7.

ELEMENTE DE REGLARE A DEBITULUI

7.1 DISTRIBUITOARE HIDRAULICE

7.1.1 Construcţie şi funcţionare

Distribuitoarele sunt elemente hidraulice ce pot îndeplini următoarele funcţii:

a) realizează diferite conexiuni hidraulice între racorduri (funcţia de distribuţie);
b) reglează debitul pe circuitele realizate între racorduri (funcţia de reglare).

Elementele care îndeplinesc numai prima funcţie se numesc "distribuitoare

direcţionale" şi trebuie să introducă pierderi de presiune minime între racorduri pentru a
nu afecta randamentul transmisiilor din care fac parte.

Elementele care realizează şi funcţia de reglare se numesc "distribuitoare de

reglare", iar din punctul de vedere al teoriei sistemelor sunt amplificatoare
mecanohidraulice (raportul dintre puterea hidraulică comandată şi puterea mecanică
necesară pentru comandă este mult mai mare ca 1).

Un distribuitor hidraulic este format în esenţă din două piese între care are loc o
mişcare relativă; aceasta asigură acoperirea sau descoperirea unor orificii amplasate
între racordurile externe.
Elementul fix se numeşte carcasă sau corp, iar cel mobil - sertar sau ventil.
Sertarul poate fi cilindric sau plan şi poate efectua o mişcare de rotaţie sau de
translaţie. Ventilele pot fi conice sau sferice şi de fapt aparţin unor supape de sens
deblocabile pe cale mecanică, hidraulică, electromecanică sau electrohidraulică,
comandate simultan.
Cele mai raspândite distribuitoare sunt formate dintr-un sertar cilindric cu
mişcare de translaţie şi un corp fix, prevăzut cu canale interioare toroidale.
Între umerii sertarelor şi camerele toroidale se realizează simultan mai multe
drosele variabile prin care se reglează debitul.
Schema hidraulică echivalentă a unui distribuitor tipic este prezentată în fig.7.1.

Fig. 7.1. Schema hidraulică echivalentă a unui distribuitor utilizat

pentru comanda unui motor hidraulic bidirecţional.

1
 Informaţiile cu privire la funcţiile îndeplinite, conexiunile realizate, tipul
comenzilor etc. sunt cuprinse suntetic în simbolurile distribuitoarelor.
Un simbol tipic este format din două sau mai multe pătrăţele care reprezintă
seturi de conexiuni posibile; în interiorul acestora se reprezintă prin săgeţi legăturile
dintre racorduri; lateral sunt indicate tipurile comenzilor prin care se obţin funcţiile
îndeplinite.

7.1.2 Clasificare

Primul criteriu de clasificare a distribuitoarelor este numărul de racorduri

energetice. Acestea se mai numesc şi "căi" (de la cuvântul englezesc "way").
Al doilea criteriu se referă la numărul de poziţii distincte ale sertarului faţă de corp, egal
cu numărul de seturi de conexiuni realizate.
Cel mai simplu distribuitor are două racorduri şi două poziţii (fig.7.2), fiind de fapt
un drosel întrebuinţat pentru întreruperea circuitelor hidraulice sau ca element de
reglare a debitului. Soluţia constructivă care permite minimizarea forţei de comandă are
la bază droselul cu sertar cilindric.

Fig. 7.2. Distribuitor 2/2:

a) simbol complet; b) drosel reglabil; c) simbol echivalent.

Distribuitoarele cu trei căi (fig.7.3) sunt utilizate pentru comanda motoarelor

hidraulice unidirecţionale cu simplu efect, a căror revenire se face gravitaţional sau sub
acţiunea unei forţe elastice. De asemenea, ele pot comanda motoare hidraulice liniare
cu dublu efect diferenţiale, ale căror pistoane au arii utile inegale (fig.7.4).

2
 Fig. 7.3. Distribuitor 3/3:
a) schema de principiu a unui distribuitor 3/3; b) simbolizarea unui distribuitor 3/3; c)  sistem de acţionare
hidraulică cu distribuitor cu 3 căi şi motor hidraulic cu simplu efect; d) schema hidraulică echivalentă.

Fig. 7.4. Comanda unui motor liniar diferenţial printr-un distribuitor 3/3:
a) sistem de acţionare hidraulică cu distribuitor cu 3 căi şi motor cu dublu efect diferenţial;
b) schema hidraulică echivalentă.

3
 Cele mai răspândite distribuitoare au patru racorduri şi trei poziţii (4/3). Corpul
lor conţine 5 canale toroidale şi poate realiza diferite conexiuni prin alegerea adecvată
a poziţiei şi lăţimii umerilor sertarului, care determină "acoperirea" orificiilor (fig.7.5).
Acoperirea este pozitivă dacă pentru deschiderea orificiului sertarul trebuie să realizeze
o anumită cursă (egală cu distanţa dintre muchiile de distribuţie).

a) b) c)

Fig. 7.5. Definirea acoperirii:

a) acoperire pozitivă; b) acoperire nulă (critică); c) acoperire negativă.

Cea mai importantă schemă de conexiuni din categoria 4/3 este caracterizată
prin faptul că în poziţia centrală (0) toate racordurile sunt închise. Poziţiile 1 şi 2 permit
alimentarea şi drenarea unui motor hidraulic în ambele sensuri. Acest tip de distribuitor
se numeşte inversor cu centrul închis (fig.7.6).

Fig. 7.6. Distribuitor 4/3 cu centrul închis.

4
 Un caz particular de importanţă practică deosebită este caracterizat prin
acoperirea nulă a tuturor orificiilor şi este specific sistemelor de reglare automată a
poziţiei (servomecanismelor).
O altă schemă importantă de distribuţie 4/3 se numeşte "inversor cu centrul
deschis" şi este specifică sistemelor de comandă hidraulică proporţională, deoarece în
poziţia neutră permite revenirea motorului hidraulic sub acţiunea resoartelor de
centrare şi, în acelaşi timp, funcţionarea pompei cu un consum mic de energie (fig.7.7).

Fig. 7.7. Distribuitor 4/3 cu centrul deschis. Fig. 7.8. Distribuitor 4/3 cu centrul parţial
deschis.

În cazul sistemelor de acţionare cu funcţionare intermitentă se poate face o

economie de energie esenţială dacă se utilizează un distribuitor 4/3 cu centru parţial
deschis (fig.7.8).

7.1.3 Tipuri de comenzi

Comanda unui distribuitor poate fi: manuală, mecanică, hidraulică, pneumatică,

electromecanică, electrohidraulică, electropneumatică sau combinată.
Simbolul comenzii (fig.7.9) se ataşează lateral simbolului distribuitorului; în
general există o corespondenţă între simbolul comenzii şi conexiunile realizate de
căsuţa alăturată acesteia.

Fig. 7.9. Tipuri de comenzi pentru distribuitoare.

5
 Comenzile pot fi reţinute sau nereţinute; dacă legăturile generate de o comandă
se menţin şi după dispariţia acesteia, comanda se numeşte "reţinută". O comandă
"nereţinută" se menţine numai atâta timp cât este aplicată.
Revenirea obturatorului în poziţia neutră se face sub acţiunea unui resort montat
într-o casetă sau cu ajutorul a două resoarte simetrice.
La debite mici este posibilă comanda directă (manuală, mecanică,
electromagnetică etc.)(fig.7.10). La debite mari se utilizează comanda indirectă,
distribuitoarele având două sau trei etaje. Se analizează în continuare cazul tipic al
distribuitoarelor bietajate electrohidraulice (fig.7.11, 7.12).

Fig. 7.10. Distribuitor hidraulic comandat manual (REXROTH):

1 - corp; 2 - manetă; 3 - sertar; 4 - resort; 5 - piston de indexare; 6 - resort de indexare.

Fig. 7.11. Distribuitor electrohidraulic bietajat.

6
 Fig. 7.12. Distribuitor electrohidraulic bietajat (REXROTH):
1 - corp; 2 - sertar; 3 - resort; 4 - corpul pilotului; 5 - electromagnet; 6 - cameră de comandă;
7 - canal de alimentare al pilotului; 8 - buton de deblocare manuală.

Acestea au următoarea structură:

a) distribuitor hidraulic cu patru căi şi trei poziţii, inversor, cu centrul parţial
deschis, cu comandă electromagnetică nereţinută; în poziţia neutră racordurile C, D şi
Y sunt conectate împreună, permiţând egalizarea presiunilor din racordurile C şi D la
nivelul presiunii din rezervor; acest distribuitor se numeşte pilot;
b) distribuitor hidraulic cu patru căi şi trei poziţii, inversor, cu centrul închis, cu
acoperire pozitivă, cu comanda hidraulică nereţinută; se numeşte distribuitor principal;
c) grup de drosele reglabile şi supape de sens destinat reglării timpului de
răspuns al comenzii electrohidraulice, adică a timpului scurs între momentul aplicării
comenzii electrice şi momentul încheierii deplasării sertarului distribuitorului principal;
de asemenea, se reglează timpul de revenire în poziţia neutră a distribuitorului
principal, ca urmare a anulării unei comenzi electrice aplicate distribuitorului pilot; un
drosel reglabil introduce o suprapresiune controlabilă în camera pasivă realizată între
sertarul distribuitorului principal, corpul acestuia şi capacul corespunzător.

Aplicaţie - Calculul forţei de comandă a unui distribuitor cu sertar cilindric

Cea mai importantă componentă a forţei de comandă este de natură

hidrodinamică. Pentru calculul acesteia se utilizează relaţia stabilită pentru droselele cu
sertar cilindric circular:

Se aplică această relaţie celor două drosele care formează distribuitorul:

Ambele forţe tind să centreze sertarul. Forţa hidrodinamică totală este:

7
 Rezultă:

Această forţă are caracterul unei forţe elastice în raport cu deschiderea x:

unde

La diametre mari şi căderi mari de presiune pe distribuitor, forţa F h atinge valori

ce nu pot fi realizate prin comandă manuală.

7.1.4 Caracteristica de regim staţionar a unui distribuitor hidraulic cu

sertar cilindric cu acoperire nulă

Scopul calculului este determinarea dependenţei dintre debitul ce parcurge

distribuitorul, deplasarea sertarului din poziţia neutră şi căderea de presiune pe motorul
hidraulic alimentat şi drenat de distribuitor. Ultima este considerată un parametru
independent deoarece este impusă de sarcina motorului hidraulic.
Se consideră un motor hidraulic rotativ, bidirecţional, de capacitate V m,
comandat de un distribuitor 4/3 cu centrul închis critic. Cea mai simplă sarcină a
motorului este constantă: o masă ridicată prin intermediul unui tambur cu cablu, având
diametrul 2r (fig. 7.13).

Fig.7.13. Schema de principiu

Momentul necesar pentru ridicarea masei este M m mgr. 

Momentul teoretic dezvoltat de motorul hidraulic este
,
în care P = p1 - p2 este căderea de presiune pe motor.

Din egalitatea celor două momente rezultă căderea de presiune pe motor,

impusă de sarcina acestuia:

8
 Se consideră un distribuitor cu camere toroidale (A t = dx) alimentat la presiune
constantă, ps şi se notează cu x deplasarea sertarului în poziţia neutră.
Dacă se neglijează scurgerile interne, schema hidraulică echivalentă a
distribuitorului conţine numai două rezistenţe hidraulice variabile în acelaşi sens
(fig.7.14).

Fig.7.14. Schema hidraulică echivalentă a distribuitorului

Caracteristicile celor două orificii ale distribuitorului sunt:

Uzual pT<<ps, iar scurgerile interne ale distribuitorului şi scurgerile externe ale
motorului hidraulic sunt neglijabile, astfel că
Q1 = Q2.

Din această egalitate rezultă:

ps - p 1 = p 2

Se asociază acestei relaţii definiţia căderii de presiune pe motorul hidraulic:

P = p1 - p2

Se rezolvă sistemul format din ultimile două ecuaţii în raport cu p 1 şi p2:

p P
p1  s
2

ps  P
p2 
2

Aceste relaţii indică faptul că presiunea în racordurile distribuitorului variază în

jurul valorii ps/2 în funcţie de valoarea căderii de presiune pe motor, presiunea din
amonte crescând, iar cea din aval scăzând. Se poate reprezenta variaţia presiunii între
racordurile P şi T în funcţie de abscisa curbilinie, considerând căderile de presiune pe
orificii şi pe motor concentrate (fig.7.15).

9
 Fig. 7.15. Variaţia presiunii

Se înlocuieşte expresia presiunii p2 în expresia debitului Q2, rezultând:

Aceasta este caracteristica de regim staţionar căutată.

Introducând expresia căderii de presiune pe motor, rezultă o relaţie între debitul
distrbuitorului şi masa ridicată:

Debitul motorului hidraulic este proporţional cu deschiderea distribuitorului şi

scade la creşterea masei.

Fie xmax deschiderea maximă a distribuitorului şi Q max debitul corespunzător

acestei deschideri şi funcţionării în gol a distribuitorului (fără motor hidraulic – P = 0):

Se împarte caracteristica obţinută cu această relaţie, rezultând:

Mărimea Q/Qmax se numeşte debit relativ (adimensional); x/xmax se numeşte

deschidere relativă, iar P/ps - căderea de presiune relativă pe motor.

Această relaţie este universală şi indică faptul că debitul variază liniar în

funcţie de deschiderea distribuitorului şi parabolic în funcţie de căderea de presiune pe
motor.
Caracteristica obţinută este prezentată în fig.7.16.

10
 Fig.7.16. Caracteristica distribuitorului

Căderea de presiune pe motor poate deveni negativă dacă sarcina tinde să

antreneze motorul hidraulic în acelaşi sens cu cel impus de distribuitor.

Sarcina negativă maximă este P  - ps, presiunea în racordul de admisie fiind

practic nulă, iar presiunea în racordul de evacuare fiind p s.

7.2 REGULATOARE DE DEBIT

Un regulator de debit este un element mecanohidraulic care limitează debitul

furnizat de pompă motorului hidraulic la o valoare prescrisă prin intermediul unei
rezistenţe hidraulice şi a unui resort.
Debitul pompei se alege mai mare decât debitul maxim necesar motorului
hidraulic, iar debitul excedentar este evacuat la rezervor printr-o supapă normal-
închisă.

Există două tipuri de regulatoare de debit: cu două racorduri (căi) şi cu trei

racorduri. Se analizează aceste regulatoare din punct de vedere stuctural şi al
comportării în regim staţionar.

Schema de principiu a unui regulator de debit cu trei căi este prezentată în

fig.7.17. Regulatorul este compus dintr-o rezistenţă hidraulică fixă şi o supapă normal-
închisă comandată de căderea de presiune pe rezistenţa fixă. Deschiderea supapei
normal-închise se produce numai dacă forţa de presiune pe sertar depăşeşte forţa
corespunzatoare pretensionării resortului. Ca urmare, la debite mici regulatorul se
comportă ca o rezistenţă hidraulică fixă.

11
 Fig.7.17. Schema de principiu a unui regulator de debit cu 3 căi.

Schema hidraulică echivalentă a regulatorului este prezentată în fig.7.18, iar

caracteristica de regim staţionar este indicată în fig.7.19. Caracteristica este formată
practic din două drepte: una de pantă unitară, corespunzătoare nefuncţionării supapei
şi alta de pantă uşor pozitivă, corespunzătoare evacuării debitului excendentar prin
supapă.

Fig. 7.18. Schema hidraulică echivalentă a unui regulator de debit cu trei căi.

Simbolul standardizat al regulatorului este prezentat în fig.7.20.

Fig. 7.19. Caracteristica de regim staţionar a unui regulator Fig. 7.20. Simbolul unui regulator de
de debit cu trei căi. debit cu trei căi (RD3).

12