3.

ELEMENTE DE MECANICA FLUIDELOR SPECIFICE

TRANSMISIILOR HIDRAULICE

3.1 PARTICULARITĂŢI ALE UTILIZĂRII LEGILOR ŞI ECUAŢIILOR

GENERALE DIN MECANICA FLUIDELOR

Proiectarea raţională a elementelor transmisiilor hidraulice şi asocierea lor

corectă necesită cunoaşterea legilor şi ecuaţiilor care descriu mişcarea fluidelor în
domeniile specifice acestor sisteme.

Evoluţia unei particule fluide într-un domeniu dat poate fi definită complet cu
ajutorul a 7 parametri: coordonatele centrului său de greutate, presiunea, densitatea,
temperatura şi viscozitatea. Cele 7 ecuaţii independente necesare sunt: ecuaţia de
mişcare (trei), ecuaţia de continuitate, legea conservării energiei, ecuaţia de stare şi
ecuaţia de variaţie a viscozităţii cu temperatura şi presiunea.

Datorită dificultăţilor matematice, pentru analiza practică a regimului staţionar şi

a celui tranzitoriu din circuitele energetice şi de comandă ale transmisiilor hidraulice, se
utilizează ecuaţia continuităţii şi relaţia lui Bernoulli corespunzătoare mişcărilor
permanente, respectiv semipermanente; se ţine seama de rezistenţele hidraulice
majore introduse intenţionat în circuite în scopul reglării parametrilor funcţionali,
deoarece acestea constituie rezistenţele dominante.

Pierderile de sarcină relativ mici corespunzătoare elementelor de legătură

(tuburi scurte, coturi, ramificaţii etc) sunt considerate în special pentru dimensionarea
conductelor de aspiraţie ale pompelor în scopul evitării cavitaţiei şi a racordurilor
hidromotoarelor amplasate la distanţe mari de pompe.

Totuşi, ecuaţiile de mişcare sunt frecvent utilizate în calculul disipaţiilor

volumice prin interstiţiile de mici dimensiuni ale elementelor hidraulice. De asemenea,
ecuaţiile de mişcare sunt folosite pentru calculul pierderilor de presiune
corespunzătoare rezistenţelor hidraulice introduse în circuite pentru amortizarea
oscilaţiilor hidromecanice de mică amplitudine.

Efectul temperaturii asupra densităţii şi viscozităţii lichidelor este considerat

îndeosebi în cazul curgerilor cu gradienţi termici mari specifice lagărelor utilizate în
construcţia maşinilor hidraulice volumice. În cazul mişcărilor cu gradienţi termici mici,
influenţa temperaturii este introdusă în calcul numai prin evaluarea proprietăţilor
lichidului la temperatura de funcţionare medie globală a sistemului.

Astfel, legea conservării energiei se reduce la relaţia lui Bernoulli, vâscozitatea

este considerată constantă, iar ecuaţia de stare include numai variaţia practic liniară a
densităţii cu presiunea.

1
 3.2 MIŞCAREA ÎN CONDUCTE

3.2.1 Mişcarea laminară

Curgerea permanentă în conductele circulare ale transmisiilor hidraulice este
frecvent laminară, deoarece lichidele funcţionale au o vâscozitate relativ mare,
diametrele conductelor sunt relativ mici, iar vitezele medii nu depăşesc uzual 5 m/s în
scopul limitării şocurilor hidraulice provocate de elementele de distribuţie, reglare şi
protecţie.

Coeficientul lui Darcy se calculează cu relaţia:

deoarece curgerile tehnice se realizează cu variaţii de temperatură.

Legea Hagen-Poiseuille, stabilită pentru curgeri laminare izoterme, corespunde

limitei inferioare a pierderilor de presiune:

Liniaritatea relaţiei dintre debit şi căderea de presiune, caracteristică tuturor

mişcărilor laminare, este foarte utilă în calculul circuitelor hidraulice. Conductele
circulare drepte, având un diametru redus, sunt numite în practică tuburi capilare şi
sunt frecvent utilizate pentru mărirea rigidităţii lagărelor hidrostatice, pentru stabilizarea
elementelor de reglare a presiunii şi debitului, pentru amortizarea oscilaţiilor motoarelor
hidraulice volumice etc.

Totuşi, mişcarea laminară este sensibilă la variaţiile de temperatură care

modifică viscozitatea lichidelor. Acest dezavantaj poate fi esenţial în unele aplicaţii şi nu
poate fi evitat decât prin termostatarea sistemului.

Dimensionarea tuburilor capilare trebuie să respecte în principiu condiţia:

pentru a putea utiliza relaţia Hagen-Poiseuille. Totuşi, rapoarte mult mai mici sunt
satisfăcătoare la numere Re mici, specifice îndeosebi curgerilor alternative de mare
frecvenţă.

Tuburile capilare pot fi realizate şi prin introducerea presată a unui şurub cu

profil triunghiular sau dreptunghiular într-o bucşă cilindrică circulară. Raza de dispunere
a canalului astfel format este mult mai mare decât dimensiunea sa caracteristică,
permiţând calculul pierderii de presiune cu ajutorul relaţiilor stabilite pentru tuburi
profilate drepte.

Pentru o conductă pătrată, de latură b,

2
 În cazul unei conducte având secţiunea de forma unui triunghi echilateral cu
latura b,

În aceste relaţii, L reprezintă lungimea conductei drepte sau lungimea

desfăşurată a tubului curbat.

3.2.2 Mişcarea turbulentă

Conductele metalice, utilizate în transmisiile hidraulice, sunt executate din oţeluri
carbon sau inoxidabile, trase la cald sau la rece, au în mod normal caracteristici
geometrice şi mecanice garantate şi sunt supuse unor operaţii complexe, mecanice şi
chimice, de îndepărtare a oxizilor formaţi în cursul laminării şi prelucrărilor ulterioare
(tăiere, îndoire, sudare). Rugozitatea, astfel obţinută, este relativ mică şi nu creşte în
timp, astfel că din punct de vedere hidraulic conductele transmisiilor hidraulice pot fi
considerate netede.

Coeficientul  se poate calcula cu relaţia lui Blasius:

valabilă pentru 4000 < Re < 100 000.

Relaţia lui Darcy,

poate fi combinată cu relaţia lui Blasius pentru a obţine relaţia practică:

Căderea de presiune în regim turbulent depinde de debit la puterea 1,75. Deci

este de dorit ca mişcarea să fie laminară, dar această condiţie poate conduce la
diametre neeconomic de mari. Căderea de presiune specifică admisă curent este de
0,25 bar/m. În calculele aproximative se poate considera  = 0,025.

3.3 CURGEREA PRIN ORIFICII ŞI FANTE

Orificiile şi fantele constituie un mijloc de bază pentru reglarea parametrilor

funcţionali ai transmisiilor hidraulice şi pentru asigurarea stabilităţii lor. Se vor prezenta
caracteristicile de regim staţionar ale principalelor tipuri de orificii şi fante cu secţiune
fixă sau variabilă, numite în practică drosele.

La numere Re mari, curgerea este turbulentă, căderea de presiune pe orificii şi

fante determinând accelerarea particulelor fluide. La numere Re mici căderea de
presiune este provocată de eforturile tangenţiale corespunzatoare vâscozităţii.

3
 3.3.1 Curgerea turbulentă

Majoritatea curgerilor prin orificiile şi fantele utilizate pentru reglarea transmisiilor

hidraulice se produc la numere Re mari, fiind considerate turbulente.

Se consideră un orificiu circular cu muchie ascuţită (fig.3.1). Particulele de fluid

sunt accelerate între secţiunile 1 şi 2 cu pierderi mici de energie, mişcarea fiind practic
potenţială. Datorită inerţiei particulelor de fluid, aria secţiunii tranversale a jetului este
mai mică decât aria orificiului.

Raportul dintre aria secţiunii contractate, A 2 şi aria orificiului, A0 se numeşte

coeficient de contracţie:

Fig. 3.1- Orificiu circular cu muchie ascuţită

Între secţiunile 2 şi 3 curgerea este turbulentă, producându-se un amestec

violent între jet şi lichidul din aval de orificiu. Energia cinetica acumulată de lichid prin
accelerare nu se mai recuperează, ci se transformă în căldură, astfel că presiunile p 2 şi
p3 sunt practic egale, deşi vitezele medii corespunzătoare diferă. Deci, zona din aval de
orificiu poate fi considerată o evazare bruscă.

Pentru determinarea caracteristicii orificiului, se aplică relaţia lui Bernoulli între

secţiunile 1 şi 2:

unde 1 si 2 sunt coeficienţii lui Coriolis, iar 1-2 - coeficientul pierderii de sarcină locală
în zona de accelerare.

Din ecuaţia de continuitate rezultă:

Admiţând că 1  2  1 se poate calcula viteza medie în secţiunea contractată:

4
 Datorită viscozităţii această viteză este mai mică decât cea teoretică,

coeficientul de viteză,

fiind subunitar, dar foarte apropiat de unitate: c v  0,97 ... 0,98.

Caracteristica de regim staţionar a orificiului poate fi scrisă sub forma:

în care produsul

este coeficientul de debit al orificiului.

O formă echivalentă a caracteristicii orificiului se bazează pe un coeficient global

de pierderi de sarcină :

Coeficientul de contracţie depinde de raportul dintre diametrul orificiului d şi

diametrul conductei D (fig.3.2).

Fig.3.2 – Variaţia coeficientului de contracţie al unui orificiu circular cu muchie ascuţită

în funcţie de raportul d/D

5
 Experimental se constată că valoarea c d  0,61 poate fi utilizată pentru toate
orificiile şi fantele cu muchii ascuţite, indiferent de geometria acestora, dacă A 0 << A1 şi
mişcarea este turbulentă.

Orificiile circulare cu muchie ascuţită sunt utilizate îndeosebi datorită

certitudinii caracteristicii de regim staţionar şi invarianţei coeficientului de debit în raport
cu temperatura, dar sunt scumpe, datorită tehnologiei speciale.

Orificiile lungi (dopuri sau şuruburi perforate) sunt mult mai răspândite datorită
simplităţii execuţiei. Coeficientul lor de debit depinde de numărul Reynolds echivalent:

în care D este diametrul iar L – lungimea orificiului.

Dacă Ree  50,

şi pentru Ree  50:

Fig.3.3 – Variaţia coeficientului de debit al unui orificiu lung

în funcţie de raportul d/D

3.3.2 Curgerea laminară

La căderi mici de presiune sau temperaturi scăzute, numărul Re poate fi

suficient de mic pentru ca mişcarea prin orificii şi fante să devină laminară. Acest regim
apare în special în cazul rezistenţelor hidraulice introduse în circuite pentru amortizarea
oscilaţiilor de mică amplitudine.

Analiza comportării orificiilor în regim turbulent nu poate fi extinsă în cazul

regimului laminar. Totuşi, dacă se reprezintă variaţia coeficientului c d în raport cu
se constată (fig. 3.4) o liniaritate a curbei la Re < 10, adică
6
 Fig.3.4 – Variaţia coeficientului de debit al unui orificiu cu muchie ascuţită în funcţie de

Mărimea  se numeşte coeficient de debit laminar şi depinde de geometria

orificiului sau fantei.
Pentru orificii circulare cu muchie ascuţită  = 0,2, iar pentru fante
dreptunghiulare cu muchie ascuţită  = 0,157. Acestor valori le corespund relaţiile
stabilite de Wuest :

pentru orificii circulare de diametru d şi

pentru fante dreptunghiulare de lungime a şi lăţime b.

3.3.3 Rezistenţe hidraulice variabile

Droselele variabile se realizează prin acoperirea unui orificiu sau a unei fante cu
ajutorul unui obturator mobil care poate fi poziţionat precis.

a) Cel mai utilizat element din aceasta categorie este "droselul cu sertar
cilindric", format dintr-o bucşă prevazută cu două camere toroidale şi un obturator
cilindric numit sertar, prevăzut cu o degajare toroidală (fig.3.5).

Fig.3.5 – Drosel cu sertar cilindric

Deplasarea axială a sertarului crează o fantă inelară de lăţime variabilă. La

deschideri mici, (x/d < 0,1), în regim turbulent, coeficientul de debit este practic
constant (cd = 0,61) dacă muchiile între care se produce curgerea sunt ascuţite.
Tranziţia de la curgerea laminară la cea turbulentă se produce la Re t = 260. Unghiul 

7
format de jetul axial-simetric cu axa sertarului este de cca 69 o. Acest tip de drosel este
larg întrebuinţat în construcţia distribuitoarelor, supapelor şi a altor elemente ale
transmisiilor hidraulice datorită simplităţii constructive şi forţei de comandă relativ mici.
În poziţia închis forţa necesară pe sertar este nulă, avantaj major în comparaţie
cu alte tipuri de drosele. În plus, sertarul "deschis" are tendinţa de a se "închide" sub
acţiunea forţei hidrodinamice. Aceasta se calculează cu teorema impulsului aplicată
pentru suprafaţa de control axial-simetrică S din fig.3.6:

Fig.3.6 – Schemă pentru calculul forţei hidrodinamice pe un sertar cilindric

Proiectând această ecuaţie vectorială după direcţia axei sertarului, rezultă:

sau

deci,

Aceasta este forţa cu care sertarul, prin umerii săi, acţionează asupra lichidului
din suprafaţa de control. Rezultanta forţelor de presiune pe sertar, Fh, este orientată în
sens contrar, tinzând să readucă sertarul în poziţia neutră. Apariţia acestei forţe se
explică prin asimetria repartiţiei presiunii pe umerii sertarului (fig.3.7).

8
 Fig.3.7 – Repartiţia presiunii pe umerii unui sertar cilindric

La cădere de presiune constantă pe drosel, forţa hidrodinamică are caracterul

unei forţe elastice:
Fh = Khx

unde Kh=2dcdcvcos(p1-p2). Mărimea Kh se numeşte rigiditatea hidraulică a

orificiului. Forţa hidrodinamică poate atinge valori importante. De exemplu, pentru d 

25 mm, x 2,5 mm şi p1 - p2  
200 bar, Fh 1681 N.
Acest calcul evidenţiază faptul că sertarele de diametru mare nu pot fi
comandate manual.

b) Droselul cu obturator sferic (fig.3.8) este format dintr-un scaun cu muchie

ascuţită sau conic şi o bilă de rulment, ghidată radial şi axial. Datorită simplităţii şi
posibilităţii de închidere etanşă, acest obturator este larg utilizat în practică, mai ales în
structura supapelor de limitare a presiunii. Marele dezavantaj al obturatorului sferic
este tendinţa sa de a oscila lateral sub acţiunea forţelor de presiune hidrodinamice.
Uzual, raportul dintre raza sferei, R, şi raza scaunului, r, este R/r = 1,3, la deschideri
mici aria de curgere fiind: A(x)  1,5 R x, x fiind deplasarea axială a sferei.

Fig.3.8 – Drosel cu obturator sferic

c) Droselul cu obturator conic (fig.3.9) permite varierea fină a secţiunii de

curgere, fiind utilizat pentru reglarea vitezei motoarelor hidraulice volumice, pentru
frânarea cilindrilor hidraulici la cap de cursă, ca amortizor de oscilaţii hidromecanice
etc. De asemenea, obturatorul conic este larg raspândit în structura supapelor de
limitare a presiunii. La deschideri mici,

A(x)  2R sin x,

iar coeficientul de debit depinde de unghiul .

Fig. 3.9. Drosel cu obturator conic (ac)

9
 d) Obturatorul plan (fig.3.10) este utilizat în construcţia diferitelor variante de
rezistenţe hidraulice reglabile, dar aplicaţia sa fundamentală în domeniul transmisiilor
hidraulice este potenţiometrul hidraulic (fig.3.11).

Fig. 3.10. Drosel cu obturator plan.

De fapt, acesta este un amplificator mecanohidraulic de forţă, format dintr-un

orificiu fix cu muchie ascuţită, un ajutaj cu acoperire variabilă şi un cilindru hidraulic cu
simplu efect şi revenire elastică.

Fig. 3.11. Potenţiometrul hidraulic simplu:

a) schema de principiu; b) schema echivalentă.

Pentru a stabili comportarea în regim staţionar a amplificatorului se utilizează

următoarele patru relaţii:
- caracteristica de regim staţionar a orificiului fix;
- caracteristica de regim staţionar a orificiului variabil;
- ecuaţia continuităţii;
- ecuaţia de echilibru static a pistonului cilindrului hidraulic.

Orificiul fix este alimentat la presiune constantă p s de o sursă a cărei presiune nu

depinde de debitul furnizat.

10
 Caracteristica orificiului fix este:

unde do este diametrul orificiului; cd0 - coeficientul de debit;  - densitatea lichidului; pc -

presiunea în aval de orificiul fix.

Caracteristica orificiului variabil este:

unde da este diametrul ajutajului; xa - distanţa dintre obturatorul plan (paletă) şi ajutaj;
pT - presiunea rezervorului, uzual neglijabilă în raport cu cealaltă presiune.

În regim staţionar, cele două debite sunt egale: Q 0 = Qa (ecuaţia de continuitate),

deci

Într-o primă aproximaţie, se poate admite egalitatea coeficienţilor de debit:

cd0 = cda.

Prin ridicare la pătrat, relaţia anterioară devine:

Conform unei reguli de proiectare ce va fi discutată ulterior, diametrul orificiului

se alege jumătate din cel al ajutajului:

Relaţia anterioară devine:

Variaţia presiunii în spaţiul dintre cele două rezistenţe hidraulice este

reprezentată în figura 3.12.

11
 Fig. A.312. Variaţia presiunii de comandă în funcţie de deschiderea ajutajului.

O valoare remarcabilă a deschiderii ajutajului este:

În acest caz, pc = 0,5 ps.

Ecuaţia de echilibru static a pistonului cilindrului hidraulic este:

unde dc este diametrul cilindrului; y - deplasarea pistonului în raport cu capacul superior

al cilindrului; y0e - precomprimarea resortului.
Din această relaţie rezultă:

Dispozitivul analizat este un amplificator de forţă, deoarece forţa care poate fi

obţinută de la pistonul cilindrului hidraulic este mult mai mare decât forţa necesară
pentru comanda paletei.
În forma analizată, potenţiometrul hidraulic este utilizat în numeroase sisteme de
reglare a unor procese industriale. Cea mai importantă aplicaţie este potenţiometrul
hidraulic dublu, având schema hidraulică simetrică (fig. 3.13).
Acest dispozitiv furnizează o diferenţă de presiune practic proporţională cu
descentrarea paletei din poziţia neutră, x. Deschiderile celor două ajutaje devin:

Deci

12
 Fig. 3.13. Potenţiometrul hidraulic dublu:
a) schema de principiu; b) schema hidraulică echivalentă.

Fig. 3.14. Caracteristica unui preamplificator cu ajutaj şi paletă dublu.

Liniaritatea acestei relaţii (fig.3.14) permite utilizarea preamplificatorului dublu în

structura amplificatoarelor electrohidraulice, servomecanismelor mecanohidraulice şi
electrohidraulice etc.

13