromenlor din bucatile de grana. O alta particularitate a maimutelor este placerea pentru
dulce. Pe masura ce hrana devine dulce si se coace devine buna de mancat. Noi acordam acestui gust de
vaza mai multa atentie decat celorlate. Avem magazine de dulciuri dar nu magazine de acrituri. Dupa ce
servim o masa mancam ceva dulce. Tendinta este atat de puternica incat poate crea probleme. Intr-un
preparat culinar sunt doua elemente care ni-l fac atractiv: valuarea nutritionala si aromele sale.
Alimentele artificiale sunt facute fara multi nutrienti dar foarte dulci. Le mancam si ne saturam fara a
extrage multi nutrienti. Este periculos in special pentru copiii in crestere.

Autorul inchide capitolul prin adresarea intrebarii de ce nu am abandonat modelul de hrana al

maimutelor sau modelul carnivor. Raspunsul pare a veni din sfera densitatii umane care ne-a impiedicat
sa fim carnivori dedicati complet. Am suplimentat acest aliment cu plante dar nu am eliminat carnea
complet deoarece operatiunile agricole ne oferea prea putina varietate de hrana deci am pastrat
echilibrul dintre carne si produse vegetale.